Steaua este lider detașat în Liga I și nu întâmpină probleme nii măcar în grupa din Europa League, iar asta se reflectă și în încrederea pe care au căpătat-o fotbaliștii lui Laurențiu Reghecampf. Unul dintre cei mai schimbați în bine jucători este portarul Ciprian Tătărușanu, autorul unor gafe monumentale în câteva meciuri cruciale disputate în sezonul trecut.
Goalkeeperul de 26 de ani a fost precis în intervenții în stagiunea actuală, defensiva Stelei a prins siguranță cu el în poartă, iar conducerea se gândește că va scoate bani frumoși de pe urma transferului în străinătate al jucătorului care a costat 1,5 milioane de euro în momentul transferului de la Gloria Bistrița.
Dacă Tătărușanu va pleca în iarnă sau în vara anului viitor, roș-albaștrii pot sta liniștiți, deoarece înlocuitorul este unul pe măsură și cu un pas în Ghencea. Portarul Viitorului Constanța, Alexandru Buzbuchi, a împlinit 19 ani pe 31 octombrie, iar dorința pe care și-a pus-o a fost aceea de a ajunge la Steaua:
„Visez să ajung într-un campionat puternic, cel englez îmi place foarte mult. Până atunci, îmi doresc să evoluez, într-o zi, la Steaua, pentru că este cea mai bună echipă din România și are un public minunat”.
Buzbuchi, internațional U19, a fost titularizat în premieră în meciul cu CFR Cluj, câștigat cu 1-0 de constănțeni, asta și datorită intervențiilor sale de excepție. Cu un penalty parat în Gruia, Buzbuchi a repetat isprava și în jocul de acasă cu Pandurii (2-0), când de asemenea a interveni