Selecționerul naționalei Sloveniei, Slavisa Stojanovici, a anunțat, marți, lotul de jucători pentru meciul amical cu reprezentativa României, programat în 15 august, de la ora 21.45, pe stadionul Stozice din Ljubljana.
FC Barcelona a confirmat marți că va sosi la București pentru amicalul cu Dinamo, cu toate vedetele disponibile, astfel că spectatorii îl vor putea vedea în sfârșit pe viu pe argentinianul Lionel Messi. Starul catalanilor nu va fi însă la fel de bucuros să evolueze pe Național Arena, mai ales după ce va vedea starea suprafeței de joc, una care se prezintă deplorabil.
De aceea, ca soluție de avarie, organizatorii iau în calcul, mai în glumă, mai în serios, varianta vopsirii ierbii pentru ca măcar la TV gazonul să nu pară atât de afectat de caniculă.
Adrian Thiess, omul care ii aduce pe catalani la București, spune că ia în calcul această variantă, pentru a nu se face de râs în fața oficialilor viceccampioanei Spaniei, care în urmă cu o lună văzuseră la București o arenă europeană cu un gazon impecabil:
„Gazonul stadionului arată oribil. E o rușine să bagi milioane de euro într-un stadion care să aibă gazonul distrus, o dată la câteva luni. E ca și cum ai construi un palat cu un WC în curte. Asta este! Ne-am făcut de râs în meciul cu Franța, anul trecut, acum ne facem iarăși de rușine. Mi-e groază de ce vor spune cei de la Barcelona, fiindcă trimișii lor au văzut gazonul acum o lună, când încă arăta bine.
Ei, probabil, vor fi îngrijorați să nu se accidenteze vreun jucător, dar amicalul se va juca sigur. Glumind puțin, poate vopsim gazonul, iar spaniolii nici nu-și vor da seama că iarba a fost arsă”, a explicat Thiess pentru Click.
După îndelungi discuții și speculații, Dinamo a aflat și în mod oficial ce echipă a Barcelonei va întâlni în amicalul programat a se disputa pe 11 august, pe Național Arena. Astfel, catalanii vor deplasa la București pentru partida contra „câinilor” toate vedetele pe care le are în lot, cu excepția fotbalștilor accidentați. Argentinianul Lionel Messi figurează și el pe lista cu lotul oficial trimisă miercuri de către organizatori, alături de nume importante ca Puyol, Pique, Andres Iniesta, Xavi și Dani Alves.
După ce și-a apărat la Londra titlul olimpic la 100 de metri obținut în urmă cu 4 ani, la Beijing, Usain Bolt s-a gândit că timpii săi fenomenali ar putea fi mai folositori în fotbal decât în atletism.
Jamaicanul, deținător al titlului de cel mai rapid om din lume, se autopropune la Manchester united, formație pe care nu ascunde că o simpatizează. Bolt i-a lansat o provocare managerului scoțian Sir Alex Ferguson, căruia i-a lăsat de înțeles că nu l-ar refuza în cazul în care l-ar chema la un trial:
„Lumea poate crede că glumesc, dar dacă aș fi chemat să dau o probă de joc ar fi imposibil pentru mine să refuz. Nu aș accepta o astfel de provocare dacă nu aș crede că sunt suficient de bun. Sunt un fotrbalist destul de bun și știu sigur că aș putea face diferența. Aș fi cel mai rapid jucător din echipă, dar aș și avea și evoluții pe măsura vitezei. Voi mai sta în Marea Britanie câteva zile”.
Imediat după apariția articolului din The Sun, jamaicanul a primit și o replică din partea căpitanului lui United, Rio Ferdinand, pe Twitter: „Dacă vrei la United, vorbește cu mine, iar eu îi voi transmite mai departe șefului. Felicitări pentru performanța de la 100 de metri, acum aștept să dobori totul și la 200 de metri”. Bolt a replicat, la rându-i: „După Olimpiadă vom discuta despre asta”.
Atacantul echipei Dinamo București, Ionel Dănciulescu, a jucat în meciul de la Brașov pentru a 486-a oară în primul eșalon și a trecut pe locul doi în clasamentul all-time al prezențelor în Liga I, informează site-ul oficial al FRF.
Laurențiu Reghecampf începe să își dea seama de la meci la meci de faptul că nu își poate ține secretele ascunse din cauza lui Gigi Becali. Obligat, în buna tradiție pe care trebuie s-o îndeplinească toți antrenorii din Ghencea, să îi dea explicații patronului pentru deciziile sale, tehnicianul și-a văzut divulgată o parte din planul pentru returul cu Spartak Trnava.
Finanțatorul Stelei a dezvăluit că Stefan Nikolic va fi atacantul pe care Reghecampf îl va folosi în meciul cu Spartak Trnava, de joi, decizie total neașteptată în condițiile în care muntenegreanul nu a punctat, spre deosebire de contracandidații acestuia, Rusescu și Rocha.
„Nikolici a fost scos pentru că a vrut să-l odihnească. Va fi titular joi”, a spus Becali.
Nikolici nu a marcat încă niciun gol în acest sezon, în timp ce Rocha, a punctat de trei ori în trei etape. Ambii sunt pe lista neagră a lui Becali, care nu i-a menajat după meciul din tur. „Rocha nu e atacant, Nikolic nu e ăla care credeam eu că e, are una bună, una rea”, spunea Becali după manșa tur cu slovacii.
Astfel, în cazul în care Nikolic va face „una rea”, atacantul riscă să fie trecut pe linie moartă de către patronul Stelei, mai ales în cazul unei ratări a calificării în play-off-ul Europa League, iar astfel meciul devine unul crucial pentru atacantul muntenegrean.
Partida dintre Spartak Trnava și Steaua se va disputa joi de la ora 20:30 în direct pe prosport.ro.
Fostul șef al CCA, Ion Crăciunescu, este convins în continuare că a fost debarcat din fruntea arbitrajului românesc pentru că unii șefi din Liga I nu își puteau satisface interesele din cauza fostului ecuson FIFA. Principalii suspecți ai vâlceanului sunt Florian Walter și Mircea Sandu.
„Sunt niște lucruri ciudate cu acest Comitet Executiv, care ia decizii dubioase. Sunt curios câtă autonomie au anumite persoane din cadrul acestui Comitet. Cred că ar trebui să dispară acest sistem din fotbalul românesc. Dumitru Dragomir mi-a lăsat de înțeles clar, prin atitudinea și spusele sale, că schimbarea mea vine de la Federație, nu din partea Ligii. Cred că Alexandru Deaconu este capabil să facă treabă bună, dar nu poate fără ajutor. Depinde ce oameni îți alegi, pentru că este foarte greu să reușești singur. Walter a vrut să mă dea afară, acel om care a fost condamnat prin Austria. M-a convins cât de onorabil este el, fac ei ceea ce vor. De unde are atâta putere domnul Walter? Eeee, dacă s-ar ști niște lucruri de dinaintea mandatului meu, cine umbla la delegări și cine beneficia de ele…Știu oamenii pentru ce se bat”, a spus Crăciunescu la Sport.ro.
După eșecul neașteptat suferit în Europa League, Steaua a zdrobit-o pe Universitatea Cluj în campionat cu 5-1 și speră că acesta a fost semnalul unei reveniri în perspectiva returului de la Trnava. Laurențiu Reghecampf se confruntă, însă, cu probleme de lot. Dacă pe Tănase nu va conta sigur, mijlocașul fiind eliminat în prima manșă, antrenorul Stelei are acum dubii privind alți doi oameni de bază din echipa sa. Alex Bourceanu și Alex Chipciu s-au lovit în meciul contra „șepcilor roșii”, fapt pentru care vor fi supuși unui control medical amănunțit, pentru a se vedea dacă pot fi folosiți joi.
Reghecampf primește totuși și o veste îmbucurătoare. După succesul de joia trecută, de pe Național Arena, Spartak Trnava și-a arătat limitele în campionat, înregistrând un eșec acasă în fața formației Slovan Bratislava (0-1), meci în care antrenorul Pavel Hoftych a folosit același „11” aliniat în fața Stelei.
Înotătorul american Michael Phelps a declarat că, după cum a anunțat anterior, Jocurile Olimpice de la Londra reprezintă ultima competiție a carierei sale, care s-ar putea încheia sâmbătă cu un palmares de 22 de medalii olimpice, informează AFP.
UPDATE 12:50 – Sportivul Vlăduț Simionescu a fost învins, vineri, în turul doi, la categoria plus 100 kilograme din cadrul concursului de judo de la Jocurile Olimpice de la Londra.
În turul secund, optimile de finală, Vlăduț Simonescu s-a duelat cu germanul Andreas Toelzer, care a învins prin ippon, după 3.55 minute.
Edgar Alvarez a explicat în conferința de presă în care a fost prezentat motivele pentru care a optat să se transfere în România din Serie A și a mărturisit că speră ca în scurt timp să debuteze oficial pentru Dinamo.
„După tratativele dintre mine și Dinamo, am semnat cu clubul din București. Am început să mă antrenez cu băieții și sper să joc cât mai repede. Sper să ne atingem obiectivele. Eu voi încerca să fac tot ce îmi stă în putință pentru club.
Am discutat această propunere cu managerul meu și cu stafful lui Dinamo și am am ajuns la concluzia că este bine să vin în România și să semnez cu Dinamo.
Îl cunosc pe Birindelli, am jucat împreună, a fost unul dintre motivele pentru care am ales să vin aici. Mi-a vorbit foarte frumos de club. Este unul dintre cele mai importante cluburi din România. Îl știu pe Carlos Costly, am auzit de Steaua și de Rapid, iar cu Paul Codrea am fost coleg”, a spus Alvarez la conferința de presă în care a fost prezentat.
Formația Real Madrid a învins, joi, cu scorul de 5-1, echipa Los Angeles Galaxy, la care evoluează David Beckham, în primul meci de pregătire din SUA, înaintea sezonului 2012/2013, informează AFP.
Gigi Becali anunța extrem de entuziasmat înainte de startul partidei cu Spartak Trnava că la meciul amical al naționalei României cu Slovenia, de la Ljubljana, vor asista din tribune și o serie de scouteri și chiar portughezul Jose Mourinho, cu scopul de a-i observa la lucru pe Cristi Tănase și Vlad Chiricheș.
„Eu știu că la meciul cu Slovenia vor veni niște scouteri plus Jose Mourinho, care vrea să-i vadă pe Tănase și pe Chiricheș. Așa am auzit eu, nu pot să spun cine mi-a zis, că poate nu vrea să confirme. Ce, nu este Tănase de Real Madrid? Tănase este magician”, spunea Gigi Becali cu doar câteva minute înainte de meciul cu Trnava.
Rezultatul înregistrat în partida cu slovacii l-a făcut pe șeful Stelei să bată în retragere, mai ales după evoluția sub așteptări a celor doi favoriți ai săi.
Cristi Tănase a fost eliminat prostește pe finalul meciului, deși până atunci făcuse un joc bun, în timp ce lui Chiricheș i s-a „înfundat” în cele din urmă. Fundașul, care obișnuia să dribleze riscant în fața careului în primele jocuri ale sezonului, a pierdut balonul în faza premergătoare golului celor de la Trnava și le-a permis astfel adversarilor să-l pună în dificultate pe Tătărușanu.
Dacă Tănase a scăpat de gura patronului, care a avut ceva de spus doar referitor la eliminarea sa, Chiricheș a fost tratat ceva mai dur: „Dacă evolua așa când veneau impresarii să-l vadă, putea să își ia gândul de la un transfer la o echipă mare”.
Rezultate înregistrate în partidele disputate, joi, în prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Europa:
Presa slovacă a scris după meciul Steaua București – Spartak Trnava, scor 0-1 în prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Europa, că echipa oaspete a plecat acasă cu scalpul fostei câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni.
Gafa lui Ciprian Tătărușanu din meciul Steaua-Spartak Trnava (0-1) nu a fost nici pe departe cea mai mare eroare a serii în preliminariile Europa League. Golakeeperul formației austriece Rapid Viena, Lukas Konigshofer, s-a umplut de penibil după ce le-a oferit adversarilor de la Vojvodina Novi Sad un gol pe tavă. La o fază fixă la capătul căreia intervenise perfect și reținuse balonul, portarului i s-a părut că aude fluierul arbitrului, care ar indica o lovitură indirectă pentru vienezi. Din păcate pentru Konigshofer, sunetul venise din tribune și nu din teren, astfel că balonul aruncat de el pentru executarea rapidă a loviturii libere s-a transformat într-o excelentă pasă de gol. Sârbul Milan Bojovic nu a irosit-o și i-a asigurat echipei sale victoria cu 2-1, care le oferă celor de la Vojvodina prima șansă în returul de pe „Ernst Happel”.
Steaua a pierdut neașteptat prima manșă a turului trei preliminar al Europa League, disputată pe Național Arena în fața modestei formații slovace Spartak Trnava. Adversarii roș-albaștrilor nu au avut mari ocazii în meciul de joi seară, însă au profitat de prima șansă care li s-a ivit, respectiv gafa lui Tătărușanu din minutul 5 al meciului.
Portarul a fost titularizat de Reghecampf după îndelungi frământări, antrenorul fiind în dubiu dacă să înceapă cu el sau cu rezerva Răzvan Stanca. „Tătă” i-a înșelat însă așteptările antrenorului său, scăpând în față un balon care ar fi trebuit în cel mai rău caz respins în lateral și oferindu-le astfel ocazia perfectă slovacilor de a produce una dintre surprizele serii în Europa.
Anul 2012 este în mod evident unul nefast pentru Ciprian Tătărușanu, cel puțin în ceea ce privește partidele din competițiile europene. În trei meciuri disputate de Steaua de la începutul acestui an, dubla manșă cu Twente și partida de joi seară, cu Spartak Trnava, roș-albaștrii au cedat de fiecare dată cu 1-0, în toate cele trei cazuri vinovat la goluri fiind goalkeeeperul de 26 de ani.
Înjurat de suporteri, criticat de antrenor și de patron
Ciprian Tătărușanu a fost taxat de fani după încheierea partidei de pe Național Arena, aceștia înjurându-l și scandând ostentativ numele lui Stanca. Portarul nu a scăpat nici de criticile patronului Gigi Becali, care l-a desființat: „Te bate Dumnezeu dacă nu îi dai o șansă lui Stanca! Dacă vezi că Tătărușanu tot greșește
Managerul stelist Mihai Stoica s-a arătat surprins de eșecul suferit de formația lui Laurențiu Reghecampf în fața echipei slovace Spartak Trnava, dar se declară optimist că Rusescu și colegii lui vor reuși să întoarcă la retur soarta calificării în play-off.
„Nu poți să explici un eșec la capătul unui meci în care tu ai 15 ocazii, iar adversarul niciuna. Sunt convins că ne vom califica după retur. Din păcate, vom juca fără Tănase, un om important în economia calificării. În fotbal s-au văzut multe, și Barcelona a pierdut calificarea în finala Champions League în fața unei echipe care s-a apărat tot timpul. Nici slovacii nu știu cum de ne-au bătut. Nu discut despre erorile jucătorilor, nu am făcut-o niciodată. Mă gândesc doar cum să batem la Trnava. Deocamdată este pauză și ei au 1-0”, a spus Mihai Stoica.
Gigi Becali își reafirmă sprijinul necondiționat pentru antrenorul Laurențiu Reghecampf, pe care nu îl consideră vinovat de eșecul suferit în fața slovacilor de la Spartak Trnava.
„Reghecampf, în opinia mea, va fi mai mare ca Mircea Lucescu. Ce vină are el pentru înfrângere? Singura lui vină e că l-a băgat în poartă pe Tătărușanu, dar nu controlează el ratările lui Nikolic. I-am spus să fie corect cu Stanca, așa cum i-am zis și lui Stoichiță. Ia să-l mai lase să stea pe bară, că prea multe greșeli face. Credeți că nu putem învinge echipa asta în Slovacia? Orice scor cu victorie este în favoarea noastră. În locul lui Tănase va intra Florin Costea. Stați liniștiți, nu vom rata calificarea. Voi merge și eu la Trnava, pentru că acum sunt obligat. Eu nu am pe cine să cert azi, că aș certa. Chiricheș a greșit la gol și nu avea voie s-o facă, a fost lipsă de concentrare. Dacă au văzut asta echipele care vor să-l cumpere, atunci pot să își ia gândul de la el. Oricum, nu dau vina pe el”, a spus Becali la gsptv.
Eșecul dur suferit de Rapid în deplasarea de la Heerenveen (0-4) l-a întristat pe fostul președinte al grupării giuleștene, Dinu Gheorghe, care nu s-a putut abține să nu trimită săgeți otrăvite către George Copos, care nu a făcut transferuri spectaculoase în această vară pentru a-l susține pe Ioan Ovidiu Sabău în tentativa acestuia de a atinge obiectivele clubului.
„Cred că Rapidul are nevoie neapărat de niște transferuri, pentru că brazilienii aceștia aduși de prin ligi inferioare, dar mai buni ca Wesley, nu se ridică la nivelul așteptat de conducătorii clubului. Dacă era Rapidul pe care îl știam eu, care obținea calificări en-fanfare în cupele europene, în seara asta nu se întâmpla ce s-a întâmplat. Dacă nu există bani pentru transferuri, cred că ar trebui să recunoască acest lucru și să își construiască o echipă tânără, pentru viitor”, a spus Vamă la DigiSport.
În minutul 9 al partidei de pe „Abe Lenstra”, Mihai Roman executa greșit o lovitură de colț, dar continuare fazei nu anunța nimic periculos pentru poarta lui Albuț. Mingea a ajuns însă la mijlocașul sârb Filip Djuricic, încă un anonim în fotbalul european, iar acest fapt a fost fatal pentru giuleșteni. Sârbul în vârstă de 20 de ani a preluat în apropierea centrului terenului cu Oros în spate și a început să avanseze rapid cu mingea la picior spre careul rapidist. Fundașul lui Sabău a încercat să intervină decisiv la 20 de metri, dar Djuricic a stat bine pe picioare, după care a intrat nestingherit în careu și l-a învins pe Albuț cu un lob de mare fotbalist.
Sârbul și-a desăvârșit opera în repriza secundă, când l-a bătut din nou pe Albuț cu un șut plasat, cu mult efect, din marginea careului de 16 metri, după ce Tannane a profitat de o imprecizie a lui Marius Constantin.
Cine este Djuricic?
Sosit în 2010 la Heerenveen pentru a-l înlocui pe croatul Danijel Pranjic, Djuricic a atras atenția cu evoluțiile sale entuziasmante în tricoul formației sârbe Radnicki Obrenovac, unde a jucat doi ani după ce și-a făcut junioratul la Steaua Roșie Belgrad și Olympiakos Pireu. Ajuns în Olanda, și-a creat rapid o reputație excelentă încă de la primele meciuri disputate în Eredivisie. A devenit titular în echipa lui Marco Van Basten, un antrenor recunoscut pentru capacitatea de a ghici potențialul din tineri și de a-i promova în fotbalul mare, însă tehnicianul batav nu a fost singurul care a
Fostul atacant rapidist Ionuț Mazilu a deschis drumul echipei sale, Arsenal Kiev, către play-off-ul Europa League. Vârful a marcat în minutul 6 al primei manșe din turul III preliminar, contra echipei slovene ND Mura.
În trecut unul dintre preferații selecționerului Victor Pițurcă, Ionuț Mazilu a fost ocolit de acesta atunci când au fost trimise telegramele de convocare pentru amicalul cu Slovenia, de pe 15 august.
Interesantă este și abordarea autorităților locale și județene în sprijinirea Chindiei Târgoviște. Dacă Gabriel Boriga și Consiliul Local au
Echipa României s-a calificat în finala de mâine a turneului European Summer Cups – Qualifying Girls 16&Under, după ce Ioana Loredana Roșca și Ilka Csoregi au învins echipa Austriei, format din Lena Reichel și Julia Grabher, cu 6-3, 7-6.
„Niciun meci nu este tocmai ușor în acest turneu, deoarece la nivelul acesta, toate jucătoarele luptă până la ultima minge, sunt foarte bătăioase, și trebuie să muncești ca să câștigi”, a adăugat junioarea româncă Loredana Roșca.
„Îmi doresc ca juniorii români să performeze și de aceea încercăm să sprijinim cum putem. Nouă nu talentul ne lipsește în România, ci infrastructura, așa că vom construi încet-încet, așa cum am făcut și aici, la baza sportivă Tenis Club Curtea de Argeș, pe care am reușit s-o modernizăm anul acesta”, a spus Ioan Cozma, director general Dr. Oetker România, sponsor oficial al turneului European Summer Cups, Helvetie Cup – European Qualifying Girls 16&Under, în cadrul unui interviu LIVE.
European Summer Cups, Helvetie Cup – European Qualifying Girls 16&Under, este un turneu adresat junioarelor cu vârste de 16 și sub 16 ani ce se desfășoară în perioada 30 iulie – 3 august, aflat sub egida Comitetului de Juniori Tennis Europe. Turneul este organizat de Tenis Club Curtea de Argeș, în colaborare cu Federația Română de Tenis, sponsor oficial al turneului este Dr. Oetker Romania iar promotor Smart Corporation Group.
CFR Cluj a învins-o cu 1-0 pe Slovan Liberec și a luat prima opțiune pentru calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor. Evoluția campioanei i-a entuziasmat pe șefi, iar președintele Iuliu Mureșan consideră că acesta este punctul de pornire al noii echipe a lui Ioan Andone.
„Jocul este mult mai bun decât cel de anul trecut, însă avem rezultate mai slabe. S-au făcut ceva schimbări în lot, dar nu asta este explicația, ci scăderea concentrării după câștigarea campionatului. În primele două meciuri din acest sezon am jucat mai slab, dar cu Liberec am făcut-o bine. Avem ceva probleme la mijlocul terenului, unde nu suntem foarte creativi. Totuși, nu prea se întâmplă să nu dăm noi gol. Ne-am dori să fim cap de serie la următoarea fază a competiției și ne-am dori să picăm cu Debrecen”, a spus Mureșan la DigiSport.
Ioan Andone s-a arătat la fel de entuziasmat de evoluția echipei, dar nu și de scor:
„Cel mai tare m-am ofticat că nu am marcat la ocazia lui Nuno Valente. Era minutul 88, unul extraordinar pentru al doilea gol. Nu mi-a convenit că nu am mai marcat și că nu am avut posesie. Este începutul de sezon al lui Kapetanos. S-a adaptat perfect, este într-o formă bună, iar toată echipa joacă pentru el. Eu, la precedentul mandat la CFR, nu țin minte să ne fi creat atâtea ocazii de gol. Ne lipsesc însă reușitele, iar pentru asta trebuie exercițiu”.
Ion Crăciunescu a fost demis din fruntea CCA, iar unul dintre voturile care l-au dat jos din funcție a venit din partea șefilor campioanei CFR Cluj. Iuliu Mureșan a recunoscut că unul dintre principalele motive pentru care nu l-a mai dorit pe fostul ecuson FIFA în fruntea arbitrajului românesc a fost lipsa de echidistanță de care a dat dovadă în timpul meciului de Supercupă dintre CFR Cluj și Dinamo, când a fost surprins bucurându-se la golurile „câinilor”.
„Domnul Ion Crăciunescu nu trebuie să fie supărat pe noi că am semnat pentru demiterea lui din fruntea arbitrajului românesc. M-a deranjat că s-a bucurat foarte tare la golurile lui Dinamo din Supercupă. Dânsul ocupa o funcție în care, și dacă nu era echidistant, trebuia măcar să pozeze într-un om neutru. Nu a făcut-o. A contat și faptul că am avut parte de arbitraje dezavantajoase în primele două etape. Nu avem nimic cu dânsul, chiar l-am susținut în fruntea CCA, deși nu l-am dorit de la început”, a spus Mureșan la DigiSport.
Naționala de polo a României se va duela astăzi cu Ungaria în cadrul grupei B a turneului olimpic de la Londra. Românii au trecut în primul meci de naționala țării gazdă și au fost învinși în cea de-a doua partidă de reprezentativa Statelor Unite ale Americii.
La o săptămână de la apariția zvonurilor conform cărora ar fi dorit de FC Vaslui, Adrian Mutu lansează pe Twitter un mesaj care le poate da iar apă la moară celor care speculează pe tema unui posibil transfer al Briliantului în Moldova. Imediat după remiza obținută de echipa lui Șumudică pe terenul lui Fenerbahce în preliminariile Ligii Campionilor (1-1).
„Felicitări echipei de fotbal FC Vaslui”, este mesajul scurt lăsat de mutu pe Twitter, după ce în urmă cu câteva ore explicase pentru Tuttomercatoweb de ce lansase provocarea din urmă cu câteva zile:
„Nu am scris acest post pentru că aș avea de gând să mă întorc în România, ci pentru că am văzut că se vehiculase numele meu în presă și eram curios să aflu părerea fanilor. Din păcate nu am avut timp să citesc răspunsul celor care mă urmăresc. Nu spun decât atât: Dinamo este un club important din România, pentru care am și jucat. Pentru moment însă, prefer să nu vorbesc nici despre unul, nici despre celălalt club. Momentan sunt la Cesena și aștept ca situația mea să se decidă în următoarele zile”.
Ioan Andone a obținut prima sa victorie pe banca CFR-ului în noul sezon, însă nemulțumirea nu i-a dispărut. Antrenorul campioanei a criticat faptul că elevii săi nu au forțat și marcarea unui al doilea gol pentru a-și ușura misiunea din retur.
„Îmi pare rău că nu am înscris al doilea gol. Nu suntem deja calificați, sunt convins că vom avea un meci extrem de greu acolo. Acum au făcut un joc de posesie, de așteptare, dar și așa au avut două ocazii mari. Per total, am făcut un joc bun, suntem în creștere, dar am încredere că o putem face și mai mult. Totul a plecat de la apărare, pentru că aici am avut probleme în primele meciuri, iar acum am remediat acele neajunsuri. Doamne ajută să se califice și Vasluiul alături de noi, au obținut un rezultat bun în ciuda faptului că au schimbat mai mult de jumătate din echipă”, a spus Andone la conferință.
Liviu Antal a reușit primul său gol în tricoul Vasluiului chiar în meciul din preliminariile Ligii Campionilor, cu Fenerbahce. Mijlocașul vicecampioanei speră ca reușita lui să se dovedească decisivă în economia calificării și vrea ca la Piatra Neamț publicul să încerce să fie la nivelul celui de la Istanbul.
„M-a ajutat echipa, cu toții am muncit pentru acest gol, sper să fie și benefic pentru echipă. Această atmosferă de la Istanbul ne-a mobilizat. Fenerbahce se vede că are o echipă experimentată, mult mai experimentată decât a noastră, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne fie frică de ei. Sperăm să avem publicul alături de noi la Piatra Neamț, pentru că un rezultat bun ar fi benefic și pentru România, nu doar pentru Vaslui”, a spus Antal la Sport.ro.
Antrenorul Vasluiului, Marius Șumudică, era extrem de entuziasmat de debutul său în cupele europene ca antrenor, încheiat cu o remiză pe terenul lui Fenerbahce în preliminariile Ligii Campionilor (1-1).
„Am tratat bine jocul și nu le-am dat nicio șansă, decât spre final, când au atacat cu două vârfuri. Nu este un rezultat rău, dar păcat pentru România, că nu am luat puncte pentru coeficient. îi felicit pe băieți că au făcut față în acest vacarm, mi-aș dori și eu un astfel de public. Se simte oboseala, pentru că jucăm din trei în trei zile și pe final se simțea că nu mai putem să ținem ritmul. O calificare ar fi o încununare a muncii noastre. Voi da eu berea, dar trebuie să trecem peste această bucurie, pentru că nu am realizat nimic. Va trebui să gestionăm bine săptămâna aceasta pentru a obține o calificare istorică pentru Vaslui. Sunt mulțumit de ceea ce am făcut până acum aici, avem o echipă bună. A fost o seară minunată pentru mine, la debutul în cupele europene”, a spus Marius Șumudică la Sport.ro.
Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, miercuri seară, agenției MEDIAFAX, că portarul brazilian Peterson dos Santos Pecanha a semnat un contract valabil doi ani cu gruparea guileșteană, dar a precizat că nimeni nu îi garantează acestuia postul de titular.
„Transferul lui Pencanha este rezolvat. A semnat pe doi ani cu noi plus opțiune pe încă unul de partea clubului. Am plătit deja 100.000 de euro celor de la Maritimo Funchal. Băiatul a făcut și antrenament la Pro Rapid în această seară, totul este în regulă. Azi am încheiat campania de transferuri”, a spus acționarul rapidist.
Copos a explicat că are referințe foarte bune despre portarul care va ocupa locul lăsat liber de Dănuț Coman. „Avem referințe foarte bune despre el, toată lumea îl laudă. Cu toate acestea lui nu îi garantează nimeni postul de titular. La Rapid cine se pregătește mai bine și este în formă acela intră în poartă. Nimeni nu este titular sută la sută. Iar Albuț, din punctul meu de vedere, a jucat foarte bine în ultimele două meciuri”, a precizat George Copos.
Portarul brazilian în vârstă de 32 de ani se află de duminică la București, negocierile fiind îngreunate de pretențiile financiare ale procuratorilor acestuia.
În afară de Maritimo Funchal, Peterson dos Santos Pecanha a mai evoluat în cariera sa la formațiile Flamengo, Bangu, America RJ, Novo Horizonte, Paui, Sao Raimundo, Pacos Ferreira și Thrasy
Șefii lui Dinamo a reușit să îi rezolve lui Dario Bonetti problemele de pe banda dreaptă a liniei de mijloc, după ce au obținut semnătura fotbalistului hondurian Edgar Alvarez.
Fostul jucător al lui Palermo și-a exprimat convingerea că va reuși să își folosească experiența și calitățile pentru a o ajuta pe Dinamo să își atingă obiectivele în sezonul actual. „Sunt sigur că perioada petrecută în Italia mă va ajuta să aduc un plus pentru Dinamo”, a spus cel recunoscut în Peninsulă drept cel mai rapid fotbalist din Serie A.
Citește în ProSport-ul de joi un interviu amplu cu Edgar Alvarez, din care vei afla de ce poreclele sale îl fac dinamovist dinainte de a fi semnat contractul și cum crede că se numește rivala tradițională a „câinilor”, Steaua.
Speranțele lui Arsene Wenger că va reuși să-l păstreze la Arsenal pe golgheterul Robin Van Persie și după această perioadă de transferuri s-au spulberat. Cea mai importantă mutare a verii, trecerea olandezului la Juventus, este deja finalizată.
Cel puțin așa anunță agentul fotbalistului în vârstă de 28 de ani, Franco Parisi, care anunță că batavul a semnat pentru campioana Italiei, dar că afacerea nu este făcută publică din motive interne:
„Cred că Juventus a semnat deja un contract cu Van Persie, care este ascuns în biroul unui notar al clubului. Eu cred că sunt 8 din 10 șanse ca el să se alăture clubului italian. Van Persie este considerat transferul ideal pentru ambițiile lui Juventus din acest sezon”.
Robin Van Persie a avut un turneu al Campionatului european extrem de slab, însă în sezonul 2011-2012 a marcat 37 de goluri pentru Arsenal, fapt care l-a făcut unul dintre cei mai curtați atacanți din Europa. Intrat în ultimul an de contract cu „tunarii”, olandezul a mai fost și pe lista lui Barcelona, Manchester City și Manchester United.
Echipa României s-a calificat fără emoții în semifinalele turneului European Summer Cups -Qualifying Girls 16&Under, după ce Ioana Ducu a învins-o pe Anastasia Rentouli, din Grecia cu 6-2, 6-3 iar Ilka Csoregi (România) a dominat partida cu Martha Matoula, din Grecia.
Victor Hănescu, tenismenul român clasat în momentul de față pe poziția 115 în clasamentul ATP, vine mâine la Curtea de Argeș pentru a disputa meciuri demonstrative cu copiii aflați în tribunele turneului internațional de tenis European Summer Cups -Qualifying Girls 16&Under. Sportivul, care a avut cea mai bună clasare în 2009, ocupând atunci poziția 26 în clasamentul ATP și-a exprimat dorința de a fi alături de junioarele din România, care zilele acestea luptă pentru calificarea în finală a turneului internațional European Summer Cups.
Adrian Porumboiu l-a pierdut în această vară pe golgheterul Wesley Lopes, dar și pe unul dintre fotbaliștii de atac mai puțin productivi, dar care a marcat în stagiunea trecută două goluri care au adus 6 puncte vitale pentru ocuparea locului secund de către formația vasluiană.
Eliberat de contractul cu FC Vaslui, nigerianul Yero Bello (24 de ani) este foarte aproape de a semna cu formația sud-africană Orlando Pirates, campioana ultimei ediții a campionatului din țara care a organizat Campionatul Mondial în urmă cu doi ani. Momentan, cel poreclit de Adrian Porumboiu „Zero Bello” din cauza ineficacității sale, dă probe de joc pentru „pirați” la temperaturi sub zero grade, în concordanță cu supranumele pe care îl primise de la patronul grupării moldave, în emisfera sudică fiind iarnă.
Impresarul fotbalistului, Mike Makaab, a precizat că o decizie privind viitorul clientului său va fi luată în zilele următoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER