Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017.
A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior.
Este singura ziaristă sportivă din Timișoara.
Poli Timișoara a dat un răspuns clar referitor la organizarea turneului Final Four al Cupei României, programat în perioada 15-16 august, când România va fi încă în stare de alertă, conform ultimelor anunțuri. Clubul a […]
Restanța dintre UTA și Petrolul a reușit să se dispute, în contextul pandemiei, dar nu a ieșit din „zodia” egalurilor din acest play-off. Nu a fost un 0-0 de coșmar, ci un 1-1, cu o […]
Cel mai vechi jucător din lotul echipei Ripensia, fundașul dreapta Adrian Popa (31 de ani), nu va mai continua în roș-galben. Fost căpitan al trupei timișorene, legitimat la club încă de la reînființarea din 2012, […]
Federația Română de Fotbal a anunțat, miercuri, că un al treilea arbitru român e confirmat cu coronavirus. Liga2.ro a aflat numele acestui arbitru depistat pozitiv, însă și că există un al patrulea ”cavaler al fluierului” […]
Handbaliștii de la Poli Timișoara au revenit la pregătire din data de 29 iunie. Deocamdată, echipa a făcut doar antrenamente fizice, în sala de forță și pe Stadionul Știința, iar noul antrenor Vlad Caba este […]
Mutare de răsunet în rugby-ul românesc. Timișoara Saracens l-a ”repatriat” pe internaționalul Mihăiță Lazăr, pilierul care a jucat 12 ani în Hexagon, unde a și cucerit de două ori titlul de campion al Franței. Pilierul […]
Ripensia a reluat luni seară, 6 iulie, antrenamentele deocamdată în grupuri de zece sportivi, în așteptarea testului de coronavirus. Clubul timișorean nu a făcut niciun transfer nou, doar testează un sârb, Nenad Lalic, venit din […]
Poli Timișoara nu s-a hotărât încă dacă va fi sau nu gazda turneului Final Four al Cupei României, care ar urma să se joace în perioada 15-16 august. Clubul a soliciat o amânare a răspunsului […]
Fostul internațional Paul Codrea (39 de ani) revine la ASU Politehnica după aproape șase ani. De data aceasta, nu va mai fi antrenor al echipei mari, ci va prelua o grupă de juniori din cadrul […]
ASU Politehnica a revenit la treabă miercuri dimineața, cu antrenamente în grupuri restrânse, deoarece clubul nu poate face sesiuni clasice în absența testării pentru coronavirus. Noutăți majore nu sunt, decât reveniri din împrumuturi și juniorii […]
Poli Timișoara a anunțat luni toate transferurile făcute, dar și plecările din echipa de handbal. Pe lângă Liviu Caba și frații Aron și Călin Dedu, mutări menționate fie de club, fie anunțate în exclusivitate de […]
Timișoara a dispărut în ultimii ani de pe harta marii performanțe sportive, cu excepția unor mici episoade. O mare problemă a capitalei Banatului o reprezintă chiar lipsa unei infrastructuri pentru practicarea la nivel de performanță […]
Dobrogea Sud Constanța a anunțat oficial că nu mai dorește să organizeze Turneul Final Four al Cupei României la handbal, amânat din martie la jumătate lunii august, din cauza pandemiei de coronavirus. Conform tragerii la […]
ASU Politehnica și-a prezentat noul președinte cu un efect mai mult decât întârziat, deși, teoretic, un astfel de anunț ar trebui să fie o prioritate pentru un club de fotbal care aspiră măcar să fie […]
Ionuț Popa a plecat dintre noi mult prea repede, la doar 67 de ani. Antrenorul era un om cu o vastă experiență de viață, dar rămăsese un suflet veșnic tânăr și ar fi rămas așa […]
După ce și-a asigurat serviciile tânărului coordonator Liviu Caba, fiul noului antrenor, echipa de handbal Poli Timișoara se orientează spre alți tineri de mare perspectivă. Tot din curtea juniorilor de la CSM București, deoarece este […]
Se pare că vizita președintelui Federației Română de Rugby Alin Petrache și a secretarului general Florin Matei nu a fost de bun augur pentru echipa de rugby Timișoara Saracens. După vizita de marți, la antrenamentul […]
La fel ca și pentru mulți alți baschetbaliști, și pentru Alexandru Olah, sezonul de baschet 2019-2020 s-a terminat fără disputarea tuturor meciurilor, din cauza pandemiei de coronavirus. Pivotul echipei naționala a fost legitimat în ultimul […]
În ultima lună, stadionul Arcul de Triumf, casa rugby-ului românesc, care se renovează acum datorită fotbalului, a devenit mărul discordiei între cele două federații. Cei de rugby se tem că vor fi scoși din casa […]
ASU Politehnica Timișoara face din nou antrenamente, dar doar în grupuri mici, de zece zile. Octavian Benga a rechemat jucătorii la pregătire din 1 iunie și organizează pentru fiecare grupă câte o ședință de antrenament […]
Marți, la prânz, a avut loc o nouă videoconferință între reprezentanți ai Federației Române de Fotbal, în frunte cu Răzvan Burleanu, și președinții de Asociații Județene de Fotbal (AJF-uri) din țară. Partea cea mai importantă […]
Cosmin Petruescu (42 de ani) a semnat cu Ripensia un contract pe trei sezoane și revine în fotbalul de seniori după aproape nouă luni de pauză, cât a trecut de când a plecat de la […]
Ripensia Timișoara și președintele Dumitru Mihu au găsit un nou antrenor care s-a înhămat la proiectul de urcat pe Everest ”fără mască și fără șerpași”, așa cum a anunțat principalul finanțator că trebuie să o […]
Vlad Caba s-a apucat oficial de treabă ca antrenor al echipei de handbal Poli Timișoara. Bănățeanul revine acasă după 18 ani, pe banca primei echipe de pe care și-a făcut debutul în antrenorat și are […]
ASU Politehnica a adus în iarnă un nou director de imagine, Sergiu Bumbu, care nu a stat prea mult pe la Timișoara. Pe timpuri de pandemie, atribuțiile au fost preluate de președintele Druckeriei, Sebastian Novovic […]
Pero Milosevic a dorit să se despartă de Poli Timișoara cu o conferință de presă în care să mulțumească, dar să și explicele de ce nu s-a prelungit înțelegerea, așa cum s-a mai întâmplat în […]
În toamna anului 2014, rugby-ul românesc a fost zguduit de o faptă fără precedent în tot sportul românesc. La semifinala desfășurată într-o singură manșă a Superligii de rugby jucată în Banat, pe Stadionul ”Dan Păltinișanu”, […]
Alexandru Pelici (46 de ani), proaspăt despărțit de Ripensia Timișoara, este, potrivit surselor Liga2.ro, principalul favorit să preia CSM Reșița, altă echipă din Liga 2 care, ieri, a anunțat că nu va mai continua cu […]
Poli Timișoara trece printr-o schimbare la față importantă în aceste zile. Plecările sunt destul de importante, dar și capitolul sosiri este unul la fel de interesant. Timișorenii s-au înțeles deja cu Vlad Caba (foto), dar, […]
Antrenorul Alexandru Pelici (46 de ani) a ținut să își ia rămas-bun de la ripensiști și timișoreni printr-un mesaj de mulțumire, după cei aproaoe doi ani petrecuți la clubul roș-galben. Practic, este prima dată când […]
Oficial, Ripensia și Alexandru Pelici nu vor mai continua împreună. Dintre ”versiunile” din declarațiile luate de Liga2.ro de la Dumitru Mihu și antrenor, cea a președintelui-finanțator s-a dovedit a fi cea reală, în timp ce […]
Din 20 mai, naționala de seniori și cea de tineret a Republicii Moldova au intrat în cantonament la Centrul de pregătire din localitatea Vadu lui Vodă. Pe lista convocaților lui Engin Firat găsim și fotbaliști […]
Echipa masculină de handbal Poli Timișoara a început de săptămâna aceasta antrenamentele prin Zoom, chiar dacă luni s-a anunțat oficial că Liga Zimbrilor e finalizată pentru actualul sezon. Clubul vrea să readucă cât mai repede […]
Conducerea FRH s-a consultat marți cu cluburile din Liga Zimbrilor în ceea ce privește finalul actualului sezon. 11 din cele 14 cluburi au solicitat să se încheie campionatul, iar între acestea se află și Poli […]
Pandemia de coronavirus a oprit fotbalul, iar din Liga 3, mai mult ca sigur, nicio echipă nu va retrograda vara aceasta. ACS Poli avea șanse mari să retrogradeze a treia oară consecutiv în trei ani […]
Finanțatorul-președinte al clubului Ripensia spune că reluarea actualului sezon de Ligii 2 va fi foarte anevoioasă. Dumitru Mihu susține că, dacă vor mai fi meciuri în ediția 2019-2020, echipa sa va participa în competiție, dacă […]
ASU Politehnica a emis de mai bine de o săptămână un comunicat de presă prin care a spus că cere oprirea tuturor competițiilor, întrucât pentru a se relua jocurile oficiale, există riscuri și condiții destul […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER