A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb.
După cinci ani de presă, din 2018, s-a dedicat proiectelor din domeniile social și juridic, ocupând funcția de specialist în relații publice în cadrul unui ONG. În octombrie 2020 s-a întors la ProSport pentru a-i reconecta pe cititori la poveștile nespuse ale tenisului.
Este căsătorit și iubește animalele - deține o pisică simpatică pe nume Dora. Pasiunile lui sunt plimbările în natură, pescuitul, condusul și timpul petrecut în familie.
Sportiva născută la Onești are în palmares cinci medalii de bronz la Campionatele Europene de lupte.
Simona Halep și-a amânat operația de deviație de sept cu două săptămâni, acest lucru implicând riscuri enorme! Nu doar prin prisma faptului că va evolua cu probleme fizice în fața unor jucătoare redutabile precum Petra Kvitova (7 WTA) și Karolina Pliskova (12 WTA), ci și a planurilor de viitor.
Favoriții și-au câștigat meciurile în cadrul sferturilor de finală, astfel că se vor bate pentru un loc în ultimul act Novak Djokovic (cap de serie numărul 1), Roger Federer (cap de serie numărul 3), Andy Murray (cap de serie numărul 2) și Milos Raonic (cap de serie numărul 13).
Zhang, sportivă venită din calificări, a fost învinsă de către Johanna Konta (Marea Britanie, 47 WTA) în sferturile de finală, scor 6-4, 6-1.
Azarenka jucase formidabil până acum în 2016, venea după 9 meciuri fără set pierdut, însă invincibilitatea ei a luat sfârșit în fața nemțoaicei Angelique Kerber (6 WTA).
Cea mai importantă sportivă a Cehiei, Petra Kvitova, se confruntă cu probleme pe plan profesional.
Cehia va ataca România în Sala Polivalentă din Cluj cu cele mai bune jucătoare de simplu disponibile în acest moment, Petra Kvitova (6 WTA) și Karolina Plsikova (12 WTA), însă surpriza mare vine de la dublu.
Atât Novak Djokovic (1 ATP), cât și Roger Federer (3 ATP) au jucat cel mai bun tenis al lor în sferturile de finală, obținând calificarea în minimum de seturi.
Chinezoaica a trecut luni dimineață de americanca Madison Keys (cap de serie numărul 15), scor 2-6, 6-3, 6-3, devenind o veritabilă devoratoare a favoritelor de la Melbourne
Cea mai bună echipă de dublu a momentului a obținut o victorie logică, iar următorul meci pare cel puțin la fel de accesibil.
UPDATE 13:00 Presa din Australia anunță că doctorii l-au stabilizat pe Nigel Sears la spital, antrenorul fiind conștient în acest moment. E clar că evenimentele au afectat-o pe Ana Ivanovic, care a pierdut meciul cu […]
Victoria obținută de Horia și „Juls” nu a fost una fără emoții, echipa româno-olandeză impunându-se în set decisiv contra outsiderilor Benjamin Becker și Dominic Thiem.
Garbine Muguruza nu o mai poate depăși pe Simona Halep în ierarhia mondială, după ce a pierdut și ea în mod neașteptat la Australian Open.
Alexandra Dulgheru (61 WTA) nu a găsit antidotul pentru jocul violent al nemțoaicei Angelique Kerber (favorită 7), fiind eliminată în doar o oră și 15 minute, scor 6-2, 6-4.
Un fost tenismen susține că i-au fost furnizate rezultatele meciurilor unor jucători importanți, programate în cadrul a două turnee Masters.
Kvitova, dublă campioană la Wimbledon (2011 și 2014) a pierdut miercuri, tot în minimum de seturi, în fața unei outsidere.
Sportiva din România i-a oferit chinezoaicei șansa de a obține un succes memorabil, primul al carierei în cadrul unui Grand Slam.
O veritabilă trupă formată din patru românce intră în acțiune în a doua zi de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului 2016!
Simona Halep (favorită 2) scapă de șapte capi de serie care în mod normal ajungeau fără probleme în fazele superioare ale turneelor de Grand Slam
Scandalul nu putea fi trecut cu vederea de jucătorii implicați în primul Grand Slam al anului, liderii mondiali din ATP și WTA analizând deschis subiectul.
O înfrângere în semifinalele unui turneu de categorie Premier, a patra ca valoare din WTA, nu este un capăt de țară, însă modul în care pierzi… DA!
După trei seturi extrem de disputate, Halep părăsește turneul de la Sydney în faza semifinalelor: 6-7(5), 6-4, 3-6 pentru Svetlana Kuznețova
Halep s-a luptat cu durerile tendonului ahilian și a riscat enorm din punct de vedere strategic, cu o săptămână înaintea Australian Open. Totodată, Halep a realizat și alte lucruri interesante în meciul câștigat contra franțuzoaicei Garcia.
Simona Halep (2 WTA) a învins-o pe Caroline Garcia (Franța, 34 WTA) în primul meci susținut de româncă în 2016, scor 6-4, 2-6, 6-1 în „optimile” turneului Premier de la Sydney. Halep a avut probleme […]
Djokovic câștigă turneul de la Doha pentru prima dată în carieră și trece astfel la conducerea rivalității cu Nadal pentru prima dată în carieră
Moni a câștigat sâmbătă, împreună cu Vania King, titlul de dublu de la Shenzhen.
Jucătoarea antrenată de Darren Cahill va juca direct în turul doi, grație statutului de favorită principală, iar adversară îi va fi câștigătoarea meciului dintre franțuzoaicele Kristina Mladenovic (29 WTA) și Caroline Garcia (34 WTA)
Garbi” dezvăluie că fetele din circuitul WTA nu se suportă unele pe altele, spre deosebire de tenismenii din ATP, între care s-au legat multe prietenii.
La doar câteva zile după ce s-a retras de la Brisbane, Simona Halep este protagonista unui nou anunț neașteptat, făcut public de organizatorii turneului de la Dubai. Halep nu se află pe lista jucătoarelor care […]
Chiar dacă a pierdut cu un scor rușinos, simpla prezență a Alexandrei în sferturile primului turneu ATP din 2015 rămâne totuși cea mai bună peformanță a unei românce în noul sezon.
UPDATE 19:15 Maria Șarapova, mai întâi, și Simona Halep și-au anunțat, marți, retragerea înainte de a intra pe teren la Brisbane International, turneul de categorie Premier, care se dispută cu două săptămâni înaintea Australian Open. […]
Serena, care era incertă pentru Australian Open, după ce s-a retras luni din cauza unor dureri la genunchi, o devansează pe campioana noastra pe lista favoritelor de la primul Grand Slam al anului.
Alexandra, care nu mai câștigase în circuitul WTA din luna iulie 2015, pare că și-a revenit în sfârșit după o serie de probleme fizice.
Continuă problemele pentru Serena Williams, liderul mondial din tenisul feminin! După ce a invocat lipsa motivației și a abandonat de la mai multe competiții pe finalul sezonului trecut, inclusiv Turneul Campioanelor, Serena s-ar putea retrage […]
Irina Begu, cap de serie numărul trei, și Monica Niculescu, cap de serie numărul 4, au acces luni dimineață în optimile turneului dotat cu premii în valoare de 426.750 de dolari.
Victoria Azarenka (22 WTA) s-a transformat după vacanța dintre sezoane, apărând cu multe kilograme în plus în Australia
Patricia a trecut în minimum de seturi de o jucătoare mult mai slab clasată, bielorusa Lidzia Marozava (618 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER