Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat apoi timp de doi ani și jumătate pentru singurul radio de sport din România, Sport Total FM.
În 2019, a fost cooptată de către Gazeta Sporturilor, unde a evoluat timp de șapte luni, pentru că a venit rapid o ofertă din televiziune. S-a transferat la LookSport și i s-a alăturat lui Radu Banciu în cadrul emisiunii Fotbal All Inclusive.
Din ianuarie 2020, „joacă” pentru echipa ProSport.
Între timp, a absolvit Comunicare și Relații Publice, la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, și a urmat un master în Jurnalism Tematic, la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării.
Viorel Moldovan, fostul antrenor de la Petrolul Ploiești, a oferit în exclusivitate un interviu pentru ProSport și a vorbit, printre altele, despre numirea lui Dinu Todoran la FCSB și negocierile cu Marius Șumudică. Fost antrenor […]
Răzvan Lucescu, antrenorul român în vârstă de 52 de ani, a revenit pe banca tehnică a lui PAOK Salonic, iar patronul Ivan Savvidis i-a pus o clauză uriașă în contract. După aproximativ doi ani de […]
Gică Popescu, președintele clubului Viitorul, a vorbit la finalul partidei cu Chindia Târgoviște și despre posibilitatea unei fuziuni cu Farul Constanța, dar și despre ceea ce urmează pentru echipa pe care o reprezintă. Chindia Târgoviște […]
Viorel Moldovan, fostul antrenor de la Petrolul Ploiești, a oferit în exclusivitate un interviu pentru ProSport și a vorbit, printre altele, despre promovarea echipei lui Adrian Mititelu, FC U Craiova, în Liga 1. FC U […]
Ionuț Negoiță, fost acționar majoritar la Dinamo, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre contractul de sponsorizare pe care încă îl are cu echipa din „Ștefan cel Mare”, dar și despre datoria […]
Ionuț Negoiță, fost acționar majoritar la Dinamo, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre cedarea clubului către Pablo Cortacero. Omul de afaceri din Capitală a asigurat că nu este el în spatele […]
Cornel Dinu, fostul mare jucător și antrenor al lui Dinamo, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre baza de la Săftica și clădirea pentru care Ionuț Negoiță, fostul acționar, i-a somat pe […]
Marius Mitran, cunoscutul jurnalist sportiv, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a analizat decizia lui Ionuț Negoiță de a trimite o somație către conducătorii clubului din „Ștefan cel Mare”. Așa cum ProSport a anunțat […]
Ionuț Negoiță, fost acționar majoritar la Dinamo, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre decizia de a trimite o somație către conducătorii clubului din „Ștefan cel Mare”. Așa cum ProSport a anunțat […]
Florin Prunea, fostul portar și manager general de la Dinamo, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre decizia lui Ionuț Negoiță de a trimite o somație către conducătorii clubului din „Ștefan cel […]
Cornel Dinu, fostul mare jucător și antrenor al lui Dinamo, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre decizia lui Ionuț Negoiță de a trimite o somație către conducătorii clubului din „Ștefan cel […]
CS Afumați și CSA Steaua se vor întâlni din nou, de această dată în returul barajului de promovare în Liga 2, pe terenul echipei ilfovene, iar Jandarmeria a anunțat restricții extreme pentru această partidă. Meciul […]
Viorel Moldovan, fost antrenor la Chindia Târgoviște, a prefațat meciul cu FC Viitorul, contând pentru un loc în finala barajului de Conference League, unde Sepsi este deja calificată. Ultima dată antrenor la Petrolul Ploiești, în […]
Dennis Man (22 de ani) și Valentin Mihăilă (21 de ani) au retrogradat cu Parma în Serie B și vor avea un nou antrenor. După ce a ratat obiectivul de a salva echipa de la […]
Gigi Becali, finanțatorul clubului FCSB, a oferit o primă reacție cu privire la interesul pentru Dorin Rotariu, extrema dreapta în vârstă de 25 de ani, proaspăt despărțit de FC Astana. Dorin Rotariu mai avea contract […]
Victor Becali a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre Ianis Hagi, mijlocașul în vârstă de 22 de ani al lui Rangers. În ultima perioadă, s-a discutat foarte mult […]
Victor Becali a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre situația lui Florinel Coman, atacantul în vârstă de 23 de ani, care și-a reziliat înțelegerea cu firma sa de […]
Victor Becali a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre dezamăgirea pe care i-a provocat-o Vlad Chiricheș, fundașul central în vârstă de 31 de ani al lui Sassuolo. După […]
Echipa națională de fotbal a României va efectua un cantonament preolimpic în Spania, unde va juca două partide amicale ce pot fi urmărite în direct la TV. România U23 va efectua un stagiu de pregătire […]
Victor Becali a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre revenirea lui Răzvan Lucescu pe banca tehnică a lui PAOK. După aproximativ doi ani de la despărțirea de PAOK […]
Victor Becali a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre posibilitatea ca Adrian Mutu să o antreneze pe FC U Craiova. Imediat după ce FC U Craiova a promovat în Liga […]
Victor Becali a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre Octavian Popescu, atacantul în vârstă de 18 ani al lui FCSB, și despre viitorul „perlei” din curtea lui Gigi Becali. După ce […]
Victor Becali a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre posibilul transfer al lui Florin Tănase, căpitanul în vârstă de 26 de ani al lui FCSB. Florin Tănase este golgheterul Ligii […]
Victor Becali a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre situația antrenorilor de la FCSB și cea mai bună variantă pentru echipa lui Gigi Becali. După ce a purtat discuții cu […]
Victor Becali a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre decizia lui Edi Iordănescu de a pleca de la CFR Cluj, după ce a cucerit titlul de campion. Cu Edi Iordănescu […]
Denis Alibec, atacantul român în vârstă de 30 de ani al lui Kayserispor, a fost ironizat pe rețelele sociale de către colegii de la echipa națională, după ce a fost fugărit de către hoți. În […]
Răzvan Lucescu, antrenorul român în vârstă de 52 de ani, a revenit pe banca tehnică a lui PAOK Salonic, iar grecii i-au pregătit o prezentare specială. După aproximativ doi ani de la despărțirea de PAOK […]
Gabi Răduță, fostul șef al Centrului de Copii și Juniori de la Dinamo, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a dezvăluit ce sumă a plătit clubul din „Ștefan cel Mare” în schimbul […]
Ioan Andone, președinte FC Voluntari, a vorbit despre numirea lui Dinu Todoran în funcția de antrenor principal la FCSB. După ce a purtat discuții cu Marius Șumudică și Nicolae Dică, Gigi Becali a anunțat că noul […]
Mihai Teja, actualul antrenor celor de la Gaz Metan Mediaș și fost antrenor la FCSB, s-a declarat surprins de numirea lui Dinu Todoran pe banca tehnică a fostei sale echipe, însă a ținut să își […]
Miodrag Belodedici (57 de ani), fostul mare fundaș central al Stelei și câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986, a vorbit despre promovarea echipei lui Daniel Oprița și a tras un semnal de alarmă pentru […]
Gheorghe Mustață, liderul galeriei lui FCSB, a revenit cu un nou atac la adresa lui Mihai Stoica, managerul general al clubului patronat de către Gigi Becali. În urmă cu câteva zile, Mihai Stoica a declarat […]
CFR Cluj a învins-o pe FCSB, scor 2-0, și a sărbătorit câștigarea celui de-al patrulea titlu consecutiv și al șaptelea din istorie. CFR Cluj și FCSB s-au întâlnit, în Gruia, în cadrul ultimei etape din […]
Iuliu Mureșan, fost președinte la CFR Cluj, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live despre câștigarea celui de-al șaptelea titlu din istoria clubului ardelean. CFR Cluj a învins-o pe FCSB, scor 2-0, în […]
Valeriu Iftime, finanțatorul echipei FC Botoșani, a anunțat că Stefan Ashkovski, extrema dreapta în vârstă de 29 de ani, ar fi semnat cu Rapid. Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, în urmă cu câteva […]
Jonathan Rodriguez, mijlocașul central argentinian în vârstă de 30 de ani, a semnat cu CFR Cluj, fără însă ca cei din conducerea lui FC Botoșani să știe. Valeriu Iftime a mărutirisit că a aflat recent […]
Valeriu Iftime, finanțatorul echipei FC Botoșani, a oferit noi detalii despre posibilitatea ca Ulrich Meleke, fundașul central în vârstă de 22 de ani, să ajungă la FCSB. Conducătorul moldovean a explicat că a purtat discuții […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER