Pilotul finlandez al echipei Lotus-Renault, Kimi Raikkonen, a fost protagonistul unui moment comic la Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei, când, după o ieșire în decor, a încercat să folosească un drum secundar al circuitului de la Interlagos, pentru a reveni pe pistă, însă acesta era blocat.
Pilotului german Sebastian Vettel, aflat foarte aproape de a deveni pentru a treia oară consecutiv campiona mondial, „îi mai lipsește un pic de charismă” pentru a se număra printre legendele Formulei 1, a declarat administratorul drepturilor comerciale ale F1, Bernie Ecclestone, pentru Bild.
Jucătorul Rafael Nadal a anunțat marți că și-a reluat antrenamentele după accidentarea suferită la genunchiul stâng, care l-a ținut departe de terenul de tenis timp de cinci luni, împiedicându-l să participe, printre altele, la Jocurile Olimpice de la Londra și la finala Cupei Davis, informează AFP.
Shinji Kagawa, mijlocașul japonez al echipei Manchester United, adversara formației CFR Cluj în Grupa H a Ligii Campionilor, va fi indisponibil încă patru săptămâni, a anunțat, luni, antrenorul Alex Ferguson, informează AFP.
Grupul Daimler a anunțat, luni, că a achziționat cota de 40 la sută deținută de fondul de investiții Aabar la echipa de Formula 1 Mercedes AMG, astfel că în acest moment team-ul este în totalitate în proprietatea companiei germane, informează AFP.
Fotbalistul David Beckham a anunțat, luni, că finala Ligii nord-americane de fotbal (MLS), din 1 decembrie, cu Dynamo Houston, va fi ultimul său meci pentru echipa Los Angeles Galaxy, dar va mai accepta o ultimă „provocare” înainte de a se retrage din activitatea de jucător.
Toate tranzacțiile de jucători dinamoviști care fac obiectul Dosarului Transferurilor s-au efectuat cu informarea membrilor Consiliului Director al grupării, iar președintele executiv din acea perioadă, Cristi Borcea, a exercitat sarcini în limitele mandatului stabilit de club, susține FC Dinamo.
Jucătorul sârb Novak Djokovici a stabilit în 2012 un record în ceea ce privește câștigurile din tenis, el încasând suma brută de 12.803.737 de dolari din premiile obținute la competițiile la care a participat, informează L’Equipe.
Aeronava care transportă delegația echipei portugheze Sporting Braga, programată să sosească, luni, la Cluj-Napoca, pentru meciul cu CFR, ar putea fi nevoită să aterizeze la Sibiu, din cauza ceții ce a afectat toate zborurile de pe aeroportul clujean.
Clubul Bayern Munchen a înregistrat o cifră de afaceri record, de 332,2 milioane de euro, în sezonul 2011-2012, unul fără vreun trofeu cucerit, a anunțat, joi seară, gruparea germană.
Președintele UEFA, Michel Platini, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Bild, că proiectul ca Euro-2020 să se dispute în 13 sau mai multe țări poate deveni realitate foarte repede, dacă va întruni majoritatea în cadrul ședinței Comietului Executiv al forului european din 6 decembrie.
„Trebuie să așteptăm mai întâi Comitetul Executiv al UEFA din 6 decembrie. Dacă va fi majoritate, o decizie poate fi luată foarte repede. Am discutat despre această frumoasă idee ca președintele DFB (n.r. – Federația Germană de Fotbal), Wolfgang Niersbach, și cu alți președinți. Sentimentul meu este că există o largă majoritate favorabilă acestui plan. Dar nu putem detalia nimic înaintea deciziei Comitetului Executiv”, a declarat Platini publicației germane apărute vineri.
Fotbalistul echipei naționale și al formației spaniole Granada, Gabriel Torje, a declarat, la Sport.ro, că a fost audiat, joi, ca martor de procurorii DIICOT, după ce i-au fost ascultate convorbirile telefonice.
Novak Djokovic a câștigat pentru a doua oară în carieră Turneului Campionilor disputat la Londra.
Tenismenul elvețian Roger Federer a lăsat să se înțeleagă că nu are gânduri de retragere, declarând că susținerea pe care o primește din partea publicului, indiferent pe ce arenă evoluează și indiferent de adversar, îl motivează să continue, informează Eurosport.
Antrenorul formației FC Brașov, Sorin Cârțu, care, luni, împlinește 57 de ani, a declarat că o victorie în partida cu Pandurii Târgu Jiu ar fi cel mai frumos cadou pe care l-ar putea primi din partea jucătorilor săi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tenismanul Marius Copil, locul 163 ATP, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului challenger de 110 puncte de la Bratislava (85.000 de euro premii), după ce l-a învins, cu scorul de 6-3, 7-6 (7/4), pe bielorusul Uladzimir Ignatik, locul 146 ATP, informează site-ul ATP.
Tehnicianul echipei Chelsea, Roberto Di Matteo, a recunoscut, miercuri, că formația sa a câștigat cu noroc meciul cu Șahtior Donețk din Liga Campionilor, dar consideră că succesul a fost pe deplin meritat, informează BBC.
Pivotul franco-american al echipei Chicago Bulls, Joakim Noah, a fost certat de antrenorul său după ce a încercat un coș de trei puncte în ultimele secunde ale meciului de pe teren propriu cu Orlando Magic, pentru ca suporterii gazdelor să primească un Big Mac gratuit, informează AFP.
Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat, miercuri, după înfrângerea suferită de echipa sa Șahtior Donțek, printr-o gol primit la ultima fază a meciului cu Chelsea din Liga Campionilor, că arbitrul nu ar fi trebuit să prelungească atât de mult partida și că vinovat pentru eșec este portarul Piatov.
Tenismenul ceh Tomas Berdych, locul 6 ATP, l-a învins, miercuri, cu scorul de 7-5, 3-6, 6-1, pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, locul 8 ATP, într-un meci de aproape două ore din etapa a doua a Grupei A de la Turneul Campionilor, competiție ce are loc la Londra.
Campionul italian la motociclism Max Biaggi și-a anunțat retragerea din activitatea sportivă la 41 de ani, în cadrul unei conferințe de presă organizate, miercuri, la Roma, după ce a câștigat în cariera sa două titluri mondiale la Superbike (2010, 2012) și patru la clasa 250cmc (între 1994 și 1997).
Tenismenul Marius Copil, locul 163 ATP, s-a calificat în turul doi al turneului challenger de 110 puncte de la Bratislava (85.000 de euro premii), după ce l-a învins, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-4, pe lituanianul Ricardas Berankis, cap de serie numărul 6 și locul 92 ATP.
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, că formațiile CFR Cluj și Steaua, reprezentantele României în grupele Ligii Campionilor, respectiv Ligii Europa, se pot califica în primăvara europeană.
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a continuat să-l critice pe antrenorul Dario Bonetti, afirmând, marți, că, dacă s-ar fi aflat la conducerea clubului Dinamo, l-ar fi ținut pe tehnicianul italian în funcție doar ca să îl facă de râs.
Gruparea FC Vaslui a informat Federația Română de Fotbal (FRF) că renunță la delegarea unor brigăzi de arbitri străini la meciurile cu Rapid, CFR Cluj și Dinamo, iar Comitetul de Urgență al FRF a aprobat solicitarea clubului patronat de Adrian Porumboiu.
Liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, l-a învins, luni, cu scorul de 7-6 (4), 6-3, pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, locul 8 ATP, într-un meci din Grupa A a Turneul Campionilor, găzduit de O2 Arena din Londra.
A fost unul dintre marile speranțe din Ghencea, dar a sfârșit ca atâția alții, plecat pe ușa din dos. Gigi Becali credea că a dat lovitura cu el: „E mai bun decât Hagi”. Mijlocașul primește acum o șansă nesperată
Tenismenul Marius Copil continuă să urce în clasamentul ATP, el ocupând în această săptămână locul 163, cu 335 de puncte, cea mai bună poziție din cariera sa, după o ascensiune de nouă locuri, informează atptour.com.
Pilotul finlandez al echipei Lotus-Renault, Kimi Raikkonen, a câștigat, duminică, Abu Dhabi Grand Prix, a 18-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, fiind urmat de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) și de liderul clasamentului piloților, germanul Sebastian Vettel (Red Bull).
Echipele de Formula 1 vor trebui să plătească, anul viitor, o taxă mult mai mare pentru a lua startul în Marele Circ, conform regulamentului sportiv pentru 2013, dat publicității de Federația Internațională de Automobilism (FIA), informează autosport.com.
Atacantul Bogdan Stancu a marcat un gol în partida pe care echipa sa, Orduspor, a câștigat-o, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), în fața formației Sancaktepe Belediye Istanbul, din liga a treia, în turul trei al Cupei Turciei.
Jucătorul de tenis Adrian Ungur, locul 116 ATP și cap de serie numărul 6, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Montevideo, cu premii de 50.000 de dolari, după ce l-a învins, cu scorul de 6-3, 6-4, pe slovacul Pavol Cervenak, locul 216 ATP.
Sauber a anunțat că pilotul german Nico Hulkenberg, care evoluează pentru Force India în acest sezon, îl va înlocui la echipa elvețiană, în 2013, pe mexicanul Sergio Perez, transferat din această iarnă la McLaren-Mercedes, informează motorsport.com.
Paris Saint-Germain este gata să ofere 100 de milioane de euro grupării Real Madrid pentru a obține transferul atacantului Cristiano Ronaldo din 2013, oficialii celor două cluburi întâlnindu-se deja pentru a discuta pe această temă, a anunțat cotidianul italian Gazzetta dello Sport, citat de AFP.
Selecționerul Victor Pițurcă a decis să convoace de principiu 14 jucători legitimați la cluburi de peste hotare pentru amicalul România-Belgia, programat pe Arena Națională în 14 noiembrie, de la ora 21.00, printre aceștia numărându-se Ștefan Radu, George Florescu și Daniel Niculae.
Echipa de handbal feminin HC Zalău va disputa în deplasare ambele manșe ale întâlnirii cu formația islandeză Valur Reykjavik din turul 3 al Cupei EHF, a anunțat, marți, clubul ardelean.
Tenismenul Adrian Ungur, locul 116 ATP și cap de serie numărul 6, l-a învins, luni, cu scorul de 6-3, 6-2, pe brazilianul Rogerio Dutra Silva, locul 130 ATP, în primul tur al turneului challenger de la Montevideo (Uruguay), cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER