Critian Manea (18 ani) a fost în premieră titular la Mouscron, echipa la care a fost împrumutat de Chelsea. Fundașul dreapta a fost cumpărat de Chelsea de la Viitorul, în schimbul a 2,5 milioane de euro, în 2014. Românul a jucat prima repriză fundaș dreapta, apoi în flancul stâng.
După experimentele începute în vară odată cu aducerea lui Mirel Rădoi în postura de antrenor principal, Steaua pare că reintră în normal după ce Laurențiu Reghecampf a fost reinstalat pe banca tehnică. Patronul Gigi Becali a anunțat investiții masive în transferuri de jucători.
La Steaua a înceut „curățenia” odată cu pauza de iarnă. Oficialii echipei campioane, prin vocea patronului Gigi Becali, au anunțat că patru jucători nu mai fac parte din planurile echipei pentru anul 2016. Astfel, Alcenat, Guilherme, Tahar și Tade au fost trecuți pe „lista neagră” de patronul Gigi Becali, iar șansele ca ei să mai continue la Steaua sunt nule.
A doua jumătate a anului 2015 a fost una de bun augur pentru Dinamo. Trupa pregătită de Mircea Rednic a ieșit din insolvență, dar a reușit și rezultate pe măsură. „Puriul” are la dispoziție un lot bun, cu jucători de valoare, iar acest lucru se reflectă prin poziția ocupată de „câini” în clasament. La intrarea în pauza de iarnă, dinamoviștii ocupă locul 3, cu 41 de puncte.
Boxing Day este o sărbătoare ținută în țările din Commonwealth, ce datează din secolul 17, când servitorii și negustorii primeau un cadou din partea angajatorilor Programul și rezultatele etapei a 18-a din Anglia: Ora 21:45: […]
Din pricina deciziei ICCJ din decembrie 2014, Steaua a fost nevoită să dispute meciurile din campionat pe Arena Națională și să se antreneze la Mogoșoaia sau Domnești. După tragedia din Colectiv au ieșit la suprafață problemele Arenei Naționale, legate de avizul ISU, iar steliștii au fost nevoiți să dispute ultimele patru meciuri considerate pe teren propriu, în „exil”, la Cluj sau Pitești.
Chelsea și Atletico Madrid sunt în negocieri pentru schimbul iernii. Diego Costa a devenit „persona non grata” pe Stamford Bridge și s-ar putea întoarce la formația care a primit 40 de milioane de euro în schimbul lui, în urmă cu un an și jumătate.
Antrenorul cu care Steaua câștigat în sezonul trecut o triplă istorică pierde primul jucător, dar din fericire pentru român acesta nu este unul de prim „11”, care să slăbească echipa. Împrumutat de Inter în capitala Catalunyei, Bardi nu a prins vreo partidă ca titular pentru Espanyol și i-a rugat pe oficiali să îi permită să se întoarcă în Italia.
Fostul atacant de la Barcelona și Chelsea, Samuel Eto’o, este de părere că Neymar (23 de ani) va ajunge unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume. Chiar la nivelul lui Messi și Ronaldo. Fostul internațional camerunez, în prezent atacantul celor de la Antalyaspor, Eto’o nu are niciun dubiu că Neymar nu va ajunge cel mai bun jucător al lumii, după ce cei doi giganți ai Europei își vor spune ultimul cuvânt și vor ajunge la apusul carierei.
Fotbalul mondial a intrat în pauza de iarnă. Mai toate campionatele au fost întrerupte pentru ca echipele să poată pregăti a doua parte a sezonului, să poată face transferuri, dar și pentru urmează Crăciunul. Premier League, campionatul din Albion, este singura excepție. Așa numita „Boxing Day” se dispută în fiecare an pe 26 decembrie.
Louis Van Gaal a fost ironizat azi de aproape toată presa britanică, după ce aseară, la conferința de presă dinaintea partidei cu Stoke, s-a comportat urât cu jurnaliștii.
Fernando Varela este, fără îndoială, cel mai important om din curtea Stelei. Pilonul pe care este construită defensiva „roș-albaștrilor” a declarat că dacă va exista o ofertă bună pentru el și pentru club este dispus să se despartă de gruparea campioană.
Constantin Budescu, „decarul” celor de la Astra Giurigiu, omul care ne-a facilitat calificarea la Euro prin golurile sale din partida cu Insulele Feroe, este pe cale să fie deturnat din drumul său spre Qatar. Gigi Becali, patronul celor de la Steaua, a mărturisit că este în discuții avansate cu oficialii de la Giurgiu pentru mijlocașul de 26 de ani.
Olandezul Louis Van Gaal nu trece prin cea mai bună perioadă a carierei sale de antrenor. În presa din arhipelagul britanic apar tot mai des speculații cum că Jose Mourinho, cel care a fost demis de la Chelsea, i-ar putea luat locul tehnicianului batav pe banca celor de la United.
Gigi Becali, patronul Stelei, făcut mărturisiri în privința jucătorilor care vor părăsit gruparea campioană în această pauză de iarnă. Lista neagră a latifundiarului din Pipera conține patru nume. Trei dintre aceștia sunt jucători care au sosit în vara acestui an la Steaua.
Steaua și-a stabilit programul cantonamentelor din această iarnă. Echipa lui Laurențiu Reghecampf va avea un timp relativ scurt la dispoziție pentru a pregăti a doua parte a sezonului, așa că s-au mișcat rapid. Vor pregăti meciurile de foc din play-off în Turcia, la Belek și Kadriye. Steliștii vor susține și șase jocuri de pregătire, dintre care unul împotriva lui Trencin, fost adversară din preliminariile Ligii Campionilor.
Edin Dzeko, fostul atacant al celor de la Manchester City, trece printr-o situație mai puțin plăcută. Actualmente jucător de la AS Roma, după ce gruparea din capitala Italiei a suma cerută de britanici pentru serviciile sale a fost filmat în timp ce împărțea bancnote de 100 de euro pe clapele de la orga unei formații de muzică lăutărească din Bosnia.
Momentul de criză prin care trece Petrolul Ploiești pare fără ieșire pentru formația de pe Ilie Oană. Jucătorii sunt neplătiți, rezultatele sunt departe de a fi cele mai bune, suporterii s-au îndepărtat de echipă, iar, culmea, echipa a fost la un pas să nu mai poată folosi stadionul din pricina datoriilor pe care le are.
Mircea Lucescu (70 de ani), unul dintre antrenorii emblematici ai României, conduce banca tehnică a celor de la Șahtior Donețk în din 2004, a cucerit numeroase trofee și a acumulat diferite experiențe, dar pare că nu și-a pierdut din entuziasm pentru meseria care i-a adus atât de multe bucurii.
Marc Andre ter Stegen s-a săturat de statutul de rezervă a lui Claudio Bravo și vrea să plece de la Barcelona. Acesta a fost titular în meciurile internaționale ale Barcelonei, din sezonul trecut, înclusiv în finala Champions League, câștigată cu 3-1 în fața lui Juventus.
Costel Gâlcă, antrenorul cu care Steaua a realizat o premieră istorică sezonul trecut când a câștigat trei trofee, a ajuns acum în Spania, la Espanyol, după ce s-a despărțit în vară de gruparea „roș-albastră”. Instalat de 10 zile pe banca tehnică a ibericilor, Gâlcă își gândește deja eventualele mutări din perioada de transferuri.
La Dinamo a început „curățenia” de iarnă, Mircea Rednic a decis să renunțe la jucătorii care nu mai intră în vederile sale pentru anul 2016. „Puriul” eliberează unele locuri de pe ștatul de plată clubului, dar își asigură în același timp și un buget de salarii pentru următoarele mutări.
Steaua a reușit încă o victorie cu Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică, a patra consecutivă. Campioana a învins, scor 3 – 1, pe ACS Poli Timișoara. Golurile au fost marcate de Bocșan (autogol), Stanciu, Hamroun, respectiv Popescu. Cel din urmă a reușit să înscrie probabil golul campionatului de până acum.
Sezonul regulat al Ligii 1 se apropie de final, iar seara de luni ne aduce și ultima confruntare a anului 2015. Campioana României, Steaua, dă piept cu ACS Poli Timișoara, pe stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, de la ora 20:30. Cele două formații se află la poli opuși ai clasamentului.
Presa din Germania a făcut anunțul oficial.Pep Guardiola va pleca de la Bayern Munchen, iar locul său va fi luat de Carlo Ancelotti. „Carletto”, așa cum era poreclit încă din perioada de când era fotbalist, își va trece în CV-ul său impresionant încă un „gigant” al Europei.
Real Madrid nu trece prin cea mai bună perioadă a existenței sale. Plecarea lui Carlo Ancelotti, antrenorul cu care madrilenii au cucerit „La Decima” și reușeau să țină piept Barcelonei, pare să fie motivul care a produs o ruptură între fani, președintele clubului și jucători. Speculații privind o eventuală ceartă între Rafa Benitez și mai mulți jucători ai Realului au tot apărut în presă.
Costel Gâlcă, antrenorul cu care Steaua câștiga sezonul trecut trei trofee, debutează oficial în Primera Division, sâmbătă, 19 decembrie, contra celor de la Las Palmas. După debutul pe banca lui Espanyol în returul Cupei Regelui, 2-1 cu Levante, pentru Costel Gâlcă urmează al doilea examen.
Etapa cu numărul 23 din Liga 1 își continuă seria de meciuri interensante și ne oferă, sâmbătă, 19 decembrie, două meciuri de foc pentru locurile de play-off. Primul se va desfășura pe stadionul Emil Alexandrescu din Iași, echipa locală, CSMS și cei de la CS U Craiova își dau întâlnire de la ora 18:00. Cele două formații sunt vecine de clasament.
Anhony Martial, puștiul pentru care Manchester United a plătit nu mai puțin de 50 de milioane de euro celor de la AS Monaco, a fost desemnat istincție acordată pentru prima oară de cotidianul italian Tuttosport în 2003 și care premiază cel mai bun fotbalist sub 21 de ani.
Naționala feminină de handbal a României a fost învinsă, vineri seară, de reprezentativa Norvegiei, scor 35-33, după prelungiri, în semifinalele Campionatului Mondial. Tricolorele vor juca pentu medaliile de bronz în compania naționalei Poloniei, duminică, 20 noiembrie, de la 15:45.
FC Botoșani s-a impus, duminică, 13 decembrie, pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj, scor 2-1. Este a treia victorie consecutivă a formației moldave, care pare că a depășit momentul mai puțin fast. Revenirea lui Michael Ngadeu, dar și faptul că tot lotul este valid, sunt pilonii pe care s-au construit forma echipei din acest moment, este de părere Cornel Șfaițer, patronul formației moldave.
La mijlocul acestei săptămâni se desfășoară meciurile din sferturile Cupei României. Partidele se vor juca în sistem eliminatori, gazde fiind desemnate formațiile clasate mai slab în stagiunea trecută.
Pauza de iarnă se apropie cu pași repezi, iar, implicit, se apropie și perioada de transferuri. Toate echipele vor căuta variante să se întărească pentru lupta la titlul de campioană, ori pentru evitarea retrogradării. Odată cu revenirea lui Laurențiu Reghecampf, la Steaua vor începe investițiile pentru îndeplinirea obiectivelor principale: câștigarea campionatului și prezența în grupele Ligii Campionilor.
Pep Guardiola anunțase la începutul acestei săptămâni că în scurtă perioadă se va hotărî ce va face la finalului acestui sezon. Tehnicianul a luat însă o decizie mai devreme decât se așteptau oficialii bavarezi. Tehnicianul catalan i-ar fi anunțat pe aceștia că la vară, când îi expiră contractul, va părăsi Allianz Arena.
Într-o perioadă în care United se află într-o criză evidentă de rezultate, dar și de joc, Javier Hernandez, fotbalist care a părăsit Old Trafford în vară, s-a redescoperit la Bayer Leverkusen. Vârful mexican nu s-a înțeles cu tehnicianul batav de pe banca „diavolilor” și a fost nevoit să plece.
Dinamo a câștigat contra Astrei, 2-1 la ultimul meci în Ștefan cel Mare, și s-a calificat în semifinalele Cupei României. Elevii lui Rednic au practicat un joc excelent în prima repriză și au reușit să țină frâiele jocului. Gnohere a marcat repede, în minutul 16, iar Astra n-a avut reacție până în repriza a doua, când Enache a egalat în prelungirile partidei. Palic a adus victoria lui Dinamo cu un gol reușit în minutul 94.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER