Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo, le-a dat o veste bună suporterilor din „Ștefan cel Mare”. Stadionul a fost predat Companiei Naționale de Investiții și reabilitarea în vederea organizării meciurilor de la CE 2020, la București, poate să înceapă.
Vasile Miriuță a pierdut două meciuri în trei zile la Dinamo și pasa proastă prin care trec dinamoviștii se prelungește. Greșelile din apărare, dar și o execuție superbă a lui Bumba, au dus cele trei puncte în Ilfov. Miriuță crede că jucătorii trebuie să-și facă autocritica după ce au condus de două ori și au pierdut.
Dinamo a pierdut pe teren propriu, scor 2-3, meciul jucat cu Conordia Chiajna și a ajuns la a trei înfrângere din ultimele patru partide. Forma slabă a „câinilor” din mandatul lui Contra continuă și cu […]
Fanii lui Dinamo nu mai au răbdare cu jucătorii și le-au pregătit un mesaj la meciul cu Concordia Chiajna. Ultrașii „câinilor” i-au făcut mercenari pe fotbaliști, în urma rezultatelor slabe din ultima perioadă, culminate cu înfrângerea din derby-ul cu FCSB (0-1).
Hein Vanhaezebrouck (53 de ani) a devenit favorit la preluarea băncii tehnice a lui Anderlecht, după ce și-a reziliat contractul cu Gent. Voetbalnieuws scrie că acum, după despărțirea de echipa pe care a antrent-o și Mircea Rednic, Vanhaezebrouck are cale liberă spre Anderlecht, acolo unde îi va pregăti pe Alexandru Chipciu și Nicolae Stanciu.
Astra – CFR Cluj, ora 20:30, este partida care încheie etapa a 12-a din Liga 1. Ardelenii sunt lideri și vin după un rezultat bun obținut etapa trecută pe teren propriu cu FCSB, scor 1-1. De altfel, echipa lui Dan Petrescu a pierdut un singur meci în acest sezon, partida de poveste cu ACS Poli Timișoara din runda a opta.
Manuel Neuer s-a accidentat la un antrenament al lui Bayern Munchen și va fi indisponibil până în 2018, iar cei de la Bayern l-au înlocuit pe lista UEFA cu un goalkeeper care se retrăsese la finaul sezonului. Tom Starke, rezervă în ultimii ani pe Allianz Arena, îi va ține locul neamțului de 31 de ani și se va alătura lotului lui Carlo Ancelotti.
Tottenham Hotspur va merge în Cipru, pentru meciul cu APOEL Nicosia din grupele Ligii Campionilor, fără șapte dintre cei mai importanți fotbaliști. Mauricio Pochettino nu se va putea baza pe aportul lui Dele Alli sau Christian Eriksen, printre alții.
Noul sezon din Bundesliga și-a consumat deja 6 etape, dar nicio televiziune din România nu a cumpărat pachetul drepturilor de televizare în România. În condițiile în care Eurosport a renunțat la transmisie, campionatul Germaniei se […]
Cătălin Golofca a avut parte de un debut excelent de sezon la FC Botoșani, care i-a adus un transfer la FCSB. Privit ca o soluție viabilă în flancuri, mijlocașul de 27 de ani nu a repetat prestațiile bune la vicecampioană și a căzut în dizgrația lui Becali. În cazul în care va fi pus pe liber, cei de la FC Botoșani l-ar primi înapoi cu brațele deschise.
După ce au colaborat la FCSB, între Constantin Gâlcă și Lucian Sânmărtean s-a legat o relație foarte strânsă de prietenie. Antrenorul l-a luat pe „magician” în Arabia, în perioada în care acesta a pregătit-o pe Al Taawon. Duminică noapte, Gâlcă a postat o fotografie în tricoul echipei naționale pe Instagram, iar Sânmârtean a glumit pe seama sa, dedicându-i o piesă a celor de la 3 Sud Est. Răspunsul tehnicianului de 45 de ani a fost însă prompt.
Adrian Mutu, managerul general al lui Dinamo, contestă victoria FCSB-ului (1-0) din Marele Derby și crede că un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil, la cum a arătat jocul. Fostul atacant l-a criticat pe Bokila pentru ce a arătat pe teren. Mutu crede că cele două echipe și-au împărțit perioadele de dominare și cele două reprize.
Dupa 4 victorii în ultimele cinci meciuri, dinamoviștii porneau cu un moral bun, dar și mai odihniți, în meciul de pe Arena Națională. Cu o prestație consistentă, dar lipsiți de șansă, „câinii” au pierdut, 0-1, iar Ionuț Nedelcearu crede că acesta este lucrul care i-a lipsit lui Dinamo pentru a pleca cu punct sau puncte din acest derby.
Vasile Miriuță a debutat cu o înfrângere în derby-urile cu FCSB (0-1), dar și-a felicitat fotbaliștii pentru atitudinea avută pe teren. Antrenorul „câinilor” crede că Dinamo nu merita să piardă, la cum a arătat jocul, și le-a mulțumit suporterilor pentru sprijinul de pe parcursul partidei.
Entuziasmat de victoria în fața lui Dinamo, Gigi Becali nu s-a ferit să anunțe că FCSB nu stă în Denis Alibec, atacantul pe care Nicolae Dică l-a schimbat după primele 45 de minute.
Cosmin Contra a avut parte de prima apariție într-o emisiune TV din postura de selecționer al naționalei României și a vorbit despre provocările care îl așteaptă. Fostul antrenor de la Dinamo spune că a uitat trecutul dinamovist și cel de la Poli, fiind concentrat pe munca de la echipa națională.
Pilotul bucureștean Paul Andronic a fost cel mai rapid în cele două manșe de concurs la Câmpulung Muscel, în penultima etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop, și a cucerit pentru a treia oară titlul de campion național absolut.
Folosit pe postul de atacant, deși este fundaș de meserie, Alin Șeroni a salvat un punct în prelungiri pentru ACS Poli Timișoara, cu prețul unei accidentări. După golul din minutul 90+6, acesta s-a lovit de bară după ce a reușit să împingă mingea în plasă.
Dmitri Ribolovlev, patronul rus al lui AS Monaco, ar putea expulzat din Principat după un scandal în care este implicat alături de un comerciant de opere de artă, Yves Bouvier, și persoane din conducerea statului. Ribolovlev îl acuză pe Bouvier că i-a supralicitat 37 de tablouri.
Ousmane Dembele, unul dintre mai scumpi fotbaliști din istorie, se poate umple de bani la Barcelona dacă formația catalană va avea parte de un sezon perfect. Cotidianul german Der Spiegel a publicat, în cadrul unei noi serii de dezvăluiri Football Leaks, detalii din contractul francezului pe Camp Nou. În conturile mijlocașului francez pot intra peste de 20 de milioane de euro la finalul primului său sezon alături de formația catalană.
„Și pentru mine, când am început, la șase-șapte ani, (n.r. tenisul) era o joacă. De fiecare dată când aveam ocazia să joc cu un junior sau, când mai venea prin Constanța, cu Andrei Pavel – idolul nostru – era un impuls să continui, să vin la tenis. Îmi doream să ajung ca el și consider că este foarte important să ai această etapă în viața ta”, a povestit Horia Tecău, sâmbătă după-amiază, între două reprize de tenis cu puști și puștoaice de trei până la 9-10 ani, în cadrul unui eveniment marca Stejarii Country Club – Play Tennis with Your Idols.
Cosmin Contra a fost validat de către Comitetul Executiv al FRF și prezentat oficial ca noul selecționer al echipei naționale a României. Într-o sesiune Q&A, în timpul căreia „Guriță” a răspuns la curiozitățile fanilor pe pagina de Facebook, acesta a dezvăluit că vrea ca România să meargă să joace din nou la Timișoara.
Simona Halep a ales o ținută diferită pentru petrecerea jucătoarelor de la Wuhan: o rochie cu animal print care iese din tiparele aparițiilor sale celebre din seria ‘little black dress rulz’. A doua jucătoare a lumii va intra în competiție direct în turul doi în proba de simplu și va juca în paralel și la dublu, alături de Monica Niculescu.
Se pare că Răzvan Burleanu, actualul președintel al FRF, va avea parte de concurență serioasă la alegerile din 2018. Ionuț Lupescu, unul dintre puținii români cu funcție importantă la UEFA, ia în calcul să candideze la alegerile FRF, o decizie urmând să fie luată în următoarele luni.
Concordia Chiajna – Sepsi OSK Sf. Gheorghe, de la ora 20:30, este singurul meci programat sâmbătă în etapa a 12-a a Ligii 1. Înaintea meciului direct, cele două formații sunt vecine de clasament: Sepsi ocupă locul 11, în timp ce ilfovenii se află pe poziția a 12-a.
Romario Benzar, unul dintre cele mai reușite transferuri ale FCSB-ului în acest sezon, spune că abia așteaptă Marele Derby cu Dinamo și că va încerca să dea totul pentru a ajuta echipa. Fundașul dreapta de națională susține că vicecampioana a fost mereu peste „câini” pe teren, chiar dacă în tribune lucrurile au stat altfel în ultima vreme.
Cosmin Moți, una dintre prezențele constante în lotul echipei naționale pe perioada mandatului lui Christoph Daum, crede că numirea lui Cosmin Contra ca selecționer este de bun augur și știe ce ar trebui să ia jucătorii naționalei de la „Guriță”: răutatea pozitivă. Fundașul central a vorbit și despre Daum, despre aducerea lui Lobonț și derby-ul FCSB – Dinamo.
Fostul fotbalist Pavel Nedved (45 de ani) a semnat un contract cu FK Skalna, prima echipă din carieră. Nedved, care este acum vicepreședintele lui Juventus Torino, a semnat contractul după discuții îndelungate între conducătorii celor două cluburi.
Steaua joacă împotriva celor de la Termo în etapa a 4-a din campionatul Ligii 4. Elevii lui Ion Ion vin după trei victorii consective, fiind lideri în seria din care fac parte. În ultima partidă, Steaua s-a impus cu 15-0 în fața echipei Progresul 2005.
Programată inițial pentru 23-24 septembrie, iar mai apoi pentru luna octombrie, marea finală a Campionatului Național de Drift 2017, la care urmau să participe inclusiv peste 60 de piloți din Europa, nu va mai avea loc la București, urmând ca în cel mai scurt timp posibil să fie anunțat noul loc de desfășurare al evenimentului, a anunțat Romanian Drift Community într-un comunicat.
FCSB și CFR Cluj au remizat, scor 1-1 în Gruia, după două reprize diametral opuse. Constantin Budescu, marcatorul golului vicecampioanei, s-a declarat nemulțumit de rezultat și a invocat un penalty neacordat de Ovidiu Hațegan, după un fault al lui Nouvier la Benzar. FCSB rămâne la patru puncte în spatele liderului CFR.
Viitorul a câștigat la Ovidiu, scor 3-0, meciul jucat împotriva celor de la Juventus București, iar Hagi s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi. „Regele” spune că, chiar dacă au plecat 10 fotbaliști de la Viitorul, sunt alții pregătiți să intre, din Academie, și și-a comparat echipa cu Real Madrid când a venit vorba de căderea de formă din actualul sezon.
Ionuț Badea, unul dintre secunzii lui Christoph Daum pe perioada mandatului neamțului la echipa națională a României, și-a încheiat și el conturile cu FRF. În urma unei discuții cu președintele Răzvan Burleanu, antrenorul de 41 de ani a renunțat la funcția pe care o deținea încă din octombrie 2014, a anunțat Federația Română de Fotbal.
Cunoscut pentru viața extrasportivă tumultoasă, Gabi Tamaș, fostul fundaș al FCSB, pare că și-a găsit liniștea în Isreal. Ajuns la Hapoel Haifa după ce și-a reziliat contractul cu vicecampioana României, fundașul central are evoluții apreciate la noua sa formație. Tamaș a fost integralist în toate meciurile din campionat.
Mario Cvitanovic (42 de ani), antrenorul lui Dinamo Zagreb, a fost atacat în propria casă de două persoane mascate și s-a ales cu o fractură la mână. Incidentul a avut loc miercuri seară, când tehnicianul se întorcea spre locuința sa, după un meci din Cupa Croației, jucat împotriva echipei Borac Imbriovec.
Nicolae Dică ar putea rămâne fără cinci dintre cei mai importanți fotbaliști înaintea derby-ului cu Dinamo, din etapa 13-a. Pintilii, Gnohere, Man, Larie și Ovidiu Popescu se află la un cartonaș galben de suspendare și, dacă vor fi avertizați în meciul cu CFR (joi, ora 21:00), nu vor putea fi utilizați în meciul cu marea rivală.
Furtuna ajunsă în zona Capitalei a lăsat urme și la Mogoșoaia, în cantonamentul echipei naționale a României. O parte din acoperiș a fost ruptă, iar totul a fost inundat după ce câteva țevi de scurgere s-au spart. Mai mult, zona a rămas și fără curent electric, scrie DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER