Valentin Mihăilă pare decis să nu rateze șansa transferului în Serie A. Fostul mijlocaș al celor de la Universitatea Craiova i-a cucerit deja pe italieni și are parte de cuvinte incredibile din partea jurnaliștilor. Portalul […]
Viitorul Constanța remizează, 1-1, cu Academica Clinceni, iar echipa lui Mircea Rednic ratează ultima șansă de a mai spera cu adevărat la calificarea pe locurile de play-off. Radu Boboc a declarat după meci că e […]
Marian Barbu se alătură arbitrilor care au făcut praf meciurile din Liga 1. Arbitrul din Brașov a închis ochii la un penalty clar făcut de Valentin Cojocaru asupra lui Chunchukov. Academica Clinceni a fost egalată […]
Dan Petrescu ar putea reveni în Liga 1 la puțin timp după ce rupt contractul cu turcii de la Kayserispor. Campion al României de trei ori la rând cu CFR Cluj, Dan Petrescu este chemat […]
Dennis Man a avut parte doar de laude după primul meci jucat ca titular de la transferul în Italia. Parma a pierdut cu Inter Milano, 1-2, iar fostul atacant al FCSB a fost schimbat la […]
Emil Săndoi nu și-a putut ascunde mulțumirea după victoria cu Sepsi, prima obținută de Chindia în duelurile dintre cele două echipe. Antrenorul și-a felicitat jucătorii, după un meci în care gazdele și-au creat puține ocazii. […]
Leo Grozavu a luat foc după primul eșec al celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe împotriva celor de la Chindia Târgoviște. Antrenorul a catalogat meciul drept o rușine și spune că nu a mai pățit […]
Sepsi Sfântu Gheorghe și Chindia Târgoviște s-au întâlnit în primul meci al etapei 26 din Liga 1. Partida a putut fi urmărită la TV pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport, dar și în […]
Messi ar putea juca pentru naționala Argentinei la București. Și nu în orice meci, ci în marele derby sud-american cu Brazilia. Scenariul a fost propus de FIFA, care speră astfel să găsească o soluție pentru […]
Răzvan Marin începe să confirme la Cagliari. Mijlocașul naționalei a pasat decisiv în victoria cu Bologna, 1-0, iar presa din Italia nu a făcut economie de cuvinte. Fostul jucător al celor de la Viitorul Constanța […]
Adrian Mutu a anunțat lista preliminară a stranierilor chemați la naționala U21, în vederea Campionatului European 2021. România se va bate cu Germania și Țările de Jos (Olanda n.r.) pentru calificarea în fazele superioare. Noua […]
Mirel Rădoi a anunțat lista convocărilor preliminare pentru meciurile din luna martie. România va debuta în preliminariile Campionatului Mondial din Qatar. Între surprizele selecționerului se numără și Florin Niță sau Ionuț Radu, dar și Claudiu […]
Liga 1 se pregătește să revină la normalitate. Ministrul Tineretului și Sportului a anunțat că lucrează serios la scenariul revenirii suporterilor pe stadioane. Eduard Novak spune că fanii vor avea porțile deschise nu doar la […]
Marius Șumudică a revenit în România după ce s-a despărțit prematur de Rizespor. Antrenorul nu și-a ascuns supărarea uriașă provocată de cele două mandate eșuate în Turcia, la Gaziantep și la Rizespor. Marius Șumudică și-a […]
Dennis Man a avut parte de o mare surpriză din partea antrenorului Parmei. Fostul jucător al FCSB a fost titularizat pentru prima dată de la transferul în Serie A. Atacantul a fost schimbat la pauză […]
Dennis Man a fost pentru prima dată titular în Serie A într-un meci cu marele Inter, din etapa 25 a campionatului Italiei. Fostul jucător al FCSB a avut o repriză bună, dar a resimțit șocul […]
Paul Anton a fost omul meciului în sferturile Cupei României. Dinamo a câștigat cu 3-1 cu Dunărea Călărași, iar mijlocașul a declarat că trofeul este principala țintă a echipei. Jerry Gane poate spune că și-a […]
Paul Anton a rezolvat de unul singur ecuația calificării în semifinalele Cupei României. Mijlocașul a reușit o dublă de senzație în prima repriză cu Dunărea Călărași. Jerry Gane s-a plâns în ultima vreme de problemele […]
Sorana Cîrstea a fost model pentru Eugenie Bouchard, care a ales să semneze un contract cu un nou sponsor tehnic, după ce a urmărit meciurile jucătoarei din Târgoviște și ale lui Heather Watson. Eugenie Bouchard […]
Marquinhos Pedroso a fost prezentat oficial de cei de la Viitorul Constanța. Transferul brazilianului a fost anunțat în exclusivitate de ProSport. Fundașul a declarat că a ales echipa lui Gică Hagi pentru a deveni campion. […]
Daniel Isăilă (48 de ani) și-a prelungit contractul cu Baniyas, echipă din Emiratele Arabe Unite. Fostul selecționer al naționalei de tineret a semnat un contract pe doi ani și a avut parte de o prezentare […]
Gino Iorgulescu a dezvăluit că fostul antrenor al celor de la Jiangsu și bunul său prieten, Cosmin Olăroiu, nu poate reveni pe banca tehnică. Antrenorul și-a dat în judecată fosta echipă și așteaptă o soluție. […]
Dinamo a fost reprezentată la Adunarea Generală a LPF de Constantin Eftimescu. Noul director general din Ștefan cel Mare a vorbit și despre situația clubului. Acesta a spus că noua conducere nu va avea cum […]
Gigi Becali a anunțat care sunt cei doi jucători care vor pleca de la FCSB în această vară. Toni Petrea nu îi va mai avea sub comanda pe Alexandru Stan și Aristidis Soiledis, care vor […]
Ilie Dumitrescu răspunde foarte dur în scandalul „Blat la națională”, declanșat de declarațiile unui fost atacant al naționalei Bulgariei și întărit de atitudinea și cuvintele lui Florin Răduciou. Ivo Georgiev (48 de ani), fostul atacant […]
Viorel Moldovan a declarat după eliminarea din sferturile Cupei, 0-3 cu Astra, că este supărat pentru jocul formației sale. Cu toate acestea, antrenorul nu a ezitat să amintească principalul scop al echipei: calificarea în play-off-ul […]
Dinamo nu se va putea baza pe Janusz Gol în următoarele meciuri. Polonezul a plecat în Polonia pentru a-și trata o problemă medicală mai veche. Gol se alătură, astfel, lui Adam Nemec și Andrei Blejdea, […]
Gică Hagi a pierdut duelul cu Alex de Souza într-un sondaj inedit realizat de FIFA pe contul de twitter. Peste 600 de voturi au strâns cei doi fotbaliști legendari, iar brazilianul a fost preferatul fanilor. […]
Marius Șumudică și-a anunțat demisia după eșecul cu Kayserispor, 1-2. Antrenorul nu are nicio victorie în cele opt meciuri pe banca lui Rizespor, iar suporterii au început să îl conteste. Marius Șumudică a anunțat că […]
Marius Șumudică rămâne fără victorie pe banca lui Rizespor și după meciul cu Kayserispor, fosta echipă a lui Dan Petrescu. Antrenorul român este ca și plecat de la Rize. Suporterii i-au cerut deja să plece. […]
Mircea Lucescu a avut parte de un nou episod în lungul război cu ultrașii lui Dinamo Kiev. Antrenorul român a fost contestat și la meciul din Cupa Ucrainei, cu Kolos Kovalivka. Il Luce le-a și […]
Radu Drăgușin se apropie de momentul marelui anunț. Juventus Torino a decis să îl testeze pe fundașul de 19 ani la clinica medicală din cadrul clubului, semn că torinezii sunt gata să semneze noul contract […]
George Pușcaș a fost omul meciului în victoria lui Reading cu Blackburn, în Championship. Atacantul a revenit cu gol, ca titular, după trei luni de absență. Internaționalul îi dă o veste bună lui Mirel Rădoi, […]
Constantin Budescu îi dă iar speranțe lui Gigi Becali. Spune că poate pleca de la Damac în cazul în care echipa nu va reuși evitarea retrogradării. Atacantul așteaptă convocarea de la națională și dezvăluie că […]
Florin Prunea lansează un nou atac dur la adresa lui Mario Nicolae, directorul sportiv al lui Dinamo. Prunea nu îl iartă pe noul oficial din Ștefan cel Mare pentru jucătorii pe care i-a adus la […]
Gigi Becali spune că este foarte greu ca FCSB să revină în Ghencea, în ciuda mesajului suporterilor, care vor ca echipa să joace pe stadionul Steaua. Omul de afaceri are, totuși, o condiție în urma […]
George Pușcaș a marcat la prima partidă jucată ca titular pentru Reading după aproape patru luni. Atacantul naționalei a avut un meci mare, cu mai multe ocazii, și a adus victoria echipei sale, 1-0, cu […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER