Vizita lui Cristi Borcea în patria natală nu e desant vremelnic, ci riscă să devină veșnicie. Cei care credeau că acționarul va sta în București mai puțin decât Ramon Calderon lângă prepelițele prăjite de la Palat au trebuit să se recunoască învinși.

De peste 30 de ani încoace ne punem întrebarea cine a fost mai mare, Pele sau Maradona, deși între timp am fost și suntem contemporani cu Ronaldo, Ronaldinho, Zidane sau Messi. Acum, această dilemă existențială e pe cale să ni se spulbere, la modul cel mai concret și mai tranșant cu putință. Da, Pele e cel mai mare, nici nu se compară cu Maradona! Trei titluri mondiale (1958, 1962, 1970) contra unuia singur (1986)? Nicidecum! Santos peste Boca Juniors? În nici un caz! Cosmos New York peste Napoli? Nici asta! Brazilia peste Argentina? Greu de spus! Și-atunci?

TrinitasTV rămăsese ultimul bastion al nearbitrajului, ultima redută unde nu se discuta despre faze litigioase. Un post de televiziune unde încă nu s-a glosat pe tema circumstanțelor de penalty sau pe subiectul acoperirii regulamentare.

Nu de la „U”, ci de la CFR. E o liniște de-ți sparge urechile! Nu vine nimeni, nu pleacă mai nimeni! Pentru prima oară în istoria modernă și contemporană a CFR-ului, într-un intersezon nu se întâmplă nimic sau aproape nimic. Plecarea lui Rada la Karlsruhe e o mișcare izolată într-un ocean de statornicie.

Pierzându-l pe Pârvulescu, Dinamo va învăța că transferurile nu se fac cu telefonul de la Miami, ci aici, în țară, băgând curse cu mașina pe Valea Prahovei, întâlnindu-te cu partenerii la Predeal, după ce i-ai sunat pe drum, de la Sinaia. La Miami poți să te ascunzi, poți produce și vinde șaorma, de acolo poți intra în direct la televiziuni, poți declanșa războaie care nu vor avea loc niciodată, dar pentru a transfera trebuie să fii aici, să vezi, să simți, să alergi, să exiști. De la Miami nu poți declanșa nici măcar un război Capulet vs Montague cu propriul naș, pentru că el e aici și va câștiga, în timp ce tu ești acolo și vei pierde.

Marea surpriză a anului 2011 a fost… câștigarea titlului de către Oțelul.

E foarte ușor să spui că autoritățile locale dintr‑un megalopolis precum Mioveni City au decis să nu mai dea bani publici unor babe numite Dică și Neaga, care oricum nu produceau nimic. E ușor, dar e și superficial totodată. Dică și Neaga au venit la Mioveni pentru că au fost chemați acolo, pentru că li s-au promis salarii, iar ei, creduli, au și avut impresia că le vor și primi, și pentru că în calitate de argeșeni genetici au vrut să dea o mână de ajutor unei echipe din județul lor. De dat, au și dat, punând la punct din banii lor niște vestiare fetide care acum au căpătat față umană. Plus că și pe teren au făcut ce-au putut, de numele lor legându-se realizările puține, câte au fost, ale echipei care ține în cârcă tot clasamentul.

În iunie 1974, un atacant al modestei Ayr United își împăturea grijuliu tricoul după ultimul meci din carieră. Roșcovan și îmbujorat ca toți scoțienii, mîndru că marcase peste 100 de goluri, se pregătea pentru cariera de antrenor la și mai modesta Stirlingshire, care-l ofertase deja. Alexander Chapman Ferguson dorea să aibă doar o viață liniștită, așa cum trăise ca jucător, într-o țară învăluită de cețuri și parfumată cu arome de distilat din cereale.

Un subiect din fotbal care părea să existe doar în stare latentă a erupt ieri. Prin hârtia trimisă lui Mircea Sandu, al cărei conținut îl publicăm integral, clubul din Ghencea iese la atac și cere, chiar și indirect, debarcarea lui Ion Crăciunescu.

Nu ne sunt favorabile comparațiile între români și britanici, pentru că, oricât ne-am iubi țara și neamul, nu există criteriu la care să le stăm în față. Spun doar că în zilele în care noi lucrăm vârtos la creșterea colesterolului personal, Insula joacă fotbal. Nu e doar problema fotbaliștilor, ci și a sutelor de mii de oameni care se duc în tribune. Old Trafford s-a umplut a doua zi de Crăciun să vadă un 5-0 cu Wigan, iar astăzi tribuna lui Celtic va fi plină și verde pentru un Old Firm care găsește cele două echipe la un punct distanță.

Deșteaptă-te române sau deșteaptă-te secuiule? Dar deșteaptă-te o dată, nu mai sta în această stare în care ne faci să nu mai înțelegem nimic!
Dar chiar nimic. Nici măcar amănuntul că președintele Federației de Hochei a spus că, dacă se supără, își ia jucătorii secui și pleacă, lăsându-ne să jucăm în grupa H! Unde pleacă? Își face domnul Tanczos Barna o țară a sa și-i pune pe hocheiștii secui să joace pentru ea? Și ce dacă retrogradăm în grupa H?

Personal cred că tot scandalul interetnic din hochei e doar o bravură a unor tineri, care au cântat imnul maghiar și au încins spirite pe care cineva și le dorește inflamate. Nu mă număr printre cei care atunci când se trezesc dimineața se duc mai întâi la hartă să vadă dacă nu cumva le-au luat peste noapte ungurii Ardealul. Am copilărit o vreme într-un orășel ardelenesc, am vorbit ungurește pe stradă cu copiii maghiari și nu m-am bătut cu ei mai mult decât cu copiii români. Am mâncat împreună cu ei bab gulas, pită cu slană, înjuram împreună românește și ungurește, la meciuri țineam împreună cu România, chiar dacă vedeam Campionatele Mondiale la televiziunea maghiară.

La fel de personal, nu mă pricep la hochei, n-am mai văzut un meci întreg din anii în care se transmitea de la Moscova, în fiecare decembrie, Cupa Izvestia, unde-l vedeam pe Harlamov cum driblează, în comentariul lui Călin Antonescu. Dar știu că secuii sunt mai buni la hochei decât regățenii, dintr-un motiv simplu. La Joseni, la Lăzarea, la Gheorghieni, sau la Csiksze

Povestea din jurul cazului Vaslui – Rapid e complicată doar pentru cei care o vor complicată, în realitate e izbitor de simplă. Un oficial al unei echipe a recunoscut că a sunat jucătorii altei echipe înainte de disputarea meciului direct. Asta știe toată lumea, asta știe și LPf, care a amânat cazul, așa cum în România spețele se amână cu anii, motiv pentru care ne și trage de urechi Uniunea Europeană, că în loc să avem Justiție, avem un lung șir de amânări.

Ce face un antrenor în seara de după ultimul meci al sezonului, pe care-l mai și câștigă, ce-i drept cu destule emoții? Ce altceva decât să se oprească într-o cârciumă, lângă un grup gălăgios de prieteni și să aștepte zorile cu un rubiniu în față, vârând bancnote între strunele și arcușul viorii unui lăutar de casă?

Porumboiu (foto) spune că doar a răspuns atacurilor lui Răzvan Lucescu, susținând că nu el a declanșat războiul.

Vom trage ani de zile ponoasele acestui mare zero „realizat” în acest an în Champions League, tocmai pentru că am trimis acolo, pe catwalk-ul modei în fotbal, un produs demodat, care a primit laurii interni cu ajutorul semnificativ al fluierelor și al fanioanelor indigene.

Anul ăsta suntem pe cale să recidivăm. La cum s-a arbitrat la Astra și la Târgu Mureș, banda de producție se pregătește să dea greș din nou. Brigăzile tematice trimise la cele două jocuri ale serii de sâmbătă au făcut tot ce-a fost omenește posibil să se termine așa cum trebuie și cel mai puternic să învingă. Câte un 1-0 mic, dar extrem de important, acum în final de sezon. Decizii cu sens unic, pentru cine trebuie, venite înaintea unei pauze de două luni și ceva, timp suficient să se uite de suspendări.

Beneficiarii sunt în fruntea clasamentului, netulburați din mersul lor de ceas sovietic. Fraierii care cutreieră Europa aduc 55 de mii de oameni în tribune, adună puncte pentru România, se bucură în Piața Universității, se etalează frumos la Roma sau la Lisabona, dar n-au altă șansă decât să privească acest marș triumfal, unde hențul, penalty-ul și cartonașul roșu au interpretări originale, venite întotdeauna pe placul celor care au ca obiectiv titlul. Concluziile poate nu erau atât de clare dacă vedeam un aut dat greșit pentru Astra sau pentru Tg. Mureș!

Un om drept prin esență ca Ion Crăciunescu ar trebui să se arate cutremurat de eficiența acestei linii de fabricație, cu atât mai mult cu cât fruntașii

Categoric, nu! Twente e doar cuvântul magic care ne-a făcut să răsuflăm ușurați la începutul după-amiezei de vineri.

Personal, n-am mulți prieteni în fotbal. Îmi sunt prea multe degetele unei mâini pentru ei. Ilie Stan, Adrian Porumboiu, Cornel Dinu. Celelalte două degete mai așteaptă. Cunoscuții sunt mulți, relațiile civilizate, multe și ele, dar prietenii, cam ăștia. 14 spre 15 decembrie a fost o noapte grea, în care emoțiile, claustrate de pereții unei camere de hotel din Zürich, mi-au baleiat între primii doi, iar dimineață am aflat nenorocirea celui de-al treilea.

Două remize cu Lazio, trei puncte cu Sporting, nu înseamnă doar realizarea graficului, ci o nesperată depășire de plan. Însă un singur punct din șase cu Zurich e o neîmplinire care strică socotelile. Doar un punct în fața unui adversar net inferior, cu o filosofie empirică și simplificată a fotbalului. Aseară, FC Vaslui a dezamăgit, a pierdut cu 2-0 cu FC Zurich și este eliminată din Europa.

Puritanii s-au unit cu pudibonzii și dezbat ritoși aventura nocturnă a lui Nikolic.

Nu zice nimeni că Oțelul e echipă rea. Sau că e leneșă. Nu, e o trupă muncitorească, hărnicuță, deprinsă cu alergătura și învățată cu bubuiala, cât mai departe de terenul propriu, undeva unde aleargă mereu Antal, singurul care poate face ceva. Plus Paraschiv, dar pe el nu prea-l bagă antrenorul, că nu-i plac tipii cu personalitate care s-o depășească pe a lui.

Această echipă a proletariatului î

Cine îi transmite lui Cornel Dinu să fie curajos, înseamnă fie că o face de complezență, fie că nu-l cunoaște, fie și una, și alta. Omul e mai curajos decât mulți dintre cei care, prin ani, l-au contestat sau măcar l-au pus la îndoială.

Cum poți fi altfel decât curajos și tare când intri în direct la televiziuni de pe culoarele spitalului și nu te lamentezi, ci analizezi cu luciditate ce e de analizat? Cum poți fi slab când, cu toată drama prin care treci, te simți în stare să-ți notezi toate fazele și toate învățămintele unui derby pe care echipa ta l-a pierdut? Când poți să faci toate astea, înseamnă că ești tare și că poți lua în piept orice val îți azvârle viața!
Tinerii de azi îl percep pe Cornel Dinu ca pe un intelectual cu chipul palid, care vorbește însuflețit despre lucruri pe care mulți dintre ei nu le înțeleg. Puțini știu că filosoful de la televizor, cu sănătatea greu încercată, a fost un fotbalist de mare clasă, care băga piciorul la alunecare și apoi dădea pasă de 50 de metri și pe care legenda spune că l-ar fi vrut Bayern, ca să-l înlocuiască pe Beckenbauer. Alții nu știu că, după ce-a terminat cu fotbalul, Dinu era un contestatar care din pricina limbii sale ascuțite a trebuit să plece din București și să pribegească aproape un deceniu prin provincie. După cum puțini își aduc aminte că selecționerul Cornel Dinu a avut 5-0 la pauză cu Țara Galilor, la care jucau Rush, Hughes și de curând răposatul Speed.

Uitați-vă la Cornel Dinu și încercați să priviți prin e

După derby, Ilie Stan a mers glonț acasă, unde nevasta îl aștepta cu masa și cu o vișinată, iar cei doi băieți, cu informații și comentarii despre meciul pe care-l câștigase. La puține ore de la fluie

Dinamo – Steaua pe vremuri, acum patru decenii, inducea aceleași tensiuni ca și astăzi, numai că discuțiile nu se purtau la televizor și în ziare, unde n-aveau loc de propagandă, ci în spatele unor uși bine închise, unde aveau acces generali, activiști, politruci, oameni care nu produceau rating, ci teamă.

Telefonul sună târziu în noaptea de după meciul cu Lazio și imediat se aude vocea surprinzător de calmă a lui Adrian Porumboiu. „Așa e că nu ne-am făcut de râs?”. Nu, în niciun caz, două remize cu Lazio chiar înseamnă ceva! Și tot Porumboiu continuă, de undeva dintre dealurile Negreștiului, într-o procesiune galben-verde de mașini, fulare și claxoane care s-a obișnuit să parcurgă în această toamnă calea performanței dintre Vaslui și Piatra-Neamț. Finanțatorul preia rolul reporterului, iar eu răspund reflex, ca la un test de sinceritate. „Câte puncte ziceai c-o să facem când s-a tras grupa?”. Îi mărturisesc că mă gândeam doar la ceva cu Zürich acasă, iar meciurile cu Sporting și Lazio le vedeam pe zero absolut.

După ce-am închis, am luat hârtie și creion și‑am scris tabelul pe care-l vedeți. Agrarul, perifericul Vaslui are deja 21 de meciuri europene în ultimii trei ani și ceva, iar acasă n-a pierdut în 11 partide, deși adversarii au ceva nume! E în cărți pentru primăvara europeană, iar în meciul cu Lazio a părut, în multe momente, o trupă de commando luptând cu cuțitul în dinți. Cu doar câteva zile în urmă, trupa de commando arăta cu totul altfel și pierdea în Regie în fața ilustrului Târnăcop, dar asta e altă discuție.

După cum tot altă discuție e și că, la așa o serie europeană, Vasluiul ar trebui să aibă un stadion propriu, eligibil pentru UEFA. Asta nu mai e treaba lui Porumboiu, el a făcut în doar câțiva ani dintr-o treierătoare de tarla o echipă cu aer european, pe c

Fie că-l proclamăm cel mai bun arbitru român împreună cu Tudor, fie că-l proclamăm de unul singur, Balaj tot cel mai bun arbitru român al ultimului deceniu rămâne. Așezat acum pe masa derby-ului Dinamo – Steaua, gata de a fi pus în ciorbă alături de celelalte ing

În prag de 1 Decembrie, Ivan Patzaichin, Constantina Diță și alte personalități ale sportului ne explică de ce iubesc România. Le frunzărim interviurile în pauzele publicitare ale talk-show-urilor despre fotbal, între două runde de atacuri personale, de afronturi și de măscări. Ce pot să spună performerii? De ce ar iubi marii campioni această țară? Ce oferă ea?

De câteva săptămâni, lunea, la unsprezece și zece seara, tot mai mulți români învață fotbal cu televizorul în față. Replay, emisiunea aceea nocturnă de la TVR în care nu se ceartă nimeni cu nimeni și nici nu se dau declarații epocale, propune un fel de integrală Steaua – Dinamo. Purtată de Marian Olaianos și de Marius Mitran de la origini până în prezent, ea a ajuns, cu două nopți în urmă, în cea mai valoroasă epocă a ei. Cu puțin înainte de 1990, când jucătorii nu plecau în străinătate, iar cele două echipe se călcau pe picioare prin fazele superioare ale competițiilor europene.

De o parte, patronii, strâns uniți în jurul lui Dumitru Dragomir, vârf de lance în lupta pentru dreptate planetară. În opinia sa, arbitrii sunt sursa tuturor dezechilibrelor ecologice, iar baremul trebuie redus drastic.
De cealaltă parte, antrenorii. Peste weekend, Șumudică a fost pe micul ecran mai mult decât mira, străduindu-se să se dezvinovățească. A mai intrat și Viorel Hizo, spunând că antrenorii sunt vânați de arbitri. Plus Răzvan Lucescu, antrenorul Rapidului pretinzând că s-a împăcat cu Balaj după o discuție bărbătească. S-o fi împăcat, dar eliminarea rămâne și probabil că va urma și o suspendare.

Declarația ironică a lui Ilie Stan, că în cazul venirii lui Hagi el ar urma să pregătească echipa a doua, e irealizabilă. Steaua nu mai are echipa a doua, s-a desființat, iar componenții ei s-au împrăștiat ba pe la Viitorul Constanța, ba pe la prima echipă a

Steaua a pierdut primul meci de campionat abia la al șaselea val, la Piatra-Neamț. Până atunci, un parcurs cu trei victorii și două remize era normal, iar contestatarii lui Ilie Stan ar fi trecut drept ridicoli dacă ar fi ridicat vocea. Înfrângerea din Israel, după care au început primele gloanțe oarbe, a fost compensată de victoria asupra lui Maccabi de la București. A mai rămas eșecul din Cupă, de la Timișoara, dar, ca să-l cităm pe cel mai vocal contestatar, Cupa e o competiție a loserilor. Când o pierzi. Când o câștigi, devine o prețioasă bornă a carierei.

După eșecul cu Ceahlăul am aflat că Ilie Stan l-a accidentat pe Tatu, deși Tatu ieșise accidentat în prima repriză a meciurilor cu israelienii și fusese trimis acasă că-i năștea nevasta și oricum nu era valid. Am mai aflat că frații Costea pot fi puși pe roate doar de un preparator fizic italian. Tot de atunci, de la finalul meciului de sub Pietricica, lui Ilie Stan îi ia locul Hagi la micul dejun, Grigoraș la prânz, Bergodi la colazzione și naiba mai știe cine la cină. Plus că marile probleme, spinoasele chestiuni planetare, sunt prezența unui preparator fizic român și faptul că antrenorul portarilor este Costică Dumitru și nu vreo persoană agreată de aripa contestatară.

Rolul preparatorului e crucial în intersezon, nu acum când mai sunt trei-patru meciuri. În vară s-a jucat tontoroiul, și e normal ca după peste 20 de meciuri jucătorii să cadă ca spicele. Dacă acel italian de mare succes, invocat abundent că ar fi ad

Proaspăt ieșit sub stare de control judiciar de la malmezon, Vasile Avram ne-a surprins pe toți. Nu pentru că s-a dus la birou la AMF, ci fiindcă n-a cerut (încă!) să fie repus în drepturi depline la șefia arbitrilor. Unde era numit pe o perioadă determinată, avea o cl

Se pare că la Steaua miza n-o mai reprezintă nici locul în clasament, nici aspirațiile la titlu, nimic din ce ține de performanță, ci doar azvârlirea peste bord a lui Ilie Stan. Nu că ar fi un antrenor slab, nici că n-ar avea rezultate. În campionat a pierdut abia în meciul său cu numărul 6, în Europa are o victorie și o înfrângere, deci ceva deloc ieșit din comun.

Gigi Becali e derutat, nu înțelege de ce Steaua pierde la Ceahlăul, de ce briliantele aduse costisitor din Bănie și plătite pe măsură nu-l fac fericit. Cine e vinovat? De ce sunt 11 puncte față de lider? De ce lumea nu înțelege că el a cheltuit milioane pe transferuri, ceea ce înseamnă că și-a făcut datoria? Toate aceste întrebări au răspunsuri, iar acestea se găsesc, în întregime, după ușa acelui birou aurit de la Palat.

Cazul ideal e să joci bine și să bați. În ordinea preferințelor, e indicat să câștigi, chiar dacă nu joci grozav.

Nea Jean putea să returneze împrumutul doamnei Sandu numai dacă încasa drepturile TV, ceea ce presupunea evitarea retrogradării.

Chiar dacă actele împrumutului de 400.000 de euro contractat de președintele Bistriței la soția președintelui FRF s-au semnat în septembrie 2009, acest lucru având loc în urma insistențel

Acum un an făceam 1-1 la Galați, după ce eram egalați în minutul 93, dintr-un gol neregulamentar. Erau primele puncte pierdute acasă de Oțelul, care la finalul sezonului avea să câștige titlul. Am vorbit la persoana I pentru că eram și eu acolo, era și Ilie Stan, care, după ce a dus în doi ani echipa peste două ligi, nu s-a ales nici măcar cu un titlu onorific de cetățean de onoare al comunei cu 8.000 de locuitori.

Între timp, Ilie a ajuns la Steaua, iar eu la ce am făcut o viață întreagă, presă scrisă și TV. Adică s-a ales praful de noi, cum ne-au prorocit experții în toate din Brănești. Ei, în schimb, au prosperat. Au uitat cum era după ce strâmbau din nas la remize cu CFR, cu Craiova sau cu Rapid, când n-au considerat necesar să dea măcar prime simbolice, deși ei doar administrau banii, pentru că după istorica promovare echipa practic s-a

S-a înserat de vreo două ore, iar pe fostul bulevard al Muncii, la o clădire de birouri new wave, doar ferestrele de la ultimul etaj sunt luminate. Ion Crăciunescu e la birou. Stă de vorbă cu Dan Lăzărescu și cu Victor Berbecaru. Dincolo, în cealaltă cameră, Constantin Ștefan, Gică Moise, cu toții colaboratori ai noului șef. Îmbrăcat casual, președintele dă semne de volubilitate și strânge meticulos hârtia-cearșaf cu delegările, de teama ochilor indiscreți.