În Cupele Europene, România are mai multe cluburi înscrise, dar o singură echipă. Vaslui. Asta fiindcă Fenerbahce e una, iar Heerenveen, Trnava și Liberec, cu totul alta. Bine că măcar CFR-ul a reușit să se scoată, deși jocul e încă departe de ceea ce trebuie să arate o campioană.

Cu o seară înainte de meciul cu Fenerbahce (1-1), la antrenamentul oficial, Șumi se agita de parcă urma finala Champions League.

53.000 de fani turci au părăsit arena „Sukru Saracoglu” după golul lui Antal. Vasluieniii au făcut un meci bun în infernul de la Istanbul și au scăpat victoria în ultimul minut de joc

Ieri la prânz, când Alin Moldoveanu câștiga aurul olimpic, probabil că propagandiștii de serviciu care ne făcuseră cu o seară înainte capul mare cu crezul lor politic se dregeau pe îndelete cu seva democrației

Lucian, Sabrin, Marius. Ei ar fi marcatorii, români toți.

Undeva în istorie și undeva în memorie, România trăia nopțile Nadiei de la Montreal ca un licurici pâlpâind, iar vocea lui Țopescu răzbătea din câteva milioane de case.

Din amvoanele ortodoxiei românești pleacă rugăciuni fierbinți întru sănătatea unor necredincioși întru Domnul, precum arabii de la Al Hilal. Prin potențiala plecare a lui Wesley, patria e eliberată de un duh rău, care chiar dacă n-a luat titlul vreme de trei ani, amenința că poate să-l ia anul ăsta.

Charalambos e foarte bun, Varela e OK, Celeban la fel, Antal e trecut prin Champions League, Cauet trebuie să confirme, Marius Niculae e cel mai puternic atacant din țară. În ciuda unor ezitări, Dani Coman rămâne un portar de mare experiență. Cu toate aceste nume, și cu altele, care încă n-au apărut la rampă, cel mai tare transfer al Vasluiului din această vară rămâne Wesley. În sensul c-a fost păstrat, după ce tot intersezonul a fost vânturat pe la Steaua, ceea ce s-a întâmplat și astă iarnă, ceea ce se va întâmpla probabil și la iarnă, fără ca vreodată altcineva din scumpa noastră patrie să-și poată permite un asemenea jucător.

De sub șapca roșie iese fum negru. Ana Maria și Claudiu au indigestii explicabile după ce-au înghițit pe nemestecate șase goluri la Târgu Jiu și dau vina unul pe celălalt trimițându-se de la Tezaur Folcloric la antrenor secund. Asta-i cea mai bună! Claudiu, care stă în picioare lângă bancă și știu și pietrele din Someș că face și antrenează echipa, e numit antrenor secund și certat că nu și-a luat licența. Încă! Păi, când să și-o ia, că în ultimii ani a dat cam două sute de goluri și n-a avut timp?! O să și-o ia, că antrenor fără licență n-are cum să fie.

Steaua și-a dat seama că Georgievski e cam modest abia după ce l-a adus și i-a făcut contract. Până atunci, Georgievski era perfect, ideal și dorit, pentru că nu semnase. Nu-i nimic, poate joacă tot Martinovic acolo sau poate-l reprofilează pe Pârvulescu. Poate că Reghe uită că Dumitraș e fundaș central. Oricum, Bicfalvi și Răduț, care se mai descurcau pe dreapta, au plecat, Geraldo nu mai e nici el, iar de Chiricheș zău c-ar fi păcat să-l chinui în dreapta tocmai acum când toată floarea cea vestită a întregului Apus îi dă târcoale.

În iarnă, în cantonamentul din Antalya, Chipciu își scuipa cleios un adversar. Judecătorii de ocazie îl puneau la zid, însă în spațiul acestei rubrici îi căutam înțelegere. Că e tânăr, că abia a preluat 7-le lui Lăcătuș, care și el mai scuipa uneori pe unul, pe altul, că în vâltoarea jocului se mai întâmplă, că un om nu trebuie judecat după un singur gest. Credeam că avem de-a face cu o persoană educată și rezonabilă, aflată într-un moment de rătăcire.

Ce te recomandă, Șumi? Vocea și talentul meu. Plus trei victorii contra Vasluiului, cu Bistrița, cu Astra și cu Brașovul. Prima și ultima chiar sub loja și pe terenul lui Adrian Porumboiu, ceea ce e un afront deosebit, dar și un atu pentru viitor.

Viitorul de atunci e prezentul de acum. Șumi, rezervă de atacant într-o echipă celebră de 11 foști antrenori ai Vasluiului bifați în cei 7 ani de la promovare. Cu Lăcătuș și Viorel Moldovan titulari în linia de atac.
Șumi e rezervă pentru că titulari sunt doar foștii, iar el e actual. Senzația e că Vasluiul macină antrenori într-un ritm debordant, dându-le o speranță de viață la angajare de ceva mai mult de 6 luni. E adevărat, când ne naștem, toți știm c-o să murim.

Dacă a fost exclusă printr-un abuz, Univer-sitatea Craiova trebuie repusă în drepturi doar pe cale legală. Ea trebuie să existe în virtutea hotărârii Instanței judecătorești și în virtutea dreptului ei la viață și la respect dobândit în atâția ani de existență.

2 iulie 1997, ProSport, numărul 1, titlu mare, Dinamo ia tot. 2 iulie 2012, Prosport, numărul 4.582, Spania ia tot.

Mulți vor spune că Spania a redevenit campioană europeană pentru că în finală Italia a fost de nerecunoscut. Corect în mare parte. La rândul ei, Italia a ajuns în ultimul act de la Kiev pentru că în semifinală Germania a fost de nerecunoscut. După cum de nerecunoscut a fost Franța în „sfertul” contra Spaniei, după cum Portugalia a abordat penaltyurile cu Spania într-o manieră de nerecunoscut, după cum Olanda a fost de nerecunoscut în grupe și a plecat acasă fără să facă vreun punct.

Să ne bazăm pe intuiție și să opinăm că Del Bosque nu și-a pierdut mințile să joace finala cu vârf de atac și va rămâne fidel avansatului Fabregas, flancat de aripile de conjunctură David Silva și Iniesta. Asta înseamnă că în formula de start Spania va avea 5 barcelonezi (Piq

Scăpată de șutul lui Cristiano Ronaldo (în poartă?, în plopi?), Spania se află nu doar în fața celei de-a treia finale majore la rând, ci și în fața performanței de-a deveni prima selecționată care câștigă trei mari trofee la rând. Asta înseamnă că Spania lui Del Bosque, fostă a lui Aragones (să nu uităm, bătrânul Luis Aragones a fost pe bancă la titlul european din 2008!) ar deveni cea mai mare echipă națională din istoria fotbalului. Merită ea această onoare?

În Ghencea se organizează secțiile de votare, iar electoratul se pregătește să meargă la urne

Până în minutul 120 al semifinalei cu Spania, Paulo Bento părea un antrenor rezonabil spre bun, oricum, cu posibilități de creștere. Episodul penaltyurilor i-a dat însă cu cartea în cap, portughezul făcând una dintre cele mai mari prostii pe care le poate face un tehnician.

VINOVĂ‚ȚIILE. Sunt ale celor care au declanșat tot acest tărăboi.

În toamna lui 1989 Craiova bătea, la trei săptămâni distanță, atât pe Dinamo, cât și pe Steaua, clătinând din temelii un sistem care în scurt timp avea să cadă. Părea maximul curaj posibil, culmea disidenței în acea vreme, mai mult decât a avea domiciliu obligatoriu în cartierul Dorobanți, cum aveau unii care apoi s-au transformat în eroi fără să fie.

În 25 iunie 2012 s-a dovedit că orice grad de disidență poate fi depășit și că orice nedreptate, oricât de mare, poate fi reparată. Decizia instanței de a reda Craiovei dreptul la viață e cea mai mare victorie a acestui club greu încercat, peste stadioanele pline ale Craiovei Maxima, peste titlurile naționale, peste Cupe, peste toate bucuriile.

Craiova va trăi în mod legal, după cum ea a existat legal tot timpul. Justiția a pus la colț o Federație de Fotbal nelegiuită, un Comitet Executiv ilegal și banditesc. Hotărârea Instanței șterge pe jos cu niște organisme ale fotbalului care nu doar că au decis în afara legii, ci se și situează în afara legii. În mod normal, cei care au hotărât prin vot eliminarea Craiovei, trebuie să plătească nu doar cu demisiile din acele foruri, ci să răspundă, penal și financiar, de prejudiciile create.

Dacă tot există și încă n-au plesnit, FRF și LPF trebuie să redea imediat Craiovei jucătorii pe care Craiova îi avea în momentul în care a fost dezafiliată. Nu bani în contul jucătorilor, ci jucătorii înșiși. Cei care s-a bucurat că pot lua pe gratis ceva ce nu le aparține, n-au decât să rămână cu

Acum, Franța din stepa ucraineană n-a fost altceva decât continuarea unui proiect eșuat din stadiul larvar. Un 1-1 hidos și plictisitor cu Anglia, o victorie de serviciu contra Ucrainei și o prăbușire în fața deja eliminatului Zlatan. Contra Spaniei aveau o șansă numai dacă Del Bosque nu evolua doar fără vârf de atac, ci și fără portar, fundași și mijlocași.

Nu neapărat pentru că pe plaiurile lor s-ar naște fotbaliști mai buni decît pe imașurile noastre. Generația lor ediție 2012 cuprinde un jucător de clasă mondială, Petr Cech, amintirile de demult ca Baros, un prezent așa și așa- Sivok, Kadlec, Plasil – și un viitor pe care-l promovează insistent, reprezentat de Pilar sau Darida. Departe de trupa lui Vizek, Nehoda, Panenka, la distanță de generația cu Poborsky, Koller sau Nedved.
Cu toate astea, cehii sunt mai mereu acolo sus, iar când îi bate Portugalia în sferturi, nu fac nicio tragedie din asta. După înfângerea glorioasă din fața portughezilor, Michal Bilek și-a lăudat jucătorii, le-a adus, textual, un omagiu și a recunoscut că sfertul de finală a fost un succes.

Noi, în 2000, când am ajuns în primele opt și ne-a eliminat Italia care avea să fie apoi la un minut de trofeu, am făcut pe supărații, am schimbat selecționerul și am concluzionat că ne aflăm la un capăt de drum. Dacă am fi fost acum în fața Portugaliei și am fi pierdut cu 1-0, cu gol luat în minutul 80, am fi dat cu Pițurcă de pământ și nu l-am fi scos din fricos. Am fi urlat că trebuia să îndrăznim mai mult, că trebuia să atacăm, nu să jucăm la așteptare. Iar dacă în locul bietului Gebre Selassie s-ar fi aflat un fundaș dreapta român, să zicem Râpă, iar Cristiano Ronaldo ar fi dat gol de lângă el, l-am fi desființat și l-am fi trimis la Divizia B. După întâlnirea nefastă cu CR7, Gebre tocmai a semnat cu Werder Bremen!

P.S. Cei care l-au făcut praf pe Cristiano

Pentru a nu fi acuzat de subiectivism, n-am formulat o echipă proprie. Am recurs la șase colegi pe care-i știu că se pricep, că au văzut meciurile. Fiecare a scris pe o foaie echipa ideală a grupelor, opinii personale, dar avizate. Am adunat, am se

În jurul liniei porții, dincolo sau dincoace de ea, polemicile se țes de aproape o jumătate de veac. Răposatul azer Tofik Bahramov n-a văzut, dar pe vremea lui, în 1966, barele erau pătrate, mingea din piele argăsită aproximativ, grea ca pietroiul, iar imaginea tridimensională nu se inventase. Poate că pe vremea de atunci era normal și era scuzabil. Trecând prin stadiul Mikkelsen+Dorinel Munteanu, s-a ajuns în această enervantă epocă Ucraina-Anglia, Donețk, iunie 2012.

Croația are o tradiție în păcăleală și dacă i-o propunea Spaniei, nu se știe dacă gălușca nu era înghițită. Spre deosebire de Del Bosque, pe care tremură izmenele pensiei, Slaven Bilic e viu! Are puțin peste 40 de ani și probabil că va câștiga în viață și bani, și glorie. Acel 2-2 despre care se vorbea în propoziție înainte de meci, acel 2-2 de care virgina Italie se temea ca de drobul de sare, nu s-a întâmplat! Că n-a vrut Croația, că n-a vrut Spania, nu mai are nici un fel de importanță. Cert este doar că Hrvatska n-a avut altă șansă decât să dea piept pe bune cu echipa maximă a momentului pe plan reunit, galactic, extraterestru și așa mai departe.

Am avertizat chiar în prima zi a turneului final că doar printr-o nedreptate Portugalia

Marți spre seară, când Franța va întâlni Suedia, trupul lui Thierry Rolland va fi fost deja dus la groapă într‑unul dintre pașnicele cimitire pariziene. Thierry Rolland a fost un Țopescu și ceva al francezilor, o voce mai populară decât cea care dă ora exactă la radio, un reper, o

Cine tremură de frica blatului de 2-2 între Spania și Croația? Tocmai Italia, marea specialistă în aranjamente? Adică exact ei, italienii, poporul care l-a dat printe alții, nu doar pe Garibaldi, ci și pe celebrul ex-petrolist Matteo Gritti, să aibă insomnii din cauza unui aranjament care ar putea-o da la o parte?! Da, tocmai ea!

La un birou alăturat, colegii de la Internațional stau unii peste alții, tastaturile sfârâie, site-ul UEFA scoate fum. Se calculează variantele grupei B, unde Germania, deși a câștigat două meciuri, pare-se că încă nu e calificată, iar Olanda, deși a pierdut de două ori, încă speră, măcar teoretic. Dincolo de logică sunt criteriile, se vorbește de coeficienți UEFA și în curând probabil că se va recurge la o expertiză autorizată. E 2012, iar simplul se simte bine când devine complicat.

Ucraina e înaintea Angliei și Franței în grupă, Rusia e la un pas de „sferturi”. Întâmplare? Mai degrabă nu! I se poate spune valoare, forță, dar în nici un caz hazard. Rodul unor sisteme reinventate, dar și consecința unor bani, într-adevăr mulți, cheltuiți cu cap.

Ucraina e înaintea Angliei și Franței în grupă, Rusia e la un pas de „sferturi”. Întâmplare?

O treime de turneu final, adică primele 10 meciuri din 31, a adus Răsăritul în față. Croația,

Au plecat ca să se plimbe, aerul ca să-l mai schimbe.

Del Bosque aparține unei lumi și s-a molipsit de la Guardiola care aparține altei lumi. Mantaua Realului de vreme rea, ajuns selecționer, ajuns campion mondial și ajuns ajuns, vrea să reînvie la naționala Spaniei modelul care la Barcelona tocmai și-a dat duhul. Tiki-taka aceea fără vârf de atac a lui Pep a murit oficial la Londra, în aprilie, și a fost îngropată fără onoruri într-un cimitir mărginaș de lângă Stamford Bridge, stadionul lui Chelsea. Ceea ce Pep n-a (mai) reușit, deși îl avea pe fabulosul Messi, n-avea cum să reușească Don Vicente cu Cesc, cu Silva și cu Iniesta, mijlocași vopsiți cu baiț de atacanți. Pe bancă stăteau Llorente, Pedro, Negredo și Torres, dar Del Bosque insista cu acel 4-6-0. Până la intrarea lui Torres, care i-a dat cumva dreptate venerabilului de pe bancă. Atunci când ai un atacant în asemenea formă lamentabilă, mai bine joci doar cu mijlocași, doar cu fundași, iar în cazuri extreme o poți face chiar doar cu portari.

Dincolo, Prandelli, căruia se pare că nu-i pasă de procurori și de scandaluri, ne arată o Italie care în plin evoluționism tactic se întoarce la un 3-5-2 de pe vremea lui Tata Mare. Dar sistemul e perfecționat până la amănunt, e uneori chiar estetic, încât desuetul se transformă ca prin farmec în modern. Lăsați-l pe Pirlo! El dă pase de gol de vreo 15 ani, a făcut-o și la Gdansk, când i-a pus totul pe tavă lui Di Natale. Notați-i pe De Rossi, pe Maggio și pe Giacherrini. Primul, fost închizător al Romei, a devenit un fundaș central

Bookmaker-ii și-au făcut treaba și ne-au înșirat un sextet al valorii, care în opinia lor s-ar bate pentru titlu. Și spun toți Spania, fascinați de ceea ce pe vremuri se numea tiki-taka, până când Chelsea a contrazis noțiunea, dând de pământ cu Barcelona. Spun Germania în virtutea axiomei fotbalului, că pe nemți știi că i-ai bătut doar când i-ai văzut plecați cu autocarul de la stadion. Spun Olanda, deși apărarea vicecampioanei mondiale e cam aceeași de când era Adi Mutu tânăr și se bătea cu ei. Spun Franța din cauză de Ribery și Benzema, spun Italia mergând pe eterna forță de regenerare a unei națiuni fotbalistice mereu cu Carabinierri la ușă. Și spun Anglia, fără nici o noimă, uitând că peste Gerrard s-au așezat anii, peste Terry, Lampard și Cahill, beteșugurile, iar Rooney va fi spectator în primele două meciuri.

Smuda 63, Advocaat 64, Hodgson 64, Del Bosque 61, ca să nu mai vorbim de Trapattoni 73. Acestea sunt vârstele antrenorilor de la Campionatul European. Cu mici excepții (Blanc 46, Bilic 43, cehul Bilek 47 și portughezul Bento