De aproape un deceniu, România nu mai beneficiase de un tandem feminin între primele 50 de jucătoare ale lumii. După Sorana Cîrstea (37 WTA) a venit și rândul Monicăi Niculescu (47 WTA) să treacă pragul, grație finalei jucate la challenger-ul de la Cracovia, rezultat ce a urcat-o șase poziții în clasament.
Din ianuarie, Monica (21 de ani) a stat ca pe jar între primele 200, servind minge cu minge pentru a pătrunde, în premieră, între primele 50 de jucătoare ale lumii. Iar pentru această realizare a dus o muncă de Sisif. A participat în total la 30 de turnee, au căzut în calea ei Anna Chakvetadze (12 WTA) și Maria Kirilenko (24 WTA), iar efortul a epuizat-o fizic. Psihic? Stă excelent. Iar acest capitol ar fi o latură esențială la care a lucrat principalul artizan al ascensiunii, antrenorul Călin Ciorbagiu, cel cu care Niculescu se pregătește de peste patru ani.
Chinuit în ultimii doi ani de dureri groaznice la genunchiul stâng, triplusaltistul Marian Oprea a mai suportat o tortură. Tendinita patelară (boala săritorului) a fost anulată printr-o intervenție chirurgicală complexă, în fapt prima operație din viața vicecampionului olimpic de la Atena.
„Jucătorul de șotron” s-a deplasat inițial în Finlanda doar pentru un consult, dar a fost „sechestrat” în clinica din Turku, după ce medicii au constatat gravitatea accidentării de la genunchiul stâng. Tendonul rotulian fusese afectat atât la origine, cât și la inserție, în urma șocurilor produse de-a lungul carierei, în timp ce bursa (pernuța cu lichid dintre tendon și tibie) a fost extirpată întrucât era inflamată din cauza traumatismelor repetate din timpul carierei.
Obrad Ivezic și-a sărbătorit cei 27 de ani împliniți în urmă cu 9 zile printr-o evoluție senzațională în victoria Stelei MFA (30-29) din Slovenia, succes ce-i apropie pe „militari” de primăvara Ligii Campionilor. Din aeroportul din Ljubljana, gigantul sârb de 2 m ne-a dezvăluit, ieri-dimineață, într-o engleză-româno- sârbă, secretele paradelor sale.
Frustrarea s-a citit pe fețele „alchimistelor” la finalul meciului secund din grupa C, 33-34 (13-15) cu Lada Togliatti, iar sentimentul e cu atât mai accentuat cu cât elevele lui Ivica Rimanic au ratat șansa de a îngenunchea o echipă de puștoaice, fără trei piloni esențiali: Postnova, Sidorova și Marinikova. Oltchim n-a fructificat nici atuul conferit de absențele mai sus menționate, nici distanțarea din actul secund, care, gestionată până la final, ar fi rezolvat de timpuriu calificarea în faza următoare. Reprizele primului eșec al lui Rimanic au semănat ca două picături de apă, gazdele conducând ostilitățile în debut, pentru ca vâlcencele să anuleze ecartul și să-și ia avânt, de fiecare dată lipsindu-le luciditatea în momentele-cheie, adică în ultimele minute ale reprizelor. Lada a forjat încă din min. 8 (5-2), grație valorificării unor contraatacuri sau atacuri în faza a doua, dar peste numai nouă minute rusoaicele se vedeau înfrânate prin aceleași arme de Oltchim (8-8, min. 17).
Eșecul din prima partidă (8-9) a „clasicului” Dinamo – Steaua i-a injectat pe alb-roșii cu o dorință nebănuită de a scufunda trupa lui Vlad Hagiu, iar izbânda de ieri, cu 10-6 (2-2, 2-1, 3-0, 3-3) a fost mai clară decât o arată scorul. Elevii lui Liviu Răducanu au găsit calea victoriei abia în partea a doua a ciocnirii, grație unei defensive compacte, coordonate perfect de providențialul Dragoș Stoenescu. Mecanismul alb-roșilor a funcționat și în avanposturi, acolo unde șuruburile înfipte de Aurelian Georgescu (37 de ani!), inventivitatea marca Edi Andrei și sângele rece al lui Alex Matei au făcut ca Dinamo să închidă confruntarea încă din actul trei. „Oboseala sau euforia de după primul meci nu ne-au mai montat pentru a doua înfruntare. Băieții au tras numai în Stoenescu”, a spus la final tehnicianul „militarilor”, Vlad Hagiu. Dinamo se va deplasa etapa următoare la Oradea pentru o nouă dispută de foc, cu liderul Leonardo. Marcatori: A. Matei și Edi Andrei (câte 3), Aurelian Georgescu (2), Goanță și Krstici pentru Dinamo, respectiv, G. Georgescu (2), Ghiban, B. Matei, Negrean și Stancu.
Dinamo s-a făcut luntre și punte pentru a ieși bine la mal după dubla restantă cu Steaua Stirom din cadrul etapei a 5-a a Superligii. După ce în prima ciocnire (8-9), elevii lui Liviu Răducanu și-au vărsat năduful pe brigada de arbitri, Edi Andrei și ai lui și-au netezit azi culoarul spre o victorie clară, scor 10-6, grație unei evoluții perfecte în repriza a treia. Stoenescu a câștigat duelul de la distanță cu Bertini Nenciu, Alex Matei a marcat ca în anul său strălucitor la națională (2006), iar Relu Georgescu a deschis sezonul la circ cu execuții scoase parcă din joben. De partea cealaltă, Steaua a dat impresia că încă savurează succesul din ziua precedentă, nerezistând în meci decât 16 minute, iar torpilele lui G. Georgescu din final au părut tardive. „Militarii” sunt la șase puncte de liderul CSM Leonardo, în timp ce trupa din Ștefan cel Mare dă marele examen etapa viitoare, pe malul Crișului.
Oficialii COSR le-au cerut sportivilor români prezenți la Beijing, cu câteva zile înaintea decolării spre București, să posede un bagaj de maximum 30 de kg la îmbarcare.
Cea mai mare parte a lotului s-a conformat și și-a trimis surplusul de genți pe vas, cu o zi înaintea decolării spre România, în timp ce un alt grup și-a forțat norocul sosind la Aeroportul din Beijing cu cățel, cu purcel. S-a dovedit în timp că respectivii au făcut alegerea corectă, vameșii asiatici permițându-le să-și suie geamantanele la cală deși multe dintre ele dăduseră peste cap acul cântarului.
Telefonul ne-a facilitat o vizită în rezerva Spitalului de Urologie și Transplant din Cluj, unde Gheorghe Gușet a luat viața de la capăt. „V-aș fi chemat aici, dar nu mai stau mult și nici nu e voie să intre cineva”, ne mărturisește pacientul cu numărul 1000 pe lista celor care au efectuat un transplant de rinichi la Cluj.
Salut, Ghiță… Poți să vorbești? (tușește) Stai puțin … să mă ridic din pat.
Realizat inițial ca un show, Local Kombat a spart treptat barierele României, circuitul individualizându-se prin luptători valoroși sau carismatici.
Unii s-au orientat spre alte domenii de activitate, iar pe alții îi veți vedea în ring la gala ce marchează 5 ani de show, mâine la Buzău, de la ora 23:00 (la Pro TV). Inventatorul „mașinăriei”, promotorul Edi Irimia a realizat pentru ProSport o incursiune printre cele 30 de gale desfășurate.
Gustul amar pricinuit de ratarea podiumului la JO îi va fi îndulcit Nicoletei Grasu pe final de an. Clasată pe patru la CM 2007 (63,40 m), discobola va urca pe treapta a treia, după ce posesoarea medaliei de argint de la Osaka a intrat pe lista neagră a forului mondial (IAAF). În contextul în care rusoaica Darya Pishchalnikova a fost suspendată temporar de IAAF pe 31 iulie, împreună cu un grup de alte șase atlete ex-sovietice, acuzate de nereguli în privința supunerii la testele antidoping, soția și eleva lui Costel Grasu își va trece în palmares al treilea metal mondial al carierei. Informația, confirmată de managerul Nicoletei, Silviu Hodoș, e întărită de amănuntul reliefat recent de IAAF, cum că rusoaica consumase substanțe interzise încă din aprilie 2007. Patru luni mai târziu, în Japonia, uriașa aruncătoare de numai 22 de ani pe-atunci (1,90 m – 100 kg) uimea întreaga suflare atletică realizându-și cel mai bun rezultat al carierei (65,78 m).
„Struțul” nu a mai putut evita intervenția chirurgicală, una care îl va ține mult timp departe de sălile de concurs.
Chinuit de vechile probleme la genunchiul stâng, Marian Oprea (foto) a decis că este cazul să își ia inima în dinți și să se opereze. Și asta, pentru că afecțiunea de care suferea, tendinită patelară sau boala săritorului (în limbaj popular), nu putea fi remediată decât prin operație. Astfel, triplusaltistul vicecampion olimpic la Atena în 2004 a ales să facă această intervenție, ieri, la Turku, cel mai vechi oraș din Finlanda. Din păcate, urmările imediate nu se anunță a fi deloc unele plăcute pentru elevul Doinei Anton. El va reveni vineri după-amiază în România, iar pentru o lună va trebui să stea în cârje. Mai mult decât atât, lucrurile nu se opresc aici. „Struțul” ar putea absenta din concursuri tot anul 2009. În aceste condiții, el nu va mai putea participa nici la CM de atletism de la Berlin.
Sorana Cîrstea punctează nu numai în circuitul WTA, ci și la capitolul impresie artistică. Fata care visează și noaptea numai tenis apare în visele iubitorilor sportului alb din lumea întreagă, ascensiunea sa din sezonul actual (39 WTA) impunând-o în ochii fanilor. Într-un top inedit al site-ului american Bleacher Report, eleva Alinei Tecșor a intrat deja între primele 20 de frumuseți ale sportului alb, ierarhie ce concentrează jucătoare din toate timpurile. Cîrstea (locul 19) face parte dintr-un club select, alături de Ana Kurnikova, Maria Șarapova, Gabriela Sabatini sau Ana Ivanovic și e caracterizată drept „O puștoaică de 18 ani extrem de drăgălașă”.
Visul urât transmis de Norvegia (23-30) și Suedia (24-29) a căpătat proporții de coșmar ieri, după eșecul cu Germania (25-34) și ratarea semifinalelor. Nu atât prin prisma scorului, cât prin jocul etalat în arena din Aarhus. Circumstanțele atenuante ar fi: profilul turneului – unul amical, absența câtorva jucătoare de bază, oboseala altora sau lipsa timpului suficient de cristalizare a noilor scheme de joc. Mai presus de aceste scuze au fost clare ca lumina zilei: superficialitatea de care au dat dovadă unele handbaliste exponențiale, incapacitatea de a bloca trasoarele adversarelor de la 9 m și lipsa unui adevărat lider de echipă. Și amănuntele mai sus menționate s-au văzut și în confruntarea cu Germania.
Naționala feminină a României a fost ciuca bătăilor la ediția din acest an a Cupei Mondiale, înregistrând înfrângeri pe linie în grupa B a competiției. În ultima partidă, disputată azi, la Aarhus, fetele lui Voina au dres busuiocul doar spre finalul primei reprize (15-15).
Partea a doua a fost catastrofală. Huțupan a primit goluri din unghiuri închise și chiar de la o distanță de peste 10 m, apărarea a fost inexistentă, Amariei s-a întrecut în acțiuni individuale, iar Meiroșu a marșat perdant pe aruncarea ei preferată, pe la șold. Mai mult, tricolorele n-au înscris timp de 11 minute (21-23, m.45 – 22-30, m.56), oferindu-le nemțoaicelor șansa de a face spectacol, abuzând spre final pe „aeriene”. Ardean a fost din nou cea mai bună jucătoare a primei reprezentative (9 g).
Când prezentul e caracterizat prin rezultate modeste, ai tendința să faci o incursiune în trecut. Nu poate fi încă vorba de o comparație Tadici – Voina, dar noua echipă se naște extrem greu, rezultatul de ieri, 24-29 (12-14) cu Suedia, certificând acest aspect. Ultimul eșec al naționalei în fața nordicelor data din octombrie 2004, de la un turneu amical din Olanda, perioadă în care la cârma reprezentativei se afla Cornel Oțelea. Ultimul succes… acum două luni, la JO (34-30).
Când Victor prinde o zi în care serviciul îi funcționează, doar un robot de returnat mingi îl mai poate destabiliza. Aseară, în runda inaugurală a Mastersului de la Madrid, elevul lui Firicel Tomai s-a transformat într-un kalașnikov pentru rusul Dimitri Tursunov, 4-6, 6-2, 6-3 în aproximativ 100 de minute de joc.
Fiecare act a fost deschis de un as propulsat din racheta bucureșteanului de 1,98 m. Desfășurat sub semnul echilibrului, primul set a fost răpit de Tursunov (26 ATP), după ce a convertit a treia șansă de break de care a beneficiat la 4-4. Și-a valorificat imediat serviciul, speculând prima minge de set, și lucrurile se complicau pentru Hăne.
Gheorghe Gușet (40 de ani), atletul cu care se confundă aruncarea greutății din România, se află într-o stare gravă, necesitând un transplant urgent de rinichi pentru a mai putea trăi. După ce ProSport a prezentat săptămâna trecută suferința „Uriașului din Carpați”, care încearcă să amâne cât mai mult efectuarea dializei, rinichii săi fiind în prezent afectați 100%, mai mulți campioni din atletismul românesc, dar și foști colegi și-au exprimat intenția de a-l susține financiar, contactându-ne la redacție.
Performanța Constantinei Diță (38 de ani), aur olimpic la Maratonul de la Beijing, e trecută cu vederea de federația internațională (IAAF), ultima atletă tricoloră câștigătoare a premiului rămânând Gabriela Szabo, în urmă cu nouă ani. În obișnuitul top de sfârșit de an, la categoria „feminin” au fost nominalizate mai multe campioane olimpice, dar Pușa n-a prins lista celor zece posibile câștigătoare ale premiului care se acordă în funcție de voturile primite până la 9 noiembrie pe pagina electronică a forului mondial. Site-ul IAAF notează că finaliștii (zece băieți și zece fete) „au fost selectați de un grup de experți ai forului internațional”, care, se pare, apreciază și alergările pe distanțe lungi, nu numai cele tehnice și semifondul, de vreme ce la secțiunea „masculin” Haile Gebrselassie și-a găsit loc în primii zece. „Nu e suficient să câștigi un titlu olimpic, ci să ai mai multe victorii în respectivul an sau să stabilești un record mondial”, a explicat o personalitate a atletismului românesc. Peste Pușa au fost cotate Veronica Campbell Brown, Tirunesh Dibaba, Gulnara Galkina, Elena Ysinbaieva, Pamela Jelimo, Francoise Mbango, Barbara Spotakova, Valerie Vili, Blanka Vlasic și Melaine Walker.
Daniela Dodean și Elizabeta Samara mai au de trecut doar două hopuri până la adjudecarea unei medalii, performanță care poate fi atinsă odată cu promovarea în semifinale. Cele două s-au calificat în optimile de finală ale probei de simplu ale Campionatelor Europene de la Sankt Petersburg.
Dana a trecut de Galia Dvorak (Spania), cu 4-1 (11-6, 11-2, 11-13, 11-3, 11-9), și va juca pentru un loc în sferturi în compania sportivei lituaniene Ruta Paskauskiene, în timp ce Eliza a învins-o cu scorul de 4-0 (11-6, 11-5, 11-4, 11-4) pe sportiva bielorusă Veronika Pavlovici și o va întâlni pe unguroaica Krisztina Toth. Iulia Necula a fost învinsă, în aceeași fază a competiției de Melek Hu (Turcia), 4-0 (11-5, 13-11, 11-6, 11-3).
Revenită de la Tașkent, unde a cucerit primul titlu WTA din carieră, Sorana Cîrstea (39 WTA) a sărbătorit succesul alături de părinți, Liliana și Mihai, și de fratele său Mihnea. „Cum a sosit, ne-a făcut cinste în oraș. Ca premiu pentru acest titlu îi vom lua un ceas, îi plac foarte mult”, ne-a mărturisit mama jucătoarei antrenate de Alina Tecșor. Elevă în clasa a XII-a la o clasă de handbal a Liceului Constantin Brâncoveanu din Târgoviște, „Sori” se va concentra la anul nu doar pe tenis, ci și pe examenul de Bacalaureat pe care-l va susține în luna mai.
Într-un sport în care reprezentantele cu ochii oblici au invadat Europa, forul intern se „încăpățânează” să meargă pe mâna româncelor. Are și de ce, de vreme ce Elizabeta Samara și Daniela Dodean se pot răfui la orice oră cu asiaticele naturalizate de mai toate națiunile prezente la CE. La Sankt-Peters-burg (Rusia), Eliza și Dana, împreună cu Mariana Stoian, au răpit deja o medalie, în concursul feminin pe echipe, accesul în finală fiindu-le barat de o echipă a Olandei (0-3) fără olandeze: Li Jiao (3-1 cu Dodean), Li Jie (3-2 cu Samara) și Elena Timina (3-2 cu Stoian). Cum promovarea în penultimul act echivala cu prezența pe podium, finala mică n-a mai avut loc. „Aveam nevoie de șansă, dar Dumnezeu n-a fost cu noi. De fapt, am pierdut în fața a două chinezoaice și a unei rusoaice”, ne-a declarat șeful FRTM, Cristinel Romanescu. Colecția de medalii se poate mări conform aceleiași surse: „Dublul Samara – Dodean e cotat cu șansa a treia, în timp ce la individual, atât Eliza, cât și Adrian Crișan au forța de a avansa până în semifinale”. Tot ieri, băieții au cedat în sferturi (0-3 cu Austria).
Mai bine de zece ani de așteptare au luat sfârșit. Deceniul trecut, Irina Spîrlea semna ultimul triumf în WTA, iar după etape în care România a avansat grupul junioarelor de perspectivă, acestea au ieșit definitiv din ou. Izbânda Soranei Cîrstea de la Tașkent (145.000 de dolari), 2-6, 6-4, 7-6/4, cu Sabine Lisicki, certifică acest lucru.
În vârstă de 18 ani și șase luni, Sorana joacă tenis de-o viață. Adică de 14 ani și trei luni! „Am dus-o la tenis când avea doar 4 ani și trei luni. Vizionând acum înregistrările, realizez că din cei 12 copii antrenați de Feri Bartiș, la Târgoviște, ea era singura care își aranja priza la rachetă și ocolea tot terenul. Era foarte ascultătoare și foarte conștiincioasă”, rememorează, pentru ProSport, Liliana, mama Soranei. Progresul a fost rapid, iar la doar 8 ani a participat la primul turneu peste hotare. „În Franța a jucat cu adversare mai mari ca ea cu doi ani și le-a învins. Acel moment mi-a dat încredere și m-a făcut să mă gândesc serios la viitorul ei în tenis. Ca-n orice sport, e mare nevoie și de noroc și nu numai. Desigur, am investit mulți bani, dar satisfacțiile nu pot fi descrise în cuvinte”, conchide cea care a urmărit finala de ieri în fața calculatorului, alături de soțul său, Mihai.
Cel mai bine plasată româncă în clasamentul mondial, Sorana Cîrstea (18 ani), a cucerit azi primul titlu WTA al carierei, după victoria 2-6, 6-4, 7-6 cu nemțoaica Sabine Lisicki în finala turneului de la Tașkent (145.000 de dolari). Sori a obținut astfel cel mai bun rezultat al tenisului feminin românesc din acest an.
Uzbekistanul vibrează de forța româncelor: Raluca Olaru (19 ani) a luat caimacul la dublu, în vreme ce Sorana Cîrstea (18 ani) va păși azi în cea de-a doua finală a carierei, beneficiind de abandonul Magdalenei Rybakova, la 6-3. România trăiește în tenis mai ales prin fete, ce posedă o ambiție nebănuită de a urca pe culmi. Ambiție reflectată pe suprafața rapidă de la Tașkent (145.000 de dolari), turneu care le-ar putea propulsa în urmărirea performanțelor tandemului Spîrlea – Dragomir. „În trecutul apropiat, tenismenii români erau în elită. Acum suntem trei fete în Top 100 și tenisul feminin românesc a crescut mult și datorită promovării pe care o realizează federația noastră”, a explicat Cîrstea la Tașkent. Dacă o va răpune azi pe nemțoaica Sabine Lisicki (19 ani / 64 WTA), eleva Alinei Tecșor va ridica primul trofeu WTA și va fi obligată să îmbrace un costum tradițional uzbec. „Sper să am ocazia. Abia aștept!”.
A treia favorită la TașÂkent (145.000 de dolari), Sorana Cîrstea și-a semnat ieri atât apogeul pe 2008, promovând în penultimul act, 6-2, 7-6/5 cu portugheza Larcher, cât și cel mai bun rezultat românesc al sezonului. Eleva Alinei Tecșor a spart bariera sferturilor, după ce se oprise în patru rânduri între primele opt: la Acapulco, Fes, s”Hertogenbosch și New Haven. „E prima semifinală, pentru că jocul meu a crescut în valoare cu fiecare săptămână anul acesta și am devenit mai constantă.
În debutul grupei E a Ligii Campionilor, Steaua MFA a înfipt săgeți veninoase în apărarea „taurilor” din Pamplona, dar defensiva „militarilor” a fost răpusă prea ușor aseară de celebra Portland San Antonio, 30-38 (14-19). Până la mijlocul actului întâi, bucureștenii au ținut pasul (7-8, min. 15), dar parchetul le-a fugit de sub picioare treptat.
După ce Ivezic a închis poarta succesiv, iar linia de 9 m, din rândul căreia au excelat Șania și Nadoveza, a ținut în viață campioana României, la rampă a ieșit supervedeta gazdelor, Kristian Kjelling. Elevii cuplului Chechu Villaldea – Alexandru Buligan au intrat la cabine cu un avantaj de cinci lungimi, 19-14.
Antrenamentele sportivilor români în Piatra Arsă, la 2.000 m altitudine, au fost proiectate pentru Olimpiada din 1968, de la Mexico City, dar, treptat, pregătirea din complexul situat în Masivul Bucegi părea pe cale de dispariție. Povestea locului în care zăpada se așterne încă din septembrie pare însă fără de sfârșit.
An de an, sportivi din diferite ramuri urcă la Piatra Arsă pentru a-și mări capacitatea vitală a organismului. Din cauza lipsei de oxigen, organismul se adaptează la condițiile vitrege, producând mai multe globule roșii, o sesiune de antrenament efectuată în acest mediu (temperatură scăzută în zone diferite de relief, vale, deal, munte) echivalând cu două „porții” servite, spre exemplu, în București.
Lumea gimnasticii e șocată, după un scandal fără precedent în sportul românesc. Protagonist, unul dintre marii campioni, Marian Drăgulescu, al cărui declin pe plan sportiv se pare că are o explicație. Divorțați de ceva timp, medaliatul de la Atena și soția sa, Larisa, au convenit să rămână împreună de dragul copiilor, Richard Alexandru și Beatrice Maria, dar în lumea gimnasticii era binecunoscută starea de tensiune dintre cei doi.
Florea împlinește azi 28 de ani. MEC i-a făcut „cadou” un bazin și l-a întors din drum. Văduvit de piloni importanți după terminarea JO, sportul românesc era foarte aproape să-și mai piardă unul, dar „Titanicul” Răzvan Florea nu va mai părăsi flota natației. Iulie: „90% mă retrag după Beijing”, prefigura elevul Ginei Handrea. O lună mai târziu: „Sunt mulțumit pentru tot ce am făcut în China, dar dacă până la 1 octombrie nu va fi gata bazinul din orașul meu, Constanța, mă voi lăsa”, condiționa Florea. Sătul de cutreierat, în căutarea unei piscine compatibile cu antrenamentele de JO, „spatistul” părea tentat să-și dedice tot timpul liber familiei stabilite în orașul de pe litoral.
Pe 1 octombrie, Elisabeta Lipă ar urma să devină noua șefă a celui mai important club din țară, conform statisticilor. Dar surse apropiate ministrului Internelor și Reformei Administrative, Cristian David, au dezvăluit că modificarea, care în urmă cu câteva zile era aproape sigură, n-ar mai prinde contur, întrucât omul politic ar fi cântărit mai atent rezultatele lui Popescu și ar fi analizat contextul și efectele substituirii. Chestorul ar fi fost susținut de o pleiadă de oameni politici, simpatizanți ai culorilor „roș-albe”, de o serie de personalități din sport, dar și de oficiali ai echipei de fotbal din Șos. Ștefan cel Mare. Ultimii au avut o relație de colaborare perfectă în ultimii ani cu Popescu și se tem acum că o eventuală schimbare a liderului clubului ar deteriora binomul fotbal – alte sporturi.
Sportul românesc își desemnează capii pe finalul toamnei, o serie de permutări urmând a avea loc la nivel superior. Ideile divergente privind reorganizarea sportului, dar și alte chestiuni au determinat ruperea relației dintre bossul COSR, Octavian Morariu, și cel al ANS, Octavian Bellu. După ce ultimul a evitat să zboare în China, totul a culminat cu episodul în care fostul rugbist nu a fost propus de ANS pentru decorațiile acordate de președinție. „Bellu mai venea înainte pe la ședințele COSR, stătea puțin și pleca, dar la ultima n-a mai asistat. Probabil că e în concediu, dar oricum nu cred că ar mai fi fost prezent pentru că relațiile dintre cei doi s-au răcit total”, ne-a confirmat o personalitate din sport. St
Valeriu Tomescu acuză FRA că a investit mai mult în Gabi Szabo, decât în Pușa Diță. Szabo susține că nu se poate face o paralelă între ea și Constantina Diță. Vali Tomescu cere FRA să scoată la vedere banii cheltuiți atât pentru pregătirea Gabrielei Szabo în 2000, cât și pentru cea a Pușei Diță în 2008. Simțindu-se neglijat de FRA în perioada premergătoare JO, Vali Tomescu și-a vărsat ulterior năduful, scoțând pe tapet amănunte care în opinia sa au reliefat lipsa de interes a forului român față de Constantina Diță. Mai mult, zilele trecute, antrenorul maratonistei de 38 de ani a lansat-o pe campioana din Beijing într-o dispută cu Gabi Szabo.
Proiectul Stadionului Național! Transformarea fostului „23 August” într-o arenă ultramodernă ar fi presupus în proiectul inițial eliminarea pistei de atletism, decizia stârnind la acea vreme reacții contradictorii. Pe de o parte, hotărârea a fost bine primită de cei din fotbal, anularea distanței dintre terenul de joc și tribune sporind legătura dintre „actori” și spectatori.
Pe de alta, ideea a amuțit lumea atletismului, întrucât fosta arenă reprezenta unul dintre locurile pe care s-au scris nenumărate performanțe istorice în sportul-sporturilor autohton sau pentru că majoritatea țărilor dețin un stadion național cu „portativ” de alergări. Și argumentele pot continua.
Sezonul de toamnă o prinde pe Sorana (foto) în lumina reflectoarelor. Nu numai din arenă, ci și de la shootingurile foto. Rezultatele obținute de eleva Alinei Tecșor la turneul ITF de la Atena, de săptămâna trecută (finalistă la simplu / campioană la dublu) și calitățile fizice le-au atras atenția diriguitorilor celei mai tari reviste de femei din lume, Vogue. Numărul 45 WTA a fost imortalizată în diferite ipostaze cu o rachetă de modă veche, din lemn, iar pictorialul va apărea până la finele anului în curs.
Iolanda Balaș a urmărit cu atenție comportarea tricolorilor la Beijing și a analizat la rece, la aproape o lună de la finalul JO, evoluția atleților români.
„S-a văzut că nu s-a pornit la drum cu 50-60 de oameni pentru Olimpiadă, ca la edițiile trecute. Ce să faci cu 24 de sportivi în pregătire? Prea puțini! Noroc cu medalia Pușei Tomescu, ați văzut ce s-a întâmplat cu restul… La Nicoleta a fost un blocaj psihic. Și dacă o sculai din somn ar fi aruncat oricând 64 de metri, iar cea mai bună dovadă, care confirmă valoarea ei, e performanța de la Stuttgart (n.r. locul 2 – 62,48 m). Marian Oprea nu a
Două echipe românești s-au înscris în sezonul 2008 – 2009 în Euroliga, echivalentul în polo al Ligii campionilor din fotbal. Campioana CSM Leonardo Oradea și Dinamo București vor încerca să treacă de runda inaugurală programată în perioada 3-5 octombrie. Tot în primul tur al celei mai importante competiții intercluburi din Europa va evolua și internaționalul Andrei Iosep, component al echipei Honved Budapesta
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER