Supercupa Râmâniei, meciul care va deschide noul sezon din Liga I, se va disputa pe 17 iulie, la Piatra-Neamț.
Dumitru Dragomir a organizat astăzi la sediul mLPF o conferință de presă în care a continuat războiul cu Gigi Becali, reafirmând faptul că patronul stelist este nemulțumit de faptul că nu încasează mai mulți bani din drepturile TV.
Steliștii sunt printre cei mai urmăriți oameni de către hoți în ultima săptămână. Abia reveniți din cantonamentul din Austria, unde au fost prădați în hotelul din Bad Gastein, roș-albaștrii au pățit-o din nou la București, unde li s-au furat mai mukte bunuri chiar din vestiar.
Cel mai păgubit a ieșit atacantul brazilian Leadro Tatu, căruia i-a fost furată o geantă cu haine și lucruri personale pe care le adusese din Portugalia.
Conducerea Stelei a anunțat imediat Poliția, care a trimis în Ghencea agenți care au făcut cercetări, au luat amprente și au vizionat filmele de pe casetele camerelor de supraveghere.
Primii suspecți sunt din rândul angajaților de la stadion, care au primit săptămâna trecută hârtie că sunt disponibilizați.
AC Milan dorește să dea o super-bombă pe piața transferurilor în această vară prin aducerea slovacului Marek Hamsik, însă prețul prohibitiv fixat de conducerea lui Napoli, 40 de milioane de euro, îi determină pe „rossoneri” să adopte o altă tactică.
Prima mutare a șefilor campioanei ar fi transferarea lui Juraj Kucka de la Genoa, pentru încercarea folosirii mijlocașului slovac ca monedă de schimb în tentativa de achiziționare a conaționalului său, Marek Hamsik. Pe lângă jucător, „diavolii” ar fi dispuși să ofere și 25 de milioane de euro.
Celălalt as din mâneca Milanului se numește Mino Raiola, impresarul lui Hamsik și cel care l-a convins și ep Zlatan Ibrahimovic să lase Barcelona pentru AC Milan, marea rivală a Interului, formație pentru care suedezul evoluase înainte de transferul pe Camp Nou.
Văzut drept viitorul star al naționalei Braziliei, proapătul câștigător al Copei Libertadores cu FC Santos, Neymar s-a decis asupra viitoarei destinații.
Arsenal pare pregătită să se despartă de Cesc Fabregas, după ultima ofertă venită de la FC barcelona pe adresa mijlocașului. Catalanii au ridicat miza la 41 de milioane de euro cu taxe incluse, iar suma pare tot mai greu e refuzat, mai ales în condițiile în care jucătorul se gândește în ultima vreme doar la o revenire pe Camp Nou.
În plus, Arsene Wenger pare să se fi acoperit deja în ofensivă cu transferurile atacantului ivorian Gervinho și a mijlocașului ofensiv argentinian Ricky Alvarez, ambii aduși în schimbul a 11 milioane de euro.
În plus, „tunarii” vor încerca în zilele următoare și aducerea mijlocașului central de la Bolton, Gary Cahill, astfel că șederea lui Fabregas pe Emirates pare tot mai puțin probabilă.
După ce în urmă cu câțiva ani un român, Vasile Miriuță, îmbrăca tricoul naționalei Ungariei, acum vecinii noștri de la Vest vor să continue seria naturalizărilor. De data aceasta, oficialii de la Budapesta s-au orientat către jucătorii cu origini maghiare, iar principala lor țintă este unul dintre cei mai talentați componenți ai naționalei U19 a României, Adrian Markus.
Atacantul în vârstă de 18 ani al lui FC Bihor a avut un sezon 2010-2011 extrem de impresionat, astfel încât a atras asupra sa și atenția mai multor cluburi importante din Europa. Deși nu cunoaște decât câteva cuvinte în limba ungară, Adrian Markus poate obține ușor cetățenia datorită originilor maghiare. Modelul este aplicat de mai multă vreme și de federațiile turcă și poloneză, ai căror foști cetățeni sunt împrăștiați prin întreaga Europă.
Deși la FC Bihor mai evoluează și alți doi jucători cu origini maghiare, Birtalan Botond și Christopher Pogacsics, oficialii de la Budapesta par mai degrabă interesați de naturalizarea a încă unui fost component al naționalelor de tineret ale României, Claudiu Keșeru, și el cu origini în țara vecină. Dorința ungurilor este cu atât mai mare cu cât nici atacantul în vârstă de 25 de ani nu a apucat să evolueze pentru naționala mare „tricoloră”.
În atenția selecționerului Ungariei, Alexander Egervári, s-au mai aflat alți trei jucători importanți din Liga I cu origini maghiare, Paul Papp, Florin Gardoș și Laszlo Sepsi, însă toți trei au apucat să debuteze în naționala Români
Președintele Traian Băsescu a declarat că îi pare rău că Răzvan Lucescu a plecat de la echipa națională de fotbal, spunând că avea încredere în acesta și că îl cunoștea ca „extrem de sufletist” de când era antrenor la Rapid.
După ce a avut revelația că mai mulți jucători de-ai Vasluiului s-ar fi pretat în trecut la jocurile murdare ale mafiei pariurilor, Adrian Porumboiu cere acum implicarea UEFA pentru anchetarea neregulilor.
Fundașul echipei Astra Ploiești, Alexandru Mățel, a fost operat la meniscul piciorului drept, informează, miercuri, site-ul oficial al grupării prahovene.
Jucătorul nu va face astfel deplasarea în turneul de pregătire pe care Astra îl va desfășura în perioada 29 iunie – 10 iulie în localitatea austriacă Zillertal. Din lotul pentru Austria lipsește tot din motive medicale și fundașul Salif Nogo, acesta aflându-se în prezent la o clinică din Roma pentru refacere.
Lotul deplasat de antrenorul Tibor Selymes în Austria este următorul: Grigore, Lungu, Gavrilaș, Mihalache, Goian, Oprsal, Moreira de Sousa, Junior Morais, Țigănașu, Fl. Pătrașcu, Strătilă, Seto, N’Doye, Kubala, Stan, Teekloh, C. Matei, Vădrariu, Tigoianu, Budescu, Rusu, Fonseca, Fatai și Miranda.
Sursa: Mediafax
După ce a semnat cu Chelsea, Andre Villas-Boas a sperat că banii lui Roman Abramovic vor fi suficienți pentru a-l aduce pe Stamford Bridge pe unul dintre oamenii săi de bază de la Porto, brazilianul Hulk.
Atacantul sud-american are însă un preț care sperie orice pretendenți: 100 de milioane de euro! Clauza fixată de șefii campioanei Portugaliei face ca oferta lui Chelsea, de 41 de milioane de euro, să nu fie luată nici măcar ca punct de pornire al discuțiilor pentru transferul atacantului, după cum a precizat chiar agentul jucătorului:
„Suma oferită este mult prea mică până și pentru a începe negocierile. Hulk nu va pleca de la Porto nici măcar pentru 70 de milioane de euro. A câștigat anul trecut 4 din cele 5 trofee posibile, a fost golgeterul Portugaliei, a dar nenumărate pase de gol…toate aceste argumente trebuie luate în calcul înainte de demararea negocierilor”, a spus Teodoro Fonseca, agentul lui Hulk.
În sezonul 2010-2011, Hulk a marcat 36 de goluri și a oferit nu mai puțin de 21 de assist-uri. Pentru atacantul lui Porto se bat în acest moment două formații, Chelsea și Manchester City, șefii ambelor grupări considerând că brazilianul are calitățile necesare pentru a evolua în Premier League.
Pentru Chelsea, varianta de rezervă este uruguaianul Radamel Falcao, celălalt golgeter al lui Porto în campania excelentă din sezonul precedent.
Faptul că au retrogradat în liga a doua pentru prima dată în istorie le aduce numai necazuri celor de la River Plate.
Fostul antrenor al Barcelonei, Frank Rijkaard, este începând de miercuri noul selecționer al naționalei de fotbal a Arabiei Saudite. Olandezul a ajuns la un acord cu federația din orientul Mijlociu pentru un salariu anual de 7,6 milioane de euro și va avea ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din 2014.
Arabia Saudită nu avea antrenor din luna ianuarie a acestui an, după concedierea lui Nasser Al Johar, care a stat pe bancă doar nouă zile, el luându-i la rândul său locul fostului tehnician al Rapidului, Jose Peseiro, concediat după primul meci de la Cupa Asiei, pierdut cu 1-2 în fața Siriei.
Un nou mare scandal s-a iscat în Liga I după ce Adrian Porumboiu a lansat acuze asupra mai multor jucători ai formației sale care ar fi „aranjat” un meci la recomandarea impresarilor lor, care ar fi implicați în mafia pariurilor.
Universitatea Cluj se mai și desparte de jucători în această pauză competițională. Mijlocașul francez Habib Balde a plecat din cantonamentul „șepcilor roșii” din Austria și este foarte aproape de a semna cu Tavria Simferopol. Clujenii cer 400.000 de euro ]n schimbul fotbalistului care a sosit la formația ardeleană în vara anului 2010. Balde a mai jucat în Liga I la Ceahlăul.
Dumitru Dragomir și Gigi Becali sunt la cuțite după ultimele declarații tăioase ale celor doi.
După ce patronul vasluian Adrian Porumboiu acuza faptul că jucătorii echipei sale sunt manipulați de impresari inclusiv în scopul trucării de partide, președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, consideră și el că suspiciunile șefului grupării moldave sunt îndreptățite. Porumboiu a făcut referire la un meci disputat în deplasare de FC Vaslui în sezonul 2009-2010 contra Gloriei Buzău și încheiat cu succesul nesperat de categoric al gazdelor, 4-1, pe acest rezultat existând informații că s-ar fi câștigat sume importante din pariuri în Singapore.
„Sunt convins că așa s-a întâmplat, cum zice Adrian Porumboiu. Există o caracatiță care se întinde în mai multe țări, filiera își are originea foarte aproape de noi, aici, în Balcani.
Din păcate aceste aranjamente au pătruns și în Bundesliga. A fost un caz demascat de Alexa și la noi, dar din păcate nu s-a rezolvat nimic. Probabil că au loc și la noi astfel de meciuri”, a spus Mureșan la Sport.ro.
Chelsea a primit permisiunea de a se alătura grupului select de echipe care se luptă pentru semnătura noului star al Braziliei, Neymar, după ce Roman Abramovic le-a înaintat șefilor lui Santos o ofertă de 45 de milioane de euro, atât cât este clauza de reziliere a jucătorului.
Suma a fost oferită de alte 4 formații din Europa, londonezii având de concurat cu Real Madrid, FC Barcelona, Juventus și Anji Makhachkala.
„Cinci cluburi importante din Europa ne-au oferit suma stipulată ca și clauză de reziliere pentru Neymar și le-am dat permisiunea de a discuta cu jucătorul. Atitudinea lor a fost una etică, au venit întâi la Santos, după care au negociat cu tatăl și cu agentul lui Neymar. Anul trecut, atitudinea lui Chelsea a fost diferită, au discutat mai întâi cu reprezentanții fotbalistului și de aceea le-am respins oferta”, a spus președintele Luis Alvaro Ribeiro, președintele lui Santos.
În aceste condiții, câștig de cauză va avea formația care îi va oferi lui Neymar cel mai atractiv salariu, în pole-position aflându-se gruparea londoneză, cu atât mai mult cu cât patronul Roman Abramovic pare dispus să negocieze personal cu atacantul brazilian. „Îl urmărim pe Neymar de mai mult timp și suntem încrezători că îl vom aduce pe Stamford Bridge”, a întărit și o sursă din cadrul clubului londonez, pentru tabloidul The Sun.
Antrenorul român a avut parte de o primire absolut impresionantă la primul antrenament pe care l-a susținut la cârma noii sale echipe, PAOK Salonic. Fanaticii suporteri greci au făcut un tunel uman la intrarea jucătorilor pe teren, aclamându-i și luându-i în brațe ca pe adevărați campioni, ritual ce părea totuși mai degrabă intimidant. Surpriza se putea citi și pe fața lui Boloni, care a înțeles astfel, încă de la primul contact cu galeria, că ambițiile pentru noul sezon sunt uriașe.
Prezent la Iași pentru a primi trofeul Maestrelli, fostul mare atacant italian Giancarlo Antognoni crede că, în ciuda primei impresii, Adrian Mutu a primit o nouă șansă de a se relansa în fotbalul mare după transferul la Cesena.
„Mutu a ales bine acum să plece la Cesena, unde își poate relansa cariera. La Cesena, cred că Mutu va fi privit ca un idol și va avea o atmosferă care nu se găsește la echipele care trag la titlu. Cesena poate fi pentru Adrian Mutu o ultimă trambulină către fotbalul mare”, a spus Antognoni.
După ce comisiile au decis că Adrian Mititelu trebuie să-i plătească 7 milioane de euro lui Victor Pițurcă, FRF a anunțat că formația din Bănie are doar două variante pentru a putea evolua în sezonul viitor al Ligii a II-a: să achite datoria către actualul selecționer sau să ajungă la un consens până pe 20 august.
A fost unul dintre cei mai importanți jucători ai Stelei, iar de la transferul în Italia a reușit să se impună ca titular la echipa de club.
Boxerii David Haye și Vladimir Klitshcko s-au întâlnit astăzi la conferința de presă dinaintea meciului care va avea loc pe 2 iulie, pe arena Imtech din Hamburg.
Confruntarea celor doi pentru obișnuita ședință foto era să se lase cu scântei, în special din cauza britanicului, care a încercat să-l provoace pe rus prin orice mijloace. Reprezentanții presei au avut printre ei și un om inflitrat de Haye, care avea ca scop doar scoaterea din fire a lui Klitshcko, lucru care nu s-a întâmplat în cele din urmă, deși între cei doi au intervenit reprezentanții forțelor de ordine și mebrii staff-urilor. Rusul s-a rezumat doar să își scrie cu pixul în palmă numărul 50, anunțându-l astfel pe adversarul său că va căuta să obțină la Hamburg cea de-a 50a victorie a carierei.
Ajuns celebru și bogat, Lionel Messi, încearcă, ca majoritatea vedetelor, să evite agitația care se formează în jurul său atunci când este recunoscut pe stradă.
După ce mai mulți agenți s-au erijat în reprezentanți ai fundașului român Gabi Tamaș, impresarul în acte al acestuia, Florin Manea, susține că are cunoștință despre interesul lui Lazio pentru jucător, dar spune că negocierile nu s-au finalizat încă. Totodată, Manea spune că un albanez a încercat să pună bețe în roțile mutării, făcându-i reclamă proastă jucătorului.
După ce oferta de 30 de milioane de euro pentru Cesc Fabregas a Barcelonei a fost refuzată de șefii lui Arsenal, catalanii sunt pregătiți să recurgă acum la soluția de rezervă. Conform tabloidului The Sun, spaniolii vor să-i propună mijlocașului să nu se mai prezinte la antrenamente, pentru a le forța mâna șefilor „tunarilor” să accepte și mai puțin decât cele 45 de milioane de euro cerute pentru fotbalist.
Totuși, în ciuda faptului că Fabregas și-a exprimat deschis dorința de a juca la Barcelona, stratagema catalanilor ar putea pica din cauza ezitării jucătorului, care nu ar vrea să își strice imaginea de simbol al grupării londoneze, ci ar căuta mai degrabă o despărțire amiabilă.
Astfel, deși Sandro Rosell nu pare dispus să spargă conturile pentru a-l aduce pe mijlocaș după ce a rezervat deja 30 de milioane de euro pentru Alexis Sanchez, iar conducătorii londonezi nu vor să renunțe la prețul cerut pe jucător, presa engleză și cea spaniolă susțin că există șanse destul de bune să se ajungă la o soluție de compromis care ar conveni ambelor părți: 35 de milioane de euro.
Patronul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, crede că o dată cu vânzarea tuturor drepturilor TV, Mitică Dragomir a scăpat de pericolul detronării din funcție, care plana după ratarea primei licitații.
„Suma obținută este mai mult decât rezonabilă, chiar peste calitatea fotbalului pe care îl oferim celor care plătesc pentru drepturile de televizare. Succesul și eșecul trebuie cuantificat în dreptul celui care se ocupă de chestiunea respectivă, adică Dumitru Dragomir, deși nu ar fi fost chiar numai vina lui, ci s-ar fi aflat pe undeva pe la mijloc.
Probabil, dacă nu își făcea treaba, ar fi fost urecheat de unul sau altul dintre șefii fotbalului românesc. Se întâmplă multe lucruri în fotbalul ăsta care sperie investitorii. Scandalurile și corupția ne trag mult în jos, dar o știm că nu doar la noi au loc”, a spus Porumboiu la Sport.ro.
Finanțatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, susține că întâmpină probleme de efectiv în perioada de pregătire a primei participări din istoria galben-verzilor și dă vina pentru situație pe agenții jucătorilor.
„Celebrul Ghencev a trimis la UEFA o adresă prin care solicită să primească bonusul pentru calificarea în Champions League. Dar banii ăia erau buni de încasat dacă echipa s-ar fi clasat pe locurile 1 sau 2, nu dacă s-a calificat în urma unei decizii administrative.
Același impresar care îl învață astfel de lucruri pe Ghencev îl are și Pouga. El are salariu la zi și a plecat fix în ziua când am plătit ultima tranșă de bani către FC Sevilla în contul transferului său. L-am plătit cu o căruță de goluri pentru două goluri pe care le-a marcat. Cred că impresarii ne-au văzut și că suntem înghesuiți din cauza problemelor pe care le avem cu transferurile și încearcă să profite de asta. Și la Costly tot de la agenți a pornit, este o problemă care poate fi doar foarte, foarte greu de rezolvat. Kuciak întârzie să vină la antrenamente, probabil vrea să îl chemăm cu flori.
Există o mafie a agenților, jucătorii îi ascultă orbește, ar fi în stare să se arunce în cap de pe cea mai înaltă clădire, dacă li se cere acest lucru. Cred că au existat și influențe în ceea ce privește evoluțiile mai slabe ale unora dintre fotbaliști. De fapt, chiar sunt ferm convins de acest lucru, pentru că după meci al nostru la Buzău s-au câștigat mulți bani prin Singapore pe înfrângerea noastr
Retrogradarea lui River Plate a stârnit bucurie în rândurile unei părți a fanilor rivalei Boca Juniors, care au și organizat o ceremonie funerară pentru a marca acest moment, însă simbolul grupării de pe Bombonera, Diego Armando Maradona, adoptă o atitudine absolut surprinzătoare.
„Butoiașul atomic” susține că și-a mandatat avocatul să depună o plângere judiciară împotriva conducerii grupării „milionarilor” și a lui Julio Grondona, șeful Federației Argentiniene de Fotbal, acuzând gestiunea frauduloasă a clubului River Plate, acte comise cu complicitatea sau cu omisiunea forului suprem din Țara Tangoului.
„Aceste acte de corupție au dus la retrogradarea dramatică a echipei. Având în vedere dovezile, este necesară implicarea justiției”, a spus Maradona.
Fostul atacant al Politehnicii Timișoara, Ianis Zicu, este văzut ca o adevărată vedetă de către fanii și conducerea lui ȚSKA Sofia, bulgarii fiind extrem de încântați de faptul că au reușit să pună mâna pe golgeterul României. Fotbalistul și-a exprimat dorința de a repeta performanța din sezonul precedent și în campionatul țării de la sud de Dunăre.
„Dorința mea este de a ridica multe trofee deasupra capului în tricoul lui ȚSKA. Sper, totodată, să marchez și multe goluri, pentru a deveni golgeter și în Bulgaria. Am avut și alte oferte, din Germania, Italia și de la 3 cluburi din România, dar am ales să vin la Sofia.
Vreau să îi bucur pe fanii lui ȚSKA cu multe goluri și la finalul campionatului cu un nou titlu de campioană”, a declarat Zicu la prezentarea oficială, completând că singurul lucru pe care îl cunoaște despre rivala Levski este faptul că a învins-o pe Dinamo într-un meci din Cupa UEFA disputat în urmă cu 6 ani.
Sătul de cheltuielile cu arena din Ghencea, Gigi Becali a hotărât să mute echipa pe „Național Arena” din sezonul viitor.
Că Brazilia este o țară populată de oameni fără inhibiții, o știe toată lumea. Că locuitorii Țării Cafelei își manifestă lipsa de pudoare peste tot nu era însă un lucru chiar foarte cunoscut. O mostră a fost oferită chiar în pauza unei partide de volei, când un cuplu a fost surprins de camerele TV în timp ce făceau ceea ce părea o partidă de sex oral. Totuși, nici reluările nu au demonstrat dacă a fost sau nu a fost pe bune 🙂
Proaspăt transferat de CS Mioveni, Adrian Neaga susține că nu va avea nicio problemă să o înfrunte pe Steaua, echipa sa de suflet, mărturisind că nu se mai simte aproape deloc legat de ceea ce înseamnă acum gruparea din Ghencea:
„Pentru mine nu o să fie ciudat să întâlnesc Steaua. Nu mă mai leagă nimic de echipa de azi. Dintre jucătorii care sunt acum în lot am jucat doar cu Bănel. Nu am nici o revanșă de luat. În orice caz, când va veni meciul cu Steaua, o să dau tot ce e mai bun din mine ca să învingem.
La Mioveni îmi propun, în primul rând, să fiu sănătos. Apoi să pot evolua cât mai mult posibil. De goluri nu promit nimic. Asta este meseria lui Tănasă, eu cu Dică o să încercăm să îi dăm cât mai multe pase de gol. Cât o să suflu și o să mă țină picioarele, o să joc fotbal. Când o să văd că nu mai pot, o să mă retrag singur, nu o să aștept să îmi zică cineva acest lucru”, a spus Neaga pentru Puterea.
Retrogradarea lui River Plate după 110 ani de existență a declanșat nu doar furia suporterilor „milionarilor”, ci și a oamenilor din presa argentiniană. Un episod fără precedent în istoria recentă a fotbalului s-a petrecut în minutele de final ale partidei River-Belgrano, atunci când comentatorul meciului și-a ieșit pur și simplu din fire și a început să-i ia la înjurături pe șefii clubului, care au permis contraperformanța ce a uimit lumea fotbalului mondial. Omul a fost temperat de colegul de microfon, însă replica sa a fost extrem de relevantă pentru trăirea din acel moment: „Nu îmi mai pasă!”
Paszkany vede Oțelul lui Munteanu în lupta la titlu, îl critică pe Jean Pădureanu și nu-l iartă nici pe Răzvan Lucescu.
Mai bine de 1 milion de euro pune Arpi la bătaie numai pentru Jorge Costa să readucă titlul la Cluj și să ducă CFR-ul în Liga Campionilor la anul!
CFR a avut 15 milioane buget declarat sezonul trecut dar a terminat pe 10. Acum, cât e? L-ați redus? Nu! Teoretic, e fără limită. Practic, depinde de rezultate
Olympique Marseille ar putea fi viitoarea destinație a atacantului togolez Emmanuel Adebayor. Real Madrid nu și-a activat opțiunea de cumpărare cifrată la 16 milioane de euro, iar fotbalistul african se vede nevoit să revină la antrenamentele lui Manchester City, formație la care de asemenea nu își mai găsește locul.
Marseille negociază în aceste zile cu AS Roma transferul lui Lucho Gonzalez, iar în cazul în care se va materializa această mutare, vor începe și negocierile pentru Adebayor, care cere un salariu anual de 680.000 de euro anual. Totodată, președintele Vincent Labrune nu a negat faptul că este interesat și de readucerea lui Didier Drogba pe Velodrome, și el intrat în digrație la Chelsea.
Este clar: Junior Moraes își va continua cariera la ȚSKA Sofia, iar orice portiță spre un transfer al său la Steaua pare să fie închisă.
După ce ieri a fost prezentat oficial și aclamat de câteva sute de fani, brazilianul a participat astăzi la primul antrenament în tricoul noii sale formații, la care de asemenea au asistat câțiva ultrași.
Aceștia i-au scandat numele lui Moraes, după care i-au transmis în limba bulgară să marcheze două goluri în derby-ul cu rivala Levski Sofia.
Cum fostul atacant al Gloriei Bistrița nu înțelegea, de traducere s-a ocupat conaționalul său, Michel Platini, iar mesajul a părut să-l încânte, el zâmbindu-le fanilor lui ȚSKA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER