Florin Prunea apare în dosarul în care e acuzat Cornel Penescu în dreptul unei discuții în care ultimul îi sugerează că Sorin Corpodean ar fi „bun” ca arbitru la un meci al lui FC Argeș. Prunea spune că primește frecvent telefoane cu astfel de teme de la președinți.
De când au fost arestați Gheorghe Constantin și Cornel Penescu, Dumitru Dragomir nu a mai avut nicio apariție publică și a evitat orice declarație. Aseară, șeful Ligii și-a explicat tăcerea și a acceptat să vorbească pentru ProSport despre ultimele arestări din fotbalul românesc.
Înainte de ultima etapă, Mircea Sandu a auzit zvonuri că într-un meci se vor înscrie mai mult de trei goluri. „Așa s-a și întâmplat”, afirmă „Nașul”, avertizând că vor urma arestări și în cazul pariurilor sportive.
Mircea Sandu nu a părut șocat de modul cum a început ziua de ieri.
„La 7:45, am ajuns la FRF și am luat contact cu anchetatorii. Mi-au arătat două adrese și un mandat de percheziționare. Constantin pune la dispoziție tot ceea ce i se cere. Nu are cătușe, este împreună cu avocatul pe care și l-a ales, Doru Viorel Ursu”, a spus „Nașul”, recunoscând că „nu este o situație plăcută pentru FRF”.
Cornel Penescu reținut cu mandat de 24 de ore și învinuit de dare de mită! Gheorghe Constantin adus și el la audieri la sediul DNA Pitești! Aceste vești au venit ieri ca un cutremur în fotbalul românesc. Dar de ce au probleme cei doi?
Mutu nu s-a arătat ieri nici surprins, nici afectat, când a aflat despre îndepărtarea lui Victor Pițurcă de la cârma naționalei.
„Într-un fel mă așteptam, după toată atmosfera creată și înainte și după aceste meciuri. Îmi pare rău, am lucrat foarte bine cu dânsul, am avut o relație bună, în ciuda a tot ceea ce s-a spus. Îi urez baftă multă în tot ceea ce va face”, a spus, calm, jucătorul Fiorentinei. El a dat apoi de înțeles că Pițurcă ar fi putut fi lăsat să mai continue. „Nu cred totuși că era necesară această schimbare, iar federația nu cred că a dorit să dea satisfacție
6 aprilie 2009. Zi neagră pentru patronul Stelei, Gigi Becali. Ieri s-a judecat recursul depus la decizia de arestare pe o perioadă de 29 de zile. „Eram cu toții optimiști. Probele pe care le-am depus erau elocvente!”, a mărturisit unul dintre avocații lui Becali, Cătălin Dancu. Sentința a fost însă dură. În doar câteva ore, Gigi împreună cu avocații au trecut de la o stare la alta, s-au combătut în pledoarii cu procurorii, au adus probe noi constând în CD-uri și fotografii, au făcut o cerere de schimbare a judecătorilor, respinsă ulterior, și au încercat să sensibilizeze juriul. În jurul orei 17:00 a început procesul propriu-zis. După șase ore în care Becali a glumit cu bodyguarzii săi și a încercat să pară cât mai destins, juriul, care a ascultat și deliberat tot ce s-a întâmplat, a luat o decizie în jurul orei 22:45. Deși toate indiciile duceau spre o amânare a verdictului pentru această dimineață, Becali mai rămâne în arest încă 26 de zile și va face Pașt
Giovanni Becali este hotărât să cheltuiască oricât pentru a afla adevărul din spatele arestării vărului său.
Fostul impresar și-a pus la bătaie nu numai averea, dar și cunoștințele pe care le are în lumea interlopă și a încercat, la OTV, să pună cap la cap informațiile primite de la diverse persoane. Astfel, el a spus că primul pas pe care Gigi Becali l-a făcut când a descoperit furtul mașinii sale a fost să îl sune pe un anume Amar, despre care știa că se ocupa în trecut cu furturi de mașini în zonă. Intervenind în direct în emisiunea lui Dan Diaconescu, soția lui Amar, Vandana, a confirmat convorbirea soțului său cu Gigi, subliniind că Amar s-a jurat că nu are legătură cu furtul și că i-a spus că o să se intereseze. „L-a sunat imediat pe Dan Pitic, care i-a spus că mașina este la David Chioru, omul lui Sandu Geamănu”, a spus soția lui Amar.
Apărătorii lui Gigi Becali au prezentat o probă video care l-ar fi disculpat, conform avocaților, pe clientul lor. Este vorba de o înregistrare, făcută cu telefonul mobil, de la „ședința de judecată” a celor trei hoți ai Mercedesului. În imagini apar cei trei hoți, care sunt așezați la o masă și „anchetați” de către oamenii latifundiarului. Însuși Gigi Becali apare în aceste imagini, spunând: „Dacă se mai fură vreodată ceva din zona asta, de aici, ați încurcat-o rău”…
Capturarea hoților, înregistrată pe video
Anchetatorii au făcut ieri publice și imaginile surprinse în timpul urmăririi celor trei hoți și a capturării acestora de către oamenii lui Gigi Becali. În primele cadre, Mercedesul argintiu cu cei trei hoți este blocat în trafic de către un SUV negru. A fost momentul în care un taximetrist a sunat la 112. Apoi, camerele din trafic au surprins la intersecția Dr. Felix cu Titulescu un alt moment, când același Mercedes argintiu intră într-un stâlp, pasagerii fug din el, iar în urmărirea acestora apar din nou presupușii oameni ai lui Becali.
I-au cerut bani lui Gigi
Hoții ar fi încercat în urmă cu o lună să ceară, conform Cancan, o sumă de 60.000 de euro respectivului ziar, pentru a face publică povestea furtului mașinii. „Ne-au strâns la Pipera pe toți trei și au sărit pe noi. Ne-au rupt în două! Tovarășul nostru era împușcat. I-au scos bila din picior, după ce i-au turnat whisky să nu se infecteze! Gigi a venit mai târziu, ne-a spus să spunem cum s-a întâmplat tot
Adrian Mutu a urmărit meciul de la Klagenfurt de la loja VIP, în prima parte, apoi s-a dus, pe final, și în tribună, printre suporteri. După partidă, el a fost printre puținii care au vorbit despre eșec, apreciind, la Sport.ro, că Victor Pițurcă ar trebui să rămână la cârma naționalei.
Ziua de ieri a început cu o veste șocantă: trupele de mascați de la SPIR au descins în locuința din Pipera a lui Becali.
Cu puține minute înainte de ora 7:00, forțele de reacție rapidă ale Poliției au încercat să pătrundă în casa din Pipera a lui Gigi Becali cu un mandat de percheziție. Simultan, echipaje similare au descins și în alte șase locații din Capitală, acțiunile în forță fiind legate de un dosar deja binecunoscut, legat de furtul mașinii lui Becali.
Concret, în luna ianuarie, autoturismul Mercedes S500 al latifundiarului, cu numărul B-08-WTB, a fost furat la puține minute după ce Gigi Becali lăsase mașina parcată în fața barului Buggy din Pipera, cu cheile în
Procurorii DNA au operat ieri una dintre cele mai răsunătoare arestări din ultimii ani, cea a miliardarului Puiu Popoviciu (foto mic). Controversatul om de afaceri, unul dintre cei mai bogați oameni din România, era considerat de către Gigi Becali dușmanul său de moarte. Patronul Stelei declara că acesta ar fi în spatele tuturor necazurilor sale din ultimul timp, începând cu anchetele DNA, privatizarea Stelei, războiul cu galeria etc. „Am aflat că Puiu Popoviciu vrea să mă distrugă cu orice preț. Am avut o dispută legată de terenuri, iar eu am sesizat autoritățile. El a aflat și a spus: «Nu mă las până nu-l bag la pușcărie pe Becali!»”, declara latifundiarul în Cancan.
Gigi Becali a acceptat ieri să vorbească pentru ProSport despre arestarea celui pe care-l considera cel mai puternic dușman al său.
Tricolorii nu au mai respectat deloc o linie uniformă, în ceea ce privește vestimentația pe care au folosit-o la reunirea lotului. Astfel, Bogdan Lobonț a preferat să vină în treningul adidas al naționalei, în timp ce Ciprian Marica a optat pentru vestimentația cea mai avangardistă. Rădoi a apărut și el cu un tricou D&G cu logo-ul firmei cât casa de mare, să se vadă, și tot așa… Lait-motivul zilei a fost însă brandul Louis Vuitton, tricolorii exagerând în această privință. Ei au purtat ostentativ fel de fel de genți, geamantane și borsete cu design-ul casei de modă franceze, în frunte cu același Rădoi, care avea nu una, ci două genți Vuitton.
Directorul de relații internaționale al FRF, Florin Prunea, a apreciat ieri că FC Timișoara are șanse foarte mari să recupereze cele șase puncte.
„FIFA a luat punctele pe baza echipamentului, a site-ului și a culorilor, și nu din cauza numelui și a palmaresului. FRF a atenționat la acel moment Timișoara”, a subliniat Prunea. Apoi, el l-a contrazis pe Dumitru Dragomir (foto), care afirmase că FRF a trimis la FIFA o fotografie neștampilată a noului echipament al echipei FC Timișoara și a arătat apoi presei stenograma video a ședinței Comitetului Executiv al FRF, fapt care l-a făcut pe boss-ul LPF să explodeze.
Dumitru Dragomir a spus ieri că FC Timișoara are șanse mari să-și recupereze cele șase puncte cu care a fost penalizată, mai ales că Mircea Sandu a hotărât să nu trimită pe nimeni la procesul de la TAS, din 2 aprilie.
„Eu, dacă mă duceam la TAS, apăram interesul federației, dar, spunând adevărul, normal că o ajutam pe Timișoara”, a spus Dragomir. Șeful Ligii a explicat că au apărut probe noi și că este normal să fie luate în considerare. „Timișoara vrea să se rejudece cazul. Ei au respectat deciziile privind palmaresul, numele și culorile, dar FRF a fost indusă în eroare, iar Comisia Juridică nu și-a făcut datoria”, a spus Dragomir. El a precizat că vina aparține Comisiei Juridice, pentru că nu a informat corect FRF, iar Comitetul Federal a judecat, practic, după niște informații false și incomplete.
Celebra emisiune Scherzi a Parte, programul care face cea mai mare audiență în Italia, l-a avut joi seară ca protagonist pe Mutu.
Înainte de difuzarea farsei, gazdele i-au mai făcut lui Mutu câteva „aroganțe” în studioul tv. În timp ce Mutu aștepta la poartă, l-au legat, fără să-și dea seama, cu un lanț cu lacăt de picior, ulterior au dresat un câine să-i sară direct în brațe, iar spre final, prezentatorul i-a dat în cap cu o bâtă de lemn, care s-a rupt imediat, fiind foarte subțire (foto 1).
Începând de ieri, Dumitru Dragomir și-a intrat, cum se zice, în pâine, și a început audierile în cazul depunctării Timișoarei, în urma atribuțiilor cu care a fost împuternicit de președintele FRF, Mircea Sandu.
Roberta Anastase a ajuns, la numai 32 de ani, președintele Camerei Deputaților. Frumoasa politiciană este acum al treilea om în stat, iar în urmă cu 15 ani a fost aleasă Miss România, câștigând concursul pe al cărui podium s-au mai clasat atunci Andreea Marin și Simona Pătruleasa. Zilele trecute, șefa Camerei Deputaților a vorbit în premieră cu un ziar de sport.
După conferința de presă de ieri, Mircea Sandu (foto, în stânga) i-a invitat pe ziariști pe șantierul unde se ridică noul stadion al FRF.
Îmbrăcat elegant, președintele nu a ținut cont de praful din zonă și a pășit hotărât în interior, spre stupoarea muncitorilor care observau cum impecabilele ghete Paciotti ale Nașului prindeau, treptat, culoarea pământului. Oarecum jenat de liniștea de pe șantier, inginerul-șef i-a explicat imediat lui Sandu: „Este și ora mesei, dar ați prins și o pană generală de curent, de asta nu sunt muncitorii pe macarale”.
Mircea Sandu a anunțat ieri că va propune Adunării Generale din 11 mai ca Marian Iancu să fie declarat persona non-grata.
Boss-ul FRF a reacționat prompt după ce Iancu îi adresase apelative jignitoare, folosind cuvintele „dement”, „prost”, „dobitoc” sau „iresponsabil”. „Voi recomanda Comitetului Executiv analizarea tuturor declarațiilor, cu propuÂnerea de a solicita Adunării GeÂÂneÂÂrale din 11 mai declararea acestui personaj ca persona non grata. Apoi mă va putea înjura cât va vrea, iar eu o să mă adresez doar instanțelor civile”, a precizat Sandu.
ProSport vă dezvăluie în premieră intenția lui Alin Petrache de a ajunge președintele Federației Române de Rugby. Fostul internațional și căpitan al echipei naționale vrea să candideze la alegerile care vor avea loc peste doar o lună, pe 8 aprilie, și vorbește în premieră despre intenția sa, prilej cu care nu ezită să critice aspru actuala conducere a FRR.
Alin, ai fost o vreme secretarul general al COSR, apoi ai rămas în umbră. Ce te face să revii așa hotărât? În primul rând, situația actuală a rugby-ului românesc și convingerea mea că pot face ceva care să schimbe radical poziția acestui sport în România.
Zilele trecute, presa din România a semnalat vizita lui Carlo Ancelotti la maternitatea Madonnina din Milano, acolo unde se află soția și fetița nou-născută a lui Cristi Chivu. Inițial s-a crezut că antrenorul lui AC Milan s-a dus la clinică pentru a saluta nașterea fetiței lui Chivu, chiar dacă ipoteza părea puțin ciudată, între Ancelotti și jucătorul lui Inter neexistând vreo prietenie specială. ProSport a aflat că până la urmă nu a fost vorba decât de o pură coincidență, motivul prezenței lui Ancelotti la maternitatea Madonnina fiind cu totul altul.
Astfel, antrenorul lui Milan a fost la renumita clinică pentru a-și vizita iubita, care este româncă și se numește Marina Crețu. Deși se zvonise o despărțire între cei doi, în perioada Sărbătorilor de iarnă, iată că aceștia s-au împăcat, iar Ancelotti are gânduri mari cu Marina. Românca este internată la Madonnina pentru că urmează un tratament de fertilitate, pentru a putea rămâne însărcinată.
Marina Crețu are 30 de ani și locuiește într-un orășel de lângă Milano, Rho, pe strada Beatrice d”Este nr. 10. Conform imaginilor Cancan, care au surprins și momentul când Ancelotti o conducea acasă, Marina conduce un BMX X6 de 80.000 de euro și lucrează la Milan Channel, după ce a absolvit în Italia un curs de jurnalism. Carlo Ancelotti are 50 de ani, s-a despărțit recent de soția sa Luisa, după o căsnicie care a durat 25 de ani, și are doi copii: Davide, care joacă mijlocaș în Serie D, și Katia, care lucrează la Biroul de presă al ec
Scenă șocantă aseară, în studioul Sport.ro, unde Emanuel Terzian îl avea invitat la Informația pe Giovanni Becali. Nimic nu prevestea incidentul care a uimit pe toată lumea. Începută la ora 19:00, emisiunea decurgea normal. După o oră și 35 de minute, în timp ce Cristi Borcea era în direct la telefon, realizatorul Emanuel Terzian i-a dat dinamovistului o replică ironică, iar Giovanni Becali a răbufnit.
Impresarul și-a pierdut cumpătul și, într-o criză de nervi, a început să-i adreseze jigniri lui Terzian, de genul „ești prost de te caci pe tine”, sau „Bagabondule”. După atacul verbal, Becali și-a scos microfonul și l-a aruncat în Terzian, după care a făcut același lucru și cu pixul din fața sa. Blocat de situația șocantă, Terzian a preferat să nu aibă reacție, rămânând înmărmurit, iar transmisia tv a fost întreruptă.
Contactat aseară de ProSport, Giovanni Becali a spus că nu dorește să comenteze incidentul.
Ce nu ați văzut la televizor
Imediat după ce transmisia tv a fost întreruptă, Giovanni Becali s-a ridicat furios și a început să scuipe și să înjure prin studio, după care a plecat în trombă.
Adelina Chivu a născut o fetiță, ieri după-amiază, la ora 13:10, la Clinica Madonnina din Milano. Fetița va fi botezată de impresarul Victor Becali și de soția acestuia, Manuela, care sunt și nașii de cununie ai cuplului Adelina și Cristian Chivu. Cei doi s-au logodit pe 24 noiembrie 2007, la Milano, iar în vara anului 2008, pe 6 iulie, s-au căsătorit. Evenimentul, la care au fost prezenți aproximativ 500 de invitați, a avut loc la Palatul Știrbey. Fetița Adelinei și a lui Cristi are 3,2 kg și 49 de cm. Conform celor de la clubul fotbalistului, Inter Milano, ea va primi numele de botez Natalia. Adelina a născut prin cezariană, iar medicii de la maternitatea din Milano au notat nașterea cu nota 10. Cristi Chivu a asistat la fericitul eveniment, părăsind după prânz foarte bucuros clinica (foto).
Odată cu prinderea principalului suspect în cazul uciderii lui Marian Cozma, criminaliștii maghiari și-au îndreptat întreaga atenție spre urmărirea lui Ivan Stoika.
Raffael Sandor se află la Graz și nu va fi anchetat decât săptămâna viitoare, în Austria, de către anchetatorii maghiari. Până atunci, ofițerii se concentrează pe Stoika, suspectul care este acum dat în urmărire generală internațională.
Poliția maghiară a stabilit un premiu de un milion de forinți (aproximativ 3.500 de euro) pentru persoana care va oferi informații care să ajute la arestarea lui Sztojka Ivan, suspect în cazul asasinării lui Marian Cozma.
Poliția din Veszprem a alocat și un număr special unde se pot oferi date despre suspectul aflat încă în libertate. Ivan Sztojka este o mai veche cunoștință a poliției. El a fost suspectat și pentru uciderea unui cuplu, la finalul anului 2006, când un cunoscut antreprenor maghiar și soția sa au fost găsiți carbonizați într-un automobil (foto mic). Mașina era abandonată pe un cîmp, dar toate urmele fuseseră șterse. Sztojka nu a fost până la urmă pus sub acuzare din lipsă de probe.
Poliția austriacă a anunțat ieri că a reținut trei cetățeni unguri, suspectați pentru participarea la incidentele în urma cărora Marian Cozma a fost ucis în Ungaria.
Comisarul-șef Ioan Bentze a precizat că este vorba de Gyozo Nemeth și Sandor Raffael și de prietena unuia dintre ei. În noaptea de duminică spre luni, cei trei suspecți au fost reținuți în timp ce încercau să ajungă cu o mașină în Italia. Ei au fost opriți în apropierea localității Bad Blumau, aproape de granița cu Ungaria, stațiunea fiind aflată în apropiere de orașul Graz, pe drumul dinspre localitatea Veszprem, unde a fost ucis Marian Cozma. La volan se afla o femeie de 37 de ani, care călătorea împreună cu prietenul său de 28 de ani Raffael Sandor (considerat suspectul principal pentru uciderea lui Cozma) și cu un alt bărbat de 31 de ani, Gyozo Nemeth. După vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, poliția maghiară a descoperit că Raffael Șandor este cel care l-a înjunghiat pe Marian Cozma.
Atacul de la Veszprem, care s-a soldat cu moartea handbalistului român Marian Cozma, a produs o vastă desfășurare de forțe din partea autorităților maghiare. Cazul a fost anchetat inițial de ofițerii criminaliști din Veszprem, localitatea unde s-a produs incidentul, dar la numai câteva ore, de la Budapesta a descins la fața locului o întreagă echipă de experți criminaliști și de anchetatori de la Poliția națională maghiară. Aseară, la Veszprem, ajunseseră adjunctul poliției maghiare și ministrul maghiar al Justiției, care este omologul ministrului de Interne de la noi.În toată această echipă, oficialii maghiari au acceptat un singur român care să participe la anchetă.
Este vorba de ofițerul pentru afaceri interne de la Budapesta, comisarul-șef Ioan Bențe. Contactat aseară de ProSport, acesta a acceptat să vorbească despre tragicul incident. Bențe a infirmat zvonurile că Marian Cozma ar fi murit la aproximativ două ore de la atac, ceea ce de fapt ar fi fost și imposibil, dat fiind faptul că vorbim despre o rană directă provocată cu un cuțit chiar în inimă. „Incidentul s-a produs undeva în jurul orei 3:10 noaptea, în fața respectivului local. Un angajat al localului a sunat la urgență, iar echipajul salvării a sosit la aproximativ șapte minute, când Cozma pare să fi fost deja, din păcate, decedat”, spune Bențe.
Poliția și salvarea i-a găsit pe cei trei handbaliști prăbușiți pe trotuar, în bălți de sânge. „Pentru Cozma nu se mai putea face nimic. Jucătorului croat i s-a extirp
Pornind de la sumele vehiculate de Becali la începutul anului în ceea ce privește valoarea pentru care ar fi dispus să se despartă de Steaua, ProSport a contactat un specialist în audit pentru a calcula cota de piață a celei mai titrate echipe din fotbalul românesc.
Steliștii nu-și uită idolii. Chiar și departe de casă, Rădoi și Olăroiu sunt foarte iubiți de fanii din țară.
Sport.ro a fost lider de audiență pe piața canalelor de sport și la al doilea meci al lui Rădoi în Arabia Saudită. Al-Ahli – Al-Hilal 0-1, transmis miercuri seara de Sport.ro, a înregistrat pe publicul masculin urban 4,3 puncte de rating și 9,2% cotă de piață, adică peste 200.000 de bărbați din mediul urban s-au uitat la meciul de pe Sport.ro.
Așteptând începerea campionatului, Dumitru Dragomir a încercat să stea oarecum deoparte de tensiunile care mocnesc la FRF, dar nu a ezitat să își arate suportul total pentru Mircea Sandu. În plus, Mitică mai are o problemă: nu știe cum să cheltuiască salariul de 15.000 de euro pe care îl primește de la Ligă.
Aflat în Arabia Saudită de aproape o lună, Ioan Andone s-a acomodat perfect cu viața la Dammam, unde a primit de la șeici condiții împărătești. ProSport vă prezintă în premieră imagini cu Andone și secunzii săi români de la Al Ettifaq.
Primul meci de fotbal transmis vreodată live din Arabia Saudită în România a înregistrat rezultate media peste așteptări. Pe publicul masculin urban, cel la care se raportează canalele care transmit fotbal, Al-Hilal – Al-Nassr a obținut o medie de nu mai puțin de 4,2 puncte, cu un vârf de 7,1, la ora 20:45. În acel moment, când meciul era urmărit de aproape 350.000 de oameni (un punct înseamnă 49.000 telespectatori), Sport.ro a fost lider absolut pe piața tv din România. Pentru a avea mai bine dimensiunile mediei de 4,2 puncte de rating, prin comparație, cel mai urmărit meci de fotbal din Liga I de la gsptv a obținut 3,9, iar cea mai urmărită partidă a Stelei din Liga I la gsptv a avut 3,1! Practic, jocul de vineri seara de la Sport.ro, cu Olăroiu și Rădoi, a înregistrat o audiență aproape dublă decât media meciurilor echipei Steaua difuzate pe gsptv! Mai mult, imediat după partidă, Specialul realizat de Ioana Cosma între orele 21:00 și 22:00 a avut o audiență de 2,5 puncte, de opt ori (!!) mai mult decât pe gsptv, când pe același tronson orar s-a aflat în direct Victor Pițurcă. Din vară, de la apariția gsptv, deci pe lunile august-decembrie 2008, Sport.ro a fost lider detașat de audiență, deși gsptv, care transmite meciurile din Liga I, a avut un buget de cinci ori mai mare!
Gigi Becali a citit atent interviul cu Daniel Morar din ediția de ieri a ProSport, după care s-a declarat îngrijorat de un singur lucru.
„Mă bucur că vine la Steaua la meciuri, este foarte frumos, dar totuși, faptul că mergea cu copiii la partidele CFR-ului din «B» îmi cam dă de gândit, e dragoste mare acolo, pentru CFR…”. Patronul Stelei spune că l-a invitat la meciurile din Ghencea pe Morar pentru că „am o părere bună despre el. L-am urmărit în aparițiile TV și îmi place cum gândește. Îl respect și normal că l-am invitat la meciuri”, spune Becali, ținând însă să adauge că este curios să vadă cum vor reuși procurorii DNA să demonstreze că premierea sportivă este mită sau corupție.
După ce ieri a vorbit despre dosarul „Transferurile” și despre sfidarea procurorilor de către Pițurcă, șeful DNA, Daniel Morar, dezvăluie astăzi amănuntele cazului „Valiza”.
Dumitru Dragomir spune că DNA a primit comandă să se pună cu tunurile pe fotbal. Comandă? De la cine? De ce?
Vă uitați la meciuri, domnule Morar? Dacă mă uit? (Râde) sunt chiar fan! Am jucat fotbal.
Da? Unde? (Râde) În satul natal, la Voința Gădud. Mergeam cu mașina CAP-ului la meciuri… Eram fundaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER