Se tot spune că plecând la Getafe, Contra a lăsat treaba neterminată la Ploiești. Poate.

Nici nu s-a uscat bine mina de pix de pe buletinele de vot din Adunarea Generală și noul președinte a și început să fie desființat din dreapta și din stânga. Că de ce s-a afișat împreună cu Mircea Sandu la conferința de presă, că de ce s-au plimbat împreună pe la Buftea și Mogoșoaia, că de ce a zis ce-a zis de Reghe, apoi de Pițurcă. Fiecare gest al lui Burleanu e inventariat și comentat, e normal să fie așa, însă ezitarea a început să ia proporții de catastrofă, iar nespintecarea imediată a lui Mircea Sandu e privită ca o împletire de neiertat cu trecutul. Probabil că în curând va fi criticat că l-a pus pe Chivorchian secretar general, că va colabora cu Pușcaș, că Țicleanu n-a antrenat în campionatul ăsta decât vreo trei etape și că Zoltan Kovacs nu vorbește românește și nu știe când a avut loc răscoala din 1907. De parcă maestrul Kassai știa….

Îmi permit să atașez acestui text un altul scris pe 25 noiembrie, imediat după ce Răzvan Burleanu și-a enunțat în conferința de presă programul. Spuneam, veți vedea, că Burleanu s-ar putea să nu tangenteze cu mesajul său ziua de azi, adresându-se mai degrabă zilei de mâine, din cauza sau datorită mesajului mult prea european, mult prea serios, mult prea milenarist, expediat unui electorat rămas, opinam atunci, undeva în sălbaticii ani 90.

După toată nebunia încarcerării condamnaților, derulată ore în șir pe toate canalele, abia spre seară a apărut ceva mai acută problema alegerilor de la FRF. Așadar, avem o Federație. Cum procedăm?

Astăzi ne trece Argentina pragul și nici nu știm dacă e de bine sau de rău. Teoretic e de bine că-l vedem pe Messi în carne și oase. Dar poate fi și de rău dacă nu ne adunăm, pentru că diferența e mare și ar fi păcat ca o sărbătoare să se transforme în altceva.

Era undeva departe și demult, iar cei care umpleau gradenele de pe 23 August sau sunt bătrâni, sau foarte bătrâni, sau nu mai sunt decât în amintiri. Veneau de la 80.000 de oameni în sus, niciodată până când s-au pus scaune, adică până spre 1990, capacitatea Marelui Stadion nu s-a știut cu exactitate. Nu criticați majusculele M și S, sunt complet reale. Așa scria pe troleibuzele care mergeau spre arenă: 92. Universitate – B-dul Marelui Stadion.

Promit din start că acest text despre Constantin Anghelache nu va avea nici umor, nici trimiteri la trecutul domniei sale, ci doar întrebări pe care n-ai cum să nu ți le pui.

Poate e pentru prima dată când subiectul de editorial nu-mi vine din presa propriu-zisă, ci de dincolo de ea. Pe blogul lui Marcel Pușcaș, www.marcelpuscas.ro, apare o postare datată 25 februarie și dedicată fostului internațional stelist Iosif Vigu. Pensionar, retras la Satu Mare, fostul coleg de linie al actualului antrenor federal Florin Marin, ar dori să-l vadă pe Messi la București, dar n-are bilet, și probabil că nici nu-și permite să-și cumpere.

Poate nu știi, Ionuț, dar înainte de meci, la sport.ro, primarul te-a făcut praf, a zis că pe Ghencea te-ai predat, că ți-ai dat chiloții jos. Probabil că e prima declarație de acest gen din istoria meciurilor curate și necurate din istoria fotbalului nostru, prima speță în care un conducător își acuză propriul antrenor de lipsa nădragilor din locul unde trebuiau să fie. Era de datoria morală a celor din jurul tău, care l-au auzit pe Mircea Minea, să vină și să te pună la curent cu declarațiiile, poate te-ar fi mobilizat să-i mobilizezi și tu un pic pe ai tăi.

Grecia, Ungaria, Finlanda, Irlanda de Nord, Feroe. Știm lecția, adversari dificili, valoroși, nu mai există echipe mici, avem nevoie de maximă concentare pentru a ne atinge obiectivul propus. Alte abureli care ar mai fi? Sigur mai sunt, dar nu le mai trecem în revistă, că ne pândeste riscul plictiselii.

Mișcați, vă rog frumos, cursorul ceva mai jos. Sunt două fotografii cu mai mulți oameni în vârstă. Ei au fost, în diverse epoci, Craiova. Ei au jucat cu 40.000 de oameni în tribune, ei au câștigat campionate, ei au eliminat de două ori Fiorentina, ceea ce astăzi pare de-a dreptul imposibil, oltenii având acces la echipa lui Montella și Mario Gomez doar cu ajutorul societăților de cablu.

Nu-i băgați în seamă pe revoluționarii de la Kiev! Nu vor schimba nimic, protestul lor nu contează, poate oricând să vină Iliescu, de exemplu, și să dea cu ei de pământ de la înălțimea vârstei sale de 84 de ani!

Venind la fotbal, nu-l băgați în seamă nici pe Guardiola! Ce treabă are catalanul? Anul trecut credeam că nu va putea ajunge niciodată la performanțele lui Heynckes, care defila prin Liga Campionilor și avea 20 de puncte avans în campionat. Guardiola s-a depărtat deja la 16 puncte și cu siguranță va ajunge în curând la 20 și peste. În Ligă defilează mai parcă și mai cu talpa întinsă decât o făcea taica Jupp și dă de pământ cu Arsenal. Mai multă lume încearcă să mă convin

În acest moment nu doar U Cluj, ci nicio echipă de dincolo de cortina primelor cinci-șase locuri nu poate ține piept Stelei. Dar depinde cum pierzi, dând pase decisive campionilor sau luptându-te, așa cum s-a luptat U măcar în prima repriză.

Prin primăvara lui 1982, înainte de treapta a doua, m-am pomenit – nu mai țin minte prin ce împrejurare – fericitul proprietar al unui France Football. Colorat, superb, ce-i drept vechi de câteva luni, dar France Football în toată regula.

Varela plus Stanciu plus Sânmărtean aplaudat de un stadion întreg. Așteptam să se termine meciul și să-l auzim pe Porumboiu vorbind înflăcărat despre frumoasa seară a Vasluiului

Când am spus, acum doi ani și jumătate, că Messi face ce vrea din noi, am avut dreptate. Atunci n-a mai venit la București să inaugureze Arena Națională, acum mută derby-ul Steaua-Dinamo pe Ghencea!

În afara unor apariții contractuale la tv, parcă mai puține ca de obicei, Dinu Gheorghe a avut o iarnă low-profile.

Grupul generos al șmecherilor incurabili care au reflexul necondiționat de a-i lua pe toți ceilalți de proști a dobândit un nou membru. Îl cheamă Dan Capră și are în mâini soarta Petrolului, unde se laudă c-ar face lucruri bune și promite să ia campionatul.

Cum știți, DNA-ul s-a stropșit un pic atunci când a văzut că Primăria din Plo

Plecat din fotbalul românesc după încă o experiență la CFR Cluj, antrenorul român Ioan Andone (53 de ani) își continuă pelerinajul prin țările asiatice. După aventura din Kazahstan, de la FC Astana, tehnicianul a ajuns acum în Arabia Saudită, la Al Ittifaq. Andone a semnat un contract valabil pe doi ani cu formația clasată în prezent pe locul al 10-lea în prima ligă saudită.

Ne-am dorit atât de mult în 2011 să inaugurăm Arena Națională cu Messi, încât am uitat aproape complet că pe 5 martie mai întâi întâlnim Argentina într-un meci de mare expunere și abia apoi rezolvăm, vedem noi în ce fel, problema alegerilor de la FRF.

Am deschis ochii pe handbal în 1974, la finala mondială de la Berlin. Am văzut atunci, la un televizor Rubin cu butoane de os, marea victorie a României și am aflat că era a patra. Adică eram de patru ori campioni mondiali! Rupeam RDG-ul, dădeam de pământ cu rușii lui Ampilogov numiți atunci URSS, nu stăteam de vorbă cu Ungaria, cu RFG-ul, deși acolo juca Wunderlich, care trecea drept cel mai bun jucător al lumii. Aveam prombeme doar cu sârbii, eternul complex iugoslav, era unul Krivokapic care rupea poarta de la 9 metri, poate singurul din lume căruia marele portar Penu nu-i putea face față.

Rapid pierde cu 5-0 în fața echipei secunde a lui Freiburg după ce nu demult luase 4-0 de la Ferencvaros. Rapid are 9 jucători accidentați, iar la următorul meci amical poate alinia doar două-trei rezerve dincolo de cei 11 titulari rămași nevătămați. Când îți cad jucătorii ca spicele în cantonament, înseamnă că ai o medicație de babe care fierb ierburi, nu de echipă care vrea să reintre în prima divizie.

Iubitorii de estetică și de fotbal în terenul advers vor spune că seara magică a lui Di Maria și devierile nefericite ale fundașilor lui Atletico au dus la acest 3-0 care dezumflă în Copa del Rey liderul neașteptat din Primera. În parte e adevărat. La al doilea gol Di Maria a lucrat cu exteriorul pentru exteriorul lui Jesse, o fază în care celelalte componente ale labei piciorului au folosit doar la sprijin, iar la al treilea gol șutul plin al lui Angel s-a lovit de devierea lui Miranda și l-a învins pe Courtois, un portar pe care Chelsea îl lasă pe Vicente Calderon doar pentru a nu cocli bronzul de pe statuia lui Cech.

Mi-am început ziua de 5 februarie citind interviul luat de Sandu Enciu lui Hagi, de ziua lui. Dacă plimbați cursorul pe această pagină virtuală, îl dibuiți cu siguranță. Nu veți găsi nimic festiv, Gică e cu Viitorul în Antalya și are meci în seara asta cu Slavia Praga. Că după meci le va da o bere băieților, că așa și-a dorit toată viața să-și petreacă aniversările, în cantonament, alături de echipele la care a fost. A, da, aproape uitasem! În interviu apare și răspunsul că întotdeauna se va da la o parte din fața lui Lucescu, Ienei sau Cornel Dinu. Că ei sunt marile nume ale fotbalului! Comentați dacă puteți….

Acesta e Hagi, omul care se trezește cu fotbal, respiră cu fotbal, adoarme cu fotbal și visează fotbal. Nu mă număr printre prietenii săi, n-am numărul lui în agenda telefonului, nu ne dăm mesaje cu zurgălăi de Crăciun sau cu iepurași de Paște. Când ne vedem, de câteva ori pe an, pe la diverse emisiuni, nu ne pupăm de trei ori ca sicilien

Așadar Craiova, mai precis FC Universitatea Craiova, se va salva! Ura, ura, de trei ori ura! Garanția gurii de aer izbăvitoare e Marin Condescu. Putem spune că salvarea vine din abataje, adică din adâncuri, deși în Gorj sunt și exploatări de suprafață.

Entuziasmul e mare și acționează invaziv asupra micilor ecrane. Declarații mai sonore decât Evrika! lui Arhimede. Chinuindu-se în lipsuri și dezafilieri, echipa patronată de Mititelu nici n-a știut că salvarea se află la o sută de kilometri distanță, aninată de Coloana Infinitului. Sau de alte edificii mai înalte decât ea, cum ar fi coșurile productive de la Rovinari și Turceni.

Fotbaliștii erau privilegiați ca venituri înainte de Revoluție, chiar dacă față de ce se întâmplă acum câștigau puțin. Hagi ajungea și la 100.000 de lei pe lună, în timp ce părinții săi câștigau 2.000. Salariul oficial al lui Ceaușescu era 18.000 de lei, 1.200 de dolari la cursul din 1989

De acord cu cei care spun că rezultatele din meciurile amicale sunt doar într-o oarecare măsură relevante și niciodată definitorii. Iarăși de acord și cu susținătorii tezei că după o lună de pauză trebuia intrat în ritm mai pe îndelete, nu prin ciocniri care se pot lăsa cu ricoșee, cum au fost meciurile cu Nurnberg sau Werder. Poate că trebuia început cu acest Baku, iar Nurnberg să vină spre finalul acestui prim stagiu. Dar asta n-avea cum să fie cu putință, pentru că nemții sunt deja acasă, Bundesliga urmând să înceapă în acest week-end. Dacă vrei să joci cu nemții, o faci când vor ei, nu când vrei tu.

Acum patruzeci de ani, când Ilie Năstase devenea primul lider mondial din istoria ATP, o țară întreagă stădea cu urechea lipită de radio (în general Europa Liberă informa mai prompt decât Radioul de Stat) să afle ce-a făcut campionul nostru la Boca Raton, la Indianapolis sau la Monte Carlo cu Orantes, Newcombe, Fibak sau cu cine o mai fi jucat. Nația aștepta înfrigurată acel șase-la-doi, șase-la trei, șase la patru pe care Mihai Rusu de la Munchen sau Gheorghe Minoiu din Strada Nuferilor îl anunțau sec, dar triumfător. Ilie Năstase ne aparținea tuturor, iar mai târziu, prin 1976, 1977, constatam destul de desumflați că, trecând de treizeci de ani, Ilie nu mai e cel din tinerețe, începând să piardă la câte un Panatta sau Raul Ramirez, pe care prin 1973, de exemplu, îi avea la degetul mic.

Cine e Breeveld? Un olandez născut în Surinam, ajuns nu se știe cum în România, la Jiul Petroșani, în liga a treia. Gratis, firește, că doar minele din Vale se închiseseră. De-acolo l-a luat Mediașul, adică Pustai. După alți doi ani, Pustai l-a cărat după el la Pandurii, l-a arătat iarăși Europei (jucase și în meciurile Mediașului cu Mainz) și acum iată-l pe lista de solicitări a Bolognei, la trei ani după ce privea funicularele care se târau goale spre Petrila și Uricani. Înainte de a descinde la Mediaș cota lui era zero sau aproape zero. Astăzi, transfermarkt îl prețuiește la 1,1 milioane de euro.

Vasile Avram a lucrat în Turism, pe vremea ministrului Agathon. Răutăcioșii își permiteau în acele vremuri, cu mai bine de un deceniu în urmă, să facă glume, firește, proaste, pe seama palmierilor de la Mamaia pe care fostul arbitru i-ar fi avut în subordine. Răutăți și atât!

Vasile Avram a lucrat în Resurse Umane. Până sus de tot, până la Guvern. Tot răutăți sunt și acelea care asociază milenaristul termen de Human Resources cu vechii șefi de cadre. Astăzi vorbim de eici-ar, cum se rostește pe coridoarele multinaționalelor. Ce sunt ăia șefi de cadre? Amintiri reci și atât!

Hagi sfătos și colocvial, în pulover, Iordănescu elegant, Stelea implicat, Dumitrescu distins, Cristi Bivolaru, reconfortant new entry după anii de experiență în străinătate. Figuri care întotdeauna atrag și garantează. Dacă Gică Popescu ar fi fost înconjurat de acești oameni în 2005, ar fi început deja al nouălea an de președinție. Atunci, să ne aducem aminte, cutreiera țara alături de Mihai Neguț și se întâlnea semisubversiv cu niște ajefiști stresați că, văzându-se cu Opoziția, ar putea supăra Puterea.

În niciun caz pe Mircea Sandu. Nimeni, nicio persoană de pe lumea asta n-are cum să fie deranjată atunci când primește bani. Oricât de mult ai avea, tot ar mai fi nevoie! Banii au defectul de a nu fi niciodată prea mulți și doar în rare cazuri suficienți. În rest, ei sunt, prin definiție, puțini.

E greu de privit, de comentat și de găsit luciditate atunci când pe șosele, în urma vieților și a mașinilor rămân fiare strivite și inimi umplute de sângele împroșcat. Întotdeauna există un singur adevăr, al celor care au trăit pe viu tragedia, și mai multe presupuneri ale celor care au datoria de a reface just filmul evenimentelor și de a trage concluzii.

Mircea Lucescu n-are frustrări, ci doar amintiri. Plus calitatea ca peste zece ani să aibă alte și alte amintiri, mai proaspete decât cele cu familia Ceaușescu. Probabil că în 2024 va povesti unor compatrioți resemnați în eșecuri și frustrări despre izbânzile sale din 2017 sau din 2020. Victoriile sale sunt mereu împrospătate, ființa sa are un eficient buton F5 care refrișează mereu reușita.

Dacă n-ați apucat să citiți interviul luat de Cătălin Mureșanu lui Radu Nunweiller, încă aveți timp să o faceți. E o destăinuire a unui om din generația Eusebio, termen actual în aceste zile în care Perla Mozambicului tocmai a trecut dincolo.

Într-un noiembrie cald din 1998 am stat câteva ceasuri în preajma lui Eusebio, la câteva valuri de Atlantic distanță de Cabo Roca, punctul cel mai vestic al Europei. La o recepție somptuoasă, organizată de FIFPro, sindicatul internațional al fotbaliștilor, condus în acei ani de Gordon Taylor. Era și premierul portughez, nu mai rețin cum îl cheamă, era și președintele federației, Gilberto Madail, un tip cu o țăcălie gen Cuza. A cântat extraordinar Amalia Rodriguez, slabită, dar luminoasă, cu un an înainte să moară. Într-o sală alăturată a acelei hardughii numite Oceanario, un precursor al mall-urilor mileniului următor, Jose Saramago dădea o petrecere pentru că tocmai câștigase Premiul Nobel pentru literatură. M-am mirat că premierul și doamna Amalia au ales sindrofia fotbalului în detrimentul sărbătorii literare.

Gem portalele electronice de șunci și de cârnați, facebook-ul guiță de la un cap la altul, spațiul electronic a devenit un șorici virtual, iar cei care nu s-au dedat în totalitate regimurilor