Între masa de prânz și odihnă, George Florescu a vorbit cu ProSport despre revenirea printre titularii echipei naționale. Chiar dacă a jucat din primul minut contra Elveției, mijlocașul lui Arsenal Kiev nu e încă sigur că l-a convins pe Pițurcă să se bazeze pe el și în preliminariile Campionatului Mondial. Plecat la 18 ani din campionatul intern, Florescu are un sfat pentru tinerii jucători convocați acum în echipa României: „E mai bine pentru ei să plece de tineri în străinătate!”.
Naționala a îmbinat utilul cu plăcutul în zilele stagiului de pregătire din Elveția și Austria. Conștient că jucătorii vin după un sezon epuizant, Victor Pițurcă a făcut în așa fel încât fotbaliștilor să le fie mai ușor în cantonamentul naționalei.
La fel ca în celelalte stagii de pregătire, Victor Pițurcă vrea să le ofere tuturor celor convocați șansa de a bifa cât mai multe minute în tricoul naționalei. Față de meciul cu Elveția, în amicalul de marți cu Austria vor apărea mai multe nume noi.
Lobby iese pe terasa hotelului în care sunt cazați tricolorii. Un beagle simpatic începe imediat să latre: „Normal, doar câinele simte imediat pisica”. Portarul se așază la masă, își comandă un espresso, și își aduce aminte de primele sale minute la echipa națională. Au trecut 14 ani de la meciul în care Lobonț debuta în poarta României, iar acum veteranul ajuns la 34 de ani speră să prindă, pe final de carieră, un Campionat Mondial. Recunoaște că obiectivul va fi greu de atins: „România e superacoperită în poartă!”
Bacalaureatul olimpicilor, desfășurat în sesiune extraordinară între 19 mai și 1 iunie, s-a lăsat cu scandal. Prezența pe listele cu înscrieri a unor sportivi care nu au legătură cu marea performanță a creat stupoare la COSR. „Este un atentat la adresa sportului. Ce s-a petrecut acolo este o faptă penală”, a fost declarația lui Ioan Dobrescu, secretar general al COSR.
Golul marcat la debutul în echipa națională l-a adus pe Grozav în atenția cluburilor importante din Liga I. Atacantul explică pentru ProSport cum a ajuns să poarte un tricou de care fug mai toți fotbaliștii
Tânăra națională a lui Pițurcă s-a descurcat onorabil în fața Elveției, dar selecționerul mai are mult de muncă până să formeze echipa ideală pentru preliminarii
Eliminați din turneul de calificare pentru Euro Under 19, jucătorii naționalei lui Ovidiu Stângă au rămas cu o amintire pe care, se pare, o prețuiesc foarte tare: s-au fotografiat cu unul dintre cei mai controversați oameni din Serbia.
Adrian Porumboiu a dat lovitura și l-a transferat pe Paul Papp (22 de ani) în Serie A, la Chievo Verona.
Șefa Federației Române de Baschet, Carmen Tocală (foto, 50 de ani), a fost numită ieri în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Sport și Tineret în locul fostei atlete Doina Melinte. Sprijinită de PNL și promovată de premierul Victor Ponta, un împătimit al sportului cu mingea la coș, Tocală i-a luat fața rugbystului Alin Petrache, uns „vice” la ANST. Interesant este că, fără a fi înregimentată politic, noua șefă a sportului a fost la un pas de a primi aceeași funcție și de la vechiul guvern PDL.
Golul marcat de Gicu Grozav la debutul său în echipa națională a impus un plonjeu în trecut. În istoria echipei naționale mai mulți jucători au reușit performanțe asemănătoare. De pildă, numai în ultimii 12 ani au fost cinci tricolori care au punctat la primul lor meci la reprezentativă.
Lucian Bute încearcă să se scuture de coșmarul de la Nottingham în mijlocul familiei și al prietenilor, la Galați. Refuză conștient să citească știrile și comentariile ce apar în aceste zile despre el, tocmai pentru a se descărca de tensiune și de gânduri negre. Când acestea vor trece, va avea probabil puterea să revadă și meciul cu Froch.
În cei trei ani petrecuți în Elveția, Viorel Moldovan (foto) a ajuns să înțeleagă perfect cultura viitorilor adversari ai României. ExÂpertul DolceSport a vorbit penÂtru ProSport despre ce înseamnă Elveția fotÂbaÂlistică.
Ce s-a întâmplat cu Lucian Bute la Nottingham? De ce n-a putut să-i facă față lui Froch? De ce a părut atât de afectat de primele lovituri ale englezului și nu și-a mai revenit? Cele trei întrebări macină lumea boxului de trei zile.
În 18 ani de box, Lucian a mai trecut prin momente grele care l-au adus în pragul renunțării la sport. A știut să se scuture de incertitudini și să se întoarcă în ring mai puternic, mai motivat, așa cum promite și acum
În acest moment, veniturile antrenorilor, preparatorilor fizici, nutriționistei chiar și bodyguarzilor sunt asigurate preponderent din bursele de meci ale lui Lucian Bute.
Meciul dintre Froch și Bute a avut parte de o atmosferă fantastică. 1.000 de fani ai lui Lucian, români și canadieni deopotrivă, au încercat să le țină piept celor 9.000 de suporteri fanatici englezi, încălziți de zeci de pahare cu bere.
Lucian Bute nu mai este campion mondial IBF la supermijlocie, dar centura va rămâne pentru totdeauna în vitrina sa de la Montreal.
Lucian Bute a avut puterea să-l felicite pe Carl Froch la conferința de presă de după seara de coșmar de la Nottingham, în care a pierdut dramatic titlul IBF.
Carl Froch exultă după câștigarea centurii! Mister Aroganță e pe cai mari pentru că a reușit să le arate tuturor calitățile sale, însă nu s-a sfiit să recunoască totodată și valoarea adversarului său, Lucian Bute.
Interbox a prevăzut în contract obligativitatea unei revanșe în cazul în care Lucian Bute pierde la Nottingham, dar nu este sigur în acest moment că gruparea canadiană ia în calcul un meci cu Froch la Montreal, mai ales după ceea ce s-a întâmplat.
Antrenorul românului n-a avut reacție la tactica aleasă de Froch și a luat decizii neinspirate. Mister KO și-a luat 97 de pumni de la britanic
Lucian Bute a fost făcut KO de Carl Froch în repriza a cincea. Românul n-a putut rezista avalanșei de lovituri cu care Froch s-a abătut asupra sa încă din prima repriză
După dispariția prematură a lui Arturo Gatti, boxul profesionist și-a regăsit bătăușul în chipul unui britanic guraliv și încrezător în forțele proprii. Lumea boxului îl iubește pe Carl Froch (34
„Am văzut zeci de meciuri ale lui Froch. Îl știu foarte bine”, a fost răspunsul lui Lucian Bute vizavi de adversarul său de mâine dimineață (ora 02:00, Money Chan
Aproape o sută de gălățeni au ajuns joi la Nottingham, între aceștia aflându-se și tatăl campionului mondial. Aproape toți s-au cazat la Derby, la 30 de kilometri de Nottingham.
Șapte familii au venit de la Pechea, restul de la Galați. Fanii lui Lucian s-au mobilizat exemplar: și-au confecționat tricouri personalizate și s-au echipat cu steaguri tricolore. Ștefan Bute n-a făcut excepție, el arătând cu mândrie locul de pe piept unde se afla tricolorul și numele fiului său. „Am ajuns de joi în zonă, dar nu am venit să-l văd pe Lucian. Știu că are tabieturile lui înainte de meciuri și îl las să fie liniștit. Nu este ușor pentru un tată, dar mă gândesc că trebuie să-i fie mai întâi lui bine, și după aceea avem timp destul să vorbim”, a declarat seniorul Bute pentru ProSport.
În ce privește meciul de mâine dimineață (ora 02:00), tatăl campionului nu-și face griji mai multe decât în alte dăți. „Froch a vorbit cam mult. A vorbit gura fără el. Lucian va vorbi însă în ring și se va răzbuna pentru tot ce a spus până acum. Se va răzbuna crunt pe el. Sâmbătă seara, cel mai bun va rămâne în picioare la final și sunt sigur că acela va fi Lucian, băiatul meu”, a punctat Ștefan Bute.
Dacă tatăl lui Lucian a venit să-și susțină fiul, mama campionului mondial a rămas la Pechea. „Ea nu se uită la meciuri, nu avea rost să vină. Are o cameră unde stă și se roagă în timpul partidei. După aceea începe pregătirile, că vine Lucian acasă și trebuie să-l aștepte cu tot ce îi place lui”, a mai spus c
Atât Lucian Bute, cât și Carl Froch au trecut de proba cântarului. Urmează marele meci, mâine noapte, de la ora 02.00, LIVE TEXT pe www.prosport.ro. Meciul e în direct pe Money Channel.
Mâine (duminică dimiÂneața în România), pe ringul de la Capital FM Arena din Nottingham, Bute și Froch se bat pentru titlul mondial IBF la supermijlocie. Pornind de la numele de ring al celor doi se poate face un joc de cuvinte: „Mister KO” seduce „Cobra”.
Comunitatea românilor de la Nottingham numără în jur de 1000 de persoane, reunite în jurul bisericii ortodoxe unde oficiază părintele Dan Petru Ghindea.
Cele două vedete ale galei de sâmbătă s-au confruntat cu trei zile înainte de meci, ambii părând siguri pe forțele lor. Mister KO a avut galerie la fel de gălăgioasă ca și britanicul.
Lucian Bute (32 de ani) și-a permis ieri ultima zi mai relaxată la Nottingham. „Gata, de mâine încep lupta cu kilogramele și știu că va fi crunt”, explică el. Între două antrenamente, gălățeanul din Pechea a găsit timp să viziteze cetatea din Nottingham și să se fotografieze lângă statuia lui Robin Hood, celebrul erou local din timpuri medievale.
Pugilistul Carl Froch, adversarul cu care Lucian Bute va încrucișa mănușile duminică dimineața (ora 02:00, Money Channel) la Nottingham se poate mândri și cu un altfel de trofeu. „Cobra” are una dintre cele mai frumoase soții din lumea boxului, Rachel Cordingley, un fotomodel extrem de apreciat în Albion și o fostă concurentă la Miss Marea Britanie.
Orașul Nottingham și-a câștigat notorietatea din odiseea lui Robin Hood și prin isprăvile echipei de fotbal Forrest („Pădurarii”), dar începe să-și contureze un nou brand în jurul boxerului Carl Froch, fost dublu campion mondial WBC la categoria supermijlocie.
În această ecuație, meciul de pe 26 mai, de la Capital FM Arena, are o însemnătate deosebită pentru localnici. Interesul pentru eveniment s-a transpus în viața urbei similar cu finala Europa League pentru bucureșteni. Elocvent este modul în care au crescut prețurile la hotelurile din centrul orașului în ziua meciului. La Holiday Inn Express, ziua de cazare este în mod obișnuit 60 de lire, dar în ziua galei a ajuns la 380 de lire!!! Numai de la Montreal sunt așteptați în jur de 400 de fani ai lui Bute, plus alți vreo 300 din România. „Mai vin însă și de la Londra sau din împrejurimi. Cei de la Montreal au avut pachete prin agenții de turism, nu au fost deloc ieftine”, spune Lucian Bute.
La Capital FM Arena, sala de 10.000 de locuri care va găzdui evenimentul, este deocamdată liniște. „Nu este încă amenajată, dar interesul e mare. Am avut multe echipe tv care au venit să ia imagini de aici”, spune Ruth Terry, Communications Executive la impunătoarea arenă. La ghișeele din foaier se mai găsesc bilete doar la două categorii, 60 și 100 de lire, și acelea foarte puține. Cele mai scumpe, de 400 de lire (500 de euro) s-au vândut imediat. Barurile din centru și casinourile au oferte pentru seara de sâmbătă pentru cei care nu a
După ce și-a apărat cu succes de nouă ori centura de campion mondial, de opt ori la Montreal și o dată la București, Lucian Bute avea nevoie de o
Lucian Bute a ajuns ieri la Nottingham, orașul unde pe 26 mai își va pune în joc centura de campion mondial IBF la supermijlocie în fața challengerului său, Carl Froch (34 de ani). Mister KO s-a pregătit timp de o săptămână la Sheffield, la „câțiva pași” de grădina leului britanic.
Meciul de pe 26 mai de la Nottingham se poate decide pe cartea strategiei. Și Lucian Bute, și britanicul Carl Froch și-au făcut un plan din care nu lipsesc, anticipativ, mutările adversarului.
Meciul dintre Lucian Bute și Carl Froch a început deja să fie întors pe toate fețele. Foști sau actuali boxeri de top fac cărțile și dau verdicte vizavi de ceea ce va fi în ring pe 26 mai. Poate cel mai îndreptățit să-și dea cu părerea este Adrian Diaconu, care l-a întâlnit pe Carl Froch în 2000.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER