Simona Halep, locul 3 WTA, va juca, miercuri, împotriva jucătoarei americane Sloane Stephens, locul 45 WTA, în sferturile de finală ale turneului Miami Open, tot în această zi fiind programată și întâlnirea dintre Serena Williams și Sabine Lisicki, din aceeași fază a competiției.
Administratorul drepturilor comerciale ale Marelui Circ, Bernie Ecclestone, propune înființarea unui campionat mondial feminin de Formula 1, pentru a spori interesul față de acest sport, informează L’Equipe.
Jucătoarea de tenis Serena Williams, locul 1 WTA, a declarat, după întâlnirea cu Monica Niculescu, că partida de la Miami Open a fost mai ușoară decât cea de la Indian Wells, pentru că a știut la ce să se aștepte din partea româncei, o sportivă care folosește foarte mult loviturile „tăiate”.
Germanul Sebastian Vettel a readus echipa Ferrari în fruntea unei curse de Formula 1, duminică, pe circuitul de la Sepang, din Malaysia, după aproape doi ani de la ultimul succes înregistrat de scuderia italiană.
Simona Halep este a doua jucătoare română care ajunge în finala turneului de la Indian Wells după Irina Spîrlea, care s-a calificat în ultimul act al competiției din California la ediția din 1997.
SIMONA HALEP – JELENA JANKOVIC FINALA INDIAN WELLS! Jucătoarele Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, și Jelena Jankovic, locul 21 WTA și cap de serie numărul 18, care se vor întâlni, duminică, în finala turneului de la Indian Wells, au început competiția americană în turul al doilea, datorită statutului lor de favorite.
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat că nu poate fi nici fericită, nici tristă după retragerea adversarei ei din semifinala turneului de la Indian Wells, americanca Serena Williams, locul 1 WTA, precizând că știe cum este să nu poți juca din cauza unei accidentări, informează WTA.
Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei, care trebuia să aibă loc la 19 iulie, a fost scos din calendarul pe 2015, a anunțat FIA, pe site-ul oficial, după întrunirea Consiliului Mondial al FIA, care s-a desfășurat, vineri, la Geneva.
Serena Williams, locul 1 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 7-5, 6-3, pe Timea Bacsinszky (Elveția), locul 26 WTA și cap de serie numărul 27, și s-a calificat în semifinalele turneului de la Indian Wells, fază în care va juca împotriva Simonei Halep, locul 3 WTA.
Președintele clubului Parma, Giampietro Manenti, a fost reținut, miecuri dimineață, împreună cu alte 22 de persoane bănuite de justiția italiană de asociere în grup infracțional, informează ediția online a cotidianului L’Equipe.
Jurnalista Lara Alavarez a declarat că logodnicul ei, pilotul echipei McLaren Honda Fernando Alonso, este într-o codiție fizică „perfectă”, după accidentul suferit în antrenamentele efectuate pe circuitul de la Barcelona, astfel că ar putea concura în Malaysia, informează gazzetta.it.
Jucătoarele de tenis Caroline Wozniacki (Danemarca, locul 5 WTA și cap de serie numărul 4) și Ana Ivanovici (Serbia, locul 6 WTA și cap de serie numărul 5) au părăsit, luni, turneul de categorie Permier Mandatory de la Indian Wells, în turul al treilea.
Antrenorul Mihai Teja a declarat, luni, că acționarul majoritar al FC Dinamo, Ionuț Negoiță, nu a dorit să-l îndepărteze de la conducerea tehnică a echipei, sugerând că președintele executiv Daniel Stanciu l-ar fi convins pe finanțator să renunțe la tehnician.
Red Bull, campioană mondială între 2010 și 2013, atât la piloți, cât și la constructori, ia în calcul retragerea din Formula 1, dacă FIA nu va lua măsuri pentru a opri actuala dominație Mercedes, a lăsat să se înțeleagă un înalt oficial al echipei austriece, Helmut Marko, informează L’Equipe.
Site-ul oficial al Asociației Jucătoarelor Profesioniste a ales drept lovitura zilei de duminică un punct câștigat de Simona Halep, locul 3 WTA, în fața americancei Varva
Olandezul Max Verstappen de la echipa Toro Rosso a devenit la 17 ani și 166 de zile cel mai tânăr pilot din istoria Formulei 1, după ce a luat startul, duminică, în Marele Premiu al Australiei, prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.
Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, campionul mondial en titre, a câștigat, duminică, Marele Premiu al Australiei, prima etapă a sezonului de Formula 1, el fiind urmat de colegul său, germanul Nico Rosberg, și de un alt german, Sebastian Vettel, de la Ferrari.
Perechea Florin Mergea/Dominic Inglot (România/Marea Britanie) a învins, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-2, cuplul Tommy Robredo/Viktor Troicki (Spania/Serbia) și s-a calificat în optimile de finală ale turneului de 1.000 de puncte de la Indian Wells.
Jucătoarea de tenis Serena Williams, numărul 1 mondial, a declarat, joi, că a simțit că este timpul să se întoarcă la Indian Wells, după ce a refuzat să participe timp de 14 ani la acest turneu, în urma unui incident petrecut la ediția din 2001, informează presa internațională.
Peste 500 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor la meciul Rapid București – Petrolul Ploiești, din etapa a XXI-a a Ligii I, programat vineri, de la ora 20.30, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.
Antrenorul Roberto Di Matteo a sperat că echipa sa, Schalke 04, va reuși să se califice în sferturile Ligii Campionilor în urma partidei de marți, cu Real Madrid, de pe Santiago Bernabeu, însă atacantul gazdelor Cristiano Ronaldo a făcut diferențe prin cele trei goluri marcate în cele două manșe.
Fundașul sârb Matija Nastasici, împrumutat de Manchester City la Schalke 04 până la finalul acestui sezon, a fost transferat definitiv de gruparea germană, a anunțat clubul din Gelsenkirchen, pe Twitter, informează L’Equipe.
Tehnicianul Carlo Ancelotti și-a exprimat regretul pentru prestația slabă oferită, marți, de echipa sa, Real Madrid, în meciul cu Schalke 04 din Liga Campionilor, scor 3-4, în fața propriilor fani și consideră că fluierăturile suporterilor […]
Jucătorul Victor Hănescu, locul 146 ATP, cap de serie numărul 20, l-a învins, marți, cu scorul de 6-4, 6-1, pe americanul Alex Kuznețov, poziția 199 în ierarhia mondială, în prima manșă a calificărilor turneului de 1.000 de puncte de la Indian Wells.
Tatăl pilotului francez de Formula 1 Jules Bianchi a declarat că și-a angajat un avocat pentru a face lumină în cazul accidentului suferit de fiul său la Marele Premiu al Japoniei, din octombrie trecut, precizând […]
Jucătoarea Alexandra Dulgheru, care a jucat, duminică, finala turneului de la Kuala Lumpur, a urcat de pe locul 94 pe 72, cu 779 de puncte, în ierarhia WTA, dată publicității luni, aceasta fiind cea mai bună clasare a sportivei, din 2 aprilie 2012.
Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, locul 4 WTA, a anunțat, joi, pe pagina web personală, că acuză o stare de oboseală și nu va participa la turneul de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells (SUA).
Tenismenul argentinian Juan Martin Del Potro, fost numărul 4 mondial, care a coborât pe locul 614 ATP, în urma absenței din circuit din cauza unei accidentări, a primit un wild card din partea organizatorilor turneului de 1.000 de puncte de la Indian Wells, informează site-ul oficial al competiției.
Un suporter al echipei Schalke 04 a fost condamnat, miercuri, la 18 luni de închisoare, pentru că a aprins materiale pirotehnice la un meci din Bundesliga, disputat în noiembrie 2012, cu Eintracht Frankfurt, informează L’Equipe.
Campionatul Greciei, suspendat de Guvern la 25 februarie, din cauza violențelor de pe stadioane, se va relua în această săptămână, însă meciurile vor avea loc cu porție închise, deoarece cluburile și autoritățile nu au pus în aplicare un sistem de măsuri de securitate, informează L’Equipe.
Echipa Paris Saint-Germain a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formația AS Monaco și s-a calificat în semifinalele Cupei Franței.
Spaniolul Fernando Alonso de la McLaren-Honda, care a suferit un accident pe circuitul de la Barcelona, la 22 februarie, va rata startul în Marele Premiu al Australiei, prima etapă a CM de Formula 1, din motive medicale, el urmând a fi înlocuit de pilotul de rezervă, danezul Kevin Magnussen.
Simona Halep, locul 3 WTA, câștigătoare a ultimei ediții a turneului Premier 5 de la Dubai, se numără printre cele trei sportive care candidează la titlul de jucătoarea de tenis a lunii februarie, într-o anchetă desfășurată pe site-ul oficial al WTA.
Tehnicianul Quique Sanchez Flores a demisionat, joi, din funcția de antrenor principal al echipei Getafe, la mai puțin de două luni după ce l-a înlocuit pe Cosmin Contra în acest post, informează marca.com.
Atacantul formației Sheffield Wednesday Sergiu Buș va lipsi de pe pe teren între patru și șase săptămâni, în urma accidentării pe care a suferit-o la mușchii inghinali, în timp ce efectua încălzirea înaintea meciului cu Derby County, disputat sâmbătă, informează presa engleză.
Tehnicianul Arsene Wenger a declarat că jucătorii săi au acționat în mod sinucigaș în defensivă, în partida pe care Arsenal Londra a pierdut-o, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-3, în fața formației AS Monaco, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.
Mijlocașul francez al echipei Bayern Munchen, Franck Ribery, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Bild, că nu exclude posibilitatea de a deveni cetățean german, informează l’Equipe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER