Englezul Ronnie O’Sullivan, de cinci ori campion mondial la snooker, a declarat că i s-a oferit suma de 20.000 de lire sterline (23.600 de euro) pentru a aranja un meci, însă a refuzat, informează espn.co.uk.
O’Sullivan a afirmat că oferta a primit-o în urmă cu zece ani, înaintea unui meci contând pentru Premier League, din partea unei persoane pe care o cunoștea.
Partida dintre FC Universitatea Craiova și CSM Râmnicu Vâlcea, contând pentru etapa a VI-a a Ligii a II-a, se va disputa pe Stadionul Municipal din Roșiorii de Vede, județul Teleorman, și nu la Caracal cum anunțase inițial gruparea olteană, informează frf.ro.
Ziua și ora de disputare a partidei au rămas aceleași, 12 octombrie, ora 15.00.
Un magazin și o cafenea destinate fanilor echipei naționale au fost deschise, luni, în incinta curții de la Casa Fotbalului, în clădirea de două etaje, care a costat circa 500.000 de euro urmând să aibă sediul și CCA, dar și Mircea Sandu biroul, după ce va deveni președinte de onoare al FRF în 2014.
Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că jucătorii echipei naționale de futsal a României au fost premiați cu câte 3.000 de euro pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din 2014.
Antrenorul echipei Dinamo București, Flavius Stoican, a declarat, duminică, după remiza din meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, scor 1-1, că este trist că formația sa nu a reușit să câștige.
Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra Neamț, Vasile Miriuță, a declarat, duminică, după remiza din meciul cu Dinamo București, scor 1-1, că formația sa a meritat rezultatul de egalitate și a precizat că este un punct foarte important.
Liga Profesionistă de Fotbal a publicat, vineri, clasamentul Ligii I, în care gruparea FC Vaslui apare cu o penalizare de opt puncte, ca urmare a deciziei Comisiei de Disciplină a FRF din cauza datoriilor către impresarul Ionel Codoban.
FC Vaslui poate scăpa de sancțiunea de scădere a opt puncte din clasamentul Ligii I dacă până la judecarea cauzei la Comisia de Recurs a FRF va achita datoria către impresarul Ionel Codoban, care se ridică la circa 200.000 de euro, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul federației.
Trofeul Ligii Campionilor a ajuns, joi, la București, acesta fiind expus la Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade”, unde aproximativ o sută de copii s-au pozat alături de el.
Echipa Steaua și-a egalat, după înfrângerile cu Schalke 04, scor 0-3, și Chelsea Londra, scor 0-4, cele mai slabe rezultate în primele două etape ale fazei grupelor Ligii Campionilor, înregistrate în sezonul 1996/1997, când a pierdut 0-4 la Atletico Madrid și 0-3 „acasă” cu Borussia Dortmund.
Pugiliștii Bogdan Juratoni și Cătălin Paraschiveanu se vor întâlni, joi, la Ploiești, într-un meci de baraj în limitele categoriei 75 de kilograme, pentru a stabili reprezentantul României la Campionatul Mondial de la Alma-Ata (Kazahstan).
Tehnicianul echipei de tineret a Stelei, Ion Toma, a declarat, după eșecul din partida cu formația Chelsea :ondra, scor 0-4, din grupa E a Ligii Campionilor, că nu este supărat pe jucătorii săi, apreciind că în jocul de marți nu s-a putut obține mai mult.
Atacantul echipei AC Ajaccio, Adrian Mutu, i-a cerut agentului său italian să îi găsească o formație din zona Golfului Persic, fiind nemulțumit de statutul de rezervă la formația pregătită de Fabrizio Ravanelli, informează mercato365.com.
Antrenorul echipei Petrolul Ploiești, Cosmin Contra, a declarat, vineri, că a discutat cu un oficial al clubului spaniol Getafe, iar acesta i-a transmis că atacantul Ciprian Marica a semnat deja un contract de joc cu gruparea spaniolă.
Jucătoarea de tenis americană Serena Williams și-a asigurat prima poziție în clasamentul WTA la finalul anului, ea urmând să încheie pentru a treia oară în carieră pe această poziție, după 2002 și 2009, informează espn.co.uk.
Antrenorul echipei Steaua, Laurențiu Reghecampf, a declarat, miercuri, că președintele FRF, Mircea Sandu, a dat ordin angajaților federației să nu înregistreze un contract al unui jucător, depus de soția sa, impresarul Anamaria Prodan.
Antrenorul echipei Rapid, Viorel Moldovan, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că obiectivul său este calificarea în play-off-ul Ligii a II-a, însă și-ar dori și un drum cât mai lung în Cupa României – Timișoreana.
Antrenorul echipei Dinamo, Gheorghe Mulțescu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că nu îl interesează ca elevii săi să practice un joc bun în partida cu Petrolul Ploiești, contând pentru etapa a opta a Ligii I, deoarece este interesat mai mult de cele trei puncte.
Echipa sub 19 ani a Stelei a debutat cu o înfrângere, 0-3 (0-1), în Liga Campionilor de tineret, în fața formației germane Schalke 04, informează uefa.com.
Clubul Universitatea Cluj a primit o penalitate sportivă de 30.000 de lei de la Comisia de Disciplină a LPF pentru incidentele de la partida cu CFR Cluj, contând pentru etapa a VII-a a Ligii I.
Clubul de fotbal Dinamo București va trimite ajutoare în comuna gălățeană Pechea, din care sunt originari pugiliștii Lucian Bute și Cristian Ciocan, pentru persoanele afectate de inundațiile de săptămâna trecută din județ, informează fcdinamo.ro.
Programul complet al 16-imilor de finală ale Cupei României – Timișoreana, anunțat de site-ului oficial al FRF, este următorul:
Fundașul echipei Dinamo, Srdjan Luchin, a declarat, miercuri, că jocul formației pregătite de Gheorghe Mulțescu este din ce în ce mai bun, însă rezultatele întârzie să apară, el menționând că speră la o victorie în partida cu Petrolul, contând pentru etapa a opta a Ligii I.
Antrenorul Gheorghe Mulțescu și mai mulți jucători dinamoviști, printre care Cosmin Matei, George Țucudean și Srdjan Luchin, au acordat, miercuri, autografe celor aproximativ 200 de copii de la școala generală 195 din Capitală, care au asistat la prima campanie „Ora de Dinamo” din acest sezon.
La eveniment au participat jucătorii Joel Thomas, Cosmin Matei, Srdjan Luchin, Cristian Bălgrădean, Pape Ndaw, Steven Thicot, Dragoș Grigore, George Țucudean, Elton, Alexandru Curtean, Dorin Rotariu, Durimel, Laurențiu Rus, Collins Fai, Steliano Filip, Boubacar Mansaly, Valentin Lazăr, Mirza Hazanovici și antrenorul Gheorghe Mulțescu.
Echipa de futsal a României a învins, marți, la Călărași, scor 2-1 (2-0), reprezentativa similară a Serbiei, în manșa tur a play-off-ului de calificare la Campionatul European din 2014, ce se va disputa în Belgia, informează uefa.com.
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, că va mai recupera banii pe care liga i-a acordat clubului Rapid din drepturile de televizare doar atunci când formația giuleșteană va reveni în primul eșalon.
Agenția Americană Anti-Doping (USADA) a anunțat, luni noapte, că rutierul Chris Horner, învingător în Turul Spaniei, nu se face vinovat pentru ratarea unui test anti-doping inopinat, deoarece a anunțat locul unde se află în mod corect, informează presa din SUA.
Laurențiu Reghecampf a declarat după meciul cu Săgeata Năvodari, scor 5-0, că elevii săi sunt „în grafic” și cu siguranță vor avea o prestație bună în prima partidă din grupa E a Ligii Europa, cu Schalke 04.
Antrenorul echipei Steaua, Laurențiu Reghecampf, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că jucătorul Gabriel Iancu a fost amendat 100.000 de euro după ce a părăsit cantonamentul reprezentativei de tineret săptămâna trecută.
Antrenorul secund al echipei Săgeata Năvodari, Gabriel Manu, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că gruparea dobrogeană nu se consideră o formație mică, astfel încât nu va face antijoc în partida cu Steaua, contând pentru etapa a șaptea a Ligii I.
Prim-divizionara Concordia Chiajna a oficializat, vineri, transferul mijlocașului la închidere grec Emmanouil Papasterianos, în vârstă de 26 de ani, care a evoluat ultima oară la Aris Salonic, informează site-ul oficial al grupării ilfovene.
Atacantul ivorian Kevin Koelly Zougoula, în vârstă de 25 de ani, ultima oară la Sewe Sports (Coasta de Fildeș), a semnat un contract valabil pentru două sezoane cu FC Dinamo, înțelegerea urmând să expire la 30 iunie 2015, cu drept de prelungire pe încă un an, informează fcdinamo.ro.
Atacantul Adrian Mutu a declarat, joi, că speră ca jucătorii echipei naționale a Olandei să își facă datoria în partidele cu Ungaria și Turcia, din preliminariile Cupei Mondiale, chiar dacă reprezentativa batavă este deja calificată la turneul final.
Stadionul echipei FC Liverpool, Anfield, va fi renovat, iar capacitatea acestuia extinsă de la 45.276 de locuri la 60.000, în schimbul a 150 de milioane de lire sterline (178,5 milioane de euro) a declarat principalul acționar al grupării „cormorane”, John W. Henry, informează ESPN.
Henry a dat asigurări că banii sunt deja disponibili, iar investiția în stadion nu va afecta planurile sportive ale clubului.
România va fi reprezentată de 15 sportivi la CM de lupte de la Budapesta, care vor avea loc în perioada 18-22 septembrie, președintele FRL, Răzvan Pîrcălabu, declarând că la ediția din acest an va fi o sărbătoare, după ce disciplinele libere și greco-romane au fost păstrate în programul olimpic.
Selecționerul Irlandei, italianul Giovanni Trapattoni, și-a reziliat pe cale amiabilă contractul pe care îl avea cu Federația Irlandeză de Fotbal (FIF), a anunțat site-ul oficial al forului de specialitate.
„Vreau să mulțumesc tuturor din Irlanda, care ne-au oferit susținerea în perioada petrecută aici, care înseamnă foarte mult pentru noi. Părăsim această țară cu emoție, pentru că îi înțelegem pe suporterii irlandezi care au o reputație foarte bună la nivel internațional. Vreau să mulțumesc conducerii federației pentru susținerea arătată în ultimii cinci ani și jumătate”, a spus Trapattoni, pentru site-ul oficial al federației irlandeze.
Directorul executiv, John Delaney, a afirmat că alături de Trapattoni și-au reziliat contractele și asistenții săi, Marco Tardelli și Fausto Rossi.
„Vrem să le mulțumim lui Giovanni Trapattoni, Marco Tardelli și Fausto Rossi pentru ultimii cinci ani și jumătate, perioadă în care ne-am calificat la primul turneu major în zece ani (n.r. – Campionatul European din 2012), și am fost aproape de Cupa Mondială din 2010. Acea campanie pentru Cupa Mondială a fost dezamăgitoare, dar Giovanni ne lasă un grup de tineri jucători, care ar trebui să formeze nucleul de bază al echipei pe care noul antrenor îl va folosi pentru Campionatul European din 2016, când 24 de echipe naționale se vor califica”, a completat Delaney.
Selecționerul naționalei Turciei, Fatih Terim, a declarat, marți seară, după victoria din partida cu reprezentativa României, scor 2-0, că a fost un meci greu, aproape ca unul de șah.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER