Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a acuzat ofsaid la faza golului decisiv marcat de Paraschiv în meciul cu Victoria Brănești, spunând o dată în plus că există interese ca Oțelul să iasă campioană.
„A fost ofsaid și la meciul trecut al Oțelului, acum la fel. Toate comentariile cad în deșertăciune, nu mai contează dacă zi eu că a fost ofsaid. Cineva vrea să demonstreze că o echipă de locurile 6-7 poate să ia titlul în Liga I și pînă acum îi reușește. Dacă era o fază grea, mai ziceam, dar ce se întâmplă acum nu are treabă cu sportul”, a spus Adrian Porumboiu la gsptv.
Interdicție fără precedent în Formula 1 după Marele Premiu al Turciei! Câștigătorul întrecerii, neamțul Sebastian Vettel, a fost singurul om de pe podium care nu a avut voie să bea din șampania tradițională care i-a fost înmânată de către organizatori pe motiv că este prea tânăr, scrie autoevolution.ro.
Totusi, pilotul german nu a ținut cont de interdicția turcilor și a băut două-trei guri din sticlă, sub imperiul euforiei create de victoria din cursă.
Campionul mondial are numai 23 de ani, iar legea din Turcia spune că trebuie să ai cel puțin 24 de ani pentru a putea bea alcool. Astfel, Vettel ar fi trebuit să se mulțumească numai cu stropirea celor din jur cu șampanie.
„Acest lucru a fost precizat și în ședința cu piloții ce a avut loc înaintea cursei. Legea prevede că vârsta minimă pentru a bea alcool e de 24 de ani, iar el are numai 23”, a declarat șeful Red Bull Racing, Christian Horner.
Pachetul de legi care îngrădește accesul la băuturile alcoolice a fost adoptat în prima parte a acestui an de către turci, mișcarea fiind aspru criticată de către opoziția de la Istanbul pe motiv că încearcă să impună cu forța populației valorile islamice.
Nu doar Vettel a fost victima legilor din Turcia, „prohibiția” la alcool obligând unele dintre echipe să renunțe la reclamele cu producătorii de băuturi alcoolice de pe combinezoane sau monoposturi.
CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat pe teren propriu în compania celor de la Gloria Bistrița. Elevii lui Alin Minteuan au fost conduși cu scorul de 2-0 la pauză, revenind în repriza secundă și egalând.
Portarul Sportului Studențesc, Vladimir Niculescu, și-a revenit după accidentarea suferită în partida cu CFR Cluj, când și-a dislocat umărul, și va începe recuperarea. Goalkeeperul a efectuat terapie specifică la Spitalul Colentina și a reînceput antrenamentele normale, iar în 4 săptămâni va fi din nou apt de joc.
Proaspăt campion cu Șahtior Donețk, Mircea Lucescu anunță că nu se gândește nicio clipă să renunțe la banca tehnică a grupării ucrainene. De asemenea, antrenorul român a vorbit și despre situația lui Răzvan Raț, asigurând că între el și fundaș nu există niciun conflict.
„Ei știu cum să stârnească interesul publicului și să provoace această apartenență la culorile clubului. Șahtior își clădește propria istorie. Ne propunem să câștigăm din nou ce am câștigat și în acest an, pentru că nu e în regulă să reușești o perfomanță singulară. Sunt mulțumit că Șahtior a fost din nou declarată cea mai bună echipă a Estului Europei.
Răzvan Raț este mulțumit de situația de la Șahtior, a jucat în majoritatea meciurilor, salariul i s-a mărit constant în cei 7 ani de când este cu mine, deci totul este în regulă. Dacă un jucător nu este mulțumit de mine sau de condițiile de la echipă, atunci este liber să plece, dar nu este cazul. La Barcelona l-am certat pentru că nu respectase indicații elementare.
Nu discut despre oferte din Turcia, nu am de ce să plec de la Șahtior, unde am toate condițiile. Nu o să mă duc nicăieri, nici în Italia, nici nicăieri”, a spus Mircea Lucescu la gsptv.
Atenționați de Adrian Mititelu să nu evolueze împotriva Craiovei în meciul de luni, Valerică Găman și Ștefan Bărboianu s-au conformat și nu vor face deplasarea în Bănie alături de lotul lui Dinamo.
În cursul după amiezii de duminică, cei doi au părăsit cantonamentul de la Săftica, fiind învoiți de antrenorul Ioan Andone, care a fost de acord împreună cu șefii clubului să nu pună o presiune suplimentară pe fotbaliștii sosiți în iarnă de la Universitatea Craiova.
„Nu știu dacă Bărboianu și Găman vor juca împotriva noastră, e decizia dinamoviștilor, dar mai bine ar fi să nu evolueze, sper să aibă bunul simț să nu intre pe teren”, spunea Mititelu după meciul lui Dinamo cu CFR Cluj (1-2).
Citește mai multe despre acest caz în ediția tipărită a ProSport de luni!
Andrei Voronin, fost jucător la Leverkusen și Liverpool, a înscris cel mai frumos gol al etapei din Rusia, în partida pe care echipa sa, Dinamo Moscova, a disputat-o pe teren propriu în compania rivalei ȚSKA Moscova (1-2).
În minutul 45 al meciului, ucraineanul a tras atât de tare din marginea careului mare, încât portarul Akinfeev nu a avut timp să schițeze nici măcar un gest. S-a terminat 2-2, celelalte goluri fiind marcate de Lomic (90), respectiv Ignashevich (4) și Doumbia (81).
Mijlocașul român Adrian Ropotan a intrat și el pe teren în minutul 46 al partidei, în locul lui Smolov.
Barcelona domină în acest moment fotbalul european cu o echipă formată în majoritatea ei din jucători proveniți din propria pepinieră, iar acest fapt a schimbat adânc politica șefilor clubului catalan. Ca atare, investițiile în centrele de juniori au devenit tot mai importante, iar rezultatele nu u întârziat să apară. Barcelona a trecut de rivala Real Madrid și la nivel de juniori și a devenit campioană a Spaniei și la categoriile de vârstă inferioare, ocazie cu care a ieșit la rampă un jucător pe care presa spaniolă îl aseamănă cu Messi, dar care aduce ca stil de joc mai degrabă cu un alt fost star al Barcei, Ronaldinho.
Rafa Alcantara, cunoscut drept Rafinha, este fiul cel mic al celebrului brazilian Mazinho și fratele lui Thiago Alcantara, jucător aflat deja în lotul lărgit al echipei mari. Tânărul atacant sud-american în vârstă de 18 ani a învins de unul singur Real Madrid în finala campionatului, marcând toate cele trei goluri ale formației sale, învingătoare cu 3-1. Rafinha deține și cetățenia spaniolă, el evoluând deja pentru echipele U16, U17 și U19 ale naționalei iberice.
Violențe incredibile în Turcia, înainte de partida dintre Bursaspor și Beșiktaș! Fanii celor două echipe s-au ciocnit pe străzile din Bursa cu două ore mai devreme de fluierul de start al meciului, fiind despărțiți de intervenția în energică a forțelor de ordine. Scenele de luptă de pe străzile orașului, care păreau desprinse din filmele de război cu invaziile otomane, au durat zeci de minute, cetățenii obișnuiți fiind șocați de duritatea incidentelor. 34 de persoane au fost rănite, dintre care 9 polițiști, în vreme ce meciul a fost suspendat.
Văzut drept principala atracție a perioadei de transferuri din această vară, galezul Gareth Bale a fost scos din circuit pentru cel puțin 6 luni de o accidentare groaznică suferită în timpul meciului cu Blackpool (1-1).
Scoțianul Charlie Adam a intrat violent la super-mijlocașul lui Tottenham, îndoindu-i acestuia piciorul într-un mod îngrozitor, care i-a făcut pe medicii grupării londoneze să creadă că este vorba despre o fractură. Verdictul urmează să fie pronunțat în cursul zilei de duminică sau, cel mai târziu, luni, însă în mod cert Bale va rata restul sezonului și va putea fi apt, cu noroc, abia la startul următoarei stagiuni.
„Nu am avut nicio intenție să-l accidentez pe Gareth, eu sunt unul dintre jucătorii cărora le place să vadă fotbaliștii de valoare pe teren, iar e unul dintre aceștia. Am vrut doar să joc balonul, mi-a părut extrem de rău să-l văd ieșind accidentat”, a spus agresorul Charlie Adam după meci.
Fostul tehnician al Rapidului, Marius Șumudică, le cere șefilor din Giulești să-i plătească restanțele salariale.
„Sunt neplătit de 5 luni, tot încerc de câteva zile să îmi iau banii, dar mă amână de fiecare dată cu câte o săptămână. Am semnat o hârtie prin care acceptam amânarea aceste plăți, pentru că era vorba despre Rapid. Am refuzat să depun plângere la LPF, dar până la urmă tot trebuie să primesc acești bani”, a spus Marius Șumudică la gsptv.
Brazilianul Eder Bonfim a plecat din România sâmbătă, după ce și-a reziliat contractul cu Steaua, dar spune că nu exclude o revenire în Liga la una dintre rivalele grupării din Ghencea, în cazul în care va primi o ofertă. Totodată, sud-americanul i-a aruncat o ultimă săgeată antrenorului Sorin Cîrțu.
„Nu e frumos să plec așa de la o echipă. Am greșit, dar poate este mai bine să plec acum de la Steaua. Cred că aș fi putut să fac mai multe. Cu Lăcătuș am jucat mai bine, de când a venit Cîrțu am evoluat mai slab. Aș merge și la Dinamo sau Rapid fără probleme, sunt profesionist”, a spus Bonfim.
Dinamo și Rapid au învins Steaua pe teren propriu în această primăvară cu același scor, 1-0, dar succesele s-au dovedit mai mult decât victorii de orgoliu în fața marii rivale din Ghencea. Atât „câinii”, cât și giuleștenii, au întâmpinat probleme cu fanii în retur, aceștia fiind nemulțumiți de ratarea majorității obiectivelor de către favoriți. Dacă în „Groapă” protestul s-a manifestat prin absenteismul spectatorilor, în Giulești tensiunea se manifesta sub forma huiduielilor adresate jucătorilor și staff-ului tehnic.
Toate acestea au dispărut, însă, ca prin farmec odată cu victoriile în fața Stelei. trei mii de fani dinamoviști au revenit în tribune la meciul cu CFR Cluj (primul cu porțile deschise după meciul cu Steaua), iar atitudinea lor față de jucători a fost una pașnică, chiar dacă rezultatul înregistrat la final le era defavorabil (1-2). Singurul luat în colimator a fost tehnicianul Ioan Andone, contestat de mai multă vreme de galeria roș-albilor.
În Giulești, lucrurile au stat precum în Groapă. În ciuda egalului nesatisfăcător pe care favoriții l-au „reușit” acasă în fața lui FCM Târgu Mureș (1-1) și care pune în pericol locul de cupă europeană al giuleștenilor. Rapidiștii i-au aclamat la final pe jucători și pe antrenorul Marian Rada, dar nu l-au uitat nici pe fostul tehnician al grupării de lângă Podul Grant, Marius Șumudică.
AC Milan a câștigat sâmbătă seară cel de-al 18-lea titlu din istorie după o remiză pe terenul Romei (0-0), care le-a asigurat și matematic supremația în Italia cu două etape înaintea finalului.
Party-ul de la finalul partidei de pe Olimpico s-a mutat câteva ore mai târziu pe stadionul San Siro din Milano, oraș unde deja mii de fani încinseseră atmosfera în celebra Piață a Domului.
Atracția serii a fost îmbrățișarea publică dintre brazilianul Pato și Barbara, fiica premierului Italiei și patronul Milanului, Silvio Berlusconi, cei doi formând cel mai în vogă și mediatizat cuplu din Peninsulă.
Dinamovistul Gabriel Torje a dat vina pe oboseala acumulată în acest retur pentru eșecul suferit în fața CFR-ului și spune că atenția sa și a colegilor trebuie îndreptată nu doar spre Cupa României, ci și spre ocuparea locului 4 în campionat.
„S-a acumulat oboseala, dar nu este o scuză, chiar dacă jucăm din 3 în 3 zile. De la început, obiectivul a fost câștigarea Cupei României, dar sper și la locul 4. Meritam să fim chiar mai sus în acest sezon”.
Întrebat dacă știe ce s-a întâmplat pe data de 7 mai, mijlocașul a răspuns timid: „Nu știu….a ars peluza în Ghencea, cumva?”
Mijlocașul dinamovist Cătălin Munteanu spune că, după cele două eșecuri ce au urmat victoriei din Ghencea, echipa sa trebuie să fie foarte atentă să nu piardă locul de Europa League, avertizând că finala Cupei nu reprezintă o garanție pentru realizarea acestui obiectiv.
„Am pierdut trei puncte importante în lupta pentru Europa League. Noi am ratat mai multe ocazii în prima repriză, a doua a fost mai slabă, dar și așa am avut un ofsaid incorect arătat la Dănciulescu. Trebuie să ne asigurăm cât mai repede din clasament un loc de cupă europeană, pentru că nu se știe ce vom face în finala Cupei României. Avem un avantaj în semifinala cu Gloria Bistrița, dar trebuie să fim atenți. Cred că la Mediaș am pierdut cu ghinion, la fel și azi, am jucat bine doar o parte, nu cred că ne-a luat capul succesul din Ghencea, ci a fost vorba mai degrabă de oboseală”, a spus Munteanu la gsptv.
Patronul Craiovei, Adrian Mititelu, le-a sugerat din nou jucătorilor dinamoviști Ștefan Bărboianu și Valerică Găman să nu evolueze în meciul de luni, cu Universitatea, după care a lansat o nouă tiradă la adresa fostului tehnician al oltenilor, Victor Pițurcă.
„Dinamo a fost de nerecunoscut în meciul cu CFR Cluj, dar nici nu au fost lăsați de adversari să joace, cel puțin în cea de-a doua repriză. Nu știu dacă Bărboianu și Găman vor juca împotriva noastră, e decizia dinamoviștilor, dar mai bine ar fi să nu evolueze, sper să aibă bunul simț să nu intre pe teren.
Infractorul ăla de Pițurcă spune că îmi ia el jucătorii, echipa…stai, bă, barbugiule, liniștit. El mi-a făcut un ditamai prejudiciul împreună cu Mitică Dragomir. Se pregătește un complot mare, se urmărește modificarea statutului Ligii, care interzice adresarea la instanțele civile. Luni se va organiza un comitet special tocmai pentru acest lucru. Pițurcă e un pericol public, un gangster”, a spus Mititelu la Fanatik Show.
Marcatorul golului dinamovist, Ionel Dănciulescu, este conștient că formația sa a suferit o cădere după succesul din Ghencea, dar speră ca totul să se remedieze odată cu câștigarea Cupei României.
„Am avut o primă repriză foarte bună, am dominat, însă a doua le-a aparținut. Acum trebuie să mergem să câștigăm la Craiova, deoarece lupta pentru Europa League se complică. Nu trebuia să pierdem astăzi.
Nu știu dacă am fost euforici după victoria din Ghencea. La Mediaș am egalat în minutul 90, dar nu am știut să ținem de rezultat și am pierdut și acolo un punct.
Până la urmă, poate victoria CFR-ului e meritată. Noi ne doream locul patru, dar sper ca această înfrângere și cea cu Gazul să ne motiveze și să arătăm altfel în meciul de la Craiova. Sper să o vedem pe Dinamo din prima repriză de azi.
Nu suntem încă în finala Cupei. Mai e mult până acolo. Am înțeles că Oli nu prea se implică, dar este un atu pentru ei venirea sa. Nu mă simt bine deloc să fim pe această poziție, dar noi suntem principalii vinovați. „, a spus Dănciulescu la gsptv.
Jose Mourinho a intrat în silenzio stampa după aflarea decizie UEFa de a-l suspenda cinci etape în urma declarațiilor făcute după partida cu FC barcelona din prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor (0-2). Informația a fost făcută publică de către secundul portughezului, Aitor Karanka, acesta anunțând că The Special One va mai apărea în fața presei doar după ce va primi explicații oficiale privind motivele pentru care a fost sancționat de forul continental.
„La nivel particular, Mourinho își va căuta dreptatea până la final. El nu vrea să vorbească acum tocmai din această cauză, pentru că va merge în justiție. Deja a trecut totul, ne mai rămân doar partidele din campionat și trebuie să ne concentrăm pe ele. Ideea este că până nu se vor specifica motivele pentru care a fost suspendat de către UEFA, nu va mai apărea în vreo conferință de presă. Jose se simte sprijinit de club în demersul său”, a spus Karanka.
Fostul mare antrenor al Stelei, Emerich Ienei, este încrezător că venirea lui Cosmin Olăroiu le poate crește moralul jucătorilor roș-albaștri.
„Mă doare sufletul când văd unde s-a ajuns în ziua de azi. Eu nu sunt pentru a schimba antrenorii de pe o zi pe alta, dar Olăroiu e crecut de Steaua și el poate să ridice mai ales starea psihică. După ultimele rezultate, cred că aici e baiul cel mai mare. Jucătorii nu mai rezistă la presiunea patronului, a publicului”, a declarat Ienei.
Membrii Stelei ’86 au fost reuniți vineri la Cercul Militar Național într-o festivitate organizată de Ministerul Apărării, ocazie cu care au celebrat 25 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Emerich Ienei, antrenorul echipei de aur a roș-albaștrilor, le-a fost extrem de recunoscător organizatorilor, însă în finalul discursului nu s-a putut abține să nu trimită o săgeată în direcția șefilor steliști, care nu au făcut în acest an niciun efort pentru a aniversa marea perfomanță.
„Este o zi extrordinară și țin să-i mulțumesc ministrului Oprea că a realizat această festivitate pentru echipa care a reușit o performanță în premieră în 1986, devenind prima echipă din estul Europei care cucerea Cupa Campionilor. A fost greu, dar abia spre finală ne-am dat seama că putem obține un succes istoric. O echipă nu poate fi de aur, decât dacă reușește să obțină trofeul suprem, iar pentru asta le mulțumesc băieților. De asemenea, mulțumesc Armatei că a avut grijă de noi, ssper ca și clubul să își aducă aminte cândva de echipa asta, pentru că până acum nu a prea făcut-o”, a spus Emerich Ienei în finalul festivității.
Singurul gest făcut de actuala conducere a Stelei pentru sprijinirea sărbătorii fostelor glorii a fost cedarea trofeului Cupei Campionilor: „A venit Duckadam la mine și i-am dat Cupa pentru că îl respect prea mult ca să nu fac acest gest pentru el”, a spus Gigi Becali la Sport.ro.
Sambata 7 Mai si Duminica 8 Mai in magazinul Media Galaxy din Cluj este locul de intalnire al teranilor, protossilor si zergilor.
Gigi Becali a lăsat de înțeles că l-a avut pe lista de transferuri pe mijlocașul dinamovist Gabriel Torje, dar că acesta nu poate fi adus în Ghencea de impresarul Giovani Becali din cauza unei super-oferte pe care jucătorul o are de la o echipă din străinătate.
„Nu pot să vorbesc despre Torje, pentru că nu este corect. În momentul ăsta, e cel mai bun fotbalist pe postul lui. Nu ar fi fost nicio problemă să-l aduc la Steaua, dacă Giovani nu ar avea o ofertă mai mare din străinătate pentru el, atunci ar veni în Ghencea fără probleme”, a spus Gigi Beceali la Sport.ro.
Patronul Stelei, Gigi Becali, a anunțat în direct încă un transfer pentru sezonul viitor, după Gabi Matei de la Pandurii, Mihai Costea de la Universitatea Craiova și Raul Rusescu de la Unirea Urziceni.
Jose Mourinho a fost suspendat pentru cinci etape de UEFA pentru declarațiile incediare făcute după meciul din manșa tur a semifinalelor Ligii Campionilor, disputată de Real Madrid în fața rivalei FC Barcelona (0-2). Una dintre ele a fost deja ispășită, The Special One văzând partida retur de pe Camp Nou din camera de hotel.
Antrenorul portughez a scăpat ușor, în condițiile în care toată lumea se aștepta ca acesta să nu mai stea pe bancă în cupele europene până în primăvara anului 2012.
Conform presei portugheze, Mourinho va face apel la decizia forului continental, fiind dispus să meargă chiar și până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru a-și căuta dreptatea.
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că antrenorul Cosmin Olăroiu va pregăti echipa în următoarele două săptămâni, până la sfârșitul actualului sezon, în locul lui Sorin Cîrțu, urmând ca în acte Gabriel Caramarin să ocupe funcția de principal.
„Am vorbit cu Olăroiu, e acum lângă mine. Caramarin va fi antrenor în acte, dar Olăroiu va conduce antrenamente pentru astea două săptămâni. Nu-i e vorba de niciun ban. E fratele meu și vine să mă ajute. Nu se pune problema de bani între noi. El a zis să nu se speculeze mai departe, pentru că va antrena echipa doar pentru astea două săptămâni. El va fi antrenorul echipei, se va ocupa de antrenamente”, a spus Becali.
Atacantul dinamovist Liviu Ganea a declarat, joi, într-o conferință de presă, că echipa sa va lupta pentru victorie în partida cu CFR Cluj, rezultat ce i-ar permite să depășească formațiile Rapid și Steaua în clasamentul Ligii I.
„Nu prea ai timp să suferi prea mult după un meci, pentru că la câteva zile a venit meciul cu CFR Cluj. A fost o dezamăgire mare pentru că după ce înscrii un gol în minutul 92 te aștepți să se termine 1-1, dar s-a întâmplat să luăm golul ăla mai târziu. CFR are orgoliul rănit și cred că nici locul în clasament nu îi onorează pe ei. Cred că trebuie să luăm cele trei puncte, pentru că Rapid are două puncte mai mult și Steaua e egală cu noi. Avem nevoie de ele pentru a rămâne acolo. E un meci de orgoliu, vom lupta pentru noi, e eventuală victorie ne-ar duce în fața Rapidului și a Stelei. Anul acesta au fost fluctuații de formă la orice echipă și la CFR s-a simțit destul de mult, au avut multe rezultate slabe”, a declarat Ganea.
Partida Dinamo-CFR Cluj, din cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 20.20.
Sursa: Mediafax
George Țucudean consideră că victoria Rapidului în Ghencea avantajează echipa sa: „Am prins repriza a doua de la meciul dintre Steaua și Rapid, e un scor care ne avantajează, dar păcat că am pierdut cu Gaz Metan. Acum sperăm să câștigăm cu CFR Cluj și totul va fi bine. Anul trecut juca altceva CFR, anul ăsta chiar și noi am avut și meciuri bune și rele. Normal că ne gândim și la campionat, ne dorim să câștigăm toate meciurile, dar și cupa este importantă, trebuie să câștigăm acest trofeu, avem șanse mai mari aici”.
Jose Maria Orobitg, agentul tehnicianului echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, a declarat pentru calciomercato.it că antrenorul mai are un an de contract cu gruparea catalană și nu există posibilitatea ca el să plece la alt club în această perioadă.
„Nu este nimic concret, sunt doar speculații de presă. Guardiola mai are un an de contract cu Barcelona și nu există nicio posibilitate ca el să plece la altă echipă acum. Este o persoană corectă și și-a respectat întotdeauna contractele. Dacă i-ar plăcea să ajungă în Italia? Vom vedea ce se va întâmpla în 2012, dar în acest moment este inutil să speculăm”, a spus Orobitg.
Cotidianul Gazzetta dello Sport a notat, joi, că Internazionale Milano are un plan pentru a-l aduce la conducerea tehnică, în luna iunie, pe antrenorul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola.
Antrenorul catalan și-a manifestat în mai multe rânduri dorința de schimbare și faptul că perspectiva câștigării pentru a doua oară a Ligii Campionilor ca antrenor ar putea duce la plecarea sa de la echipa din Barcelona.
Jurnalul a menționat că Guardiola ar avea și un mare aliat la Inter: fotbalistul camerunez Samuel Eto’o, care îl poate ajuta pe spaniol să se adapteze în Italia. Potrivit cotidianului, un rol important în operațiunea ce are ca scop obținerea serviciilor lui Guardiola l-ar putea avea și fostul internațional italian Roberto Baggio, la care tehnicianul a făcut referi
Patronul Astrei, Ioan Nicolae, a confirmat înțelegerea cu Gigi Becali pentru transferul mijlocașului Laurențiu Marinescu și spune că va încerca și achiziționarea altor jucători din Ghencea:
„Este adevărat că am discutat cu domnul Becali despre Marinescu. Sunt bun prieten cu Gigi și mai sunt câțiva fotbaliști care ne interesează. Brandan nu o să vină. Oricum, eu sper că după ce am ajuns la un acord cu patronul Stelei pentru Marinescu, să mă înțeleg și cu băiatul”, a spus Ioan Nicolae pentru ProSport.
Gabi Boștină s-a arătat surprins de decizia lui Florian Walter de a-l numi în funcția de vicepreședinte al clubului începând din luna iunie, însă spune că funcția îl onorează.
„Sunt onorat, mă bucură foarte mult să văd că U Cluj dorește să se bazeze pe mine și în viitor. Indiferent dacă voi căra geanta cu echipament sau servieta, voi încerca să îmi fac datoria cât mai bine. Nu vreau să mă retrag, mai am un an de contract ca jucător și vreau să-l duc până la bun sfârșit”, a spus Boștină pentru ProSport.
Patronul Astrei, Ioan Nicolae, a fost prezent astăzi la palatul lui Gigi Becali din Aleea Alexandru pentru a încerca să obțină acordul omologului din Ghencea în ceea ce privește transferurile din vară ale jucătorilor Laurențiu Marinescu și Pablo Brandan. Șeful prahovenilor nu a reușit însă decât achiziționarea primului dintre aceștia, Becali nedorind deocamdată să se despartă de argentinian.
„Da, m-am înțeles cu Nicolae pentru Marinescu, Brandan nu pleacă”, a confirmat patronul Stelei.
Finanțatorul Universității Cluj, Florian Walter, a confirmat faptul că din luna iunie Gabriel Boștină va fi noul vicepreședinte al clubului, în paralel cu cariera de fotbalist, devenind primul personaj din fotbalul românesc care va concomitent aceste două funcții.
„Așa este, Gabi va fi vicepreședinte și membru în Consiliul de Administrație, este unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care îi cunosc, știe 3-4 limbi străine la perfecție, cred că ne va ajuta foarte mult din această postură”, a declarat Walter pentru ProSport.
Președintele Universității Cluj, Florian Walter, a luat astăzi o decizie în premieră pentru fotbalul românesc. Șeful șepcilor-roșii a decis ca din vară să-l promoveze pe Gabriel Boștină în funcția de vicepreședinte al clubului! Cunoscut drept unul dintre fotbaliștii cu cel mai ridicat IQ din Liga I, acesta va face parte și din Consiliul de Administrație, devenind direct implicat în deciziile care vor privi viitorul formației clujene.
Fostul jucător și antrenor al Stelei, Anghel Iordănescu, și-a exprimat dorința ca jucătorii actuali din lotul roș-albastru să participe la sărbătoarea formației din ’86, pentru a împrumuta din spiritul echipei câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni.
„S-au făcut investiții masive în acest sezon, dar nu se văd roadele, din păcate. Gigi va trebui s-o ia de la capăt cu reconstrucția în această vară. Mi-aș dori ca la aniversarea a 25 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor, pe care o vom face în această săptămână, să fie invitați și actualii jucători ai Stelei. Poate așa, un Bănel Nicoliță, Gardoș sau Tănase ar înțelege mai bine ce înseamnă marea performanță. Asta este însă o părere personală, nu le sugerez eu nimic șefilor de la Steaua”, a spus Iordănescu la gsptv.
Antrenorul secund al Stelei, Gabriel Caramarin, crede că Sorin Cîrțu va reveni asupra deciziei de a demisiona și crede că decizia de după meciul cu Rapid a fost doar exprimarea supărării cauzate de eșecul din derby.
„Cu siguranță se va răzgândi. Era normal să fie supărat aseară, după meci, dar noi îl susținem și sperăm să rămână. Trebuie să facem o analiză pertinentă după eșecurile din derby-uri. Suntem echipa care aduce cele mai multe mingi în careul advers, dar din păcate nu reușim să finalizăm”, a spus Caramarin la Sport.ro.
Roș-albaștri au pierdut încă un derby al Capitalei, 0-1 cu Rapidul, iar echipa din Ghencea riscă să nu joace în sezonul viitor al cupelor europene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER