George Boroi, comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, a declarat, miercuri, că și-ar dori ca armata să ajungă la o înțelegere cu FC Steaua București, dar că totul trebuie făcut conform legii și că fiecare trebuie să cedeze până la un punct comun.
Simona Halep (7 WTA) a învins-o, miercuri, scor 6-2, 6-3, pe Timea Bacsinszky (Elveția, 15 WTA) și se va duela, pentru un loc în semifinalele turneului de la Madrid, cu o altă româncă, Irina Begu, locul 34 în clasamntul WTA.
Al Ittihad, echipa antrenată de românul Victor Pițurcă și la care evoluează internaționalul Lucian Sânmărtean, a învins, miercuri, scor 2-0, în meciul jucat în deplasare cu Sepahan (Iran), dar a ratat calificarea în faza următoare a Ligii Campionilor Asiei.
Luca Toni (38 de ani), atacantul clubului italian Hellas Verona, ocupanta ultimului loc în clasamentul din prima liga italiană, a anunțat, miercuri, în cadrul unei conferință de presă, că meciul cu Juventus din ultima etapă va fi ultimul din carieră.
Murtaza Ahmadi, puștiul din Afganistan căruia Lionel Messi i-a dăruit un tricou, după ce acesta a fost surprins purtând un tricou făcut din pungi cu numele său pe spate, a fost forțat de către talibani să părăsească țara natală, împreună cu familia sa, anunță Associated Press.
Patronul thailandez al echipei Leicester, Aiyawatt Srivaddhanaprabha, a dezvăluit, miercuri, că, în primele luni petrecute de golgheterul Jamie Vardy la primul său club profesionist, acesta venea băut la antrenamente, anunță site-ul Sportskeeda.
Organizatorii turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid (Spania) au anunțat, marți, programul zilei de miercuri, în care trei dintre cele patru reprezentante ale României rămase pe tabloul principal al competiției vor evolua în optimile de finală.
În ciuda problemelor financiare cu care se confruntă, Astra Giurgiu a cucerit titlul de campioană pentru prima dată în istoria clubului, iar această performanță, cumulată cu banii primiți de la UEFA pentru participarea în cupele europene, poate ajuta clubul să depășească impasul financiar.
Luis Enrique, antrenorul catalanilor de la FC Barcelona, a declarat, vineri, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Betis Seviila, că nu-și face iluzii cum că meciul va fi ușor de câștigat pentru elevii săi, ci este conștient de valoarea adversarilor, conform Marca.
Michael Krohn-Dehli, mijlocașul echipei FC Sevilla, în vârstă de 32 de ani, a suferit o luxație la genunchi în partida de joi, disputată în deplasare, cu Șahtior Donețk, încheiată cu scorul de 2-2, după ce de abia fusese introdus pe teren de către antrenorul Unai Emery, anunță Marca.
Oficialii clubului Steaua București au anunțat, vineri, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a clubului, că au fost puse în vânzare biletele pentru partida cu Pandurii Târgu Jiu de duminică, 1 mai, dar tichetele se vând doar la tribune, cele două peluze fiind închise.
Vlad Chiricheș, fundașul clublui italian Napoli, a acordat, vineri, un interviu site-ului eusunt12.ro, în care a dezvăluit care este atuul României la Campionatul European, rezultatul cărui meci l-ar schimba dacă ar fi posibil și pe cine ar lua cu el în Italia.
Mathieu Valbuena, mijlocașul echipei Olympique Lyon, în vârstă de 31 de ani, a fost implicat într-o altercație cu un fan pe aeroportul Blagnac, din Toulouse, după ce suporterul i-a reproșat că el este motivul pentru care Benzema va rata Campionatul European, anunță France Football.
Membrii Grobari, una dintre facțiunile de suporteri a clubului sârb Partizan Belgrad, l-au agresat, vineri, în parcarea stadionului, pe Milos Vazura, directorul general al echipei, din cauza rezultatelor slabe obținute în acest sezon, anunță site-ul Sportske.
Comisia de Recurs a respins, vineri, recursul formulat de către oficialii clubului Atletico Madrid, la suspendarea de trei etape pe care a primit-o antrenorul Diego Simeone la meciul cu Malaga, după ce, de pe banca echipei sale a fost trimisă în teren o minge, care a oprit atacul oaspeților.
Al Ahli Dubai, echipa antrenată de românul Cosmin Olăroiu, a câștigat, joi, fără să joace, un nou titlu de campioană în Emiratele Arabe Unite, după ce principala rivală, Al Ain, a fost învinsă de Al Fuijarah, scor 2-3.
Oficialii Borussiei Dortmund au anunțat, joi, prin intermediul unui comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a clubului, că fundașul central Mats Hummels (27 de ani) și-a exprimat dorința de a se alătura celor de la Bayern Munchen din vară.
Denis Alibec, golgheterul din acest sezon al Astrei Giurgiu, a acordat, joi, un interviu publicației Eu Sunt 12, în care a dezvăluit care este unul dintre atuurile României la Euro, ce îl enervează la Cristiano Ronaldo și la ce echipă ar vrea să joace dacă pleacă de la Astra.
În urma suspendării pe care a primit-o antrenorul Edward Iordănescu, oficialii clubului Pandurii Târgu Jiu au emis, marți, un comunicat un comunicat de presă în care susțin că decizia Comisiei de Disciplină a FRF este surprinzătoare și vor face apel, iar tehnicianul gorjean susține că este siderat.
Florin Gardoș (27 de ani), internaționalul român de la Southampton a jucat, luni, al doilea său meci pentru echipa sub 21 de ani a britanicilor, revenit după accidentarea suferita la genunchi și care l-a ținut departe de gazon pentru o perioadă de opt luni de zile.
Lucian Bute (36 de ani), fostul campion mondial IBF la categoria supermijlocie, s-a arătat foarte încrezător în șansa de a cuceri o nouă centură la aceeași categorie în lupta cu Badou Jack, actualul deținător al centurii WBC, și a declarat că își poate surprinde adversarul, fiind mai experimentat.
Juventus Torino, liderul clasamentului din campionatul Italiei, a câștigat, duminică, scor 2-1, meciul jucat în deplasare, pe stadionul Artemio Franchi, cu Fiorentina, echipa lui Ciprian Tătărușanu, în etapa a 35-a din Serie A.
Al Ittihad, formația antrenată de românul Victor Pițurcă și la care evoluează Lucian Sânmărtean, a câștigat, duminică, scor 5-0, meciul jucat în deplasare cu Hajer, ocupanta ultimului loc în clasamentul primei ligi din Arabia Saudită, în etapa a 24-a.
Oficialii clubului FC Viitorul au postat, duminică, pe site-ul oficial, un comunicat de presă în care explică incidentul dintre Gheorghe Hagi și Florin Tănase, petrecut la finalul meciului cu Steaua, susținând că jucătorul a încălcat regulamentul de ordine interioară al echipei.
Djibril Cisse (34 de ani), fostul atacant al naționalei Franței care s-a retras din activitate în luna octombrie a anului 2015, a intrat în industria muzicii, și-a început cariera de DJ profesionist, și colaborează deja cu celebra cântăreață din SUA, Mariah Carey, conform Reuters.
Proprietarul indonezian al clubului Internazionale Milano, Erick Tohir, negociază vânzarea clubului italian, după rezultatele mai puțin satisfăcătoare din ultima perioadă, și are în plan să investească în fotbalul din Anglia, la West Bromwich, Fulham sau QPR, anunță site-ul CaughtOffside.
Meciul dintre Steaua Roșie Belgrad și Cacak Borac, din prima ligă a Serbiei, a fost amânat, sâmbătă, după ce un fan al echipei din Belgrad a fost înjunghiat în inimă, noaptea trecută, într-o încăierare cu fanii echipei adverse, anunță site-ul Sportske.net.
Jiangsu Suning, echipa antrenată de românul Dan Petrescu, a remizat, sâmbătă, scor 1-1, în meciul jucat cu Guangzhou R&F, în deplasare, din etapa cu numărul șase a campionatului Chinei.
Sulley Muniru (23 de ani), mijlocașul Stelei, a fost operat în cursul zile de marți, la Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială din cadrul Spitalului „Dr. Carol Davila”, iar perioada de recuperare se întinde pe durata a 3-4 săptămâni, anunță oficialii Stelei pe contul oficial de Facebook al clubului
Rijeka și Dinamo Zagreb, echipele la care evolueză românii Florentin Matei și Alexandru Mățel, au remizat, marți, scor 0-0, în meciul direct, cele două echipe fiind și ocupantele primelor locuri în clasamentul campionatului din Croația.
Simona Halep, ocupanta locului șase în clasamentul WTA, va debuta, joi, 21 aprilie, la turneul de la Stuttgart, în turul secund, împotriva jucătoarei din Germania, Laura Siegemund (28 de ani), sportivă venită din calificări.
UEFA a decis să folosească celebrul sistem din tenis, Hawk Eye, pentru a depășit său nu linia porții la meciurile de la Campionatul European din Franța, anunță Agenția Reuters.
ASA Tg. Mureș va disputa joi, de la ora 20:30, meciul retur al confruntării cu CFR Cluj, pe terenul clujenilor, în semifinalele Cupei României. În tur, cele două formații au remizat, scor 0-0, pe stadionul Trans-Sil din Târgu Mureș.
Carles Puyol, fostul căpitan legendar al Barcelonei, le-a luat apărarea actualilor jucători, susținând că este incorect ca presa spaniolă să critice atât de aspru o formație care anul trecut câștiga toate trofeele puse în joc și care, până de curând, nu avea nicio înfrângere.
Jorge Lorenzo (28 de ani), pilotul campion mondial de la echipa Yamaha Movistar, va concura începând din sezonul viitor pentru echipa Ducati, anunță cotidianul BBC.
Un fan al echipei PSV Eindhoven a depus o plângere la Poliția din Olanda împotriva arbitrului care a condus partida Ajax – Utrecht, scor 2-2, după ce acesta a acordat un penalty echipei lui Frank De Boer, în minutul 89, din care aceasta a egalat și a rămas pe primul loc, conform site-ului Goal.com.
CSU Atlassib Sibiu se deplasează, vineri, la Cluj, acolo unde va disputa, începând de luni, 18 aprilie, primele partide din play-off-ul sezonului de baschet, împotriva echipei „U”-BT Cluj, în Sala Sporturilor Horia Demian, anunță oficialii clubului într-un comunicat de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER