Cel mai nou cuplu din fotbalul autohton, cel format din stelistul Mihai Costea și Daniela Crudu, și-a atras primele comentarii răutăcioase încă din prima săptămână de la desconspirare.
Jurnalistul Radu Banciu a fost extrem de acid la adresa celor doi în emisiunea sa „Lumea lui Banciu”, difuzată de B1 TV, numindu-i pe cei doi „tandemul analfabeților”, făcând totodată referire și la relația Biancăi Drăgușanu cu Adrian Cristea.
„Tandemul analfabeților, Crudu și Costea. Daniela Crudu, cabinetul numărul doi al țării, după Bianca Drăgușanu. Ambele sunt cuplate cu fotbaliști. Există o categorie de femei care trage ca musca la curul calului, către fotbaliști, dar ăia trebuie să fie proști ca noaptea. Și avem două exemple, M. Costea și Cristea. Ce emisiune domne? Ea la emisiune este ca la ea în baie. A devenit un personaj, i s-a dat nas”, a conchis jurnalistul.
Steaua va disputa sâmbătă la de la ora 14:00 un amical cu formația de liga a III-a Argeșul Mihăilești. Partida va avea loc pe stadionul din cadrul bazei de pregătire de la Mogoșoaia și va fi transmisă de Sport.ro.
Ilie Stan îi va avea la dispoziție pe George Galamaz și Valentin Iliev, reveniți după accidentări.
Președintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, a comentat articolul apărut azi în ProSport despre incidentul în care a fost implicat Florin Costea, spunând că incidente precum cel al olteanului cu Alex Bourceanu sunt normale în cadrul unui vestiar.
„Despre ceea ce s-a scris despre Florin Costea, în vestiar, nu știu ce s-a întâmplat, eu văd ce fac jucătorii doar la antrenamente. Este normal să mai auzim și astfel de vești, dar se rezolvă la nivel de vestiar” a spus Duckadam la Sport Total FM.
Ovidiu Burcă nu crede că Dinu Gheorghe, omul care a contribuit la sosirea sa la Rapid, nu ar putea să își continue activitatea de conducător și la rivalele Dinamo sau Steaua.
„Da, de ce să nu-l văd pe Dinu Gheorghe la Steaua sau la Dinamo? Este un manager foarte bun, cunoaște foarte bine fotbalul românesc, mănâncă fotbal pe pâine și cred că ar face treabă bună și acolo. Chiar și la LPF ar fi o soluție” a spus Burcă la Ora de ProSport, pe Sport.ro.
De cealaltă parte, dinamovistul Marius Niculae ar prefera mai degrabă revenirea de la Miami a nașului Cristi Borcea decât o eventuală numire ca președinte în Ștefan cel Mare a lui „Vamă”:
„Nu știu dacă venirea lui Dinu Gheorghe ar fi utilă. Sincer, aș vrea să îl simt din nou aproape pe Cristi Borcea, că stă cam mult la Miami și îi simțim lipsa”.
Golgeterul dinamovist Marius Niculae a dezvăluit că selecționerul Victor Pițurcă l-a sunat pentru a-l lămuri în legătură cu motivele pentru care nu l-a convocat în lotul pentru amicalele cu Belgia și Grecia.
„Am discutat cu nea Piți și mi-a explicat motivele pentru care nu m-a convocat la națională. Totul este în regulă, eu nu vreau să mai comentez acest subiect deoarece s-a făcut prea mult tam-tam, iar relația mea cu domnul Pițurcă este una foarte bună” a spus Niculae la Ora de ProSport, pe Sport.ro.
Atacantul s-a referit și la derby-ul cu Steaua de peste trei etape:
„La meciul cu Steaua mi-aș dori să joc pe stadionul din Ștefan cel Mare, chiar dacă nu se ridică la standardele National Arena. Sunt sigur că arena va fi alb-roșie la acest meci, a mai fost odată o finală de Cupă pe vechiul stadion, deci se poate. Aș vrea să fie numai dinamoviști, dar din păcate trebuie să le dăm și steliștilor din bilete”.
Atacantul dinamovist Ionel Dănciulescu susține că pentru el nu este importantă arena pe care se va disputa derby-ul cu Steaua:
Fundașul rapidist Ovidiu Burcă susține că s-a adaptat perfect în formația lui Răzvan Lucescu și spune că lucrurile au reintrat pe făgașul normal după turbulențele iscate de plecarea din Giulești a președintelui Dinu Gheorghe.
„Nu am scos din echipă pe nimeni. Așa este, concurența pe postul de fundaș este foarte mare, cu Glauber și Oros, care au demonstrat că au valoare. Mă bucur de această concurență, este benefică pentru echipă. Mă simt foarte bine la Rapid.
Lucrurile cred că au intrat pe un făgaș normal, îl simțim pe domnul Copos mult mai aproape. Dacă până acum asta era sarcina domnului Dinu Gheorghe, acum domnul Copos este mult mai implicat. Lucrurile au intrat pe făgașul normal” a spus Burcă la Ora de ProSport, pe Sport.ro.
Naționala de fotbal a Portugaliei a aterizat astăzi la Sarajevo, de unde a plecat spre Zenica, locul unde va disputa partida împotriva Bosniei din prima manșă a barajului de calificare la Campionatul European de anul viitor. Lusitanii au fost primiți cu ostilitate de către oamenii prezenți la aeroport, însă, ca de obicei, cel mai afectat a fost superstarul Cristiano Ronaldo.
Deși în aceste zile ține capul de afiș al presei internaționale mai degrabă prin faptul că AC Milan este interesată să îl transfere de la Cesena în această iarnă, românul Adrian Mutu nu poate fi ocolit atunci când vine vorba de irosirea talentului.
Siteul bleacherreport.com a alcătuit un Top 25 al fotbaliștilor care, din diverse motive, nu au reușit să se ridice la nivelul pe care toată lumea îl aștepta. „Mutu nu reprezintă doar un exemplu al risipei de talent, ci unul al ratării profesionale complete. A debutat la Chelsea cu 6 goluri în primele 5 meciuri, după care scandalul doping l-a expulzat în Italia. Asta deși promitea enorm la început” scrie sursa citată.
Ceilalți 24 de fotbaliști din topul bleacherreport.com sunt Wayne Rooney, Andrei Șevcenko, Stephen Ireland, Andrei Arshavin, Dimităr Berbatov, Carlos Tevez, Lee Hendrie, Adel Taraabt, Afonso Alves, Jordi Cruyff, David Bentley, Owen Hargreaves, Tom Huddlestone, Aaron Lennon, Damien Duff, Matt Jansen, Stan Collymore, Dean Ashton, Michael Bridges, Francis Jeffers, Danny Cadamarteri, Billy Kenny, Joe Cole și Paul Gascoigne.
De asemenea, cazul excluderii chilianului Arturo Vidal din naționala țării sale după ce a petrecut cu alcool în timp ce se afla în cantonament le-a amintit italienilor de cazul similar petrecut înainte de meciul României cu San Marino, când același Adrian Mutu a plecat din cantonament alături de Gabi Tamaș pentru a petrece în compania licorilor bahice: „Vidal, Mutu, Adriano: când alcoolul poate ruin
Calificarea în play-off-ul ligii ruse le face pe vedetele lui Anji Machachkala să conceapă un plan pentru viitorul formației daghestaneze. Primul dintre fotbaliștii de super-clasă care a venit cu o idee de evoluție pentru club este Samuel Eto’o, care îi recomandă patronului Suleyman Kerimov să îl aducă pentru postul de antrenor pe olandezul Frank Rijkaard, omul sub comanda căruia camerunezul a cucerit prima Ligă a Campionilor la Barcelona.
Cei doi au conclucrat la formația catalană între 2004 și 2008 și au legat o relație extrem de strânsă, fapt care l-a determinat pe fotbalist să ia deja primele contacte cu Rijkaard pentru a încerca să-l convingă s-o preia pe Anji.
Antrenorul olandez este în acest moment sub contract cu naționala Arabiei Saudite, reprezentativă pentru care a semnat în această vară un angajament valabil 3 ani. Totuși, acest lucru nu ar reprezenta un impediment pentru Suleyman Kerimov, care ar fi dispus să plătească oricât pentru a-l aduce la echipa sa pe tehnicianul solicitat de Eto’o și pentru care atacantul garantează că va fi cel ce va obține primele trofee din istoria clubului din Daghestan. De altfel, Rijkaard nici nu s-a adaptat foarte bine în Arabia, el înregistrând doar trei remize și o înfrângere în cele 4 meciuri pe banca saudiților.
În acest moment, Anji Machachkala este condusă de cuplul format din Andrey Gordeev și Roberto Carlos, brazilianul ocupând funcția de antrenor-jucător.
Fostul președinte al Rapidului, Dinu Gheorghe, a recunoscut că Gigi Becali a reluat legătura cu el privind o posibilă numire a sa ca și conducător al formației roș-albastre.
„Nu știu nimic de nicio ofertă pentru mine, am aflat din presă că sunt dorit de anumite cluburi, dar nu am purtat nicio discuție. La Brașov este mai greu să revin, sunt câteva probleme financiare acolo. Am vorbit cu Gigi Becali la telefon, ultima oară după victoria Stelei cu Maccabi Haifa. Nu am discutat decât de principiu. Nu i-am văzut ochii și expresia feței lui Gigi Becali ca să îmi dau seama cât de serios este” a spus Dinu Gheorghe la Sport.ro.
După ce miercuri s-a vehiculat în presa din Bulgaria faptul că Junior Moraes ar putea ajunge din iarnă la gruparea din Segunda Division, Deportivo la Coruna, formație care plănuiește să revină la finele acestui sezon în prim-planul fotbalului spaniol, acum a aparut o alta pista pentru sud-american.
Directorul sportiv al lui Dinamo, Constantin Dănilescu, se ferește să se pronunțe legat de locul de disputare al derby-ului cu Steaua și spune că o decizie va fi luată abia după ce va fi analizată situația atât din punct de vedere financiar, cât și sportiv.
„Am fost în inspecție la stadionul Național, singurele probleme sunt legate de gazon. Decizia finală o va lua domnul Nicolae Badea. Ar fi bine să așteptăm încîă vreo câteva zile, să nu lăsăm anumite păreri și opinii să răzbată, ci să dăm o părere oficială. Eu nu pot decât să dau o opinie din punct de vedere sportiv, șefii vor da din punct de vedere al marketing-ului și apoi vom trage o concluzie. Mai este încă timp până atunci.
Nu ne temem că vor fi mai mulți steliști pe stadion, veți avea o surpriză să vedeți că 80 la sută dintre oamenii de pe stadion vor ține cu Dinamo. Nu se va ajunge ca anumiți suporteri să stea la casele de bilete și să pună întrebări legate de istoria clubului. La noi nu se va întâmpla ce s-a întâmplat la Cluj cu fanii noștri” a spus Dănilescu la Sport.ro.
DANICA THRALL innebuneste fotbalistii cu SANII ei uriasi! DANICA tocmai a realizat un set provocator de imagini de prezentare pentru Elite TV. DANICA THRALL este nascuta pe 30 martie 1988, a facut calarie de performanta, concurand in probele de dresaj. Modelul britanic adora pisicile, lasagna si sampania roz.
DANICA THRALL a pozat nud pentru revista Nuts. DANICA THRALL are 23 ani si aparut si pe coperta Maxim UK. DANICA THRALL este model, a castigat Miss Derby in 2006 si, mai nou, a intrat si ea in vizorul lui Mario Balotelli de la Manchester City, asemenea lui SOPHIE READE.
Adunarea fotbaliștilor cu membrii conducerii AFAN poate produce un nou cutremur de proporții în fotbalul românesc. După ce jucătorii au reclamat faptul că mai multe drepturi le sunt încălcate și că urmează să se ia măsurile legale în acest sens, una dintre aceste reglementări poate aduce în colaps financiar câteva grupări importante din fotbalul românesc.
Relevant în acest sens este cazul Dan Alexa, apărut în urmă cu o lună și jumătate, mijlocașul fiind înștiințat că are o datorie către Fisc de aproape 100.000 de euro, constând în neplata CAS-ului din ultimii cinci ani. Banii aceștia ar fi trebuit achitați de fostul său club, Poli Timișoara, iar acum cele două părți se află în dispută legală în această speță.
În situația lui Alexa mai sunt și alți fotbaliști, ca Tameș sau o mare parte dintre foștii jucători ai Universității Craiova, care s-au trezit cu Fiscul la ușă din același motiv, conform cotidianului Puterea.
Nici doi internaționali români, Dorin Goian și Ionuț Mazilu, nu au fost feriți de problemă, ei întâmpinând de curând aceeași problemă la fostele lor echipe, Steaua și Rapid, care nu au virat dările către stat la acea vreme.
Adrian Porumboiu va fi chemat de Comisia de Disciplină a LPF după ce dinamoviștii au reclamat acuzațiile pe care finanțatorul vasluian le-ar fi făcut la adresa arbitrului Sebastian Colțescu, spunând despre centralul din Craiova că ar fi fost mituit în trecut cu un automobil Mercedes de către Cristi Borcea. Șeful grupării moldave nu se sperie însă de repercusiuni și spune că nu a făcut altceva decât să readucă în prim-plan chestiuni comentate îndelung în urmă cu câțiva ani.
Emeric Ienei, fost selecționer al naționalei României, nu este de acord cu măsura FRF șia fostului său elev Victor Pițurcă de a disputa meciul amical contra Greciei în Austria, susținând că acest fapt va îndepărta și mai mult fanii de prima reprezentativă.
„Sunt în contradicție cu FRF și cu fostul meu elev, Victor Pițurcă. Dacă vrei să aduci publicul la stadion, atunci trebuie să joci în țară și să obții rezultate bune. Echipa națională este a românilor, așa că nu trebuie să fugim în străinătate. Bun, cu Belgia am înțeles că așa au dorit ei, ca meciul să se dispute la Liege, dar ce e asta, să joci cu Grecia în Austria? Era bine ca meciul să aibă loc în România. Până acum, spuneam că nu avem stadioane moderne, dar acum s-au construit și la București, și la Cluj, și la Ploiești arene de mare calitate. Nu ai cum să atragi suporterii alături de echipa națională dacă nu evoluezi în țară”, a declarat Ienei pentru EVZ.
După ce Adrian Porumboiu s-a dezlănțuit marți seară la adresa arbitrului Sebastian Colțescu, clubul FC Dinamo a sesizat Comisia de Disciplină a LPF în legătură cu o afirmație a finanțatorului vasluian, în care acesta mărturisea că are informații despre o presupusă mită oferită de Cristi Borcea centralului craiovean.
Chelsea face toate demersurile necesare pentru a-l feri pe John Terry să răspundă civil pentru presupusele sale remarci rasiste la adresa lui Anton Ferdinand din timpul meciului QPR-Chelsea 0-1 din urmă cu două săptămâni.
Scotland Yard a preluat ancheta, iar fundașul riscă și o altfel de sancțiune decât cea în plan sportiv, probă incriminatoare în acest sens fiind o înregistrare video din timpul partidei în care JT este surprins adresându-i injurii cu tentă rasială rivalului său.
De aceea, oficialii clubului londonez au hotărât să-l trimită la audieri pe Ashley Cole, fundașul stânga fiind cel care după meci l-a convins pe Ferdinand să poate o discuție cu Terry. „John i-a explicat că există o înregistrare în care el apare ca și cum ar zice niște chestiuni cu tentă rasială. Anton nici măcar nu știa despre ce este vorba și a zis că totul este în regulă între ei doi” a precizat o sursă din cadrul clubului Queens Park Rangers.
Vizita lui Cole în fața organelor abilitate să ancheteze acest caz nu va fi singura, oficialii lui Chelsea intenționând să mai trimită și alți fotbaliști care să susțină nevinovăția lui Terry. După încheierea anchetei Scotland Yard, inițiată la plângerea unui spectator, FA va declanșa imediat o investigație și pe linie sportivă.
Cel mai bun pasator din Liga I, Cătălin Munteanu, a dezvăluit care este secretul ce a urcat-o pe Dinamo pe prima poziție a clasamentului. „Cap de Zmeu” a precizat și că dorința sa este ca derby-ul cu Steaua să se dispute pe National Arena, chiar dacă asta nu va oferi garanția că stadionul va fi umplut doar de dinamoviști.
„Unitatea de grup, mai bună decât cea de anul trecut, este cea care ne-a ajutat să obținem rezultate bune în acest start de sezon. Secretul nostru este liniștea. Și Liviu Ciobotariu a contribuit foarte mult la atmosfera bună de la echipă. Noi ne-am dat seama că vrem să continuăm cu el după stagiul de pregătire din Austria. Faptul că am fost considerați outsideri ne-a înrăit.
Fiecare vrea ca echipa lui să joace pe propriul stadion, însă mi-aș dori ca suporterii să vină cât mai mulți pe National Arena. Nu putem să controlăm numărul de spectatori care vor veni acolo, de aceea nu știu cât de mulți dinamoviști vor fi în tribune” a spus Cătălin Munteanu la Ora de ProSport, pe Sport.ro.
Petr Cech devine încet, dar sigur, un goalkeeper bionic după ultimele sale accidentări suferite în poarta lui Chelsea. Cehul și-a spart nasul în deplasarea de duminică de pe terenul lui Aston Villa și va fi nevoit să poarte și o mască de protecție pe față, pe lângă mai vechea cască impusă de medici în urma fracturii de craniu. Jurnaliștii englezi nu s-au putut însă abține să nu facă haz de necazul lui Cech: „Portarul lui Chelsea seamănă tot mai mult cu un super-erou din benzile desenate. Tot ce îi mai trebuie este un motiv medical pentru a purta și mantie și treaba e ca și rezolvată”.
Cotidianul italian Gazzetta dello Sport a realizat un interviu în exclusivitate cu atacantul suedez al lui AC Milan, Zlatan Ibrahimovic, în care acesta vorbește deschis despre mai multe episoade petrecute în cariera sa.
– Bătaia cu Zebina: „S-a dus jos imediat, nu a rămas în picioare ca animalul de Onyewu.
– Relația cu Fabio Capello: „M-a transformat cu un DVD cu evoluțiile lui Van Basten”
– Relația cu Mourinho: „M-a cucerit cu un SMS”
– Perioada petrecută la Inter: „În Suedia jucam alături de fotbaliști de toate naționalitățile, somalezi, turci, iugoslavi, arabi. La Ajax și la Juventus, de asemenea am întâlnit o coeziune între toți membrii grupului. În schimb, la Inter se separau toți în grupulețe. Erau brazilienii, argentinienii și noi, ceilalți. Era de rahat, dar acesta a fost primul meu test adevărat ca lider, căci am pus capăt situației”
ProSport a aflat că, de câteva zile, oficialii roș-albaștrilor se tot luptă să-l facă pe juniorul Stelei, Valentin Cojocaru (16 ani, al treilea portar din lotul echipei mari), să semneze un nou contract cu Steaua. Până acum, nici tatăl acestuia nu și-a dat acordul ca fiul său să parafeze angajamentul.
Miliardarul Suleyman Kerimov nu se dezminte și își menține cu fiecare gest pe care îl face reputația de cel mai cheltuitor investitor din campionatul Rusiei. Patronul grupării ruse Anji Machachkala îi va răsplăti regește pe Roberto Carlos, Samuel Eto’o și pe coechipierii acestora, după accederea în premieră în play-off-ul Premier League. Astfel, fiecare jucător al grupării din Daghestan va primi câte 100.000 de euro ca bonus de performanță, bani care vor fi înmânați personal de șeful lui Anji în cadrul unei festivități organizate chiar în vila sa.
Acesta nu este primul cadou costisitor făcut de Kerimov, el oferindu-i lui Roberto Carlos, cu ocazia zilei de naștere a brazilianului, un Bugatti Veyron în valoare de două milioane de euro! De asemenea, finanțatorul i-a promis sud-americanului, care între timp a fost numit și antrenor al lui Anji, că îi va mai aduce în această iarnă mai mulți fotbaliști de talie mondială, fiind dispus să cheltuie pentru aceștia alte câteva zeci de milioane.
Steaua își vede din nou tot mai intangibil visul de a reuși măcar din iarnă să-l achiziționeze pe brazilianul Junior Moraes, pe care în vară l-a scăpat în favoarea grupării bulgare ȚSKA Sofia. Pomenit printre ratările celui de-al doilea său mandat la gruparea roș-albastră de către managerul Mihai Stoica, sud-americanul este mai aproape de Spania decât de o revenire în România.
Fundașul dinamovist Cristi Pulhac este încrezător că va fi apt pentru derby-ul cu Steaua, fiind complet recuperat după accidentarea suferită la revenirea de la Hercules Alicante.
„Normal că îmi doresc să evoluez împotriva Stelei, doar se joacă pe National Arena. Pe noul stadion nu cred că vor fi incidente. Sper să fie plin. Nu știu de ce nu mai vin suporterii la stadion. Probabil nu suntem băgați în seamă în lupta pentru titlul deoarece încă nu am demonstrat suficient. Sincer, noi chiar nu ne gândim la campionat, vrem să câștigăm meciurile pe care le avem de disputat și atât” a spus Pulhac.
După ce a comentat posibilitatea ca fostul lui coleg Adrian Cristea să ajungă din iarnă la Steaua, Pulhac le-a transmis fanilor că el nu ar fi dispus să îmbrace vreodată tricoul marii rivale:
„Nu văd nicio problemă dacă Adrian Cristea se va duce la Steaua. Dacă va continua să evolueze așa cum o face acum la Universitatea Cluj nu cred că va avea probleme. Dacă aș juca eu pentru Steaua? Nu..nu cred…”
Vizitele capilor fotbalului românesc la DNA și scandalul iscat de dezafilierea Universității Craiova au inspirat-o pe o fană a clubului din Bănie, Valeria Untariu, care a compus o satiră dedicată situației, postată pe pagina de Facebook a clubului.
Pe o stradă neagră, într-un vechi ” hotel”
Unde curge-n vale un râu măricel
Plânge și suspină micul Avrămel
Căci în bătălie șeful lui dorit
A plecat la ONU și n-a mai venit
Ochii săi albaștri ard în lăcrimele
Când vede cămașa plină de zăbrele
Însă domn Mitică lângă el veghează
Și cu dulci cuvinte îl îmbărbătează:
Lasă măi Avrame, nu te supăra
C-o să vină Nașu și ne-o libera
Un orologiu sună noaptea jumătate
La ” hotel” în poartă oare cine bate?
Eu sunt, măi Avrame, șeful tău dorit
Eu, și de la ONU mă întorc rănit
Soarta noastră fuse crudă astă dată
Mititelu duse luptă blestemată.
Dar deschideți poarta…” Leii” mă-nconjor
Steagurile albastre, mi-e frică de mor
Ce spui, tu, străine? Nașu e departe
Brațul său prin țară mii de bani împarte
De ești tu acela, nu-ți sunt slugă eu!
Vrei cumva stăpîne să ” vorbesc” si eu
Dacă tu ești Mircea, cu adevărat,
Du-te la UEFA, Fii ne-înduplecat!
Cere suspendarea, din orice competiții,
Și adu-l cu tine și pe „barbut” Piți.
Sezonul regulat din Rusia s-a încheiat în weekend-ul trecut, cu echipa lui Dan Petrescu, Kuban Krasnodar, printre protagoniste la chiar primul sezon de la revenirea în prima ligă. UEFA nu l-a remarcat însă pe tehnicianul român atunci când a acordat superlativele anului, așa cum și la categoria surprize a fost numită Dinamo Moscova, deși Kuban a intrat în play-off pentru prima oară în istorie. Galben-verzii au avut totuși un remarcat în persoana golgeterului Lacina Traore:
„Anul 2011 va rămâne în istorie pentru sosirile în campionatul Rusiei ale unor jucători importanți precum Roberto Carlos, Samuel Eto’o, Domenico Criscito și Demy De Zeeuw, dar fotbalistul care a aterizat la Kuban Krasnodar a fost cel care a produs cel mai mare impact al sezonului. Ivorianul de 2,01 metri Lacina Traore, care a mai trecut și pe la CFR Cluj, a marcat 14 goluri în 26 de partide” scrie site-ul forului european.
Niculae Lupescu, tatăl lui Ionuț Lupescu și fost internațional român, și-a amintit de vremurile când participa la Campionatul Mondial din Mexic ’70, despre care spune că a fost punctul de maxim al carierei sale. Totodată, fostul căpitan al Rapidului face afirmații care lovesc în doi dintre cei mai importanți oameni ai naționalei României de la acea vreme, dinamoviștii Cornel Dinu și Mircea Lucescu, despre care spune că nu ar fi avut valoarea de a evolua în prima reprezentativă.
„Mondialul Mexico ’70, clar, cel mai important moment al carierei. Am fost cinci jucători de la Rapid la acel turneu final, Eu, Rică Răducanu, Sandu Neagu, Dan Coe și Liță Dumitru. A fost extraordinar.
Da, dar la ei nu meritau toți. Eu pe Mircea Lucescu nu-l băgam niciodată. A fost cel mai slab din echipa noastră. N-a dat nicio centrare. Dădea numai Sătmăreanu. Iar Cornel Dinu, ce să zic, dacă nu era la Dinamo și nu era selecționer Angelo Niculescu, nu ajungea niciodată la Mondial.
N-am nimic cu nimeni, dar eu sunt cinstit. Lui Lucescu îi port un deosebit respect pentru că mi l-a făcut pe Ionuț fotbalist. El l-a promovat, l-a titularizat și i-a dat încredere la Dinamo. E un mare antrenor, dar ca fotbalist n-a fost chiar așa ieșit din comun. Dinu, însă, a fost un arogant tot timpul și suferea de sârbism. Zicea că se trage din popor puternic, da de unde. La înmormântarea lui Florea Dumitrache l-am salutat și nici nu mi-a răspuns. A uitat că era vai de el. A venit de la Târgoviște în teniși și se lăuda
CLARA BUCUR nu este o fata obisnuita. Nascuta in 1986 la Suceava, ea s-a stabilit in Bucuresti dupa ce a absolvit Facultatea de Psihologie si a urmat un masterat de Management. Tanara de 1,60 metri si 50 kg, cu ochelari care doar aparent ascund ochii verzi, cu parul vopsit rosu incendiar si cu sanii mici dar naturali si fermi este autoarea blogului Jurnalul unei nimfomane, care adapteaza pe plaiuri mioritice subiectul unuifilm celebru, regizat in 2008 de Christian Molina si cu Belen Fabra in rolul principal. Filmul, la randul sau, este ecranizarea romanului autobiografic semnat de Valerie Tasso. Romanul si cartea au reusit, deopotriva, sa socheze placut si sa scandalizeze Europa.
Clara Bucur este stabilita de ceva vreme in Dubai, CLARA a devenit o fanatica a curselor de camile, unde pariaza, prin intermediul unor prieteni, sume relativ mari de bani: „Cel mai mare castig al meu a fost, in echivalent euro, cam de 2.000 euro. Am mai si pierdut, dar, una peste alta, sunt pe plus!”
Viceprimarul orașului Târgu Mureș și membru în conducerea lui FCM, Claudiu Maior, cere excluderea din arbitraj a lui Augustus Constantin, care nu a acordat un penalty pentru mureșeni în meciul cu Rapid și îl acuză pe vâlcean că ar fi fost părtaș la un complot împotriva clubului ardelean.
„Îl rog pe domnul Crăciunescu să-l scoată din arbitraj pe Augustus Constantin. Acest arbitru este la al doilea meci făcut praf, după ce ne-a dezavantajat și în partida cu Astra. Rog DNA-ul să se implice. Un șofer mi-a mărturisit că l-a auzit pe Augustus Constantin vorbind cu cineva la telefon și spunând ‘lăsați, că vin la Târgu Mureș și mai povestim. Știu eu ce fac’. Din cauza acestui arbitru am pierdut puncte și am mai luat și amendă de 150 de milioane de lei” a spus Maior la DolceSport.
Rapid a început ca din pușcă ambele reprize ale meciului cu FCM Târgu Mureș, trecând pe lângă gol de două ori în prima parte și o singură dată în cea de-a doua. La toate cele trei faze, protagonist a fost atacantul Romeo Surdu, unul dintre cei mai mari ratangii ai giuleștenilor în acest sezon.
Finul lui Răzvan Lucescu și-a exasperat colegii și suporterii la Târgu Mureș, el irosind trei șanse uriașe, pe care scria „gol”.
Acestea au fost fazele care au adâncit prăpastia dintre Surdu, de-o parte, și colegi și suporteri de cealaltă parte:
Min 1 – Nicu respinge greșit în Surdu, acesta pătrunde în careu și șutează de la 11 metri, dar mult peste poartă
Min 7 – Bozovic a centrat din prima, ideal, pentru Surdu, dar acesta a tras pe lângă din poziție de singur cu portarul
Min 47 – Crețu a pătruns pe dreapta, mingea a ajuns la Surdu, care, deși a fost nemarcat la 11 metri, a șutat atât de prost încât i-a permis lui Albuț să respingă
Răzvan Lucescu l-a înlocuit pe Surdu în minutul 61 cu Teixeira.
Autorul primului gol al Rapidului la Târgu Mureș, Ștefan Grigorie, a dezvăluit că George Copos a discutat cu echipa atât înainte, cât și după meci.
„Domnul Copos a venit în vestiar să ne felicite, așa cum a venit și duminică seară, pentru a ne spune că avem tot suportul dânsului. Trebuia să câștigăm, pentru că nu ne permitem pași greșiți în cursa pentru titlu. Portarul Straton a jucat bine, putem conta pe el și pe Drăghia de fiecare dată când avem nevoie” a spus Grigorie la DolceSport.
Antrenorul rapidist Răzvan Lucescu susține că meciul cu FCM Târgu Mureș a fost mai ușor decât se preconiza datorită faptului că elevii săi au căpătat experiența meciurilor din 3 în 3 zile.
„Am avut foarte multe ocazii, poate ar fi trebuit să marcăm mai multe goluri. A fost o perioadă încărcată, cu meciuri din 3 în 3 zile și cu absențe multe, dar înlocuitorii s-au comportat bine. Absolut orice jucător din lot poate face parte din prima echipă. Suntem într-o formă bună, avem experiența meciurilor din 3 în 3 zile, dar nu vrem deocamdată să ne pronunțăm în privința luptei pentru titlu. Jucătorii mei arată foarte multă încredere” a spus Lucescu jr la DolceSport.
Deși a ajuns la 36 de ani și a anunțat că acesta va fi ultimul an de activitate, Alessandro Del Piero nu duce lipsă de oferte. Legendarul căpitan al lui Juventus nu își va prelungi angajamentul cu liderul din Italia, iar vestea a stârnit imediat interesul lui AC Milan, patronul Silvio Berlusconi nefiind deloc intimidat de intenția fotbalistului de a agăța ghetele în cui din postura de jucător al „Bătrânei Doamne”.
Formația lombardă nu este însă unica interesată de „Pinturicchio”, două formații din Anglia, West Ham și Tottenham, anunțând că îl vor pe atacant, conform presei din Insulă. Managerul „ciocănarilor”, Sam Allardyce, este cunoscut drept un adevărat fan al jucătorilor aflați la final de carieră, el antrenându-i în trecut și pe alți fotbaliști care au făcut istorie în fotbalul mondial, ca Youri Djorkaeff, Fernando Hierro sau Michel Salgado.
Naționala României a ratat calificarea la Euro 2012, iar acum selecționerul Victor Pițurcă a declanșat operațiunea formării unei echipe care să obțină accesul la Campionatul Mondial din 2014.
Totuși, antrenorul primei reprezentative și-a tras o sumedenie de critici înainte de meciurile amicale pe care Bogdan Stancu și compania le vor susține împotriva Belgiei (11 noiembrie) și Greciei (15 noiembrie).
Acestea sunt principalele acuzații pentru care selecționerul nu găsește explicații plauzibile:
1. Naționala României va disputa meciul cu Grecia în Austria, partida fiind considerată pe teren propriu. Singura explicație oferită la conferința de presă de astăzi: „Nu vrem să auzim înjurături la meciurile din România, nu sunt condiții normale pentru disputarea unei partide”. Astfel, româniiii care voiau să înjure, dar și cei care pur și simplu doreau să privească de pe stadion un meci al naționalei, vor fi nevoiți să se mulțumească doar cu privitul partidei la televizor.
2. Selecționerul nu l-a convocat pe Marius Niculae, golgeterul la zi al Ligii I cu 12 goluri, motivând că atacantul dinamovist nu este potrivit unor meciuri disputate în deplasare. Deși statistica îl contrazice, „Săgeată” marcând 9 dintre reușite în deplasare, Pițurcă și-a susținut punctul de vedere: „Am nevoie de jucători de viteză pentru aceste jocuri. Sunt meciuri care se vor disputa în deplasare. Marius Niculae e un jucător pe care mă bazez, dar la partidele pe care le disputăm pe teren propriu”
3. Victor P
Șefii Universității Craiova continuă să scoată la iveală dovezi care atestă neregulile făcute de membrii Comitetului executiv care a decis dezafilierea grupării oltene în luna iunie a acestui an.
Următorul membru vizat de Adrian Mititelu este Marian Rusen, președintele echipei Juventus București fiind acuzat de DNA că ar fi comis un abuz în serviciu în interes personal. Mai exact, oficialul grupării din Liga a II-a este învinuit că ar fi votat în CEx pentru excluderea Craiovei, cu scopul ca echipa lui, retrogradată la finalul sezonului 2010-2011 în a treia ligă să poată lua locul oltenilor în cea de-a doua serie a ligii secunde.
Într-un interviu acordat ProSport, Rusen a dezmințit acuzațiile, spunând că Juventus Colentina ar fi luat de fapt locul lui ACU Arad, nicidecum al Universității Craiova. Dovezile scoase la lumină de olteni arată însă contrariul, hârtia cu decizia Comitetului Executiv arătând clar că echipa lui Rusen a fost promovată în locul Craiovei. „Nu știu de unde a apărut documentul acesta, noi i-am luat locul lui ACU Arad” s-a apărat președintele lui Juventus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER