Retragerea lui Cristi Borcea de la Dinamo nu l-a surprins deloc pe șeful LPF, Dumitru Dragomir, care susține că saturația l-a făcut pe acționar să iasă din fotbal. De asemenea, conducătorul fotbalului intern este convins că „Shakira” nu va reveni vreodată în fenomen.
„Cred că Borcea s-a săturat și el de fotbal. Nu mă surprinde deloc faptul că s-a despărțit de Dinamo. La câți bani a adus în clubul ăla și cu toate astea a fost târât prin tribunale, era normal să renunțe. Nu știu dacă pentru Dinamo va fi o pierdere foarte mare, dar pentru fotbal este, pentru că era un om care cunoștea fenomenul. Dinamo se confunda cu Borcea. El a venit la club pe banii lui, el a ținut clubul de la început. Nu cred că relația cu Badea și Săvulescu l-a făcut să plece, ci operația pe cord și lehamitea că este târât prin tribunale. Nu cred că se va mai întoarce la Dinamo. S-a săturat de fotbal, așa cum ușor-ușor ne săturăm cu toții”, a spus Dragomir la Fanatik Show, pe DigiSport.
Gigi Becali s-a transformat în aceste zile într-un adevărat purtător de cuvânt pentru Cristi Borcea. După ce a dezvăluit în premieră intenția finului său de a organiza luni o conferință de presă prin care să își oficializeze despărțirea de Dinamo, patronul stelist spune că momentul este unul trist și pentru el, în condițiile în care își va pierde unul dintre adversarii care îl motivau să investească în fotbal.
„Cristi s-a supărat pe mine că am făcut public faptul că va pleca, dar îi trece repede. Nu poți fi supărat pe naș prea mult timp. Duelurile cu Dinamo nu vor mai fi așa spectaculoase, pentru că una e să te bați cu Borcea și alta e să te bați cu Săvulescu. Badea e prea cuminte, cu el nu te bați. E ceva cu fotbalul ăsta, că eu mă bat cu Porumboiu, nu cu Vaslui. Eu mă bat cu Copos, nu cu Rapid. Singura echipă din România cu care mă bat acum e Vaslui. Dinamo a întărit adversarul cu Niculae, Rapidul cu Coman, exact posturile pe care ei erau deficitari. Eu nu aș face așa ceva, de aia l-am luat și pe Nikolic de la Timișoara ca să nu-l cumpere Rapid, de aia îl voiam și pe Wesley, ca să slăbesc Vasluiul”, a spus Becali la Sport.ro.
AC Milan a fost lovită în această vară de un val masiv de plecări importante, fapt care i-a nemulțumit profund pe fanii „rosso-nerri”. Totul a culminat cu transferurile lui Ibrahimovic și Thiago Silva la PSG, fapt care i-a făcut pe suporteri să se îndoiască foarte tare de intențiile lui Silvio Berlusconi de a mai obține performanță. Fanii le reproșează șefilor faptul că s-au despărțit ușor de mulți dintre fotbaliști, unii dintre ei adevărate legende, și că au adus în loc doar jucători care nu se ridică la înălțimea celor pe care ar trebui să-i înlocuiască.
AC Milan i-a transferat în această vară pe Riccardo Montolivo, Bakaye Traore, Kevin Constant și pe Francesco Acerbi, nume care nu au cum să le sune suporterilor mai bine decât un Gennaro Gattuso, Clarence Seedorf, Thiago Silva sau Zlatan Ibrahimovic.
Pe de altă parte, președintele grupării milaneze, Adriano Galliani, se declară mulțumit de achiziții și le replică extrem de dur fanilor nemulțumiți: „Clubul este pregătit să le returneze banii tuturor celor care au achiziționat abonamente, dar nu sunt încântați de campania noastră de transferuri”. Până ca acest lucru să se întâmple, milanezii mai pot îndrepta relația cu suporterii până pe 31 august, atunci când se încheie perioada de transferuri.
Vestea momentului, plecarea lui Cristi Borcea din acționariatul lui Dinamo, l-a întristat pe finanțatorul vasluian Adrian Porumboiu. Șeful grupării moldave este convins că decizia fostului conducător dinamovist nu are legătură cu sosirea lui Marius Niculae la FC Vaslui și regretă abandonurile oamenilor care investesc în fotbal
„Eu știu de ce a plecat Borcea? Nu știu ce să răspund, nu știu mai multe. Au tot plecat în ultimii ani acționari din fotbal. Oamenii care bagă bani în fotbal sunt mereu înfierați de presă, așa că să nu vă mire dacă în viitorul apropiat echipele vor juca numai cu numele consiliilor locale pe piept. Nu cred că a renunțat pentru că l-am luat pe Niculae, afacerea era încheiată de mai multe zile, cu Nicolae Badea. Nu știu dacă va fi titular în Giulești, dar ar fi nevoie de el, mai ales că nu vom putea conta pe Wesley. Mi-a venit ideea să-l transfer după ce a picat transferul lui Reis, care avea probleme medicale. Negocierile au fost surprinzător de ușoare, variantele pe care le-am propus eu au fost imediat acceptate. Varianta cu salariul de 350.000 de euro nu este adevărată, va lua mai puțin, dar nu pot să divulg eu chiar toate condițiile financiare”, a spus Porumboiu la Sport.ro.
Porumboiu a comentat apoi despre jocurile de culise din Liga I, în care Cristi Borcea era unul dintre protagoniști:
„Se spune că de vină sunt cei care apelează la butoane, dar eu spun că de fapt vina le aparține celor care pot fi manevrați. Butoanele apar acolo unde sunt slăbici
Echipa lui Șumudică are cel mai dificil adversar dintre echipele românești aflate în competițiile europene
Universitatea Cluj a pierdut cu 2-6 primul meci din sezonul 2012-2013, pe terenul Pandurilor, iar șefa „șepcilor roșii”, Ana Maria Prodan, era aproape deprimată de evoluția jucătorilor săi. Conducătoarea a acuzat pregătirea fizică precară a fotbaliștilor și spune că responsabilitatea îi aparține antrenorului Claudiu Niculescu.
„Sunt fotbaliști care se bucură la salarii de 4.000 de euro, dar dacă se mai prezintă așa, atunci ei nu merită carnete de fotbaliști. Suntem slab pregătiți fizic, nu am văzut așa ceva nici la liga a II-a, nici la a III-a. Am încercat la începutul sezonului să-l aduc pe Sandu Tăbârcă pe postul de preparator fizic, dar a plecat și echipa a arătat din ce în ce mai rău. Nu mă așteptam niciodată la un astfel de debut. Voi avea o discuție cu Claudiu Niculescu. El și-a asumat răspunderea pentru rezultate. Nu se pune problema să-l demit pe Claudiu, e de-abia prima etapă”, a spus Ana Maria Prodan la Fanatik Show, pe DigiSport.
Mihai Răduț a intrat într-o nouă etapă a carierei sale după împrumutul de la Steaua la Pandurii și mărturisește că se simte excelent sub comanda lui Petre Grigoraș. Mijlocașul a marcat chiar la debutul pentru gorjeni, din penalty, și a oferit o pasă decisivă.
„A fost o victorie clară, pentru care ne-am pregătit foarte bine. Nu ne-am gândit să facem scor, ci doar să debutăm cu dreptul. Nu cred că am speriat pe nimeni, dar ne dorim să terminăm cât mai sus. Sunt bucuros că am ajuns aici și sper să îmi ajut echipa. Noi vom încerca să obținem un loc 6-7. În Liga I nu am mai bătut niciodată cu 6-2, acesta este primul rezultat de acest fel”, a spus Răduț la DigiSport.
Petre Grigoraș era extrem de fericit de evoluția elevilor săi în meciul de debut din sezonul 2012-2013, cu Universitatea Cluj, scor 6-2. Tehnicianul Pandurilor și-a felicitat jucătorii pentru atitudine, însă i-a avertizat pe aceștia să nu se culce pe o ureche în partidele viitoare.
„Am avut o anumită teamă normală înaintea campionatului, dar emoțiile s-au risipit destul de repede după 3-0. Chiar dacă am avut momente de derută în partea a doua, am reușit să păstrăm jocul în favoarea noastră. După un astfel de meci simt satisfacție, dar trebuie să avem grijă ca astfel de întâmplări să nu se întoarcă împotriva noastră. M-am bucurat că 3 dintre noile achiziții au marcat, mă bucur în general pentru toți fotbaliștii. A trecut doar o singură etapă și am întâlnit o echipă care de-abia s-a reunit. Se pare că 6 goluri la Târgu Jiu s-au văzut în premieră acum. Nu mă așteptam să câștigăm atât de clar, dar cred că aspectul jocului a fost favorabil nouă per total. Sper să nu ne dispară bucuria de a juca fotbal”, a spus Petre Grigoraș la DigiSport.
După prezentările lui Kagawa și Powell, singurele transferuri din această vară, Sir Alex Ferguson promitea că va detona încă o bombă până la finalul perioadei de transferuri. Ținta managerului scoțian era unul dintre cei mai în vogă tineri fotbaliști brazilieni ai momentului, Lucas Moura, însă prețul solicitat de șefii lui Sao Paulo, de 38 de milioane de euro, a înghețat intențiile „diavolilor”.
De aceea, Ferguson s-a orientat către Spania, acolo de unde l-ar dori la Manchester United pe turcul Nuri Șahin. Mijlocașul a ratat aproape întreg sezonul precedent din cauza unei accidentări, însă există semne că încă posedă potențialul de a reveni în forță în stagiunea care stă să înceapă. Nu degeaba, Galatasaray și Bayern Munchen și-au arătat de asemenea intenția de a-l achiziționa de la Real pe fotbalistul în vârstă de 23 de ani. Suma de transfer este de aproximativ 25 de milioane de euro, mult mai rezonabilă decât cea pe care englezii ar fi fost nevoiți s-o plătească pentru Moura.
Transferul lui Sahin la Manchester United ar avea atât importanță tactică, dar și financiară. În primul rând, mijlocașul turc s-ar regăsi pe Old Trafford cu japonezul Shinji Kagawa, fotbalist alături de care a conlucrat excelent la Borussia Dortmund. În al doilea rând, prin aducerea lui Șahin, United și-ar consolida relația cu compania aeriană Turkish Airlines, de care este legată printr-un contract de sponsorizare.
Cu doar 3 zile înaintea debutului în noul sezon, Steaua încă își caută un „creier” la mijlocul terenului, în ciuda faptului că antrenorul Laurențiu Reghecampf susține că are la dispoziție toți jucătorii de care are nevoie pentru a cuceri titlul cu numărul 24. Patronul Gigi Becali vrea însă în continuare un număr 10, însă Ilie Balaci îi răsucește cuțitul în rană. „Minunea blondă” le transmite steliștilor că au greșit renunțând la Mihai Răduț, care a fost împrumutat la Pandurii, în loc să încerce modificarea sistemului de joc, astfel încât tânărul fotbalist să dea randament maxim.
„Sunt curios să-l văd pe Răduț la Pandurii, pentru că el este unul dintre cei mai buni fotbaliști tineri ai momentului. Din păcate, la Steaua a fost folosit într-un post în care nu putea să joace. Nu vreau să mă bag în treburile lor, dar la jucătorii pe care îi avea la dispoziție, Steaua trebuia să regândească sistemul pentru ei. Sunt sigur că Răduț ar fi marcat mult mai multe goluri și ar fi fost mult mai util”, a spus Balaci la Fanatik Show, pe DigiSport.
După achizițiile spectaculoase făcute de șeicii lui PSG, Manchester City și Chelsea își dau ultimul mare război al verii. Ambele formații din Top Four-ul Angliei vor să pună mâna pe atacantul uruguayan al lui Napoli, Edinson Cavani, autor a 66 de goluri în cele două sezoane magnifice petrecute pe San Paolo.
Roberto Mancini are la dispoziție mai multe vârfuri de mare valoare, ca Balotelli, Kun Aguero, Carlos Tevez și Edin Dzeko, dar ar renunța cel puțin la bosniac pentru a face rost de bani și pentru a-i face loc supergolgheterului sud-american. Pe de altă parte, Chelsea a cheltuit deja peste 48 de milioane de euro pentru transferurile lui Marko Marin și Eden Hazard, însă atacul campioanei Europei rămâne un compartiment descoperit după plecarea lui Drogba în China și în condițiile unei eclipse de formă nesfârșite a lui Torres.
Prețul pe care ambele formații engleze ar fi dispuse să-l plătească lui Napoli pentru Cavani se ridică în jurul sumei de 44 de milioane de euro, însă nici această sumă nu s-ar putea dovedi suficientă pentru Napoli, care nu s-ar despărți prea ușor de atacantul uruguayan, după ce în urmă cu puțin timp și argentinianul Ezequiel Lavezzi a fost cedat la PSG.
Ciprian Marica nu este sigur că va rămâne la Schalke și în sezonul viitor, dar sigur se distrează pe cinste în cantonamentul de vară alături de gruparea germană. Antrenorul olandez Huub Stevens a dorit să testeze curajul elevilor săi și i-a dus pe aceștia în Munții Pădurea Neagră, din sud-vestul Germaniei. Acolo, antrenorul i-a pus „să zboare” deasupra unei văi adânci de 83 de metri, pe o lungime de 570 de metri, echipați cu echipament specific celebrei „tiroliene”. Ciprian Marica a părut destul de încordat, însă în cele din urmă atacantul român și-a luat inima-n dinți și a traversat cu bine prăpastia.
Cu doar câteva zile înainte de startul sezonului, portarul Cătălin Grigore, primul transfer realizat de CSMS Iași în această vară, a plecat din Copou. Fostul goal-keeper al Astrei și-a reziliat angajamentul semnat în urmă cu câteva săptămâni, după ce conducerea clubului la anunțat că nu mai poate onora promisiunile financiare făcute inițial.
Lupta lui Adrian Mititelu cu instanțele sportive l-a inspirat pe Gigi Becali în războiul pe care șeful Stelei vrea să îl declanșeze în urma deciziei TAS privind datoria de 800.000 de euro a Stelei către FCM Bacău, în cazul fotbalistului Eugen Baciu. Șeful grupării din Ghencea este atât de recunoscător, încât mărturisește că este dispus să-i cedeze Universității Craiova pe jucătorii Andrei Prepeliță și Florin Costea, în schimbul unei sume mult mai mici decât valoarea lor de piață.
„Eu îi mulțumesc lui Mititelu că m-a deșteptat. E normal că omul vrea să își facă echipa acum. Își vrea fotbaliștii înapoi, poate să-i ia. De la Steaua îi ia pe Prepeliță și Florin Costea, atât. Foarte bine, să îmi dea 400.000 de euro și îi ia. Eu ii dau jucătorii, nu mai vreau nimic. Omul are dreptate! Să îi dăm milioane să-și facă omul echipa”, a spus Becali.
Miercuri, TAS a decis că FCM Bacău trebuie să primească din partea Stelei suma de 800.000, după ce gruparea din Ghencea l-a declarat liber de contract pe jucătorul Eugen Baciu. La o zi după hotărâre, patronul stelist Gigi Becali a organizat o conferință de presă în care i-a ridicat statuie lui Adrian Mititelu pentru felul în care acesta a înfruntat sistemul și promite, la rându-i, că va dovedi că are dreptate, în ciuda instanței de la Lausanne.
„Îi cer scuze lui Mititelu, care m-a deșteptat. Eram în mocirlă și nu aveam habar, fusesem indus în eroare. În Parlamentul european am zis că nu există niciun fel de convenție privind fotbalul și că acest sport se ghidează după legile civile, dar și pe unele bazate pe specificitate. Asta nu înseamnă că trebuie încălcate legile civile. Îi mulțumesc lui Mititelu că m-a deșteptat, pentru că eram un prost. Trebuie să îi mulțumească tot fotbalul românesc, Mititelu trebuie să fie declarat erou! Dacă nu era treaba asta cu Bacăul, poate nu aflam nici eu. De aceea vom face toate demersurile și veți vedea că ne încadrăm în legalitate.
Această hotărâre TAS, care spune că trebuie să le plătim celor de la Bacău 800.000 de euro, nu este adevărată. FIFA și UEFA spun că se recomandă să mergi la un tribunal arbitrar. Camera Națională de Arbitrare a Litigiilor se ocupă cu așa ceva. Dacă am fost la asta, nu trebuie să mai mergem și la recurs, adică a doua comisie. Asta e anomalie, trebuie desființată. După aia am mers și la TAS, altă anomalie, tâmpenie
Sorana Cîrstea e lovită iar de ghinion cu numai 10 zile înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Londra. A doua cea mai bine clasată jucătoare din România în clasamentul WTA s-a accidentat la aductorii piciorului drept și a fost nevoită să se retragă încă dinaintea primului tur al turneului de la Carlsbad.
Tenismena nu știe dacă va fi refăcută la timp pentru a concura în turneul de tenis, cu atât mai mult cu cât specialiștii apreciază că o astfel de accidentare necesită de regulă 7 zile de pauză.
Sorana este programată să joace la Londra atât la simplu, cât și la dublu, alături de Simona Halep.
Cea mai bine clasată româncă în ierarhia mondială feminină, Monica Niculescu, ratează Jocurile Olimpice din cauza unei fracturi la mâna dreaptă.
În ultimele mandate, managerul Mihai Stoica a demonstrat că nu poate fi mâna de fier pe care patronul Gigi Becali și-o dorea în sânul lotului. Jucătorii și-au făcut de fiecare dată de cap atunci când au avut ocazia, iar asta s-a răsfrânt nu doar asupra evoluțiilor unora dintre fotbaliștii Stelei, ci și asupra stării de sănătate a acestora. Scandalul din weekend-ul trecut, în urma căruia mai mulți martori oculari susțin că Tănase, Chipciu și Mihai Costea au fost autorii unor acte de vandalism în stațiunea Mamaia, au ieșit la iveală mai multe episoade de acest gen, girate de Mihai Stoica.
În vara lui 2011, MM l-a adus pe Levi la Steaua, dar fără știrea antrenorului, managerul accepta ca jucătorii să își permită unele distracții în cantonamentul din Austria. Astfel, cum prindeau câteva ore libere, Tănase, Mihai Costea, Răduț și Latovlevici făceau sporturi extreme cu parapanta și se lăsau, în colace, conduși cu viteză de o șalupă. Mihai Costea i-a speriat atunci pe colegi, când după o cădere în apă strigase că își rupsese mâna. Nu a avut însă nimic.
Mai grav a pățit-o Răduț. sub privirile lui MM, care stătea la plajă, a sărit de la trambulină și s-a accidentat destul de grav, încât a ratat o mare parte din turul campionatului 2011-2012. Speriat de consecințe, MM le-a spus celor din staff să nu sufle o vorbă despre incident ca să nu afle Gigi Becali. La București, patronul era mințit că Răduț se tot accidenta la antrenamente și de asta nu putea fi pe teren.
În consecință, fotb
Despărțirea de Dani Coman pare să fie una dintre principalele probleme pentru Ioan Ovidiu Sabău înaintea primului meci al sezonului, cel cu MyPa, din turul secund al Europa League. Team-managerul Dănuț Perjă susține că neajunsul va fi rezolvat în scurt timp prin aducerea unui goalkeeper mai valoros decât actualul portar al Vasluiului.
„Vom aduce un portar mai bun decât Albuț și decât Coman, asta se va întâmpla sigur în zilele următoare. După aceea, antrenorul va decide cine va apăra. Coman este clar o pierdere, este un goalkeeper foarte valoros, care cu siguranță le va aduce un plus celor de la FC Vaslui în prima etapă, în meciul cu noi. A fost o decizie care e avantajoasă atât pentru Rapid, cât și pentru jucător. Albuț este titularul acestui post în momentul de față. Dacă vor pleca Glauber și Pavlovic? Ar trebui ca mai întâi să avem pe cine să aducem în loc. Dacă se vor găsi soluții, atunci se poate întâmpla și acest lucru, dar antrenorul decide”, a spus Perjă la Sport.ro.
Revenirea lui Junior Moraes în Liga I pare tot mai improbabilă. Atacantul dorit în această vară de Steaua, dar și de Udinese sau FC Copenhaga, va evolua în sezonul următor la Metalurg Donețk, după cum scrie chiar site-ul formației ucrainene.
„Miercuri am semnat un nou contract cu Junior Moraes. Angajamentul se va întinde pe următorii trei ani. Cunoaștem calitățile lui Moraes, care în ultimii doi ani petrecuți în România și Bulgaria a marcat 24 de goluri. Atacantul va debuta la Metalurg în etapa a doua din campionatul Ucrainei și va purta pe tricou numărul 91”, se arată în comunicatul de pe pagina oficială a lui Metalurg.
Junior Moraes nu este la prima aventură la Metalurg Donețk. În februarie 2011, el a fost transferat de la Gloria Bistrița, însă nu a apucat să debuteze la noua sa echipă din cauza faptului că ucrainenii au refuzat să plătească formației lui „Tata Jean” suma solicitată, 1,25 de milioane de euro. Între timp, jucătorul a fost pus pe liber și astfel a ajuns să joace la ȚSKA Sofia.
Scandalul din weekend care i-a avut în prim-plan pe steliștii Mihai Costea, Alexandru Chipciu și Cristi Tănase nu îl face pe managerul Mihai Stoica să își piardă încrederea în jucători. Oficialul stelist crede că totul este de fapt doar o tentativă de defăimare a celor doi fotbaliști și nu crede că incidentul din stațiunea Mamaia nu s-a desfășurat conform spuselor martorilor oculari.
Petrolul Ploiești are, în mod evident, cea mai importantă prestație de pe piața transferurilor în această vară. După asimilarea lotului U Cluj și transferarea altor câtorva jucători pe posturi-cheie, șefii grupării prahovene mai vor să dea o ultimă lovitură înainte de startul campionatului. Mircea Rednic cere insistent un coordonator, iar soluția pentru tehnician vine tot de la Cluj, însă nu de la „U”, ci chiar de la campioana CFR Cluj.
Italianul Roberto De Zerbi era unul dintre cei mai bine cotați fotbaliști în urmă cu doi ani, pe vremea când reușea assist-uri și goluri de senzație pentru CFR, atât în Liga I, cât și în Liga Campionilor. A fost la un moment dat dorit și de Steaua, însă pretențiile sale financiare l-au speriat pe Gigi Becali. Ghinionul s-a abătut însă asupra fotbalistului care are trecute în CV echipe ca AC Milan sau Napoli, după ce în 2011 s-a accidentat la tendon și a lipsit o perioadă destul de lungă, timp în care s-a recuperat. La revenire nu a mai dat același randament, iar pentru viitorul sezon șefii din Gruia l-au anunțat că nu se va mai conta pe el.
Posesor al unuia dintre cele mai mari salarii din Liga I, 360.000 de euro anual, De Zerbi se antrenează acum singur în Cluj în așteptarea unui nou contract: „Sunt în așteptare, pot continua chiar în România, am o ofertă bună. Pot continua aici sau în Italia, voi vedea. Mai întâi trebuie să îmi închei socotelile cu CFR Cluj”.
Contactat de Ziua de Cluj, antrenorul Ploieștiului, Mircea Rednic, a fost evazi
Dacă până la plecarea lui Inacio Augusto de la FC Vaslui lotul vicecampioanei părea în mare parte conturat, înlocuirea lusitanului cu Marius Șumudică a produs câteva schimbări importante. Primul care a dispărut din lot a fost fundașul Marius Constantin, care a revenit la Rapid, grupare de unde plecase în urma unui conflict cu Șumudică. Al doilea om care a părăsit gruparea galben-verde a fost controversatul Ousmane N’Doye, poate cel mai problematic fotbalist din Liga I.
În fine, după un control medical amănunțit, la Vaslui nu va evolua în sezonul ce stă să înceapă nici brazilianul Deivdy Reis, adus la începutul perioadei de mercato cu speranța că va reuși să suplinească perfect plecarea lui Adailton. Atacantul în vârstă de 24 de ani a fost informat că nu se va conta pe el, după ce investigațiile medicale au relevat faptul că acesta suferă de anumite probleme de care nu se știa în momentul sosirii sale la Vaslui.
Așa cum ProSport a scris zilele trecute, conducerea vasluiană va încerca cel mai probabil să acopere locul lăsat liber de Reis prin aducerea lui Toto Tamuz, un atacant de 24 de ani, cu o rată de goluri excelentă.
Fotbalistul lui Hapoel Tel Aviv a demonstrat că este un golgheter pur-sânge, reușind să marcheze în cele 61 de partide bifate pentru israelieni 34 de goluri (procentaj excelent (55%), mai mare decât al golgheterului Premier League, Van Persie. Deși joacă la un cu totul alt nivel, vârful batav are ‘doar’ 96 de goluri în 194 de partide – procentaj de reușite
Aceasta poate părea o scenă desprinsă din opririle la standuri din cursele de GT. Nu este însă așa, ci este un moment surprins chiar pe străzile Bucureștiului. Pe blogul zoso.ro putem vedea imagini cu un cetățean care a reușit să fenteze sistemul. Sistemul de blocare a roților, desigur. Omul a trecut peste vina pe care ar fi putut-o simți pentru că a parcat neregulamentar, și-a luat cricul din portbagaj și a înlocuit roata „afectată” în plină stradă. Chiar dacă a făcut o „afacere” din care a ieșit mai câștigat cu câteva sute de lei, cetățeanul omite faptul că amenda pentru fapta sa îl va costa mult mai mult decât dacă ar fi plătit suma imputată pentru parcare neregulamentară.
Cu o săptămână înaintea startului noului sezon, Dinamo, CFR Cluj și Steaua au arătat cât de pregătite sunt pentru a încerca să își adauge încă un titlu în vitrină.
Chiar dacă roș-albaștrii nu au avut parte de un meci oficial, precum în cazul rivalelor, elevii lui Laurențiu Reghecampf au impresionat în amicalul cu Litex, trecând de bulgari cu 3-0. Antrenorul Stelei a fost însă și cu un ochi pe Dinamo și CFR Cluj și s-a declarat surprins de forța emanată de „câini”, pe care îi mai observase la lucru anterior și în stagiul din Austria.
„Eu am văzut multe meciuri de-ale lor în cantonament. Din păcate, Dinamo, în perioada de pregătire, nu mi-a dat impresia că ar fi o echipă atât de puternică. În Supercupă am văzut o echipă unită care și-a dorit victoria din primul minut. CFR-ul are un lot valoros, dar nu au vrut să câștige la fel de mult”, a spus Reghecampf la Sport Total FM.
Liverpool este în căutare de întăriri pentru noul sezon, dar căutarea de fonduri pentru achiziții îi poate determina pe „cormorani” să încheie una dintre cele mai proaste afaceri din istorie. Pe 31 ianuarie 2011 era adus pe Anfield Road atacantul Andy Carroll, în schimbul a aproape 40 de milioane de euro. Adus cu surle și trâmbițe la acea vreme, vârful era așteptat să îl înlocuiască la fix pe Fernando Torres, care plecase la Chelsea. Nu s-a întâmplat așa, iar șefii lui Liverpool caută să scape acum de fotbalistul în vârstă de 23 de ani.
După oferta venită de la Roma, Andy Carroll este dorit acum și de fosta echipă, Newcastle, care ar dori să-l readucă sub culorile alb și negru. Partea interesantă este că suma oferită de conducătorii „coțofenelor” este doar la jumătate din valoarea celei pe care au primit-o în urmă cu un an și jumătate de la Liverpool: 22 de milioane de euro.
În ultimul sezon, Andy Carroll a marcat 4 goluri în 35 de apariții pentru Liverpool. Spre comparație, în ultima jumătate sezon petrecută la Newcastle, atacantul a înscris de 11 ori în numai 19 meciuri în care a evoluat.
Dinamo a câștigat Supercupa în fața campioanei CFR Cluj, ajutată și de evoluția bună a unui cuplu de mijlocași format din Issa Ba și Boubacar Mansaly, însă șefii i-au mai adus lui Dario Bonetti încă un fotbalist care să întărească linia mediană
Dinamo a reușit vinerea trecută să-l aconteze pe mijlocașul bulgar Boris Galchev, fotbalist care este văzut drept înlocuitorul ideal pentru ivorianul Djakaridja Kone. Fotbalistul vine însă în Ștefan cel Mare cu inima îndoită, cu atât mai mult cu cât a fost constrâns să se transfere în România, din cauza problemelor financiare grave cu care se confruntă ȚSKA Sofia.
„Dinamo m-a vrut și în iarnă, dar nu am plecat de atunci pentru că ȚSKA vânduse foarte mulți jucători, precum Delev, Nelson, Zicu. ȚSKA avea nevoie de mine și nu am putut pleca. Acum o săptămână am aflat din nou că aș putea pleca în România. De fapt, eu doream să rămân la ȚSKA, pentru că iubesc acest club. Am fost de acord să mă transfer pentru că eu consider că la Dinamo pot face un pas înainte în carieră”, a spus Galchev.
Gigi Becali se declară în stare de orice de dragul noului antrenor al echipei sale. Laurențiu Reghecampf i-a intrat rapid la suflet patronului stelist după ce a reușit să restabilească ordinea în vestiar și a promis că va imprima jocul căutat de Steaua de ani buni. Becali l-a ‘înțepat’ inclusiv pe antrenorul de vreme rea al Stelei, Mihai Stoichiță, pentru criticile făcute față de jocul Stelei din pregătiri.
„Toți antrenorii sunt geloși acum pe Reghecampf, pentru că el antrenează la Steaua. Dacă și Mihai Stoichiță, care este un om bun, cel mai cuminte antrenor alături de care am lucrat, își permite să facă asta, înseamnă că i-a lucrat Satana la creier. Eu țin foarte mult la Reghecampf, de aia vreau să-i fixez clauză de 3 milioane de euro. Villas-Boas a avut 15 milioane când a plecat de la Porto, eu vreau numai 3. Nu știu să mai fi făcut cineva asta în România. Mi-a plăcut mult cum a făcut ordine la echipă. Florin Costea i-a zis Reghe și l-a pus la punct imediat: ‘Eu sunt Reghe cu tine?’. Jucătorul s-a scuzat imediat: ‘Aaa, Mister, nu am vrut’. Mie îmi place ca ierarhia să fie ierarhie”, a spus Becali.
Patronul stelist Gigi Becali este singurul om care nu este dat pe spate de jocul echipei lui Laurențiu Reghecampf din amicalul cu Litex. Șeful din Ghencea se declară nemulțumit de agresivitatea redusă a fotbaliștilor și susține că modelul Barcelona nu este cel mai potrivit pentru actuala formație a Stelei.
„Știți de ce nu laud echipa asta? Sunt convins că avem un lot valoros. Am vorbit cu jucătorii și cu Reghecampf și i-am felicitat, dar nu jucăm frontal, nu combinăm. Mijlocașii centrali sunt foarte importanți pentru mine, dar nu țineau de minge. Mi-a explicat Reghe că le e frică acum la început. De aia prefer să nu vorbesc, că poate jucătorilor le e frică de mine. Vreau ca ei să aibă curaj, să joace. Noi vom câștiga meciurile, dar dacă nu vom juca frontal o vom face greu. Asta mă doare pe mine. De când a apărut jocul Barcelonei, toată lumea vrea posesie. Dar există și Real Madrid, care nu are aceeași posesie și totuși câștigă. Deci depinde de echipă și de jucătorii pe care îi ai la dispoziție. Noi suntem mai degrabă făcuți pentru contraatac”, a spus Becali la Fanatik Show, pe DigiSport.
Plecat în această vară de la FC Vaslui, echipă cu care a evoluat în cupele europene, noul fotbalist al lui CSMS Iași, Petar Jovanovic, este de părere că fosta sa formație are șanse mari să câștige titlul de campioană în sezonul viitor al Ligii I. Mijlocașul sârb crede că Vasluiul se va lupta pentru supremație cu CFR Cluj și Steaua.
George Țucudean a contribuit decisiv la cel de-al doilea trofeu dinamovist din 2012, cu cele două goluri marcate împotriva CFR-ului în Supercupă. Atacantul arădean a „îngropat” chiar echipa antrenorului care l-a adus la București, Ioan Andone, care și-a exprimat la conferința de presă de după meci, mai în glumă, mai în serios, regretul de a-l fi adus la București pe tânărul fotbalist:
„Trebuia să-l las pe Țucudean la Arad. Până la mine nu-l văzuse nimeni. Nici pe Bălgrădean care a apărat două penalty-uri. Jucătorii pe care i-am adus din liga a II-a profită acum alții de ei. Asta e!”.
Imediat, conducerea dinamovistă a încercat să îi fure meritele tehnicianului, susținând că reușita transferului îi aparține șefului departamentului de scouting din Ștefan cel Mare, Ion Moldovan. Andone a luat foc în cadrul unei intervenții televizate la DigiSport atunci când a auzit replica dinamoviștilor, dar s-a abținut să nu dea detalii despre colaborarea cu șefii grupării roș-albe: „Eu am zis-o sub formă de alint că l-aș fi lăsat la Arad, pentru că el are valoare, de aia ne-a dat două goluri. Conducerea spune că nu eu l-am recomandat? Vă spun câteva nume de oameni de la Arad cu care am vorbit ca să-l aduc la Dinamo. Ion Moldovan se consulta cu mine când era vorba să transferăm pe cineva. Să spun cum nu a fost adus nici Chiricheș la Dinamo? Dar nu vreau să vorbesc mai multe”.
Jose Mourinho vrea să intre în noul sezon cu o nouă atitudine. După ani întregi în care polemica a fost una dintre ocupațiile sale favorite, antrenorul portughez vrea să renunțe la vechile sale obiceiuri. Acest fapt l-a simțit și Eladio Parames, omul cunoscut drept purtătorul de cuvânt al tehnicianului lui Real Madrid și portavocea care planta sămânța de scandal pe rețelele de socializare. Acesta și-a șters luni contul de Twitter, decizie pe care a motivat-o în prealabil cu un mesaj scurt: „Un nou sezon, o nouă strategie”.
Deși nu au fost oferite mai multe detalii, decizia pare să fi fost luată după ce Mourinho a spus în cadrul unei conferințe de presă că nu are nicio legătură cu respectivul cont de Twitter, iritat de ultima controversă lansată de Parames în luna iunie, după un articol legat de o posibilă mărire de salariu solicitată de antrenor: „Jose nu dă un rahat pe acest ziar”. Același Eladio Parames a avut replici acide și la adresa cotidianului Marca, la adresa rivalilor și chiar la a jucătorului lui Real Madrid, Pedro Leon. Din aceste motive și nu numai, principalele indicii arată că la baza hotărârii de a închide pagina de Twitter stau chiar Mourinho și conducerea clubului Real Madrid.
Antrenorul CFR-ului, Ioan Andone, era supărat pentru eșecul din Supercupă și la două zile distanță de meciul cu Dinamo. Tehnicianul susține că vina pentru insucces le aparține exclusiv elevilor săi, care nu au reușit să pună în aplicare planul conceput în cantonamentul de vară. Totodată, Andone spune că Dinamo nu l-a impresionat cu nimic și că sistemul de joc actual practicat de „câini” va da chix la un moment dat.
„Noi trebuia să câștigăm chiar și în 10 oameni. Am ratat trei ocazii mari atunci. Eu sunt îngrijorat că am luat două goluri. Dinamo a venit peste noi 10 minute în repriza a doua. Suntem doar noi vinovați. Dacă Dinamo era echipă mare, atunci rezolva meciul în 11 contra 10. Au schimbat sistemul, dar e foarte greu să joace 4-3-3 la momentul actual. Acum le-a ieșit, dar în viitor poate să nu le iasă. Noi am jucat bine, dar a intervenit gafa de la golul doi, că altfel jocul mergea în direcția pe care o voiam eu”, a spus Andone la DigiSport.
Mircea Lucescu adună trofeu după trofeu în Ucraina, dar asta nu înseamnă că are și scuze în cazul în care ratează unul dintre obiective. Fericirea câștigării tuturor trofeelor interne puse în joc în 2012 i-a trecut rapid patronului lui Șahtior, Rinat Ahmetov, care spune că deja se gândește la sezonul următor, fără a-și ascunde un vis mai vechi: fazele superioare ale Ligii Campionilor.
„Mircea Lucescu a cucerit 15 trofee la Șahtior, dar asta este doar statistică. Nu mă mai interesează aceste cupe cucerite până acum, ci mă gândesc deja la al 16-lea. De aceea, toate eforturile noastre sunt îndreptate pentru cucerirea următorului trofeu. Avem ca obiectiv campionatul, Cupa și evitarea a încă unei rușini precum cea suferită anul trecut în Liga Campionilor. Prefer să trecem de faza grupelor, după care voi spune ce așteptări am de la cupele europene”, a declarat Ahmetov pentru site-ul oficial.
Patronul minerilor a explicat și de ce Mircea Lucescu a fost mai reținut la festivitatea de premiere ce a urmat meciului din Supercupă:
„Nu l-am forțat să vină lângă jucători. Se temea să nu fie udat cu șampanie, așa cum a pățit-o după câștigarea Cupei. Atunci a fost udat de jucători și s-a supărat, pentru că unui cardiac nu îi pică bine acest lucru. Pe mine mă ruinează Darijo Srna. De fiecare dată caută oportunitatea de a mă uda, ca eu să dau pe costume banii pe care ar trebui să-i investesc în transferuri”.
Foștii timișoreni Cristian Scutaru și atacantul Mircea Axente au fost prezentați oficial de Dinamo București, în cadrul unei conferințe de presă. Cei doi au semnat contracte valabile până la 30.06.2017, respectiv 30.06.2016.
Contractele celor doi jucători au fost înregistrate la Liga Profesionista de Fotbal (LPF) și au drept de joc pentru meciul cu CFR Cluj, din Supercupa Romaniei, programat sâmbătă, ora 21.00, pe „National Arena”.
Cristian Scutaru și Mircea Axente vor evolua la Dinamo cu numerele 6, respectiv 15.
Cu o zi înaintea meciului din Supercupă, contra CFR-ului, șefii lui Dinamo au reușit o nouă achiziție. Oficialii din Ștefan cel Mare l-au prezentat oficial pe bulgarul Boris Galchev, venit de la ȚSKA Sofia și văzut drept înlocuitorul perfect pentru Djakaridja Kone.
Oțelul Galați, campioana din sezonul 2010-2011, se află într-o situație delicată înainte de startul ediției 2012-2013. Formația de la malul Dunării a fost deja penalizată cu două puncte pentru neplata unei datorii de 1,25 de milioane de euro către un impresar și câțiva fotbaliști și riscă o nouă depunctare.
Cum datoriile nu au fost încă stinse, gălățenii s-ar putea confrunta cu o situație dezastruoasă: pentru o situație similiară, Poli Timișoara a fost retrogradată în liga a cincea!
Desfășurarea lucrurilor este cu atât mai tragică pentru formația lui Dorinel Munteanu, cu cât în urma participării în Liga Campionilor în sezonul trecut ar fi trebuit ca în conturile clubului să intre nu mai puțin de 18.382.000 de euro, bani mai mult decât suficienți pentru achitarea datoriilor și pentru plata restanțelor. Cheia pentru rezolvarea problemei este în mâinile președintelui CA, Ionel Borș, omul care refuză să dea drumul sumelor necesare supraviețuirii fostei campioane.
Codrea este sigur că nu va avea probleme cu fanii, din cauza trecutului său dinamovist
Fostul mijlocaș al Sienei este mulțumit de durata contractului oferită de Copos
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER