Antrenorul echipei Sunderland, Gustavo Poyet, a declarat că, deși este fanul portarului Vito Mannone, interesul echipei îl obligă să-l trimită în poartă pe Costel Pantilimon, un goalkeeper în formă, care cunoaște bine campionatul englez și știe cum să abordeze meciurile mari.
Activele echipei de Formula 1 Marussia vor fi vândute la o licitație care va avea loc, în 16 și 17 decembrie, la sediul echipei, din Marea Britanie, informează AFP, care citează FRP Advisory, lichidatorul judiciar al Marussia F1.
Echipa Estoril a remizat, scor 3-3 (3-2), pe teren propriu, cu formația PSV, într-un meci din etapa a V-a a grupelor Ligii Europa, care a a fost întrerupt joi, la pauză, din cauza ploii, și reluat vineri.
Echipa Atletico Mineiro a câștigat, în premieră, Cupa Braziliei, după ce a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0, formați Cruzeiro, în manșa retur a finalei competiției, informează AFP.
Fundașul stânga Ștefan Radu (28 de ani) va face pereche cu olandezul Stefan de Vrij în centrul defensivei echipei Lazio, începând de la meciul cu Chievo, programat sâmbătă, la Verona, în etapa a XIII-a a campionatului italian, informează Il Tempo.
Pugilistul Lucian Bute, care și-a anulat lupta programată, la 6 decembrie, cu argentinianul Roberto Bolonti, din cauza unei accidentări la spate, a declarat că nu se gândește la retragere, informează tvasports.ca.
Căpitanul Mikel Arteta și atacantul Yaya Sanogo și-au adăugat numele pe lunga listă a jucătorilor accidentați ai echipei Arsenal Londra, după meciul cu Borussia Dortmund, scor 2-0, în etapa a V-a Grupei D a Ligii Campionilor, informează AFP.
Monopostul McLaren echipat cu un motor Honda a efectuat doar trei tururi, marți, la Abu Dhabi, în prima sesiune de teste la care participă echipa de la Woking împreună cu constructorul japonez, care în 2015 vor reînnoda un parteneriat de mare succes în anii 80-90, informează autosport.com.
Jucătorul Marco Asensio, în vârstă de 18 ani, a semnat un contract pe cinci ani cu gruparea Real Madrid, însă va rămâne la actuala sa formație, Mallorca, cel puțin până la finalul actualului sezon, informează lequipe.fr.
Maurizio Arrivabene a fost numit la conducerea echipei de Formula 1 Ferrari, în funcțiile de director general și team principal, în locul lui Marco Mattiacci, informează espnf1.com.
Clubul Arsena Londra i-a plătit fostului internațional Paul Gascoigne tratamente medicale în valoare de 50.000 de lire sterline (circa 63.000 de euro), informează Daily Mail, citând cotidianul The Sun.
Piltotul britanic Lewis Hamilton de la Mercedes a câștigat, duminică, Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, ultima etapă a sezonului, și a devenit pentru a doua oară în carieră campion mondial de Formula 1, după ce a mai reușit această peformanță în 2008, când era la McLaren.
Cluburile CFR Cluj și Astra Giurgiu au fost deferite camerei de judecată a Corpului de control financiar al cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA, pentru că înregistrează datorii către alte grupări, angajați și autorități, informează site-ul oficial al forului european.
Recordul de asistență la un meci din Cupa Davis a fost bătut, vineri, la Villeneuve d’Ascq, cu ocazia finalei ediției 2014 a competiției, în care se întâlnesc Franța și Elveția, pe arena de tenis creată pe Stadionul Pierre-Mauroy fiind prezenți 27.432 de spectatori, informează AFP.
Campionatul Mondial de Formula 1, ediția 2014, se va încheia duminică, odată cu disputarea ultimei etape, Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, Lewis Hamilton și Nico Rosberg, ambii de la Mercedes, despărțiți de 17 puncte în clasamentul piloților, fiind singurii cu șanse la titlu.
Pilotul britanic Will Stevens va concura alături de japonezul Kamui Kobayashi pentru echipa Caterham, la Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, ultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, informează presa internațională.
Pilotul de Formula 1 Jules Bianchi, care a suferit un grav accident la Marele Premiu al Japoniei, a ieșit din coma artificială și a fost transportat din Japonia în Franța, fiind internat la un spital din Nisa, a anunțat, miercuri, familia sportivului, citată de presa franceză.
Clubul de baseball Miami Marlins îi oferă un contract fără precedent în istoria sportului profesionist american jucătorului Giancarlo Stanton, în valoare totală de 325 de milioane de dolari (260 de milioane de euro) pentru 13 […]
Clubul Tottenham a stabilit la 10 milioane de euro suma cu care acceptă să-l cedeze definitiv pe fundașul Vlad Chiricheș, sperând astfel să recupereze în totalitate investiția inițială, de 9,5 milioane de euro, informează insidefutbol.com, care citează canalul italian Sport Mediaset.
Perechea Horia Tecău/Jean Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 5, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-4, 7-6 (4), de cuplul Lukasz Kubot/Robert Lindstedt (Polonia/Suedia), cap de serie numărul 8, și a acumulat trei înfrângeri în Grupa A a Turneului Campionilor de la Londra.
Tehnicianul Walter Mazzari a fost demis de la conducerea echipei Internazionale Milano, din cauza rezultatelor slabe ale formației, în locul său urmând a fi numit Roberto Mancini, informează Gazzetta dello Sport, care citează Sky Sport 24.
Clubul Arsenal Londra dorește să-l achiziționeze pe fundașul Vlad Chiricheș în perioada de transferuri din această iarnă și este dispus să ofere grupării Tottenham suma de 8,5 milioane de lire sterline (aproape 11 milioane de euro) pentru internaționalul român, informează presa engleză.
Mijlocașul nord-irlandez Steven Davis, coechipier cu fundașul Florin Gardoș la Southampton, s-a accidentat în meciul cu Leicester din campionatul Angliei și a devenit incert pentru întâlnirea cu România din preliminariile Euro-2016, informează presa engleză.
Pilotul german al echipei Mercedes, Nico Rosberg, a câștigat, duminică, la Interlagos, Marele Premiu al Braziliei, penultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de coechipierul său, britanicul Lewis Hamilton, și de brazilianul Felipe Massa, de la Williams.
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, locul 241 WTA, venită din calificări, a acces, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Taipei (Taiwan), dotat cu premii în valoare totală de 125.000 de dolari, informează […]
Tehnicianul echipei Manchester City, Manuel Pellegrini, a declarat, după înfrângerea suferită pe teren propriu cu ȚSKA Moscova, în Liga campionilor, că echipa sa traversează o criză de încredere pe care nu o înțelege, informează BBC. […]
Brazilianul Luiz Felipe de Oliveira Nasr, pilot de rezervă la Williams în 2014, va concura în ediția viitoare a Campionatului Mondial de Formula 1 pentru echipa Sauber, informează presa internațională.
Atacantul brazilian al echipei Șahtior Donețk Luiz Adriano conduce detașat în clasamentul golgheterilor, cu nouă reușite, după etapa a IV-a a fazei grupelor Ligii Campionilor, informează AFP.
Fostul fotbalist stelist Claudiu Răducanu și Claudiu Gheorghe Papară, care au compărut în fața unui tribunal din Cancun pentru tentativă de dare de mită, au fost eliberați pe cauțiune, marți, dar au fost transferați într-un centru pentru imigranți, pentru a se stabili dacă au intrat legal în Mexic.
Atacantul stelist Claudiu Keșeru a declarat, într-un interviu acordat site-ului oficial al FIFA, că ar fi extraordinar pentru el să participe cu echipa României la turneul final al Campioantului European din Franța, țară în care afirmă că s-a format ca fotbalist și ca om.
Jucătoarea de tenis Andreea Mitu, locul 121 WTA, a abandonat meciul disputat, marți, în tutul întâi al turneului de la Limoges, cu Anna Schmiedlova, locul 73 WTA și cap de serie numărul 5, în mometnul în care sportiva din Slovacia conducea după primul set cu 6-0.
Federația Română de Fotbal (FRF) a acordat 2.700 de bilete forului de la Belfast pentru suporterii nord-irlandezi care doresc să asiste din tribunele Arenei Naționale la meciul cu România, din preliminariile Euro-2016.
Pilotul mexican al echipei Force India, Sergio Perez, a fost penalizat cu șapte locuri pe grila de start a următoarei curse de Formula 1, Marele Premiu al Braziliei, după ce a provocat un accident în primul tur al US Grand Prix, desfășurat, duminică, la Austin (Texas), informează AFP.
Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) face pași importanți către al doilea titlu mondial din cariera sa după ce a câștigat duminică, la Austin (SUA), a cincea cursă consecutivă, însă avantajul său, 24 de puncte, poate fi considerat încă fragil, cu două etape înaintea finalului sezonului de Formula 1.
Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a câștigat, duminică, la Austin (Texas), Marele Premiu al SUA, antepenultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de coechipierul său, germanul Nico Rosberg, și de australianul Daniel Ricciardo de la Red Bull.
Mecanicii Red Bull intenționează să schimbe unitatea de propulsie a monopostului pilotat de Sebastian Vettel la Marele Premiu de Formula 1 al SUA, astfel că este posibil ca sportivul german să nu ia startul în calificările cursei de la Austin, informează presa internațională.
Meciul de fotbal din Cupa Greciei dintre Niki Volos (liga întâi) și Zakynthos (liga a doua) a fost anulat, joi, după ce prima formație nu a putut să achite baremul de arbitraj, informează AFP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER