Echipa națională de fotbal a Portugaliei a câștigat, miercuri, scor 1-0, meciul jucat cu prima reprezentativă a Rusiei, în etapa a doua a Grupei A din cadrul Cupei Confederațiilor.
Echipa de tineret compusă din Adriana Matei și Vaida Beata și antrenată de Adrian Pricop a obținut medalia de argint european la volei de plajă. Competiția la care s-au remarcat sportivele noastre, Campionatul European de volei de plajă, s-a desfășurat la Baden (Austria), în perioada 15-18 iunie 2017 și a vizat jucătorii de până în 22 de ani.
Fotbalistul argentinian Angel Di Maria (29 de ani), de la PSG, a ajuns la o înțelegere cu procurorii spanioli și a acceptat o pedeapsă de un an și patru luni de închisoare, plus o amendă de două milioane de euro în procesul de fraudă fiscală în care este implicat, scrie El Confidencial.
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a deschis o procedură disciplinară împotriva clubului italian Juventus Torino, după mai multe investigații asupra transferului lui Paul Pogba la Manchester United, scrie Associated Press. Acuzațiile care li se aduc […]
Fostul jucător de tenis Boris Becker, în vârstă de 49 de ani, a fost declarat falimentar de către un tribunal britanic, miercuri, după ce neamțul nu și-a achitat o datorie pe care o avea de […]
Cluburile RB Salzburg și RB Leipzig au primit acceptul de evolua ambele în sezonul viitor al Ligii Campionilor, a anunțat UEFA, marți, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial.
Fotbaliștii Costin Lazăr și Vasile Maftei, ambii în vârstă de 36 de ani, și-au prelungit contractul cu formația FC Voluntari pentru încă un sezon, a anunțat, marți, gruparea ilfoveană, pe site-ul oficial.
Formația FC Viitorul, campioana României, a câștigat, marți, scor 2-1 (0-1) meciul jucat echipa FK Zira din Azerbaijan, în cantonamentul de pregătire a noului sezon, desfășurat în Turcia.
Fotbaliștii Alexandru Munteanu și Gabriel Vașvari au semnat, marți, contracte cu ACS Poli Timișoara, rămasă în Liga 1 în urma barajului câștigat cu UTA Bătrâna Doamnă, a anunțat gruparea din Banat, pe pagina de Facebook.
Clubul italian Internazionale Milano s-a interesat de posibilitatea transferului lui Andres Iniesta, de la Barcelona, în cadrul unei întâlniri a oficialilor celor două cluburi, scrie Gazzetta dello Sport.
Federația de fotbal din Mexic s-a ales cu un avertisment din partea FIFA ca urmare a comportamentului fanilor de la meciul cu naționala Portugaliei, din cadrul Cupei Confederațiilor, scrie Associated Press.
Oficialii de la FC Barcelona au avut o întâlnire cu agentul fotbalistului francez
Fotbalistul senegalez Stephane Badji, în vârstă de 27 de ani, a fost împrumutat timp de un sezon de către Kayserispor, formația antrenorului român Marius Șumudică, a anunțat, marți, gruparea turcă, pe site-ul oficial.
Judecătorii spanioli îl cheamă pe fotbalistul Cristiano Ronaldo, acuzat de fraudă fiscală, în fața instanței pentru a răspunde la întrebări cu privire la cazul în care este implicat, scrie Associated Press.
Francezii de la Paris Saint-Germain i-au oferit lui Pepe (34 de ani), rămas liber de contract, o înțelegere valabilă pe doar un sezon, cu opțiune de prelungire pe încă unul, scrie cotidianul spaniol AS.
Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, lista echipelor care vor evolua în tururile preliminare, 1 și 2, din cupele europene. Astra Giurgiu figurează pe lista forului european printre echipele care vor juca în turul secund al Europa League.
Lanțul de fast-food McDonald’s a pus capăt parteneriatului cu Comitetul Internațional Olimpic (CIO), o colaborare care a durat nu mai puțin de 41 de ani, informează Reuters. McDonald’s făcea parte dintr-un grup de parteneri importanți […]
O femeie a murit din cauza rănilor suferite în învălmășeala care s-a creat la Torino, într-o piață din oraș, în timpul finalei Ligii Campionilor, și în urma căreia aproximativ 1.500 de oameni au fost răniți, scrie Associated Press.
Fotbalistul englez Jordan Pickford, în vârstă de 23 de ani, a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu Everton, fiind transferat de la Sunderland, a anunțat, joi, gruparea de pe Goodison Park, pe site-ul oficial.
Laurențiu Roșu, antrenorul echipe UTA Bătrâna Doamnă, a declarat, la finalul barajului pierdut în fața rivalilor de la ACS Poli Timișoara (2-5 la general), că echipa din Banat a pornit de la început cu prima șansă în această dublă și că se aștepta să le pună probleme elevilor săi.
Fotbalistul englez John Terry, în vârstă de 36 de ani, este dorit de Birmingham City, formație care este gata să-i satisfacă pretențiile financiare. Conform London Evening Standard, fundașul central cere un salariu de 100.000 de lire pe săptămână.
Tehnicianul italian Claudio Ranieri, în vârstă de 65 de ani, a fost numit antrenor principal al echipei franceze FC Nantes, cu care a semnat un contract valabil pe două sezoane, a anunțat, luni, gruparea de pe Stade de la Beaujoire, pe site-ul oficial.
Arbitrii vor avea puterea de decizie să oprească meciurile din cadrul Cupei Conferederațiilor, din acest an, în cazul în care vor exista discriminări de orice fel din partea fanilor, scrie BBC.
Jucătorul elvețian de tenis Roger Federer, locul 5 în clasamentul ATP, a pierdut, miercuri, scor 6-2, (8)6-7, 4-6, meciul jucat cu Tommy Haas (Germania, 302 ATP) în turul secund al turneului de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 630.785 de euro.
Clubul francez Paris-Saint Germain vrea să-l transfere pe fotbalistul galez Gareth Bale, în vârstă de 27 de ani, de la Real Madrid, pentru care este gata să ofere 190 de milioane de euro, scriu spaniolii de la Don Balon.
Fotbalistul francez Corentin Tolisso, în vârstă de 22 de ani, a semnat un contract pe cinci sezoane cu formația germană Bayern Munchen, a anunțat, miercuri, gruparea din Bavaria, pe site-ul oficial.
Ionuț Popa, antrenorul echipei ACS Politehnica Timișoara, a participat, miercuri, la conferința de presă premergătoare returului barajului de promovare/menținere în Liga 1 și a spus că bănățenii vor juca ofensiv și nu se gândește că vor fi prelungiri.
Fotbalistul Armindo Tue Na Bangna, cunoscut ca Bruma, în vârstă de 22 de ani, a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu formația germană RB Leipzig, a anunțat, miercuri, vicecampioana Bundesligii, pe site-ul oficial.
Oficialii clubului Real Madrid sunt de părere că fotbalistul Cristiano Ronaldo, acuzat de fraudă fiscală în valoare de 14,7 milioane de euro, este nevinovat și îl asigură pe portughez de tot sprijinul, informează Associated Press.
Organizatorii din Premier League au anunțat, miercuri, pe site-ul oficial, programul etapelor noului sezon, care va începe pe 12 august. Campioana Chelsea va juca în prima rundă cu Burnley, în aceeași etapă fiind programate meciurile Arsenal – Leicester și Manchester United – West Ham United.
Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) va lansa în 2018 o nouă competiție, Liga Națiunilor, destinată echipelor naționale, care va înlocui meciurile de pregătire, la care vor participa cele 55 de prime reprezentative ale membrilor forului european.
București – Manchester. 2.884 de kilometri. Este drumul care poate transforma o tânără speranță a fotbalului românesc într-o certitudine, drum pe care a pornit recent, sprijinit de părinți, și Theo Nicolae, unul dintre talentele din academia celor de la Juventus București. În urma unui trial la care a participat în Anglia, în cadrul 5 Day Training and Trials Camp, Theo a fost remarcat de către scouterii clubului Manchester City, care l-au invitat să se pregătească la academia pe Etihadm Stadium.
Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) a anunțat, marți, pe site-ul oficial, introducerea a cinci noi premii pentru cei mai buni jucători din sezonul precedent al cupelor europene, care vor fi acordate la sfârșitul lunii august, la Monte Carlo.
Apropiații lui Gheorghe Gușet, decedat în noaptea de duminică spre luni, au fost prezenți la stadionul din Zalău, în cercul de aruncare a greutății, pentru a cinsti memoria multiplului campion național și balcanic, care s-a stins din viață la 49 de ani.
Fotbalistul Constantin Grecu, în vârstă de 29 de ani, a semnat un contract cu formația Sepsi OSK Sf. Gheorghe, nou promovată în Liga 1, a anunțat, marți, gruparea convăsneană, pe pagina de Facebook.
Jucătorul român de tenis Marius Copil, locul 91 în clasamentul ATP, s-a calificat, marți, în turul doi al turneului challenger de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii în valoare totală de 127.000 de euro.
Waldemar Kita, președintele clubului francez Nantes, a confirmat, luni, că antrenorul Claudio Rainieri se află pe lista de posibili înlocuitori ai lui Sergio Conceicao, conform site-ului squawka.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER