Prima condiție ar fi aceea să-l fi luat și în ediția precedentă. Dacă l-ai luat, asta înseamnă că ai un lot deja format. Mai înșurubezi un filet în stea ca Sânmărtean și două nituri precum […]

CS U înseamnă anul acesta trei antrenori, un joc subțire, un lot plătit excelent, mult peste media primei Ligi, și o licență în minus. Sigur, această licență poate fi luată vineri, la recurs, dar la fel de bine poate să nu fie luată deloc. Ceea ce ar însemna o investiție în van, o căruță pusă înaintea cailor și măcar încă un an de așteptare.

Craiova, adică CS U, are avocați buni. Dibăcia acestora a constat în a spune că de fapt FRF a acordat acea invitație în Liga a doua în 2012, pe adresa Municipalității, iar invitația din 2013 nu e decât un update la cea din 2012. Însă licențele nu se acordă în funcție de dibăcia avocaților, iar această dibăcie e lucrativă atâta timp cât se menține în interiorul LEGII!

S-ar putea ca la recursul de vineri să se dea undă verde Craiovei, afilierea acesteia la FRF urmând să rămână în sarcina Adunării Generale, când s-o desfășura ea. Să nu fie prin octombrie, că e cam târziu și până atunci începe campionatul viitor. În ideea că aceasta nu se va întâmpla, de văzut cum va rezolva FRF această problemă, un bulgăre de foc în mâinile unei noi conduceri care dă iluzia că încă bâjbâie după numărul de telefon al pompierilor.

Ieri, Bulevardul Aviatorilor a fost blocat de protestul unor revoluționari, dar nimeni nu s-a sinchisit de acest disconfort rutier minor. Tot ieri, liberalii au propus ca România sa treacă la Ora Europei Centrale, pentru ca vara să se lumineze la trei dimineața, iar iarna să se întunece în timpul mesei de prânz. Nici de această tâmpenie nu s-a preocupat prea multă lume, pentru că oamenii erau cu totul și cu totul acaparați de ziua de libertate televizată a lui Gigi Becali.

Husein Abdulah Husein al-Ahmar. Așa-l cheamă pe arabul, yemenitul, prințul și șeicul care a venit să cumpere Rapidul. Rețineți, de două ori Husein. Să nu-l scrieți de trei ori, că se supără!

Da, e adevărat că nu Ioan Niculae n-a dat afară pe Florin Marin. „Flocea” a plecat singur și n-a putut fi înduplecat să se întoarcă. Prin spatele întâmplării trece acea poveste cu imagini colorate în cenușiu, în care cineva de pe bancă vorbește la telefon și imediat Iorga e schimbat. Era minutul 43, un minut în care nu schimbi un jucător nici măcar dacă se accidentează. Mai bine joci în inferioritate câteva zeci de secunde, la pauză ai mai multă luciditate și poți cumpăni altfel.

Anghel Iordănescu a împlinit zilele trecute 64 de ani. Boloni a făcut 61, dar e în Qatar, nu poate să vină. Tudorel face și el 60 anul ăsta. Pițurcă și „Șarpele” Radu II bat în 58, până și „mâmji” Lăcătuș și Balint au sărit de 50. Nici ei nu pot să vină, au meciuri importante pentru promovare.

Dintr-un motiv extrem de simplu: pentru că e final de campionat, iar pe final de campionat aerul se impurifică, aducând diverse noxe. Ele vin de peste tot, nu doar de la noi. Ce spuneți de un Catania-Roma 4-1? Roma mai avea o șansă la titlu, sicilienii se mai salvează doar cu medicamente străine, dar au bătut o echipă tare, de Champions League, care nu le e muiltora la îndemână. Sau de un recent Bayern-Augsburg, cu marea campioană bavareză pierzând surprinzător în fața celor din orașul apropiat, unde poți merge chiar și cu bicicleta de la Munchen? Sau de altele, altele și altele?

La noi, pe final de campionat, mirosurile cele mai urâte adie dinspre acele meciuri care pun față în față o echipă aflată la nevoie (loc european, evitarea retrogradării) și o alta care în ultimele runde nu poate face altceva decât un salt de câteva poziții în sus sau în jos față de mijlocul matematic al clasamentului. Cei de la mijlocul ierarhiei pot fi uneori motivați, dar de cele mai mult

Se postulează că în criză economică principalul țel trebuie să fie supraviețuirea. Un an, doi, șapte, șaptesprezece, cât e nevoie! Important e să reziști, să nu-ți dai duhul de foame, să te asiguri că ai și mâine ce mînca, poimâine mai vedem ce-o mai fi!

Dinamo e în criză, dar cine nu e? Finanțatorul Ionuț Negoiță baleiază între statutul de salvator care are marele merit de a fi plătit datoriile și statutul de negustor harpagonic, incapabil să asigure un buget pentru altceva decât pentru supraviețuire.Da, Negoiță a plătit datoriile și datorită lui clubul n-a avut soarta Rapidului de anul trecut sau a Vasluiului de acum. Și iarăși da, Negoiță nu poate sau nu vrea să urce ștacheta financiară a echipei, salt care ar duce și la ridicarea valorii pur sportive.

Concret, deși are un finanțator extrem de vizibil, Dinamo își clădește bugetul bazându-se în mare măsură pe banii din drepturile tv. Anul trecut din această sursă au venit 2,1 m

Dacă vă uitați pe calendarul LPF campionatul se va termina pe 21 mai. Dacă e să estimăm, se va termina mult mai târziu. Probabil prin etapa a patra sau a cincea a campionatului viitor.

De câtva timp încoace antrenorul Stelei n-a devenit doar manager, ci și purtător de cuvânt al echipei. Intră frenetic prin telefon la televiziuni, cu riscul de a nu i se vedea șepcuța comercială. Caută contactul […]

Capul lui Pustai a căzut de pe soclul din lignit al Pandurilor după un an și patru luni, perioadă neverosimil de lungă în România.

Atletico Madrid a ajuns, neînvinsă, până în semifinalele Champions League, bazându-se zdravăn și pe intervențiile inspirate

Aflat la Doha, în Qatar, unde tocmai a evitat retrogradarea cu Al Khor, Ladislau Boloni a fost impresionat de moartea recentă a masorului etern al Stel

Când mai era un minut și jumătate, Răzvan Lucescu se bucura ca la goluri de auturile în cascadă pe care Teixeira le scotea în terenul advers. Era 1-1, adică X, el venea dup

Marius Postolache vorbește în aprilie 2014 despre un meci pe care-l consideră trântit de coechipierii săi în aprilie 2011, adică acum trei ani. Imediat se nasc întrebările comode.

Spre final de campionat, când avansul din clasament pare decisiv, liderii autoritari încep să se viruseze. Unii în mod stomacal, alții în alte moduri. Steaua e pe partea cu stomacul, dar nu numai. Un alt lider virusat e Bayern.

A nu ști să pierzi e și bine, dar și rău. E bine, pentru că înseamnă că pierzând foarte rar, ești o echipă bună, incapabilă, pe baza valorii tale, să-ți educi exercițiul de a accepta înfrângerea. Dar e și rău, fiindcă în sport există și înfrângere, pentru simplul motiv că există și adversari. Uneori mai și pierzi și atunci trebuie să accepți asta. Iar cu Vasluiul, dar și în alte situații, ce-i drept, rare, Steaua n-a acceptat.

În Săptămâna Altfel se spune despre copii c-ar toca banii părinților pe diverse vizite, excursioare și activități stropite cu sucuri la terasă și descinderi la fast-food-uri hipercalorice. Dar, dincolo de asta există și fotbal. O să vă mirați, adolescenții și preadolescenții mileniului trei mai au uneori obiceiul de a juca fotbal la școală. Din plăcere.

Mâna bandajată a lui Mutu în urma nopții lungi petrecute într-un beci afumat va rupe accesările neamului. E o chestiune națională, ca orice trosneală nocturnă între oameni aburiți, dar celebri. Peste o cafteală temeinică poate fi doar o arestare preventivă, dar cu astea deja ne-am obișnuit. Știm totul despre judecătorii de drepturi și libertăți, despre regimul semideschis de detenție, despre Parchet, DNA și DIICOT.

Nu vă speriați, nu e un text de tămâiere sau de apărare a lui Dragomir!

Două serii a câte 12 echipe, 22 de etape sezon regulat, primele 6 în play-off, ultimele 6 în play-out, adică încă 10 etape. Primele două din fiecare play-out promovează în Liga I. Ce nu vă e clar?

Hagi e furios a doua săptămână la rând. De fapt a treia, pentru că înainte de

Oltean iute la minte, Corneliu Andrei Stroe amesteca mereu aerul academic al profesorului cu priviri pline de subânțeles, din spatele cărora răzbătea inteligența educată. Făcuse pași mulți și egali în cărți și în viață, era eruditul cu aplicație practică.

E un film despre fotbal, despre societate și despre amintiri. Regizorul Corneliu Porumboiu joacă rolul reporterului. Își descoase tatăl, pe Adrian Porumboiu, despre un Dinamo-Steaua arbitrat de senior, jucat în decembrie 1988 pe o zăpadă cumplită și terminat cu un cinic și nemeritat 0-0.

Luni dimineață, când orășenii începeau lupta cu traficul, pe trotuarul din fața stadionului Giulești se adunaseră câteva zeci de oameni. Ciudata întrunire părea să aștepte ceva, ora și ziua erau total nepotrivite pentru un meci și nici nu era vorba de asta. În câteva ore avea să vină pronunțarea Tribunalului pe tema planului de reorganizare. Dacă răspunsul ar fi fost NU, atunci la această oră Rapid ar fi fost deja un club în faliment, numai bun s-o ia din liga a patra sau a cincea. Printre oameni se insinuase ideea că planul nu va trece, deja se vorbea destul de mult de Glasgow Rang

Coco Deleanu s-a dus pe neașteptate chiar și pentru cei cu care se mai vedea din când în când la sală, la o miuță. Se auzise ceva, c-ar fi în spital, dar maestrul Coco era la 69 de ani un bărbat încă verde, mereu pedant, retras cumva în umbra unui post de observator în ligile inferioare după ce la începutul anilor 90 fusese mâna dreaptă a lui Vasile Ianul la conducerea lui Dinamo

Steaua a comis o crimă cu premeditare nu numai asupra acestei semifinale, sugrumând interesul asupra manșei retur, nu numai asupra bietei Dinamo, ci și asupra campionatului, asupra Cupei și asupra întregului fotbal românesc. Fără să-l revoluționeze neapărat, Steaua îl domină cu o voioșie dezarmantă din toate punctele de vedere. Fizic, tactic, financiar, mental.

Pentru prima dată după mai bine de un deceniu, Steaua se va înățișa lui Dinamo fără niciunul dintre șefii ei. Atât Gigi Becali, cât și Mihai Stoica sunt acolo unde sunt, așa că în seara marii confruntări microfoanele și camerele tv nu-i vor aștepta ore întregi și nu-i vor petrece până când tobele de eșapament ale bolizilor se vor pierde în zare.

Trebuie spus că orice discuție despre Mutu trebuie purtată la adresa unui mare fotbalist. A marca peste 100 de goluri în Il Calcio înseamnă enorm, e un certificat de valoare pe care nimic nu-l poate anula. Dar pare-se că timpul gramatical corect în toată această poveste este trecutul. Adică a fost mare și nu se știe dacă mai e. Nu pare să mai fie!

Arbitrul delegat la acest fabulos El Clasico a făcut atât de multe prostii, încât practic planeta a refuzat să mai vadă și meciul, plasând absolut toate întâmplările dincoace de limita careului mare sau de linia imaginară de unde a plecat Neymar pentru penaltyul de 3-3.

Din zăpușeala Quatarului, Ladislau Boloni se adresează ministrului Justiției, cerând clemență pentru Jean Pădureanu. Pe 22 martie nea Jean face 78 de ani în închisoare și probabil că, într-o luptă inegală cu nemilosul Alzheimer, nici nu-și percepe aniversarea. Bătrân, bolnav, învins, fostul Lord stârnește compasiune. În urma celorlalți condamnați în Dosarul Transferurilor au rămas familii, averi de administrat, companii de condus. Aflați în arrest, ei speră cu optimism să fie puși în libertate. Dincoace de gratii îi așteaptă copii, neveste, amante, vile, limuzine și conturi. Pe Nea Jean nu-l așteaptă nimeni și nimic. E sărac-muchie, mai are cu sine în pușcărie doar zilele care i-au rămas.

O parte a atacului lui Hagi la adresa lui Răzvan Burleanu trebuie înțeleasă. Acea parte în care el vorbește nu doar în calitate de membru în echipa lui Gică opescu, de fost coleg în Generația de Aur, ci și în calitate de cumnat. Relația de rudenie dintre cei doi Gică înseamnă mai mult și decât prietenia, și decât colegialitatea. E o relație care presupune obligații, iar Hagi trebuie să aibă grijă de familia și de afacerile lui Popescu, adică are o responsabilitate în plus.

Vechea arenă, cu cotloanele ei îmbătrânite, mirosea a frații Dridea, a Ilie Oană, care i-a dat numele, a Liverpool, a Cernăianu, a Urich, șeful din deceniul șapte, a frații Dero (Radu și Cristache, șefii din tranziția anilor nouăzeci), a Ion Marin, a Fane Preda, Tavi Grigore, Vivi Răchită și a toți ceilalți. Noul stadion, pe locul celui vechi, miroase a mileniul trei, a Occident, a treabă bine făcută. Acest miros și acest stadion au făcut ca totul să fie posibil.

De salutat revenirea lui Lovin în fotbalul de acasă. Oricând e nevoie de experiența unui fost campion, a unui fotbalist care a prins grupele Champions League, l-a înfruntat pe Raul, s-a cizelat în Bundesliga, fie ea și Zweite. Semnătura sa, la 32 de ani, pe contractual cu Oțelul poate trece drept garantul valorii și al rutinei, dar și drept o punte între un vorbitor de germană și un antrenor neamț.

Iar experiența lui Lovin n-a întârziat să-și spună cuvânt

Am fost sâmbătă în Giulești la derby-ul cu Iași, alături de vreo 8.000 de suflete care doreau să vadă pasul cel mare către promovare. N-au văzut nimic, probabil că nici n-au înțeles nimic din ce s-a căznit să le arate o echipă încremenită, parcă impasibilă la vuietul tribunei. Nu e un text anti-Viorel Moldovan, pentru că antrenorul care a venit în Giulești atunci când puține nume de talia lui ar fi făcut-o, are meritul de a fi luat punctele din toamnă, de a fi ținut destul de mult timp în frâu un lot subnuitrit și de a fi contribuit de câteva ori în vestiar cu niște prime care în mod normal trebuiau să vină din cu totul altă parte.

Nu savurez nici arestările spectaculoase, nici eliberările lacrimogene, nu ader la niciuna dintre taberele de intelectuali care schimbă idei pe tema grațierii și nici nu mă alătur niciunuia dintre grupurile care au tribalizat societatea pe această temă, făcând-o flacără în mâna voinicilor din politică.

Imaginez doar un scenariu nemțesc. Nu-l anticipez, pentru că el nu se va întâmpla niciodată. Îl imaginez și-atât.

Știți povestea lui Uli Hoeness, managerul arhicunoscut al lui Bayern. E acuzat de evaziune fiscală, prejudiciul ar fi de vreo zece milioane de euro, după alte surse chiar de 18 milioane. Întârzieri voite ale unor documente, alte combinații, cert e că omul care a stat în fruntea lui Bayern în ultimii 35 de ani riscă 10 ani de închisoare.

Nu se știe dacă-i va face în penitenciar, habar n-am dacă e bolnav