E pe cale să o dea în bară cu Rapidul, despre care a spus în mai multe rânduri că va fi noua campioană a României, dar este cunoscut și recunoscut ca adevăratul ORACOL din fotbalul românesc! Dan Petrescu și-a șocat fanii, dar și apropiații prin „predicțiile” lui. Antrenorul lui Kuban pregătește acum încă o bombă. Iar asta chiar ar fi un adevărat șoc! Aflat la un moment dat la zece puncte de Barca, Real Madrid are în continuare șase puncte avans față de marea rivală, cu opt etape înaintea finalului.
Barcelona așteaptă returul din sferturile Ligii, în fața celor de la Milan. Cei doi granzi ai Europei s-au anulat reciproc pe San Siro, dar catalanii au de luat mai multe revanșe. Dacă Ibrahimovic își vede de războiul cu Guardiola, Pep în schimb nu scapă de coșmarul Mourinho.
Rapidul a dominat de la un capăt la altul derby-ul cu Dinamo, dar giuleștenii nu au reușit să câștige meciul și Răzvan Lucescu spune deja că echipa este fără obiectiv pe finalul de sezon. Deși meciul a fost unul foarte slab, giuleștenii au luat foc după arbtitrajul lui Hațegan: „Am fost dezavantajați total”, spune Ion Taban
Meciul din Giulești a fost unul special pentru arbitrul Ovidiu Hațegan, arbitrul numărul unu român pe plan internațional. Arădeanul a fost monitorizat de un membru al Comisiei de Arbitri a UEFA, care a fost prezent chiar la tribuna oficială a arenei rapidiste.
Rapidul nu a reușit să pună mâna pe punctele care i-ar fi readus în lupta la campionat. Dani Coman spune că Dinamo nu a existat pe teren și recunoaște că Rapid nu se mai poate gândi la titlu: „Ne-am îndepărtat prea mult de campionat”
Dinamo nu a arătat deloc ca o echipă care se bate la titlu. „Câinii” s-au văzut puțin în derby-ul din Giulești, iar Ciobi a rămas fără replică: „Nu sunt foarte multe de spus! Trebuie să gasesc în continuare soluții”
ProSport continuă „serialul” dezvăluirilor despre mafia care a sugrumat fotbalul românesc. Cancerul blaturilor nu are milă, iar cei implicați sunt aduși la cel mai de jos stadiu al umilintei. În contextul în care fotbalul românesc scoate din ce în ce mai rar capul în lume, Mircea Sandu și Mitică Dragomir continuă să susțină că avem un campionat curat: „Doar niște cretini spun altceva”, este reacția repetitivă a șefului de la Ligă.
Oltchim a avut o seară magică în turul semifinalelor Ligii. Galacticele au revenit după ce au fost conduse la pauză cu patru goluri de unguroaicele de la Gyor. Voina a declarat după meci că a avut nevoie de zahăr și de dușuri: „Le mulțumesc fanilor, chiar dacă mi-au cerut demisia la pauză”
Steaua a făcut un pas fals la Pandurii și așteaptă rezultatul de la Vaslui-CFR pentru a ști dacă rămâne sau nu în lupta la titlu. Mihai Stoica și Stoichiță nu au avut de ce să se bucure după primul meci de la revenirea în Ghencea, deși amândoi s-au declarat foarte optimiști înaintea meciului.
Becali l-a trecut pe listă, dar Grigoraș nu e impresionat de chemările din Ghencea. Pandurii au smuls un egal cu Steaua, iar Grigoraș îi laudă pe Chipciu și ai lui: „Steaua e cea mai bună echipă cu care am jucat acasă”
Mihai Stoichiță a ratat debutul la Steaua! Deși roș-albaștrii aveau nevoie de cele trei puncte, steliștii au plecat doar cu un punct. Stoichiță spune că jucătorii au dat dovadă de imaturitate și acuză: „Nu am avut prospețime, asta e tragedia”
Alex Chipciu a reușit primul său gol la Steaua, în deplasarea de la Pandurii. Fostul brașovean l-a bătut pe Mingote cu un șut senzațional, iar Becali își poate freca mâinile de bucurie
Saint Etinne își vede speranțele distruse după ultimele două înfrângeri, în fața celor de la Montpellier și Lyon. „Verzii” își joacă însă șansele în continuare, iar victoria este obligatorie cu cei de la Nice. Patru puncte îi despart pe Nicoliță și ai lui de ultimul loc de Europa. Bănel ar putea rămâne însă rezervă după ce în ultimul meci a fost unul dintre cei mai slabi jucători ai „verzilor”
Liga 1 este în pragul unei noi rușini! Campioana Oțelul este în pragul falimentului, deși șefii gălățeni au milioanele venite de la UEFA în conturi! Marius Stan lansează un avertisment: „Trăim un coșmar continuu! E posibil să pierdem licența”
Petrolul câștigă după șapte etape de secetă! Găzarii au învins Brașovul lui Șumudică, venit după victorii cu Vaslui și Rapid. Mulțescu a declarat după primul său meci că se vede salvarea: „Pentru asta am venit”, spune Mulțescu, care are și un averrtisment pentru Dinamo! „Am antecedente în a câștiga la Dinamo”
Dan Petrescu a ratat o șansă imensă de a se apropia de locurile de Europa. Kuban a avut marile ocazii ale meciului cu ȚSKA Moscova, dar Gigel Bucur și ai lui au ratat din toate pozițiile. SuperDan a luat foc după meci: „Nu am știut să profităm de șansele avute”
Stoichiță va avea viață grea la Steaua, cu atât mai mult cu cât suporterii nu au acceptat revenirea acestuia. „Lippi” are un debut de foc, pe terenul Pandurilor, în fața lui Grigoraș. Aflat și el în vederile lui Becali, Grig are rețeta pentru „tiki-taka” gândită de Stoichiță: „Noi vom juca taka-tiki”, spune antrenorul Pandurilor.
Fotbaliștii Universității Cluj, în frunte cu antrenorul Claudiu Niculescu, au pus mâna pe lopeți în cadrul unei acțiuni ce a vizat plantarea unor puieți în oraș.
Ilie Stan a cedat nervos și a plecat de la Steaua. La cotitură a așteptat Stoichiță, care nu a refuzat oferta lui Becali: „Steaua e Steaua”. Lippi nu este însă pe placul suporterilor, care au anunțat că vor susține echipa, dar îl vor contesta pe înlocuitorul lui Stan. Nici măcar MM Stoica nu a reușit să îi înduplece!
Ilie Stan este deja istorie pentru Steaua, dar Becali spune că fostul antrenor are promisă o primă de 100 de mii de euro dacă Steaua va câștiga titlul. De ce îl regretă patronul pe „Iliesta”? O spune chiar șeful din Ghencea. Ilie Stan ar fi dorit foarte mult să lucreze cu MM Stoica, dar a fost împins de Teia Sponte să declare că nu îl vrea pe actualul manager. Între timp, plecat de la Steaua, Ilie Stan s-a plâns galeriei, care l-a luat în colimator pe Teia Sponte. Rezultatul? Ultimul și-a anunțat plecarea de la echipă.
Nu este liniște la Madrid. Realul este ca și calificată în semifinala Ligii și are cele mai mari șanse la câștigarea campionatului. Cu toate astea, ultimele declarații ale lui Mourinho nu le-au picat bine șefilor, care i-au reproșat portughezului atitudinea avută.
ProSport continuă dezvălurile despre „mafia umbrelor”, așa cum a fost numit serialul mărturiilor pe care Dragomir le trece la „și altele”: „Niciodată nu am știut de vreun blat! E o tâmpenie, un cretinism”, spune seful de la Ligă! Un fotbalist rupe însă tăcerea și spune că tot fotbalul românesc este sugrumat de mafia pariurilor: „Dacă nu le faci, unde să te duci?” dezvăluie în ProSport jucătorul care a trecut și prin curtea lui Dinamo.
Di Natale nu este un „estetician” doar pe teren, ci și când vine vorba despre mașinile pe care le conduce. Toto este un adevărat lider al echipei care se bate cu granzii din Serie A pentru Champions League.
Copos a declarat după victoria de la Vaslui că aștepta revenirea echipei și că suporterii i-au promis că vor susține jucătorii, după întâlnirea avută: „Cred foarte mult în fanii Rapidului”. Copos se gândește la titlu și la calificarea în grupele Ligii: a promis o avere jucătorilor!
Rapid câștigă cu 1-0 la Vaslui și are prima șansă la retur. Răzvan Lucescu a declarat după meci că avea nevoie de acest rezultat, dar atenționează că returul este cel mai important: „Momentul Chiajna a distrus ce am construit! Fanii adevărați trebuie să fie lângă echipa”, spune antrenorul
Zotta a făcut deplasarea la Vaslui, pentru meciul de Cupă cu fosta lui echipă. Zotta a fost acuzat de Porumboiu în scandalul SMS-urilor, dar spune că nu are de ce să se teamă: „Nu sunt nici curajos, nici războinic”, spune oficialul din Giulești
Paszkany ripostează după ce CFR a fost acuzată de jocuri necurate în Liga 1. Meciul cu Oțelul a ascuțit atacurile, iar patronul clujenilor spune că cei care vorbesc sunt caractere de nimic: „Dacă se dovedește ceva, eu retrag echipa din campionat”
Gigi Becali a declarat azi că Mihai Stoica l-a sunat cu o săptămână în urmă și că acesta a revenit pentru a se bate la titlu. MM dezvăluie discuția avută cu patronul și cum a luat decizia de a reveni: „Eram la denstist, sub efectul anesteziei, și am avut o revelație”, a dezvăluit MM, care spune că s-a gândit chiar să lucreze cu Ilie Stan
„Eu te-am făcut, eu te omor” este legea strămoșească după care pare să se ghideze Becali. Patronul Stelei nu a ținut cont de nimic și l-a forțat pe Ilie Stan să plece: „Și-a dat demisia! Nu a mai vrut să continue”, a declarat Becali. Stoichiță vine cu varianta împământenită: „Steaua e Steaua, nu se refuza”. Al treilea mandat al lui Lippi i-a scos din sărite pe suporteri, care au anunțat că nu îl vor constesta pe noul antrenor până ce acesta va pleca.
Steaua nu reușește să câștige cu Mediaș și se revine la opt puncte distanță de lider. Victor Becali a declarat după meci că nu se mai poate pune probleme câștigării campionatului: „Primul 11 nu a fost ales inspirat”, spune impresarul
Steaua nu reușește să câștige cu Mediaș și revine la opt puncte diferență față de lider, așa cum a fost la startul returului! Steliștii au dominat tot meciul, dar Tănase, Rusescu și Tatu au ratat din toate pozițiile. Pentru Ilie Stan urmează un alt meci greu, cu Pandurii. Duckadam a declarat după meci că echipa are probleme la finalizare
Gabi Mureșan a reușit o dublă și a adus de unul singur încă trei puncte liderului. CFR se distanțează la cinci puncte de Dinamo, dar pentru ardeleni urmează două meciuri de foc: cu Vaslui și Rapid. Gabi Mureșan a declarat după meci că s-a săturat ca CFR să fie mereu suspectată de jocuri murdare: „M-am săturat, nu mă mai uit la TV”
CFR câștigă cu 2-0 în fața Oțelului, după un meci în care gălățenii nu au pus mari probleme. Clujenii vor juca etapa viitoare cu Vaslui, iar Porumboiu spune că nu se aștepta la altceva de la meciul din Gruia: „Se confirmă ce am spus anul trecut”
Oțelul a pierdut la Cluj după dubla lui Gabi Mureșan și un meci în care campionii nu au arătat că au față nici măcar de Liga 1. Dorinel Munteanu a declarat după meci că nu îl intereseaza zvonurile din jurul meciului: „Sunt numai aberații”
Până să ajungă președinte al Barcei, așa cum a anunțat Laporta, Guardiola are pregătită o surpriză pentru Milan, în drumul spre finala Ligii. Adus la Barca pentru doar trei milioane de euro, Affelay s-a accidentat grav în noiembrie și nu a prins multe meciuri alături de Messi și ai lui.
Radu Voina a declarat luni că duelul cu Gyor ETO din semifinalele Ligii Campionilor va fi echilibrat, adversara având un avantaj pentru că va juca pe teren propriu manșa retur.
Dinamo pierde cu Vaslui, a pierdut cu Sportul și a remizat cu Pandurii și Oțelul! Suficient pentru fani să îi ceară demisia lui Ciobi! Prezent la meci, Mircea Rednic le plânge de milă suporterilor: „E trist că nu câștigăm”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER