Simona Halep a ratat primul trofeu de Grand Slam din carieră după ce a pierdut dramatic în fața rusoaicei Maria Șarapova, scor 4-6, 7-6(5), 4-6, dar a atras laudele tuturor. Românca a fost felicitată pentru prestație chiar de către adversara sa, dar și de public, care a aplaudat intens reușitele sale. De asemenea, cotidianul L’Equipe a remarcat meritele Simonei în cronica meciului.