Steaua a învins Oțelul cu 2-1, însă una dintre cele mai mari probleme ale echipei din ultimul an persistă: cea a portarului. După gafele lui Răzvan Stanca din meciul de la Vaslui, Ciprian Tătărușanu și-a reluat locul între buturi contra lui Ekranas Kaunas, dar problemele pentru el au revenit duminică. Împotriva Oțelului, goalkeeperul a încasat un nou gol pe care toată lumea l-a văzut parabil, lucru recunoscut chiar și de el.
„Viglianti a marcat foarte frumos. Ca la fiecare gol luat, am ceva să-mi reproșez, dar important este că am câștigat toate cele trei puncte”, a comentat portarul evoluția sa, pe un ton senin.
Cunoscut pentru lipsa de reacție la lovituri libere, Tătărușanu a repetat „performanța” și în meciul cu Oțelul. În acest an, cele mai importante gafe ale lui au fost cele din meciurile europene, în fiecare dintre jocurile „dublei” cu Twente și în turul II preliminar al Europa League, la meciul pierdut contra lui Spartak Trnava pe Național Arena (0-1).
Dario Bonetti este poate antrenorul din Liga I cu cea mai mare simpatie pentru fotbaliștii tineri, însă dovedește că totul are o limită și pentru el. Italianul și-a pierdut răbdarea cu
Marius Șumudică începe să se teamă pentru postul său după remiza obținută de FC Vaslui în meciul cu Viitorul Constanța (2-2). Antrenorul este conștient că rezultatul îl deranjează pe șeful Adrian Porumboiu, însă îl liniștește pe acesta spunându-i că lucrurile sunt în continuare sub control și că obiectivul echipei, titlul, nu este nici pe departe compromis. De asemenea, Șumudică justifică rezultatul prin relaxarea care ar fi intervenit în mintea jucătorilor săi după egalul reușit pe Giuseppe Meazza.
„Mă așteptam la un meci greu, mai ales că era dificil să ne revenim și din cauza euforiei de după meciul cu Inter. La fel s-a întâmplat și după jocul cu Fenerbahce când am pierdut la Cluj. Când există această uzură, e greu ca jucătorii să-și revină. Am avut și absențe importante, ambii fundași laterali, plus alți trei jucători cu probleme medicale între care și Sânmărtean, cu indigestie. Sper ca de acum încolo să pregătim un meci la șapte zile. Până la urmă este un punct, rezultatul este just. Dacă am fi plecat de la 1-0, la golul valabil al lui Marius Niculae, altul ar fi fost cursul jocului. Felicit echipa adversă, a crescut de la meci la meci. E normal ca domnul Porumboiu să fie supărat, suntem pe un drum bun, ne putem lupta la titlu”, a declarat Șumudică.
FC Vaslui pare abonată la scorul 2-2 în ultima săptămână. După remiza obținută la mijlocul săptămânii pe „Giuseppe Meazza”, în fața Interului, moldovenii au înregistrat același rezultat și în partida cu Viitorul, de la Constanța. De data aceasta, însă, patronul Adrian Porumboiu nu a mai fost deloc încântat și a izbucnit nervos la adresa jucătorilor, pe care i-a anunțat că le va reduce salariile.
„Micșorăm salariile la 4.000 – 5.000 de euro pe lună. Cine vrea să plece, poate să plece. Dacă ar fi după mine, i-aș da afară pe toți, mai puțin pe câțiva precum Coman și Celeban. Sânmărtean parcă nici n-a fost pe teren. A bătut un penalty și atât”, a spus Porumboiu la DigiSport.
După șapte etape, FC Vaslui se află pe locul 4 cu 12 puncte, la 7 lungimi distanță de liderul Pandurii (19 puncte).
Celeban egalează! O nouă lovitură de colț pentru Vaslui, Varga a centrat excelent, Celeban a pus capul, mingea a lovit transversala și a picat în poartă
CFR a remizat cu Petrolul, într-un meci în care căpitanul ardelenilor a ratat un penalty și a înscris un autogol
Ediția a treia a Ligii ProSport a debutat în forță, iar ploaia de goluri din etapa a șasea a Ligii I le-a adus și bonusuri consistente celor peste 17.000 de manageri înscriși în joc.
După ce au anunțat că intrarea la meciul contra lui Kuba Krasnodar va fi liberă, cu ocazia sărbătorilor naționale de la începutul lunii septembrie, șefii lui Dinamo Moscova pregătesc încă o facilitate pentru a beneficia de un cât mai mare aport din partea fanilor.
Dinamo a fost învinsă la Ploiești de Astra într-un meci în care ploieștenii au marcat în prelungiri după ce au trimis mingea de două ori în bară.
România se pregătește să debuteze în preliminariile CM 2014, iar primul meci va avea loc vineri, la Tallin, împotriva Estoniei (ora 21:00), în timp ce pe 11 septembrie va avea loc al doilea meci, împotriva Andorrei (20:30).
Victor Pițurcă a convocat 8 stranieri pentru cele două partide, dar printre ei nu se numără și atacantul Adrian Mutu, chiar dacă acesta și-a găsit echipă, după ce a semnat săptămâna trecută cu formația franceză Ajaccio. Vestea nu poate decât să-i bucure pe adversarii tricolorilor, care consideră în continuare că „Briliantul” rămâne cel mai periculos fotbalist de care dispune România la momentul actual.
Asta o spune pentru DolceSport și turcul Emre Belezoglu, proaspăt câștigător al Supercupei Europei, cu Atletico Madrid: „Mutu este un jucător foarte bun, foarte important pentru naționala României. Noi, în schimb, avem o echipă puternică, iar numele nu sunt importante. Vom încerca să dăm totul. Echipa noastră națională are acum două meciuri importante, cu Olanda și cu Estonia. Apoi vom vorbi despre România. Naționala voastră are mulți jucători de calitate. În acest moment, echipele sunt apropiate valoric și trebuie să încercăm să fim cât mai sus în grupă”.
Viitoarea adversară a Stelei din grupele Europa League s-a umplut de bani în această vară. După ce l-a transferat pe Dame N’Doye, fratele vasluianului Ousmane N’Doye, la Lokomotiv Moscova în schimbul a 5 milioane de euro, formația daneză s-a despărțit și de mijlocașul Bryan Oviedo, cedat la Everton pentru 7 milioane de euro.
Astfel, cu 12 milioane câștigate doar din transferuri în intersezon, FC Copenhaga pare să nu pună prea mare accent pe banii UEFA, în condițiile în care a slăbit evident înaintea meciurilor cu Steaua, Molde și Stuttgart.
Cei doi jucători vânduți de danezi în această vară valorează exact cât speră șeful Stelei, Gigi Becali, să obțină pentru transferul fundașului Vlad Chiricheș, considerat la începutul acestui sezon drept urmașul lui Gică Popescu, cu precădere după ce a apărut zvonul conform căruia tânărul fotbalist al roș-albaștrilor s-ar afla pe lista Barcelonei.
La o saptamana dupa ce nationala Romaniei a invins reprezentativa Statelor Unite la Campionatul Mondial de baschet 3×3 de la Atena, o echipa romaneasca a obtinut o alta victorie de rasunet intr-o competitie oficiala FIBA.
Sport Arena UPB (www.3la3.ro, www.facebook.com/SportArenaStreetball), echipa care ne reprezinta la FIBA 3×3 World Tour Istanbul, a spulberat, scor 21-5, echipa Kragujevac, ai carei componenti au castigat, pentru Serbia, titlul mondial universitar la campionatele care au avut loc in aceasta vara.
Sport Arena UPB a razbunat astfel nationala universitara a Romaniei, finalista la competitia respectiva. Echipa romaneasca care ne reprezinta la Istanbul lupta pentru a se califica in marea finala mondiala de la Miami, care va avea loc la 22-23 septembrie 2012 in orasul superstarurilor Dwyane Wade si LeBron James.
Angel Santana, Bogdan Balanica, Sergiu Souca si Andrei Constantin, cei patru componenti ai echipei, lupta astazi, dupa pranz, pentru a ocupa unul dintre primele doua locuri in competitia de la Istanbul, ambele asigurand calificarea la Miami.
Turneul de la Istanbul se incheie in aceasta seara, informatii despre evolutia echipei Sport Arena UPB la FIBA 3X3 World Tour Master pe www.3la3.ro si www.facebook.com/SportArenaStreetball .
După ce a depășit supărarea ratării Supercupei Europei, magnatul rus Roman Abramovic s-a repliat și a gândit deja strategia prin care va obține semnătura celui mai râvnit atacant din lume în acest moment, Radamel Falcao, nimeni altul decât cel care le-a suflat trofeul londonezilor în finala de la Monte Carlo.
Șeful grupării londoneze este dispus să pună a bătaie 70 de milioane de euro, adică clauz ade reziliere a columbianului, pentru a-l aduce pe acesta pe Stamford Bridge în mercato-ul din luna ianuarie. Presa din America de Sud scrie că deja cluburile au ajuns la un acord și că un precontract a fost deja semnat, astfel că milionarii de la Anji își pot lua gândul de la super-atacantul lui Atletico.
Radamel Falcao a marcat până acum în acest sezon 6 goluri în 3 partide și este așteptat să se bată până în ultimele etape ale stagiunii pentru titlul de golgheter al Europei cu Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.
Arsene Wenger nu și-a revenit nici acum după șocul transferului lui Robin Van Persie de la Arsenal la Manchester United, în schimbul a 22 de milioane de lire sterline.
Conform unor surse apropiate managerului francez, citate de cotidianul The Sun, acesta și-ar fi mușcat pumnii de ciudă în momentul când olandezul a punctat pentru United în meciul cu Fulham, din etapa precedentă.
„Trebuie să recunosc că a fost un gol fantastic, tipic pentru Van Persie. Dar mi se pare ciudat că are tricoul greșit pe el. De ce se bucură îmbrăcat așa? Nu știu…Nu știu, dar nu îmi place ce văd”, scrie The Sun că ar fi fost cuvintele lui Wenger.
Mii de suporteri ai lui Atletico Madrid au ieșit sâmbătă seară pe străzile capitalei Spaniei pentru a sărbători câștigarea Supercupei Europei (4-1 cu Chelsea) alături de favoriți. Autocarul decapotabil i-a plimbat pe fotbaliștii grupării rojiblanco pe câteva dintre străzile importante ale Madridului, iar punctul terminus al călătoriei a fost, ca de obicei în cazul marilor succese, Piața Neptuno. Jucătorii au fost prezentați pe rând de un crainic și apoi au cântat alături de suporteri. Cei mai aclamați au fost antrenorul Diego Simeone și eroul Radamel Falcao. Căpitanul lui Atletico, Gabi, nu a avut nicio rușine să se urcea pe statuia zeului Neptun, pe care l-a îmbrăcat în culorile noii supercampioane a continentului. După sărbătorirea succesului alături de fani, toți fotbaliștii și staff-ul tehnic și administrativ au mers la un restaurant, unde au luat masa.
Radamel Falcao a prins o nouă seară fantastică în meciul din Supercupa Europei, contra lui Chelsea (4-1) și le-a mai adus un trofeu european spaniolilor de la Atletico Madrid, după ce la București contribuise decisiv la câștigarea finalei Europa League. „Tripla” și triumful „rojiblanco” de la Monaco erau însă la un pas să nu aibă loc, dacă șefii grupării madrilene ar fi pus pe primul loc interesele financiare ale clubului.
Curtat de marile cluburi ale Europei, Radamel Falcao a fost la un pas să înceapă partida de vineri pe banca de rezerve, madrilenii temându-se ca nu cumva o accidentare a columbianului să-i priveze de un transfer cu foarte multe zerouri. Anji și chiar Chelsea, adversara din Supercupă, erau cu ochii pe atacantul în vârstă de 26 de ani, care în cele din urmă a fost aruncat în luptă de antrenorul Diego Simeone.
Sud-americanul și-a făcut datoria cu vârf și îndesat, reușind trei goluri de efect, care au mai deranjat o dată în plus praful din vitrina lui Atletico, însă pentru toți cei care știu istoria de dinaintea meciului rămâne incredibilă desfușurarea evenimentelor. Inclusiv pentru Radamel Garcia, tatăl fotbalistului: „Înainte de partidă, îmi spunea că nu știe dacă va juca, dacă va fi vândut și mi-a transmis să nu vin la Monaco, să nu o fac degeaba. Eu știam de interesul câtorva cluburi pentru el, din Rusia și din Anglia. Acum, fiul meu valorează cam 90-100 de milioane de euro. Mi-a fost însă clar că nu va fi cumpărat de Roman Abramovic sau, cel puțin, nu în
După ce în primele două etape din Primera Division a fost nevoit să înghită în sec în așteptarea unei șanse la Granada, Gabriel Torje are în sfârșit șansa de a se face remarcat în fotbalul spaniol. Și nu oricum, ci chiar într-un meci contra campioanei Real Madrid, pe Santiago Bernabeu!
Mijlocașul român nu a prins în tricoul Granadei decât 38 de minute, fiind introdus de fiecare dată pe parcurs de antrenorul Juan Antonio Anquela în cele două jocuri scurse de la startul sezonului, cu Rayo Vallecano (0-1) și Sevilla (1-1). Acum, mijlocașul român pare să fie favorit în fața lui Jaime Romero pentru un loc în echipa de start a „grenadierilor” din partida cu Real Madrid, după cum anunță mai toate cotidianele importante din Spania.
Dacă informația se va confirma în partida din această seară, aceasta ar fi a doua veste bună pentru Gabriel Torje în decurs de numai o săptămână, el numărându-se și printre convocații lui Victor Pițurcă pentru meciurile cu Estonia și Andorra din preliminariile CM 2014.
De la sosirea sa pe Old Trafford, petrecută în luna noiembrie a anului 1986, Sir Alex Ferguson a doborât record după record la cârma lui Manchester United. Managerul scoțian în vârstă de a trecut de multe borne în cei aproape 26 de ani pe banca „diavolilor”, iar acum a ajuns la o cifră incredibilă: va disputa contra lui Southampton meciul cu numărul 1.000 în prima ligă engleză!
O performanță remarcabilă, cu atât mai mult cu cât Sir Alex a obținut din aceste jocuri un procentaj de victorii de peste 60 la sută, pierzând numai 168 dintre aceste meciuri. În plus, scoțianul are o medie de 2,03 puncte per meci în dominația sa de 26 de ani la conducerea tehnică a lui United. În aceste timp, diavolii au marcat 1.863 de goluri și au primit numai 890, având un golaveraj pozitiv de +973.
În ciuda succeselor ulterioare, Sir Alex Ferguson a debutat la Manchester United pe 8 noiembrie 1986 cu un eșec: 2-0 la Oxford. De atunci, însă, a urmat o traiectorie ascendentă, frântă rar de câteva eșecuri. Cel mai bun sezon din cariera scoțianului rămâne 1999-2000, cel în care United a cucerit titlul cu 91 de puncte acumulate, având 28 de victorii și numai 3 înfrângeri. Aceasta este, de altfel, și cea mai bună stagiune din istoria clubului de pe Old Trafford.
Cum viața are urcușuri și coborâșuri, pentru Ferguson a existat și un sezon de care nu își amintește deloc cu plăcere. În 1989-1990, United nu a reușit mai mult de o clasare pe locul al 13-lea, cu o medie jenantă de doar 1,26 puncte per meci.
Înfrângerea suferită de Rapid la Pandurii (0-2) pare să îi șubrezească scaunul tehnicianului giuleștean Ioan Ovidiu Sabău. Președintele Constantin Zotta sugerează că tactica adoptată de antrenor a fost una greșită, fapt pentru care va fi convocat la o ședință în zilele următoare.
„Am văzut un Rapid foarte slab, cel din prima repriză cu CFR. Pandurii mi-au plăcut, au o echipă bună, dar nu extraordinară. Erau o echipă de bătut. Dacă noi am fi avut un alt joc, cel cu care ne-am obișnuit suporterii, ne-am fi impus la Târgu Jiu. Este și pentru mine o mare dezamăgire, am crezut într-un rezultat bun cu Pandurii, de aceea trebuie să facem o analiză serioasă. Eu am încredere în fotbaliștii noștri, dar este clar că valoarea lor nu este cea arătată astăzi, ci mai degrabă cea din meciul cu CFR Cluj. Nu cred că se pune problema schimbării antrenorului, ci trebuie să existe o mai mare unitate. A lipsit ceva, băieții erau foarte afectați de eșec”, a spus Zotta la DigiSport.
Eșecul suferit de Rapid pe terenul liderului Pandurii l-a mâhnit pe tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău, care acuza faptul că elevii săi nu i-au respectat indicațiile tactice trasate înaintea meciului. Totodată, „Moțul” a recunoscut superioritatea formației lui Petre Grigoraș.
„Prea multe nu pot să spun imediat după joc și nici nu ar fi bine. Nu se pot spune doar în două cuvinte concluziile mele. Am întâlnit o echipă valoroasă, cu jucători tehnici, tineri, dornici de afirmare. Este o plăcerea să-i vezi la lucru. Ne-au dominat și psihologic. Știam că, în afara meciului cu Iași, Pandurii câștigau meciurile în prima repriză. Am pregătit meciul astfel, dar valoarea individuală contează foarte mult într-un astfel de joc. Noi nu reușim să facem diferența în acțiunile unu la unu. Este foarte puțin cât am obținut până acum în campionat, mai ales la pretențiile clubului. Pauza de două săptămâni nu pot să spun că ne ajută foarte mult, sunt prea multe de pus la punct”.
Sabău a comentat la DigiSport și decizia de a-l lăsa pe bancă pe portughezul Filipe Teixeira, aflat în discuții avansate cu formații importante din Liga I:
„Pe Teixeira l-am lăsat pe bancă pentru că au existat aceste speculații privind un transfer al lui, la Steaua din câte știu. Dacă ar fi intrat, poate ar fi dat totul ca să se remarce, s-ar fi accidentat, ar fi fost cu gândul în altă parte. A fost decizia mea să-l las pe bancă. Ar fi o pierdere importantă pentru noi. Ă‚sta este lotul, nu mai avem pe cine să aducem. Cine ar
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 3, a acces în optimile de finală la US Open, ultimul Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Jucătorul german Kevin Pezzoni a obținut rezilierea contractului cu FC Koln, retrogradată în a doua ligă, după ce a fost amenințat în fața casei sale în urma eșecului cu Energie Cottbus, a anunțat, sâmbătă, antrenorul Holger Stanislawski, citat de AFP.
Portughezul Andre Villas-Boas pare să nu se simtă deloc bine în campionatul Angliei. După eșecul înregistrat pe banca lui Chelsea, fostului câștigătoar al trofeului Europa League i s-a dat șansa de a-și lua revanșa la Tottenham, însă până acum nu profită deloc de ea. După primele trei runde scurse din noua ediție a Premier League, londonezii au obținut numai două puncte, în urma urma unor remize contra modestelor WBA și Norwich, ambele partide disputate pe teren propriu.
În fața galben-verzilor, Tottenham a fost chiar dominată pe White Hart Lane, iar fanii dau deja primele semne de nemulțumire în ceea ce-l privește pe Andre Villas-Boas. Noua achiziție, belgianul Moussa Dembele, a marcat superb la debutul pentru Tottenham, însă Snodgrass i-a refuzat și primul succes în tricoul noii sale echipe, egalând în minutul 85.
Tottenham este pe locul 14 după primele trei etape, iar viitorul nu sună deloc bine pentru Andre Villas-Boas dacă prima victoria din acest sezon va mai întârzia să apară.
Manchester City, cu portarul Costel Pantilimon pe banca de rezerve, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-0), formația Queens Park Rangers, în etapa a III-a a Premier League.
Golurile campioanei au fost marcate de Yaya Toure ’16, Dzeko ’61 și Tevez ’90+2, în timp ce pentru oaspeți a înscris Zamora, în minutul 59.
Cu acest succes, antrenorul italian Roberto Mancini a intrat în istoria fotbalului englez. Ajuns la meciul cu numărul 100 în Premier League, managerul lui City a obținut în fața lui QPR și cea de-a 62-a victorie, egalând astfel recordul lui Sir Alex Ferguson, care obținuse același număr de succese în primele lui 100 de partide în prima ligă engleză.
Oțelul s-a despărțit de Dorinel Munteanu chiar înaintea meciului cu Steaua, iar locul „Neamțului” pe banca tehnică a fost preluat de Viorel Tănase, o legendă a clubului de la malul Dunării. Fanii gălățeni văd în această mutare un semn bun înaintea deplasării în Ghencea, cu atât mai mult cu cât Tănase era pe teren la singurul succes al moldovenilor pe terenul Stelei, petrecut în urmă cu 15 ani. Atunci, Oțelul a câștigat cu 3-1, pe 23 augugust 1997, cu golurile lui Vali Ștefan, Cătălin Tofan și Tudorel Pelin.
„Îmi aduc aminte cu plăcere de acel joc și mă roade că nu am mai câștigat acolo. Tratez fiecare partidă numai la victorie indiferent de adversar și sper că băieții vor face o figură frumoasă în Ghencea”, a declarat Tănase pentru cotidianul gălățean „Viața Liberă”.
Ca un plus la moralul lui Viorel Tănase vine o altă statistică: precedenții doi antrenori ai Oțelului, Petre Grigoraș și Dorinel Munteanu, au debutat amândoi cu câte un succes, 3-0 la Dinamo, respectiv 1-0 pe terenul lui Internațional Curtea de Argeș.
Autor al unei duble în meciul cu Gaz Metan, atacantul brașovean Iulian Popa a rămas uluit să vadă că i s-a împlinit la pătrat previziunea făcută înaintea partidei, aceea că va marca împotriva medieșenilor.
„Încercăm să fim mai buni de la meci la meci, dar importante sunt punctele. Să sperăm că vom obține cât mai multe victorii de acum încolo. Publicul brașovean trebuie să înțeleagă faptul că avem o echipă în formare, cu jucători foarte buni și cu un antrenor extraordinar. Avem nevoie de susținerea lor din primul minut. Râdeam cu colegii înainte de meci că voi da eu gol și iată că s-a adeverit premoniția mea. Am fost omul potrivit la locul potrivit, mă bucur că am marcat”, a spus Iulian Popa la DigiSport.
Cristi Pustai nu și-a putut ascunde dezamăgirea față de unii dintre elevii săi după eșecul suferit la Brașov (3-1), însă nu a oferit niciun nume. Tehnicianul medieșean crede că echipa sa a ratat o bună șansă de a-și consolida moralul în perspectiva viitoarelor meciuri din campionat.
„Practic am pierdut acest meci în cinci minute. Nu îmi place să fac analiză individuală, dar am pierdut o șansă mare de a câștiga jocul. La 2-1 am avut ocazii de a egala. 2-1 sau 3-1 tot aia era în final. Nu am avut maturitatea necesară pentru a obține mai mult de la acest meci. Nu putem spune că este un blestem al Brașovului, dar sper să-i învingem în retur. Era bine pentru moralul echipei să obținem un succes, pentru că eram pe un trend ascendent”, a spus Pustai la DigiSport.
Antrenorul Brașovului, Ionuț Badea, era fericit pentru succesul obținut de echipa sa în meciul cu Gaz Metan, însă s-a întristat atunci când și-a amintit că ardelenii au fost defavorizați în câteva rânduri în acest start de campionat.
„Golul Mediașului a fost precedat de un fault la mijlocul terenului, la Nasser. Până la urmă e importantă victoria. Este foarte important să obținem astfel de rezultate pentru investiția domnului Neculaie. Cu sacrificiu, am reușit să câștigăm azi. Cred că meritam să avem mai multe puncte până acum, mai ales că am pierdut destule pe motive independente de noi. Mugurel este un jucător important pentru noi, dar cei care au intrat în locul lui l-au suplinit cu succes. Sunt nemulțumit că facem transferuri pe ultima sută de metri, dar este bine că putem aduce și așa fotbaliști care ne pot ajuta”, a spus Badea la DigiSport.
Într-o epocă în care banii iau fața principiilor, Steven Gerrard le oferă colegilor de la Liverpool și nu numai un exemplu de fidelitate față de culorile clubului care i-a oferit cele mai mari satisfacții. Mijlocașul, care este unul dintre cei mai exponențiali fotbaliști englezi ai ultimului deceniu, a dezvăluit pentru Daily Mail motivele pentru care a refuzat în anii trecuți ofertele venite de la Manchester United și Chelsea.
„Astfel de oferte s-au tot repetat în ultimii 10 ani. Lumea știe doar de momentele când, de mine, s-a interesat Mourinho în 2004 și 2005, dar au mai existat și alte câteva ocazii când am fost solicitat pentru un transfer. A fost flatant pentru mine să știu că, la un moment dat, cei mai buni manageri din Premier League, Mourinho și Ferguson, m-au dorit în echipele lor în același timp.
Gary Neville mi-a spus la acea vreme că Sir Alex mă voia, dar era de la sine înțeles faptul că mi-era imposibil să joc pentru Manchester United. Este un club fantastic, dar există această rivalitate, care nu mă lăsa să joc acolo, așa cum nici Neville nu ar fi putut veni la Liverpool. Să nu fiu înțeles greșit, am spus că oferta m-a flatat, dar că acest transfer era imposibil.
Cu Mourinho a fost ceva mai diferit. Chelsea nu emitea la acea vreme pretențiile de acum, deci am stat un pic pe gânduri. Dar am spus nu în primă fază și am dat același răspuns și un an mai târziu. A revenit cu o nouă ofertă pentru mine și când a ajuns la Real Madrid. Mă uitam cum se nășteau adevărat
Autor a 3 goluri în numai 5 etape scurse de la startul campionatului și unul dintre cei mai buni pasatori din această ediție a Ligii I
Dan Petrescu are doar două săptămâni de când a preluat-o pe Dinamo Moscova, însă efectele muncii sale deja încep să se facă simțite. După eliminarea suferită în Europa League în fața lui Stuttgart, „Bursucul” și-a dat seama care sunt posturile pe care mai are nevoie de completări și le-a solicitat șefilor să-i pună la dispoziție un buget consistent pentru transferuri. SuperDan încearcă să transfere un atacant și un mijlocaș, posturi deficitare în acest start de sezon pentru dinamoviști, iar pe lista mai lungă a antrenorului român sar în ochi două nume. Jakob Jantscher și Dmitri Torbinski sunt cei doi fotbaliști pe care Petrescu îi vrea la echipa sa, iar prețul pe care ar trebui să-l plătească pentru cei doi se ridică la aproximativ 6 milioane de euro.
Jakob Jantscher (23 de ani) de la Red Bull Salzburg este unul dintre cei mai buni atacanți austrieci ai momentului, fapt care l-a propulsat rapid și în națională. Acesta a marcat 14 goluri în 27 de partide în sezonul trecut, iar cota i-a crescut vertiginos în numai un an. Conform site-ului specializat în materie de transferuri, transfermarkt.de, Jakob Jantscher costă 2,5 milioane de euro.
Dmitri Torbinski (28 de ani) era considerat în urmă cu câțiva ani cea mai mare speranță a fotbalului rus, însă cu timpul acesta s-a stins și a ajuns rezervă de lux la Lokomotiv Moscova. Dan Petrescu crede însă că îl poate reactiva pe mijlocașul cotat în acest moment la 2,6 milioane de euro, dar care valora aproximativ 6 milioane de euro în 20
Gigi Becali susține că a renunțat la intenția de a-l aduce la Steaua pe portarul lituanian al lui Rubin Kazan, Giedrius Arlauskis, din cauza pretențiilor financiare prea mari ale goalkeeperului. În schimb, șeful Stelei lasă de înțeles că va miza în continuare pe Ciprian Tătărușanu, despre care spune că este convins că va apăra cu o mai mare responsabilitate decât până acum, lăsând de înțeles că a avut o discuție serioasă în acest sens cu tânărul portar.
„Dacă vor să-l ia pe Tătărușanu îmi spunea Victor, nu e nimic adevărat. Arlauskis nu poate să vină decât peste un an, când îi expiră contractul, dar să nu vorbim de lucruri nerealizabile. Cred că Tătărușanu va intra în poartă cu o mai mare atenție.
Steaua de acum e mult mai puternică decât cea care a mers în semifinalele Cupei UEFA, e cu mult peste acea echipă. E cea mai tare echipă pe care o am de când investesc la Steaua.
Am aruncat bani aiurea ca tâmpitul, mă luam după unul după altul. Uite la Paszkany care a investit cu cap și a făcut treabă bună. Acum am început să știu și eu fotbal, atunci eram afon, dar am avut noroc. Eu nu am pierdut niciun ban pentru că dacă vând Steaua la ora asta, echipa face 100 de milioane de euro”, a spus Becali la gsptv.
Șahtior Donețk a trimis în noaptea de vineri spre sâmbătă lista cu jucătorii care vor avea drept de joc în Liga Campionilor, competiție în care echipa lui Mircea Lucescu va avea o grupă extrem de dificilă, cu Chelsea, Juventus și Nordsjaelland. Din nefericire pentru tehnicianul român, minerii nu l-au putut trece pe lista UEFA și pe cel mai important fotbalist adus în această vară, fostul atacant stelist Maicon de Oliveira.
Acesta putea fi legitimat abia de la 1 septembrie, în timp ce jucătorii pentru competițiile europene puteau fi anunțați până la ora 00:00, pe 31 august. Astfel, Maicon va putea fi folosit de Șahtior numai în campionatul intern.
Iată lista completă a jucătorilor care pot juca în UEFA Champions League:
Bohdan Shust, Andrei Pyatov, Anton Kanibolotsky (portari), Olexandr Kucher, Viaceslav Shevchuk, Răzvan Raț, Dmytro Cigrinski, Yaroslav Rakițki (fundași), Alexei Polyansky, Tomas Hubschman, Taras Stepanenko, Fernandinho, Willian, Vasyl Kobin, Alexei Gai, Douglas Costa, Henrikh Mkhitaryan, Alex Teixeira, Darijo Srna, Ilsinho (mijlocași), Luiz Adriano, Eduardo, Marko Devic, Dentinho (atacanți)
Ana Maria Prodan nu vrea sub nicio formă să renunțe la intenția de a muta Universitatea Cluj la Buzău și spune că aceasta este singura metodă prin care autoritățile locale din orașul tradițional al „șepcilor roșii” pot fi convinse să ajute echipa. Șefa lui „U” a dezvăluit și motivul pentru care insistă să nu cedeze conducerea clubului ardelean.
„Nici nu mai vreau să comentez despre suporteri, pentru că sunt dezinformați și nu au nicio vină. Eu am actele în mână. Nu am bani să stau în Cluj, nu îmi permit să stau în centru și așa că mă duc la periferie ca să pot trăi. Nu mă numesc Walter sau Porumboiu, să am puterea lor financiară. Când am văzut că toată lumea vrea să mă afunde, am plecat: Echipa nu are de nici unele pentru că nu este ajutată, așa cum nu a fost niciodată în istorie. Eu vreau să mă duc într-un loc unde să mă ajute cineva să mă pun pe picioare. Nu vreau să renunț la această echipă. Aș fi preluat Gloria Buzău, dacă era în Liga I. Nu sunt lașă, dacă o echipă e bolnavă, nu o las să moară, ci mă duc la spital cu ea”, a spus Ana Maria Prodan la Sport.ro.
Atletico Madrid a câștigat Supercupa Europei, după ce s-a impus cu scorul de 4-1 în fața lui Chelsea. Radamel Falcao a fost eroul madrilenilor, reușind un hat-trick în prima repriză.
Mâine se dă startul în noul sezon al Ligii a II-a, eșalon care din această vară a intrat într-o criză profundă din cauza problemelor economice, dar și a schimbărilor politice survenite după alegerile locale cu efect direct asupra existenței multor cluburi.
„U” Cluj nu a mai fost nevoită să plece din oraș, în condițiile în care avea unde să joace, de pe timpul Dictatului de la Viena Fostele glorii ale Universității sunt șocate, iar suporterii au protestat aseară la stadion și spun că nu vor lăsa echipa să plece
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER