Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”.
În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care a învățat meserie la Digi Sport.
La finalul lui 2019 a acceptat oferta ProSport. Să nu vă mirați dacă o să îl vedeți și la ProSport Live.
În paralel, comentează constant meciuri din ligile de top ale Europei, dar și din cupele europene. Pe Orange Sport, Prima Sport și Voyo.
Meciul României cu Irlanda de Nord din noiembrie 2014 reprezintă o amintire superbă pentru Paul Papp, care a reușit să marcheze de două ori în succesul cu 2-0 de la București. În preliminariile pentru Euro […]
Dinamo tremură acum în lupta pentru evitarea retrogradării, dar peste trei sezoane ar putea fi campioana Superligii, într-un scenariu fabulos pus deja la punct de acționarii din „Ștefan cel Mare”. Edițiile viitoare din Superliga ar […]
Fanii României promit să vină în număr mare pe Arena Națională și deja știm sigur că se va depăși borna celor 30.000 de spectatori. ProSport a aflat că până în jurul orei 13:00 se vânduseră […]
Irlanda de Nord este primul adversar al României înainte de Euro 2024! La prima vedere, tricolorii sunt favoriți, însă meciul de pe Arena Națională nu se anunță deloc unul ușor. Mai ales că oaspeții îl […]
România a sperat până în ultimul moment ca Ucraina să nu ajungă în „finala” pentru calificarea la EURO 2024, dar acest lucru nu s-a produs! Vecinii noștri au trecut cu 2-1 de Bosnia, după o […]
Naționala României rămâne pe Arena Națională și pentru duelul cu Irlanda de Nord, iar Edi Iordănescu susține că ar fi fost foarte greu să se meargă în afara Bucureștiului în această perioadă. Totuși, selecționerul a […]
Alexandru Mitriță își dorește neapărat să fie în lotul României pentru Euro, doar că Edi Iordănescu a lăsat de înțeles că șansele sunt destul de mici. „Trenul e în mers”, a subliniat selecționerul, semn clar […]
Căpitanul echipei naționale, Nicolae Stanciu, a fost jucătorul care l-a însoțit pe selecționerul Edi Iordănescu la conferința oficială a tricolorilor premergătoare meciului amical cu Irlanda de Nord din pregătirea EURO 2024. Experimentatul mijlocaș a răspunsul […]
În conferința de presă oficială a echipei naționale premergătoare meciului tricolorilor cu Irlanda de Nord, în pregătirea EURO 2024, selecționerul Edi Iordănescu a abordat subiectul contractului său cu FRF, care expiră în această vară, după […]
Corvinul Hunedoara se pregătește deja pentru super meciul cu CFR Cluj, din sferturile Cupei României. Este fără îndoială evenimentul anului pentru orașul care a dat mari fotbaliști și pentru prima reprezentativă. Din informațiile ProSport, Mircea […]
Federația Română de Fotbal a invitat generațiile tricolore din 1984 și 1994 la meciul cu Irlanda de Nord, însă prea mulți internaționali din urmă cu 30 de ani nu se vor înghesui pe Arena Națională. […]
„Familia” lui Dinamo trece prin momente grele, după ce băiatul lui „nea Manole”, omul bun la toate în „Ștefan cel Mare”, a murit recent în Statele Unite. Un apropiat al familiei, Ionel Dănciulescu cere ajutorul […]
Steaua n-are încă drept de promovare în Superliga, dar se pregătește de un amical de gală împotriva celor de la Ludogorets, echipă care a ajuns în primăvara europeană. Din informațiile ProSport, amicalul a fost stabilit […]
Simona Halep a tras tare pentru un succes la revenirea în tenis după o pauză lungă, însă George Cosac crede că absența de mai bine de un an a lăsat urme serioase în jocul româncei. […]
Gigi Becali poate da marea lovitură după meciul României cu Irlanda de Nord! Din informațiile ProSport, Adrian Șut rămâne o țintă în campionatele importante din Europa: acesta este dorit de Copenhaga și Trabzonspor. Convocat de […]
FCSB domină clar Superliga, este favorită certă la titlu, însă sunt și fani nemulțumiți de modul în care decurg lucrurile în „curtea” liderului. „Hans Gruber” a ieșit în evidență în ultimele luni prin mesajul „Fii […]
Vestea că a fost prins dopat Cosmin Matei nu a picat deloc bine celor de la Sepsi! De fapt, a fost chiar un șoc pentru vicepreședintele clubului, care a fost prezent pe Arena Națională la […]
Nu e deloc liniște la Sepsi, chiar dacă echipa a ajuns în play-off pe ultima sută de metri. După eșecul cu FCSB, scor 1-2, încă o veste proastă: Attila Hadnagy îl apără pe Cosmin Matei […]
Cele echipe vin cu stări de spirit diametral opuse. Băieții lui Elias Charalambous se resimt după „dușul rece” aplicat de rivalii de la Rapid, în timp ce covăsnenii au un moral excelent după victoria obținută […]
Laszlo Dioszegi a povestit un gest uluitor pe care l-a făcut, în tinerețe, împotriva unui meci aranjat! Patronul de la Sepsi a dezvăluit care a fost singura sa tangență cu lumea jocurilor trucate, din postura […]
Gigi Becali a primit o veste cât se poate de proastă chiar înaintea meciului cu Sepsi, care se dispută în această seară pe Arena Națională. Laszlo Dioszegi a anunțat ce are de gând să facă […]
La finalul lunii martie, România, naționala lui Edi Iordănescu, va avea două amicale de jucat în vederea Campionatului European din Germania de la vară: cu Irlanda de Nord, respectiv cu Columbia. Prin urmare, tricolorii s-au […]
ProSport a aflat câte bilete s-au vândut pentru România – Irlanda de Nord, cu o săptămână înaintea duelului de pe Arena Națională! „Tricolorii” lui Edi Iordănescu vor disputa două partide amicale în această lună, cea […]
Naționala de fotbal feminin intră într-o nouă eră, după ce s-a ajuns la despărțirea de Cristi Dulca. Selecționerul ne-a mărturisit că vrea să meargă „pe un alt drum”. Prin urmare, fostul jucător al Rapidului vrea […]
Radu Drăgușin este sub presiune după primul meci ca titular pentru Spurs, iar jurnaliștii de la The Sun au scos în evidență faptul că Muniz a fost un coșmar pentru jucătorul naționalei României. The Sun […]
Radu Drăgușin a avut parte de o adevărată provocare în Premier League, însă primul meci ca titular a adus atât plusuri, cât și minusuri. Echipa sa a fost însă complet depășită de Fulham, care s-a […]
CSM București este ca și calificată în sferturile Ligii Campionilor, după ce formația noastră a reușit să câștige clar cu Krim, scor 30-24. Cu Neagu într-o zi foarte bună, CSM București a avut și șapte […]
Cristi Dulca regretă că Rapid a pierdut trei puncte mari în fața Farului (1-2) și susține că Peluza Nord din Giulești ar fi trebuit să facă tot posibilul pentru a susține echipa lui Cristiano Bergodi. […]
Steaua are speranțe mari că poate să obțină în sfârșit dreptul de a promova în Superliga, iar Adrian Bumbescu pariază că echipa din Ghencea va ajunge în scurt timp printre cele mai bune echipe din […]
Radu Drăgușin a aflat deja că va bifa primul meci ca titular în tricoul lui Tottenham, însă misiunea românului nu va fi una ușoară în Premier League, mai ales că va fi aruncat direct într-un […]
A început „bătălia” pe rețelele de socializare înaintea sferturilor din UEFA Champions League. De exemplu, Rodrygo, starul lui Real Madrid, abia așteaptă un nou duel cu Manchester City, după ce a contribuit decisiv la calificarea […]
Steaua a surprins prin transferul lui Adi Popa, iar ProSport a aflat culisele acestei mutări, care a devenit oficială imediat după ce roș-albaștrii au ratat play-off-ul în Liga 2. Din informațiile noastre, Adi Popa se […]
S-au tras la sorți și duelurile din sferturile Conference League! Astfel, Răzvan Lucescu o va înfrunta pe Brugge în tentativa de a duce PAOK într-o semifinală istorică în Europa. Derby-ul din sferturi pare să fie […]
S-au tras la sorți meciurile din sferturile Champions League! Astfel, marile derby-uri sunt cele dintre PSG și Barcelona, respectiv Real Madrid și Manchester City. Un alt duel tare este cel dintre Arsenal și Bayern, în […]
Superliga nu mai este de mult reprezentată în Europa, dar tot avem motive de bucurie prin realizările „stranierilor”. Joi seara, Răzvan Lucescu a obținut o calificare de senzație în sferturile Conference League, iar fostul selecționer […]
Dan Șucu speră să dea o lovitură de proporții prin transferul lui Albion Rrahmani în Premier League, în condițiile în care vârful Rapidului ar fi intrat și pe lista gigantului Aston Villa. Englezii caută deja […]
FCSB nu concepe să rateze campionatul nici după eșecul usturător cu Rapid, scor 0-4, doar că și rivala CFR Cluj mai speră la primul loc, în condițiile în care va reveni pe teren vedeta ardelenilor. […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER