Fostul campion mondial la supermijlocie în versiunea IBF, Lucian Bute, l-ar putea întâlni în următorul meci pe americanul Kelly Pavlik, fost deținător al centurilor WBC și WBO la mijlocie, informează boxingnews24.com
Antrenorul scoțian Steve Clarke (48 de ani) este noul tehnician al echipei West Bromwich Albion, la care este legitimat și românul Gabriel Tamaș, acesta semnând un contract valabil două sezoane cu gruparea care activează în Premier League
Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, locul 4 WTA, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o, cu scorul de 3-6, 6-2, 6-4 după o oră și 53 minute, pe sportiva venită din calificări Iaroslava Șvedova (Kazahstan), locul 142 WTA.
Fundașul Valerică Găman a declarat, miercuri, la sosirea în țară din stagiul de pregătire efectuat alături de echipa națională a României în Elveția și Austria, că există posibilitatea să plece de la Astra Ploiești, însă a precizat că o va face doar în străinătate.
COSR a solicitat ANST și Ministerului Educației demararea unei investigații, după ce la sesiunea specială organizată pentru olimpici au participat peste 900 de candidați, deși la Centrele Naționale Olimpice pentru Pregătirea juniorilor activează doar 108 sportivi cu vârsta de bacalaureat.
Comisia de Disciplină a FRF a decis, miercuri, penalizarea echipei Oțelul Galați cu două puncte în viitorul sezon, pentru datorii de 1,25 milioane de euro către un impresar, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul forului fotbalistic.
Componenții echipei naționale de polo a României au primit, joi, din partea magazinului de produse electronice și electrocasnice Flanco, tablete PC cu ajutorul cărora vor ține un jurnal pe site-ul de socializare Facebook.
Tenismanul elvețian Roger Federer a doborât, miercuri, după ce l-a învins în turul doi la Roland Garros pe românul Adrian Ungur, recordul de meciuri câștigate în turneele de Grand Slam deținut de americanul Jimmy Connors.
Portarul câștigătoarei Ligii Campionilor, Chelsea Londra, Petr Cech (30 de ani), și-a prelungit, luni, pentru patru sezoane, contractul cu gruparea engleză.
Președintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat, duminică dimineață, pentru MEDIAFAX, că pugilistul Lucian Bute a pierdut mult prea ușor meciul cu britani
Mircea Sandu a menționat că pentru turneul din Austria și Elveția al primei reprezentative costurile sunt de aproximativ 100.000 de euro:
Federația Internațională de Fotbal a înregistrat un profit net de 36 de milioane de dolari (28,5 milioane de euro) pentru anul 2011, a anunțat, vineri, Comisia de Finanțe, cu ocazia celui de-al 62-lea Congres ce a avut loc la Budapesta, informează AFP.
Înotătorul român Norbert Trandafir s-a calificat, joi, în finala probei de 100 de metri liber din cadrul Campionatelor Europene de natație ce se desfășoară la Debrecen (Ungaria), informează site-ul oficial al competiției.
Înotătoarea Camelia Potec s-a clasat, joi, pe locul șase în finala probei de 800 de metri liberi din cadrul Campionatelor Europene de natație ce se desfășoară la Debrecen (Ungaria), informează site-ul oficial al competiției.
Președintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, miercuri seară, că dinamoviștii au reușit să salveze sezonul, după ce s-au impus în finala Cupei României-Timișoreana în fața Rapidului, scor 1-0, pe Arena Națională.
Pugilistul britanic Carl Froch, adversarul de sâmbătă al lui Lucian Bute, a declarat, miercuri, în conferința de presă de dinaintea partidei, că îi va face plăcere să-l pedepsească pe sportivul român, care a avut curajul să vină să lupte chiar în Nottingham.
Narcis Răducan s-a arătat deranjat de faptul că sugestiile sale nu erau luate în considerare de ceilalți conducători ai clubului.
Pugilistului britanic Carl Froch i se pare amuzant faptul că adversarul său din 26 mai, Lucian Bute, s-a pregătit în cantonamentul din Florida pe fondul sonor înregistr
Pugilistul britanic Carl Froch a declarat că nu poate accepta să piardă partida cu Lucian Bute, contând pentru titlul mondial IBF, ce se va disputa în 26 mai, la Nottingham, având în vedere că va lupta chiar în fața propriilor fani, informează boxingscene.com.
Federația Română de Fotbal a înregistrat anul trecut un profit de 59,418 milioane de lei (13,755 milioane de euro) a anunțat, luni, în cadrul Adunării Generale Ordinare, trezorierul forului prezidat de Mircea Sandu, Vasile Filimon.
Fostul fotbalist Rodion Cămătaru a declarat, luni, că, ținând cont de faptul că palmaresul Universității Craiova este acum în proprietatea lui Dinel Staicu și nu a lui Adrian Mititelu, noua echipă a orașului, care a primit un loc în Liga a II-a din partea AG a FRF, va fi de fapt vechea formație.
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că finalistele Cupei României-Timișoreana din 23 mai, Rapid și Dinamo, vor primi câte 18.000 de bilete pentru proprii suporteri, urmând ca diferența până la 54.000 să se vândă la casele de bilete ale Arenei Naționale.
Steaua a anunțat că partida cu Dinamo, contând pentru etapa a XXXIII-a a Ligii I se va disputa, pe Arena Națională, joi, 17 mai, de la ora 21.45.
Campionul mondial în versiunea IBF, Lucian Bute, îl va avea ca sparring partner pe campionul statului Trinidad Tobago, Kirt Sinnette, înaintea partidei cu britanicul Carl Froch, care este programată în 26 mai la Nottingham, informează trinidadexpress.com.
Atletico Madrid a câștigat aseară Europa League, după ce a învins-o cu 3-0 pe Bilbao în finala de la București. Omul meciului a fost Radamel Falcao, care a reușit „dubla” în prima repriză. Madrilenii sunt la al doilea trofeu în ultimele trei sezoane.
Atacantul columbian Radamel Falcao a declarat, marți seară, că speră să intre în istorie și să devină un jucător care reușește să câștige de două ori consecutiv trofeul Ligii Europa, cu echipe diferite, acum cu Atletico Madrid, iar anul trecut cu FC Porto.
„Ca orice finală va fi un meci foarte greu. Ambele echipe vor dori să câștige, antrenorii se cunosc foarte bine, jucătorii la fel, din campionat și cred că micile detalii vor face diferența. Cred că o să am puține emoții, e normal pentru că va fi ceva istoric să câștig două trofee consecutive cu două echipe diferite. Voi încerca să-mi păstrez calmul pentru ce am de făcut pe teren. Experiența este foarte importantă, dar când ești tânăr ai un altfel de apetit pentru astfel de meciuri. Echipa noastră este pregătită să-și îndeplinească obiectivul. Este ceva special când dai un gol într-o finală, dar nu contează cine înscrie, ci să învingi”, a declarat Falcao, la conferința de presă oficială de dinaintea finalei Ligii Europa, cu Athletic Bilbao, de pe Arena Națională.
Falcao crede că echipa bască este foarte puternică și nu depinde de un singur jucător.
La rândul său, Adrian Lopez a declarat că experiența este extrem de importantă într-o astfel de finală: „Finalele sunt complicate. Va fi greu pentru ambele echipe și vom încerca să ne facem jocul și să câștigăm. Cred că este foarte clar că experiența este foart
Antrenorul formației Atletico Madrid, Diego Simeone, a declarat, marți seară, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să dea totul pe teren la finala de pe Arena Națională, cu Athletic Bilbao, și a lăudat stadionul din Capitală despre care a spus că este grandios.
Președintele FR de Box, Rudel Obreja, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că pugilistul Lucian Bute se află sub tratament cu antibiotice din cauza infecției suferite la picior, iar o decizie în privința disputării partidei cu britanicul Carl Froch la data programată inițial se va lua miercuri.
Președintele FR de Box, Rudel Obreja, a declarat că pugilistul Lucian Bute a avut o bătătură cauzată de o pereche de încălțăminte sport nouă, însă partida cu britanicul Carl Froch se va disputa conform programării inițiale, în 26 mai, la Nottingham.
Fotbalistul dinamovist Constantin Nica a declarat după înfrângerea din meciul cu CFR Cluj, scor 0-1, că nu se aștepta să debuteze cu un astfel de rezultat, precizând că formația sa este ghinionistă, iar clujenii nu sunt „o echipă care să fie lider”.
Fostul campion mondial la categoria semigrea în versiunea WBC, Adrian Diaconu, a declarat într-un interviu acordat site-ului luptătorii.ro, că a decis să se re
Prezentatoarea TV Roxana Ciuhulescu va juca, marți, de la ora 15.00, un meci demonstrativ împotriva mai multor copii ce vor fi prezenți la turneul european de tenis de gradul 1 „Dr. Oetker Junior Trophy”, ce se desfășoară la Centrul Național de Tenis.
A trecut Paștele și s-a dus și termenul fixat an de an de Becali pentru a reveni pe primul loc în Liga 1. Patronul Stelei se compară cu Messi și spune că este „dăruit” la fel ca argentinianul Barcei. Becali are și un mare of: nu a mai câștigat campionatul de șase ani. Patronul din Ghencea știe și de ce nu a reușit Hagi ca antrenor
Federația Austriacă de Fotbal a anunțat, vineri, pe site-ul său oficial, că partida amicală cu România, programată la 5 iunie, se va disputa pe Stadionul Tivoli din Innsbruck, cu începere de la ora 21.30, în timp ce forul helvet a decis ca meciul cu România să aibă loc în 30 mai, la Lucerna.
Mircea Sandu a declarat la festivitatea înmânării trofeului Europa League că visează la organizarea unui campionat european în România. Și Victor Pițurcă marșează la ideea șefului de la FRF: „Românii sunt iubitori de fotbal! Ne trebuie stadioane”
Michel Platini i-a înmânat trofeul Europa League primarului Sorin Oprescu! Șeful de la UEFA a declarat la venirea pe National Arena că stadionul este fabulos! Oprescu spune că a vorbit cu Platini și că acesta este încântat de cum au decurs pregătirile
Extrema echipei de polo a României, Andrei Iosep, a declarat, marți, la revenirea de la turneul preolimpic de la Edmonton, unde tricolorii au obținut calificarea pentru Londra, că înaintea partidei decisive cu Brazilia mai mult de jumătate dintre componenții lotului nu au putut dormi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER