Nu au trecut nici 24 de ore de la conferința pe care Constantin Gâlcă a susținut-o miercuri, la ora 13:00, la stadionul din Ghencea, că antrenorul stelist a prezentat joi un comunicat care-i dezvăluie o […]
Fost jucător la Steaua între 1996 și 2002, actual antrenor al Academicii Pitești, liderul seriei secunde în Liga 2, Marius Baciu a acceptat să stea de vorba cu ProSport despre viața pe banca tehnică, cariera de fotbalist, care a durat 17 ani, din 1992 până în 2009, dar și despre unul dintre episoadele negre ale istoriei Stelei, meciul pierdut cu 5-0 pe terenul lui Paris Saint Germain, în 1997.
Un agent sârb, Zvonko Milojkovic, susține că oficialii echipei CSU Craiova au încercat să-l păcălească atunci când oltenii s-au arătat interesați de achiziționarea a trei fotbaliști din spațiul ex-iugoslav. Milojkovic îl acuză direct pe Felix […]
Finala surpriză în acest sezon la US Open: japonezul Kei Nishikori, elevul lui Michael Chang, îl va înfrunta luni (live pe Eurosport) pe croatul Marin Cilic, jucător antrenat de Goran Ivanisevic Omul maraton, Nishikori, a […]
Iar ediția din acest an conține un duel de la distanță între foști mari jucători ai circuitului: Stefan Edberg, fostul lider mondial care îl pregătește pe FedEx, va da ochii cu fostul lui adversar, croatul Goran Ivanisevic, cel care se ocupă de evoluția lui Marin Cilic. În cealaltă semifinală, Michael Chang, americanul care l-a învins pe Edberg în epica finală a ediției 1989 de la Roland Garros, a pregătit cu minuțiozitate partitura pe care o va aborda elevul său, japonezul Kei Nishikori, contra sârbului Novak Djokovic, tenismen antrenat de o altă legendă a tenisului, germanul Boris Becker.
Controversatul sprinter american Justin Gatlin (32 de ani, 1,85 m, 80 kg) a stabilit vineri seara, în etapa de Diamond League de la Bruxelles, cel mai bun timp al anului în proba de 100 de […]
În nenumărate discipline sportive, diverse reprezentative naționale ale României au arătat în ultimul deceniu că găsesc de la rar spre foarte rar rezolvare pentru puzzleul complicat al revenirilor atunci când sunt ținute la degetul mic […]
Câștigătoare week-end-ul trecut în Openul Cehiei, Eliza Samara continuă să impresioneze în tenisul de masă mondial. Eleva antrenorului Viorel Filimon a urcat spectaculos în ierarhia mondială a acestei luni grație performanței de la puternicul turneu și se află în prezent pe poziția a 13-a, cu 2.706 puncte, cea mai bună clasare a carierei.
Provocat din Germania la un „Ice Bucket Challenge”, Gustav Rydegard, pivotul echipei de handbal din Ștefan cel Mare, a avut o reacție originală. Suedezul s-a arătat dispus să lucreze pro bono într-o organizație de întrajutorare a copiilor din București, în momentul în care va ajunge să învețe limba română, iar în primă fază să doneze bani pentru fiecare spectator care va asista la partida de campionat Dinamo București – CSM București, programată în jurul datei de 13 septembrie. Deși nu a precizat ce sumă este dispus să ofere, Rydergard speră ca la jocul respectiv din Liga Națională să asiste 2.500 de spectatori.
Viorel Moldovan, antrenorul echipei de tineret a României, a acceptat să vorbească cu ProSport despre una dintre marile probleme ale fotbalului românesc: dificultățile pe care le întâmpină fotbaliștii autohtoni atunci când decid să plece din România la o echipă din străinătate. .
Campioana României, CSU Asesoft Ploiești, va juca pe 11 septembrie, de la ora 19:00, în Sala Olimpia, un meci amical cu celebra formație Partizan Belgrad Partida va avea loc de la ora 19:00 (intrarea liberă), […]
Săritoarea în lungime Alina Rotaru a reușit marți seara un rezultat mare pe final de sezon, impunându-se în penultima etapă IAAF World Challenge, la Zagreb (6,56 m) Tot în Croația, triplusaltistul Marian Oprea a încheiat […]
Fotbalul mare l-a jucat pe „Ion Oblemenco” și în „Ștefan cel Mare”. Pe Național Arena și pe Vasil Levski. Și pe alte arene pe care mii de suporteri au puterea să oprească mingea chiar cu sufletul pe linia porții. Fotbalul inimii l-a jucat acasă. Nu sub lustra spartă de o minge ovalizată dușman al sufrageriei. Acasă pe maidanul 1 de lângă scara 2. Acasă pe bitumul gri încins de tălpi roșii. Acasă pe stadionul de la țară, colț cu lanul de secară. Acasă înseamnă pentru eroul român al bulgarilor perimetrul de-un verde strident din Borlovenii Noi. Un sat vechi și frumos, cu 500 de suflete, aflat sub umbrela comunei Prigor. Din Caraș-Severin. Unde se trăiește ca într-o vedere. Cel puțin așa sunt aruncate tușele pe tabloul de pe siteul Primăriei.
Naționala de juniori Under 19 la polo a României a învins Franța, joi, la Campionatul European din Georgia, scor 6-5, și va juca pentru locurile 9-10 cu Rusia.
Cătălin Câmpeanu, cel mai rapid sprinter din România, va alerga în această seară, la etapa de Diamond League de la Zurich (20:50) în cursa B a probei de 100 m Elevul antrenorului Marius Linte e […]
Vali Tomescu (38 de ani), fostul antrenor al Constantinei Diță și ex-coordonatorul lotului olimpic feminin de maraton al Chinei, luptă pentru crearea unui mediu propice performanței în România. Întors în țară de peste un an și jumătate, profesorul din Haghig a format în București, la Pescariu Sports & Spa (Bulevardul Barbu Văcărescu), alături de Dinu Pescariu și Stelian Larga, unicul laborator pentru măsurători cardio-respiratorii în sport, centru în care se pot testa atât protagoniști din disciplinele individuale și de echipă, cât și amatori sau persoane care vor să scape de surplusul de kilograme.
Astra întâlnește în această seară, de la ora 21:30 (Digisport), pe Stade Gerland, gruparea franceză Lyon, în manșa tur a play-off-ului Europa League ProSport a stat de vorbă pentru a prefața întâlnirea cu agentul FIFA […]
FC Viitorul, echipa pe care Gică Hagi a reușit să o aducă pe prima scenă a fotbalului românesc la doar trei ani de la înființare, trece în acest debut de sezon printr-o perioadă grea. După […]
ProSport vă prezintă un nou episod din serialul oamenilor de afaceri care și-au petrecut picături din tinerețe pe terenul de sport. Unii și-au încheiat cariera din cauza accidentărilor, alții au cârmit spre școli care nu le-ar fi permis să urce pe fiecare treaptă a performanței, iar alții își trăiesc visul prin intermediul copiilor. Majoritatea oamenilor din business pentru care sportul nu e doar un mijloc de a-și satisface nevoia de entertainment în fața LCD-ului aleg să-și oxigeneze creierul și plămânii și să-și tonifice musculatura în week-end, pe terenul visurilor lor.
În urma deciziei, medalia de aur îi va reveni tot unui sportiv din Franța, Yoann Kowal, în timp ce polonezul Zalewski va primi medalia de argint. Podiumul va fi completat de spaniolul Angel Mullera, care inițial se clasase pe locul 4 (este și motivul pentru care spaniolii au protestat oficial în urma gestului făcut de Mekhissi). Franța poate contesta decizia, însă șansele ca demersul să fie unul încununat de succes par infime.
Adina Diaconu este portdrapelul României la a doua ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, găzduită de Nanjing, China, în perioada 16-28 august 2014 Sportiva născută în Slatina este lÃder european la tenis de masă, la […]
Ioan Andone s-a lăsat surprins de moderatoarea Fotball Look, Roxana Ciuhulescu, cea care i-a lansat invitația unei plimbări cu final neașteptat. Aventura a început pe autostrada A1, la kilometrul 20, acolo unde vedeta tv, aflată la volan, a părăsit autostrada și l-a convins pe fostul antrenor dinamovist să se lase legat la ochi.
În ziua a treia a Campionatului European de atletism de la Zurich, Mirela Lavric s-a calificat în finala probei de 800 m. Repartizată în prima semifinală, eleva antrenoarei Viorca Pintilie s-a clasat pe locul 4, […]
UPDATE 23:40 Prin performanța sa, locul 7 în finala de la 100 m a C.E. din Elveția, Cătălin Câmpeanu a adus un plus de vizibilitate atletismului românesc, iar rezultatul său, calificare în ultimul act al […]
În ziua a doua a Europeanului de atletism de la Zurich, Cristina Sandu s-a calificat în ultimul act al probei de triplusalt, cu un rezultat de 13,67 m, care i-a permis să prindă ultimul loc […]
Maria Rus și Lucian Sânmărtean formează unul dintre cele mai cunoscute cupluri din sportul românesc. Ea fostă atletă, el actual jucător la Steaua. „Sunt de-o viață împreună”, rezumă o fostă colegă a sprinterei. O pereche în adevăratul sens al fericirii și împlinirii.
Superkombat și fundația „Fight For Life Charity” au demarat o campanie pentru ajutorarea sinistraților din urma inundațiilor care au avut loc în Oltenia, iar miercuri, 13 august, mai mulți sportivi în frunte cu promotorul Eduard […]
Campionatul Național de volei pe plajă a avut loc în perioada 31 iulie – 2 august pe plaja Luv din Mamaia Titlul național a fost câștigat de echipa formată din Andrei Laza și Marius Mascovici, care în finală a trecut de cuplul Adrian Holhoș – Bogdan Moisa
Szobi Cseh s-a stins vineri dimineață din viață după o luptă de doi ani cu cancerul. La 71 de ani, acesta a fost unul dintre cele mai importante figuri ale României. Actor și regizor, Cseh a înființat prima școală de cascadori din România, realizând peste 70 de spectacole în țară și făcând numeroase cascadorii în producții românești, unele dintre ele fiind unice în lume. Prima apariție pe ecran a lui Szobi Cseh a fost în anul 1970, în filmul „Mihai Viteazul – Unirea”, în regia lui Sergiu Nicolaescu.
Triplul campion mondial Remy Bonjasky va sosi în România pentru a asista la gala Superkombat World Grand Prix de la Constanța, programată pentru sâmbătă, 2 august, în Sala Sporturilor. Surinamezul este al treilea invitat special […]
Cu aproximativ o lună înaintea startului de sezon din Liga Națională de Baschet, în care nu va mai intra pe teren, Virgil Stănescu, președintele echipei Steaua CSM EximBank, a vorbit în premieră despre planurile clubului. […]
Locuri însemnate din galeria suporterilor diferitelor echipe de fotbal din România sunt ocupate și de personalități din afara sportului. Steaua, Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova, Petrolul sau Universitatea Cluj sunt doar câteva dintre grupările adulate de […]
Prima apariție în presă a Serenei a clarificat problema privind starea de sănătate a liderului WTA. În urmă cu aproximativ o lună, la un meci de dublu la Wimbledon alături de sora sa, Venus, Serena s-a simțit foarte rău în timpul jocului, dând semne de dezorientare. Mulți au speculat după acel moment faptul că jucătoarea din Statele Unite ar fi fost beată, chiar drogată. Tenismena a dat vina pe un virus, motiv pentru care a și abandonat în jocul cu perechea Kristina Barrois și Stefanie Voegele.
Triplusaltista Cristina Bujin (26 de ani) a fost una dintre performerele Naționalelor de atletism desfășurate în week-end pe stadionul din Pitești Eleva lui Bogdan Tudor și-a realizat cel mai bun rezultat personal al sezonului, întinzând […]
Probă de tradiție în atletismul românesc, săritura în lungime continuă să propună sportive de mare valoare, iar Campionatele Naționale desfășurate în week-end, la Pitești, au conținut o finală spectaculoasă la groapa de nisip, o probă […]
Dealul Gușterița de lângă Sibiu a fost sâmbătă, pentru a treia oară consecutiv, punctul terminus al celui mai dificil raliu hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs. Jonny Walker a condus raliul încă din prima […]
Cea de a treia zi a ediției din acest an a celui mai dificil raliu hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs, a debutat lângă Voineasa și i-a purtat pe rideri în Munții Lotrului și […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER