Cursa Wings for Life, ce s-a desfașurat duminică, în direct pe sport.ro, a avut scop caritabil și a adunat la start 35,397 de concurenți din 164 de țări de pe șase continente. La București, startul s-a dat din parcarea magazinului Cora din Patelimon, iar participanții au alergat pe drumul vechi spre Constanța. În acest prim format revoluționar de cursă în care s-a alergat simultan în 34 de locații din 32 de țări. Evenimentul s-a desfășurat pe 13 fusuri orare și au participat alergători de toate nivelurile, de la hobby până la alergători de elita – ocazie cu care s-a reușit strângerea sumei de 3 milioane de euro având ca scop cercetări în domeniul măduvei spinării.
Fostul număr 49 WTA a pierdut lupta purtată împotriva cancerului la ficat. Jucătoarea născută la Kiev, dar stabilită în Ipswich, s-a retras din activitate în noiembrie 2013. Boala i-a fost descoperită la mijlocul lunii ianuarie, la scurt timp după ce Baltacha a luat o decizie importantă, căsătorindu-se cu antrenorul său, Nino Severino.
Devenim cățelușii din pluș din luneta clasicei Dacia 1300 în încercarea de a le urmări un schimb de mingi. Și odată ce l-am văzut sau l-am revăzut cu ochii minții, ne-am
Patronul Astrei regretă mutările din compartimentul ofensiv realizate la începutul sezonului. Astra Giurgiu are două obiective de atins în finalul acestui sezon: clasarea pe locul al doilea și câștigarea Cupei României
Cătălina Ponor (26 de ani) a devenit…
Cristi Manea s-a născut la Constanța, județul care l-a oferit țării pe cel mai iubit jucător român din toate timpurile, Gheorghe Hagi. Încă din primii ani de viață a fost atras de fotbal, iar la una dintre primele sale aniversări, tatăl său i-a oferit cel mai frumos cadou: o minge de fotbal.
După o optime de finală cu o desfășurare halucinantă, Eliza Samara, Dana Dodean și Bernadette Szocs s-au calificat între primele opt echipe ale lumii, iar în această dimineață, de la ora 4:00, vor servi împotriva echipei din Singapore.
Elisabeta Lipă, Alin Petrache și Octavian Bellu sunt cei trei candidați care s-au înscris în lupta pentru conducerea organismului cu sediul lângă Arcul de Triumf
La sfârșitul anului 2013, după cele 17 etape ale turului și încă două din retur, Pandurii Târgu Jiu acumulase 34 de puncte, ce îi permiteau să ocupe locul al patrulea în clasament, ultimul care asigură un loc în Europa.
Istoria competiției sponsorizată acum de Ion Țiriac și Ilie Năstase nu se identifică în prezent cu vreun campion român la simplu, În pofida faptului că România se poate mândri cu primul lider mondial din istoria ATP. Rând pe rând, Dinu Pescariu, Adrian Voinea, Andrei Pavel sau Victor Hănescu au pierdut șansa de a-și trece numele pe lista câștigătorilor Openului bucureștean. Aceasta conține tenismeni precum Goran Ivanisevic, Thomas Muster, David Ferrer sau Gilles Simon.
Elisabeta Lipă, șefa clubului CS Dinamo și președinte al FR de Canotaj, a fost azi la sediul Comitelului Olimpic și Sportiv Român, unde și-a depus candidatura pentru postul rămas vacant după retragerea lui Octavian Morariu.
Grigor Dimitrov s-a impus la București fără a pierde vreun set în cele patru partide disputate. A fost singurul jucător străin care a reușit să strângă la arenele BNR o galerie frumoasă, cu multe steaguri, tricouri și șepci în culorile țării sale, însă a fost încurajat în egală măsură și de spectatorii români, care i-au făcut galerie mai ceva decât conaționalii săi. A început finala jucând mai slab decât și-o impune singur, după cum a precizat la conferința de presă, însă a fost clar omul mai bun de pe teren.
Bulgarul Grigor Dimitrov, principalul favorit al turneului, luptă împotriva campionului ediției precedente, Lukas Rosol (Ceh), pentru trofeul BRD Năstase-Țiriac Trophy
Sâmbătă dimineața, Prosport a dat startul unei noi expediții „Cu bicicleta la mare”. Participanții au plecat spre mare după startul dat în parcarea magazinului Lidl din strada Liviu Rebreanu de fostul arbitru, Ion Crăciunescu
La demonstrativul pregătit de organizatorii BRD Năstase-Țiriac Trophy pentru finalul zilei semifinalelor tablourilor de Simplu și Dublu s-a râs în hohote, mai tare decât la o comedie bună cu Stan și Bran. Ilie Năstase și Andrei Pavel (decideți dumneavoastră cine ar fi Stan și cine Bran) i-au avut adversari pe Goran Ivanisevic și Cedric Pioline, cei patru întrecându-se în glume, icnete și imitări ale unor jucători și jucătoare din circuit.
Are 27, mult simț al umorului și este semifinalistul surpriză de la BRD Năstase-Țiriac Trophy. Robin Haase este jucătorul în oglindă pentru Rafael Nadal.
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, în vârstă de 24 de ani, numărul 27 în clasamentul WTA, este începând din 22 aprilie imaginea grupului Marfin România.
Sfertul de finală dintre perechea Horia Tecău/Jean Julien Rojer și Colin Fleming/ Ross Hutchins a fost amânat pentru vineri.
Românii au avut o zi de vis în proba de Simplu la BRD Năstase-Țiriac Trophy: toți cei trei jucători intrați în competiție și-au câștigat meciurile, avansând în turul secund al tabloului principal
Pentru Andreas Seppi, partida de pe Central a început dezastruos. Serviciul nu i-a funcționat, loviturile au fost fie prea scurte, fie prea lungi, iar de partea cealaltă a fileului a găsit un jucător în mare formă, cu lovituri puternice, aspre și o mare disponibilitate de a face risipă de efort.
Superliga română de rugby revine în acest weekend pe micile ecrane, două din cele trei partide ale etapei vor fi televizate de postul național, inclusiv cel mai important meci al rundei, Farul Constanța – Știința Baia Mare.
Sâmbătă, după victoria cu Olhanense (2-0), clubul pe care-l antrenează din 2009, Benfica, și-a asigurat al 33-lea titlu de campioană din istorie și al doilea cu Jorge Jesus pe bancă.
Prima zi a meciurilor de pe tablourile principale de la BRD Năstase-Țiriac Trophy 2014 a început pentru mulți spectatori, în tribune, la antrenamentele jucătorilor favoriți. Și s-a terminat târziu, aproape de ora 21:00, sub lumina nocturnei de pe Central, după ultima minge, pierdută, a dublului Florin Mergea – Oliver Marach.
Francezul Gilles Simon (27 de ani), triplu câștigător de la BRD Năstase-Țiriac Trophy, a oferit o scurtă demonstrație de îndemânare la masa de tenis. Degajat și zâmbitor, Simon a lovit temperat mingea de celuloid, pentru ca schimburile să dureze cât mai mult. A cules și mingile căzute pe jos, „în public”.
Andrei Pavel, Marius Copil, Martin Emmrich și Christopher Kas au lăsat tenisul pentru o bucătărie profesionistă, la BRD Năstase-Țiriac Trophy, și au gătit scoici, sub supravegherea atentă a lui Chef Cătălin Scărlătescu.”Astăzi, veți găti ca un Chef” i-a anunțat de la început masterchef-ul Cătălin Scărlătescu pe cei patru invitați speciali ai standului Corks Cozy Bar.
Cu șase etape înainte de finalul campionatului, Petrolul are de recuperat un singur punct față de Astra, ocupanta locului secund.
La prima oră a zilei de luni, spectatorii au luat cu asalt complexul de la Arenele BNR, unde debutează meciurile de pe tabloul principal de simplu și dublu. La casa de bilete s-a format în doar câteva minute o coadă de peste 200 de peroane: copii cu mingi pregătite pentru autografe, tineri veniți cu bicicleta, fani ai tenisului de toate vârstele.
Ewald Lienen, antrenorul Oțelului, e singura excepție a campionatului, fiind instalat pe 6 Noiembrie 2013 pe banca gălățenilor
Sistemul acestei noi întreceri este ideal pentru echipele mici, care doresc să-și ajusteze bugetele reduse pentru plăți salariale. În condițiile în care meciurile se vor disputa în perioada în care reprezentativa României va fi angrenată în campanii de calificare sau meciuri amicale, de la cele mai bune garnituri vor lipsi cei mai în formă jucători, convocați în cadrul loturilor de tineret sau seniori. Din păcate, asta va reduce interesul principalelor formații din campionatul intern, întrucât câștigarea acesteia nu presupune și asigurarea prezenței în cupele europene.
Sorana Cîrstea a obținut punctul decisiv care duce echipa de Fed Cup a României în Grupa Monadială II cu victoria în fața Bojanei Jovanovski, scor 6-3, 6-7/7, 6-3
Returul semifinalei de Cupă dintre Dinamo și Steaua începe de la -3 pentru elevii lui Flavius Stoican, care sunt obligați să pună în scenă o performanță perfectă pentru o calificare nesperată de nimeni. În Joia Mare, „câinii” speră în minuni, deși cifrele statistice le sunt potrivnice. Partida retur din semifinalele Cupei României e azi, de la 20:30, pe Național Arena (live pe ProTV)
Astăzi, Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie” a fost gazda unui eveniment ce a venit să încheie cu brio prima serie de modernizări. Toată povestea a început acum 4 ani. Mai precis, în 2010, Gică Hagi organiza un meci caritabil, din care reușea să strângă aproximativ 100.000 de euro. Inițiativa a continuat cu un concert de succes, în urma căruia suma strânsă a ajuns la 500.000 de euro.
A fost ultimul triumf pe care Dinamo l-a obținut la o diferență de trei goluri într-un derby cu Steaua. Coincidența face că această partidă s-a disputat tot în Cupa României, în noiembrie 2002. Acel meci s-a disputat într-o singură manșă, pe arena din Cotroceni, iar „câinii roșii” s-au calificat în sferturi, după un succes cu 3-0.
Decesul lui Mitică Neagu, asistentul medical al Stelei, a provocat o tristețe uriașă în rândul tuturor celor ce au lucrat de-a lungul timpului cu omul care era considerat unul dintre cei mai buni maseuri din fotbalul românesc. Născut pe 3 aprilie 1947, Neagu era cel mai vechi angajat din cadrul clubului Steaua, unde a activat cu unele pauze încă din 1970. Emerich Ienei îl consideră parte importantă la succesul echipei din Ghencea din 1986, când Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni.
Antrenorul de atletism Vali Tomescu (37 de ani) a fost mereu atras de ciclism. Sportul cu pedale l-a ajutat la antrenamentele efectuate cu fosta sa elevă, Constantina Diță, dar și pentru a slăbi sau pentru a se relaxa
Simona Halep, cea mai bun jucătoare de tenis din România, a bătut palma pentru un contract
Neinclus în lotul Astrei pentru meciul din etapa a 27-a împotriva Concordiei Chiajna (1-0), Karim Yoda a fost prezent pe stadionul „Ilie Oană” la partida pe care Petrolul a câștigat-o cu 2-0 în fața lui Gaz Metan Mediaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER