Ionelei Tîrlea îi e scris în noroc să depășească o mie de obstacole înaintea participării la JO în proba sa favorită, 400 metri garduri, marcată cu argint la Atena. Cu mai puțin de 50 de zile înaintea startului balului asiatic, o afecțiune la nivelul călcâiului drept o forțează să nu efectueze niciun antrenament timp de o săptămână!
„Înseamnă enorm o asemenea pauză, mai ales în perioada asta. Nu am voie să fac decât abdomene. Mă duc acasă la Vâlcea, stau în pat, mă uit la televizor și fac abdomene. Voi avea pachețele de halterofilă în curând”, face haz de necaz sprintera în vârstă de 32 de ani. Consultată, diagnosticată și tratată într-o clinică din Paris, vâlceanca s-a întors miercuri seară în România și a spus pas Cupei Europei, care debutează mâine la Istanbul.
Acomodarea pentru covorul verde londonez a prins-o pe Sorana Cîrstea pe iarba din Hertongenbosch (Olanda, 175.000 de dolari). Triumful din runda inaugurală, 7-5, 6-4, cu Maria Kirilenko reprezintă atât unul dintre cele mai importante succese ale carierei, cât și un impuls pentru al treilea turneu de Grand Slam al anului.
Lansarea oficială a vestimentației pe care o va purta lotul României la JO s-a desfășurat la Izvorani, pe podium urcând sportivi metamorfozați în modele. Olimpicii și-au etalat ținutele sport, casual, iar multitudinea de „linii” ar încăpea într-un șifonier.
Pentru a doua oară după ediția de la Atena, designerul Mihai Albu a asigurat încălțămintea fetelor: o pereche de călătorie și cea de defilare la festivitatea de deschidere. „E o provocare pentru mine! E mult mai dificil să realizezi pentru sportive, ele au picioarele muncite, în plus, trebuie să confecționez măsuri excepționale: numărul 30-34 la gimnaste și 40 – 46 la handbaliste și canotoare. A trebuit să țin cont și de tocuri, să nu se spună că din cauza mea a pățit cineva ceva”
Campion național (outdoor și indoor) de 40 de ori, Gheorghe Gușet (40 de ani) spune adio atletismului. Veteranul din Zalău (1,85 – 130 kg), care a dominat autoritar proba de aruncare a greutății, se pare că a luat această decizie din cauza unor probleme de sănătate.
E un luptător care și-a depășit propriile limite. Alături de coechipieri, a recurs la canibalism pentru a supraviețui în munții Anzi, la peste 4.000 de metri altitudine.
În prezent președinte al Federației Uruguayene de Rugby, Gustavo Zerbino (55 de ani) se află la București pentru a-și susține echipa la turneul IRB Nations Cup.
Au mers umăr la umăr până în finala junioarelor de la Roland Garros, dar balanța s-a înclinat la final spre Simona Halep, 6-4, 6-7/3, 6/2 cu Elena Bogdan.
La numai patru ani, pe când își însoțea fratele mai mare la o bază din Mamaia, constănțeanca a dat în premieră ochii cu sportul alb. A fost dragoste la prima vedere, primele mingi le-a schimbat pe suprafață rapidă și hard-ul i-a rămas la suflet. Simona a crescut urmărind precizia de lunetist din backhandul lui Andrei Pavel, iar reverul cu două mâini a devenit în timp principala ei armă. Jocul concitadinului a fermecat-o, dar a furat și din stilul fostului lider WTA, Justine Henin. „Încerc un pic să mă asemăn cu ea. Reverul ei e de senzație”, mărturisește eleva antrenorului Liviu Panait.
Ziua de ieri i-a zâmbit de două ori Soranei Cîrstea. Vestea că a urcat 12 locuri, până pe locul 66 WTA, a fost succedată de victoria din primul tur de la Birmingham, 6-2, 6-0 cu nipona Ayumi Morita.
Consecința primului motiv de bucurie derivă din faptul că jucătoarea de 18 ani e în proporție de 99 % în avionul de Beijing. Cum tabloul turneului asiatic deține 64 de nume, iar fiecare națiune poate deplasa doar câte patru jucătoare la individual, Sorana își poate achiziționa deja dicționar româno-chinez.
Argumentele în favoarea sa sunt multe: Rusia posedă nu mai puțin de 11 nume în primele 64, astfel că șapte ar rămâne pe afară, iar unele jucătoare nu se dau în vânt după Balul celor Cinci Cercuri. „În trei zile ar trebui să știu exact. Criteriul este clasamentul de săptămâna aceasta, iar eu sunt pe 66. În principiu merg”, ne-a declarat din Birmingham, Sorana.
Nu sunt 101 dalmațieni, ci 101 de sportivi îmbrăcați în roșu, galben și albastru. Pentru moment. Iar numărul componenților României la JO mai poate crește. 64 de zile au mai rămas până la startul Balului asiatic. Delegația tricoloră pentru Beijing a depășit miercuri seara pragul psihologic 100, avansând pentru China încă două nume. În urma reuniunii de la Kalamata, atletismul a plusat cu două semifondiste.
Cristina Vasiloiu (1.500 m – 4:04,12, locul 3) și Elena Antoci (1.500 m – 4:04,91, locul 4 ) și-au realizat în Grecia baremul A, iar atletismul e ramura care contribuie cu cei mai mulți membri (21) la totalul team-ului României.
Iubitorii de atletism care vor veni mâine pe Stadionul Dinamo din Capitală vor avea șansa să câștige o invitație la un miting atletic de gală. Distrigaz Sud, sponsorul FRA te trimite la reuniunea Golden League de la Paris (18 iulie). Tot ce trebuie să faci este să completezi talonul de tombolă la intrarea pe stadion, iar extragerea va avea loc spre finele competiției. În cadrul „Internaționalelor României” vor participa sportivi din opt țări plus majoritatea atleților tricolori. Nu vor lipsi Ioan Vieru, Florin Suciu, Alex Mihăilescu, Ionela Tîrlea sau Nicoleta Grasu.
La New York s-a consumat o „liniuță” de istorie. Protagonist: un vlăjgan de 1,93 m, care a îmbunătățit recordul mondial la 100 m. Usain Bolt (21 de ani) și-a șters compatriotul, pe Asafa Powell (9,74), din vârful ierarhiei probei regină și vizează acum aurul olimpic.
În urmă cu o lună, după ce a înregistrat 9,76 la Kingston, anunțând că va doborî rapid și recordul, specialiștii susțineau că vorbește-n dodii. Argumente? Multe… Iar faptul că nu prea avea sprinturi pe „sută”, fiind un specialist pe 200 m, constituia o probă solidă. Bolt a fost parolist însă și a câștigat lupta de la distanță cu Asafa și duelul de pe pistă cu Tyson Gay.
Jamaicanul Usain Bolt (21 de ani) a stabilit la New York (Reebok Grand Prix) un nou record mondial în proba regină (100 m) – 9,72 – cu două sutimi mai bun decât cel al conaționalului său – Asafa Powell (9,74 – septembrie, Rieti). În SUA (vânt 1,7 m/s regulamentar) , Bolt l-a victimizat pe campionul mondial de la Osaka – Tyson Gay (9,85) – chiar pe pista pe care americanul Leroy Burell oprea cronometrul la 9,90 în 1991!
Marian Oprea trăiește de două luni în Italia. Și asta-i ocupă tot timpul. De ce? Pentru că duce o cursă contracronometru de refacere. Tendinita patelară de la genunchiul stâng e pe cale să fie „îmblânzită”. Stabilit la Siena, triplusaltistul are program non-stop. „De două ori fizioterapie, la prânz și seara, și o dată recuperare. Fac exerciții pentru refacerea tonusului muscular, întrucât din cauza problemei de la genunchi, a scăzut masa musculară la picior. De o săptămână, am început chiar să și sar, dar
Semifondista Liliana Popescu își continuă șirul victoriilor în sezonul de vară. Eleva lui Doru Roșca s-a impus la 1.500 m în cadrul Super Grand Prix-ului de la Alger, cu timpul de 4:07,05, rezultat cu mult sub cel înregistrat week-end-ul trecut la reuniunea de pe Dinamo.
Pe podium a urcat și aruncătorul de ciocan Cosmin Sorescu, acesta situându-se la final pe locul trei (70,63 m), în urma lui Marco Lingua (Ita – 77,98) și a lui Ali Mohamed (Kuw – 76,58).
La 400 m, sprinterul Cătălin Câmpeanu s-a clasat pe șase (47,83), proba fiind adjudecată cu timpul de 46,46 de Isaac Makwala din Botswana.
Polo Un dinamovist pursânge a ales să-și continue cariera de antrenor în curtea rivalei
Afectați de poziția pe care s-a clasat formația lor la finalul acestui sezon (locul III), șefii steliști s-au făcut luntre și punte pentru a da o lovitură de imagine cu semnificații multiple și l-au adus pe Vlad Hagiu (45 de ani). Injectat cu microbul antrenoratului imediat după retragerea din apă, petrecută în 2004, ex-selecționerul nu poate sta departe de munca de care s-a „contaminat” în urmă cu patru ani. Ofertat de Dinamo în toamna anului trecut, pentru a conduce trupa din „Ștefan cel Mare” concomitent cu naționala, Hagiu a declinat propunerea argumentând că vrea să se axeze doar pe activitatea de la prima reprezentativă. Decizia luată s-a întors ca un bumerang împotriva golgheterului de la Mondialul din 1991, iar
Vedeta competiției feminine din cadrul GP-ului de pe Stadionul Dinamo a fost craioveanca Liliana Popescu care a terminat prima (recorduri personale) în două specialități, la 1.500 m stabilind chiar cel mai bun rezultat mondial al sezonului. „S-a schimbat total tipul de antrenament și asta se vede. La Olimpiadă voi alerga în ambele probe: 800 m și 1.500 m, dar nu voi renunța pe viitor nici la 400 m”, a declarat craioveanca în vârstă de 26 de ani. „Nikita” se pregătește de câteva luni cu Doru Roșca, tehnicianul de la Olimpic colaborând și cu fostul antrenor al Mariei Cioncan, Ștefan Beregszaszy.
Liliana Popescu (26 de ani) impresionează atât prin progresia rezultatelor, cât și prin stil. Trece din prima în fruntea plutonului, se detașează, n-o mai ajunge nimeni, iar spectatorii le sugerează adversarelor să-și ia chiar un binoclu.
Operată în toamnă de menisc, „Nikita” a avut un come-back rapid. A dat uitării proba de 400 m și s-a axat pe 1.500 m ca specialitate principală. A acces într-o finală la CM din martie, iar sezonul de vară a prins-o pe culmi, victimizând-o chiar pe celebra Maria Mutola, la Doha.
S-a întrecut pe sine weekendul trecut, la Grand Prix-ul Distrigaz Sud, unde a înregistrat cei mai buni timpi ai carierei în mai puțin de 24 de ore: mai întâi a stabilit vârful mondial al anului la 1.500 m (4:00,35), iar a doua zi a scos 1:59,34 pe distanța de 800 m – coborând în premieră sub două minute și listându-se a treia în topul IAAF. De progresia rapidă a sportivei e responsabil și antrenorul ei, Doru Roșca: „Ea pare că pleacă de nebună,
În Portugalia, la Villa Real de Santo Antonio, s-a desfășurat Cupa Campionilor Europei la nivelul echipelor de club, România fiind reprezentată de Ionela Tîrlea, componentă a echipei Enka Spor (Turcia) și de Felicia Țilea, membră a team-ului din Valencia (Spania).
Vicecampioana olimpică de la Atena a terminat pe trei la 100 m (11,89) și pe doi la 200 m (23,80) aducând 13 puncte grupării din Turcia care s-a clasat pe poziția a patra la final. Și sulițașa Felicia Țilea a contribuit cu 7 puncte (locul doi – 57,49 m) la „bagajul” adunat de Valencia, trupă care a încheiat concursul pe poziția secundă.
În ultimul meci jucat în cadrul primei etape a Ligii Mondiale, la Novi Sad, naționala condusă de Cornel Rusu a cedat disputa cu Spania 10-12 și a încheiat runda inaugurală pe poziția secundă. La capătul unei confruntări cu foarte multe eliminări, tricolorii aveau înaintea ultimului sfert un gol avans, dar ibericii au punctat decisiv în ultimele opt minute. Conform site ului FINA, cel mai bun jucător al României a fost stângaciul Andrei Iosep. Etapa a doua a Ligii Mondiale are loc la Portugalete la finele săptămânii, pentru turneul final de la Genova (luna iunie) urmând a se califica primele două clasate din grupă.
Despre Felicia Țilea Moldovan (41 de ani), vicecampioană mondială în urmă cu 13 ani la Goteborg, se spune că e fără vârstă. Nu e nicidecum în vârstă cum susțin unii cârcotași, ci mai degrabă… între două vârste.
Sulițașa stabilită din 2000 în Spania, la Pontaverde, alături de soțul și antrenorul său Lucian și de băiețelul în vârstă de 5 ani, concurează pentru clubul din Valencia și nici nu-i trece prin minte să se lase.
Naționala României intenționează să se mențină pe linia de plutire a elitei mondiale și pentru început a ancorat în Bazinul Olimpic din Oradea.
Ratarea JO i-a adus un nou comandant – Cornel Rusu, fostul rapidist fiind desemnat să redreseze corabia tricoloră în următoarele doup luni.
Între 23-25 mai Edi Andrei și colegii lui merg la prima etapă de Ligă Mondială (Novi Sad), dar piatra de încercare e poziționată la Malaga: Campionatul European (3-13 iulie). Înlocuitorul lui Vlad Hagiu a vorbit pentru www.bihon.ro despre ce a găsit la echipă, dar și despre planurile sale:
„Băieții au un potențial remarcabil. Ei au avut un vis extraordinar, acela de a se califica la Olimpiadă. Au muncit foarte mult pentru acest lucru, dar din păcate, nu l-au realizat. Cu toate acestea, nu se poate șterge cu buretele tot ceea ce a realizat această generație. Ei au acum mai mult o problemă de psihic”
„În scurtul meu mandat, îmi propun să obțin rezultate bune cu acești sportivi deosebiți. Pe mulți dintre ei i-am promovat chiar eu la națională în urmă cu opt ani. Vom încerca o clasare cât mai bună atât la Liga Mondială, cât mai ales la Campionatul European, care contează pentru calificarea la Campionatul Mondial”
„Din punct de vedere tehnic, doresc să confer naționalei mai multă agresivitate în joc și mai multă viteză. În rest, lucrurile sunt în general corecte și nu pot fi schimbate în cele două luni ale mandatului meu”
Și albele știu să sară! Cinci sezoane la gruparea italiană Acer Priolo au propulsat-o pe Florina Pașcalău în elita baschetului feminin, clujeanca (26 de ani – 1,94 m) semnând pentru fosta campioană din WNBA (2003-2004), Seattle Storm.
Pistorius, sportivul cu gambele amputate, a câștigat o mare bătălie.
Eliminat în ianuarie de IAAF de pe culoarul care ducea la Beijing, Oscar Pistorius (21 de ani) a ales să meargă până în pânzele albe. A apelat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și ieri a răsuflat ușurat. Instanța elvețiană i-a permis sud-africanului să participe în concursurile organizate sub egida IAAF, după ce federația internațională hotărâse, în urma unor expertize efectuate de specialiști, că sprinterul beneficiază de un avantaj conferit de proteze. Decizia a uimit o lume întreagă, cazul a făcut ocolul Pământului, iar specialistul de la 400 m (46,56 record personal) nu s-a împăcat cu ideea ratării JO. A apelat la TAS, iar viza pentru Asia stă acum în propriile picioare.
Nu s-au apucat de alpinism utilitar și nici de polo. Ci doar de reclame. Șapte dintre cei mai tari atleți români ai momentului au devenit protagoniștii unei imagini pentru Garanti Bank.
Cadrul a împânzit la înălțime tot Bucureștiul, iar locațiile i-au luat prin surprindere chiar și pe sportivi. În miezul Capitalei, lângă Intercontinental, un „cearceaf” imens acoperă câteva etaje ale unui bloc. „Zici că suntem niște păianjeni urcați pe clădire.
Considerat unul dintre cei mai buni fundași ai lumii, Kadar Kalman (29 de ani) a avut un rol important în eventul realizat de Leonardo Oradea. Singurul român care a evoluat în cele mai tari campionate din lume (Italia, Spania și Ungaria) e recunoscut pentru abnegația sa, la CE 2006 evoluând în două meciuri cu fractură de piramidă nazală.
Pentru prima dată după ratarea calificării la JO, naționala României se reunește azi, la Bazinul Dinamo din Capitală, pentru a intra într-o nouă eră. Preluată de Cornel Rusu în urma demisiei lui Vlad Hagiu, prima reprezentativă va încerca să mai panseze din rana provocată de insuccesul de la Oradea printr-o evoluție cât mai bună la Europeanul de la Malaga (luna iulie). Până atunci însă, tricolorii vor avea în ultimul week-end al lunii, la Novi Sad, meciuri tari în Liga Mondială. Noul selecționer a renunțat la Florin Bonca (Terrassa), George Georgescu (Steaua) și Cosmin Baidoc (Leonardo), oameni de bază în mandatul lui Vlad Hagiu. Lotul României Dinu (Sori), Nenciu (Steaua), Stoenescu (Dinamo), Boca (Rapid) Radu (Firenze), Iosep (Mladost), Bușilă (Nervi), Edi Andrei (Dinamo), Dunca (Leonardo), Al. Matei (Dinamo), Kadar (Leonardo), Ghiban (Steaua), Goanță (Dinamo), Negrean (Steaua), Chioveanu (Steaua), R. Georgescu (Leonardo), Tarnovețchi (Leonardo), Ridzik (Leonardo), Popescu (Rapid)
Bazinul Dinamo din Capitală a fost azi gazda încoronării echipei CSM Leonardo Oradea, pentru a cincea oară în istorie, campioană a României. Elevii lui Cornel Gordan (tehnician ce afăcut dubla și ca antrenor) cuceriseră laurii încă din primul meci al turneului play-off cu numărul trei, disputat în urmă cu două săptămâni la Oradea. După ce au dominat autoritar ediția din acest an, bihorenii au lăsat-o mai moale în Capitală, au cedat epilogul cu Steaua (9-12), dar au fost aplaudați la scenă deschisă de fanii rivalelor din Capitală. Udat cu șampanie și finalizat cu plonjoane în piscină, succesul de la București a fost dublu, Cosmin Baidoc și colegii lui adjudecându-și și Cupa României, trofeu decernat echipei cu cel mai mare punctaj acumulat în cele patru turnee play-off. În celălalt meci al zilei, Dinamo a trecut de Rapid (15-3). LOTUL CAMPIOANEI BARAT, KUNA (portari) DUNCA, BAIDOC, UNGUREANU, ZENTAI, HASAS, TARNOVETCHI, RIDZYK, CRETU, R. GEORGESCU, KADAR, MALAI Antrenor CORNEL GORDAN CLASAMENT FINAL 1. Leonardo 71 2. Dinamo 61 3. Steaua 60 4. Rapid 31 p – Orădeanul Ramiro Georgescu a fost desemnat golgheterul campionatului (în 2007 fusese Tibi Negrean) – Portarul Stelei, Bertini Nenciu, a fost desemnat cel mai bun goal-keeper al campionatului – la Bazinul Dinamo au fost prezenți, printre alții, Cristi Borcea, George Gaiță, Vlad Hagiu, Florin Niță, Cornel Rusu, Cosmin Radu și Anca Martin – Anton Netolitzchi, șeful secției steliste, va face un apel la FRP pentru a contesta sistemul competițional prin care se câștigă Cupa României.
Sprinterii din țara lui Bob Marley au în mână pâinea și cuțitul, dominația americană la 100 m reprezentând doar o pagină de statistică. După ce Usain Bolt a semnat weekendul trecut al doilea rezultat din istorie (9,76), pentru Beijing se anunță cea mai tare luptă dată vreodată pe portativul unui stadion de atletism.
În cadrul ediției a doua a Grand Prix-ului de aruncări „Gheorghe Gușet și invitații săi”, desfășurat azi la Zalău, „discobolii” Sergiu Ursu și Mihai Grasu și-au stabilit recorduri personale. În fața a 1.000 de spectatori, primul s-a impus cu 64,25 m (precedentul record – 63,78 m), în timp ce „Miki” și-a îmbunătățit cea mai bună performanță cu 16 cm – 60,23 m.
Apariția la regalul asiatic îi va conferi legendarului Ivan Patzaichin (58 de ani) o simetrie perfectă. Dacă din postura de sportiv bifase deja cinci prezențe, „Amiralul” își va completa în China și cele cinci „cercuri” ca tehnician.
„E o mare realizare și mă bucur că am ajuns până în acest punct al carierei. În aproape șase decenii de viață, zece olimpiade înseamnă tot atâtea mari satisfacții. În plus, 2008 reprezintă un an important pentru mine și datorită faptului că se vor împlini 40 de ani de la prima medalie de aur
Stadionul Viitorul are un trecut de 45 de ani. Pe el au pășit mai toți marii atleți români. Ore, zile, săptămâni sau chiar anotimpuri. Fiecare petic de pământ poartă amprenta pantofului de antrenament al unui fost sau actual campion.
Localizat în curtea Complexului „Lia Manoliu”, la 120 de secunde de ieșirea din Hotelul Sport, terenul e învecinat cu stabilimentul unde locuiesc periodic atleții. Acest aspect constituie un avantaj imens. Uneori însă, dezavantajul îl reprezintă haosul produs în interior. Dacă intri pe poarta de pe Bd-ul Basarabiei, nu te întreabă nimeni încotro te duci. Oricine poate face mișcare în aer liber lângă profesioniști.
Construit în mai puțin de patru ani, Stadionul Olimpic din Beijing impresionează prin amploare și înfățișare, poartă supranumele de Bird”s Nest (Cuib de pasăre), iar desăvârșirea lui a necesitat chiar jertfe umane.
Portativul și iarba impozantului stadion vor găzdui atât prologul și epilogul Jocurilor, cât și întrecerile atletice și meciuri din turneul de fotbal. Creație a unor arhitecți elvețieni, în colaborare cu un designer chinez, mamutul cu carcasă metalică are o capacitate de aproape 100.000 de locuri și a costat 500 de milioane de dolari. Totul a început prin săparea unei gropi uriașe în decembrie 2003, iar ridicarea propriu-zisă a arenei a debutat patru luni mai târziu. În doar 48 de luni s-a zămislit atât un stadion multifuncțional, cât și un lanț de buncăre cu mii de camere, săli de sport sau de refacere. Toate bune și frumoase până la apariția ipotezei conform căreia jertfele umane stau la baza construcției.
Prin succesul repurtat în Maratonul de la Viena, Luminița Talpoș (35 de ani) a împușcat doi iepuri dintr-un foc. A prins ultimul loc în trioul României la JO și a stabilit cel mai bun rezultat al unei tricolore în 2008 (2h26:43).
1928, 1985, 1986, 2007 și 2008. Sunt anii în care Oradea, sub diverse denumiri, a luat caimacul în polo-ul românesc.
Succesul din acest an a fost însă repurtat de o manieră categorică, CSM Leonardo desprinzându-se în campioană mai devreme și mai categoric decât orice altă echipă din ligile diferitelor sporturi de echipă din România.
Elevii lui Cornel Gordan (tehnician care a realizat „dubla” și din postura de antrenor, după ce fusese în apă la succesele de acum 20 de ani) și-au desăvârșit reușita chiar în primul meci din penultimul turneu play-off disputat în propriuf fief, 12-9 cu Steaua.
Deși principala urmăritoare, Dinamo, aflată la zece lungimi, a trecut și ea de Rapid (15-7), Ghiță Dunca și colegii lui și-au asigurat matematic coroana. Și cinci eventuale eșecuri ale orădenilor coroborate cu victorii pe linie ale trupei din Ștefan cel Mare ar da câștig de cauză tot bihorenilor, datorită meciurilor directe.
„Disciplina tactică, pregătirea și nu în ultimul rând valoarea au fost plusurile noastre în această ediție de campionat. Nu am sărbătorit foarte mult imediat după meci pentru că vrem să câștigăm în continuare tot.
L-am aruncat pe Cornel Gordan în apă și îl vom mai arunca sigur atunci când va avea medalia de gât”, ne-a declarat căpitanul Baidoc, care alături de Kadar, Dunca, Georgescu și portarul Barat au fost piesele decisive în acest sezon. Aseară, în runda a doua, orădenii au trecut de Rapid (12-6), iar Steaua a învins Dinamo (13-7).
De astăzi, Bazinul Olimpic din Oradea va găzdui al treilea turneu din cadrul playoff-ului sezonului 2007-2008, la finele căruia trupa lui Cornel Gordan își poate adjudeca al cincilea titlu din istorie.
PROGRAM azi ora 17.30: Dinamo București – Rapid București ora 19.00: CSM Leonardo Oradea – Steaua București
mâine
ora 17.30: Rapid – Leonardo ora 19.00: Dinamo – Steaua
vineri
ora 10.30: Steaua – Rapid ora 12.00: Leonardo – Dinamo
Clasament 1. CSM 34 30 3 1 589-183 63 2. Dinamo 34 25 3 6 423-211 53 3. Steaua 34 25 2 7 451-193 52 4. Rapid 34 15 1 18 308-321 31
Cu opt puncte în fața lui Dinamo, înainte de turneul secund, desfășurat în weekend la Floreasca, CSM putea ucide campionatul încă de acum, dar jocul rezultatelor
Programat mâine, Maratonul Flora, la care ia startul și Pușa Tomescu, e condimentat cu șase luptători din tribul Maasai, care dau deja fiori londonezilor sau le stârnesc amuzamentul!
Campion național în 2006 (100 m și 200 m), atletul Cătălin Câmpeanu are corpul acoperit cu 15 semne, cu unul mai mult decât superstarul Fiorentinei, Adrian Mutu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER