După o evoluție presărată cu mai multe greșeli în partida FCM Tg. Mureș – Dinamo 2-6, Flavius Moldovan a fost dat afară de la echipă, conducerea mureșenilor suspectându-l că ar fi „trântit” meciul. Jucătorul de 34 de ani este însă convins că a fost scos țap ispășitor fără motiv și este decis să-și caute dreptatea la Ligă și în justiție.
Flavius, ai încheiat conturile cu mureșenii?
Da, am fost ieri-dimineață și ne-am înțeles să reziliem contractul pe cale amiabilă și să-mi plătească salariul la zi.
Dar ai renunțat la restul de bani din contract.
Da, dar altfel mi s-a spus că voi fi trimis să joc în Divizia D.
„Liga de ce nu se autosesizează?”
De unde au plecat acuzațiile care ți se aduc?
Nu știu! Marele meu semn de întrebare este de ce nu se autosesizează Liga. Este o acuzație gravă, am văzut că cei de la Dinamo au fost foarte deranjați de suspiciunea care practic a fost aruncată și asupra lor.
Și ce vrei să faci acum?
Păi, dacă sunt vinovat, cum cred cei de la club, să vină cu probele la LPF și să plătesc, nu? Dacă nu, să plătească ei! Eu oricum îi voi ataca și pe cale civilă, pentru că mi-au prejudiciat imaginea, și voi face și la Ligă un memoriu oficial. Nu-i las așa!