Meciul lui Dinamo cu Pandurii a reprezentat pentru fanii „câinilor” nu doar prilejul comemorării fostului căpitan Cătălin Hîldan, decedat în 2001, dar și ocazia pentru a-și arăta susținerea pentru una dintre cele mai dispariții din fotbalul românesc, cea a Universității Craiova.
Suporterii din Peluza Cătălin Hîldan au scos la iveală în timpul meciului de pe Național Arena un banner pe care stătea scris mesajul „Pentru noi, Oltenia înseamnă Craiova”. Interpretat inițial ca o ironie la adresa gorjenilor, dubiile asupra mesajului au fost spulberate de scandările anti-Mircea Sandu, omul considerat vinovat pentru retrogradarea echipei din Bănie.
VEZI MAI JOS VIDEO CU MESAJUL DE SUSȚINERE AL GALERIEI LUI DINAMO PENTRU UNIVERSITATEA CRAIOVA!
Succesele Stelei din acest sezon îi fac pe fanii roș-albaștrilor să se gândească pentru prima oară realist la un nou titlu de campioană, după o pauză de 7 ani. Secretul pentru revenirea în topul Ligii I stă în metodele lui Laurențiu Reghecampf, care le amintește fanilor de ultimul antrenor care s-a impus în campionat la cârma grupării din Ghencea.
ProSport v-a prezentat în ediția tipărită de marți unul dintre secretele antrenorului stelist, care își recuperează jucătorii după metode folosite și de granzii fotbalului german, Borussia Dortmund și Bayern Munchen. Iată mai jos alte câteva dintre detaliile la care Reghecampf ține și care se dovedesc extrem de utile în tentativa sa de a o face din nou pe Steaua campioană.
1. A refăcut disciplina în vestiarul Stelei
Jucători capricioși ca Nikolic sau Mihai Costea, cunoscuți în trecut pentru ieșirile în decor, nu mai crâcnesc de la sosirea lui Reghecampf. Antrenorul a reușit să le impună fotbaliștilor o conduită demnă de o echipă mare, fapt care l-a încântat la maximum pe patronul Gigi Becali. Jucătorii Stelei nu întârzie la mese, adoptă o ținută adecvată indiferent de locul sau momentul în care se află cu echipa, iar ora de stingere este respectată cu sfințenie.
2. Își respectă fotbaliștii
Metoda „sergentului de armată” nu este printre preferatele lui Laurențiu Reghecampf. Antrenorul stelist este prietenul fotbaliștilor săi, pe care îi apelează numai pe numele mic sau pe diminutive, fapt care reiese și din felul în care vorbeșt
După un start de campionat care părea să anunțe un nou sezon oscilant al Stelei, gruparea din Ghencea a început să își forjeze motoarele și a devenit în acest moment poate cea mai dificil de bătut echipă din Liga I. Laurențiu Reghecampf se face „vinovat” în mare măsură de schimbarea la față a roș-albaștrilor, cărora le-a readus mentalitatea de învingători.
Situația de acum amintește de cea din urmă cu 16 ani, atunci când Steaua reușea un start de campionat la fel de bun. În sezonul 1995-1996, roș-albaștrii aveau 26 de puncte după 10 runde, cu unul mai mult decât în prezent, iar finalul acelui sezon i-a adus trupei antrenate la acea vreme de Dumitru Dumitriu încă un titlu.
Din lotul stelist de atunci făceau parte nume grele ale fotbalului românesc, precum Stelea, Doboș, Prodan, Lăcătuș, Gîlcă, Răducan, frații Sabin și Adrian Ilie, Filipescu sau Vlădoiu.
CFR Cluj va întâlni în această seară o echipă a lui Manchester United măcinată de accidentări și aparent mai accesibilă, la o primă vedere, cu jucători ca Buttner, Evans sau Cleverley în primul 11. Totuși, fostul antrenor al clujenilor, Sorin Cîrțu, consideră că „diavolii” sunt suficient de puternici pentru a controla partida și pentru a-i ține fixați în propria jumătate pe elevii lui Andone, fapt pentru care pare că recomandă celebra tactică „Autobaza”.
„Nu știu dacă ar trebui băgată autobaza în poartă. Posesia va fi la Manchester United, așa că arma principală a CFR-ului va fi contraatacul. Bastos și Sougou sunt jucători de viteză, care pot profita de spații, dar englezii au echipă mare și cred că sunt pregătiți pe toate planurile. În astfel de meciuri contează foarte mult să ai și noroc, iar ăla din poartă să își facă treaba bine. Nu îți trebuie nici foarte multe greșeli, că te-ai ars imediat”, a spus Cîrțu la DigiSport.
Curtean, Alexe și Dănciulescu au adus victoria „câinilor”, într-o partidă în care Pandurii a avut ocaziile mai mari
Mijlocașul grupării olandeze NEC Nijmegen, Evander Sno, a fost la un pas de o tragedie în timpul meciului cu Feyenoord Rotterdam, disputat în week-end. Fotbalistul a suferit un atac de cord în minutul 35 al partidei, însă norocul său a fost, culmea, faptul că nu se afla la primele probleme cu inima. Defibrilatorul intern implantat de medici pe vremea când Sno evolua la Celtic i-a salvat acestuia viața, astfel încât, după câteva clipe de respiro, a putut părăsi terenul pe propriile picioare.
„Șocul produs de defibrilator a fost resimțit, asta l-a îngrozit. I se putea vedea asta în ochi! A fost transportat la spital pentru că defibrilatorul i-a provocat bătăi neregulate ale inimii. Evander a rămas sub observație toată noaptea”, a spus medicul lui Feyenoord, Casper van Eijck.
Viitorul Constanța a pierdut în Giulești cu un gol primit în final de meci. Cu Vaslui sau Gaz Metan, golurile primite în final de meci i-au privat pe constănțeni de mai multe puncte. În opinia tehnicianului echipei de pe litoral, aceste goluri primite în final vin din cauza lipsei de maturitate.
Zlatan Ibrahimovic s-a impus deja în Ligue 1 ca lider al clasamentului golgheterilor și nu pare să regrete absolut deloc plecarea de la AC Milan. Cel puțin asta reiese din declarația suedezului, care spune că actuala sa formație este mult mai puternică decât gruparea italiană, pentru care a evoluat timp de două sezoane.
„Cred că PSG este deja o echipă mai bună decât Milan. Acesta este de altfel și motivul pentru care am ales să mă transfer aici. PSG a câștigat mult la capitolul calitate după venirea mea, a lui Thiago Silva și a altor câțiva fotbaliști mari. AC Milan, pe de altă parte, a scăzut mult în acest sens. Cred cu tărie în ambițiile PSG-ului de a deveni una dintre cele mai bune echipe din lume. Dar, pentru a ajunge la acest nivel, trebuie să începem să câștigăm trofee”, a spus suedezul pentru Eurosport.
Paris St. Germain va disputa miercuri al doilea meci din grupele Ligii Campionilor contra lui FC Porto, de la ora 21:45.
Președintele executiv al formației CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat că a solicitat astăzi Comitetului Director convocarea uneui ședințe în cadrul căreia să propună rezilierea contractului său pe cale amiabilă. Oficialul din Copou a motivat această decizie prin faptul că echipa nu este susținută și că s-a săturat să fie înjurat fără motiv.
Plecarea lui Dorinel Munteanu pare să fi fost semnalul decăderii fostei campioane a României, Oțelul Galați. Măcinați de probleme administrative, moldovenii l-au instalat pe Viorel Tănase, însă acesta nu a reușit până acum să facă minuni la cârma unei echipe alcătuite în mare parte din fotbaliști blazați. Acest fapt a fost observat și de primarul Marius Stan, care și-a dat acordul pentru startul unei reconstrucții din temelii în iarnă:
„Nu avem ce face, trebuie să încercăm să ne revenim cu alții. Cei de acum nu mai pot fi treziți nici dacă îi lovești cu parul”, a spus Marius Stan după meciul încheiat la egalitate cu FC Brașov (0-0).
Oțelul este în acest moment una dintre cele mai bogate echipe din Liga I, dispunând de o sponsorizare de aproximativ 2 milioane de euro din partea Astra Asigurări, firmă care îi aparține omului de afaceri Dan Adamescu. Suma ar putea crește în iarnă, în funcție de interesele clubului, astfel că la fosta campioană este așteptată o campanie de transferuri unică în istoria clubului.
Steaua a învins-o pe Petrolul cu 2-1 și Gigi Becali susține că mai este nevoie de încă o victorie contra campioanei CFR Cluj pentru a fi sigur că echipa sa va deveni noua câștigătoare a titlului în România.
Succesul de pe „Ilie Oană” a dovedit o dată în plus că roș-albaștrii au moral de echipă mare, însă a scos din nou la iveală și inspirația de care se bucură Laurențiu Reghecampf în acest sezon.
Obligat de inflația de fotbaliști valoroși pe care îi are în lot, antrenorul stelist l-a folosit pe Cristi Tănase și la Ploiești tot în banda stângă, asta deși evoluțiile mijlocașului pe acest post sunt din ce în ce mai slabe, iar cifrele de la Steaua și de la națională o dovedesc. Diferența a apărut însă în meciul cu Petrolul, în care Dodel a primit sarcina de a intra mai mult în zona de mijloc a terenului, acolo unde, în mod normal, activa Rusescu. În minutul 44, schema a dat roade pentru Steaua, Tănase fiind autorul unei pase geniale pentru Chipciu. Acesta din urmă nu a reușit să marcheze, dar a făcut-o Nikolic, care a profitat de respingere și a adus egalarea fix înaintea pauzei.
În ciuda transformării în bine pe care Tănase o suferă de fiecare dată când este scos din flanc, cel mai probabil acesta va continua să evolueze pe acest post și în următoarele meciuri ale Stelei, lui Reghecampf fiindu-i aproape imposibil să-l reprofileze pe mijlocaș. Salvarea ar putea veni, în mod neașteptat, de la Gigi Becali, care i-a spus lui Reghecampf că dorește să-i vadă în același 11 pe „Dode
Fostul antrenor al echipei naționale de fotbal a României și al echipei Steaua Emeric Ienei a fost externat, luni, de la Institutul Inimii „Nicolae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, unde fusese operat pe cord, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Portarul echipei Manchester United, Anders Lindegaard, a declarat că formația engleză nu-și poate permite să facă greșeli în grupa H a Ligii Campionilor, subliniind că speră să câștige meciul cu CFR Cluj, de marți, din etapa a doua a competiției.
Starul handbalului francez Nikola Karabatici și fratele său Luka, reținuți, duminică, în cadrul unui presupus meci trucat, „au pariat” dar nu au trișat, a declarat, luni, la radio RTL avocatul sportivilor, Eric Dupond-Moretti, informează AFP.
Lipsa de rezultate și forma slabă din actualul sezon, locul 8 după 5 etape, îi aduce în pragul exasperării pe suporterii lui Sporting Lisabona. Fără titlu cucerit de pe vremea când erau antrenați de Ladislau Boloni, „leii” par să nu mai găsească drumul spre ieșirea din criză, iar fanii sunt sătui să aștepte schimbările în bine promise de conducători, însă nu își pierd simțul umorului.
Unul dintre aceștia a făcut senzație pe internet cu un filmuleț care parodiază celebrul videoclip al melodiei „Somebody I used to know”, al artistului Gotye. Fanul își cântă supărarea în cover, amintind că echipa sa nu a mai câștigat trofeul de pe vremea când la Sporting evoluau Jardel, Quaresma și românul Marius Niculae și le cere șefilor să caute salvarea în modelul urmat de mai multe echipe din Europa, respectiv preluarea de către investitori arabi. De asemenea, un alt reproș al suporterului este cel legat de sistemul de joc 4-3-3, care nu s-ar potrivi deloc cu stilul fotbaliștilor din lot, dar și faptul că rivala Benfica Lisabona continuă să aibă rezultate, deși de asemenea este nevoită să își vândă an de an cei mai buni jucători.
VEZI MAI JOS UN VIDEO CU VIDEOCLIPUL GENIAL AL FANULUI LUI SPORTING LISABONA!
CFR Cluj se pregătește de duelul cu Manchester United, care va avea loc marți, pe stadionul din Gruia și care ar putea reprezenta pentru campioana României șansa inedită de a se bate pentru primul loc în grupele Ligii Campionilor în cazul unui succes.
Posibilitatea unei victorii nu este refuzată nici de fostul mare internațional român Gică Hagi, care a fost chestionat de jurnaliștii englezi de la evening News în legătură cu potențialul viitoarei adversare a trupei lui Sir Alex Ferguson:
„Manchester United trebuie să fie foarte atentă. CFR Cluj este o echipă foarte bună, care a câștigat toate cele cinci meciuri europene disputate în acest sezon. Bastos este un exemplu, unul dintre cei mai buni străini care joacă în România, un jucător care dă încredere. CFR nu a fost un club mare până acum cinci ani, moment în care au început că câștige trofee. Au mai jucat împotriva unei echipe engleze în grupele Ligii, Chelsea, pe care au ținut-o în suspans chiar pe Stamford Bridge. Clujenii sunt foarte bine organizați și au un antrenor experimentat, pe Ioan Andone. Nu sunt pe primul loc în Liga I din cauza numeroaselor accidentări și a faptului că sunt nevoiți să se concentreze și pe Liga Campionilor, dar rămân o echipă puternică”.
Hagi le-a dezvăluit englezilor și cum a fost la un pas de a juca în Premier League: „Newcastle și Tottenham au făcut oferte pentru mine. Kevin Keegan a venit să discutăm, dar nu am ajuns la o înțelegere. În schimb, am jucat de multe ori contra echipelor englez
Steaua s-a impus la Ploiești cu 2-1, la capătul unui meci pe care a părut că îl controlează cu autoritate, dar în care și gazdele au avut ocazii uriașe de a marca, având câteva șanse de a scoate măcar o remiză în fața echipei lui Laurențiu Reghecampf.
Victoria Stelei de la Ploiești a adus nu numai trei puncte extrem de importante pentru roș-albaștri în lupta pentru titlu, ci și câteva confirmări la nivelul lotului stelist.
Sosit în vară în Ghencea cu misiunea de a convinge până în iarnă, macedoneanul Daniel Georgievski a reușit să se impună în primul 11 al lui Laurențiu Reghecampf și va rămâne și din iarnă la gruparea roș-albastră.
„Vă place Georgievski? Și când mă gândesc că era văzut ca o țeapă adusă de mine… Întrebați-l pe Mourinho pe cine a remarcat la ultimul meci al naționalei Macedoniei. El a avut cea mai mare notă, 7, în timp ce Pandev a luat 5. Georgievski mai are 4 meciuri în care trebuie să joace pentru a-și prelungi automat contractul. Fără probleme va continua și din iarnă”, a confirmat informația unul dintre managerii Stelei.
Daniel Georgiesvki a evoluat în 10 partide ca titular pentru Steaua, dintre care 4 în Europa League.
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Beijing (China), dotat cu premii în valoare totală de 4.828.050 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
La finalul partidei câștigate de Steaua la Petrolul Ploiești (2-1), remarcații lui Gigi Becali au fost, în afara marcatorilor golurilor și a preferaților Tănase și Chipciu, cei doi apărători centrali, Vlad Chiricheș și Lukasz Szukala:
„Mi-am dat seama că Petrolul nu are cum să ne bată, pentru că în final făceau semne ca mingiile să fie date în față. Atunci am știut că Szukala și Chiricheș nu au cum să nu respingă din fața atacanților lor, după care noi să reintrăm în posesie și să atacăm. Szukala este peste Chiricheș ca valoare, nu trece nimic de el”.
Declarația patronului stelist este cumva anulată de evoluția germanului în meciul de la Ploiești. Fundașul de 1,95 metri a reușit să câștige toate duelurile la cap cu adversarul său direct, conglezo-olandezul Jeremy Bokila (1,88 metri), însă atunci când l-a scăpat din marcaj, atacantul ploieștenilor a marcat.
De asemenea, în minutele de final, Szukala a comis-o încă o dată și eroarea sa putea fi fatală. Fundașul stelist s-a împiedicat în propriile-i picioare și i-a permis aceluiași Bokila să recupereze și să-i paseze decisiv lui Hamza, însă tunisianul s-a făcut de râs cu o reluare lamentabilă.
În concluzie, evoluția lui Szukala a fost una cu calde și reci, însă greșelile făcute de el au fost unele nepermise, cu atât mai mult cu cât pentru Steaua urmează meciul cu FC Copenhaga. Danezii au la dispoziție un vârf chiar mai în formă decât petrolistul Bokila, în persoana lui Andreas Cornelius (19 ani), care a înscris până acum în
Om de bază la CFR Cluj până în urmă cu un an, Nuno Claro trăiește un adevărat coșmar în prezent la gruparea ardeleană. Având de încasat mai multe restanțe de la patronul Arpad Paszkany, portughezul s-a trezit umilit și marginalizat de către șeful campioanei. Nuno Claro spune că nu se face vinovat de niciuna dintre acuzațiile conducerii și subliniază că insinuările conform cărora ar face parte din mafia locală din Cluj sunt false. Dată fiind situația, goalkeeperul a decis să își caute dreptatea în instanțele civile.
„Mă antrenez ca și până acum, fără asistență medicală! Singurul lucru bun este antrenorul de portari, Horia Cârlan. Până acum, mi-am văzut de treaba mea, dar am văzut că fac parte din Mafie.
Arpad Paszkany a lansat zvonul că aș avea legătură cu interlopii! Și nici măcar n-am avut ocazia să mă apăr, să-mi spun punctul de vedere. Ar fi reieșit de la faptul că aș fi practicat jocuri de noroc. Am fost acuzat că aș fi pierdut toți banii la poker! Este adevărat că am jucat poker, dar am jucat doar în cantonament, cu colegii.
Când am luat titlul, nici măcar n-am fost chemat să primesc tricoul și inelul de campion, deși am fost al doilea portar al echipei! Nici la petrecerea de titlu n-am fost invitat. M-au durut foarte tare toate astea. Iar în sezonul în care Oțelul a luat titlul, eu am fost sancționat cu 25 la sută din contract! Mi s-a imputat că echipa n-a avut performanțe, dar am fost singurul fotbalist din lot sancționat pentru asta! Când i-am dat în judecată, în a
Tehnicianul rapidist a fost mulțumit la finalul partidei cu Olimpia Satu Mare (6-0) din Cupa României de evoluția tinerilor pe care i-a trimis în teren din primul minut. Alexandru Coman
Formația FC Vaslui a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a X-a a Ligii I, în care atacantul Marius Niculae a reușit un hattrick.
Al doilea a venit la nicio zi, atunci când omul de afaceri a luat foc după ce a auzit că Ilie Stan ar fi dezvăluit că a fost solicitat pentru a antrena Vasluiul după demiterea lui Șumudică, fapt ce contravine regulamentelor, antrenorul fiind sub contract cu adversara de azi a moldovenilor. Peste toate aceste frământări, vasluienii vor începe meciul cu Chiajna cu un nou antrenor pe bancă, Viorel Hizo acceptând un nou descălecat la gruparea lui Adrian Porumboiu.
De cealaltă parte, Chiajna navighează liniștită la mijlocul clasamentului și poate trece peste moldoveni în cazul unui succes, care ar spăla și rușinea din primăvară. Atunci, echipa de la marginea Bucureștiului a pierdut cu 4-0, cu o „contribuție” importantă și suspectă din partea portarului israelian Idan Baruch.
Partida FC Vaslui – Concordia Chiajna va fi LIVE TEXT pe www.prosport.ro și live pe DigiSport 1, de la ora 21:30.
Cu doar 3 zile înainte de meciul de vis cu Manchester United, CFR-ul întâlnea în Gruia o echipă a Bistriței grav rănită după înfrângerea cu 4-0 din Cupă și aflată, totodată, la retrogradare. Statistica era singura ce le dădea fiori clujenilor: în ultimele două meciuri jucate cu Gloria la Cluj au înregistrat un egal și o înfrângere.
Gazul a depășit pasa proastă de trei meciuri consecutive fără punct câștigat și depășește pe U Cluj în clasament. Bawab a reușit o „dublă” la capătul unui meci în care Mediașul a atacat non-stop, iar șepcile roșii au fost periculoase numai pe contraatac.
Claudiu Keșeru este, fără dubiu, vedeta weekend-ului în Franța, după cele patru goluri marcate pentru Angers în meciul cu Le Mans (4-0), reușite care i-au adus pe angevini cel puțin pentru moment pe prima poziție a clasamentului Ligue 2.
Orașul Ploiești fierbe mai mult ca niciodată în așteptarea derby-ului cu Steaua, care după mulți ani se va disputa cu o miză similară pentru ambele formații. „Lupii” ard de nerăbdare să obțină primul succes în fața roș-albaștrilor după o pauză de 13 ani, însă fanii și-ar pierde din elan dacă ar ști acest amănunt.
În ciuda declarațiilor războinice și lipsite de teamă date de Mircea Rednic la conferința de dinaintea jocului cu Steaua, „Puriul” suferă de un real complex în fața formației din Ghencea. Din 13 partide jucate contra roș-albaștrilor ca antrenor al lui Rapid, FCM Bacău, FC Vaslui, Universitatea Craiova sau Dinamo, Rednic a reușit să câștige doar două, ambele pe banca lui Dinamo, în sezonul 2006-2007, anul în care a și reușit să ia titlul la cârma „câinilor”. În rest, antrenorul are 5 înfrângeri și 6 egaluri în fața steliștilor.
Totuși, dacă ar fi să ia partea plină a paharului, Rednic poate spune că este neînvins în fața Stelei de 3 ani, ultimele trei rezultate în meciurile cu gruparea patronată de Gigi Becali fiind două succese cu 1-0 și 4-2 și o remiză, 1-1, toate ca antrenor al lui Dinamo.
IATĂ‚ REZULTATELE OBȚINUTE DE REDNIC CA ANTRENOR ÎMPOTRIVA STELEI:
29 oct 2000 Steaua – Rapid 0-0 16 mai 2001 Rapid – Steaua 1-1 5 aug 2001 FCM Bacău – Steaua 0-1 27 oct 2002 Steaua – Rapid 2-1 26 apr 2003 Rapid – Steaua 1-2 17 aug 2003 Rapid – Steaua 1-1 30 mai 2004 U Craiova – Steaua 1-1 29 aug 2004 Steaua – U Craiova 5-0 4 dec 2005 Steaua – FC Vaslui 2-2 7 iun 2006
Suporterii au răspuns vineri la apelul clubului și au adus la sală jucării de pluș cu ocazia meciului de prezentare al divizionarei A BC Timișoara. Acestea urmează să fie donate prichindeilor de la o grădiniță cu program prelungit din oraș.
Zinedine Zidane s-a retras în 2006, iar Real Madrid i-a oferit în urmă cu un an șansa de a începe o nouă carieră, în postura de director sportiv al clubului. Mourinho a fost încântat de perspectiva de a avea de partea sa o legendă a fotbalului și spera să colaboreze cu Zizou la fel de eficient cum o făcuse cu Luis Figo la Inter Milano.
Francezul nu s-a dovedit însă aliatul așteptat de portughez, iar firea sa introvertită s-a dovedit inutilizabilă în marile războaie pe care madrilenii le-au purtat în sezonul precedent, în special cele privind arbitrajele. În plus, francezul nu s-a putut apropia de vestiar tocmai din cauza timidității sale, iar când a făcut-o, a insistat pe relația cu francezul Karim Benzema. Echipa nu a acceptat acest lucru, iar acum atacantului îi lipsesc sfaturile legendei fotbalului francez.
Zidane caută în prezent să se reprofileze și să fie mai implicat în activitatea fotbalistică, fapt pentru care va începe cursurile la Clairefontaine, urmând a se ocupa cu pregătirea mijlocașilor de la Real Madrid. Însă, după cum afirmă Marca, departe de Mourinho, cu care nu pare să se înțeleagă mai deloc.
Steaua se va deplasa duminică la Ploiești pentru, poate, cea mai incendiară întâlnire a startului de sezon. Ca de obicei înaintea unui meci important, Gigi Becali nu s-a putut abține să lanseze unnnou joc psihologic și a lăsat de înțeles după meciul cu Rapid (1-0) că se gândește ca la iarnă să facă un nou transfer în banda stângă și a dezvăluit și numele jucătorului dorit.
Brazilianul Haubert Sitya Guilherme a fost nominalizatul patronului Stelei, fotbalist care a fost adus în Liga I de Laurențiu Reghecampf la Chiajna și care acum evoluează, coincidență sau nu, la Petrolul. Fundașul „lupilor” ar justifica însă pe deplin un eventual interes al roș-albaștrilor pentru el. După un sezon excelent la Chiajna, acesta a devenit rapid om de bază și la Petrolul, fiind titular în toate cele 9 etape scurse de la startul campionatului.
În plus, brazilianul a fost pe teren și la meciul din 16-imile Cupei României, disputat contra formației de ligă secundă Damila Măciuca. Performanța fotbalistului sud-american este cu atât mai importantă cu cât el continuă practic parcursul de la Chiajna, când se asemenea nu a ratat nicio partidă a formației ilfovene.
Singurul fotbalist al Stelei care se apropie de aceeași performanță a lui Guilherme în acest sezon este fundașul Vlad Chiricheș, care a fost titular în toate cele 9 meciuri din campionat și în 4 din cele 5 meciuri europene jucate de roș-albaștri până acum. De asemenea, el a mai fost menajat și în partida de Cupă, cu FCM Tg. Mureș (3-1).
Cosmin Olăroiu le-a arătat arabilor că eșecul suferit în etapa trecută în fața lui Al Ahli (3-6) a fost doar un accident nefericit și și-a readus echipa la forma care o face una dintre candidatele la titlu în Emiratele Arabe Unite.
Al Ain a învins-o cu 4-1 pe Ajman în deplasare și a șters impresia proastă lăsată după derby-ul din etapa precedentă. Lucrul acesta fusese anticipat de antrenorul echipei învinse de Olăroiu, Abdul Wahab Abdul Kader, care spunea că Al Ain ori se va răzbuna pe formația sa pentru cel mai usturător eșec suferit în ultimii 27 de ani, ori va continua să își lingă rănile și va suferi un nou eșec.
Nu a fost cazul încă unei înfrângeri, pentru că antrenorul român a făcut ceea ce știe la perfecție: și-a motivat elevii și a reușit să le refacă moralul în timp record.
„Aceste trei puncte sunt foarte importante pentru noi după acea înfrângere usturătoare. Dar, cel mai important, sunt mulțumit de caracterul echipei, care și-a revenit și a adus aminte de jocul de anul trecut. Sunt foarte fericit să văd această reacție, au părut altă echipă. Nu putem uita că suntem câștigătorii Supercupei și că avem un titlu de apărat. Meciul cu al Ahli a fost doar un accident, cred că am fost un pic cam entuziaști după victoria din Supercupă. Poate unii dintre jucători nu au dat sută la sută în acel meci, dar acum și-au revenit și sper să continue așa”, a spus Olăroiu după meci.
Mijlocașul român Mirel Rădoi nu a fost folosit de Cosmin Olăroiu în partida de la Ajman.
Mijlocașul formației Saint-Etienne, Bănel Nicoliță, va fi indisponibil patru săptămâni, după ce a suferit o ruptură la coapsa dreaptă, informează L’Equipe.
Cu câteva zile înainte de meciul cu CFR Cluj din grupele Ligii Campionilor, vestiarul lui Manchester United a devenit un adevărat teatru de război din cauza frustrărilor portughezului Luis Nani.
Deși informația a ajuns în presa din Anglia abia vineri, sursele cotidianului Daily Mail afirmă că mijlocașul lusitan este mai aproape de plecarea de pe Old Trafford după ce l-ar fi lovit cu pumnul pe coechipierul său, Davide Petrucci la finalul unui unui antrenament desfășurat la începutul acestei săptămâni.
Cei doi s-au contrat în timpul ședinței de pregătire, după care Nani l-a chemat pe Petrucci în sala de forță. Toți coechipierii acestora credeau că ambii „cocoși” vor purta o discuție de împăcare, însă au rămas mască atunci când portughezul s-a năpustit cu pumnii asupra italianului. Intervenția promptă a celor din jur a făcut ca incidentul să nu degenereze, însă vestea conflictului a ajuns rapid la urechile lui Sir Alex Ferguson, care este decis să ia măsuri severe împotriva lui Nani.
Lusitanul nu mai este demult unul dintre preferații managerului scoțian, fotbalistul fiind pus chiar pe lista de transferuri în această vară. Singura echipă interesată de serviciile lui a fost Zenit St. Petersburg, însă rușii nu au fost de acord cu suma cerută de United, de aproximativ 30 de milioane de euro.
Aparent, răbufnirea lui Nani la adresa lui Petrucci este de fapt o expresie a frustrărilor sale din acest sezon, el fiind trecut în rezervă de Ferguson după câteva evoluții mai puțin convin
CFR Cluj va disputa marți al doilea meci din faza grupelor Champions League, împotriva englezilor de la Manchester United, favorita grupei H, din care mai fac parte Sporting Braga și Galatasaray.
După succesul din prima rundă, 2-0 la Braga, clujenii sunt luați în serios de „diavoli” și de presa internațională, care scrie că învingătoarea din meciul care va avea loc în Gruia își va depune candidatura pentru primul loc al grupei.
Cu toate acestea, felul în care echipa lui Andone s-a impus în meciul din Portugalia nu sperie, cifrele meciului cu Braga arătând că disputa a fost tranșată de echipa care a știut să profite mai bine de găurile din defensiva adversă și că doar norocul a făcut ca poarta lui Felgueiras să rămână intactă.
„CFR a avut noroc să câștige cu 2-0 în primul meci al grupei. Au marcat rapid două goluri în prima repriză prin Bastos, după care Braga a dominat partida și a ratat 23 de ocazii, având o posesie de 65 de procente. Dacă CFR Cluj vrea să facă un meci mare și contra lui United, ar trebui nu doar să facă un joc foarte bun din punct de vedere tactic, dar și să comită mai puține faulturi. Contra Bragăi au comis 19 faulturi, iar în ultimele 3 meciuri au avut câte 15 faulturi”, scrie site-ul Bleacher Report.
Aceeași sursă le spune clujenilor și unde pot insista pentru a produce o nouă surpriză în Liga Campionilor: „Vidic s-a accidentat la genunchi și va avea nevoie de operație. el se alătură astfel pe lista indisponibililor, care îi mai cuprinde pe Chris Sma
Cunoscut drept un mare devorator de dive autohtone, fotbalistul a făcut o adevărată pasiune pentru o blondă din Bistrița.
După ce a fost avertizat de Gigi Becali că nu va mai vedea titlul în Liga I în următorii 10 ani, Arpad Paszkany a declarat că va încerca să combată presupusa alianță dintre Steaua și FC Vaslui prin aducerea de arbitri străini la meciurile importante din returul acestui sezon.
„Vedeți câte puncte mai sunt în joc și analizați. În retur vom avea meciurile tari pe teren propriu, în cel puțin 7 dintre ele vom cere arbitri străini! Nu a existat nicio echipă niciodată să fie dezavantajată așa cum a fost CFR-ul în primele 9 etape anul acesta! E o situație incredibilă! Eu cer un singur lucru: ca echipa mea să fie arbitrată corect!”, a spus Paszkany.
Intenția șefului de la CFR Cluj are șanse mari de a deveni realitate, cu atât mai mult cu cât a primit și girul șefului LPF, Dumitru Dragomir: „Da, domnule, sunt de acord să vină arbitri străini. Dacă se poate, să vină la toate meciurile! Acum nu se mai poate, dar din retur îl susțin pe domnul Paszkany să aducă brigăzi străine”.
FC Liverpool are cei mai mulți căpitani: Gerrard, Henderson și Rossiter Lundstram de la Everton a fost anul acesta căpitan la U18 și apoi U19!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER