Autocarul echipei italiene FC Torino a fost implicat în noaptea de duminică spre luni într-un accident rutier extrem de grav, soldat cu moartea a două persoane.
Accidentul a avut loc pe o autostradă din sudul orașului piemontez, când autovehiculul cei îi transporta pe jucătorii „taurului” s-a încadrat pentru a părăsi drumul. În acel moment, un automobil a lovit violent autocarul în partea din spate, fiind proiectat de un camion care nu a mai putut opri la timp.
Mașina s-a facut praf și a fost cuprinsă de un incendiu, stins la timp cu extinctoarele de la bordul autocarului. Din nefericire, două din cele trei persoane aflate la bordul autotursimului au decedat, cealaltă fiind transportată în stare gravă la spital.
După ancheta poliției, s-a descoperit că autocamionul care a provocat tragedia era de fapt furat.
Accidentul i-a șocat pe jucătorii lui FC Torino, care nu își reveniseră multă vreme după producerea lui. Ei și-au descărcat bagajele din autocar și au fost apoi transportați în cantonament cu un alt vehicul.
Dacă vineri refuzase oferta patronilor arabi ai lui Paris St. Germain, spunând că se simte bine la LA Galaxy, cotidianul Le Parisien susține că starul englez a redevenit interesat de oferta grupării franceze, pe care este foarte aproape să o accepte.
Proprietarii formației dn Ligue 1 vor să-i propună mijlocașului un salariu de 4,5 milioane de euro pentru 28 de luni, plus anumite bonusuri, între care și cote parte din drepturile de televizare pentru meciurile pe care PSG ar urma să le întreprindă într-un viitor turneu asiatic, știută fiind cota de piață a vedetei engleze.
Totodată, PSG îl mai urmărește pentru mercato-ul din ianuarie și pe slovacul Marek Hamsik de la Napoli, pentru semnătura căruia se bate cu Manchester United.
Intrat în fotbalul românesc drept una dintre cele mai mari promisiuni pe vremea când evolua pentru Poli Timișoara, Cristian Daminuță s-a stins aproape imediat după ce a trecut granițele țării pentru a îmbrăca tricoul juniorilor lui Inter Milano. Câteva evoluții apreciate, goluri din lovitură liberă și apoi un retur în Liga I, unde a fost împrumutat de Dinamo. De aici până la starea pe care specialiștii o numesc „plafonare” nu a fost decât un pas, Daminuță luând loc numai pe banca de rezerve a „câinilor”, dar fiind în schimb titular de bază pe prima pagină a tabloidelor. A plecat înapoi în Italia, unde a ajuns la echipa secundă a lui AC Milan, după care nu s-a mai auzit mare lucru despre el.
În prezent, Cristian Daminuță evoluează în campionatul Moldovei, pentru FC Tiraspol, formație care l-a luat „în arendă”, după cum plastic a explicat un oficial al formației transnistrene forma în care s-a reușit transferul fotbalistului de la AC Milan.
Vremurile în care la Chelsea banii se întorceau cu lopata, iar bugetul pentru transferuri era cel mai impresionant din întreaga Europă par să fi apus de la apariția criteriului Fair Play-ului Financiar, impusă de UEFA spre a fi implementată de cluburi până în 2014, în caz contrar acestea urmând a fi excluse din competiții.
La finalul lunii ianuarie, Chelsea înregistra pierderi de 70,9 milioane de lire, în condițiile în care din vara anului trecut și până în prezent a cheltuit 70 de milioane de euro numai pe transferuri. Huzureala s-a încheiat însă la clubul londonez, iar semnalul a fost dat de președintele Bruce Buck, care anunță că existența echipei antrenate de portughezul Andre Villas-Boas nu se poate baza numai pe investițiile rusului Roman Abramovic.
„Noi trebuia să reducem cheltuielile încă dinainte de impunerea acestui criteriu de către UEFA, pentru că nu ne putem baza pe domnul Abramovic la infinit. Trebuie să găsim o metodă de a ne descurca pe propriile picioare pe termen mediu, iar cerința forului european ne poate ajuta să grăbim acest proces. Trebuie să creștem veniturile din sponsorizări, să reducem sumele de transfer, salariile jucătorilor. De asemenea, și drepturile de imagine sunt destul de importante. O academie de fotbal poate costa 5 milioane de euro anual, dar în fiecare an poți promova de acolo măcar un jucător și poți economisi bani pe care altfel i-ai investi într-un transfer. Legile economice sunt destul de clare, mai grea este implementarea lor” a s
Michel Platini se dovedește în continuare prietenul țărilor mai puțin influente din sfera europeană a fotbalului mondial, mai ales după ultima sa măsură, aceea de a permite accesul a încă 8 echipe naționale la turneul final al Campionatului European din 2016. Totuși, intenția sa se poate dovedi un eșec în contextul în care se va ține cont tot de clasicul clasament al coeficienților.
Jurnalistul britanic Keir Radnedge, analist al tuturor turneelor finale din 1966 până în prezent, a analiza situația și a concluzionat că planul lui Platini se poate constitui într-un eșec în cazul în care nu vor fi aduse anumite îmbunătățiri.
„În Liga Campionilor, politica UEFA a fost destul de prietenoasă cu echipele din Estul Europei, lucru care i-a și adus voturi lui Platini. Asfel, echipele mici au ajuns în cea mai importantă competiție continentală. Problema constă însă în faptul că reforma la nivelul Campionatului European va fi influențată de sistemul coeficienților, care le va permite echipelor mari să rămână mari, iar cele mici vor rămâne tot mici. Ca un exemplu, cele 4 selecționate britanice, Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord nu vor mai ajunge niciodată împreună la un turneu final, ultima oară când acest lucru având loc în 1958. Problema este că întrecerea va fi afectată de predictibilitate, monotonie și stagnare” scrie Radnedge.
Victor Pițurcă are parte de critici după ratarea calificării la EURO 2012 chiar din partea unui fost selecționer al naționalei României.
„Să îi urăm succes, să stea liniștit până în 2016. E distractiv până la penibil. E plăcut de Viorel Păunescu, de Mircea Sandu, de toată lumea, este comod, e descurcăreț în fel de fel de întâmplări, dar de aici până la a fi selecționer e cale lungă.
Cu el pe bancă este un fel de Daciadă, mereu ne pregătim pentru turnee de mai departe decât cele în care suntem deja angrenați. Avem tot timpul în fața, ne pregătim de Olimpiadă, om vedea ce-om face la bârnă. Să i se dea mandat pe viață lui Pițurcă. Sincer, în locul lui l-aș fi preferat pe Hagi sau pe Boloni”, a spus Dinu la gsptv.
Adrian Mutu a marcat primele goluri ale naționalei pe National Arena la primul meci de la revenirea sub tricolor, însă evoluțiile sale slabe de la Cesena îl fac să se gândească la viitor. Nu este vorba despre transferul la o altă echipă, ci la lansarea într-o altă carieră, cea de antrenor.
Atacantul român a mărturisit în Gazzetta dello Sport că ia în calcul încă de pe acum această variantă, urmând ca din ianuarie să facă primii pași înspre obținerea carnetului de tehnician.
„Voi fi antrenor! În februarie voi lua cursuri de educație fizică și sport în România” a spus, pentru sursa citată, Mutu, care în ianuarie va împlini 33 de ani.
Ucrainienii nu se încurcă atunci când vine vorba de inaugurări de stadioane și fac tot posibilul pentru ca show-ul să fie unul incendiar. Așa s-a întâmplat sâmbătă, când deschiderea arenei olimpice din Kiev, care va găzdui finala EURO 2012, a fost cuprinsă de un mic incendiu ce a urmat spectacolului de artificii programat pentru eveniment. Din fericire, totul s-a încheiat fără pagube notabile și fără victime, aceasta deși bucăți arse din plafonul de plastic au căzut în tribune, printre spectatori.
Shakira a fost main-eventul inaugurării arenei, care a mai cuprins și momente de senzație din partea a peste 2000 de artiști și acrobați, care au reprodus momente din istoria Ucrainei.
Stadionul Național din Kiev a costat peste 600 de milioane de euro, iar primul meci care se va disputa aici va fi amicalul dintre Ucraina și Germania, de pe 11 noiembrie.
Steaua a renunțat la proiectul legat de tinerii din propria pepinieră, iar Gigi Becali preferă să se orienteze în acest moment doar pe transferul jucătorilor cu experiență, mizând pe un program de monitorizare de 10.000 de euro, pe care îl urmărește prin iPad. Până acum, sistemul nu și-a arătat roadele, însă șeful Stelei este convins că acestea nu vor întârzia să apară.
Până atunci, în Olanda se merge la sigur. Ajax Amsterdam, poate formația cu cea mai mare tradiție în descoperirea talentelor din întreaga lume, a investit 4 milioane de euro într-un sistem de scouting, condus de un singur om, Michele Santorini, cel mai tânăr video analist profesionist din Europa.
Sistemul oferă posibilitatea de a înregistra 300 de meciuri pe săptămână din diferite campionate ca Anglia, Italia, Spania sau România. Michele le decodează și le transformă cu ajutorul unor programe în faze sau acțiuni, care urmează a fi prezentate antrenorilor.
„După 15 meciuri, poți să știi exact tot ce ai nevoie despre un jucător sau despre o echipă. Ajax a ales să investească în acest sistem pentru a scoate tot ce e mai bun din proprii fotbaliști, să îi corecteze unde au probleme, dar și pentru a transfera jucătorii potriviți. Un club cu o pepinieră ca a noastră nu-și permite să cumpere un jucător cu 3-4 milioane și apoi să nu se integreze în sistemul nostru de joc”, a spus Michele pentru Football Fabulous, preluat de Libertatea.
Astfel, cu o investiție într-un astfel de sistem, Steaua ar fi putut evita, de
Bucuria creată de revenirea Angliei la un turneu final al Campionatului European, după absența din 2008, este concurată extrem de serios în aceste zile de criticile aduse lui Wayne Rooney de toată presa britanică pentru eliminarea din meciul cu Muntenegru.
Ziarele din Insulă se întrec în titluri care mai de care mai sugestive pentru a exprima inconștiența atacantului. The Sun a titrat „Roonatic”, un joc de cuvinte care înlocuiește adjectivul „lunatic”, în timp ce Daily Star a fost la fel de inventiv, scriind „Looney Wayne Rooney” (Nebunul Wayne Rooney).
Nici Fabio Capello nu este foarte lămurit de ceea ce poate face pentru atacantul său, care va fi suspendat pentru primul meci de la EURO din cauza roșului direct primit în jocul cu muntenegrenii.
„Înainte de meci era relaxat, degajat, dar pe teren a făcut acel gest prostesc. Am vorbit cu el despre arestarea tatălui și a unchiului său, dar mai multe nu puteam să fac. Nu pot intra în mintea jucătorilor când sunt pe teren. Nu pot să înțeleg de ce a comis acea eroare stupidă. Voi căuta în amicalele viitoare o soluție pentru a-l înlocui” a spus Capello.
Dacă plângerile suporterilor de rând ai Stelei legate de faptul că echipa nu mai joacă pe stadionul tradițional din bulevardul Ghencea nu au fost băgate prea mult în seamă, părerea fanului numărul 1 al formației roș-albastre poate cântări decisiv în acest aspect. Conform lui Gigi Becali, însuși președintele țării, Traian Băsescu, s-a implicat personal în problema stadionului, dorind ca totul să fie rezolvat până la derby-ul cu Rapid.
„S-a implicat și președintele Băsescu pentru ca noi să revenim în Ghencea! S-a interesat în ultimele zile de situația stadionului și am înțeles că vrea să revenim acolo până la meciul cu Rapid. M-a sunat cineva și așa mi-a zis, că a ținut neapărat să se joace derby-ul în Ghencea”, a declarat Gigi Becali la Sport.ro.
Dubai Club, echipa arabă de fotbal pregătită de antrenorii români Ion Marin și Gheorghe Mihali, a învins categoric, scor 5-0, formația Al-Wasl Football Club, echipă antrenată de simbolul Argentinei, Diego Armando Maradona.
Acesta a fost primul meci pe banca grupării din Emirate pentru cuplul de tehnicieni români, ei începându-și activitatea la mijlocul acestei săptămâni. Ion Marin a devenit astfel al treilea antrenor principal al Dubai Club în doar trei săptămâni.
„E o victorie mare în primul rând pentru faptul că pe banca adversă s-a aflat Diego Maradona. Am făcut poze cu el înainte de meci, dar nu i-am făcut apoi niciun favor”, a declarat Gică Mihali pentru evz.
UPDATE 17:55: România a câștigat și cel de-al doilea meci din turneul de precalificare la CE U19. Elevii lui Ovidiu Stângă au trecut de Azerbadjan cu 3-0 (hat-trick Gavra), după ce vineri învinseseră Italia cu 2-1.
În preliminariile EURO 2012, naționala, condusă pe rând de Răzvan Lucescu și Victor Pițurcă, are un bilanț foarte slab, 13 puncte adunate în nouă partide, având practic asigurat locul trei în grupă, însă la mare distanță de ocupantele primelor două locuri.
Răzvan Raț, căpitanul naționalei României, a recunoscut că era împăcat cu ratarea calificării la EURO 2012 încă dinaintea meciului cu Belarus, însă a avut puterea de a remarca părțile pozitive din remiza înregistrată de naționala lui Victor Pițurcă în fața reprezentativei estice.
„Era greu de crezut că ne mai putem califica, în Bosnia era deja totul rezolvat. Contra Belarusului am înregistrat un progres în plan ofensiv, am arătat că putem face și un astfel de joc. Ne-am creat ocazii, am controlat jocul, păcat că nu am marcat mai mult. Mai avem un an la dispoziție, trebuie să muncim mult pentru a crea o echipă pentru campania de calificare viitoare”, a spus Raț la TVR.
Atacantul naționalei, Ciprian Marica, era dezamăgit de ratarea calificării și a justificat remiza contra Belarusului prin moralul scăzut de aflarea rezultatului din meciul Bosnia-Luxemburg (5-0).
„Din păcate, este trist că această calificare s-a pierdut încă dinainte de meciul cu Belarus. Am fi meritat victoria în meciul cu Belarus. Am alergat, am făcut un meci bun, dar ne-a lipsit norocul azi. A contat și faptul că în Bosnia era scorul care era. Trebuie să găsim forță să ne adunăm și să facem o campanie pentru Mondial mai bună. Mi-aș fi dorit să marchez și eu azi, nu am făcut-o, dar sper să reușesc în Albania”, a spus Marica la TVR.
Vineri seara s-a disputat penultima etapă a preliminariilor pentru EURO 2012. ProSport vă prezintă toate rezultatele din Europa.
Începutul slab de campionat al lui Arsenal Londra are o explicație: lipsa de comunicare dintre fundașii tunarilor. Acest fapt a fost dezvăluit de cea mai nouă achiziție din defensiva grupării londoneze, germanul Per Mertesacker, care a dezvăluit faptul că nu se înțelege deloc cu colegii săi de linie. Apărătorul în vârstă de 27 de ani, care a fost pe teren la toate cele 7 meciuri din Premier League în care echipa sa a încasat 16 goluri, se justifică spunând că mai are nevoie de timp de acomodare.
„Încă mai am probleme de comunicare, dar având în vedere circumstanțele, era oarecum inevitabil. Din cauza faptului că transferul s-a realizat destul de târziu, nu am putut face foarte multe progrese la acest capitol. Greșelile oricum au loc, sunt inevitabile într-o echipă care încă nu e bine sudată. Avem jucători talentați și sunt sigur că o vom scoate la capăt din situația aceasta. Managerul Arsene Wenger nu alege jucători pe care nu știe că se poate baza, iar asta îmi dă încredere pe viitor”, a spus Mertesacker.
Cum ar fi vezi așa ceva pe ulițele și pe drumurile comunale din România: un țăran într-o căruță cât se poate de rudimentară, însă dotată cu cele mai noi sisteme de ghidare prin satelit și cu cea mai modernă instalație de sonorizare?
A fost posibil într-un viral lansat pe youtube de o companie petrolieră, în care un sătean este prezentat în faitonul său supradotat, „propulsat” de un superb cal alb. „Știe gps-ul tot, toate străduțele, toate ulicioarele, fiecare potecuță. Până acum, când parcam cu spatele, rupeam șopronul. Acum, bim, bim, bim, până ajung la locul potrivit. Când am ajuns acolo, perfect, am parcat, nu mai e problemă” 🙂
Cea mai frumoasă prezență din anturajul echipei naționale a statului Paraguay, Larissa Riquelme, șochează la fiecare apariție publică. Imaginile celebre din timpul Campionatului Mondial 2010, în care era imortalizată cu celebrul telefon ținut în decolteul generos, modelul sud-american a ridicat ștacheta sexualității la cote care fac inimile privitorilor să bată într-un ritm vecin cu infarctul. Vezi ce show incendiar a realizat Larissa Riquelme într-o emisiune TV, chiar sub ochii propriilor părinți!
Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, este animat în aceste zile de perspectiva detronării din funcție a lui Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, având ca argument anumite decizii ale Tribunalului sectorului 2 București, pe care promite că le va face publice în cursul zilei de luni. Conducătorul grupării oltene a lăsat să se înțeleagă faptul că tăvălugul pornit împotriva oamenilor din fruntea fotbalului românesc va trece și peste un alt inamic public de-ai săi, selecționerul Victor Pițurcă, refuzând însă detalierea sub motivația că antrenorul are nevoie de liniște înainte de meciul naționalei cu Belarus.
„Veți afla luni ce s-a întâmplat astăzi într-o comisie judecătorească. Nu vreau să ofer mai multe detalii, pentru că naționala României are meci internațional și nu este normal. îi doresc lui Victor Pițurcă succes, să califice echipa și la EURO și la Mondiale. Nu uit că a adus 750 de mii de euro în clubul Universitatea Craiova, însă nici el să nu uite că mi-a furat cel puțin doi fotbaliști, pe Găman și Bărboianu”, a spus Mititelu la gsptv.
Deși se părea că naționala României va avea parte de o asistență redusă la meciul cu Belarus, fanii primei reprezentative au luat cu asalt casele de bilete ale National Arena. Pensionarii, copiii și femeile au primit o veste proastă, biletele gratuite puse în vânzare pentru aceste categorii fiind epuizate. Astfel, au mai rămas disponibile doar tichete la tribuna a II-a, la prețul de 80 de lei! Vezi imagini cu coada de la bilete!
Argentinienii de top sunt la mare căutare în Rusia! după ce Anji Machachkala și-a exprimat intenția de a-l transfera pe indezirabilul Carlos Tevez, acum o altă formație din campionatul estic, liderul Zenit Sankt petersburg, îl dorește pe urmașul lui Maradona, Ezequiel Lavezzi. Pentru atacantul formației italiene Napoli, rușii ar fi dispuși să plătească 18 milioane de euro, conform lifesports.ru, sumă care ar putea chiar crește, în funcție de negocieri.
„În vara acestui an au mai fost încercări din partea lui Zenit de a-l cumpăra pe jucător, însă am decis că este mai convenabil atât pentru Lavezzi, cât și pentru clubul Napoli, să nu vândă fotbaliști importanți în ajunul noului sezon. Ezequiel nu a refuzat oferta, astfel că în iarnă se poate discuta din nou posibilitatea unui transfer. El se simte bine acum în Italia, însă niciodată să nu spui ‘niciodată'”, a declarat agentul fotbalistului, Alejandro Mazzoni.
Ezequiel Lavezzi a sosit în Italia, la Napoli, în 2007, în schimbul a 6 milioane de euro plătite formației argentiniene San Lorenzo. În această perioadă, el a jucat în 147 de meciuri, marcând 35 de goluri.
Vineri, naționala României va încerca vineri seară, în meciul împotriva reprezentativei statului Belarus, să mențină vii șansele aproape infime de calificare la Campionatul European de anul viitor. Deși totul depinde și de rezultatul pe care Bosnia îl va obține în fața naționalei din Luxemburg, „tricolorii” lui Victor Pițurcă au nevoie să simtă atașamentul publicului chiar și doar în perspectiva viitoarei campanii de calificare, cea pentru Campionatul Mondial din 2014. Poate data viitoare va fi cu noroc!
Președintele Rapidului, Dinu Gheorghe, susține deschis pentru prima oară că a ajuns să înțeleagă de ce patronul George Copos este mai strâns la pungă în acest sezon, spunând că șeful din Giulești este îndreptățit să facă acest lucru:
„Pentru George Copos este foarte greu să gestioneze situația financiară de la club. Acum îl înțeleg, în această perioadă a adus mereu bani de acasă, a făcut un efort pe care sper să nu-l mai facă și în anii viitori, mai ales că vor veni și banii de la UEFA. De exemplu, domnul Copos a trebuit ca în această vară să acopere o datorie de 12 mii de euro către un impresar și un jucător care au stat o lună la Rapid, încă mai are de tras din cauza datoriilor din anii trecuți”, a spus Dinu Gheorghe la DigiSport.
Șeful Universității Craiova, Adrian Mititelu, susține că a găsit dovada cu ajutorul căreia va reuși să producă o revoluție în fotbalul românesc, în urma căreia așteaptă căderea capetelor lui Dumitru Dragomir și Mircea Sandu.
„I-am prins! Am actele în mână, vreau să vă spun că nu există o decizie de excludere a Universității Craiova. Am în față înștiințarea că U Craiova a fost exclusă provizorie și în paralel m-am uitat în lista persoanelor din Comitetul Executiv care au decis asta și observ că lipsesc trei semnături, cele ale lui Șfaițer, Dragomir și Avram. Ei apăreau ca și cum ar fi votat pentru excludere, dar acum văd că nu au fost prezenți. Avram este în beciul DNA și pentru această situație, Dragomir de aia s-a ferit să semneze, pentru că știa că este vorba de fals și uz de fals. Asta se sancționează penal. Acum, Dragomir și Sandu trebuie să se predea, pentru că Țerbea și Avram sunt în arest și vor da totul în fapt. Va urma eliberarea fotbalului românesc de sub această dinastie, Craiova este inițiatoarea revoluției în fotbalul românesc, un fel de Timișoara, 17 decembrie 1989”, a spus Mititelu la Fanatik Show, pe DigiSport.
Răzvan Lucescu a fost absolvit de orice vină de Comisia de Disciplină a LPF, în cazul în care fusese reclamat de oficialii lui Dinamo că ar fi adus prejudicii imaginii clubului din Ștefan cel Mare la pauza derby-ului Dinamo-Rapid (0-0), atunci când a strigat către arbitrul Colțescu: „Vrei să-i faci campioni pe ăștia? Ă‚știa sunt o rușine în Europa, bă!”.
Șefii „câinilor” reclamă faptul că întreaga judecată a fost prezidată de Florin Gîtejan, fost jucător al Rapidului, care i-a ținut locul absentului Doru Neagu, președintele Comisiei de Disciplină. Din această cauză, dinamoviștii anunță că vor face recurs, acuzând un viciu de procedură. Gîteja, în schimb, se apără, spunând că totul a fost regulamentar:
„Nu l-am scăpat eu pe Răzvan Lucescu, asta e o chestie a dinamoviștilor. În Comisii suntem foști jucători și nu exista incompatibilitate, nu ți se interzice să fi într-o Comisie, dacă ai jucat la o anumită echipă. Sunt și foști dinamoviști membri în Comisii. Pe Răzvan Lucescu l-a scăpat regulamentul. Soluția am dat-o pentru litera regulamentului. Hotărârea a fost dată în unanimitate de voturi. A lipsit președintele din motive obiective, dar vicepreședintele a condus ședința. Am fost numărul de membri necesar și am hotărât că afirmațiile lui Răzvan Lucescu nu întrunesc elementele constitutive ale unei abateri”, a declarat Florin Gîtejan la Sport Total FM.
„Avem un singur principiu: să protejăm jucătorii, antrenorii, pentru că ei sunt actorii. Folosim aceeași monedă pentru fieca
Argentina s-a oprit astăzi din activitate în semn de respect pentru retragerea din activitate a legendarului Juan Sebastian Veron. Fostul mijlocaș al echipelor Boca Juniors, Sampdoria, Parma, Lazio, Manchester United, Chelsea și Inter Milano a decis să pună capăt carierei de fotbalist la vârsta de 36 de ani, fiind săcâit de accidentări. Ultima echipă pentru care a evoluat Veron a fost Estudiantes la Plata, grupare la care a și făcut primii pași în fotbalul mare.
Juan Sebastian Veron a adunat de-a lungul carierei 73 de selecții în naționala Argentinei, pentru care a marcat 9 goluri. A cucerit două titluri în țara natală și o Copa Libertadores cu Estudiantes, o cupă UEFA și o Cupă a Italiei cu Parma, un titlu, o Cupă, o Supercupă a Italiei și o Supercupă a Europei cu Lazio, un titlu în Anglia cu Manchester United și încă un titlu al Italiei, două Cupe ale Italiei și o Supercupă a Italiei în tricoul lui Inter Milano.
În 2001, când a trecut de la Lazio la Manchester United pentru 28,1 milioane de lire sterline, Veron a făcut obiectul celui mai scump transfer din Anglia la acea vreme. De altfel, sumele plătite de echipele care l-au transferat îl plasează pe argentinian pe locul al treilea în clasamentul celor mai scumpi jucători din istoria fotbalului, cu un total de aproximativ 89 de milioane de euro, după Nicolas Anelka (92 de milioane de euro) și liderul Cristiano Ronaldo (106 milioane de euro).
Gheorghe Hagi este din ce în ce mai mândru de rezultatele pe care le dau proiectele sale. Dacă Academia ce-i poartă numele produce talente pe bandă rulantă, celălalt terminal al planurilor sale, echipa de ligă secundă Viitorul Constanța, își croiește încet, dar sigur, drum către prima ligă. În această formație, un fotbalist care nu a mai avut loc la Steaua, Vlad Rusu, este golgeter și unul dintre pariurile lui Hagi pentru viitorul fotbalului românesc.
„Are 1,90 metri înălțime, un fizic bun pentru fotbal. Este un băiat serios, acum am avut ocazia să-l cunosc mai bine. A fost șef de generație la grupa 1990, a avut o perioadă bună la Steaua și acum a a ajuns la Viitorul. Cred că băieții de la Steaua II aveau nevoie de motivație, în Ghencea nu li se dădea șansa de a promova la prima echipă, în Liga I nu avea dreptul să ajungă, deci se plafonau. Antrenorii din campionatul intern nu se uită în propria pepinieră. Mie îmi place să lucrez cu mintea copiilor. Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la Steaua, a fost să merg cu președintele Argăseală să vedem terenurile de antrenament. Când am întrebat unde se antrenează echipa a doua, am aflat că erau în cu totul altă parte. Atunci am zis că eu opresc un singur teren din cele 4, iar pe restul să vină echipa a doua și să încercăm să aducem și echipa secundă la masă cu noi. Tinerii au nevoie de o astfel de motivație, să vadă că sunt în preajma antrenorului echipei mari. Peste tot pe unde am fost am lăsat un grup de jucători tineri
În Rusia, nu doar Anji Machachkala este dispusă să realizeze transferuri sonore. Pe lista cumpărătorilor de vedete din Premier League a Estului s-a înscris, mai nou, și fosta formație a românilor Pancu, Florentin Petre și Mărgăritescu, Terek Groznîi.
Gruparea rusă vrea să-l achiziționeze în această iarnă pe francezul Nicolas Anelka (33 de ani), intrat într-un con de umbră la Chelsea. Cu toate acestea, atacantul ezită să dea un răspuns, nefiind convins că vrea să evolueze în Rusia, după cum scrie site-ul LifeSports.ru.
După 24 de etape, Terek Groznîi, care a fost antrebată și de olandezul Ruud Gullit între lunile ianuarie și iunie, ocupă în acest moment locul 12, la doar două puncte de prima poziție retrogradabilă.
Președintele Realului, Florentino Perez, a stârnit furia câtorva partide politice din Spania după o tranzacție cel puțin dubioasă. Șeful galacticilor a vândut un teren în valoare de 488.000 de euro aparținând clubului madrilen pentru unul al municipalității care valorează 22 de milioane de euro, în preajma stadionului ‘Santiago Bernabeu’!
Scopul? Șeful grupării din capitala Spaniei dorește să construiască un centru comercial lângă propria arenă și a uzat de o datorie mai veche de 20 de milioane de euro pe care Primăria din Madrid o avea la club din 1998.
Mai mult, Florentino Perez a reușit și preschimbarea destinației respectivului teren dintr-una sportivă, într-un de uz public.
Metodele șefului de la Real Madrid au fost însă folosite mai întâi în România, în urmă cu câțiva ani, când omologul său, Gigi Becali, a realizat o tranzacție asemănătoare cu MApN, cedând un teren mai ieftin în schimbul unui de câteva zeci de ori mai scump.
Plecarea managerului Mihai Stoica de la Steaua pare să fi fost sinonimă cu o descătușare pentru Gigi Becali. Patronul roș-albaștrilor susține că de acum încolo va putea face transferuri pe care, pe vremea când MM se ocupa de acest segment la club, nu le putea realiza de gura acestuia.
„Concluziile sunt că niciodată Steaua nu va mai avea antrenor străin care nu știe perfect, că voi face mereu ceea ce îmi doresc eu să fac. În perioada Meme puteam să iau un jucător pe care nu pot să-l iau nici cu 3 milioane. Puteam să iau cu 450 de mii un jucător care e acum cel mai bun fotbalist din Liga 1”, a spus Becali la gsptv.
Răzvan Lucescu află astăzi dacă va fi pedepsit sau nu de către Comisia de Disciplină pentru afirmațiile făcute la pauza derby-ului Dinamo-Rapid (0-0), când l-a acuzat pe arbitrul Sebastian Colțescu că ar trage cu gazdele.
Antrenorul Rapidului striga atunci la central, moment surprins de camerele TV: „Vrei să-i faci campioni pe ăștia? Ă‚știa sunt o rușine în Europa, bă!”
În mod surprinzător, Răzvan Lucescu a sosit la sediul LPF însoțit de președintele clubului, Dinu Gheorghe, omul de care este nedespărțit și care îl asistă și de pe bancă, la meciuri.
Gigi Becali se pregătește de o mutare neașteptată în iarna acestui an, dorind să-l readucă la Steaua pe fostul selecționer Anghel Iordănescu. Dacă inițial, „Generalului” i se propusese postul de manager general, patronul roș-albaștrilor i-a făcut o propunere incredibilă, pe care Iordănescu a refuzat-o:
„I-am dat lui Iordănescu o hârtie pe care să scrie pretențiile sale. I-am zis să scrie ce vrea el. I-am zis că va fi patron la Steaua, să facă ce vrea el. El a zis că vrea să vină ca subaltern, să mă aibă doar pe mine șef”, a spus Becali la gsptv.
Dumitru Dragomir a explicat câteva dintre motivele pentru care crede că patronul Craiovei, Adrian Mititelu, trebuie arestat și a dezvăluit un amănunt șocant, acela că jucătorii plecați de la Știința nu aparțin echipelor pentru care evoluează, ci ANAF.
„Se aude zăngănit de cătușe și se strânge lațul pentru Mititelu. El a creat două Universități ca să fenteze niște datorii. Jucătorii erau ai Universității Craiova, dar jucau pe fals pentru cealaltă echipă. Duru i-a dat licența, până ne-am dat seama, astfel că a jucat un an de zile pe blat. FRF, Mircea Sandu, nu a știut nimic. Mititelu a venit cu fals în acte de la Fsic, solicitând de la LPF banii de salarii, a luat banii și nu a plătit niciun salariu. Asta e a doua escrocherie a lui Mititelu și nu-l întreabă nimeni de nimic. Nu se știe acest lucru, dar ANAF nu a ridicat sechestrul pus pe jucătorii Universității Craiova. Ei pot juca acum pentru echipele la care sunt legitimați pentru că este coadă la sechestru. În ce ne privește, jucătorii sunt ai ANAF, nu ai echipelor la care sunt acum”, a spus Dragomir la Fanatik Show, pe DigiSport.
Într-o perioadă în care cluburile mari din Europa sunt mai înnebunite ca oricând să obțină semnăturile celor mai buni tineri fotbaliști din întreaga lume, site-ul 101greatgoals.com a alcătuit o listă cu cele mai importante 11 nume ale jucătorilor sub 19 ani care pot deveni în viitorul apropiat oameni de bază la marile formații ale Bătrânului Continent.
Printre cei menționați s-ar fi numărat și românul Gabriel Torje, însă acesta, la cei 21 de ani ai săi, nu se mai încadrează în limita de vârstă a listei create de 101greatgoals.com, alături de alte nume sonore ca David De Gea, Pastore, Szczesny, Coquelin, Welbeck, Thiago și Mata.
Iată lista cu cei mai importanți fotbaliști U19:
Phil Jones – Manchester United, 19 ani Xherdan Shaqiri – FC Basel, 19 ani Mario Gotze – Borussia Dortmund, 19 ani Wilfried Zaha – Crystal Palace, 18 ani M’Baye Niang – Caen, 16 ani Alex Oxlade-Chamberlain – Arsenal, 18 ani Ilker Muniain – Athletic Bilbao, 18 ani Lucas Silva – Sao Paulo, 19 ani Thibaut Coutois – Atletico Madrid, 19 ani Raphael Varane – Real Madrid, 19 ani Neymar – Santos, 19 ani
Patronul echipei FC Vaslui, Adrian porumboiu, susține că formația sa nu este în niciun pericol de a pierde meciul cu Dinamo la ‘masa verde’ din cauza utilizării lui Marius Constantin și spune că vina pentru această neînțelegere le aparține exclusiv celor de la FIFA.
„Celor de la UEFA li s-a impus ca în etapa următoare să joace FC Sion, nu Celtic. Doar ce am închis telefonul, am vorbit cu avocații, pentru că avem și noi o situație similară cu cea de la Sion. Ne-au fost interzise transferurile în două campanii.
FIFA ne-a spus că ne trimite în timp util cartea verde a lui Marius Constantin, iar după meciul cu Dinamo am primit o decizie uluitoare, că nu avem voie să facem transferuri înainte de ianuarie 2012. Eu sunt mai mult decât bucuros că vin instanțe civile care le demonstrează ce se întâmplă în sânul acestui stat în stat.
Platini chiar a fost audiat, decizia trebuie respectată. După părerea mea, Sion va fi acceptată în Europa. E un război autentic. Nu putem spune că suntem în situația Craiovei, nouă ni s-au dat două decizii incorecte prin care ni s-a interzis să facem transferuri. Va fi o furtună mult mai mare decât cazul Bosman”, a spus Porumboiu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER