Andrei Bușilă (32 de ani, CSM Oradea) evoluează de peste un deceniu în națională. E perceput drept sufletul echipei și poate juca roluri multiple: fundaș de fier, trăgător de elită sau tipul care destinde oricând atmosfera cu glume fine.
UPDATE 22:00 – În urma ședinței convocate de Arpad Paskany după eșecul umilitor cu Rapid, conducerea CFR-ului a decis să-l demită pe antrenorul portughez, considerat responsabil pentru căderea echipei. În locul lusitanului va fi numit Ioan Andone, care va reveni în Gruia după ce în 2008 reușea să cucerească eventul.
Într-un decor care a adus aminte mai degrabă de Crăciun decât de Paști, Ceahlăul și „U” Cluj s-au chinuit degeaba să câștige.
În această seară, de la ora 18:30, fanii Universității Craiova se vor aduna în Piața Prefecturii și vor protesta din nou la adresa FRF, pentru a sensibiliza autoritățile să intervină pentru reintegrarea „Științei” în competițiile interne. La manifestație vor participa mai multe foste glorii ale Craiovei Maxima, dar și suporteri din alte categorii, ca profesorul Andrei Păunescu și cântărețul Cristi Minculescu. De asemenea, suporterii l-au invitat și pe Marcel Popescu, președintele sub comanda căruia Universitatea Craiovca a cucerit în 1991 ultimul său event.
„Am primit invitația și voi participa la această acțiune. Sunt convins că mulți dintre părinții suporterilor care vor ieși în stradă acum sunt convins că erau în tribune în 1991, atunci când Știința a luat ultimul event. Consider că Universitatea Craiova trebuie să fie repusă cât mai repdede în drepturi, nu e normal ce s-a întâmplat. Consider că FRF ar fi trebuit să aibă mult mai mult respect pentru acest oraș și față de Universitatea Craiova, dar în decursul anilor a dat către echipa națională mai mulți jucători. Așteptăm ca justiția să își facă datoria și Știința să fie repusă în drepturi”, a spus Popescu pentru ProSport.
Jeep va fi sponsorul oficial al Clubului de Fotbal Juventus Torino pentru următoarele trei sezoane. Începând cu data de 1 iulie, numele Jeep va apărea pe echipamentul jucătorilor iar flota de autovehicule folosită de club va fi, de asemenea, sub sigla Jeep. Fiat S.p.A va include la rândul său imaginea Juventus în diferite campanii de promovare. Contractul are o valoare de 35 milioane euro și este valid până la data de 30 iunie 2015.
Sentința în „Dosarul Transferurilor”, anchetă în care sunt judecați opt oameni din fotbal a fost astăzi făcută publică, după mai multe amânări.
Jucătorul a fost văzut în timpul jocului de la Tg. Jiu cum își certa unii colegi pentru faptul că nu-i pasează. Antrenorul care l-a descoperit afirmă că ceilalți jucători îl preferă pe Tănase.
Căderea fizică a jucătorilor, acuzată atât de Mihai Stoichiță, cât și de MM Stoica la finalul meciului cu Pandurii are cel puțin o explicație. Programul de pregătire instituit de Ilie Stan, plan ce a culminat cu stagiul montan din iarnă, nu a mai fost continuat după venirea lui Stoichiță.
Jucătorii care au menținut-o pe Dinamo în tur pe primul loc au început să obosească, iar acest lucru se vede clar în prestațiile echipei. Cătălin Munteanu, Ionel Dănciulescu, Djakaridja Kone sau Marius Niculae par să fi terminat energia, după ce au evoluat pentru echipa din „Ștefan cel Mare” în minimum 28 de partide oficiale fiecare!
Știința Craiova n-a murit! O trupă de puști de 12 ani, având tricourile inscripționate cu numele „campioanei unei mari iubiri”, ține în viață speranțele fotbalului oltean. Și ca o echipă care se respectă, are și un lider: Adrian Nichifor, un viitor Torje crescut în Bănie.
Primul șut pe poarta Rapidului, abia în ultimul minut, și acela apărat fără mari eforturi de Dani Coman. Plus o evoluție slabă
După jocul cu Pandurii, scor 1-1, Mihai Stoica și Mihai Stoichiță au declarat că echipa lor nu a mai avut prospețime fizică.
Steliștii au primit două zile libere în plin campionat, lucru pe care Mihai Stoica îl critica înainte de revenirea lui în Ghencea. Azi, echipa se reunește la Mogoșoaia și nu în complexul sportiv al MApN.
Spre deosebire de Ienei, Liță Dumitru nu crede într-o revenire a lui Loți Bölöni (foto) la Steaua, așa cum speculează presa elenă. Ba mai mult, Mihai Stoica neagă faptul că tehnicianul ar putea ajunge la vară în Ghencea.
Barcelona nu s-a predat încă în lupta pentru titlu. Avantajul Realului s-a redus la șase puncte, iar la ora partidei cu Bilbao lucrurile ar putea sta și mai bine, pentru că „galacticii” joacă azi, mai devreme, pe un teren complicat, la Osasuna. Cu bascii, Barça pare favorită clară.
Șefii CFR-ului sunt conștienți că următoarele două partide îi pot aduce foarte aprope de titlu. Tocmai de aceea s-au decis să-i motiveze puternic financiar pe jucători. În numai cinci zile, elevii lui Costa pot lua fiecare câte 7.500 de euro.
Athletic Bilbao a repetat prestația de excepție reușită în optimi pe „Old Trafford” și a învins cu 4-2 pe terenul lui Schalke, în turul sferturilor de finală ale EL. Deși au condus cu 2-1 după „dubla” lui Raul, nemții, la care Marica a rămas pe bancă, au primit trei goluri în ultimul sfert de oră.
După 11 meciuri, Valencia a suferit primul eșec în fața adversarilor din Olanda! AZ Alkmaar a învins joi cu 2-1, dar golgheterul oaspeților, Roberto Soldado, a irosit două ocazii uriașe.
Vești bune pentru fanii lui Fabrice Muamba. Fotbalistul lui Bolton care a suferit un atac de cord pe 17 martie, în timpul partidei cu Tottenham, din sferturile Cupei Angliei, se simte tot mai bine.
Sporting Lisabona a primit gol la ultima fază a meciului cu Metalist Harkov (2-1), în turul sferturilor de finală ale Europa League.
Câștigătoarea primei ediții a Europa League (sezonul 2009/2010), Atletico Madrid, se apropie de finala de la București! Trupa lui Diego Simeone a învins pe „Vicente Calderon” pe Hannover, cu 2-1, în manșa tur a sferturilor de finală. Calificarea se decide în Germania.
Craiovenii susțin că au mai dat o lovitură: „Am învins federația! Justiția ne-a dat dreptate!”. Acesta a fost mesajul de ieri al șefilor Universității, echipă exclusă anul trecut, după o decizie a Comitetului Executiv al FRF anchetată acum de DNA.
Cu puțin timp înainte de meciul de Cupa Davis cu Olanda, tenisul românesc se confruntă cu o situație nemaiîntâlnită în istoria lui de aproape un veac: cei mai valoroși jucători, Hănescu, Tecău, Ungur, Crivoi, Copil, refuză să joace pentru echipă din cauza atitudinii conducerii FRT față de ei și față de Andrei Pavel. O discuție cu Andrei Pavel, în acest moment dificil, mi s-a părut foarte necesară.
Ramona Farcău este cea mai prolifică jucătoare a Oltchimului în partidele cu Györ disputate în Liga Campionilor, cu 26 goluri marcate. Oltchim și Györ s-au întâlnit de opt ori în Liga Campionilor, în ultimele patru sezoane, motiv pentru care duelul s-a transformat deja și într-o rivalitate.
Lovit de suspendări și retrageri neașteptate, lotul olimpic de haltere e în căutare de noi lideri. La numai 20 de ani, Răzvan Martin (69 kg), triplu vicecampion european de seniori în 2011, este pregătit să ocupe golul lăsat de Valeriu Calancea, dar și să împlinească așteptările de medalie la Londra.
Pe o tablă de șah, rolul de regină din echipa de cinci stele a Györului ar fi atribuit Anitei Görbicz. Handbalista cu un stil de joc kamikadze și execuții „explozive” poate juca oriunde în linia de nouă metri a campioanei maghiare, dar și în extrema stângă.
A fost titular pentru Marseille, miercuri seara, în sferturile Ligii Campionilor, însă Elinton Andrade (foto) n-a uitat nici acum de fosta sa echipă, Rapid. Goalkeeperul brazilian descrie pentru ProSport clipele trăite pe „Stade Velodrome” în confruntarea cu Bayern (0-2), dar îi și ceartă pe suporterii giuleșteni pentru conflictul cu cel mai bun prieten al său, Dani Coman. Despre gafa de la golul lui Mario Gomez mai puțin, numai că de asta a avut grijă presa din Franța.
Viața celei mai iubite echipe de fotbal din Banat ar putea fi curmată de orgoliile unor oameni. Fiecare are o scuză.
Marian Iancu a avut termen până astăzi, la ora 12, să trimită actele necesare cesionării acțiunilor către reprezentanții puterii locale. Patronul lui Poli nu recunoaște acest termen, pentru că nu i s-a comunicat direct, ci prin intermediul presei.
„Nu am primit niciun act. Mâine e ședința de plen, cum putem noi să votăm așa, mai ales că e vorba de bani publici, de mulți bani publici? Nu știu dacă mai e timp, pentru că noi ar trebui să studiem actele de la domnul Iancu înainte să votăm”, a declarat Constantin Ostaficiuc.
Replica lui Marian Iancu:
„Nici eu nu am primit nimic. Eu nu știu despre ce acte vorbește dânsul, pentru că nu a mai vorbit cu mine de trei săptămâni. Am citit din presă. M-am săturat să comunic cu ei doar prin presă. Noi urmează să depunem contractul cadru la CJ Timiș. Am lucrat toată noaptea ca să îl depunem în timp util. Contractul cadru e pe drum, avocații noștri îl vor depune la CJT”.
UPDATE 12:07 – La finalul ședinței de pregătire, Gigi Becali însoțit de Meme Stoica și de Narcis Răducan, au intrat pe teren pentru a sta de vorbă cu antrenorul Mihai Stoichiță și cu jucătorii.
Noul antrenor al Stelei, Mihai Stoichiță, a lăudat moștenirea pe care o va prelua de la Ilie Stan, dar a mărturisit că a fost la fel de șocat ca restul fanilor roș-albaștrilor atunci când a fost sunat de Gigi Becali pentru a i se propune o revenire în Ghencea.
„La fel de surprinzătoare a fost vestea și pentru mine ca și pentru toată lumea. M-a sunat Gigi Becali că l-a dat afară pe Ilie Stan și că vrea să preiau eu Steaua. Mă leagă sentimente de acest club, nu banii contează. Am convenit să avem ca obiectiv titlul de campioană. Mă bucur de fiecare dată când sunt sunat de la Steaua, nu doar ca să preiau banca tehnică. Mai aveam oferte, dar pentru două luni nu aș fi acceptat să vin decât la Steaua. Ilie Stan a făcut și lucruri frumoase din punct de vedere al organizării jocului, dar legat de pregătirea de iarnă cred că a fost cea mai bună dintre cele pe care le-au făcut echipele din Liga I, așa demodată cum au zis unii că este. Nu știu exact cu ce am de-a face, probabil voi respecta programul de pregătire stabilit de Ilie Stan în această săptămână. Voi lucra cu Mihai Teja și îmi voi aduce eu un antrenor de portari”, a spus Mihai Stoichiță.
Rezultatele extrem de slabe ale Petrolului din sezonul de primăvară al Ligii I i-au determinat pe fanii „lupilor” să ia drumul stadionului pentru o discuție cu antrenorul Valeriu Răchită. Absenți de pe arena „Ilie Oană” de la incidentele petrecute la meciul cu Steaua, membrii galeriei prahovene au mers la biroul tehnicianului pentru a-i cere acestuia explicații privitoare la situația echipei. Aceștia au discutat civilizat cu Răchită, iar antrenorul le-a promis că va face tot posibilul pentru a salva Petrolul de la retrogradare.
După 23 de etape, Petrolul ocupă penultimul loc în Liga I, cu 19 puncte, la 5 puncte distanță de FCM Târgu Mureș, ocupanta primului loc neretrogradabil.
Prestația Oțelului din meciul cu CFR Cluj, pierdut cu 0-2, a fost socotită de suporteri și de mai mulți oameni de fotbal drept una suspectă. Președintele gălățenilor, Marius Stan, spune însă că speculațiile nu își au rostul, dar admite că la faza primului gol al clujenilor ar fi fost în stare să pună pariu că elevii lui Dorinel Munteanu se vor da la o parte în fața „bombei” lui Gabi Mureșan.
„Dacă nu greșește nimeni, probabil că nu s-ar mai marca niciodată. Speculații sunt, să fie sănătoși, dar să își vadă de echipele lor, că au probleme pe acolo. Noi chiar avem problemele noastre și mă macină lucrurile astea. Apărem ca o echipă care parcă nu mai are nimic de spus. Este o echipa uzată din punct de vedere moral, în primul rând. Mă aștept la un sezon prost, de acum încolo. Oțelul e acum o echipă modestă, cu oameni modești, care au atins un vârf al performanței și din punct de vedere material. Arătăm ca o echipă sătulă, așa se simte. La faza cu golul din lovitură liberă am pus pariu că se feresc jucătorii noștri din zid, când văd că execută Mureșan. Asta demonstrează cât de prețios e fizicul fiecăruia, nu mai există spiritul acela de sacrificiu. Este adevărat că Mureșan a dat ca din tun, dar înainte era puterea de sacrificiu și se duceau cu capul până în bocancul adversarului. Arată o prețiozitate față de domniile lor”, a spus Stan la Sport Total FM.
Dacă în primul meci de la revenirea în Ghencea, fanii au luat cu asalt casele de bilete, nu același lucru s-a întâmplat și pentru partida cu Mediaș. La ora meciului este posibil ca stadionul să fie plin pe jumătate. Până ieri, la închiderea caselor, se vânduseră aproximativ 5.000 de tichete.
Mulți n-ar face o tragedie din asta – până la urmă echipa din „Crâng” nu înseamnă mare lucru în fotbalul din țară – dar pentru el a fost, cel puțin o vreme, capăt de linie.
V-ați întrebat vreodată ce fac vedetele unei echipe uriașe, să zicem Real Madrid, într-o deplasare cu avionul? Cu ce își ocupă timpul, ce mănâncă sau cum sunt primiți de fani în alte orașe? ProSport vă poate răspunde, dacă nu la toate, măcar la o parte însemnată din ce înseamnă să fii tratat ca un superstar.
Cluburile mari din Europa fac profituri uriașe din vânzarea suvenirurilor în magazinele oficiale (lider este Bayern, cu 173 de milioane de euro pe an). În urmă cu un an, oficialii Stelei anunțau că vor să copieze acest model, dar au abandonat ideea. Fanii pot cumpăra acum tricouri ale favoriților doar din magazinele Nike.
După plecarea din Ghencea, Gigi Becali a hotărât „să radă” departamentul de marketing. Motivul invocat: cheltuie mai mult decât produce. „Mă costă mai mult să fac un tricou cu imprimeu decât prețul cu care este scos la vânzare. Pentru ce să-l mai țin?”, se întreba patronul în urmă cu zece luni.
Urmările au fost imediate, iar cei care se ocupau cu lansarea băuturilor răcoritoare cu emblema clubului au fost dați afară. Acum, echipa s-a întors în Ghencea, dar nu s-a făcut nimic pentru a readuce și departamentul de marketing. „Știm că trebuie făcut urgent un nou plan dar asta nu depinde doar noi. Știți și voi că Gigi Becali este cel care decide aceste lucruri și dacă dumnealui nu vrea, nu avem ce face”, a declarat ieri un oficial al roș-albaștrilor.
În acest moment, fanii Stelei își pot achiziționa tricouri cu însemnele roș-albaștrilor doar de la magazinele Nike, cu prețuri cuprinse între 240 și 470 de lei.
I se spunea „Bombardierul”. Florea Voicilă, jucătorul român convocat la națională din Divizia B, dădea atât de tare în minge încât, spun cei care l-au l-au prins jucând, dacă aveai ghinionul să te găsești în calea șutului nu uitai toată viața acel moment. La sfârșitul anilor ”70 au fost câteva meciuri în care mingea a rupt pur și simplu plasa!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER