Mărturisesc că nu joc la pariuri. Habar n-am ce e aia cotă cu handicap și nici nu mă interesează. Încă am naivitatea de a crede în puritatea întrecerii sportive. Am trăit și am simțit anii Cooperativei, am înțeles și am combătut acel sistem de întrajutorare, dar mi-e greu să-mi închipui că există oameni care se îmbracă în echipamernt nu pentru a concura, ci pentru a minți.

Primul punct luminos din mandatul-refresh al lui Bonetti: „Nu-mi place că am pierdut!”

Când Rapidul pierde, nu dai de George Copos.

Pe vremuri, când ibericul Bădica Traian din Plugușor călătorea pe aceste meleaguri și afla amănunte interesante despre varză, barză, mânz și viezure, nici nu ne dădeam seama că peste aproape două milenii urmașii ibericii ai lui nea Traian își vor disputa o finală de Europa League pe un stadion la care fiecare dintre noi a donat măcar câte un bănuț.

Așadar, Ștefan Ciobanu, fotbalistul care și-a mărturisit păcatul de a fi evoluat în blaturi, nu e suficient de mare ca să vorbească. I-a spus-o direct, în conferință de presă, Mircea Sandu. Care, fără îndoială că e mai mare decât el, minusculul, perifericul, insignifiantul Ciobanu.

Comitetul Executiv a hotărât că arbitrii străini n-au ce să caute, dar pot să vină. În sensul că, dacă două cluburi țin neapărat, îi pot chema. Pun prinsoare un fluier înfundat contra un fanion ferfeniță că singurul meci în care ambele echipe vor dori sprijinul străinătății va fi Steaua – Vaslui. În rest, la orice altă partidă, una dintre partenerele de întrecere va găsi un motiv în plus față de cealaltă să-și dorească sprijinul unui arbitraj românesc. Când am spus sprijin, n-am folosit un cuvânt la întâmplare.

Problema nu e că vin sau nu arbitri din străinătate. Revoltător este cum se votează în Comitetul Executiv. Decizia de joi a fost luată cu 4 sau 5 abțineri, adică o treime din membrii forului n-au avut nici o opinie. Nici că da, nici că nu, nimic! Situație în care ajung 5 voturi din 15 pentru a se lua o decizie, pentru că restul lumii n-are chef să se bage într-o chestiune atât de delicată.

Dacă acest Comitet Executiv e alcătuit din oameni făcuți să se abțină, atunci să fie dizolvat și să se aleagă altul, format din persoane care-și asumă deciziile. Cei care au pătruns joi în sală sunt indivizi care și-au făcut lobby electoral ca să fie aleși de diviziile lor, sunt cetățeni care și-au dorit să facă parte din Comitet. Iar acum, intrați în posesia respectivei demnități, bat drumul până la Federație, li se decontează cheltuielile, li se plătește îndemnizația de ședință, pentru ca ei să se abțină. Apoi se întorc acasă, în seria lor de ligă inferioară, unde se plimbă țanțo

Dragi suporteri rapidiști,

Aveți dreptate când spuneți că n-ați fost membri de partid, sunteți minunați când cântați 90 de minute fără întrerupere, aveți dreptate mai ales când ne susțineți în demersul cu batistele. Însă comunicatul pe care l-ați dat cu programarea meciului vostru cu Voința Sibiu în ziua de Paște vă plasează într-o eroare pe care n-o meritați. Vorbiți acolo, am citit cu atenție, despre încălcarea spiritului Sfintelor Sărbători, despre faptul că „disprețul pentru sentimentul religios denotă reminiscențe fie ateiste, fie marxiste, fie legate de setea de bani.”

Pentru c-o mai ciupesc arbitrii? Posibil, e lider detașat în clasamentul erorilor „contra”. Pentru c-a îmbătrânit? Greu de spus asta, după risipa de energie făcută contra CFR-ului cu un om în minus, ba chiar cu doi o perioadă, după accidentarea fundașului stânga de circumstanță Sânmărtean. Pentru că se bazează prea mult pe realizări individuale? Mai degrabă nu, în derbyul de luni seara au fost multe moment de joc colectiv încântător.

O explicație ar fi că deși are cei mai buni oameni în atac, Vasluiul face cele mai mari prostii în apărare. E ca și cum ți-ai face un palat cu turle de aur cocoțat pe ramuri de salcie. Cum ar fi arătat derbyul cu CFR în condiții de egalitate numerică, fără prostia făcută de Hugo Luz? Sau fără eroarea lui Marius Consstantin? Sau cum ar fi arătat clasamentul dacă moldovenii nu risipeau 11 puncte în fața Sportului, Petrolului, Brașovului sau Ceahlăului, pe care probabil le-au crezut bătute de la vestiare?

Vasluiul e o echipă românească, de expresie portughezo-braziliană, cu puternice influențe afro. Inclusiv autohtonii Sânmărtean sau Stanciu merg pe profilul latino, lăsându-le lui Papp și Marius Constantin partea dacică a problemei. Cu oarece influențe slave aduse de doar de Milanov, după ce puternicul nucleu sârb a fost dezintegrat.

Adăugați-i acestei echipe spectaculoase, care dacă n-ar fi avut valoare nu s-ar fi clasat cel mai bine dintre cluburile românești în clasamentul FIFA, ceva rigoare europeană în liniile dinapoi. Imaginați-vă ceva nemț

Am înțeles și trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna: orice decizie ia Hațegan, e ca el! Dacă n-a dat penalty în Giulești, în minutul 4, înseamnă că n-a fost! Dacă dădea, însemna că a fost. Dacă Niculae îl lovește cu cotul pe Rui Duarte și nu se dă nici galben, înseamnă că a folosit respectiva parte a corpului ca pe o unealtă. Dacă dădea roșu în minutul unu, atunci se decreta că antebtrațul a fost armă letală, iar Hațegan e un mare legiuitor, un imens arbitru, din moment ce ia o astfel de decizie în startul unui derby.

Da, se mai întâmplă să joci așa cum a făcut-o Steaua cu Gazul, să faci 0-0 și mingea să nu intre în poartă.

Da, se mai întâmplă să joci așa cum a făcut-o Steaua cu Gazul, să faci 0-0 și mingea să nu intre în poartă. Să ai posesie 65-35, 15 șuturi, statisticienii să tragă 8 linii la capitolul ocazii în dreptul tău. Dar iată că fotbalul îți oferă și varianta cealaltă. Să marchezi împotriva cursului jocului (dacă în prima repriză Steaua a fost la cârmă, splendidul golul lui C

S-a dus vremea în care Dumitrache și Nichi Dumitri, în epoca alb-negru, făceau spectacol și aduceau aproape o sută de mii de oameni pe gradenele de la 23 August. Nu mai sunt nici măcar timpurile color, când Claudiu Niculescu și Daniel Niculae marcau abundent în derbyuri.

Nu că n-ar exista Niculae sau Dănciulescu – la Rapid trebuie să căutăm cu lupa oamenii de gol, așa că mai bine nu nominalizăm nici un atacant – dar acum e mai degrabă timpul organizării. Nu știu cât de mari și de valoroase sunt Rapid și Dinamo, dar un lucru e clar: sunt două echipe lucrate îndelung, organizate ca niște cămări de om gospodar. Răzvan și Ciobi nu lasă nimic la întâmplare, centrul terenului se trece numai în mod organizat, iar orice inutilitate e interzisă. Tocmai de aceea, anticipațiile pentru duminică seara sunt în zona de la centru, unde fiecare echipă are câte o cheie, legată la gât sub tricoul cu numărul 5.

Alexa e stâlpul pe care se sprijină tot edificiul lui Rădvan. L-am urmărit în mod special la Vaslui ce face când are mingea (mai rar), dar și când n-o are. El comandă, prin poziția sa, urcările, coborârile, ieșirile la joc. Chirurgul de altă dată a devenit un mijlocaș cerebral și aspru, care a ținut în spate ani de zile Timișoara și acum ține Rapidul. Ca dovadă, opera lui Bourceanu parcă nu mai e aceeași de când nu-l mai are pe Alexa lângă el. Nu că în epoca actuală n-ar mai rașcheta câte o tibie, dar o face mai cu stil și doar atunci când trebuie. Rău ca un pitbull când e cazul, mere

Rapidul s-a prefăcut în cenușă vreme de trei etape, pentru a se întrupa din respectiva cenușă la al patrulea meci. A băut apă vie la Vaslui, a aburit oglinda care i se pusese la nas să se vadă dacă mai respiră și a respirat. Fără nici un miracol, fără demiteri, fără epurări. Pur și simplu așa, normal, ca un bolnav care se face bine și se ridică în capul oaselor.

Un Rapid venit cu tuburile de perfuzii, după trei înfrângeri la rând în campionat. Un Vaslui fără Sânmărtean, adică un pictor fără mâna care pune culoare florilor. Două echipe care știau că au de tras pentru finală măcar 180 de minute, dacă nu mai mult. Adică un îndemn la prudență și organizare. Dar, când Răzvan Lucescu se află prin preajmă, aceste lucruri se subînțeleg. Părerea despre Inacio încă e în curs de formare, dar parcă nici portughezul nu e înnebunit după atac, doar a fost fundaș la Porto.

Poimâine, pe 30, s-ar fi împlinit șase luni de la acel telefon din noaptea de după Larnaca.

Dinamo și Rapid traversează crize similare. De fapt, în fotbal criza e una singură, aceea de rezultate, formele de manifestare fiind cumva diferite. În sensul că poți pierde totul pe linie, ca Rapidul, sau mai poți intercala printre înfrângeri câte un egal total neglorios, precum cele izbutite de Dinamo la Târgu Jiu sau la Galați.

Trei cu Ceahlăul, trei cu Brașovul, două cu Petrolul, toate acasă. Plus încă trei la Sportul. Sunt 11 puncte risipite de această echipă de violoniști a Vasluiului, care nu folosește pianul pentru că nu prea are cine să-l care. Melodia lui Inacio curge uneori lent, dar curge, e ca un fado, are și ceva trist, dar sună frumos. E un fotbal cu o grămadă de atingeri, cu preluări, cu o estetică pe care o admirăm, chiar dacă ne vine greu s-o înțelegem.
Cu 11 puncte în plus, Vasluiul ar fi fost, probabil, pe primul loc, dar atunci poate că drumurile lui Porumboiu și Inacio nu s-ar fi intersectat, iar acum l-am fi admirat tot pe Hizo dând declarații după meciul cu Dinamo. Risipind acele puncte, Wesley și ai săi trebuie să tragă tare în derbyuri, de multe ori e mai greu cu Forminte decât cu Dănciulescu. Pierzi cu Brașovul acasă, dar vii să te scoți în Ștefan cel Mare. Unul dintre paradoxurile de care doar o echipă de artiști e în stare. Chiar dacă prim-solistul Sânmărtean face playback de câteva etape, echipa tot frumoasă rămâne.

Dincolo, la Dinamo, cântec fără muzică. Platini nu va putea fi niciodattă Marius Niculae, plus că lângă el se autoanulează și Dănciulescu, așa cum s-a întâmplat aseară. Cătălin Munteanu și Kone macină și ei uneori în gol, iar pe spate nici un fundaș central nu se încumetă să sară cu Yero Bello, lăsând asta în seama lui Rus, care numai pentru asta nu e făcut. Plus că e cu totul enigmatic, atunci când i-ai luat pe Curtean și pe Strătilă, să joci pe dreapta cu Ma

E îngrozitor ca unii oameni să-i facă pe alții la televizor javre, ordinari, nenorociți și așa mai departe.

Din primele cuvinte ale textului, toată admirația pentru Neluțu Sabău, pentru marele jucător care a fost și pentru excelentul antrenor care s-a dovedit, valoare certificată de eliminarea Șahtiorului din cupele europene.

București, ora 22:10. Să fi fost minutul optzeci și ceva, Steaua avea 2-1 și în tribune se sărbătorea deja victoria. Da, totul fusese clar, cât se poate de clar, de trei ori mingea lovise bara, echipa țesuse frumos, jucase repede, își dominase clar adversara și numai plonjoanele lui Silviu cel mic făcuseră ca scorul să nu se rotunjească. În ciuda jocului măcar de nota 8, diferența de pe tabelă era doar de un gol. În asemenea împrejurări, mingea devine mai rotundă decât o știm cu toții, sintagma „numaiexistăechipemici” se aplică în toată splendoarea ei.

La revenirea în Ghencea, Steaua a circulat mult peste media campionatului. Radarul mai înregistrează trei puncte

Steaua a învins aseară cu 2-1 pe Astra și s-a apropiat la cinci puncte de primul loc deținut de CFR. Jocul roș-albaștrilor a încântat la revenirea pe Ghencea.

Au revenit la vatră, au dat cu nițel var, dar au chemat părintele când încă nu era totul gata. Gazonul arată bine, chiar dacă are un petec abia pus, dar parcarea e groaznică, aleile din interior sunt rupte și pline de gropi, iar cele 23 de grade de duminică n-au reușit să topească zăpada din spatele porții de la Sud.

În 27 octombrie, după foarfeca lui Antal din optimi, scriam că asemenea secvențe nu se povestesc, ci se cântă. Atunci, contra Târgu Mureșului, totul durase șapte secunde. Am oferit atâta spațiu fazei pentru c-am considerat-o irepetabilă. Nimeni nu credea că Liviu Antal poate trage la indigo secvența după doar 142 de zile. Acum se cuvine același cântec, aceeași melodie, la o astfel de execuție nu contează dacă în fața ta se află Târgu Mureș, Vaslui, Voința Livezile sau Barcelona. E la fel de greu și la fel de frumos când reușești, pentru că multora le vine greu și la antrenament să facă așa ceva fără să se taie în foarfecă, să lovească doar aerul sau fără să-și rupă șalele atunci când revin la sol.

De data asta, cântecul foarfecii lui Antal a făcut parte dintr-o simfonie de meci, mult peste ce ne-a oferit acest început de primăvară. Au cântat viorile Vasluiului, s-a auzit flautul lui Sânmărtean, s-au distins clar acordurile grave produse de alămurile lui Marius Constantin și Perendja. Ritm, rivalitate, implicare, inspirație. Pe piedestalul dirijorului, alături de Antal, poate sta oricând Sânmărtean. Lucică îți face impresia că doarme, pentru ca imediat să sprinteze felin, să dribleze fără să se uite la minge, iar peste o secundă să centreze impecabil cu exteriorul, exact acolo unde știa că urmează să vină Wesley

Acest meci de vis are în măruntaiele sale și un paradox. Cum se face că Antal intră la Oțelul doar după aproape o oră de joc? Ce resorturi să-l fi împins pe Dorin

Dincolo de un program competițional, aveți în față niște linii ale durerii și niște coloane ale sărăciei. Vorbim de ligile inferioare ca de o bază a piramidei și includem în clișeu toată suferința de profil. Dacă deschizi liga2.ro, adică site-ul de profil al ProSportului, dai de niște oameni care-și plâng din toate lacrimile necazul de a nu avea bani.

Un 7-0 și sau un 7-1 în primăvara Champions League are greutatea lui 13 sau 14 la zero în grupe, unde se mai rătăcesc uneori și niște estici, numai buni s-o ia pe cocoașă.

Pe 30 septembrie, când accepta să preia Steaua, Ilie Stan consimțea să lucreze la o echipă aflată pe locul 9 în clasament, cu doar 3 victorii, la 8 puncte în spatele liderului.

Ne-am obișnuit să ne dea Statul totul de-a gata, că doar de-aia e Stat. Să ne scoată din nămeți, să ne deszăpezească drumul la crâșmă și, dacă mai are ceva timp și ceva bani, să-i bage în fotbal.
Aflându-ne în fața unei campanii electorale, plouă torențial cu promisiuni de toate culorile. Se va face stadion nou acolo, se va renova dincolo, destoinicele organe locale se vor implica în viața echipei cutare. Există locuri în România, orașe care și-au dus echipele în cupele europene din bani privați, fără ca primarii să bată un cui în fanionul de la corner.

S-au făcut trei stadioane rezonabile din bani publici. Era normal să se facă, așa cum se fac parcuri, bulevarde, spitale și școli. Dar în toate cazurile proprietarii de stat își vor recupera în timp investiția din chiriile pe care le percep. Acestea snt situațiile în care statul nu doar dă, ci și câștigă. Că doar nimeni, nici măcar statul, nu e fraier să investească fără să scoată profit.

Pericolul e altul în această perioadă de promisiuni în averse din partea celor al căror nume va fi tipărit în curând pe buletinele de vot. Anume acela că în curând Legea Europeană va interzice ca în fotbal fondurile publice să aibă alte destinații decât cele privind strict baza materială. Adică stadioane, terenuri, echipament, săli de sport, bazine, eventual câte un autocar sau câte un turneu în străinătate. În nici un caz nu se vor mai putea utiliza bani publici pentru plata unor salarii de zeci de mii de euro pe lună. Sau pentru cumpăra

Milan merge mai departe în Champions League doar contabilicește. Arsenal e învingătoarea morală și afectivă a dublei manșe, deși în tur n-a existat. O simplă formalitate înainte să înceapă, returul de pe Emirates a devenit una dintre poveștile frumoase ale fotbalului, iar din punct de vedere al story-ului rentabil ar fi fost ca londonezii să meargă mai departe. La pauză, aventuroșii chiar ar fi zis că așa va fi, mai ales că Milan mai avea antecedente cu britanicii. Cine poate uita acel 3-0 cu Liverpool transformat în 3-3, și în final în victorie pentru Gerrard la penalty-uri?

Dincolo de jos și de sus, e nevoie și de soluții. Concentrându-și forțele și energia întru păstrarea scaunelor, șefilor din fotbal le rămâne puțin timp și puțin spațiu pentru idei constructive.
Iată una dintre ele, pe care nu trebuie s-o scornești prea adânc, pentru că ți-o oferă peisajul. Când vezi că într-un campionat plin de străini, unii de valoare, alții de umplutură, apar puști precum Nicușor Stanciu, Bumba sau Gicu Grozav, ai obligația să-i protejezi. Asta e menirea ta ca șef de Ligă sau ca șef de Federație, nu să dai bannerele la o parte.

Poate prin diverse Comitete Executive, în afară de dezafilieri ilegale, îi vine cuiva ideea de a legifera obligativitatea ca echipele de primul eșalon să aibă pe teren pe tot parcursul meciului un jucător român sub 21 de ani. Dacă îl schimbi, să bagi în locul lui tot pe unul sub 21 de ani. Dacă n-ai, joci în zece!

O să se spună că așa ceva e imposibil de pus în aplicare. Nu poți impune patronilor care bagă bani ce și cum să facă. UEFA și FIFA nu practică așa ceva, asta e cea mai simplă explicație. Ba practică! În lotul pentru Champions League echipele trebuie să înscrie un anumit număr de jucători tineri care au fost legitimați o anumită perioadă la clubul respectiv. Directiva se respectă, nu se comentează!
Cu obligația de a etala fotbaliști tineri, cluburile românești, chiar dacă nu-i vor forma, îi vor căuta. Vasluiul nu l-a inventat pe Stanciu, după cum nici Târgu Mureșul nu l-a plantat în grădină pe Bumba. Primul vine de la Alba

Da, Nicușor Stanciu e într‑adevăr un caz! Cazul unui tânăr de nici 19 ani intrând pe teren la 0-1 și dând golul decisiv, de 2-1 pentru echipa sa, în minutul 89, cu o execuție pe care, dacă o vedem la noi în campionat, o întâlnim doar la importurile masive din America de Sud.Da, Nicușor Stanciu e într‑adevăr un caz! Cazul unui tânăr de nici 19 ani intrând pe teren la 0-1 și dând golul decisiv, de 2-1 pentru echipa sa, în minutul 89, cu o execuție pe care, dacă o vedem la noi în campionat, o întâlnim doar la importurile masive din America de Sud.

Nu e nimic surprinzător în remiza din Giulești, toate întâmplările au o logică. Rapidul a pierdut startul de primăvară din neajunsuri limpezi, pe care dacă nu și le ameliorează, are toate șansele să piardă și continuarea.

Ieri la ora 16:30 am aflat o informație de maximă securitate. O informație clasificată, de valoarea unui secret de stat. Anume că întâiul meci al primăverii, Brașov-Pandurii, programat de la ora 18, va fi condus de Sebastian Colțescu. A fost mai greu decât le-a fost celor doi care au descâlcit ițele afacerii Watergate!

Returul își va scurge cele 16 etape rămase în doar două luni și ceva. Pe 19 mai trebuie să tragem cortina, pentru că așa ne cer FIFA, UEFA și, probabil, Vaticanul. Așadar, în 79 de zile avem de rezolvat totul. Nu contează că dăm rasol, important e să terminăm când trebuie, ca pe vremea cincinalelor în patru ani și jumătate, când secerișul se termina în iunie la televizor, în iulie în Scânteia și niciodată în realitate.

S-a creat curentul că Victor Pițurcă nu e înghițit de multă lume. Că presa îl face praf în orice situație, că-i zice „du-te învârtindu-te”, că unii îl acuză de breton, că alții îi spun Satana sau, după caz, Vica. Că a contribuit la uciderea Craiovei, că e limitat, că nu vorbește nici o limbă străină.

Trei arbitri FIFA n-au luat testarea teoretică. Probabil că n-au știut, de-aia n-au luat-o. După cum, pe vremuri aveau probleme cei care acum n-au, adică alți fii. Ieri unii, azi alții, într-o succesiune a lustrației fiilor de către tații aflați la putere, după ce anii trecuți alți tați lustrau alți fii.

Dacă-i batem pe uruguayeni, o să spunem că e un rezultat mare, că o victorie împotriva locului patru de la ultima Cupă Mondială nu e la îndemâna oricui. Și chiar nu e.

Dacă ne bat, o să spunem c-a fost un test util și că întotdeauna poți învăța dacă îi ai în față pe Forlan sau pe Suarez. Și iarăși va fi adevărat, propovăduitorii unor asemenea idei având perfectă dreptate.
Meciul cu Uruguay e cea mai importantă întâmplare din istoria echipei naționale de pe teren propriu de la acel 5-1 cu Germania, din Giulești, de la care au trecut însă aproape 8 ani. E instructiv și reconfortant să întâlnești prima campioană mondială din istoria fotbalului. Dacă o și inviți la tine acasă, e cu atât mai bine cu cât poți face uitată, măcar în parte, țeapa pe care ne-a tras-o Argentina astă vară, la inaugurarea noului stadion.
La un asemenea meci, publicul ar trebui să dea buzna. Nu putem invoca frigul, la Steaua-Twente au fost minus 8 grade, încă o jumătate de metru de zăpadă față de ce-a mai rămas acum, dar în tribune n-aveai loc s-arunci un ac.

Oamenii lipsesc de la meci nu din cauza frigului, ci din cauza echipei noastre naționale. S-a rupt acea punte, acea legătură care unea tribuna cu tricoul transpirat al jucătorului. Nu zice nimeni că publicul nu-i apreciază pe Goian, pe Chiricheș, pe Mutu sau pe Marica luați separat. Dar îngemănați în această alcătuire, ei nu mai produc fior. Atitudinea federală față de public respinge, lipsa de performanță din ultima vreme nu mai cheamă alături, cî

Cu călcâiul poți marca în două feluri: eficient și la mișto. Varianta la mișto se practică atunci când ți-ai pus deja adversarul cu botul pe labe și ți-a mai rămas doar să-i dai lovitura decisivă în mod umilitor. Memoria reține aici o fază avându-l ca actor principal pe Marcel Răducanu, într-un 6-0 cu Young Boys Berna. După ce a driblat vreo cinci adversari, inclusiv portarul, fostul mare șeptar al Stelei (au existat și alți șeptari de legendă, nu doar Lăcătuș!) a așezat mingea pe linia porții goale și a împins-o cu călcâiul în plasă.