În minutele de final ale partidei Oțelul-Astra, gălățenii au forțat golul victoriei cu o ploaie de centrări în careul giurgiuvenilor. La una dintre aceste faze, jucătorii lui Gigi Mulțescu nu au mai ținut cont de nimic și nu și-au menajat nici măcar propriii colegi. Silviu Lung și Găman s-au ciocnit violent în minutul 88, iar contactul a fost atât de dur, încât portarul nu a mai putut continua meciul.
Goalkeeperul Astrei a părăsit terenul în prelungiri cu pometele însângerat, iar antrenorul Gigi Mulțescu l-a trimis în teren pentru ultimele secvențe pe slovacul Marian Kello, debutant în Liga I.
Mutarea forțată s-a dovedit una fatală pentru giurgiuveni, dar și pentru portarul de rezervă al Astrei, care credea că a dat în sfârșit norocul peste el. La o centrare banală trimisă de pe stânga de Cucu, Kello a scăpat mingea din brațe, iar atacantul gălățean Bruce Inkango a reluat în plasă din apropiere pentru prima victorie a dunărenilor după o pauză de 10 etape. Cu acest eșec, Astra pierde încă un tempo în lupta pentru unul dintre primele locuri ale clasamentului, echipa lui Gigi Mulțescu fiind a treia în acest moment (21 de puncte), la 4 lungimi de Pandurii și la 7 de liderul Steaua.
Noul director general al Oțelului, Narcis Răducan, spune că răbufnirea suporterilor de după succesul cu Astra (2-1) este un episod care va deveni istorie după rezultatele viitoare ale echipei, iar antrenorul Viorel Tănase va redeveni unul dintre idolii tribunei gălățene.
„Sunt suporterii noștri, nu ne putem supăra pe ei. Vor căpăta încredere în noi, cu timpul. Mă bucur că băieții mi-au făcut cadou o victorie după instalarea în funcție la Galați, sper să îl dublăm cu unul la Universitatea Cluj. Nu este în pericol scaunul lui Viorel Tănase, sunt sigur că va redresa echipa și că va reuși să își apropie suporterii”, a spus Narcis Răducan la DigiSport.
Victoria Oțelului din meciul cu Astra îi salvează, cel puțin pentru moment, scaunul antrenorului Viorel Tănase. În timpul primei reprize, antrenorului i-a fost cerută demisia din dreptul galeriei, însă acesta a preferat să nu comenteze și să se declare doar bucuros de faptul că elevii săi au obținut primul succes după o pauză de 10 runde.
„Ă‚sta este spiritul Oțelului, luptăm până în ultima clipă. Aveam mare nevoie de cele trei puncte. Nu sunt adeptul renunțării la spectacol, dar uneori este nevoie și de asta. Este o bucurie enormă după prima victorie pe teren propriu. am demonstrat cu ardoare că ne dorim acest succes. Nu ne deranjează când ni se spune că suntem pe loc retrogradabil, pentru că suntem realiști. Mă așteptam să marcăm mai multe goluri, dar, dacă ne uităm, nici nu am luat foarte multe. Sunt foarte fericit că jucătorii mei au crezut până la sfârșit”, a spus Tănase la DigiSport.
Oțelul obține contra Astrei prima victorie după o pauză de 10 runde, ultimul succes al gălățenilor fiind cel din prima etapă, în deplasarea de la CSMS Iași (1-2). Giurgiuvenii au deschis scorul prin Fatai (51), dar gazdele au egalat 7 minute mai târziu prin Pena, care a transfomat penalty-ul obținut de Giurgiu. Inkango a adus victoria în minutul 90+4, după o gafă enormă a portarului Kello, cel care îl înlocuise cu câteva secunde mai devreme pe Silviu lung jr.
Chiar dacă la națională a jucat doar în ultimul sfert de oră al meciului cu Olanda, Adrian Mutu a simțit nevoia unor momente de relaxare marțea trecută, în compania lui Ciprian Marica și a olandezilor De Jong, Afellay și Van Persie. Fotbaliștii au fost surprinși de paparazzi la ore târzii de noapte alături de câteva fete, care s-au dovedit a fi prostituate după investigațiile ulterioare ale publicațiilor de scandal.
Episodul pare să-i fi creat mustrări de conștiință lui Adrian Mutu, care devenise un familist convins după căsătoria cu dominicana Consuelo Matos. De aceea, „Briliantul” și-a reluat sâmbătă seară activitatea de pe rețeaua de swocializare Twitter cu o poză în care apărea alături de fetele sale, într-o excursie de vară.
Mutu a atașat imaginii și hashtag-urile #summer #love #family #mutufamily #amor, semn că revenire lângă familie l-a făcut să regrete ieșirea de marți seară.
La meciul dintre România și Olanda, disputat marțea trecută pe Național Arena și încheiat cu scorul de 4-1 pentru batavi, au asistat mai mulți emisari ai cluburilor importante din Europa, însă prezența care a făcut cea mai mare vâlvă a fost cea a lui Ariedo Braida. Trimisul lui AC Milan a venit la București pentru a-i observa la lucru pe olandezii Strootman și Indi, dar și pentru fundașul stelist Vlad Chiricheș.
Concluziile lui Braida despre fotbalistul român au fost dintre cele mai bune, însăîn același timp mărturisește că acesta nu este copt încă pentru a face pasul către Serie A.
„Vlad Chiricheș este un fotbalist cu foarte multe calități, care poate evolua atât ca fundaș central, cât și ca fundaș lateral dreapta. A crescut foarte mult din momentul transferului de la Pandurii la Steaua, dar mai are de lucrat la maturitatea în joc. În România sunt fundași foarte buni. Îmi amintesc că, atunci când am venit să-l văd pe Săpunaru, l-am găsit ca atacant, iar după aceea a fost retras ca fundaș și a cucerit și Europa League cu FC Porto în această postură. Chiricheș mai are de așteptat, nu este gata încă pentru prima ligă italiană. Milan are nevoie în iarnă de fotbaliști peste media actuală a lotului, altfel transferul este inutil. Dacă ar veni acum la Milan, Chiricheș ar ieși din calcule după primele două meciuri, în cazul în care ar greși. Așa, la o altă echipă, are timp să crească”, a spus Braida.
Ezitarea italienilor în privința lui Chiricheș poate avea o legătură și cu discu
Steaua va înfrunta duminică seară Pandurii, meci care îi poate detașa pe roș-albaștri în fruntea Ligii I. Chiar dacă antrenorul Laurențiu Reghecampf se teme că oboseala jucătorilor care au revenit de la națională se va resimți la Târgu Jiu, nici omologul tehnicianului stelist, Petre Grigoraș, nu se simte mai confortabil.
Gorjenii vor aborda meciul cu Steaua cu o defensivă ce va avea flancurile improvizate, după accidentările fundașului dreapta Ungurușan și a apărătorului lateral stânga Alexandru Vlad. Astfel, Grigoraș îi va trimite pe teren contra liderului pe Pleașcă, care a jucat abia două partide după accidentarea suferită în sezonul trecut, în timp ce pe stânga va improviza cu Călin Cristea, de profesie mijlocaș.
Pandurii au probleme și în atac. Nigerianul John Ibeh, autor a 4 goluri în 10 meciuri disputate în acest sezon, este în continuare accidentat și nu va putea evolua contra roș-albaștrilor. De asemenea, Viera a fost și el convocat la naționala Coastei de Fildeș, fiind martor de pe banca de rezerve la clipele de teroare din timpul meciului cu Senegal din barajul pentru Cupa Africii, astfel că poate acuza o ușoară oboseală.
Iată cum ar putea arăta 11-le Pandurilor în meciul cu Steaua:
Lazar – Pleașcă, Viera, Mamele, Cristea – Voiculeț, Nistor, Răduț – Al. Grigoraș, Matulevicius, Maxim
Rezultatele din acest sezon ale lui Mircea Lucescu pe banca lui Șahtior l-au determinat pe patronul Rinat Ahmetov să-i caute o recompensă pe măsură tehnicianului român. Șeful grupării ucrainene i-a dăruit lui „Il Luce” un cea „Vacheron Constantin”, în ediție limitată.
Atât de limitată, încât doar alte trei persoane din lume mai au în posesie bijuteria în valoare de 270.000 de dolari!
Ahmetov a cumpărat prețiosul ceas în 2004, dar a decis că acesta ar sta mai bine pe mâna lui Mircea Lucescu, antrenorul care a cucerit eventul în sezonul trecut, iar în noua stagiune a făcut-o lider pe Șahtior după 12 etape, la 12 puncte distanță de urmăritoarele Dnepr și Dinamo Kiev.
Dan Petrescu a reușit în Rusia performanțe fără precedent la cârma lui Kuban Krasnodar, iar acest succes i-a adus un contract cu Dinamo Moscova, în vara acestui an. Plecarea sa de la echipa galben-verde se produsese aparent în condiții bune, însă timpul scoate la iveală un episod necunoscut până acum. Guvernatorul regiunii Krasnodar, Alexander Tkachev, susține că Petrescu nu a procedat corect cu conducerea clubului și că felul în care și-a negociat trecerea la Moscova a pătat tot ceea ce făcuse bun la Kuban.
„Spunea că iubește Kuban, dar am simțit că și-a atins limitele, că nu mai putea să crească. Petrescu a turbat, a devenit nervos, isteric. Și cel mai teribil și insultător lucru pe care l-a făcut e că a negociat pe la spate cu Dinamo Moscova și ȚSKA Moscova. L-am întrebat ce face și mi-a zis că sunt minciuni. Dar noi știam din mai multe surse ce pregătește. Nu i-a păsat de noi, de suporteri. Ne-a spus că pleacă în România, că e obosit, că nu mai poate. Și o săptămînă mai târziu a semnat cu Dinamo! A fost o surpriză uriașă, o teribilă surpriză! Și-a bătut joc de noi!”, a declarat Alexander Tkachev în presa rusă.
După demiterea lui Neluțu Sabău, fanii rapidiști i-au cerut patronului George Copos să aducă un înlocuitor care să cunoască spiritul Rapidului, refuzând din start variantele Dorinel Munteanu și Ionuț Badea. Unul dintre numele invocate de suporteri a fost cel al lui Marius Șumudică, tehnician liber de contrac după despărțirea de FC Vaslui și cunoscut drept un mare rapidist. Tehnicianul susține însă că nu se simte momentan cel mai potrivit om pentru această misiune:
„Ce ar trebui să fac dacă fanii vor un rapidist pe bancă? Să primesc o ofertă și mai vedem. Mi-a spus și fiul meu că mi-a fost scandat numele, dar de la asta până la a fi numit antrenor al Rapidului e cale lungă. Eu sunt perceput ca un antrenor care spune lucrurilor pe nume. Ceea ce se întâmplă acum la Rapid este catastrofal, de la lot, la pregătire și rezultate. Nu se poate ca Rapid să nu se poată pregăti în baza pe care o are în proprietate. În plus, eu nu pot veni la Rapid, pentru că mai am de făcut doi sau trei ani de ucenicie, cum a spus domnul Copos. S-au adus jucători la kilogram la Rapid. Atâta timp cât nu se va da o bombă de cauciuc, care să țopăie pe lângă domnul Copos să-i termine pe toți cei din jurul lui, nu va fi bine. Este nevoie de un alt spirit în Giulești, este nevoie de rapidiști. Eu, când eram antrenor la Rapid, se umplea Giuleștiu, cu bune și cu rele. Eu trăiam pentru ei, atașamentul nu au cum să mi-l conteste, poate doar priceperea. Nu poate nimeni să îmi obtureze relația cu fanii Rapidului, n
Rapid a pierdut acasă cu FC Brașov (1-2), iar eșecul a declanșat din nou scandalul în Giulești. Suporterii susțin că antrenorul Neluțu Sabău a fost îndepărtat de jucători și că aceștia fac legea în vestiarul Rapidului. De asemenea, fanii, prin vocea liderului Gigi Corsicanu’, spun că nu agreează varianta numirii în locul „Moțului” a unuia dintre tehnicienii Ionuț Badea și Dorinel Munteanu, ambii liberi de contract.
„Jucătorii de la Rapid schimbă antrenorii după bunul lor plac. Nu sunt profesioniști, deși au cele mai mari salarii. S-au adus niște jucători care să întoarcă și niște comisioane la anumite persoane. Nu cred că Ionuț Badea este o soluție, Marian Rada este cel mai potrivit om pentru a prelua echipa. După ce a plecat Șumudică, el a dus echipa în cupele europene. Domnul Copos ar trebui să se gândească mai bine la oamenii care iubesc această echipă. Nae Stanciu, Pancu, sunt oameni care au slujit bine acest club și care ar trebui respectați. Dorinel Munteanu sau Ionuț Badea nu sunt soluții pentru noi. Întârzierile de salarii sunt normale. Când ai 300.000 de euro salariu și ești pe locul 7, nici nu ar mai trebui să iei vreun ban. Să plece, dar ei nu vor asta, le place la Rapid”, a spus Corsicanu’ la Sport.ro.
O eroare uriașă a lui Naumovski a dat Bistriței curaj pe Național Arena. Dinamo nu și-a mai revenit după ce a primit și golul doi și a terminat cu capul plecat meciul
Suporterii fotbalului din Sibiu sunt deciși să nu le mai permită autorităților locale să lase din nou fotbalul să moară în orașul de pe malurile Cibinului. Puși în fața celei de-a patra desființări a unei echipe reprezentative a orașului, după FC Inter (2000), Șoimii (2001) și FC Sibiu (2006), fanii nu mai suportă și desființarea Voinței Sibiu.
Pentru prima dată în istoria fotbalului sibian, suporterii au luat atitudine printr-un miting desfășurat sub deviza salvării fotbalului sibian. 400 de fani au manifestat joi pe traseul stadionul Municipal – Piața Mare cu scopul principal de a sensibiliza opinia publică dar și autoritățile locale și județene cu privire la situația fotbalului și a sportului sibian.
Alături de suporteri au fost prezenți și jucătorii Eugen Beza, Doru Dudiță, Radu Neguț, dar și antrenorii Neluțu Luca și Florin Berț în timp ce alții au transmis un mesaj de susținere.
Jose Mourinho nu scapă nicio ocazie de a se lua de rivalii de la FC Barcelona. Ultima ocazie a avut-o în cadrul unui interviu acordat revistei France Football, în care i-a desființat pe catalani, considerați de mulți drept cea mai bună echipă din istoria fotbalului:
„Cred că a venit timpul ca lumea să vorbească mai puțin despre FC Barcelona și să nu mai fim comparați tot timpul cu ei. De ce ar vorbi lumea mai mult despre Barcelona? Real Madrid este campioana Spaniei, iar Chelsea este campioana Europei. Barcelona nu are niciunul dintre aceste titluri pentru moment. Îmi place să câștig trofee, iar Barcelona face asta. Au cucerit multe trofee în ultimii ani și vor continua s-o facă, dar totuși prefer filosofia Realului. Am fost foarte eficienți în sezonul precedent și am jucat la un nivel impresionant. Am practicat un fotbal spectaculos, mi-a plăcut stilul lui Real. Nu s-a născut încă persoana care să mă convingă de faptul că există un stil mai atractiv decât altul. Unii oameni apreciază stilul Barcelonei, alții nu. Le respect filosofia și recunosc că este greu să joci împotriva lor. Unele echipe încearcă să copieze ceea ce este văzut ca fiind ideal de către mulți, dar Real Madrid are propria identitate”.
Mourinho a vorbit apoi și despre duelul dintre Cristiano Ronaldo și Lionel Messi pentru Balonul de Aur:
Messi și Cristiano sunt la un alt nivel față de restul fotbaliștilor din lume. Cristiano nu are egal, totuși. În sezonul trecut a câștigat campionatul și a doborât numeroa
Vicepreședintele Federației Australiene de Ciclism (CA), Stephen Hodge, a demsionat după ce a recunoscut că s-a dopat în timpul carierei sportive, a anunțat, vineri, CA, citată de AFP.
Reprezentativa de fotbal a Scoției nu mai este de foarte mulți ani o forță în fotbalul european, fapt dovedit de campaniile de calificare dezastruoase pe care insularii le-au înregistrat în ultimii 15 ani. De aceea, conducerea forului de la Edinburgh a decis să restructureze fotbalul de la cel mai jos nivel și l-au instalat ca responsabil pe olandezul Mark Wotte, fostul tehnician al Universității Craiova în sezonul 2009-2010.
După eșecul suferit de scoțieni în meciul din preliminarii contra Belgiei (0-2), noul director sportiv al scoțienilor a explicat de ce nu se putea obține un rezultat mai bun împotriva naționalei lui Hazard și Kompany.
„Dacă ar fi fost Mourinho și Van Cruyff pe banca Scoției, tot nu ar fi reușit să obțină mai mult din meciul cu Belgia decât a reușit managerul Craig Levein. Această generație a belgienilor este una foarte puternică. Am jucat împotriva reprezentativei lor U19 la începutul anilor 2000 cu o națională formată din care făceau parte Stekelenburg, Robben, Van Persie și Nigel De Jong. Atunci, ei foloseau sistemul 4-4-2, dar Marc van Geersom, care abia a fost numit la federația lor, a spus că va aplica modelul olandez, atât ca stil de joc, cât și ca program de pregătire. A vizitat multe echipe din Franța, iar rezultatele se văd după fix 10 ani. Belgienii au creat o echipă grozavă. Exact asta urmăresc să fac și eu în Scoția”.
Mark Wotte susține că toate premisele sunt întrunite pentru a avea rezultate în noul său rol:
„Când Van Persie, Sneijer și
Gigi Becali simte că titlul nu îi mai poate scăpa Stelei în acest sezon, iar principalul argument al șefului din Ghencea este acela că echipa sa are cel mai bun lot al momentului, unul care îi permite antrenorului Laurențiu Reghecampf să nu scadă turația nici măcar atunci când are parte de indisponibilități.
De aceea, în dorința de a detona în paralel și o bombă pe piața transferurilor, conducătorul roș-albaștrilor consideră că se poate dispensa în această iarnă de serviciile fundașului Vlad Chiricheș, titular la Steaua și în echipa națională și considerat cel mai bun produs de export din ultimul deceniu al fotbalului autohton. Becali speră să obțină în schimbul fotbalistului cel puțin 7 milioane de euro, ceea ce ar însemna recordul Ligii I în materie de transferuri.
Mutarea pare să aibă și girul lui Laurențiu Reghecampf, care i-ar fi spus patronului că eventuala plecare a lui Vlad Chiricheș poate fi acoperită cu un fotbalist cel puțin la fel de valoros care îi aparține deja Stelei.
Deși roș-albaștrii au desființat grupele de juniori și echipa a doua a clubului, Becali a păstrat drepturile federative asupra anumitor fotbaliști, care au fost trimiși la Viitorul, clubul nașului Gheorghe Hagi. Unul dintre acești jucători este fundașul Florin Bejan (21 de ani), om de bază în echipa constănțeană și unul dintre cei mai constanți apărători din Liga I. În plus, fotbalistul cotat de transfermarkt.de la 450.000 de euro poate evolua și ca închizător. Bejan a fost titular în toate par
Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, recunoaște că s-a bucurat după succesul Viitorului de pe terenul campioanei CFR Cluj (0-1) și crede că o victorie a echipei sale contra Pandurilor va decide în bună măsură soarta titlului în acest sezon. Totodată, tehnicianul a confirmat că Matei și Nikolic, chefliii din weekend ai Stelei, vor fi titulari la Târgu Jiu.
„Va fi un meci greu, în fața echipei care se află unde se află datorită unui fotbal total. Noi vrem să câștigăm și să facemn un pas decisiv către titlul cu numărul 24. Nu pot să ascund faptul că ne-am bucurat de faptul că a pierdut CFR cu Viitorul. Faptul că noi am rămas la 12 puncte de ei este foarte important. Nu cred că au pierdut pentru că se concentrează pe Liga Campionilor, ci din alte cauze, pe care ei sunt sigur că le vor analiza. La Târgu Jiu vom încerca să ne impunem, vom ataca și vom căua să marcăm. Suntem foarte buni pe benzi, nu ne interesează ce probleme au cei de la Pandurii. Toți jucătorii mei sunt bine, sănătoși, dar există o oarecare stare de oboseală. Totuși, eu cred că am reușit să-i recuperăm și că vor fi apți.
Nu sunt de acord cu ieșiri de acest gen, dar sunt sigur că Matei și Nikolic vor fi pregătiți sută la sută să joace. Cu ei nu am avut nicio problemă, mereu s-au pregătit foarte bine. Cred că în sufletul lor vor să arate că au greșit, că a fost un accident și sper să profităm de această motivație a lor. Tănase este recuperat și cred că ne poate ajuta foarte mult duminică seară. În mare măsură
Viitorul Constanța a produs surpriza în startul etapei cu numărul 12 din Liga I, reușind o victorie pe terenul campioanei CFR Cluj, scor 0-1. Singurul gol al partidei a fost reușit de Gabriel Iancu, fotbalistul în care Gică Hagi își pune cele mai mari speranțe în ceea ce privește o eventuală lovitură pe piața transferurilor.
După ce anul trecut s-a aflat câteva zile în curtea lui Ajax pentru a fi testat, Iancu a ajuns rapid și în atenția altor cluburi importante din Europa. Galatasaray l-a contactat deja pe Hagi în legătură cu fotbalistul de 18 ani, iar acum gruparea italiană Sampdoria s-a înscris și ea în cursă, după cum anunță tuttomercatoweb.com.
Peninsularii susțin că Iancu este monitorizat atent de pe vremea când evolua pentru naționala U17 a României și că prestațiile sale de la reprezentativa U19 au confirmat faptul că merită să fie unul dintre viitoarele transferuri ale formației genoveze. De asemenea, italienii amintesc faptul că atacantul este coleg de echipă cu Nicolae Dică, fost fotbalist la Catania și cu Denis Alibec, deținut în continuare de Inter Milano.
Banca olandeză Rabobank a anunțat că, începând cu 31 decembrie 2012, nu va mai susține financiar ciclismul profesionist, atât masculin, cât și feminin, după 17 ani de implicare în acest sport, o decizia luată în urma scandalurilor de dopaj din ultima perioadă, informează L’Equipe.
Cristiano Ronaldo a ajuns, cu prezența din meciul cu Irlanda de Nord, disputat marțea trecută, la cota 100 de selecții în prima reprezentativă a lusitanilor. Sărbătoarea starului de la Real Madrid a fost semi-umbrită de remiza, 1-1, însă în memoria sa va rămâne momentul festiv din startul partidei, când a primit din partea lui Luis Figo o plachetă care să marcheze evenimentul.
Performanța nu ar fi fost însă posibilă fără contribuția decisivă a unui român. Antrenorul Ladislau Boloni a fost primul care i-a acordat încredere lui Cristiano Ronaldo în 2003, atunci când l-a promovat în prima echipă a lui Sporting Lisabona și prevedea că va ajunge cel mai mare nume al fotbalului portughez.
Acum, Boloni se felicită pentru inspirația sa și plusează, introducându-l pe Ronaldo în galeria personalităților de patrimoniu din istoria Portugaliei:
„Am fost întrebat cum pot crede că Ronaldo va fi mai bun decât Eusebio după ce jucase numai cinci meciuri. Atunci am răspuns că eu cred că Cristiano ste un fotbalist excepțional, care va fi pentru Portugalia mai mare decât Eusebio și decât Amalia (cântăreață de fado), care sunt doi dintre oamenii cei mai de preț ai portughezilor”.
Mafia pariurilor este de câțiva ani cea mai mare problemă a sportului mondial. Dacă scandalurile din fotbal sunt cele mai cunoscute în acest moment, în frunte cu recentul Calcioscomesse, nici celelalte sporturi nu sunt scutite de imixtiunea oamenilor care urmăresc profituri de pe urma aranjării de rezultate.
Tenismenul român Victor Hănescu a mărturisit într-un interviu acordat cotidianului Adevărul că a fost contactat la începutul carierei de anumite persoane pentru a ceda un meci, dar că a declinat oferta, deși recunoaște că tentația banilor era foarte mare pentru un tânăr care a făcut multe sacrificii pentru a-și vedea visul cu ochii, acela de juca la cele mai mari turnee mondiale.
„Este adevărat că sunt anumite meciuri care sar în ochi, par ciudate. Dar nu poți să spui despre orice jucător care nu este în formă și pierde că vinde meciuri. Și mie mi s-a propus în trecut să pierd meciuri. Eram mai tânăr, cred că la primul meu meci într-un turneu ATP, în Croația, la Umag. Eu nu puteam să concep așa ceva, că poate să vină cineva să îmi ofere bani ca să pierd un meci. Eu îmi doream să joc și să câștig. Cred că acei oameni erau din mafia pariurilor. Mi-au oferit o sumă mare de bani și mi-au spus că îi interesează ca eu să pierd meciul. Nu știam ce să fac, era o sumă importantă. Mi-am sunat antrenorul să-i spun ce se întâmplă și el mi-a zis că nici nu vrea să audă de așa ceva. Până la urmă mi-am dat seama că nu pot s-o fac, că nu știu în ce mă bag. Sunt oameni pe care nu-i cun
Cunoscut ca un ghinionist al fotbalului mondial, fostul internațional german Michael Ballack nu a scăpat de necazuri nici după retragerea din activitate, produsă în vara acestui an.
Ex-mijlocașul lui Bayern și al lui Chelsea a fost arestat de Poliția rutieră spaniolă după ce a fost înregistrat de radar conducând cu o viteză de 211 km/h, într-o zonă unde limita de viteză era de 120 de km/h! Infracțiunea comisă de Ballack s-a produs în apropiere de localitatea Trujillo, din sudul Spaniei.
„Michael Ballack a fost reținut în cursul serii de miercuri pentru depășirea vitezei legale, un delict ce putea pune siguranța publică în pericol. Nu a acceptat acuzațiile care i se aduc, astfel că va fi deferit unui tribunal penal”, a fost declarația oferită de purtătorul de cuvânt al Gărzii de trafic spaniole.
Michael Ballack s-a retras în această vară din activitate, la vârsta de 36 de ani. el a strâns 98 de selecții în naționala Germaniei și a evoluat la echipe precum Bayer Leverkusen, Bayern Munchen și Chelsea, cu acestea două din urmă cucerind și titlul de campion în Germania și Anglia. A prins o finală de Campionat Mondial (2002) și două una de Liga Campionilor, cu Chelsea (2008), în finala dintre Leverkusen și Real Madrid fiind suspendat.
Eșecul suferit de reprezentativa României în fața Olandei nu l-a determinat pe selecționerul Victor Pițurcă să caute țapi ispășitori, deși evoluția unora dintre tricolori a fost sub așteptări. Pe lista celor care ar fi putut fi învinuiți se află și portarul Ciprian Tătărușanu, cel care a respins greșit balonul la faza primului gol olandez, marcat de Lens. Pițurcă îl menajează însă pe goalkeeperul Stelei și spune despre acesta că este unul dintre cei mai constanți oameni ai echipei.
„Nu suntem mult sub nivelul valoric al Olandei! Puteam să obținem un rezultat bun, dar am primit repede acel gol. Ghinionul nostru a fost că Tătărușanu a respins atunci greșit, iar mingea s-a dus drept în capul lui Lens. Nici gând însă să dau vina pe Tătărușanu, el este metronomul echipei. Dacă iese bine pe centrări și are intervenții sigure, dă încredere echipei”, a declarat Victor Pițurcă la gsptv.
În numai patru zile, Dinamo va juca două meciuri pe propriul teren, mâine cu Gloria Bistrița și luni împotriva Rapidului. Cu această ocazie, tehnicianul Dario Bonetti va încerca să-l „reactiveze” pe Edgar Alvarez.
La meciul amical cu Ludogoreț Razgrad, Dorin Goga (28 de ani) a intrat în minutul 61, dar atitudinea pe care a arătat-o pe teren l-a supărat pe Neluțu Sabău, care l-a schimbat cu două minute înainte de final. Mai mult, tehnicianul rapidist i-a transmis fostului jucător de la Poli Timișoara că, în cazul în care nu își va schimba comportamentul, nu va mai juca pentru Rapid.
După îndepărtarea Anamariei Prodan de la conducerea Universității Cluj, lupta pentru preluarea grupării clujene se ascute. Site-ul provincianews.ro anunță faptul că omul de afaceri german Lutz Stache, alături de alți afaceriști români, discută în aceste zile cu Florian Walter și cu Ioan Mărginean preluarea șefiei clubului.
Noii pețitori au fost aduși la „U” de către fostul internațional maghiar de origine română Vasile Miriuță, iar primele discuții au fost purtate în dimineața zilei de marți. Oferta făcută de afaceriști lui Florian Walter a fost de 750.000 de euro, plus preluarea datoriilor cifrate la două milioane de euro. Pentru moment, Walter a considerat propunerea insuficientă, astfel că negocierile vor continua, iar o decizie în acest sens va fi luată vineri.
Lutz Stache nu este la prima tentativă de investi în fotbalul românesc. În urmă cu câțiva ani, germanul a fost aproape de a deveni acționar majoritar la Rapid, dar nu s-a înțeles la bani cu George Copos. De asemenea, în sezonul trecut a fost în negocieri și pentru preluarea Voinței Sibiu, însă de asemenea tratativele s-au soldat cu un eșec.
După ce Dumitru Dragomir a dezvăluit că Mircea Sandu ar putea candida pentru un nou mandat în fruntea FRF dacă România se va califica la CM 2014, șeful în exercițiu al fotbalului românesc a negat această posibilitate. „Nașu'” susține că intenția sa de a pleca din fotbalul românesc este decisivă și că viitorul său va fi în cadrele de conducere ale UEFA.
„Nu este cazul să mai candidez, nici dacă ne vom califica la CM 2014. Îl rog pe Mitică Dragomir să nu mai vorbească în numele meu. Dacă voi merge în Brazilia, o voi face în altă calitate. Lucrurile sunt hotărâte din punctul meu de vedere. Nu știu cine va fi succesorul meu, poate Hagi, poate Popescu, unul din băieții ăștia care au adus glori fotbalului românesc. Sau, de ce nu, poate vine un manager care nu are treabă cu fotbalul. Eu voi continua să activez în conducerea UEFA. Să vă ferească Dumnezeu fără mine acolo”, a spus Sandu la DigiSport.
După ce meciul a fost reprogramat pentru miercuri din cauza ploilor abundente de marți seară, Anglia a scos doar o remiză în deplasarea din Polonia, scor 1-1. Reprezentativa condusă de Roy Hodgson a condus din minutul 31, cu golul lui Rooney, dar s-a văzut egalată cu 20 de minute înaintea fluierului final, de reușita polonezului Glik.
Remiza de la Varșovia îi poate face pe englezi să devină superstițioși. Wayne Rooney a marcat cel de-al 24-lea gol al său la națională, ajungând la două reușite de recordul all-time deținut de Michael Owen, însă statistica scoate la iveală un fapt mai puțin obișnuit.
Anglia nu înregistrase decât un singur eșec într-un meci în care starul lui Manchester United marcase, în partida cu Rusia (2-1) din urmă cu 5 ani. De atunci, reprezentativa Albionului a ieșit învingătoare din toate cele 15 meciuri în care numele atacantului a apărut pe lista marcatorilor, însă miercuri seria s-a oprit în același timp cu remiza din Polonia. Amănunt interesant: ambele meciuri în care Rooney a marcat, dar englezii nu au câștigat, s-au disputat în aceeași zi: 17 octombrie.
Real Madrid este una dintre cele mai păgubite echipe din Europa după meciurile disputate în ultimele cinci zile în preliminariile CM 2014. „Galacticii” au pierdut pentru bătăliile din Primera și din Liga Campionilor nu mai puțin de 6 fotbaliști: Marcelo, Coentrao, Arbeloa, Benzema, Higuain și Khedira.
Dacă în cazul lui Marcelo este vorba despre o fractură a unui os de la piciorul drept, pentru care va avea nevoie de o perioadă de recuperare de peste trei luni, ceilalți 5 sunt deocamdată la recuperare și se speră că vor reveni la dispoziția lui Jose Mourinho în cel mai scurt timp.
Arbeloa, Coentrao și Khedira acuză probleme musculare, în timp ce Benzema are probleme la genunchiul stâng, iar Higuain la glezna aceluiași picior.
„Situația este destul de neagră pentru noi. Avem un mare ghinion că ni s-au accidentat în același timp toți cei trei fundași de bandă ai echipei, dar sunt sigur că Jose Mourinho va găsi soluțiile potrivite”, a spus mijlocașul lui Real, Xabi Alonso.
Accidentările vin într-un moment în care Real Madrid are nevoie de toate forțele pentru a recupera distanța de 8 puncte ce o separă în campionat de liderul FC Barcelona și pentru a face față meciului cu Borussia Dortmund de miercurea viitoare, decisiv în lupta pentru primul loc în Grupa D a Ligii Campionilor.
Trei dintre fotbaliștii Stelei au mers miercuri la sediul LPF pentru a depune un memoriu împotriva fostului lor club, Concordia Chiajna, reclamând neplata unor restanțe salariale. Adi Rocha, Doru Bratu și Lucian Filip sunt cei trei jucători transferați de la gruparea ilfoveană în Ghencea în această vară și care mai au de încasat sume cuprinse între 7.000 și 11.000 de euro.
Miercuri s-a judecat al doilea termen, dar cazul s-a amânat din nou. Doru Bratu solicită plata operației și banii cheltuiți pe biletele de avion.
În această situație, șefii Concordiei Chiajna încearcă să tragă de timp cât mai mult posibil, în așteptarea banilor pe care îi mai au de încasat de la Steaua în contul transferurilor acelorași fotbaliști. Gruparea din Ghencea ar fi trebuit să primească de la UEFA tot astăzi suma de 1,3 milioane de euro pentru calificarea în grupele Europa League.
Zvonurile potrivit cărora Ioan Andone poate fi înlăturat de la CFR Cluj în cazul unui nou eșec în campionat sau în Liga Campionilor nu îl mai sperie la fel de mult pe antrenorul campioanei.
Conform cotidianului Național, „Fălcosul” a început să dea telefoane după ce a simțit nemulțumirea patronului Arpad Paszkany și și-a asigurat viitorul. Sursa citată scrie că Andone l-ar fi apelat pe Ion Marin, în prezent antrenor la formația Al Kuwait, și l-a rugat pe acesta să-l ajute cu un contract în lumea arabă. Imediat, cel poreclit „Săpăligă”, care activează de trei ani în Orientul Mijlociu, i-a promis că îl va ajuta și că va începe căutările unui loc de muncă prietenului său.
Vestea ar fi ajuns și la urechile patronului Arpad Paszkany, care s-ar bucura ca Andone să plece din proprie inițiativă: „Ando, daca ai vreo ofertă mai bună de la arabi sau din altă parte și vrei să pleci, eu te înțeleg”.
Ioan Andone a reușit în această vară să cucerească un nou titlu de campioană pentru CFR Cluj, terminând munca începută în Gruia de portughezul Jorge Costa. „Fălcosul” a calificat apoi echipa clujeană în grupele Ligii Campionilor după 4 victorii obținute în dublele cu Slovan Liberec și FC Basel și a debutat cu succes în cea mai importantă competiție europeană, 2-0 la Braga. În campionat, însă, CFR se află la 12 puncte de liderul Steaua, astfel că principalul obiectiv fixat de Arpad Paszkany pentru acest sezon este practic ratat.
Steaua este lider în Liga I, iar Gigi Becali îi acordă aproape integral creditele pentru această performanță antrenorului Laurențiu Reghecampf, care ar fi readus disciplina în vestiarul din Ghencea. Ca o dovadă în plus a severității cu care își tratează jucătorii, tehnicianul stelist a dezvăluit ce măsură a luat împotriva golgheterului echipei în cupele europene, brazilianul Adi Rocha. Fără gol marcat de o lună și o zi, sud-americanul a fost avertizat de Reghecampf că nu va mai prinde prima echipă a Stelei până nu își va schimba atitudinea indolentă.
„Poți să greșești, poți să ai o zi mai proastă, peste asta pot să trec, dar nu suport atunci când văd indiferență. Adi Rocha traversează o perioadă slabă și i-am spus asta. Dar, dacă până nu îl văd că dă totul pentru echipă, i-am spus că nu va mai juca deloc”, a spus Reghecampf la DigiSport.
România a pierdut clar în fața Olandei, scor 1-4, însă diferența de pe tabelă putea fi mai mică sau chiar inexistentă dacă tricolorii ar fi beneficiat și în fața batavilor de proverbialul noroc al selecționerului Victor Pițurcă. În ciuda eșecului, au existat și câțiva tricolori care au ieșit în evidență contra lui Van Persie și a colegilor săi. Dacă la succesul de la Istanbul, cu Turcia (1-0), în prim-plan s-au aflat mai mulți fotbaliști, pe National Arena remarcații au fost, în mod logic, mult mai puțini.
Selecționerul olandez Louis Van Gaal a mărturisit la conferința de presă de la finalul partidei că au existat și români care i-au atras atenția: „Mi-au plăcut doi jucători ai României, dar nu-i înțelept să spun care pentru că vom juca și în retur împotriva lor”.
Chiar dacă nu a divulgat numele fotbaliștilorpe care i-a notat în celebra sa agendă, nu este foarte greu de ghicit cine sunt remarcații. Fundașul stelist Vlad Chiricheș și atacantul lui Schalke, Ciprian Marica, au fost și cei mai buni oameni ai României conform statisticilor. Dacă apărătorul s-a achitat cu bine de sarcinile defensive, având câteva intervenții decisive și nefiind vinovat la niciunul dintre cele 4 goluri ale batavilor, vârful a reușit singurul gol al tricolorilor după o acțiune personală de toată frumusețea.
În plus, Marica este unul dintre fotbaliștii pe care Van Gaal a avut ocazia să-i vadă la lucru în mai multe rânduri, pe vremea când olandezul o pregătea pe Bayern Munchen. Chiricheș l-a avut în
Cu toate că Mircea Sandu a anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat în fruntea FRF, Gică Popescu tot nu este tentat să devină noul șef al fotbalului românesc. Fostul mare internațional susține că, pentru a face față în această postură, ar avea nevoie de susținerea necondiționată a lui Dumitru Dragomir, pe care nu îl vede însă capabil să-l trădeze pe amicul Sandu.
„Deocamdată nu mă gândesc la o nouă candidatură pentru șefia FRF. Ca să fac acest lucru am nevoie de un lobby destul de important din partea oamenilor de fotbal din România. Mircea Sandu are de partea sa un aliat important, pe șeful LPF, Dumitru Dragomir, care conduce fotbalul românesc de peste 20 de ani. Nici nu îmi imaginez că l-ar trăda vreodată pe Mircea Sandu pentru a mă susține pe mine. Sunt în aceeași barcă amândoi de prea mult timp. Este ca și cum un fost coleg din generația mea ar vota împotriva mea”, a spus Popescu la DigiSport.
Liga I a suferit în ultimul deceniu o importantă infuzie de fotbaliști străini, însă foarte puțini dintre aceștia au venit în campionatul românesc având în spate un CV impresionant. Unul dintre „cei puțini” este și fostul mijlocaș al
Plecat în această vară de la campioana României, italianul a fost în tratative cu FC Brașov și FC Vaslui, însă nu a ajuns la niciun acord cu vreuna dintre cele două formații din cauza pretențiilor sale financiare. Acum, De Zerbi își caută în continuare echipă din postura de jucător liber de contract, însă ofertele pe care le primește nu sunt dintre cele mai onorante.
Cea mai concretă propunere pe care a primit-o fostul ceferist vine din liga a treia italiană, de la Carrarese, ocupanta ultimului loc în clasament. De asemenea, Treviso, o altă formație din Lega Pro, și-a manifestat și ea intenția de a-l înregimenta pe De Zerbi.
Meciurile de marți din preliminariile CM 2014 au oferit câteva surprize, dar și câteva goluri spectaculoase. Unul dintre acestea a fost marcat de un fost fotbalist al CFR-ului, Gualberto Mojica. Mijlocașul bolivian a înscris un adevărat golazo în partida disputată pe stadionul aflat la 3637 de metri deasupra nivelului mării contra reprezentativei statului Uruguay (4-0), una dintre semifinalistele ultimei ediții a Cupei Mondiale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER