Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat apoi timp de doi ani și jumătate pentru singurul radio de sport din România, Sport Total FM.
În 2019, a fost cooptată de către Gazeta Sporturilor, unde a evoluat timp de șapte luni, pentru că a venit rapid o ofertă din televiziune. S-a transferat la LookSport și i s-a alăturat lui Radu Banciu în cadrul emisiunii Fotbal All Inclusive.
Din ianuarie 2020, „joacă” pentru echipa ProSport.
Între timp, a absolvit Comunicare și Relații Publice, la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, și a urmat un master în Jurnalism Tematic, la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării.
Lucian Goian, fost campion al României cu Dinamo București, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre momentul în care a fost avertizat în privința mafiei pariurilor. Un fost campion cu […]
Karim Benzema, atacantul francez în vârstă de 35 de ani de la Real Madrid a înscris în meciul cu Chelsea și a înregistrat o performanță interesantă. Karim Benzema, coșmarul echipelor din Premier League! Performanța înregistrată […]
Echipa de gimnastică feminină a României s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European din Antalya, dar a obținut calificarea la Campionatul Mondial de la Antwerp. Echipa de gimnastică feminină a României a ratat la […]
Florin Bratu, antrenorul român în vârstă de 43 de ani de la Karmiotissa, a dezvăluit că a fost întrebat de către presa din Cipru despre Gigi Becali, patronul lui FCSB. Florin Bratu, întrebat de către […]
Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, s-a declarat surprins de situația lui Sergiu Buș, atacantul în vârstă de 30 de ani împrumutat de către CFR Cluj la Chindia Târgoviște. Mihai Stoica, surprins de situația […]
Adrian Mazilu, extrema dreapta în vârstă de 17 ani de la Farul Constanța, a intrat în vizorul presei din Italia. Adrian Mazilu a intrat în vizorul italienilor Cotat la 400 de mii de euro de […]
ProSport l-a găsit pe cel mai înfocat fan al echipei Rapid București, care poartă numele rivalului Octavian Popescu, extrema stânga în vârstă de 20 de ani de la FCSB. Cel mai înfocat fan al Rapidului […]
Daniel Pancu, selecționerul României U20 și fostul fotbalist al lui Rapid, a reacționat rapid după declarațiile pe care le-a făcut Alexandru Ioniță după eșecul cu Sepsi. Daniel Pancu l-a tras la răspundere pe Alex Ioniță, […]
Erling Haaland, atacantul norvegian în vârstă de 22 de ani al lui Manchester City, a marcat în meciul cu Bayern Munchen din Liga Campionilor și a stabilit un nou record. Erling Haaland, omul recordurilor în […]
Joyskim Dawa, fundașul central de la FCSB, joacă în primul rând grație pasiunii pe care Gigi Becali o are pentru el, consideră Dinu Gheorghe. FCSB a reușit să scoată doar un punct din meciul cu […]
Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a prefațat partida cu Farul Constanța și a lansat un ultimatum pentru jucătorii echipei roș-albastre. Mihai Stoica, moment de sinceritate maximă înainte de FCSB – Farul Constanța Meciul […]
În direct la ProSport Live, Dinu Gheorghe, fost președinte la clubul giuleștean, s-a arătat oarecum deranjat de discursul adoptat de portarul Horațiu Moldovan la finalul meciului Sepsi Sf. Gheorghe – Rapid 2-0, în care acesta […]
Adrian Popa, extrema dreapta în vârstă de 34 de ani de la CSA Steaua, i-a oferit o replică lui Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, după meciul cu Oțelul Galați. Adi Popa, replică pentru Ovidiu Burcă, […]
În direct la ProSport Live, Dinu Gheorghe a comentat ultimele declarații făcute de Gigi Becali la adresa lui Andrei Cordea, după meciul CFR Cluj – FCSB 1-1, din etapa a treia a play-off-ului Superligii. Tratamentul […]
Dinu Gheorghe l-a pus la punct pe Daniel Niculae, după ce președintele giuleștenilor i-a făcut praf pe jucătorii de la Rapid în urma eșecului cu Sepsi, scor 0-2. Dinu Gheorghe l-a pus la punct pe […]
Echipa de gimnastică masculină a României s-a clasat pe locul 11 la Campionatul European din Antalya, dar a reușit calificarea la Campionatul Mondial de la Antwerp. Echipa de gimnastică masculină a României nu a prins […]
Dinu Gheorghe, fost președinte de club în prima ligă, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre situația în campionat a echipei Rapid, după înfrângerea suferită în fața celor de la […]
Dinu Gheorghe, fost președinte de club în prima ligă, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre conflictul dintre FCSB și Federația Română de Fotbal, încheiat odată cu numirea lui Elias […]
Anghel Iordănescu, fostul selecționer al României, a fost prezent la meciul dintre CSA Steaua și Poli Iași, iar la final a analizat această partidă, dar a vorbit și despre șansele la promovare. Anghel Iordănescu, „înțepături” […]
Valeriu Iftime, patronul echipei FC Botoșani, a vorbit laudativ despre Sebastian Mailat, extrema stânga în vârstă de 25 de ani a moldovenilor, care a marcat golul victoriei în meciul cu FC Argeș. Jucătorul care ar […]
Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a intrat într-un dialog în contradictoriu cu Viorel Moldovan, fostul mare fotbalist al echipei naționale a României. Mihai Stoica, rănit în orgoliu de către Viorel Moldovan! Dialog în […]
Robert Lewandowski, atacantul polonez în vârstă de 34 de ani de la FC Barcelona, îl așteaptă pe Lionel Messi, argentinianul în vârstă de 35 de ani de la PSG, înapoi pe Camp Nou. Robert Lewandowski […]
Attila Hadnagy (42 de ani), directorul general al clubului Sepsi Sfântu Gheorghe, a comentat situația iscată de fanii echipei Rapid, la meciul disputat pe terenul grupării covăsnene. Conducerea lui Sepsi, replică pentru suporterii lui Rapid, […]
David Popovici, înotătorul român în vârstă de 18 ani legitimat la CS Dinamo, a mai cucerit o medalie de aur în cadrul Campionatelor Naționale de Natație desfășurate la Otopeni. David Popovici a mai stabilit un […]
Bogdan Argeș Vintilă, antrenorul echipei FC Argeș, rămâne optimist deși elevii săi au mai bifat o înfrângere, scor 0-1 cu FC Botoșani. Bogdan Vintilă rămâne optimist după eșecul din FC Botoșani – FC Argeș Meciul […]
Flavius Stoican, antrenorul echipei FC Botoșani, a vorbit despre victoria obținută în fața celor de la FC Argeș și și-a exprimat recunoștința pentru cei care au ajutat la deszăpezirea terenului. Flavius Stoican, recunoscător după FC […]
Răzvan Marin, mijlocașul central în vârstă de 26 de ani de la Empoli, a ajuns la 100 de meciuri jucate în Serie A și a oferit o reacție emoționantă în acest context. Răzvan Marin le […]
Jose Mourinho, antrenorul portughez în vârstă de 60 de ani al echipei AS Roma, a venit cu un răspuns pentru Antonio Cassano (40 de ani), fostul atacant al capitolinilor. Jose Mourinho, replica zilei pentru Antonio […]
Florin Costea, atacantul în vârstă de 37 de ani de la ARO Muscelul Câmpulung, a marcat șapte goluri într-un singur meci din Liga 4. Florin Costea face spectacol în Liga 4! A marcat șapte goluri […]
Sorin Cârțu, președintele clubului Universitatea Craiova, a rămas cu un gust amar după plecarea lui Mirel Rădoi din Bănie. Sorin Cârțu nu îl iartă pe Mirel Rădoi, după ce a plecat cu scandal de la […]
Cristi Balaj, președintele echipei CFR Cluj, a prefațat meciul cu FCSB și a vorbit despre starea gazonului, dar și despre accesul spectatorilor în stadion. Se anunță sold out la meciul dintre CFR Cluj și FCSB! […]
Ilie Dumitrescu, fostul mare fotbalist al Stelei și al echipei naționale a României, a dezvăluit ce i-a spus lui Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Fotbal, despre Gheorghe Hagi. Ilie Dumitrescu […]
Marcel Pușcaș, președintele echipei FC U Craiova, a reacționat în cadrul emisiunii ProSport Live după ce au apărut noi informații cu privire la felul în care Federația Română de Fotbal face convocările la loturile naționale […]
Ovidiu Burcă, antrenorul în vârstă de 43 de ani al lui Dinamo București, s-a declarat mulțumit după victoria cu Oțelul Galați și a amenințat-o pe CSA Steaua, viitoarea adversară a „câinilor”. Ovidiu Burcă, după ce […]
Dinu Gheorghe, fost președinte de club în prima ligă, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre absența lui Octavian Popescu, extrema dreapta în vârstă de 20 de ani de la […]
Dinu Gheorghe, fostul oficial din Superliga, îi avertizează pe dinamoviști după ce planul de reorganizare a fost aprobat de Adunarea Generală a Creditorilor SC Dinamo 1948 SA. Dinamoviștii sunt avertizați după ce planul de reorganizare […]
Marcel Pușcaș, președintele echipei FC U Craiova, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre cazul lui Cătălin Cîrjan, mijlocașul central în vârstă de 20 de ani legitimat la Arsenal. FRF, arătată cu degetul în […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER