Excluderea sau păstrarea Stelei în Champions League continuă să fie privită ca o chestiune de viață și de moarte. Viața e întrupată de accesul în competiție, în vreme ce lăsarea acasă a campioanei României pare echivalentă cu moartea cea mai cruntă. Adică dacă Steaua nu merge în Europa, înseamnă că urmează să piară necondiționat în cel mai scurt timp.

În ochii puritanilor subiectul nu e rușinea din Feroe, ci Săndoi. Dacă i-a dat sau nu două după ceafă lui Crețu, care a greșit la golul celor de pe insula unde oițele pasc liniștite. Crețu zice ba că nu i-a

De la taximetriști la oficiali din fotbal, de la chioșcarul care-ți vinde țigări la băiatul de la vulcanizare care-ți face presiunea la roți, țara e străbătută de o emoție a iertării, atât în ceea ce-l privește pe Gigi Becali personal, cât și referitor la soarta sportivă a Stelei. Multă lume opinează că patronul ar trebui pus numaidecât în libertate pentru că a făcut mult bine în viață, ceea ce e în mare parte adevărat, iar Steaua ar trebui grațiată fiindcă are cei mai mulți suporteri și e singurul club românesc capabil de performanțe externe rezonabile.

Ne-a scris Gigi Becali, de acolo de unde e. Cu lacrimi în ochi, dar cu bărbăție, după cum a spus managerul general într-o conferință de presă care măcar ca ambient și vestimentație a fost copy-paste după cele ale patronului.

Acum două luni și ceva, după dubla cu Ungaria și Olanda, spuneam cu toții în cor că selecționerul are obligația de a ne califica la baraj și mai departe la

După euforia finalei, Ploieștiul își cinstește eroii și-și filtrează liderii. Florian Walter va fi doar sponsor, iar la timonă se va afla tandemul Capră-Crângu. Pe primul nu-l cunosc, pe al doilea l-am întâlnit o singură dată, într-o ipostază onorantă pentru el, când încerca să salveze din mâinile jandarmilor niște suporteri înșfăcați aiurea, pentru o vină care nu exista.

Vineri, Ion Marin a fost în studioul Orei de ProSport, la sport.ro. Proaspăt sosit din Kuwait, proaspăt încununat campion, mult mai relaxat decât atunci când frământa nelipsitul pix între degete pe băncile echipelor românești.

Oficialii Vaslului dezmint zvonurile care îl dădeau pe fundașul polonez Piotr Celeban plecat de la formația moldavă în această vară.

E corect titlul, e vorba de Cupă, deși primele două litere coincid. Și e vorba de gura care a mușcat, nu de vreo gură care ar fi vorbit prostii. Gura lui Bornescu, firește. Portarul dedulcit la tegumente umane într-un moment nepotrivit, cu trei zile înaintea de finala Cupei, pe care o ratează din cauza acestui atavism nereprimat.

Bistrița, Iașiul și Severinul au picat în primul rând pentru c-au stat tot campionatul pe acele locuri fatale și, chiar dacă au avut vagi puseuri de performanță, n

Pentru cine a greșit Cojocaru? Lung prilej de vorbe și de ipoteze! Pentru CFR? Dacă e așa a făcut-o fie cu întârziere, fie cu anticipație. Nu trebuia acum, ci fie anul trecut, fie la anul. Pentru Vaslui? La 2-0 pentru Astra, când a dat Cojocaru acel penalty ridicol, pentru ca Vasluiul să ia locul patru, care nu se știe dacă duce în Euopa League, trebuia ca Astra să piardă meciul cu CFR, apoi pe cel de la Pandurii și, în fine, Vasluiul să bată la Iași. Cam multe întâmplări fericite, mai ales că tabela arăta 2-0 pentru giurgiuveni, iar fundașii vișinii levitau să nu cumva, stând pe sol, să-i împiedice pe adversari. După cum au levitat și la golul de 3-2, când Takayuki s-a plimbat pe Bulevardul Gruia fără să dea de țipenie de om.

După o noapte de decantare a senzațiilor, misterul s-a elucidat. Ioan Niculae a spus că i-a mărturisit dumnealui Iuliu Mureșan la pauză că de fapt Cojocaru a greșit pentru Petrolul! Halucinant! Iuliu Mureșan nu va recunoaște niciodată așa ceva, a și încercat să explice că se referea la altceva, dar n-a avut success. Așadar, notați! Cojocaru a greșit pentru Petrolul!!!!!

Avalanșa scenariilor merge și mai departe, deși duce în cu totul altă direcție. Cojocaru îl are

Bayern a ajuns la al cincilea trofeu suprem și a meritat să învingă din prima până în ultima secundă. Dortmund rămâne cu povestea ei frumoasă, cu regretele ei și, măcar printr-un șir de coincidențe, cu o perspectivă sumbră.

Prefațând ieri, la Ora de ProSport, pe Sport.ro, finala nemțească a Champions League, am vorbit la telefon cu doi români stabiliți în Germania. „Bavarezul” Mihai Rusu, fost tenisman, fosta voce a Europei Libere, stabilit de aproape patru decenii la München și „westfallicul” Marcel Răducanu, care trăiește de peste treizeci de ani la Dortmund.

Juniorii de 16 ani pierd patru meciuri din ultimele cinci, iau 10 goluri de la nemți și strâng într-o dublă pe teren propriu cu Austria un dezastruos 2-8. Per total, ieșim la rampă cu un bilanț de 4-23, demn de Andorra sau de Insulele Faroe.

Acum două-trei săptămâni, Adrian Porumboiu își exprima opinia despre un top al arbitrilor români all-time, în care el figura al patrulea, după Rainea, Igna și Crăciunescu

Așadar, la noi virtuala campioană pierde cu 5-2 acasă în fața echipei de pe locul 14, iar fosta campioană va termina sezonul undeva pe la mijloc, pentru ca la anul să declanșeze iarăși asaltul pentru trofeul suprem.

Spre deosebire de ultimele ei predecesoare, Steaua e singura campioană din ultima vreme a cărei performanță nu poate fi contestată. N-a luat titlul nici cu meciuri dubioase, nici cu arbitraje zâmbărețe, ci a făcut-o cu un avans astronomic, zdrobindu-și rivalele, nedându-le nici o șansă. Dar, în planul imaginii s-ar putea să aibă mai mult de suferit și decât Oțelul, și decât CFR, și decât Unirea Urziceni, care la vremea lor au fost blamate de adversarii direcți la titlu.

Acum cam zece veri, dintr-o Atenă toridă, înroșeam telefonul cu număr de Grecia al lui Sânmărtean și pe cel cu număr de România al lui Victor Becali, care-l impresaria atunci și care tocmai îi mijlocise transferul la Panathinaikos. Nu mă fâțâiam prin Plaka și prin Piața Omonia strict pentru Sânmărtean, dar dacă tot eram acolo, n-ar fi stricat un interviu cu un tânăr de 23 de ani luat de un mare club direct de la provinciala și nesemnificativa Gloria Bistrița.

Alături, într-un interviu cuprinzător, Ovidiu Stângă spune că e gata să înceapă treaba la Craiova, și că are nevoie nu de trei milioane de euro, cât estima Balaci, ci doar de 1.200.000.

Dacă Dudu Georgescu ia la pas Calea Victoriei la o oră de vârf, s-ar putea să-l recunoască vreo câțiva trecători. E discret, e îmbrăcat normal și cu ochelarii pe care și i-a pus după ce s-a lăsat de fotbal, are aerul unui profesor care tocmai a predat ecuații diferențiale.

Pentru Dinamo, cea mai pângăritoare molimă nu e c-a venit criza, ci că dezorientatul Negoiță are un unchi. El se numește Constantin Anghelache, lumea îi spune Costică Anghelache când e de față și Costică securache atunci când se întoarce cu spatele.

E normal și e bine ca fotbalul să aibă adversitate. E firesc să fie rivalități, spirite încinse, dar e la fel de indicat ca fotbaliștii să se comporte cu respect unii cu ceilalți, iar suporterii să încerce să demonstreze că aparțin totuși regnului oman. Poți fi om când dai în teren cu brichete, telefoane, monezi, bețe și chiar cu ditamai pet-ul de plastic de doi litri, aproape plin? Rezolvi ceva? Îți ajuți cumva echipa? O ajuți de-o nenorocești, o pui să joace niște etape fără spectatori. O văduvești și de rezultate, dar și de bani.

Concordia, cu om în plus, a trecut pe lângă victorie în fața unui Giulești pustiu

Într-un târziu de toamnă, noiembrie 1986, când în Estul Europei mirosea a Cernobâl, iar Vestul a hooligans, un scoțian de 45 de ani, roșcovan la păr și la obraji, prelua pe Manchester United, de pe locul 20 din 22 de echipe. Fusese un fotbalist obscur, retras la 33 de a

Dacă va veni o ofertă care să-i dea drumul lui Tătărușanu pe urmele lui Pantilimon, atunci portarul Stelei în Champions League va fi Florin Niță. Excelentă alegere! Cine ia drumul comunei din Ilfov etapă de etapă poate depune mărturie despre temeinicia acestei opțiuni. Neînfricatul cascador va pluti pe Old Trafford, Bernabeu sau Camp Nou cu aceleași aripi de șindrilă cu care se împiedică în ultima vreme prin mărăcinii indigeni.

Când am deschis ochii asupra fotbalului, să fi fost pe la jumătatea anilor șaptezeci, RFG, adică o bună și sănătos orânduită parte a Germaniei de astăzi, cucerea titlul mondial, iar Bayern câștiga de trei ori la rând Cupa Campionilor. Pentru un copil visător, pasul cadențat al nemților era enervant, îl preferam pe Bettega lui Rumenigge și pe Juanito lui Heynckes. Mai târziu am început și germana la școală, iar Genossin Lehrerin, adică tovarășa profesoară, o șvăboaică, Tamara Heinzl, devenită Teodorescu prin măritișul cu un oltean, umplea table întregi de verbe conjugate, la fel de liniare ca pasele lui Bohnhoff sau ca urcările în atac ale cheliosului Berti Vogts.

Fostul selecționer, în vârstă de 60 de ani, va termina în această vară contractul cu Al Khor din Qatar, locul 7 din 12 echipe.

Marcel Bârsan e un tip de care n-ar fi auzit nici vecinii de pe scară dacă nu și-ar fi făurit un pospai de notorietate prin niște greșeli de arbitraj care riscă să-l facă mult mai celebru decât merită. Omul e produsul finit al celebrei școli de la Barza Chioară, cârciuma aceea de lângă Polivalentă unde s-au țesut multe dintre intrigile Cooperativei și ale blaturilor din anii trecuți și de unde mai mulți meseni cu fluier au plecat să-și termine șprițul la arest.

Steaua trăiește dramoleta de a obține egaluri în loc de victorii. E și asta o suferință într-un moment în care alții ba nu iau licența, ba nu intră în cupele europene, ba chiar retrogradează. După fiecare meci, patronul are câte doi-trei clienți pe care-i martelează sau două-trei posturi, mereu altele, pe care urmează să le acopere în viitorul apropiat.

Borussia e pe buzele tuturor și e normal să fie. Partea de 4-1 a lui Klopp la acest 8-1 aggregate e consistentă, ea aparține tuturor, și publicului, și lui Lewandowski, și neamțului sadea Gundogan și chiar și lui Marcel Răducanu, care acum un deceniu medita și șlefuia un puști, Gotze, numit acum porc bavarez pentru că a semnat cu Bayern.

E greu de spus dacă asistăm la sfârșitul unei ere, așa cum zice Gică Popescu sau dacă Barcelona doar resimte lipsa unui antrenor de clasă, așa cum crede Hagi. Probabil că e câte ceva din fiecare. Dar ne păcălim dacă pretindem că subiectul acestui 4-0 de la Munchen e Barcelona.

Steaua e mereu personaj principal. Umple tribunele, aleargă de aproape un an de zile în același ritm, dar a început să cam obosească. Vârful a fost undeva prin martie, acum totul funcționează din inerție, la adăpostul unui avantaj pe care nimeni n-a avut dimensiunea să-l amenințe. Vocația victoriei nu mai e atât de accentuată și, ca să găsim o frază convenabilă, mecanismul lui Reghe dormitează în așteptarea asaltului de la anul.

Noul candidat la poziția de successor al lui George Copos pare să fie de altă factură decât precedenții, incomparabil mai discret decât Fathi Taher sau Jean Valvis și mult mai credibil decât acel insignifiant Lutz Stache

Peisajul nostru uzual cuprinde o listă scurtă de antrenori de bani gata, care se învârt între câteva echipe de bani gata. Pleacă de la una ca s

Nu trebuie să privești acea hidoșenie de poză, cu un tănăr aflat în cărucior cu rotile, având piciorul sfărâmat și desprins de trup, ca să-ți dai seama ce groază trebuie să fi fost la Boston. Nu mai contează nici că era maraton sau altceva, esențial e doar că se strânsese lume multă, așteptat de

Jucătorii Rapidului își tot arată caracterul de câteva săptămâni încoace. Nu pierd de cinci partide, se antrenează trei-patru zile pe săptămână, pentru că în restul timpului taie țara cu autocarul, iar apoi se odihnesc după ce le-a intrat os în os. Acceptă reducerea contractelor, nu-și iau banii cu lunile,intră pe teren cu infiltrații, își dau sufletul pe gazon cu Steaua, uitând că sunt reprezentați la Comisii de un avocat care administrează tot Steaua, printr-o șmecherie posibilă doar pe meleagurile noastre. Toate astea sunt dovezi de caracter, răsplătite cu nimic lustruit din partea șefilor.

Să convenim, Rapid-Steaua e derby, indiferent de ironiile din Ghencea. De acord cu similitudinea găsită acolo, Real-Getafe nu e derby. Dar Real-Atletico e, după cum e și Barcelona-Espanyol. Dacă am convenit că la noi El Clasico e Steaua-Dinamo, atunci orice discuție despre statutul de derby al meciului de duminică seara devine fără rost. E derby și gata!

Miză de clasament nepreafiind, există pericolul să dea pe afară miza orgoliilor și a rivalităților. În ultimele zile au fost destule reacții publice pline de spini, ale oamenilor direct implicați, iar dacă deschizi rețelele de socializare vezi acolo fraze ale suporterilor care te fac să te înfiori. Atacuri dure, amenințări, cuvinte care depășesc pragul ironiei fine, chiar și pe cel al bășcăliei ieftine.

Cele 26 de puncte distanță din clasament definesc clar favorita și, oricât ar apropia noțiunea de derby valorile, alt rezultat în afara victoriei Stelei va fi o surpriză. Rapidul va trebui să-și