Scump la vorbă de obicei, antrenorul fostei campioane olimpice, extravagantul francez Philippe Lucas, a discutat ieri câteva minute cu jurnaliștii români.

E o dezamăgire această ediție?
E o decepție, în sensul că n-a luat medalie, dar privind partea plină a paharului, e o mare realizare că s-a calificat în trei finale. Dacă anul trecut i-ar fi spus cineva că ar accede în lupta pentru podium, i-ar fi răspuns că e nebun!

A avut probleme pentru că a înotat de dimineață?
Nu, ea chiar a fost pe doi mult timp. Întrucât a fost o cursă nouă pentru ea, cred că a fost foarte stresată, și asta cred că a paralizat-o pe final.

Fosta campioană olimpică rămâne fără nicio medalie și cel mai probabil se retrage. Înotătoarea Camelia Potec a ratat pentru o unghie bronzul finalei de 800 de metri liber
Să iei parte la ultima ediție a JO din carieră e provocator. Să fii în apropierea podiumului la toate finalele e ușor frustrant. Dar să scapi pe copcă bronzul la opt sutimi de secundă e teribil de dureros.
Avea să i se întâmple Cameliei Potec, ieri, în finala de la 800 m (8:23,11), după ce 650 m din cursă s-a situat pe doi, iar cu un metru înainte de sosire se scălda în ape de bronz.

O unghie mai lungă a danezei Lote Friis (8:23,03) i-a stricat ultima lungime olimpică a carierei, iar distanța la care a pierdut ar echivala cu o pulsație a inimii sau cu o clipire a ochilor. Că a fost sub recordul mondial o perioadă, că a luat parte la un nou vârf al lumii (Rebecca Adlington – 8:14,10) sau că 800 m nu reprezenta specialitatea sa sunt amănunte insignifiante. Niciunul nu posedă forța de a-i mai atenua din durere. Și nici măcar detaliul că, în avanpremiera probei sale, Phelps își adjudeca aurul cu numărul șapte în modul în care ea a pierdut zece minute mai târziu.

Prima serie la 3.000 m obstacole, cu Cristina Casandra (30 de ani) realizând o cursă perfectă. Locul patru, cu 9:22,38 – nou record național!

Urmează a doua serie. Se dă startul. Se pleacă foarte tare, întrucât concurentele știu rezultatele din cursa de debut. Fiecare caută să-și rezerve un plasament propice. Dar apare primul hop, chiar la groapa cu apă. Aglomerație totală. Haos. Coate în coaste. Câteva semifondiste se scurg ca apa într-o cascadă. Printre ele și a doua reprezentantă a României, Ancuța Bobocel (20 de ani), una din marile speranțe ale atletismului

Americanul Tyson Gay, care la campionatele naționale a coborât la 9,68! (neomologat din cauza vântului), a ales să locuiască chiar în Satul Olimpic.

Salut, Tyson, din România… Ai două minute?
Yeah, Comaneci, Szabo…

Exact. Cum te simți, ai fost accidentat în ultimele săptămâni…

Cristina Casandra s-a clasat azi a patra în prima serie de la 3.000 m obst, calificându-se în finală cu un nou record național: 9.22,38.

Soția și eleva lui Silviu Casandra a făcut o cursă tactică perfectă, rămânând în plutonul fruntaș după aproximativ 1.000 de metri

Cel mai bun produs al înotului masculin românesc, Răzvan Florea, s-a clasat în această dimineață pe locul 7 în finala probei sale favorite, 200 m spate (1:56,52), la 2 secunde și 58 de sutimi de câștigătorul Ryan Lochte (1:53,94 – record mondial).

„Căpitanul” a întors al șaselea după primele două lungimi, pentru ca la 150 m, să fie al șaptelea.

„Adversarii sunt peste noi cu mult, ei au schimbat multe generații. Eu mă pot declara mai mult decât mulțumit la această Olimpiadă, chiar dacă locul pe care l-am ocupat pe unii nu-i satisface. Atât timp cât ținem pasul cu ei…Poate aș fi putut prinde azi un loc mai sus”, ne-a spus elevul Ginei Handrea.

Constănțeanul de 28 de ani e unicul medaliat (bronz) al înotului românesc la Jocurile Olimpice, în urmă cu patru ani, la Atena.

„Acum mă gândesc să ajung cât mai repede acasă să-mi văd familia. Nu știu ce voi face pe urmă”, a încheiat Răzvan.

În urma lui Lochte s-au situat trei „grei” ai aceste specialități: Aaron Peirsol (1.54,33), Arkdy Viatchanin (1:54,93) și Markus Rogan (1:55,49).

Se spune că Olimpiada debutează cu adevărat în momentul startului întrecerilor de atletism. Poate e vorba doar de subiectivism, dar cert e că, de azi, România va fi conectată fără întrerupere până la epilogul JO la probele din „Cuibul de pasăre”. Chiar din această după-amiază (16:20 – ora României) intră în cușca de aruncări, în seria a doua de calificări la disc, Nicoleta Grasu, tricolora cu cele mai multe argumente pentru prima treaptă a podiumului din întregul nostru lot olimpic.

16 lungimi de bazin pentru un zâmbet larg, reconfortant, nemaivăzut pe buzele Cameliei Potec, în contextul dezamăgirilor din zilele anterioare. În proba favorită și cea în care și-a pus de la bun început cele mai mari speranțe, 800 m liber, „sirena” lui Philippe Lucas a plecat ca din tun în seria a treia și a menținut ritmul până la 550 m. Unul uluitor, în interiorul recordului mondial! Vibrațiile dintr-un Water Cube obișnuit cu performanțe feerice ne fac să visăm. Va cădea cel mai vechi record din înotul feminin, stabilit tocmai în 1989 (Janet Evans – 8:16,22)?

Ana Maria Brânză și Alina Dumitru sunt două dintre cele mai fericite componente ale delegației olimpice: medaliile de la Beijing s-au conjugat cu o veste bună, venită din Turcia.

Egalul realizat de Steaua la Istanbul, în meciul cu Galatasaray, a iscat ecouri și la Beijing. „Aurul” de la judo și „argintul” de la spadă au salutat rezultatul care dă șanse mari echipei lui Marius Lăcătuș

Valentin Preda trebuia să se prezinte la startul probei de 200 metri bras, la Water Cube, seria sa fiind programată, conform orarului inițial, la 19:44. Numai că acesta era programul de acasă, în cel oficial, de la fața locului, operându-se o schimbare, în sensul că ora de start a fost decalată cu 10 minute. „Eram în sala de lângă bazin, făcusem încălzirea și eram la masaj, așteptând ora să intru în bazin. Numai că, deodată, îi văd pe ecran pe adversarii mei din serie, pe bloc starturi (!). Am sărit repede, am alergat spre start, am ajuns până ca proba să înceapă, numai că, în fuga aceea disperată, nu am mai apucat să îmi iau ochelarii și casca, iar oficialii nu m-au mai lăsat, firește, să intru. Mor de ciudă, sunt foarte supărat”, a declarat Valentin Preda.

Luată în brațe de toți membrii galeriei tricolore, de la Ana Pascu la Laura Badea și la Mihai Covaliu, bucureșteanca radia de fericire la final. Nici urmă de amărăciune că n-a atins aurul…

Ai avut multe pauze între meciurile de azi. Ce-ai făcut?
Am așteptat aici și am făcut mișcări de stretching. Abia așteptam să se termine totul și s-a încheiat în cel mai plăcut mod.

Argint, după o finală pierdută împotriva celei mai bune spadasine din lume…
Am început foarte prost, și nu neapărat că n-am fost concentrată, dar m-a păcălit nemțoaica. Se vede clar că ea e mai „bărbată” ca mine, dacă pot spune așa. Și probabil că au ținut-o mai mult nervii. Nu e imbatabilă, am mai bătut-o, dar când nu era așa bună ca și azi.

Legile lui Murphy nu țin și la Beijing. O zi începută promițător, cu bronz la gimnastică, s-a încheiat bine, cu un argint scos cu măiestrie din vârful spadei. După cinci zile, România are o zestre de patru medalii la Olimpiadă. Ce diferență între explozia de la sabie și construcția lentă de la spadă. Sportivele par două feline care se adulmecă reciproc, se tatonează. Distanța dintre ele se menține constantă secunde bune, poate chiar minute, până la atacul care se produce fulgerător. Un strigăt de eliberare și un pumn strâns anunță lovitura. După care jocul se reia. Ana Maria Brânză se afla pe locul doi în clasamentul mondial înainte de Beijing, poziție ce i-a adus un culoar mai facil. „Concurez în ziua de 13, dar nu-mi fac probleme. Este o cifră norocoasă pentru mine. Plus că s-au împlinit fix 13 ani de când fac scrimă. Nimic nu e întâmplător”, declara în clipa când a intrat în sală.

O tipă carismatică, extrem de vorbăreață, Ana Maria Brânză (1,75 m – 65 kg) i-a făcut de la început probleme mamei sale: „Pentru că i-am stricat aniversarea, eu fiind născută la o zi după ea, pe 26 noiembrie”, își începe povestirea, râzând, sportiva de la Steaua.

Atrasă de la 10 ani de tenis, Ana Maria a trecut numai după un an pe planșă. Nu prea știam despre ce e vorba, „dar când am auzit de săbii, de război și când i-am văzut pe sportivi îmbrăcați în alb, mi-am zis: aici e de mine!”. Bucureșteancă la origine, Ana și-a petrecut ultimii zece ani în Craiova. „Din clasa a VIII-a am trecut acolo, am făcut și liceul, și facultatea tot în Craiova.

După aproape 60 de minute de la terminarea cursei, Potec se îndreaptă grăbită spre autocar cu căștile Ipod-ului la urechi. Îmbrăcată într-un trening albastru și carând un rucsac pe umăr, sportiva de 26 de ani are lacrimi în ochi. Pare că a căzut cerul pe ea.

Camelia, două vorbe, atât…
(Mergând) N-am ce să mai spun, nu mai e nimic de zis… (se oprește)

Ai doborât totuși recordul național…
(își dă căștile jos) Și ce dacă!? Ce mai contează timpii, aici locul este important. Nu vedeți cum se înoată… Degeaba muncesc.

După ce în calificări a obținut al patrulea punctaj, în urma Chinei, Statelor Unite și Rusiei, România a evoluat fără greșeală în finală și a urcat pe podiumul olimpic. Foștii antrenori, Mariana Bitang și Octavian Bellu, s-au trezit de dimineață pentru a le încuraja pe fete. „Am avut emoții mari, e greu în fața televizorulu

Liderul echipei feminine, Sandra Izbașa, a avut parte de un concurs ca în familie. Părinții ei au făcut un efort considerabil pentru a veni la Beijing, unde ea concurează.

Deși nu sunt din cale afară de bogați, ei și-au luat din timp viză de China, bilete de avion și și-au plătit o cameră la un hotel din centru, unde vor sta până la încheierea competiției de gimnastică. Încă de la primele concursuri, Sandra i-a avut tot timpul alături, indiferent de țara unde a concurat. „Prima dată ne-am dus după ea la Amsterdam, la Campionatele Europene, când era junioară, prin 2004. De atunci, nu ratăm nicio competiție importantă”, explică mama Sandrei.

Personaj care se confundă cu istoria recentă a gimnasticii românești, Nicolae Vieru (76 de ani) e acum oficial al federației internaționale. Prezent la Beijing, a trăit intens concursul pe echipe. „O țară ca România s-a bătut azi (n.r.-ieri) cu trei continente! Asta înseamnă enorm în contextul în care lotul a fost preluat de Forminte de doar de trei ani, deci nu participase la vreo ediție a JO înainte. E o mare performanță, mai mult de bronz nu cred că se putea”, a remarcat fostul președinte al FRG.

Cu ochii înlăcrimați de emoție, îngenunchiați ca pentru o rugă și cu pumnii strânși, soția, Elena, împreună cu părinții ei au trăit alături de Claudițu, așa cum îl alintă cei dragi, fiecare secundă din meci. Am ajuns în satul Târnava, județul Teleorman, în jurul orei 14:00. Mai erau aproximativ 20 de minute până la începerea semifinalei, iar familia lui Mihai, deși copleșită de emoție, ne-a primit călduros și nu s-a ferit să-și exprime trăirile.

Trecuseră opt ani de la aur, timp în care „Cova” adulmecase doar aerul podiumurilor mondiale și europene. Ratarea din 2004 i-a imprimat o dorință nebănuită de a mai simți încă o dată adrenalina olimpică, iar ambiția a fost reflectată pe planșa sălii pline ochi.Cinci ore de vârf și tot atâtea confruntări au compus ziua în care doar o sincopă în fața unui francez, pe care-l răpusese mereu, i-a barat accesul spre marele meci. Fără griji în asalturile de dimineață, brașoveanul de 31 de ani a revenit la prânz în Sat. A gustat ceva ușor, nu a dormit și a fost repus pe picioare de o ședință de masaj.

Stors de energie după asaltul final, Mihai Covaliu și-a îndreptat primul gând spre casă.

Mihai, cui dedici această medalie?
Fetiței mele, Elena Amalia. Dacă lui Vlad Gabriel, fiului meu, i-am adus un aur mondial de la Leipzig, nu puteam acum să merg cu mâna goală acasă.

Totuși, băiatul a primit aur, fata doar bronz…
Un bronz la Olimpiadă echivalează cu un titlu mondial…

Cum e să câștigi din nou o medalie olimpică la opt ani după succesul de la Sydney?
Superb, însă este cea mai grea medalie din carieră. Nu mă refer la greutatea ei, ci la dificultatea cu care am obținut-o. A fost un concurs deosebit de greu, cu adversari foarte puternici.

Beijingul face parte din albumul „Evergreen Memories” pentru Marian Oprea. Pe harta locațiilor preferate, gazda JO 2008 reprezintă unul dintre reperele importante din trecutul triplusaltistului. În urmă cu șapte ani, pe când avea doar 19 ani, în urbea „Orașului Interzis”, „Struțul” întindea ruleta la 17,11 m, stabilind un nou record național de juniori și obținând o medalie de argint. „Hehe… se întâmpla la Universiadă, ce vremuri!

Generația de aur a canotajului românesc plutește spre o nouă insulă de aur. Fetele sunt deja calificate în două finale, cu cei mai valoroși timpi. După echipajul de două rame fără cârmaci, alcătuit din Georgeta Andrunache și Viorica Susanu, ieri și-a asigurat un loc în marea finală și cea mai galonată ambarcațiune din România! După o scurtă repriză de ploaie, care le-a udat la încălzire, fetele de la 8 plus 1 (foto) au dat un nou recital. Ele au câștigat seria a doua în 6:05,77, cu mai bine de două secunde înaintea Australiei, următoarea clasată.

Într-o atmosferă decupată din filmele de acțiune, cu agenți ai Mosad păzindu-i pe cei aproape 70 de fani israelieni, Sorana Cîrstea i-a redus de multe ori la tăcere pe gălăgioșii suporteri ai lui Shahar Peer (25 WTA). N-a izbutit însă la final să acceadă în turul secund, după 3-6, 7-5, 0-6 în aproape 150 de minute. Eleva Alinei Tecșor s-a ciocnit aseară de un adevărat zid, israelianca de 21 de ani returnând aproape tot pe fondul unor schimburi extrem de lungi de mingi.

A venit la Beijing fără să-l cunoască aproape nimeni și era cât pe-aci să plece de la JO vedetă. Antoniu Buci, un nume care nu spune mare lucru decât, probabil, specialiștilor din haltere, nu era cotat printre favoriții categoriei sale, 62 de kilograme. Dar Nicu Vlad, cu ochiul său format, spunea acum câteva zile: „Băiatul e bun și n-ar fi deloc imposibil să urce pe podium”. Fostul campion olimpic de la Los Angeles 1984 a avut dreptate, iar Antoniu Buci s-a aflat, în finala de ieri de la haltere, o foarte bună bucată de timp pe locul trei. De fapt, până cu un minut înainte de închiderea concursului. Atunci, sportivul clujean nu a reușit să ridice la al doilea stil, aruncat (168 de kg), rămânând cu 165. Pentru numai trei kilograme, o diferență infimă la haltere, Buci a pierdut bronzul și un neașteptat loc pe podium.

În cursa pentru cucerirea celor opt medalii de aur, Michael Phelps „a rămas în viață” și după a doua finală, dar meritul nu e doar al lui. „Glonțul din Baltimore” înoată pentru doborârea recordului de șapte medalii de aur, deținut de Mark Spitz la JO 1972, iar dacă visul continuă, e meritul colegului de 32 de ani, Jason Lezak. Phelps ar trebui să-i mulțumească în genunchi, după ce, pe ultimul schimb al ștafetei de 4×100 m liber, veteranul a recuperat fantastic în fața francezului Alain Bernard și a adus aurul pentru SUA. Timpul, 3:08,24, cu opt sutimi mai valoros decât al „cocoșilor”, înseamnă și un nou record mondial. Americanii și-au bătut performanța din seriile zilei anterioare cu 3,99 secunde, într-o finală nebună, cu cinci ștafete în interiorul recordului mondial

Fosta antrenoare a Cameliei Potec consideră că drumul sportivei spre medalii nu s-a închis. În Water Cube, Doina Sava (foto) a trăit intens evoluția campioanei olimpice de la Atena, iar la final a explicat care sunt șansele Cameliei în celelalte două probe la care va lua startul. „Camelia este dezamăgită după această finală, dar nu e mai frustrant ca la Atena, unde s-a clasat pe locul 4 la câteva sutimi față de medalie. Ea poate renaște la 200 m și 800 m. Mi-aș dori din suflet să se repete istoria de la Atena: medalie la 200 m după ratarea de la 400 m. Programul de concurs e același”, a declarat Doina Sava.

Ajunsă în zona mixtă printre primele, Camelia părea ușor abătută. Nu a poposit mult timp, pentru că ziua ei de concurs nu se terminase concomitent cu finalul celor opt lungimi de bazin străbătute.

Dezamăgită?
Bineînțeles că sunt dezamăgită, pentru că mă așteptam la un timp mai bun. Măcar să-mi fi îmbunătățit timpul de ieri după-amiază.

Ai început foarte tare cursa…
Nu știu, deocamdată n-am timpii. Probabil că au început celelalte concurente mai ușor decât mine.

Miraculosul Water Cube trepidează în fiecare dimineață. 17.000 de spectatori sunt atrași ca un magnet de lupta lui Michael Phelps cu el însuși. Americanii sunt peste tot. În bazin, în tribune, pe lista cu recorduri mondiale. La înot, doar câteva țări le pot face față, în timp ce restul se luptă pentru firimituri. România a încercat ieri să pătrundă la masa bogaților, prin Camelia Potec, campioana olimpică de la Atena, din proba de 200 m liber. Numai că brăileanca avea nevoie de o cursă perfectă după ce se calificase în finala de la 400 de metri liber cu al șaptelea timp.

„Sper să dobor recordul lui Pavel, care n-a câștigat niciun meci la Olimpiadă”, i se adresa Victor antrenorului său înainte de plecarea în China.
Gigantul delegației României la Beijing pornea ca outsider, ieri, în primul tur, contra italianului Simone Bolelli. Din cel puțin trei motive. 1. Suprafața nu o prea „înghite”, plus că a trecut rapid de la zgură la hard. 2. Poziția în clasamentul ATP: 57, față de 47, adversarul său. 3. Umezeala Beijingului e greu suportabilă de către un jucător ce a îndurat probleme musculare în trecut.

Pe teren, Victor nu a gestionat tocmai bine debutul. În game-ul al șaptelea, Bolelli a realizat break-ul, servind apoi pentru meci, la 5-4. Dar, călit în bătăliile dure de la Gstaad și Kitzbuhel, de unde a adunat un trofeu și o semifinală, Hăne a scos retururi de excepție. Un break, încă unul. Implicit, setul inaugural: 7-5. A urmat o cădere și cedarea manșei secunde, la 3.

În decisiv, românul a venit cu un plus evident pe forehand, procedeu cu care a lovit de 24 de ori câștigător în cele două ore și 15 minute ale meciului! Bolelli a izbit racheta de pământ, o dată, și încă o dată. Break-ul de 3-2 i-a netezit lui Victor calea spre victorie: 7-5, 3-6, 6-4. Un zâmbet larg, al primului tenismen român ce sparge bariera turului inaugural la Olimpiadă. Aventura continuă cu Monfils, cel pe care l-a dovedit anul trecut, în semifinalele de la București.

„Cubul de Apă” e plin ochi de spectatori, iar seria a patra de la 400 m liber ne privește direct. În premieră, campioana de la Atena plonjează în apă cu costumul-minune Speedo LZR. Pe culoarul șase țâșnește Camelia Potec, iar lupta brăilencei se dă atât cu cronometrul, cât și cu franțuzoaica Laure Manaudou. La naționalele Franței, Cami o făcuse pe vedeta din Hexagon să plângă. Acum, nu pornește ca din pușcă, întoarce a treia după 50 m și a patra după următoarele două lungimi. Dar nu se panichează, întrucât la jumătatea distanței revine pe trei, declanșând tăvălugul. Mărește ritmul gradat. Manaudou și poloneza Jedryejczak pierd contactul după jumătatea parcursului, iar Potec e în frunte la 250 m. Trage din răsputeri pe ultimii 150 m și își asigură avansul care să-i permită un final fără griji. În urmă, nimeni nu-i mai suflă în ceafă și eleva lui Philippe Lucas ancorează privindu-și imediat rezultatul de pe uriașa tabelă: 4:04,55, tradus într-un nou record național și al șaptelea timp din serii.

Unica reprezentantă a României în sporturile de echipă, naționala feminină de handbal a dansat în Olympic Sports Centre din Beijing, 31-19 (13-10) cu Kazahstan. O trupă care obținuse o serie de rezultate surprinzătoare în amicalele premergătoare JO. Cu Elisei și Nechita în prim planul show-ului care a debutat pe acordurile formațiilor Activ și Ozone, pașii elevelor cuplului Tadici – Muși n-au fost încurcați decât spre finalul primului act. După ce tricolorele au fixat ritmul grație unei partituri excelente pusă în scenă pe aripi, menită să le distanțeze la cinci lungimi (6-1, min. 11), româncele au intrat în hora jocului dur și haotic impus de ex-sovietice. Cum angajările pe pivot au funcționat doar pe alocuri, iar Ajidereskaia (10 goluri până la final) și colegele ei au intrat la cabine cu un deficit de doar trei goluri (10-13), debutul părții secunde nu suna prea bine. Și așa a și fost, kazacele apropiindu-se amenințător în min.33 (12-13). De aici însă, adver

Emblema delegației României la festivitatea de deschidere, Valeria Beșe (29 de ani), a zburat rapid din „Cuibul de pasăre” pe semicercul sălii în care, ieri-dimineață, România a surclasat Kazahstanul (31-19).

Cum te-ai simțit la ceremonie?
Nu pot să descriu în cuvinte sentimentele care m-au încercat pe toată durata cât am parcurs traseul pe stadion, dar sunt extrem de onorată. Am fost cuprinsă de stări diferite… Emoție, fericire, teamă… Totul a fost senzațional.

Ieri, festivitate, acum, meci…
Da, a fost obositor, pentru că s-a stat foarte mult timp în picioare, dar a meritat, pentru că o dată în viață te întâlnești cu așa ceva.

Ce înseamnă pentru tine ziua de 8 august 2008?
Reprezintă, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase zile din viața mea, pe care sigur n-o voi uita niciodată.

Experiența participării la ceremonia de deschidere a reprezentat pentru tricolori atât un eveniment fascinant, de povestit nepoților, cât și o Golgotă care, practic, i-a stors de puteri. Avanpremiera s-a întins pentru ei pe durata a opt ore, la 17:00 ieșind pe ușa Satului, pentru ca după 1:00 noaptea sa revină în camere. Românii au fost plasați în sala de gimnastică din apropierea arenei care a găzduit ceremonia, în cele aproximativ 150 de minute tricolorii fiind serviți cu un meniu imprevizibil: mazăre, biscuiți, alune, ciocolată, banane, câte o cutie cu lapte și răcoritoare. Practic, nici n-au apucat să urmărească prima parte a ceremoniei „pentru că și noi am fost de fapt niște actori”, a mărturisit unul dintre participanți.
Marele regret e că „mulți dintre noi nu ne-am luat camerele foto și telefoanele pentru că așa am fost anunțați. Și când colo, ceilalți spotivi din alte delegații erau echipați cu toate accesoriile”, continuă o altă sportivă. Defilarea și așteptarea aprinderii flăcării olimpice le-au bătut tricolorilor adevărate cuie în talpă. „Show-ul a fost spectaculos, dar ne-a și costat. Căldura ne-a topit pe toți, iar încălțămintea a fost frumoasă, dar incomodă. Majoritatea fetelor s-au descălțat… și băieții se plângeau de picioare… Ne-am rupt, practic, picioarele pe teren!”.

Una dintre cele mai bune jucătoare ale partidei repurtate în fața Kazahstanului a fost extrema stângă, Valentina Elisei Ardean, autoare a șase goluri.

Selecționerul naționalei feminine, Gheorghe Tadici, a analizat victoria din debut (31-19 cu Kazahstan) și a prefațat încleștarea cu China, programată peste două zile.

– Domnule Tadici, mulțumit de acest debut?

Am fost avizați de forța adversarelor și suntem conștienți că va fi un turneu foarte greu. Apreciez că jocul de azi l-am început mai timid, și am avut unele nesincronizări în ambele faze. După pauză însă am început să dominăm clar și sunt mulțumit de angajamentul fetelor. Evoluția noastră va fi în creștere de la meci la meci.

– A fost ușor acordat cartonașul roșu Valeriei Beșe?

Destul de ușor. Nu a fost un contact dur, nu a agățat, nu a fost intenționat și nici n-a împins. A fost un fault normal, de joc.

– Următorul meci va fi cu China…

Vom merge pas cu pas, știm că va fi o confruntare foarte dificilă. Am jucat cu echipa Chinei și la Campionatul Mondial și nu a fost deloc o partidă facilă. Sper într-o partidă mai bună calitativ decât cea de azi în care să reușim să ne impunem jocul.

Naționala de handbal feminin a României a început cu dreptul „goana după medalie” la Olimpiadă și a învins cu 31-19 selecționata similară a Kazahstanului. Tricolorele au prestat un joc mai slab în prima repriză, la pauză scorul fiind de 13-10 în favoarea lor. După cele 10 minute de relaxare, fetele noastre au intrat mai proapete, pe final reușind să ofere un spectacol frumos publicului aflat în sală și a reușit să se impună în final cu 12 goluri diferență. Următoarea partidă a României va avea loc pe 11 august în compania țării organizatoare a JO, China.

Superstarurile sportului mondial n-au ezitat să participe la grandioasa festivitate de deschidere a JO, dar unii au ajuns spre final în pragul disperării. Iar unul dinte aceștia a fost chiar „Taurul furios”, celebrul Rafael Nadal, vedeta team-ului iberic care a defilat prin „Cuibul de pasăre”. Scena s-a petrecut spre sfârșit, când toate națiunile asultau mesajele oficialilor și așteptau punctul culminant.