Fundașul tunisian Syam Ben Yousef, mijlocașul cipriot Vincent Laban și atacantul macedonean Mirko Ivanovski au primit convocări „de principiu” și vor pleca din România, în cazul confirmării acestora, după meciul de sâmbătă, de la Chiajna, informează site-ul oficial al clubului Astra Giurgiu.
Alergători din peste 35 de țări, printre care 15 atleți din elita internațională, vor participa, sâmbătă și duminică, la cursele din cadrul celei de-a șasea ediții a Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, au anunțat joi, într-o conferință de presă, organizatorii competiției.
Fostul antrenor al echipei Steaua București, Dumitru Dumitriu, a declarat, marți seară, după înfrângerea „roș-albaștrilor” din meciul cu formația Chelsea Londra, scor 0-4, că englezii sunt net superiori.
Antrenorul echipei Steaua București, Laurențiu Reghecampf, a declarat, marți seară, după înfrângerea din meciul cu Chelsea Londra, scor 0-4, că formația sa nu s-a ridicat la nivelul Ligii Campionilor la niciun capitol.
Conducerea CS Universitatea Craiova a încheiat, marți, colaborarea cu antrenorul Erik Lincar, locul său fiind preluat de tehnicianul Ovidiu Stângă, care va fi ajutat de Corneliu Papură, antrenor secund și Silviu Lung, antrenor de portari, transmite corespondentul MEDIAFAX.
FRF a anunțat lista cu 13 jucători care activează în străinătate, convocați de principiu pentru partidele naționalei din preliminariile CM 2014, cu Andorra și Estonia, pe care se regăsesc Gheorghe Grozav, Bănel Nicoliță și Claudiu Keșeru, nu și Ciprian Marica, aflat încă în căutarea unui contract.
Avocatul clubului FC Universitatea Craiova, patronat de Adrian Mititelu, Mircea Moise, a declarat, joi, la Judecătoria Sector 2, unde se judecă dosarul dezafilierii grupării oltene, că Primăria Craiova ar fi dat mită FRF două milioane de euro, pentru locul primit de CS „U” Craiova în Liga a II-a.
Dumitru Costin a ales să nu mai candideze la președinția Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori, în funcție fiind ales Emilian Hulubei, care va reprezenta sindicatul în Comitetul Executiv al FRF, se arată într-un comunicat de presă al instituției, remis luni agenției MEDIAFAX.
Aproximativ 40 de suporteri turci din România au întâmpinat naționala Turciei la Aeroportul Henri Coandă, luni la prânz, jucătorii antrenați de Fatih Terim sosind la București în vederea meciului cu naționala pregătită de Victor Pițurcă, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014.
Fanii au scandat „Imperator Fatih Terim” și i-au dat un buchet de flori selecționerului turc, acesta dând mai multe autografe. Suporterii au mai scandat: „I Love You, Hagi” și „România, România”.
Adversara echipei Pandurii Târgu Jiu în grupele Ligii Europa Pacos de Ferreira ar putea disputa meciurile de pe teren propriu din această competiție la Guimaraes sau Braga, stadionul propriu fiind prea mic și nu întrunește condițiile impuse de UEFA, informează site-ul oficial al grupării gorjene.
Delegația Ungariei a ajuns, joi, pe Aeroportul Internațional Henri Conadă cu o întârziere de 30 de minute, pentru meciul cu naționala României din preliminariile Cupei Mondiale din 2014.
Jucătorii unguri au plecat cu autocarul de la aeroport, însoțiți de două mașini ale jandarmeriei.
Naționala României va întâlni Ungaria vineri, pe Arena Națională, de la ora 21.00, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.
Viceprimarul Marcel Nicolaescu susține că vinovat în cazul copilului omorât de câini este cel care are spațiul privat și nu l-a îngrădit, precizând că deocamdată PMB nu face anchetă, dar va avea o strategie foarte agresivă, iar până la sfârșitul anului nu vor mai fi așa mulți câini pe străzi.
Viceprimarul Capitalei Marcel Nicolaescu a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că Primăria a luat toate măsurile pentru buna organizare a partidei România-Ungaria, precizând în glumă că și problema câinilor comunitari a fost rezolvată, aceștia fiind „mutați la Stadionul Dinamo”.
Transferul mijlocașului Ionuț Neagu de la Oțelul Galați a costat gruparea FC Steaua 620.000 de euro, a anunțat directorul general al clubului moldovean, Narcis Răducan, care consideră prețul ca fiind corect.
Președintelel Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că în partida cu Ungaria din preliminariile CM 2014, România va fi învingătoare cu cel puțin 1-0, fiind convinis totodată că naționala va juca barajul pentru calificarea la turneul final.
Fotbaliștii din România vor avea posibilitatea să anunțe tentativele de trucare a meciurilor prin intermediul unei aplicații pe telefon, în cazul în care inițiativa va avea succes în Finlanda, acolo unde a fost pusă deja în practică.
Cluburile din Liga a II-a au boicotat, luni, seminarul organizat de FRF și AFAN, având ca temă combaterea meciurilor trucate, pentru că nu mai doresc ca partidele echipelor lor să fie listate la casele de pariuri, a declarat președintele grupării Dunărea Galați, Auraș Brașoveanu.
Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, luni, că abordează meciul echipei naționale cu reprezentativa Ungariei cu gândul la obținerea victoriei, deoarece punctele puse în joc sunt decisive.
Președintele FC Dinamo, Constantin Anghelache, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că gruparea pe care o conduce a plătit transferul atacantului Jovan Kostovski de la Vardar Skopje și așteaptă ca jucătorul să vină la București, oficialul precizând că la echipă urmează să sosească și Kevin Zougoula.
Antrenorul formației Dinamo, Gheorghe Mulțescu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că în partida cu Universitatea Cluj, de vineri, va întâlni „o fiară rănită”, precizând însă că formația sa va trebui să se lupte și cu propriile greșeli.
Formația poloneză Legia Varșovia va fi susținută la partida cu Steaua, din turul play-off-ului Ligii Campionilor, de aproximativ 2.000 de suporteri, o parte dintre ei participând în mod frecvent la acte de huliganism, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.
„Organizatorul meciului a pus la dispoziția suporterilor polonezi un număr de 2.000 de vouchere, care vor fi preschimbate la stadion. Deci, ne așteptăm ca la această partidă să asiste aproximativ 2.000 de fani polonezi, care vor face deplasarea la București cu microbuze, autoturisme personale și cu un avion”, a spus Enache.
Mijlocașul formației Rapid, Valentin Negru, consideră că așa cum s-a prezentat echipa sa la meciul amical cu FC Ștefănești nu poate emite pretenții la promovarea în prima ligă, mai ales că în fiecare zi apar jucători care intenționează să plece de la gruparea giuleșteană.
Aproximativ o sută de suporteri ai echipei Rapid protestează, marți seară, la Casa Fotbalului, cerând demisia conducerilor FRF și LPF, după ce luni ei au organizat o acțiune similară la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Jandarmii au sancționat 18 suporteri diinamoviști cu suma totală de 4250 de lei în urma incidentelor petrecute înainitea derbului cu Steaua, de pe Arena Națională, iar altor patru persoane li s-au întocmit acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire de materiale pirotehnice.
Secția de baschet a clubului Steaua București a încheiat un parteneriat cu Primăria Municipiului București și EximBank, echipa nou-promovată în prima ligă având drept obiectiv participarea în competițiile internaționale, cât și popularizarea sportului în rândul copiilor.
Antrenorul lotului național de haltere, Petre Becheru, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că se simte ca și cum și-ar fi pierdut o mână odată cu vestea că Răzvan Martin a fost depistat pozitiv cu stanozolol, adăugând că nu avea nicio suspiciune în cazul acestui sportiv.
Acționarul FC Dinamo Ionuț Negoiță a declarat joi, agenției MEDIAFAX, că nu se pune problema ca mijlocașul Cosmin Matei să fie transferat și că gruparea pe care o conduce intenționează să achiziționeze un fundaș central și un atacant.
Dinamo a pus miercuri în vânzare, prin intermediul portalului www.biletedinamo.ro, biletele pentru derbiul cu Steaua, din cadrul etapei a IV-a a Ligii I, cel mai ieftin tichet putând fi achiziționat cu 20 de lei, informează site-ul oficial al grupării „alb-roșii”.
Conducerea clubului CFR Cluj a ajuns la un acord cu mijlocașul maghiar Adam Vass în ceea ce privește încetarea relațiilor contractuale pe cale amiabilă, a anunțat, miercuri, site-ul oficial al grupării ardelene.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, joi, modificările survenite în ceea ce privește orele de disputare a partidelor Steaua – Rapid, Petrolul Ploiești – FC Brașov și Universitatea Cluj – Ceahlăul Piatra Neamț, din cadrul etapei a III-a a Ligii I.
Echipa CS Universitatea Craiova a învins, miercuri, formația din liga a II-a a Serbiei Mladost Lucani, cu scorul de 2-0, în prima partidă amicală pe care elevii lui Erik Lincar au disputat-o în cadrul cantonamentului de la Zlatibor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Gruparea Rapid București a fost sancționată cu o penalitate de 5000 de lei de către Comisia de Disciplină din cadrul LPF, în urma incidentelor în care au fost iplicați suporterii giuleșteni la partida cu FC Vaslui, din cadrul primei etape a Ligii I, informează site-ul oficial al ligii.
Sindicatul internațional al jucătorilor de fotbal, FIFPro, i-a transmis premierului Victor Ponta o scrisoare prin care îi solicită modificarea legii insolvenței în sensul considerării specificității activității sportive, se arată într-un comunicat al AFAN, remis agenției MEDIAFAX.
Portarul Dragoș Balauru, care a semnat un contract cu Rapid, a declarat, miercuri, la INMS, unde a efectuat vizita medicală, că visul său din copilărie a fost să evolueze pentru gruparea giuleșteană.
UEFA a decis ca echipa Pandurii Târgu Jiu să dispute prima partidă din turul II preliminar al Ligii Europa în deplasare, după ce la tragerea la sorțise se hotărâse să joace pe teren propriu, informează site-ul oficial al grupării gorjene.
Forul european a comunicat miercuri clubului Pandurii Târgu Jiu că va juca în deplasare primul meci din turul II al preliminariilor Europa League pe data de 16 iulie dacă formația calificată în turul II va fi Levadia Tallin.
Echipa României care va participa la cea de-a XII-a ediție de vară a Festivalului Olimpic a Tineretului European (FOTE), găzduită de orașul Utrecht în perioada 14-19 iulie, va avea în componență 46 de sportivi (21 de fete și 25 de băieți), se arată într-un comunicat al COSR, remis agenției MEDIAFAX.
Preșdintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, după ce TAS a acordat Universității Cluj dreptul de a evolua în primul eșalon, că nu știe care va fi a 18-a echipă în Liga I și că așteaptă să vadă care vor fi propunerile LPF în cadrul ședinței Comitetului Executiv al federației.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER