Rapid a plecat ieri spre Tallinn, capitala Estoniei urmând să le fie gazdă alb-vișiniilor în următoarele patru zile. Dincolo de scopul fotbalistic al minicantonamentului, Herea și compania își vor putea delecta privirea cu un oraș aparte din nordul Europei.
Odată ajunși în Tallinn, cele mai importante atracții pentru vișinii se vor numi Raekoja plats, piața centrală conținând primăria medievală și Toomkirik, cea mai veche biserică din Estonia, fondată în 1219. Orașul aflat sub patrimoniul mondial UNESCO va găzdui un turneu în care rapidiștii se vor duela cu Wisla Cracovia (astăzi) și Genk (8 iulie).
Invitați la această competiție, giuleștenii au scăpat de taxa de înscriere de 50.000 de euro și, în plus, vor fi cazați la un hotel de cinci stele, Radisson Blu. De altfel, Estonia este cea mai bogată țară baltică, având una dintre cele mai prospere economii din întreaga Uniune Europeană. Ineditul cantonament va lua sfârșit pe 9 iulie, când băieții lui Răzvan Lucescu vor pleca spre Austria, acolo unde vor disputa ultimele două amicale, cu Panathinaikos și Mainz.
Flora Tallinn, cea de-a patra formație din turneu, este cea mai galonată echipă din Estonia și evoluează pe cea mai mare arenă din țară: „A. Le Coq Arena” (10.000 de locuri)
Lotul deplasat în Estonia
Portari: Coman, Straton; Fundași: Marcos Antonio, Bozovic, Ezequias, V. Crețu, Oros, Burcă, Dăescu, Ad. Grigore
Mijlocași: Șt. Grigorie, N. Grigore, Alexa