Unirea Urziceni a sperat aseară să se califice în grupele EL, dar, chiar dacă a dominat un meci întreg, a făcut doar egal cu Hajduk, 1-1.
Cu aproximativ 20 de milioane de euro obținute din fotbal, patronul Dumitru Bucșaru și-a luat mâna de pe Unirea Urziceni și a condamnat practic la desființare cea mai prolifică echipă românească din ultimii trei ani. Victoriile cu Sevilla și Rangers, „dubla extrem” de reușită cu Liverpool, titlurile de campioană și de vicecampioană au devenit istorie, locul lor fiind luat de scandal. Mihai Stoica, Narcis Răducan și Roni Levi au coborât pe rând din barcă, neputincioși să mai îndrepte ceva, iar acest lucru a fost vizibil în rezultate.
Păcat de tur…
Dar, cum orice basm are un sfârșit, Galamaz și ai lui au încercat să facă din povestea Unirii Urziceni una cu „happy end”. Nu a contat că Stadionul Ghencea a fost aproape gol și nici că returul cu Hajduk începea de la 4-1 pentru croați. Aproape imposibil de întors, dar nu și în mintea lui Bilașco, care a făcut 1-0 pentru Unirea în minutul 2. A mai venit o bară, tot de la „Bilă”, dar scorul a rămas neschimbat la pauză. Croații, fără să trimită vreun șut pe poarta lui Grigore până spre final, au rămas în zece în minutul 65, după eliminarea lui Jozinic, și totul părea posibil.
Cu o posesie covârșitoare și cu ocazii nenumărate, Unirea nu a reușit să treacă de „autobaza” lui Poklepovic. Maftei a văzut și el „roșu” în minutul 82, dar, chiar și așa, ialomițenii au sperat. Nu a fost însă de ajuns, p
Inițial, totul era clar: George Galamaz și Marius Bilașco trebuiau să joace și duminică pentru Unirea Urziceni în partida cu FC Vaslui, iar apoi, de luni, să se prezinte la antrenamentele Stelei. Numai că a apărut o problemă, legată evident de bani, care a trimis afacerea în stand by.
Mai precis, e vorba de o datorie. Evident, datornicul este Dumitru Bucșaru. Numai că, de data asta creditorii nu sunt Gigi Becali și patronul Astrei, Ioan Niculae, ci chiar Galamaz și Bilașco. Iar datoria este reprezentată de salariile restante din ultimele luni pe care jucătorii Urziceniului nu le-au primit. Surse din cadrul clubului ialomițean au povestit și ce s-a întâmplat. Cluburile au bătut palma, jucătorii sunt și ei de acord, dar Bucșaru le-a transmis fotbaliștilor săi că pot pleca numai dacă renunță la drepturile salariale pe care le mai au de primit.
Fundașul și atacantul nici nu au vrut să audă de așa ceva și au refuzat chiar indignați să semneze foile care le-au fost puse în față, iar totul s-a oprit aici. Așa că, în acest moment, nimic nu este perfectat. Mai mult, apropiați ai lui Marius Bilașco au povestit că vârful Unirii așteaptă încă și oferta de la CFR Cluj, iar George Galamaz visează la o răsturnare de situație de ultim moment care să-i aducă un transfer în străinătate. Totuși, varianta cea mai plauzibilă rămâne ca jucătorii să se înțeleagă cu Bucșaru și transferurile la Steaua să se realizeze.
70.000 de euro sunt banii pe care Galamaz și Bilașco îi au de primit, împreună,
După ce în vara trecută a fost vândut la Unirea Urziceni pentru 400.000 de euro, Vasile Maftei este aproape să revină în Giulești.
Rapidiștii vor să transfere cel puțin un jucător de la vicecampioana României, iar principala țintă este fostul căpitan din Grant, Vasile Maftei. Giuleștenii caută un jucător de bandă dreaptă după ce au renunțat la Gustavo Veronezi, care și-a reziliat contractul și a plecat în Grecia la Kerkyra. Fundașul vicecampioanei este una dintre țintele lui Dinu Gheorghe, care speră că prin venirea acestuia să aducă un plus de valoare în cadrul lotului și să refacă atmosfera din timpul lui Răzvan Lucescu. De asemenea, și patronul „feroviarilor”, George Copos, ar fi încântat de reîntoarcerea lui Maftei în Giulești, după un an petrecut la Urziceni. „Maftei este un jucător interesant, ar fi bun pentru noi, dar transferurile sunt făcute de domnul Dinu Gheorghe. Dacă se încadrează în buget, sper să-l convingă să revină”, a declarat finanțatorul giuleștenilor.
„Niciodată la Dinamo și Steaua”
Transferul se poate realiza în zilele următoare, mai ales că fotbalistul a declarat că este rapidist și niciodată nu va juca la una dintre rivalele grupării „feroviare”. „Niciodată nu voi putea să joc la Dinamo sau la Steaua, iar dacă mă voi duce vreodată la una dintre ele, îi voi dezamăgi pe cei care au avut încredere în mine. Am fost crescut în spiritul Rapidului, sunt rapidist și acolo am trăit niște momente unice”, a declarat fundașul ialomițenilor.
211 meciuri a ju
Site-ul Astrei Ploiești anunța ieri că a obținut semnăturile a șase jucători de la Unirea Urziceni. Până la urmă, se pare însă că niciun jucător al vicecampioanei României nu va ajunge sub comanda lui Mihai Stoichiță.
Afacerea a cunoscut însă o incredibilă răsturnare de situație în doar câteva ore! După ce a văzut că se vorbește de faptul că Galamaz va ajunge la Steaua, Niculae (foto) a avut surpriza de a afla că, deși în acte „Gala”, Ricardo și Laurențiu Marinescu sunt jucătorii săi, hârtiile semnate de aceștia nu mai există. Extrem de nervos, patronul prahovenilor a declarat că nu mai are nevoie de niciun jucător, chiar dacă bătuse palma cu Bucșaru și pentru Iulian Apostol, Rusescu și Frunză. De cealaltă parte, jucătorii implicați în tranzacție nu erau tocmai încântați de ideea de a juca la Astra, brazilianul Ricardo cumpărându-și imediat bilete de avion pentru a pleca acasă în momentul în care a aflat unde ar trebui să joace! „Cum să joc eu la o echipă care se bate la retrogradare? Cine e Astra?”, le-ar fi spus mijlocașul colegilor.
Tripleta de vis pe care Ilie Dumitrescu o dorea la Steaua a fost spartă de pretențiile lui Pablo Brandan, care vrea neapărat să plece la o echipă din vestul Europei, Steaua fiind practic ultima variantă pentru el.
Ilie Dumitrescu țintește în această săptămână la trei jucători ai Unirii Urziceni. Dacă Bilașco și Galamaz par deja acontați, Brandan este destul de departe de Ghencea, lucru care-l nemulțumește pe noul tehnician stelist. Acesta îi rezervase un loc în centrul liniei mediane, acolo unde voia să aibă o altă alternativă la cuplul Dorel Stoica – Bicfalvi.
A fugit de Gigi! După ce în principiu se înțelesese cu Bucșaru, Becali s-a întâlnit luni și cu cei trei fotbaliști ai Unirii. Negocierile cu Brandan au fost cele mai dificle. După ce i-a propus un contract pe trei ani, cu un salariu pe primele 12 luni de 150.000 de euro, plus alți 50.000 la semnătură, Becali a fost șocat să vadă reacția argentinianului. Brandan i-a mulțumit, după care a refuzat oferta și a plecat de la masa negocierilor! Ieri, Pablo a explicat pentru ProSport: „Pentru mine ar fi mai bine să rămân până în vară la U
Adrian Mititelu a vorbit ieri fără reținere la mai multe posturi de televiziune despre negocierile cu Pițurcă. Acest lucru nu i-a căzut tocmai bine fostului antrenor din Ghencea.
„L-am convins pe Pițurcă. L-am convins oltenește. Avem probleme cu banii. Suferim, dar am ales să suferim împreună. Sunt convins că Pițurcă va face treabă bună. Va face o echipă și mai bună, care va reveni în fruntea Ligii I. Piți va fi manager și se va ocupa de absolut tot! Eu vreau să stau în umbră și să fiu mai mult un suporter al acestei echipe. Voi rămâne doar acționar, alături de copiii mei”, declara ieri Adrian Mititelu pentru ProSport.
Ulterior, Adrian Mititelu a vorbit la Fanatik Show, pe Digi Sport, despre înțelegerea cu viitorul tehnician: „Pițurcă își va face singur contractul. Cum zice el, așa facem. Am încredere totală în el”. Această larghețe în a anunța presa despre discuțiile dintre părți l-a iritat pe Victor Pițurcă. Acesta a replicat în consecință la Prima TV: „Îmi pare rău că domnul Mititelu a făcut declarații atât de repede. Am avut doar o discuție și atât. Restul, vom vedea. Nu e nimic oficial. Doar am discutat”.
Roni Levi a părăsit ieri Unirea Urziceni, mai devreme decât anunțase, iar oficialii ialomițeni au încercat să se miște cât mai repede, căutând un antrenor pe profilul anunțat de patronul Bucșaru: ieftin, modest și muncitor. Primul pe listă: Petre Grigoraș, acesta urmând să semneze contractul cel mai probabil după meciul de azi cu FC Brașov, pentru care ialomițenii vor fi pregătiți de Eugen Nae și de Gabriel Caramarin.
Extrem de nervos după ce a rămas fără Arlauskis la turul cu Hajduk Split, Roni Levi s-a sucit și, deși spusese că mai rămâne până joi, sâmbătă și-a luat la revedere de la jucători. Rămasă fără tehnician, conducerea vicecampioanei României s-a orientat imediat spre Petre Grigoraș. Fostul antrenor de la Oțelul Galați și Poli Iași nu a spus nu, dar a cerut răgaz pentru a analiza situația echipei și pentru a afla pe ce jucători se va putea baza.
Fostul portar al Unirii Urziceni, Giedrius Arlauskis (foto), a părăsit ieri România cu destinația Lituania. „Miko”, așa cum este poreclit tânărul fotbalist, s-a declarat foarte mulțumit de experiența din Liga I.
„Miko”, ai făcut până la urmă pasul spre Rusia… Da, și sunt foarte bucuros că am ajuns la o echipă puternică precum Rubin. La Unirea am trăit niște ani excepționali și le mulțumesc tuturor pentru cum m-am simțit aici. Nu am nici cel mai mic regret că am venit să joc în România, din contră, sunt mândru.
Cum vezi acum experiența Unirea Urziceni? Nu mă așteptam, atunci când am venit în România, să avem asemenea rezultate. A fost o experiență superbă, dar, din păcate, a venit momentul să plec. Îmi pare rău că fac acest lucru acum, când sunt probleme la echipă.
Cine te-a ajutat cel mai mult la Urziceni? Domnul Mihai Stoica a fost mereu lângă mine și trebuie să îi mulțumesc pentru sprijin. M-a ajutat mult și pot să spun că acest transfer a venit și datorită lui. Evident că și evoluțiile mele au contat, dar el mi-a dat mereu încredere și m-a făcut mare.
Crezi că se desființează Unirea? Nu știu. Deocamdată, am plecat doar eu, nu știu dacă influențează cu ceva acest lucru. Sper totuși ca până la urmă atmosfera să se îndrepte și lucrurile să reintre în normal.
„Nu am vorbit deocamdată cu domnul Dan Petrescu, dar am să o fac cu siguranță după ce voi ajunge în Rusia” Giedrius Arlauskis, portar Rubin Kazan
1.000.000 de euro a plătit Rubin Kazan pentru Giedrius Arlauskis
După aproape șapte ani de la ultimul transfer (Marica) pe care l-a făcut din România, campioana Ucrainei, Șahtior Donețk, vrea din nou jucători din Liga I.
Ultimul fotbalist român care a ajuns la Donețk a fost Ciprian Marica, actualul atacant al lui VfB Stuttgart, care a plecat în toamna lui 2003 de la Dinamo pentru aproximativ 2,6 milioane de dolari. Antrenorul lui Șahtior, Mircea Lucescu, vrea să se orienteze din nou spre fotbaliști din Liga I și și-a trimis oamenii să urmărească mai mulți jucători care promit.
La partida dintre Rapid și Gloria Bistrița au fost prezenți doi scouteri care îl monito
Unirea Urziceni intră oficial în lichidare de stoc. Vânzările de jucători au început deja, iar prima plecare anunțată și parafată este cea a lui Giedrius Arlauskis. Iar lituanianul a prins o destinație deloc rea: Rubin Kazan, campioana Rusiei.
De fapt, prima plecare a unui jucător de la Urziceni nu e o afacere rea. Nici pentru Dumitru Bucșaru, nici pentru Arlauskis însuși. În primul rând, portarul s-a transferat la echipa care domină de două sezoane campionatul din Rusia, iar postul de titular pare să-i fie asigurat, rușii neavând în lot un portar de valoarea lui „Miko”. În plus, lituanianul va câștiga 400.000 de euro pe an la formația din Tatarstan, față de doar 100.000, cât câștiga la vicecampioana României.
Încă antrenorul Unirii Urziceni, Roni Levi a vorbit ieri despre situația ialomițenilor. Israelianul a adus în discuție chiar desființarea vicecampioanei României.
Domnule Levi, plecarea dumneavoastră e deja o certitudine… Da, voi pleca. Am vorbit cu domnul Bucșaru și am decis să rămân doar pentru aceste două meciuri. Chiar dacă am multă experiență în fotbal, m-am simțit foarte bine la această echipă. E surprinzător că se întâmplă așa ceva, nu mă așteptam.
Cu Unirea ce se va întâmpla?
Rapidiștii au reușit ieri să-l transfere pe Dani Coman, care a semnat un contract pe trei ani cu gruparea pregătită de Marius Șumudică.
Fostul portar al Brașovului revine în Giulești după un an și jumătate de când a fost obligat să plece din cauza unor neînțelegeri cu fosta conducere a clubului. „Sper să nu se mai repete episodul de acum un an și jumătate, pentru că mi-a fost greu. Am fost îndepărtat atunci, nici la antrenamente nu mă mai primeau la prima echipă. Important pentru mine e că mi-am regăsit liniștea, mă voi antrena într-un cadru organizat, acolo unde mi-am dorit întotdeauna”, a declarat Coman.
Marele vis: titlul cu Rapid
Nu trece nicio zi fără ca Unirea să se clatine din temelii. De data aceasta a sosit rândul jucătorilor să coboare din barcă, nu mai puțin de șapte fiind fie acontați deja, fie aproape de a semna pentru Astra Ploiești.
Aglomerație mare zilele acestea între județele Ialomița și Prahova. Nu e vorba despre niciun ambuteiaj, ci de mutări de fotbaliști între Unirea Urziceni și Astra Ploiești. După ce le-a plătit fotbaliștilor doar un salariu din patru, Dumitru Bucșaru începe să facă transferuri. El și Ioan Niculae au bătut deja palma, prima tranșă de jucători urmând să ajungă sub comanda lui Mihai Stoichiță după returul cu Hajduk Split. Implicați sunt George Galamaz, Laurențiu Marinescu și brazilianul Ricardo, fotbaliștii fiind anunțați deja despre înțelegere. Toți trei vor fi cedați în contul unei datorii a lui Bucșaru către patronul Astrei, dar vor fi deținuți în coproprietate de cele două cluburi. Totuși, unul dintre acești jucători ar mai putea rămâne la Unirea până în iarnă.
Bilașco, în stand-by. Apostol, Neaga și Petre Marin, după Hajduk Tranzacția nu se încheie însă aici, prahovenii mai dorind încă patru jucători. Inițial, în prima
Deși a fost aproape să semneze cu Dinamo, Dani Coman va reveni în Giulești după două sezoane petrecute la FC Brașov. Inedită este modalitatea prin care se va realiza tranzacția: în urma unui gentleman”s agreement cu cei din „Ștefan cel Mare”, care ar urma să-l ducă pe Mircea Bornescu în curtea rivalilor.
După înfrângerea din „Ștefan cel Mare”, Marius Șumudică s-a plâns că nu are un lider în teren, „Robocop” fiind considerat omul ideal care să joace acest rol în echipă. Există însă o problemă între Coman și conducerea clubului: George Copos nu vrea să-i dea decât 10.000 de euro pe lună. Jucătorul dorește mai mult cu 2.000 de euro, însă Dinu Gheorghe speră să-l convingă pe portar să accepte oferta patronului rapidist. Fostul brașovean vine la Rapid din postura de jucător liber, după ce și-a reziliat contractul cu gruparea de sub Tâmpa. Însă, odată cu revenirea lui Coman la Rapid, giuleștenii sunt dispuși să renunțe la Mircea Bornescu, propunându-l pe acesta tocmai la Dinamo, echipă care caută cu disperare un portar și care a fost la un pas să-l ia chiar pe Coman! În zilele următoare se va decide dacă goalkeeperul rapidist va pleca sau nu în „Ștefan cel Mare”, unde este dorit de Ioan Andone.
Unirea Urziceni se scufundă ușor, dar sigur. După ce au rămas fără Mihai Stoica și Narcis Răducan, ialomițenii au aflat ieri că le pleacă și antrenorul. Roni Levi va mai conduce echipa încă o săptămână, adică până după returul cu Hajduk Split, din play-off-ul Europa League.
Atunci când apele păreau să se liniștească, peste vicecampioana României a mai trecut un tsunami. Cu doar două zile înaintea meciului din Europa League cu Hajduk, Roni Levi a anunțat că părăsește echipa. Vestea a venit după o întâlnire-fulger cu patronul echipei, Dumitru Bucșaru, la capătul căreia cei doi și-au strâns mâna în semn de despărțire.
Zilele negre pentru Unirea Urziceni se apropie de sfârșit. După mai bine de două luni în care jucătorii ialomițeni nu și-au primit salariile, patronul Dumitru Bucșaru pare să fi găsit o soluție salvatoare.
Primul semn de redresare în Bărăgan vine odată cu deplasarea la Split, pentru meciul din Europa League cu Hajduk. Galamaz și compania vor merge în Croația cu un avion charter, la fel ca în vremurile bune din sezonul trecut. Mai departe urmează ca și în conturile jucătorilor să fie virată o parte din bani, lucru care se va întâmpla, cel mai probabil, până la partida cu Hajduk. Un alt semn al revirimentului este și faptul că patronul echipei, Dumitru Bucșaru, e din ce în ce mai hotărât să nu mai dea drumul niciunui jucător, acest lucru fiind deja comunicat fotbaliștilor.
Rapid a clacat incredibil în primul derby bucureștean, după ce, la pauză, conducea cu 2-0. Stafful tehnic al giuleștenilor a privit înmărmurit o repriză a doua dezastruoasă pentru alb-vișinii, după ce, la vestiare, în timpul pauzei, îi atenționase pe jucători că fotbalul te pedepsește dacă-l tratezi cu infatuare.
Minutul 45, Dinamo – Rapid 0-2. Cristian Balaj fluieră de pauză și întrerupe coșmarul alb-roșu. În tabăra cealaltă, euforie maximă. Galeria giuleștenilor cântă, jucătorii mai au puțin și explodează de fericire. Elevii lui Șumudică parcă nu ar mai vrea să se îndrepte spre vestiare, dorind să joace în continuare și cealaltă jumătate de meci. Extrem de entuziaști și pregătiți deja de sărbătoare, rapidiștii nu i-au uitat nici pe fanii lui Dinamo la ieșirea de pe teren. Cu gesturi largi și expresive, rapidiștii făceau semne spre tabelă: două degete ridicate, cu trimitere clară spre imaginea surprinsă de tabela de scor după 45 de minute.
Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, încearcă să-și explice cum a reușit echipa sa să piardă meciul de duminică seara, după ce a condus cu 2-0 la pauză.
Unul dintre motivele care au dus la pierderea jocului este lipsa unui lider pe teren care să știe să-i motiveze pe ceilalți coechipieri în momentele delicate, cum a fost în repriza a doua a meciului din „Ștefan cel Mare”. „S-a văzut că la ora actuală nu există un lider în teren care știe să-i trezească pe jucători în momentele grele ale meciului”, li s-a confesat Șumudică unor apropiați. De asemenea, un alt motiv care a contat în partida cu Dinamo a fost lipsa de soluții pe banca de rezerve a giuleștenilor. Accidentările lui Mihai Roman și Cesinha au dat peste cap tot sistemul tactic gândit de Șumudică la începutul campionatului, acesta fiind obligat să improvizeze. La jocul din „Ștefan cel Mare”, antrenorul rapidist a fost nevoit să-l trimită pe teren pe Gustavo Veronezi, care în sezoanele trecute a evoluat doar în liga a II-a din Grecia.
Prins la mijloc între problemele dintre conducere și jucători, Roni Levi încearcă să țină Unirea pe linia de plutire și nu se gândește, deocamdată, să renunțe.
-Niciun gol, nicio victorie pentru Unirea… -Sunt supărat, din păcate, atmosfera este la pământ acum. Trebuie să depășim această pasă proastă cât mai repede posibil.
-Contează că Mihai Stoica nu mai este la echipă? -Mihai Stoica este foarte bun în ceea ce face și aici a făcut ceva special. Probabil că plecarea lui MM influențează evoluția jucătorilor, el a fost apropiat de ei, dar asta nu ar trebui să conteze pe teren. Le-am spus că, atunci când intră pe teren, să dea totul și să uite de probleme.
Zero victorii, zero goluri marcate. Acesta este bilanțul Unirii Urziceni după șase meciuri oficiale în sezonul 2010-2011. În ultima etapă, echipa lui Levi a înregistrat a doua înfrângere, 0-1 cu „U” Cluj, fapt ce confirmă degringolada de la club.
Cel mai slab start de la promovarea în Liga I vine după ce ialomițenii au fost puternic afectați de problemele financiare, fapt care a zguduit din temelii atmosfera celei mai stabile echipe din fotbalul românesc. Ultimul eșec, sâmbătă, 0-1 acasă cu nou-promovata Universitatea Cluj, adâncește și mai mult criza vicecampioanei. Primul semn de întrebare a apărut în momentul în care Dan Petrescu a preferat să plece în liga a doua din Rusia, deși echipa sa făcuse nu mai puțin de opt puncte în Liga Campionilor. A rămas însă Mihai Stoica, iar lucrurile păreau că au intrat pe un făgaș normal. O prestație mai mult decât bună cu Liverpool și locul doi în sezonul trecut din Liga I. Nimic nu părea să anunțe apocalipsa din Bărăgan.
După egalul 0-0 cu Oțelul Galați din etapa trecută, giuleștenii merg în „Ștefan cel Mare” cu un scop precis, să câștige cele trei puncte și să rămână singura echipă din Liga I care nu a primit gol în noul sezon.
Antrenorul rapidist Marius Șumudică nu se sperie de forța ofensivă a lui Dinamo, fiind sigur că echipa sa nu va primi gol în confruntarea cu alb-roșiii. „Noi mergem să jucăm. Dacă ne întoarcem cu un egal, bine, dacă putem să câștigăm, iar bine. Pe mine mă interesează foarte mult ca jucătorii să aibă atitudine, ca Rapidul să joace. Dinamo a primit multe goluri și, aparent, lasă impresia că are o apărare slabă. Însă au jucători cu experiență, cum sunt Moți sau Garat”, a declarat tehnicianul giuleștenilor.
Mulțumiți de apărare
Șumudică nu se teme de faptul că Ioan Andone ar cunoaște prea multe din secretele giuleștenilor, mai ales că a antrenat în sezonul trecut la Rapid. „Este un antrenor cu experiență superioară mie, are un atu și prin faptul că a antrenat aici, dar eu am filosofia mea, de la care nu mă abat. Rapid va juca permanent cu două vârfuri, folosesc sistemul 4-4-2 și nu voi schimba”, a adăugat Șumi. Și președintele „feroviarilor”, Dinu Gheorghe, este mulțumit de organizarea defensivă pe care a arătat-o echipa în primele trei etape. „S-a văzut că noi avem o organizare bună și sperăm să rămânem cu zero goluri primite și după meciul cu Dinamo”, a spus „Vamă”.
Nu cred că va fi un meci cu multe goluri. Cu apărarea asta slabă Dinamo este pe primul loc. Vom ave
În Liga I se joacă mâine primul derby bucureștean al sezonului. Protagoniste: Dinamo și Rapid. Dincolo însă de rivalitatea dintre cele două cluburi, de-a lungul timpului fotbalul românesc a avut parte de un alt duel. Adversari: Nicolae Badea și George Copos. Primul, președinte CA în „Ștefan cel Mare”, al doilea, patron în Giulești, dar, poate cel mai important lucru, prieteni la cataramă. Chiar și așa, mereu când a venit vorba de fotbal și mai ales înaintea meciurilor directe, cei doi s-au dezlănțuit și s-au tachinat mereu. Mai mult sau mai puțin subtil.
Iunie 2002 George Copos i-a trimis lui Nicolae Badea un tort în forma trofeului acordat pentru câștigarea Cupei României, pe care a fost scris mesajul: „Frișca este a noastră, blatul este al vostru. Originalul este mult mai dulce”. „Domnul Copos rămâne un clovn banal, cu ironii primitive. Poate Copos se pricepe mai bine la sport, pentru că are trei facultați a câte un an – educație, fizică și sport. Educație nu are, cu fizica stă prost, iar la sport nu se pricepe”, replica, acid, Badea.
6 decembrie 2007
„I-am trimis un tort cu trufe, ca să vadă cât de dulci vor fi victoriile noastre în Champions League”, a spus George Copos
Ionuț Zaina (16 ani) este unul dintre cei mai talentați puști de la grupele de copii și juniori ale Rapidului, este născut în Giulești, chiar lângă stadion, și, normal, e rapidist pursânge. La vârsta de 7 ani a mers pentru prima dată la preselecție și, din 30 de copii, a fost singurul care a trecut testele. Ca aproape toți puștii care nu au o situație materială foarte bună, el speră ca prin fotbal să se realizeze și să-și ajute familia în momentul când va ajunge să joace pentru prima echipă a Rapidului. „Este un copil care vine dintr-o familie amărâtă, nu lipsește niciodată de la antrenamente, este profesionist adevărat. Este cel mai bun din grupă, un exemplu pentru ceilalți copii. Când are mingea la picior, pot să fiu sigur că nu o pierde, tot timpul găsește soluții. Iar la vârsta lui acest lucru este o mare calitate”, îl laudă antrenorul său, Iosif Damaschin.
„Cât mai repede la prima echipă”
Deși are doar 16 ani, micuțul mijlocaș al giuleștenilor vrea ca în maximum doi ani să ajungă la echipa mare și să marcheze împotriva lui Dinamo și a Stelei. „Vreau să ajung la prima echipă cât mai repede și să marchez împotriva lui Dinamo. Îmi place foarte mult de Costin Lazăr, iar modelul meu este Steven Gerrard, care e unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume. Îmi doresc foarte mult să-i calc pe urme”, explică Ionuț. Giuleștenii vor juca pentru el în meciul cu Dinamo.
Aventura lui Giedrius Arlauskis la Unirea Urziceni se apropie de sfârșit. După ce a pus serios umărul la performanțele ialomițenilor, lituanianul va pleca în Rusia, la Dinamo Moscova.
„Mă vrea un club mare din Rusia”, declara enigmatic Arlauskis înaintea returului cu Zenit Sankt Petersburg. Acum, portarul de doar 22 de ani stă cu bagajele la ușă gata să părăsească Unirea, destinația fiind aceeași: Rusia. De serviciile fotbalistului de la Urziceni au fost interesate două forțe ale fotbalului est-european. Prima care a venit după Arlauskis a fost chiar Zenit, oficialii ruși rămânând impresionați de prestația lituanianului din meciul tur din Liga Campionilor. Până la urmă însă, ultimul cuvânt l-a avut Dinamo Moscova, „polițiștii” punând pe masă două milioane de euro, bani de nerefuzat pentru o echipă ca Unirea, aflată într-o criză financiară acută.
A jucat accidentat pentru a pleca!
Dorința lui Arlauskis de a face pasul către o echipă mai puternică și care să îi plătească un contract mult mai consistent a fost imensă. Lituanianul a jucat cu Zenit, chiar dacă în primul meci, cel de la București, se accidentase, și cu doar câteva zile înaintea returului abia putea să facă un simplu plonjon. Dar șansa de a juca în fața multor reprezentanți ai fotbalului rusesc a fost decisivă și Arlauskis nu s-a înșelat, iar în cel mai scurt timp lituanianul va fi coleg cu Adrian Ropotan.
11 meciuri a jucat Giedrius Arlauskis pentru Unirea Urziceni în cupele europene
150 de mii de euro a plăti
Nu este vreun pariu pe meciul de duminică, ci scorul real al jocului dintre echipele secunde, disputat ieri în Cupa României
În avanpremiera marelui meci de duminică, din „Ștefan cel Mare”, Rapid și Dinamo s-au duelat mai întâi la nivelul echipelor secunde, într-un joc care a contat pentru faza a treia a Cupei României. S-a încheiat 5-2 pentru giuleșteni!
Rezultatul este remarcabil pentru Rapid și dezastruos pentru antrenorul dinamoviștilor, Ionel Ganea, care s-a văzut surclasat de băieții lui Marian Rada. Rapid II a câștigat cu 5-2, patru dintre goluri fiind marcate de Ionuț Dobroiu și unul de Alin Tene, ambii membri ai „grăd
Echipa Sportul Studențesc a învins, luni, pe teren propriu, formația Gloria Bistrița, scor 4-2 (1-2), în ultimul meci al etapei a III-a din Liga I și a obținut astfel primele puncte din acest sezon.
Gazdele au marcat prin Curelea ‘5, ’68, Bălan ’49 și Varga ’90+1, iar oaspeții au punctat prin Predescu ‘2 și Moraes ’35.
Prima înfrângere din campionat a Unirii Urziceni a venit de la un fost jucător al ialomițenilor. Dan Matei a marcat singurul gol pentru FCM Tg. Mureș, plătind astfel o poliță celor care nu l-au mai vrut la vicecampioana României.
Dărâmați psihic de vestea că Mihai Stoica nu va mai conduce destinele echipei, jucătorii Urziceniului au clacat și au pierdut cu 1-0 la Târgu Mureș. Pentru ca înfrângerea să fie și mai amară, golul decisiv a venit chiar de la un fost jucător al vicecampioanei României, Dan Matei. Mijlocașul de 29 de ani a fost unul dintre cei mai folosiți în amicalele din intersezon ale Unirii Urziceni și se anunța ca fiind un jucător de bază în noua stagiune. Matei a fost titular în Supercupa României, dar evoluția sa din acest meci i-a nemulțumit pe oficialii Unirii. Aceștia au decis să renunțe la serviciile mijlocașului, de care s-au arătat interesați tocmai cei de la Târgu Mureș. Decizia s-a dovedit una neinspirată pentru Urziceni. În condițiile în care toți mijlocașii defensivi au devenit indisponibili, Roni Levi s-a văzut pus în situația de a-l folosi pe Brandan în centrul terenului. Lovitura de grație a venit sâmbătă, când tocmai Matei a provocat prima înfrângere a Urziceniului după 18 meciuri consecutive în Liga I.
A fost dorința mea să plec. Nu e un gol special, dar mă bucur că am câștigat Dan Matei, mijlocaș FCM Târgu Mureș
Cu gândul la a duce Rapidul în rândul echipelor de top, George Copos a pus la cale o colaborare-surpriză cu Sporting Braga.
Echipa cu cei mai mulți vorbitori de limbă portugheză din Liga I, Rapid, a semnat săptămâna trecută un contract de colaborare cu Sporting Braga, vicecampioana Portugaliei. Promotorul acestei afaceri este chiar patronul giuleștenilor, George Copos, care împreună cu bossul lusitanilor, Antonio Salvador, a pus bazele unui parteneriat între cele două cluburi. „Suntem extrem de încântați că vom colabora cu un club de talia Rapidului”, a confirmat președintele portughezilor, Ricardo Lemos.
FC Brașov a egalat Steaua in extremis, transformând o lovitură de la 11 metri, cu un minut înaintea terminării timpului regulamentar, venită după o fază la limita regulamentului.
Acțiunea din care Attila Hadnagy a obținut penalty-ul, transformat mai apoi de Ilyeș, a ridicat suspiciuni asupra unei poziții afară din joc. Atacantul brașovean a primit mingea, aflându-se singur în careul stelist, dar se afla la limita off-side-ului. Totuși, la prima vedere, Hadnagy a fost ținut în poziție regulamentară de plasamentul fundașului dreapta al Stelei, nigerianul Emeghara. Asistentul Dorin Mudura a judecat corect, lăsând jocul să continue.
După doar două etape disputate, planul lui Victor Pițurcă pentru regenerarea Stelei e la un pas de implozie. Tehnicianul s-a certat ieri cu Gigi Becali și i-a anunțat pe colaboratorii săi că, după meciul cu Brașov, vrea să demisioneze.
Când Steaua începea să prindă culoare, Gigi și-a dat iar în petec. Patronul i-a transmis lui Pițurcă că nu are de gând să își cenzureze reacțiile, motiv pentru care tehnicianul nici n-a mai făcut ieri deplasarea cu echipa la Brașov. Și, e posibil să nu mai ajungă deloc la meci!
În plin colaps financiar, Unirea Urziceni rămâne fără omul care a făcut-o cunoscută, Mihai Stoica. După înfrângerea de miercuri seară cu Zenit (0-1), managerul s-a certat dur cu Dumitru Bucșaru, concluzia fiind demiterea lui MM! A fost pentru a patra oară în ultimul an, de data aceasta definitiv!
Extrem de nemulțumit pentru că nu a fost lăsat să plece în iarnă și după câteva conflicte cu Mihai Stoica, Pablo Brandan nu a mai rezistat și s-a revoltat la finalul meciului cu Zenit (1-0). În continuare, ProSport vă prezintă toate episoadele care l-au determinat pe argentinian să explodeze.
Transferurile ratate Brandan a ajuns la Urziceni la insistențele lui Bogdan Mara. Indecis și nu foarte atras de România, argentinianul a acceptat până la urmă să joace la Unirea. După parcursul foarte bun din sezonul trecut în Europa, fundașul spera să își găsească o altă echipă, dar mult dorita mutare nu a venit, cu toate că oferte au fost, iar frustrările argentinianului au început să se adune. Mai ales că șefii țineau la preț. Conflictul era abia la început!
Contre cu Mihai Stoica După egalul cu Gloria Bistrița din sezonul trecut, meci care le-a curmat șansa unui nou titlu de campioni ialomițenilor, Mihai StoiÂca a intrat în vestiar, reproșându-le eșecul jucătorilor. Luat mai tare de către manager, Brandan s-a considerat nedreptățit și nu a ezitat să îi răspundă. Situația s-a calmat atunci, însă argentinianul a acumulat și mai multe frustrări.
S-au împărțit în tabere Căzut deja în dizgrația managerului ialomițean, Brandan și-a simțit pusă în pericol poziția în echipă odată cu noile achiziții. Neaga și Petre Marin, alături de mai vechiul Paraschiv, toți foști la Steaua în perioada în care MM conducea echipa din Ghencea, au format un grup de „protejați”. Argentinianul s-a confesat ap
După ce l-a transferat pe Ionuț Mazilu în iarna lui 2008, pentru 4 milioane de euro, Dnepr Dnepropetrovsk vrea să mai aducă încă un fotbalist român. Atacantul rapidist Lucian Răduță (22 de ani, foto) este în atenția echipei ucrainene și, cel târziu în această iarnă, va fi transferat pentru aproximativ 1,5 milioane de euro.
Antrenorul lui Dnepr, Vladimir Bessonov, l-a monitorizat pe tânărul atacant rapidist timp de un an și s-a convins de calitățile acestuia. Deși nu a avut o evoluție foarte bună în returul campionatului trecut, pe adresa clubului giuleștean a sosit o ofertă de transfer de la fosta formație a lui Ionuț Mazilu.
Deși l-au adus pe Ezequias de la FC Brașov pentru a-și întări flancul stâng, giuleștenii nu vor să-l piardă gratis pe Vladimir Bozovic (foto) și i-au făcut o propunere de prelungire a contractului.
Muntenegreanul mai are contract cu Rapid pentru încă un sezon, iar din iarnă intră în ultimele șase luni ale înțelegerii și poate semna cu o altă echipă fără ca giuleștenii să încaseze vreun ban. Dinu Gheorghe l-a chemat la negocieri pe Bozovic și i-a propus să-și prelungească angajamentul cu încă trei ani, oferindu-i și o mărire salarială. Dacă acum câștigă 120.000 de euro, după ce va semna noul angajament va primi 150.000 în primul an, 180.000 în al doilea sezon și 200.000 în ultimul. Prin această măsură, președintele giuleștenilor încearcă să-l liniștească pe fotbalist, care este îngrijorat în ultima vreme din cauză că la echipă a fost adus brazilianul Ezequias și se teme să nu fie uitat pe bancă de Marius Șumudică.
Lucrurile încă nu s-au așezat prea bine în Giulești. Rezultatele din primele două etape n-au fost deloc rele, jocul a mers și el, dar, la antrenamente, dorința prea mare de afirmare face să sară scântei. E și normal la câte noutăți sunt în lot. Tocmai în acest context, ieri, la antrenament, Ezequias și Costin Lazăr au avut o altercație.
Mai multe surse din Giulești au povestit ceea ce s-a întâmplat. Iar versiunile coincid, chiar dacă președintele Dinu Gheorghe afirmă că nu știe nimic de această poveste. Totul a pornit de la o intrare mai tare a tânărului mijlocaș Alin Tene asupra nou-venitului Ezequias.
Bazându-se pe strategia „taci și faci”, Unirea Urziceni a devenit treptat o forță în fotbalul românesc. Cireașa de pe tort a fost, fără doar și poate, parcursul european de anul trecut, cea mai bună performanță a unei echipe românești de la semifinala de Cupa UEFA atinsă de Steaua în 2006. Vicecampioni la zi, ialomițenii vor încerca și anul acesta să mențină ritmul ridicat și, fără să iasă prea mult în evidență, să se strecoare pe primele
Cu mari probleme în sezonul trecut la capitolul atacanți, Rapid va începe campionatul cu două nume noi în ofensivă: Cassio Vargas Barbosa (foto stânga) și Sabrin Sburlea (foto dreapta). Niciunul însă nu poate să joace un meci întreg.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER