Jucătoarea Monica Niculescu, locul 48 WTA și cap de serie numărul 3, o va întâlni pe Ana Bogdan, numărul 181 WTA și beneficiara unui wild card, în primul tur al turneului BRD Bucharest Open, conform tragerii la sorți ce a avut loc sâmbătă.
Tehnicianul Adrian Iencsi a declarat, vineri, la festivitatea de premiere a absolvenților cursului Pro, că a discutat în urmă cu o lună cu acționarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, despre preluarea postului de antrenor a echipei giuleștene, dar de atunci nu a primit niciun răspuns.
Antrenorul formației CS Mioveni, Claudiu Niculescu, a declarat, vineri, la festivitatea de premiere a absolvenților cursului Pro, că formației Dinamo îi va fi greu să se lupte pentru titlul de campioană, dar poate câștiga Cupa României sau Cupa Ligii.
Componenții celei mai noi generații de antrenori, care au primit, vineri, la Casa Fotbalului, diplomele de licență UEFA PRO, au fost motivați la ultimul curs cu secvențe din filme cu actorul Al Pacino, dar și cu un discurs al părintelui Arsenie Boca.
Peste 200 de jandarmi vor asigura ordinea publică și siguranța spectatorilor la Supercupa României, care se va disputa, miercuri, pe Stadionul Farul din Constanța, între FC Steaua București și ASA Târgu Mureș, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, vineri, că lotul echipei Dinamo nu este definitivat și că până luni vor mai veni un fundaș stânga și un atacant, subliniind că este mulțumit de jucătorii care s-au alăturat deja formației sale.
Fotbalistul francez Guillaume Rippert a semnat, vineri, un contract cu FC Petrolul Ploiești, angajamentul fiind valabil pentru următoarele două sezoane, informează site-ul oficial al grupării prahovene.
Conducerea grupării Pandurii Târgu Jiu i-a prelungit vineri contractul portarului Răzvan Stanca pentru încă un sezon, informează site-ul oficial al clubului gorjean.
Abia a terminat o cursă infernală de 490 de kilometri, în alergare, înot și pe bicicletă și se gândește deja la următoarea – Deca IronMan, respectiv zece concursuri de ultra-triatlon legate. Andrei Roșu nu știe când se va opri. Știe doar că mai are multe lucruri de descoperit în interiorul său.
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Alin Petrache, a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, că este nemulțumit de activitatea unor federații care nu au tratat cu seriozitate Jocurile Europene de la Baku.
Românii cu stare aleg dintre cele mai extravagante destinații pentru a participa la competițiile sportive internaționale, existând atât fani ai Simonei Halep la turneele WTA din întreaga lume, dar și împătimiți ai boxului care cheltuiesc 5.000 de dolari doar pentru un bilet la meci.
Solicitările pentru sejururi la competițiile sportive sunt în creștere în utlimii ani, românii alegând să meargă fie la finala Ligii Campionilor, care a avut loc la Berlin, fie la Marele Premiu de Formula 1 al Chinei sau finala Cupei Mondiale din Brazilia.
„De la an la an solicitările la evenimente sportive majore în țară sau în lume au crescut. Oamenii ocupați se recompensează cu experiențe sportive alături de familie, prieteni sau parteneri de afaceri. Cele mai recente solicitări au fost pentru Finala UEFA Champions League de la Berlin, pentru turneul de la Rolland Garros, pentru Copa del Rey din Barcelona. Avem clienți care preferă Formula 1. Mergeau, de exemplu, la Monaco, dar le-am propus ceva mai exotic – Shanghai Grand Prix și le-a plăcut foarte mult. A fost o experiență completată și de aspectele culturale și gastronomice”, a explicat pentru MEDIAFAX Carmen Voicu, managing partner la compania de asistență personalizată Consiergo.
Tribunalul București a stabilit termen pentru 23 septembrie 2015 în dosarul de insolvență al societății ce adminstrează FC Dinamo, conform portalului instanțelor de judecată, „alb-roșii” pierzând și posibilitatea de a cere o dispensă la UEFA pentru a putea juca în sezonul viitor al cupelor europene.
FC Dinamo a semnat un contract valabil pentru două sezoane cu fundașul sloven Miha Mevlja, care se va alătura sâmbătă lotului pregătit de Mircea Rednic în cantonamentul din Italia, a declarat pentru MEDIAFAX ofițerul de presă al clubului, Ionel Culina.
FC Dinamo și atacantul polonez Kamil Bilinski au convenit, vineri, încheierea raporturilor contractuale pe cale amiabilă, a anunțat directorul general Dinu Gheorghe, conform site-ului oficial al grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare.
FC Steaua l-a cooptat pe kinetoterapeutul Ovidiu Kurti în echipa tehnică condusă de directorul sportiv Mirel Rădoi, antrenorul secund Daniel Oprița alegând să plece pentru a-și continua cariera ca principal, informează pagina de Facebook a campioanei României.
Fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, a declarat, sâmbătă, agenției MEDIAFAX, că fostul tehnician Angelo Niculescu, selecționerul României la Cupa Mondială din 1970, care a încetat din viață, la 93 de ani, a fost un invovator al fotbalului, a format oameni și „le-a dat drumul în viață”.
Jucătoarele Patricia Țig și Ana Bogdan au primit invitații pe tabloul principal al BRD Bucharest Open, competiție care va avea loc la Arenele BNR în perioada 11-19 iulie, a anunțat vineri, într-o conferință de presă președintele turneului, Dumitru Hărădău.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, la pleacarea spre Belfast, că echipa națională este „dată peste cap” de accidentările apărute în ultima perioadă, precizând însă că are încredere că jucătorii apți pot obține o victorie în partida cu Irlanda de Nord.
Fundașul formației Steaua, Fernando Varela, a declarat, joi, în cantonamentul de la Săcele, că echipa sa are putearea să se lupte în viitorul sezon pentru a câștiga cele trei treofee, campionat, Cupa României și Cupa Ligii, și să se califice în grupele Ligii Campionilor.
Jucătorul echipei Dinamo Bogdan Gavrilă a declarat, miercuri, la INMS, unde a efectuat vizita medicală, că vacanța scurtă pe care au avut-o fotbaliștii poate reprezenta un atu pentru formația sa în perspectiva noului sezon competițional.
Lotul echipei Dinamo a efectuat, miercuri dimineața, vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă, singurele noutăți fiind portarul Iustin Popescu de la ACS Berceni, atacantul Fabian Himcinschi de la CSM Râmnicu Vâlcea și mijlocașul Laurențiu Corbu, de la Urban Titu.
Handbalista formației CSM București Cristina Vărzaru a declarat, marți, că exclude posibilitatea revenirii la prima reprezentativă, din cauza programului încărcat și a vârstei înaintate, chiar dacă la echipa de club evoluează bine. „Am fost întrebată […]
Selecționerul României, Anghel Iordănescu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că naționala Irlandei de Nord va fi avantajată în partida de sâmbătă, din preliminariile Euro-2016, de faptul că a disputat două meciuri de pregătire.
Selecționerul Anghel Iordănescu a declarat, luni, într-o conferință de presă, că FRF și LPF ar trebui să asigure naționalei un calendar care să-i permită să dispute meciuri de pregătire, dacă se dorește calificarea la Euro-2016 și o participare onorantă la competiția europeană.
Selecționerul naționalei României, Anghel Iordănescu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că este onorat de intenția autorităților din Voluntari de a da numele său stadionul din localitate, precizând că se simte unul „de-al lor”.
Fundașul Cornel Râpă a declarat, luni, că abia așteaptă să-l cunoască pe noul antrenor al echipei Steaua, Mirel Rădoi, despre care vorbește folosind formule de politețe, până când acesta le va spune jucătorilor cum să i se adreseze.
Fundașul Răzvan Raț este incert pentru partida echipei naționale cu Irlanda de Nord, din preliminariile Euro 2016, din cauza unei leziuni fibrilare la mușchii adductori, în locul său fiind convocat Bogdan Vătăjelu, informează site-ul oficial al FRF.
Fundașul formației CS U Craiova Bogdan Vătăjelu a fost convocat de selecționerul Anghel Iordănescu pentru partida pe care echipa națională de fotbal a României o va disputa cu Irlanda de Nord, în cadrul preliminariilor CE 2016, informează site-ul oficial al grupării oltene.
Mirel Rădoi, care va prelua conducerea tehnică a echipei Steaua, a fost prezent, marți, la sediul FRF, unde a discutat cu selecționerul Anghel Iordănescu despre situația jucătorilor steliști convocați la lotul național pentru meciul cu Irlanda de Nord, au declarat pentru MEDIAFAX surse federale.
Directorul Administrației de Licențiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat, marți agenției MEDIAFAX, că Dinamo poate cere de la UEFA o derogare pentru a putea evolua în sezonul 2016-2017 al cupelor europene, dar a precizat că nu știe un caz similar în care forul european a răspuns favorabil.
Echipa României a fost învinsă de Italia, luni, cu scorul de 3-1, într-un meci demonstrativ disputat în Sala Floreasca, la care au participat mai multe glorii ale fotbalului din cele două țări, eveniment organizat în scopuri caritabile.
Fundașul echipei Universitatea Cluj, Raul Ciupe, a declarat, duminică seară, după înfrângerea din finala Cupei României – Timișoreana, scor 0-3 cu Steaua București, că formația sa nu a reușit să se ridice la nivelul „roș-albaștrilor”.
Directorul general al FC Dinamo, Dinu Gheorghe, a declarat, vineri seară, după înfrângerea din meciul cu Astra Giurgiu, că la echipa alb-roșie sunt jucători care nu au avut o atitudine profesionistă și care au ajuns prea repede la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal, de la începutul lunii iunie, ar putea lua în discuție propunerea de păstrare a sistemului competițional cu 18 echipe și în sezonul următor, au declarat, pentru MEDIAFAX, mai mulți conducători ai cluburilor din Liga I.
Handbalista Cristina Vărzaru a declarat, vineri, la sediul Primăriei Capitalei, că obiectivul echipei CSM București în Liga Campionilor este câștigarea trofeului sau cel puțin clasarea printre primele patru formații în competiția continentală.
Directorul general al FC Dinamo, Dinu Gheorghe, a declarat, într-un interviu pentru revista clubului, editată cu ocazia partidei cu Astra Giurgiu, că sunt șanse mici ca UEFA să acorde o derogare pentru ca echipa pregătită de Mircea Rednic să evolueze în sezonul 2016/2017 al cupelor europene.
Managerul sportiv al FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat, joi, că echipa alb-roșie mai are șanse de a primi permisiunea de a evolua în ediția 2016/2017 a cupelor europene, potrivit informațiilor pe care le are, chiar dacă societatea care administrează clubul nu a ieșit din insolvență la termen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER