Mircea Lucescu, antrenorul echipei Zenit Sankt Petersburg, în vârstă de 70 de ani, s-a declarat, marți, un susținător al noului selecționer de la echipa națională a României, Christoph Daum, despre care a spus că „are […]
Luka Modric, fotbalistul croat legitimat la clubul Real Madrid, a fost audiat într-un proces de corupție în țara sa de origine, informează AFP. În primavară, fostul președinte al clubului Dinamo Zagreb, Zdravko Mamic, a fost pus sub acuzare.
Joachim Low, selecționerul echipei naționale a Germaniei, a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că va rămâne pe banca tehnică a primei reprezentative și pentru Campionatul Mondial din 2018, ce se va desfășura în Rusia, conform Associated Press.
Clubul englez Newcastle United, retrogradată în liga secundă din campionatul Angliei la sfârșitul sezonului trecut, a investit 33 de milioane de euro în transferuri pentru întărirea echipei, mai mult decât formațiile spaniole Barcelona și Real Madrid, anunță cotidianul spaniol Marca.
Federația Română de Fotbal a anunțat, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial, că au fost puse în vânzare biletele pentru Supercupa României, dintre Astra Giurgiu și CFR Cluj, ce va avea pe 16 iulie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena.
Organizatorii turneului BRD Bucharest Open au anunțat, luni, programul meciurilor de marți, 12 iulie, din cadrul turneului de categorie WTA International, dotat cu premii totale de 250,000 de dolari.
Clubul german Bayern Munchen a anunțat, luni, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial al echipei, că brazilianul Douglas Costa (25 de ani) nu va mai putea evolua cu naționala Braziliei la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din cauza unei accidentări la coapsa piciorului stâng.
Alexandru Iordănescu, unul dintre fiii fostului selecționer Anghel Iordănescu, a postat, luni, după finala Campionatului European dintre Franța și Portugalia, un mesaj în care îi atacă pe foștii elevi ai tatălui său, despre care spune că „abia așteptau să părăsească Euro”.
Antrenamentele echipelor de Cupa Davis ale României și Spaniei pentru meciul de Cupa Davis de la Cluj-Napoca, sunt deschise atât publicului cât și presei, într-un sector de tribună dedicat special, informează Federația Română de Tenis într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Clubul Gaz Metan Mediaș, proaspăt promovat în Liga 1, a reușit încă două transferuri pentru întărirea lotului în vederea noului sezon, achiziționându-i pe fotbaliștii sârbi Jasmin Trtovac și Aleksander Susnjar, careu au semnat contracte pe unul, respectiv doi ani.
Clubul englez West Ham United a anunțat, luni, prin intermediul unui mesaj postat site-ul oficial al echipei, transferul fotbalistului turc Gokhan Tore de la Beșiktaș, împrumutat un an de zile cu opțiune de cumpărare de la câștigătoarea ultimului sezon din campionatul Turciei.
Clubul englez Southampton, la care este legitimat și internaționalul român Florin Gardoș, a confirmat, luni, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial, transferul atacantului italian Graziano Pelle la formația Shandong Luneng din China.
La doar un an distanță de la sosirea sa la Barcelona și în ciuda sumei mari plătite în schimbul său, oficialii clubului de pe Camp Nou l-au anunțat pe mijlocașul turc Arda Turan în vârstă de 29 de ani să-și caute un alt club la care să evolueze din sezonul viitor, conform Marca.
Transferul fotbalistului brazilian Lucas Silva, în vârstă de 23 de ani, de la Real Madrid la Sporting Lisabona a picat, după ce jucătorul nu a trecut vizita medicală, iar cotidianul spaniol AS anunță că ar putea chiar să-și încheie cariera profesionistă.
Federația Internațională de Atletism (IAAF) a respins, duminică, cererile tuturor sportivilor ruși în ceea ce privește participarea la toate competițiile internaționale, inclusiv Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, cu excepția Daryei Klishina, anunță TASS.ru.
Clubul FC Botoșani a pierdut, sâmbătă, cel de-al doilea meci amical susținut în cadrul stagiului de pregătire din Austria, scor 0-2 (0-2), în fața echipei FC Jablonec din Cehia.
În dorința de a duce la bun sfărșit Campionatul European din Franța, pentru a evita eventualele incidente, un total de 6.800 de jandarmi și ofițeri de poliție vor asigura măsurile de ordine în ziua finalei dintre Franța și Portugalia, informează prefectul francez Michel Cadot, citat de Marca.
Marcus Rashford, atacantul englez în vârstă de 18 ani de la Manchester United, promovat de Louis van Gaal la prima echipă, a semnat un contract de sponsorizare cu firma de echipament sportiv Nike în valoare de 2,35 milioane de euro, anunță cotidianul britanic The Sun.
Cristiano Ronaldo, căpitanul naționalei Portugaliei, în vârstă de 31 de ani, a declarat, sâmbătă, într-un interviu acordat site-ului UEFA înaintea finalei Euro 2016, cu Franța, că formația pregătită de Didier Deschamps este favorită, dar Portugalia va câștiga trofeul.
Fotbalistul german Mario Gotze, în vârstă de 24 de ani, legitimat la clubul Bayern Munchen, i-a informat pe oficialii echipei că nu dorește să mai continue la formația de pe Allianz Arena și sezonul viitor, deoarece dorește să joace constant, informează cotidianul german Bild.
Președintele executiv al echipei CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat vineri seară că a primit răspunsul de la UEFA în ceea ce privește disputarea meciului cu Hajduk Split pe stadionul din Iași, iar acesta a fost unul pozitiv.
Mamadou Sakho, fundașul echipei engleze FC Liverpool care a picat un test antidoping, fiind testat pozitiv după meciul cu Manchester United din Europa League, disputat în luna martie, nu va fi suspendat, conform unui comunicat emis de Comisia de Etică și Disciplină din cadrul UEFA.
Afaceristul Wang Jianlin, patronul grupului chinez Wanda și omul cu cea mai mare avere din Asia, dorește să dea naștere unei noi competiții de top în Europa, care să rivalizeze cu UEFA Champions League, anunță Financial Times, citat de Reuters.
Clubul CFR Cluj, pregătit de noul antrenor Vasile Miriuță, a disputat, vineri, al patrulea meci de pregătire în cantonamentul din Slovenia, cu formația ucraineană Zorya Luhansk, încheiat cu scorul de 0-0.
Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) a anunțat, prin vocea secretarului general Theodore Theodoridis, în cadrul unei conferințe de presă, că fostul jucător legendar al Barcelonei și al naționalei Spaniei, Xavi Hernandez, va fi cel care va înmâna trofeul câștigătoarei Euro 2016.
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial, că belgianul Rudi Verkempinck, în vârstă de 50 de ani, va ocupa funcția de antrenor secund în staff-ul lui Christoph Daum, noul selecționer al echipei naționale a României.
Josep Guardiola, în vârstă de 45 de ani, a susținut, vineri, prima conferință în calitate de antrenor al formației engleze Manchester City, conferință în care l-a lăudat pe rivalul Jose Mourinho, prezentat și el, în cursul acestei săptămâni, la Manchester United.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, vineri, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial, că absența președintelui Gino Iorgulescu și a celorlalți membri LPF din Comitetul Executiv nu are legătură cu numirea lui Christoph Daum drept noul selecționer al naționalei României.
Selecționerul Julio Olarticoechea, în vârstă de 57 de ani, a anunțat, miercuri seară, lotul echipei naționale a Argentinei pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, lot din care face parte un singur jucător care a fost și la Copa America, fundașul Victor Cuesta.
Patronul rus al formației Chelsea Londra, Roman Abramovich, în vârstă de 49 de ani, s-a întâlnit cu tatăl lui Lionel Messi, Jorge, iar cei doi au discutat despre un eventual transfer în Premier League al fotbalistului argentinian de la FC Barcelona, informează The Sun.
Deși a pierdut un nou meci în fața lui Cristiano Ronaldo, desemnat cel mai bun jucător al meciului Portugalia – Țara Galilor, scor 2-0, Gareth Bale, în vârstă de 26 de ani, l-a lăudat pe colegul său din atacul formației Real Madrid.
Cristiano Ronaldo, în vârstă de 31 de ani, a marcat primul gol al semifinalei de la Euro 2016 dintre Portugalia și Țara Galilor, meci încheiat 2-0, miercuri, și a ajuns la 9 reușite în istoria participărilor la Campionatul European, la fel ca francezul Michel Platini, cel mai bun marcator all-time.
Pandurii Târgu Jiu a anunțat, miercuri, prin intermediul site-ului oficial, transferul mijlocașului Claudiu Voiculeț, jucător adus liber de contract după despărțirea de ASA Târgu Mureș.
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a sancționat, miercuri, clubul Astra Giurgiu cu 6.000 de lei și a acordat termen de grație cinci zile pentru plata datoriilor către atacantul olandez Ninos Gouriye și mijlocașul brazilian Filipe Teixeira.
Cagliari Calcio și FC Crotone, două formații nou-promovate în Serie A, vor să îl împrumute pe atacantul George Pușcaș, de la Internazionale Milano, jucător care a activat sub aceeași formă și la Bari, în stagiunea recent încheiată, anunță Tutto Mercato.
Unul dintre frații lui Oscar Pistorius, Carl, s-a arătat mulțumit după ce atletul paralimpic a fost condamnat, miercuri, la 6 ani de închisoare pentru că a ucis-o pe prietena sa Reeva Steenkamp, iar avocații săi au anunțat că nu vor face apel la sentința de miercuri.
Clubul Atltetico Madrid a anunțat, prin intermediul site-ului oficial, transferul fundașului croat Sime Vrsaljko, în vârstă de 24 de ani, de la Sassuolo, în schimbul sumei de 18 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER