Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul FRF a stabilit brigăzile care vor conduce meciurile din etapa a treia a Ligii I. Meciul dintre Petrolul și Rapid, ce se va disputa sâmbătă de la 20:15, la Buzău, va fi condus la centru de Sebastian Colțescu (foto). Acesta va fi ajutat la margini de tușierii Iulian Radu și Valentin Avram.
România va întâlni Franța pe 6 septembrie, în preliminariile CE 2012, meci care ne va lămuri în mare parte dacă mai avem șanse să mergem la turneul final din Polonia și Ucraina. Previziunile sunt însă sumbre: dacă noi ne-am chinuit în San Marino, „cocoșii”, deși au făcut doar 1-1 cu Chile, arată ca o echipă mare: de 11 meciuri sunt neînvinși!
Marius Șumudică a fost prezentat ieri oficial ca antrenor al Astrei Ploiești. Tehnicianul a afirmat că și-a dorit mai mult să antreneze în România decât în Grecia, motiv pentru care a renunțat la Kavala, și mai promite că a învățat din greșeli: „Am făcut destule prostii, dar nu premeditate. Nu voi mai ajunge pe Youtube și am învățat că trebuie să mențin o anumită distanță față de grup”.
Cea mai lungă telenovelă de pe piața transferurilor e la final. După doi ani de tatonări și oferte, Arsenal l-a lăsat pe FaÂbregas să revină la echipa sa de suflet. E o dragoste care costă însă și bani, Cesc urmând să renunțe la cinci milioane de euro pentru a semna cu Barcelona! Transferul ar urma să se finalizeze în acest weekend, iar suma totală e de 40 de milioane de euro.
Dinu Gheorghe le-a dat fanilor rapidiști vestea pe care aceștia o așteptau cu emoție de la începutul sezonului: trupa lui Răzvan Lucescu va reveni aproape sigur în Giulești din etapa a patra, contra Concordiei Chiajna, informație confirmată pentru ProSport și de patronul George Copos.
„Cred că în proporție de 99 la sută vom juca în următoarea etapă pe stadionul Giulești. Am rezolvat câteva dintre aspectele care fuseseră discutate cu CS Rapid, dar nu pot să spun mai multe deocamdată. În acest moment se știe că vom juca la Pitești contra Chiajnei, mâine urmează să fie licențiată această arenă, dar noi sperăm să renunțăm la această procedură și să revenim în Giulești.
Stadionul Giulești va fi refăcut cu ajutrorul financiar al unei bănci, căreia nu îi dau numele și a cărei denumire va fi dată arenei, după modelul de la Hamburg sau Benfica”, a spus Dinu Gheorghe la DigiSport.
Și George Copos a recunoscut că sunt șanse mari ca Rapidul să revină în Giulești:
„99 la sută vom juca meciul cu Chiajna pe Giulești, e mult mai bine așa pentru că fanii ar fi plătit mai mult pentru o deplasare la Pitești. E meritul doamnei ministru Boagiu. Se vede că am inaugurat împreună nocturna și că ne-am înclinat în fața steagului Rapidului”, a spus Copos pentru ProSport.
Victor Pițurcă a decis să renunțe definitiv la convocarea lui Adrian Mutu și Gabi Tamaș la echipa națională după ce aceștia nu au respectat programul impus jucătorilor.
Lazio a fost una dintre performerele mercato-ului din această vară, alături de PSG și Galatasaray, însă gruparea capitolină nu vrea să se oprească aici. Antrenorul Carlos Reja își dorește întăriri în defensivă, astfel că șefii clubului din capitala Italiei au început să caute soluții pentru acest post, în condițiile în care doar Dias și Biava par soluții eficiente, iar Stendardo și Diakite nu se mai ridică la nivelul noilor pretenții ale lazialilor.
Romanii au fost în tratative cu românul Gabriel Tamaș, însă transferul acestuia a picat după ce italienii au fost înștiințați în legătură cu viața extrasportivă dezordonată a fundașului de la West Bromwich Albion, fapt confirmat și de ultima escapadă a acestuia, care îl exclude pe viață din anturajul echipei naționale. În schimb, scouterii lui Lazio și-au îndreptat atenția asupra gabonezului Bruno Ecuele Manga (23 de ani), de la Lorient.
Africanul are 1,86 metri și 76 de kilograme, a trecut în carieră și pe la Bordeaux, Rodez și Angers și este cotat la 5 milioane de euro. Cu toate acestea, Fiorentina nu l-a putut achiziționa în această vară după ce șefii lui Lorient și-au mărit pretențiile la 7 milioane de euro, fapt care a suspendat tratativele dintre cele două formații. Cum Lazio se dovedește una dintre cele mai potente grupări din punct de vedere financiar, nu este exclus ca suma să crească pentru echipa din capitala Italiei.
Steaua se va duela pentru accederea în grupele Europa League cu una dintre cele mai valoroase echipe din Bulgaria, ȚSKA Sofia.
Clujul se mândrește că va avea în cel mai scurt timp una dintre cele mai moderne arene din România, iar fanii Universității sunt încântați că își vor putea susține favoriții de pe un stadion care le va face invidioase pe toate rivalele. Totuși, totul s-ar putea transforma într-un imens scandal, după ce și șefii CFR-ului și-au anunțat intenția de a folosi cu orice preț arena pentru meciurile din fazele cupelor europene pentru care stadionul din Gruia nu este omologat.
„Am solicitat și noi să jucăm pe Arena Cluj pntru că este un stadion construit din bani publici, din banii mei, ai cetățenilor și chiar și ai celor care nu iubesc fotbalul, așa că are dreptul orice echipă să joace acolo. Nu ne interesează dacă se supără Universitatea Cluj sau fanii acestei echipe. Dacă vom ajunge într-o fază superioară a cupelor europene, stadionul din Gruia nu poate găzdui astfel de meciuri”, a spus Mureșan la Fanatik Show, pe DigiSport.
Mircea Rednic își întregește colecția de jucători din Liga I pe care a creat-o la Kahazar Lankaran cu un alt nume important. Portughezul Antonio Semedo a semnat și el un contract valabil pe un an cu gruparea azeră și li se va alătura lui Eder Bonfim, Andrei Mureșan, Adrian Piț, Cătălin Doman, Julius Wobay și Dejan Rusic, alți fotbaliști trecuți prin campionatul românesc.
După sosirea de la Estrela Amadora în 2007, Semedo (32 de ani) a trecut pe la CFR Cluj, Steaua și Unirea Urziceni. Ultima oară, portughezul a jucat pentru formația cipriotă Alki Larnaca.
Steaua este în continuare în căutarea unei soluții pentru a-l aduce pe Junior Moraes de la ȚSKA Sofia cât mai urgent, înainte ca brazilianul să apuce să debuteze pentru bulgari, posibil chiar împotriva roș-albaștrilor în play-off-ul Europa League. Managerul Mihai Stoica a recunoscut că singurul impediment în calea mutării îl reprezintă decizia pe care o va lua Tribunalul Sportiv de la Lausanne, care va hotărî dacă jucătorul poate primi „cartea verde”.
„Răspunsul în cazul lui Moraes e la Lausanne, eu nu poot să spun nimic în privința asta în momentul de față. Cert este doar că Junior Moraes are profilul ideal al atacantului pe care îl dorim pentru Steaua. Îmi doresc foarte mult un atacant cu cifre și cred că Moraes se încadrează în acest profil”, a spus Mihai Stoica la conferință.
Picată în liga secundă la finalul sezonului 2010-2011, formația spaniolă Deportivo La Coruna a dispărut cel puțin pentru scurtă vreme din prim-planul fotbalului iberic, după ce ieșise de câțiva ani și de pe scena confruntărilor europene, unde la începutul anilor 2000 făcea senzație având o echipă ce conținea jucători importanți ca Tristan, Valeron, Pandiani sau Djalminha.
Acum, șefii de pe El Riazor vor ca formația galițiană să renască din propria cenușă și concep un plan de transferuri care să readucă gloria pentru fosta campioană a Spaniei. În sprijinul clubului, pe blogul unuia dintre cotidianele locale a fost publicată o listă cu tinere speranțe care ar fi accesibile pentru clubul din nord-vestul Spaniei, iar printre cei 9 jucători se regăsesc și două nume din Liga I.
Primul dintre aceștia este intens mediatizatul Gabriel Torje despre care spaniolii scriu că ” mijlocașul de 22 de ani are o viteză drăcească și o bună tehnică. Singura problemă a sa este că e urmărit de mai multe cluburi mari și că prețul fixat de Dinamo pentru un transfer este de 4 milioane de euro”.
Cel de-al doilea jucător ochit pentru Depor este ivorianul Bakary Sare de la CFR Cluj, fotbalist care oricum nu mai este în grațiile șefilor din Gruia. „Fundaș stânga și mijlocaș defensiv, Sare are doar 21 de ani. Posedă un fizic impresionant și amintește un pic de mult mai cunoscutul Patrick Vieira”. Pentru african, șefii lui CFR Cluj ar fi mulțumiți să încaseze 1,5 milioane de euro.
Ceilalți jucători trec
Adrian Mutu și Gabi Tamaș au declanșat un scandal monstru la echipa națională, după ce au recidivat și înaintea amicalului cu San Marino, plecând din cantonament pentru a petrece la un restaurant în compania câtorva sticle de alcool. Directorul sportiv al FC Steaua, Narcis Răducan, a declarat, joi, că este bucuros că niciunul dintre jucătorii grupării bucureștene convocați pentru partida amicală cu San Marino nu a fost implicat în scandalul de la echipa națională, în urmă căruia Adrian Mutu și Gabriel Tamaș au fost excluși.
„Mă bucur că niciunul dintre jucătorii Stelei nu a fost implicat în acest scandal”, a spus Răducan.
Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, miercuri, după meciul amical cu San Marino, că jucătorii Adrian Mutu și Gabriel Tamaș sunt, pentru moment, excluși definitiv de la echipa națională.
Narcis Răducan și-ar fi dorit că echipa României să câștige la o diferență mai mare de scor partida cu San Marino. „Era mai bine să câștigăm la o diferență mult mai mare. Trebuie să obținem maximum din următoarele meciuri cu toate că șansele de calificare nu sunt mari”, a adăugat Răducan.
Sursa: Mediafax
Deși se părea că oficialii FC Rapid și cei ai Clubului Sportiv Rapid vor ajunge la un consens pentru folosirea stadionului Giulești de către echipa de fotbal după discuțiile purtate în zilele precedente, rezolvarea acestei probleme pare încă departe. Pe site-ul oficial al formației patronate de George Copos au fost expuse joi motivele pentru care nu s-a ajuns încă la nicio concluzie în privința revenirii echipei pe arena de lângă Podul Grant.
Dată afară de la Vâlcea la puțin timp după ce semnase un nou contract, Anastasia Pidpalova a găsit o soluție inedită să se răzbune pe fosta sa echipă. Ucraineanca s-a transferat la Dinamo Volgograd, adversara Oltchimului din Grupa D a Ligii Campionilor.
Gică Hagi aduce din nou elita fotbalului juvenil mondial în România. La cea de-a doua ediție a „Talent Cup”, competiție pentru juniori născuți după 1 ianuarie 1994 și găzduită de stadionul Farul din Constanța, între 16 și 18 septembrie, vor participa Real Madrid, Inter Milano, Kashima Antlers (Japonia) și „Academia Hagi”.
Medieșenii au sperat că Eric va reveni asupra deciziei de a-și căuta o altă echipă după ce transferul la Wolfsburg a căzut. Cristi Pustai l-a trecut chiar pe lista pentru Europa League, însă brazilianul s-a supărat din nou din cauza declarațiilor șefilor.
„Scoateți ideea asta, pentru că nu mă mai întorc… Nu-i nimic rezolvat. Am început să mă satur deja… N-o să mai aștept Gazul. Mi-e dor de casă și de familie….N-o să mai stau la batjocura nimănui”, a scris Eric pe pagina sa de Facebook.
Petrolul și-a completat lotul cu atacantul Mihai Roman (foto). Născut pe 31 mai 1992, noul jucător al „găzarilor” are 1,90 m și a debutat în primul eșalon la Craiova, fiind și component al reprezentativei U19, cu care a participat la ultimul turneu final al CE. Roman a ajuns la Petrolul liber de contract, după ce Știința a fost dezafiliată de către FRF.
După mai multe săptămâni de negocieri, AS Monaco a oficializat marți transferul lui Ludovic Giuly, liber de contract după ce și-a încheiat contractul cu Paris St. Germain. Fosta extremă a Barcelonei a semnat un contract valabil pe două sezoane cu gruparea la care joacă în prezent și românul Daniel Niculae, în tricoul căreia a jucat și într-o finală de Ligă a Campionilor, în 2004, pierdută în fața lui FC Porto.
După ce s-a despărțit cu scandal de Rapid în vara acestui an, fiind declarat liber de contract doar după ce a acceptat renunțarea la trei salarii restante, brazilianul Carlos Cesinha și-a găsit echipă în Grecia.
Extrema sud-americană a semnat un contract valabil pentru următorii doi ani cu formația Larissa, din prima ligă elenă, devenind astfel al doilea fotbalist care lasă Rapidul pentru campionatul Greciei, după ce și Costin Lazăr a semnat cu echipa lui Ladislau Boloni, PAOK Salonic.
Cesinha îl va avea coleg pe mijlocașul portughez Luis Boa Morte, care abia și-a încheiat contractul cu formația engleză West Ham United. Lusitanul a mai trecut în carieră pe la Sporting, Arsenal, Southampton și Fulham.
Gigi Becali spune că galeria din peluza Nord a revenit la sentimente mai bune față de el după ultimele achiziții ale Stelei, însă recunoaște că sentimentul nu este reciproc. În altă ordine de idei, șeful roș-albaștrilor este convins că echipa sa va reveni în cel mai scurt timp în Ghencea după intervenția ministrului Gabriel Oprea și că va începe după aceea construcția unui stadion modern, cu o capacitate mult mărită.
„I-am spus lui Mustață „Băi, lăsați-mă în pace, vreau să scap de voi!”. Mi-a zis „Nea Gigi, nu scapi de noi, mai ales acum, că ai făcut echipă”. La Steaua galeria e tot stadionul, ca la Craiova, Timișoara. Steaua nu are nevoie de galerie. Galeria sunt suporterii, care sunt civilizați, nu neapărat o galerie anume care să înjure sau să facă atmosferă. Decât pietre, scandal și înjurături, mai bine lipsă. Nu mai durează un an până revenim în Ghencea. Gabi Oprea a dat un ordin azi, nu poți să-l vrăjești.
Important e să se rezolve problema asta și pac dau 120.000 și într-o săptămână e gazon nou. Eu vreau să fac Național Arena Ghencea, bijuterie, diamant. Mă apuc să-l renovez, câte un sfert, câte un sfert, ca să jucăm acolo. În două săptămâni revenim în Ghencea dacă ne înțelegem. „, a declarat Becali la „Fanatik Show”.
Patronul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, așteaptă cu nerăbdare expirarea interdicției de a face transferuri care se va petrece pe 10 septembrie, la 11 zile după expirarea mercato-ului de vară. Șeful moldovean promite o campanie de achiziții furibundă în cea de-a doua parte a acestui an, care va schimba radical fața echipei sale.
„Am o poftă nebună de a face transferuri. Nu îmi pare rău că nu am luat jucători de la Timișoara și Craiova, pentru că nu pot să fac acest lucru fără să am acceptul patronilor. Nu facem față fără încă vreo câțiva jucători. Din septembrie veți vedea o echipă a Vasluiului așa cum trebuie. Dacă aveam voie să fac transferuri, eram campioni deja”, a spus Porumboiu la Sport.ro.
Dinamo pare să își fi pierdut interesul pentru fundașul Politehnicii Timișoara Srdjan Luchin, după ce șefii bănățeni i-au fixat acestuia un preț peste suma pe care ar fi dispuși s-o plătească bucureștenii. În schimb, Marian Iancu recunoaște că o altă echipă a intrat pe fir pentru fundaș, însă a refuzat să facă public numele. Printre posibilele destinații ale lui Luchin se numără Astra și FC Vaslui, cu un plus pentru prahoveni, în condițiile în care moldovenii pot aduce numai jucători liberi de contract și doar după data de 10 septembrie.
„Luchin nu va ajunge la Dinamo, deoarece prețul pe care noi îl cerem pentru un transfer este peste ceea ce sunt dispuși cei din Ștefan cel Mare să plătească pentru jucător. O altă formație din Liga I m-a contactat pentru transferul lui, dar nu am încă dreptul de a face public numele. Nu este vorba de Vaslui, deoarece jucătorul nu poate fi declarat liber de contract”, a spus Iancu la Sport.ro.
Președintele CA al Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, este încrezător că Laszlo Sepsi va ajunge la Steaua sub formă de împrumut, deși impresarul jucătorului susține că în paralel negociază transferul fundașului stânga la o echipă din Bundesliga.
„Noi ne-am înțeles cu Steaua pentru un împrumut al jucătorului Laszlo Sepsi, mai rămâne doar ca și jucătorul să se pună de acord cu clubul din Ghencea. Astăzi și ieri am discutat cu Steaua, nu am fost contactați de vreo altă echipă în legătură cu Sepsi. Nu am zis că vrem să-l vindem, de aceea nu am discutat nimic cu impresarul lui. Steaua nu va plăti nimic pentru împrumut, ci îi va suporta doar salariul lui Goga, care este unul important pentru Liga I, cifrat la aproximativ 20.000 de euro lunar”, a spus Iancu la Sport.ro.
Președintele CA al Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, spune că echipa sa se poate chiar desființa dacă Fiscul din orașul de pe Bega nu va debloca în cel mai scurt timp conturile clubului, ținute sub sechestru de pste două luni.
„Politehnica nu are nicio datorie bugetară, banii din transferuri au intrat mereu în conturile clubului și nu în altă parte. Dacă nu ni se vor debloca conturile, nu avem cum să funcționăm, iar clubul se va lichida. BkP-ul poate cere insolvența. Autoritățile locale s-au speriat că vom pleca de la Timișoara după ce ni s-a întâmplat cu FRF, iar ei ne-au blocat conturile, dar noi nici nu aveam de gând acest lucru. Banii pe care i-am încasat din transferul lui Pantilimon intră în conturile clubului, dar nimeni nu se va atinge de ei. Fiscul din Timișoara a comis un abuz, aici este ori o problemă de rea-voință, ori de prostie, rămâne de văzut acest lucru”, a spus Iancu la Sport.ro.
Daniel Isăilă fusese confirmat ca antrenor al lui FC Brașov cel puțin până în iarnă, dar, după două etape, „stegarii” vor avea un alt tehnician. Jose Murcia Gonzales (foto) are 46 de ani și în sezonul 2005-2006 a stat pe banca lui Atletico Madrid. Explicația a dat-o directorul general Marcel Popescu: „Dacă vrei să joci tiki-taka, trebuie să-ți iei tehnician spaniol!”.
Sub conducerea noului tehnician Vitor Pereira, campionii Portugaliei de la FC Porto au început noul sezon cu dreptul și au câștigat Supercupa după un meci cu Vitoria Guimaraes (2-1) pe care l-au dominat de la un capăt la celălalt.
Florescu le arată ucrainenilor că nu degeaba a primit tricoul cu numărul 10 de la echipa națională a României. Mijlocașul lui Arsenal Kiev a marcat un gol de poveste în partida cu Vorskla Poltava, din etapa a V-a din Ucraina.
Rapidiștii speră să ajungă în grupele Europa League după dubla cu polonezii de la Slask Wroclaw, iar pentru asta mizează și pe suportul fanilor. În acest sens, liderii galeriei giuleștene au organizat deja deplasarea spre Polonia, care va dura timp de 3 zile, de pe 17 până pe 20 august.
Costul excursiei pentru meciul Slask Wroklaw-Rapid este de 45 de euro, iar în preț este inclus transportul cu autocarul, cazarea și biletul de meci.
Partida retur se va disputa pe stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara, pe 25 august.
National Arena, cel mai modern stadion din România, a fost deschis publicului larg toată noaptea de sâmbătă spre duminică, în ceea ce s-a dorit inaugurarea neoficială a arenei, ocazie cu care peste 100.000 de persoane au trecut pragul noii case a echipei naționale.
Evenimentul a reprezentat prilejul perfect și pentru administratori de a testa rezistența arenei în condițiile unei asistențe numeroase. Chiar dacă cele 100.000 de persoane nu au luat loc simultan în tribune, fluxul continuu a fost un prim test reușit, arătând că National Arena este pregătită de oaspeți.
Având în vedere costurile destul de ridicate ale construcției Stadionului Național, primarul Sorin Oprescu a găsit metoda perfectă de a evita să mai plătească și alți bani pentru testul de rezistență. Mai mult, administratorii au făcut și o super-afacere din prezența vizitatorilor, încasând sume destul de însemnate din vânzarea de răcoritoare și produse promoționale.
În străinătate, orice stadion nou construit are parte de un test de rezistență cu mai multe mii de oameni în tribune, care de cele mai multe ori sunt răsplătiți cu o sumă de bani sau cu sandvișuri și băuturi plătite de beneficiari. Spre exemplu, stadionul Millenium din Cardiff, Țara Galilor, a fost testat de 29.000 de oameni înainte de a fi deschis în mod oficial. Un calcul simplu arată că, în cazul în care voluntarii au fost recompensați cu un meniu în valoare de 4 euro, costul la care s-a ridicat răsplata acestora a depășit 100.000 de euro.
Boicotul galeriei Stelei de a nu face deplasările pentru meciurile considerat „acasă” de la Ploiești și Cluj, este considerat de conducerea clubului o metodă de a acoperi faptul că membrii peluzei Nord nu își pot susține financiar propriile cheltuieli pentru partidele cu „U” Cluj și ȚSKA Sofia.Acest fapt a fost exprimat chiar de președintele roș-albaștrilor, Helmut Duckadam.
În săptămânile premergătoare primului mecxi din play-off-ul pentru grupele Europa League dintre Steaua și ȚSKA Sofia, ultrașilor celor două formații le arde de proteste. Ambele au legătură cu stadioanele echipelor favorite, însă diferă doar cauza protestului.
În vreme ce ultrașii roș-albaștri sunt deranjați de faptul că Streaua va fi nevoită să joace meciul considerat pe teren propriu cu ȚSKA pe terenul rivalei Cluj, unde Steaua nu este prea iubită, fanii bulgarilor cer UEFA să își revizuiască evaluarea vizavi de stadionul unde își dispută partidele de acasă echipa lui Milen Radukanov.
Suporterii echipei de la sud de Dunăre susțin că forul european are ceva cu echipele bulgărești atunci când vine vorba de acordarea licențelor pentru Europa, dând ca exemplu arene din Europa care se prezentau în condiții mult sub condițiile impuse, însă care au fost omologate.
Ultrașii lui ȚSKA au protestat la adresa deciziei de a muta meciul cu Steaua pe arena „Vasil Levski” prin bannere afișate la meciul din campionat cu Lokomotiv Sofia, anunțând clar: „Vrem să jucăm acasă!”.
Șefii lui Real Madrid sunt înnebuniți să își găsească un jucător precum Lionel Messi, fotbalist exponențial pentru succesele din ultimii ani ale rivalilor de la FC Barcelona. Atât de înnebuniți, încât scouterii madrilenilor au săpat atât de adânc, încât au găsit o nouă speranță în Argentina și are, culmea, răspunde tot la numele „Leo”. Singura problemă e că Real nu-l va putea arunca în luptă prea curând, fotbalistul având doar 7 ani!
Leonel Angel Coira s-a născut pe 29 martie 2004 și locuiește din 2000 alături de părinții săi în Spania. Antrenorii de la departamentul de scouting au observat rapid calitățile puștiului, astfel că s-au mișcat rapid pentru a obține semnătura acestuia.
Deși visează să debuteze în tricoul blanco și că câștige tot ce se poate cu Real Madrid, puștiul se declară fan înfocat al tizului său de la FC Barcelona, Leo Messi. Într-un interviu acordat cotidianului argentinian Ole, Leonel Angel Coira recunoaște că, asemeni idolului său, preferă să îi servească pe coechipieri decât să marcheze: „Îmi place să dau pase decisive”.
Deocamdată, „Leo al Realului”, așa cum deja a fost supranumit de presa din Argentina și din Spania, va practica fotbal de plăcere, în echipe formate din 7 oameni și va începe de la cea mai mică grupă de vârstă a juniorilor de la Real. Totul în speranța că și madrilenii vor reuși să găsească rețeta care a făcut-o pe Barcelona cea mai bună echipă din ultimii 4 ani.
Galeria Stelei este hotărâtă să nu susțină echipa lui Gigi Becali în disputele pe care le va disputa în campionat la Ploiești, contra Universității Cluj, și contra lui ȚSKA Sofia, la Cluj. Gheorghe Mustață, liderul peluzei Nord, a explicat că nu există nicio posibilitate de negociere în acest sens, deși a admis că se va întâlni pentru o discuție cu managerul Mihai Stoica.
„Și la Cluj este un stadion frumos, dar și la Piatra Neamț există o arenă la fel de frumoasă. Ne vom întâlni cu Mihai Stoica și vom pune lucrurile la punct. Am luat hotărârea în urmă cu o săptămână să nu mergem nici la Ploiești, nici la Cluj pentru meciul cu ȚSKA. Nu negociem cu nimeni. Noi vrem doar să mergem după echipă într-un oraș unde este iubită”, a spus Mustață la Sport.ro.
Universitatea Cluj a pierdut cu 4-1 amicalul de lux cu Lazio, însă diferența a fost făcută de o fază judecată în mod eronat de arbitrul partidei. Klose și-a ajutat echipa să deschidă scorul obținând un penalty după un contact cu portarul Marius Popa. Arbitrul nu a ezitat să indice punctul de la 11 metri, însă până la urmă s-a dovedit că a greșit.
Cum? German de origine poloneză, ca și Miroslav Klose, Lukas Szukala a smuls de la conaționalul său mărturisirea care lasă impresia că „șepcile roșii” ar fi putut obține un rezultat mai strâns. „Miro mi-a spus că nu a fost penalty, ci că a încercat să îl evite pe Marius Popa și de aia a căzut”, a dezvăluit fundașul lui „U” gestul de fair play al lui Klose.
Steaua și ȚSKA Sofia se vor înfrunta în play-off-ul Europa League pentru un loc în grupele acestei competiții, dar ambele formații vor fi nevoite să își joace meciurile considerate pe teren propriu pe alte stadioane decât cele de baștină.
Dacă Steaua va găzdui în Gruia meciul cu ȚSKA, pe terenul rivalei CFR Cluj, sofioții îi vor primi pe băieții lui Roni Levi pe arena Vasil Levski, a dușmanilor de la Levski Sofia, după ce propriul stadion nu a fost omologat de UEFA pentru această fază a competiției. Aceasta deși oficialii „Stelei Bulgariei” au încercat până în ultimul moment să obțină derogarea din partea forului european, aducând ca argument faptul că și rivalii de la Levski au evoluat în turul trei al Europa League pe terenul echipei slovace Spartak Trnava, unul căruia îi lipseau multe dintre facilitățile necesare disputării meciurilor internaționale.
În aceste condiții, „dubla” Steaua-ȚSKA Sofia se va transforma într-un duel al echipelor plecate în bejenie, după ce la întâlnirea din 2004 ambele formații își umpleau până la refuz propriile stadioane.
Președintele CA al Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, susține că societatea pe care o conduce va profita mulți ani de acum încolo de pe urma transferului lui Costel Pantilimon la Manchester City, coproprietatea urmând să le bage în cont bănățenilor alte câteva milioane de lire sterline.
„Timișoara își păstrează coproprietatea asupra lui Pantilimon, pentru că vrem să câștigăm cât mai mult de pe urma acestui transfer. Cu cât transferul de proprietate se face cât mai târziu, cu atât vom încasa mai mulți bani și vorbim de milioane de lire sterline. Pantilimon este un jucător care va fi permanent între primii 18 jucători ai lui City”, a spus Iancu la Fanatik Show, pe DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER