Campioana României la handbal masculin HCM Constanța a fost învinsă, joi, în deplasare, în cea de-a treia partidă din grupa B a Ligii Campionilor, de formația germană THW Kiel, deținătoarea trofeului, cu scorul de 35-14 (16-7).
Nicio zi fără circ în boxul românesc. Amenințări, jigniri, atacuri verbale dure și o atmosferă ce face concurență oricărei întâlniri din ring au colorat ședința Biroului Federal al Federației Române de Box.
Un an și opt luni a durat chinul Cristinei Neagu. O operație la umăr care i-a pus în pericol cariera după un an fabulos, în care a câștigat medalia de bronz cu naționala României la Euro, și o serie de amânări ale momentului revenirii, dictate de medicul care a operat‑o în America, nu au dărâmat-o pe cea mai bună handbalistă a lumii din anul 2010. Ieri seară, Cristina (24 de ani) a revenit în sfârșit pe teren și a marcat un gol în victoria Oltchimului (scor 34-23) cu Corona Brașov, din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal feminin.
Să alegem un nume la întâmplare gen domnul Așavrea Mușchiimei. Reflectă perfect atitudinea afișată într-o după amiază din al treilea anotimp al lui 2012. Una zeflemistă generată poate de muntele de putere și bani din vârful căruia privește lumea. Dintr-o anumită perspectivă, cei 200.000 de euro transferați din seiful Primăriei București în vestiarul CS Oltchim Râmnicu Vâlcea de către domnul Așavrea Mușchiimei iau forma colacului de salvare aruncat unui colos adormit de diazepamul financiar.
Primul concurs la care Cătălina Ponor va participa va fi în Mexic, între 22-25 noiembrie
În luna septembrie, bugetul campioanei României la handbal feminin a însumat circa 500.000 de euro
Biroul Federal al Federație Române de Polo l-a numit pe Vlad Hagiu în funcția de selecționer al naționalei de polo. Acesta revine la echipă după o pauză de 4 ani.
Finala Superligii naționale de rugby fără o grupare din București. Baia Mare – Timișoara, mâine, ora 16:00. ProSport vă dezvăluie cele mai importante momente din istoria celor două formații
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, că partida cu Turcia, programată săptămâna viitoare la Istanbul, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, se va disputa conform programării inițiale, în ciuda tensiunilor de la granița turco-siriană
Americanul JD Webb a fost vedeta evenimentului desfășurat luna trecută pe Lacul Snagov
Sporturile extreme exercită o atracție magnetică asupra românilor cărora adrenalina le pompează în vene. Îi ispitesc continuu, îi învăluie într-un carusel al riscului, îi determină să-și deblocheze conturile pentru a-și satisface dorințele nebănuite sau îi fac să se elibereze din chingile fricii. Temerile de înălțime, de avalanșe, de valuri sau fiorii provocați de istorisiri trunchiate dispar ca niște urme în nisip și temerarii își descoperă mixul de veleități artistice-sportive. Unii merg mai departe, intrând înt
Crosul Loteriei Romane, competitie interna si internationala, aflat la cea de-a XV-a editie a avut parte de o promovare cu totul speciala.
Asociația Bucharest Running Club îi invită pe pasionații de alergare în perioada 6-7 octombrie la cea de-a cincea ediție a Maratonului Internațional București, cel mai important eveniment de atletism stradal organizat în capitala României.
Robi Mureșan mărturisește că o cască de ultimă generație poate face ca traumele în accidentele similare cu cel al lui Mircea Vrăjitoru să fie mult mai mici
Partida dintre campioanele României și Ungariei a purtat amprenta jucătorilor transferați în vară din Spania. Câștig de cauză au avut „ibericii” de la Veszprem, cu 37-27 (19-12). În minutul 17, portarul Rudi Stănescu a văzut roșu, fiind înlocuit de Popescu
Atmosferă ca la teatru. Cam așa poate fi explicată prestația publicului prezent la partida HCM Constanța – Veszprem. Gălăgie au făcut doar membrii galeriei venite de la Constanța, în rest spectatorii au preferat să urmărească în liniște galopul de sănătate al campioanei maghiare. La meci au ajuns doar vreo 2.500 de spectatori (Polivalenta are o capacitate de 5.000 de locuri), cu mult sub așteptările oficialilor, care mizau pe aportul publicului, chiar dacă echipa era în „deplasare”. Așa cum au făcut la meciurile din trecut ale Stelei.
Megastarul francez și echipa sa, Montpellier, bănuiți de un alt blat: o partidă cu Nimes, scor 21-25
Liga Campionilor în handbalul masculin se vede în acest sezon la București și Buzău, HCM Constanța urmând să aducă în România trei dintre favoritele la câștigarea competiției, adică finalistele ultimei ediții, THW Kiel și Atletico, și Veszprem.
Marius Copil a reușit victoria carierei la turneul din Beijing, în fața croatului Cilic, 13 ATP, într-un meci în care a servit 21 de ași
Rareș Fortuneanu (33 ani), handbalistul român clasat pe podium cu St. Raphael în Franța în ultimul sezon, susține că Poliția a avut o intervenție în forță în cazul lui Nikola Karabatic și a celorlalți jucători reținuți, tocmai pentru a da un semnal puternic către toți sportivii din Hexagon
Lui Mircea Vrăjitoru i-a fost scoasă și sonda de decompresie pusă pentru a mai diminua presiunea din creier
Comitetul Executiv al FRB, alcătuit din președintele Rudel Obreja, secretarul general Cristi Constantinescu și antrenorul federal Valentin Vrânceanu, a luat ieri două decizii care au bulversat lumea boxului.
Salonul Calului, primul eveniment care reunește activitățile economice, sportive și culturale din domeniul ecvestru, se desfășoară în premieră în România de ieri până duminică, 30 septembrie, lângă București (DN1), la Tâncăbești.
Cavalerii fluierului din handbalul românesc impresionează la nivel mondial.
Noul Logan are un preț de pornire în Franța de 7.700 de euro, iar în România se estimează că va costa undeva la 7.000 de euro.
Echipa de handbal masculin HCM Constanța a fost învinsă, joi, în deplasare, de formația suedeză IK Savehof, scor 35-31 (19-17), în primul meci din grupa B a Ligii Campionilor.
Tenismenul român (31 de ani) este din această săptămână pe prima poziție în ierarhia generală întocmită doar pe baza punctelor adunate în turneele Challenger. După evoluțiile excelente din ultima vreme, „Hăne” revine și la Cupa Davis
AIBA a impus, FRB s-a conformat: duminică va fi ales un nou președinte la Federația Română de Box
Problema privatizării Combinatului Oltchim este departe de a fi rezolvată, însă echipa de handbal este aproape de a ieși din criză. De fapt, să facă anunțul pe care îl așteaptă toți suporterii, că Vâlcea se poate bate în acest sezon pentru câștigarea Ligii Campionilor
Speranța e un lucru bun și se spune că lucrurile bune nu pier niciodată. ProSport vă spune azi povestea unei campioane care s-a agățat de o speranță plăpândă, continuând să viseze. După un timp, a descoperit că indiferent de obstacolele ce i se ivesc în cale, viața nu-și încetează cursul ei fenomenal. Pentru marile performere ale sportului românesc, adevărata împlinire vine abia în ziua în care-și arată afecțiunea maternă. Realizează că toată strălucirea aurului din perete pălește brusc și își trasează noi priorități. Unele trăiesc sentimentul devreme, în timpul carierei, dar cele mai multe pătrund în noua viață abia după 30 de ani, când întrecerile devin simple amintiri. Pentru Ionela Tîrlea, vicecampioana olimpică de la Atena (400 m garduri), cursa cu cele mai multe obstacole a survenit după 36 de ani.
Victor Pițurcă are probleme mari înaintea meciurilor cu Turcia (12 octombrie) și Olanda (16 octombrie). Selecționerul nu știe dacă se poate baza pe unul din cei mai importanți jucători, Ciprian Marica (foto).
Fost boxer olimpic și mai apoi antrenor al propriilor fii, ambii campioni mondiali, Gheorghe Simion vrea să intre în lumea fotbalului românesc. Il Padrino a descins ieri la sediul FRF, unde și-a depus dosarul pentru a deveni observator de joc. „În tinerețe am jucat fotbal. Vă garantez că mă pricep să evaluez o partidă ca fel de bine ca un meci de box. Am absolvit și Facultatea de Educație Fizică și Sport, așa că am studii în domeniu”, a declarat Gheorghe Simion (55 de ani).
Așchia nu sare departe de trunchi! Dylan (5 ani), fiul Nadiei Comăneci și al lui Bart Conner, impresionează în toate disciplinele sportive.
Cazul „Floarea Leonida” a redeschis dezbaterile privind integrarea în societate a sportivului ajuns în punctul terminus al activității. Pentru cei care nu s-au lipit de medalii în timpul carierei viitorul pare incert atunci când nu îmbrățișează munca de antrenor sau oficial de club.
Sport Arena UPB a incheiat in primele sase echipe din lume la FIBA 3×3 World Tour Final de la Miami, turneul care a pus capat primului sezon al circuitului mondial de baschet 3×3 initiat de Federatia Internationala de specialitate.
Muller și Huff și-au adjudecat câte o victorie, fiind acum la egalitate în clasamentul piloților
Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”Bucuresti este primul club bucurestean care intra in proiectul de reconversie profesionala a sportivilor de performanta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER