Tehnicianul lui Poli Timișoara, Dușan Uhrin jr, își îndeamnă elevii să fie prudenți în meciul pe care îl vor susține mâine contra Astrei, bucurându-se totodată că îi va avea din nou la dispoziție pe Bourceanu și Zicu.
„Jucăm acasă, ne dorim să câștigăm. Ne-am dori să fim susținuți de suporteri, dar la această oră e foarte greu să se umple stadionul. Astra stă foarte bine pe părțile laterale și în față au un jucător de excepție, Miranda. În ultimele meciuri au marcat și din faze fixe. Noi trebuie să fim atenți la contraatacurile lor rapide. Ne dorim să jucăm ofensiv de la început. Ne dorim să câștigăm, așa că nu avem cum să nu atacăm.
Nu știu dacă va fi un meci greu, dar ce știu e că depinde de noi. Eu sunt încrezător că ne vor susține spectatorii, chiar dacă nu vor fi la fel de mulți ca la meciul cu Steaua. Cred că este un altfel de meci.
Avem probleme mari, e adevărat, dar vom vedea mâine care va fi situația jucătorii care acuză accidentări, am pierdut multă putere după meciul cu Steaua. În mod sigur vor reveni Zicu și Bourceanu și asta ne va ajuta.
Unele accidentări au apărut pe parcursul antrenamentelor, altele pe parcursul meciurilor. Nu avem accidentări musculare. Fac parte din joc”.
Uhrin nu se arată descurajat de faptul că echipa sa nu a reușit mai mult de un egal în fața Stelei: „Acest campionat este lung. Această remiză ne-a avansat cu un punct înainte, a fost un ajutor spre drumul nostru în fruntea clasamentului”.
Cehul spune că nu așteaptă un rezultat anume
Managerul sportiv al Politehnicii Timișoara, Daniel Stanciu, i-a înțepat din nou pe adversarii echipei sale care, în opinia sa, se aliază și în afara terenului pentru a opri gruparea bănățeană din drumul către primul titlu din istorie.
„Lupta pentru câștigarea campionatului nu se duce numai pe teren. S-a văzut ce arbitraj am avut sâmbătă și ce atacuri au apărut în presă. Unii au ajuns de la cules de căpșuni sau portocale să lucreze la cluburile de fotbal. Deranjează pe foarte multă lume că reprezint Timișoara. Cred că suntem singuri împotriva tuturor, ați văzut ce declarații de coaliții se fac, orientări și reorientări de ultimă clipă”.
UPDATE 19:30: Naționala U17 a României și-a aflat adversarii de la Campionatul European din Serbia (3-15 mai). Tricolorii au fost repartizați în grupa B, alături de Germania, Olanda și Cehia.
După ce a anunțat că timpul petrecut pe banca tehnică a Barcelonei se apropie de sfârșit, lăsând să se înțeleagă faptul că acesta va fi ultimul sezon la cârma grupării blau-grana, ofertele au început să curgă pe adresa lui Josep Guardiola. Tehnicianul în vârstă de 40 de ani este dorit la AS Roma de către noul patron al grupării capitoline, impresarul american Thomas DiBenedetto, care precizează însă că va insista pentru aducerea spaniolului numai dacă giallorossi, în prezent pe locul al șaselea în Serie A, se vor clasa la finalul sezonului pe o poziție care să le permită accesul în Liga Campionilor.
Intenția șefului romanilor s-ar putea lovi însă de o promisiune pe care Guardiola i-ar fi făcut-o soției sale, și anume că va renunța la antrenorat pentru măcar un an după ce va pleca de la FC Barcelona, pentru a petrece mai mult timp alături de familia sa, anunță Corriere dello Sport.
Tehnicianul catalan mai este dorit și de Chelsea pentru a-i lua locul lui Carlo Ancelotti, caz în care tehnicianul italian ar putea merge la Roma, el fiind imediat următorul pe lista preferaților lui DiBenedetto.
Aproximativ 900 de bilete pentru partida dintre Manchester City și Manchester United, care va avea loc la 16 aprilie în semifinalele Cupei Angliei, au fost furate dintr-o mașină a Poștei vinerea trecută, după cum au anunțat surse din cadrul Poliției.
„În jurul orei 19:50, vineri, am fost anunțați că doi saci cu o livrare specială au fost furați dintr-o mașină a Poștei. Colaborăm cu toți cei implicați pentru descoperirea hoților”, a declarat un purtător de cuvânt al oamenilor legii.
Clubul Manchester City și-a anunțat deja suporterii să nu cumpere bilete din altă parte decât de la surse autorizate, de teamă că tichetele furate ar putea fi repuse în vânzare pe piața neagră.
Cel mai în formă jucător din Liga I, Ianis Zicu, a intrat în lumea virtuală și și-a lansat propriu site prin care vrea să fie mai aproape de fani.
El a postat și un clip de promovare pentru meciul dintre Poli și Astra și îi așteaptă pe suporterii bănățenilor într-un număr la fel de mare ca și la partida cu Steaua.
„Sâmbătă seara ați arătat tuturor cât de frumoasă poate să fie atmosfera pe un stadion de fotbal… Copii, femei, adolescenți, vârstnici, ați reușit să demonstrați unei țări întregi că fotbalul poate fi o sărbătoare pentru acest oraș.. Iar noi, cei din teren vă mulțumim pentru suport și atașament! Doar împreună putem reuși!.. Meci de meci, ne dorim să avem aceeași atmosferă! Mi-s mândru de voi!” a scris Ianis Zicu pe site-ul său.
Președintele rapidist Dinu Gheorghe susține că și-a dat seama de faptul că a greșit tolerându-i ieșirile repetate fundașului Marius Constantin, însă spune că tehnicianul Marius Șumudică nu a avut nimic să-i reproșeze pe această temă.
„Îmi pare rău că nu am intervenit mai devreme în cazul lui Marius Constantin, pentru mine a primat interesul societății. Ar fi trebuit să luăm măsuri severe. Este clar că jucătorul nu a avut un comportament sportiv, a fost surprins sub influența băuturilor alcoolice în cantonament. Asta îmi reproșez, că nu l-am sancționat mai devreme, acum e oarecum tardiv. Nu cred că George Copos poate apăra un jucător care are un astfel de comportament. Șumudică nu mi-a reproșat nimic vizavi de această situație”, a spus Dinu Gheorghe la Sport.ro.
Atacantul român Ciprian Marica nu mai este dorit la Stuttgart, însă este curtat din ce în ce mai intens de către gruparea franceză Paris Saint Germain. Gruparea din Hexagon îl are ca prioritate pe internaționalul tricolor pentru campania de transferuri din vară, șefii de pe Parc des Princes fiind impresionați de evoluțiile recente de la națională ale vârfului, în condițiile în care la club nu a mai jucat de luni bune.
„PSG? Nu este prima oară când această formație își manifestă interesul pentru mine. Este o destinație interesantă pentru mine, iar dacă vor veni cu o ofertă concretă, pot fi și o opțiune bună. Momentan, mă gândesc să mă pregătesc cât mai bine la Stuttgart și să îmi ajut echipa să se salveze de la retrogradare dacă voi fi solicitat”, a spus Marica pentru PSGteam.
PSG ocupă în acest moment locul 5 în Ligue 1, cu 46 de puncte, la 12 lungimi de liderul Lille.
Patronul Sportului Studențesc, Vasile Șiman, se raliază și el curentului predominant printre conducătorii din Liga I, spunând că LPF nu trebuie să facă niciun pas înapoi în lupta cu televiziunile pentru impunerea prețului pentru drepturile TV.
„Cred că până la urmă tot echipele vor avea de pierdut din toată această situație. Cred că LPF se va replia și va avea o altă atitudine. Televiziunile vor negocia în continuare pentru că nu au primit suficient ca să se bucure de ceea ce au cumpărat. Totul orbitează în jurul fotbalului la televiziunile de sport și cine își imaginează că poate avea șanse de reușită fără acest drepturi se înșală. Fotbalul este un produs valoros spre deosebire de alte sporturi, iar pentru asta trebuie plătit un preț pe măsură.
Dacă cineva de la televiziuni crede că noi vom renunța vreo secundă la pretențiile noastre, greșește. Este dreptul nostru să cerem atâta cât credem de cuviință. Nu ne fac ei nouă planurile, iar fotbalul nu o să moară într-un an de zile fără acești bani”, a spus Vasile Șiman la Sport.ro.
Mircea Lucescu va avea o misiune aproape imposibilă în sferturile Ligii Campionilor, dubla cu Barcelona fiind una extrem de dificilă pentru ucraineni.
Fostul mare jucător și antrenor al catalanilor, Johan Cruyff, avertizează trupa lui Guardiola că nu vor avea o misiune ușoară în a elimina Șahtiorul lui Mircea Lucescu.
Atacantul lui Manchester United, Wayne Rooney, a fost suspendat două meciuri de către comisia de disciplină a federației engleze pentru obscenitățile proferate în fața camerelor TV după reușita sa de 3-2 din meciul cu West Ham, disputat în weekend-ul trecut.
Fotbalistul are la dispoziție 24 de ore pentru a face recurs la decizia federală, în caz contrar el urmând a rata partidele cu Fulham, în campionat și cu Manchester City în semifinala Cupei Angliei.
Conform comunicatului emis de FA pe siteul oficial, Wayne Rooney se face vinovat de „limbaj agresiv și insultător”.
Managerul lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, a pus ochii pe cel mai promițător tânăr talent al fotbalului brazilian. Tehnicianul scoțian dorește să-l aducă pe Old Trafford pe colegul lui Ronaldinho de la Flamengo, Adryan, pe care l-a invitat la un trial la Carrington.
Considerat de mulți drept cel mai bun produs al Braziliei din ultimii ani, puștiul de 16 ani nu a atras doar atenția „diavolilor”, fiind și pe lista de transferuri a altui colos european, Real Madrid, după ce a atras atenția asupra sa la Campionatul Sud-American U17.
Flamengo solicită pentru Adryan 13 milioane de euro, preț valabil exclusiv pentru grupările din străinătate.
Primul eșec pe teren propriu suferit de Mourinho, aproape sinonim cu pierderea titlului în Spania, l-a făcut pe Jose Mourinho să își iasă din minți. Portughezul nu mai suportă ratarea încă unui obiectiv în acest sezon, astfel că pare dispus să își asume toate riscurile pentru a atinge obiectivele rămase, respectiv Liga Campionilor și Cupa Spaniei.
Tehnicianul lusitan și-a dat seama că echipa nu merge deloc fără Cristiano Ronaldo pe teren, așa că pare decis să-l forțeze pe superstarul echipei sale contra lui Tottenham, în Liga Campionilor, chiar dacă acesta nu este complet refăcut. Mourinho își anunțase intenția de a trece peste recomandările medicilor chiar dinaintea meciului din campionat cu Sporting Gijon, însă a decis să mai aibă totuși răbdare cu recuperarea lui CR7. Împotriva lui Tottenham, antrenorul Realului vrea să-l forțeze nu doar pe Ronaldo, ci și pe Marcelo, un alt jucător determinant al grupării blanco care este încă nerefăcut după o accidentare.
Partida Real Madrid-Tottenham se va disputa marți, de la ora 21:45.
Edward Swings din Trinidad Tobago ar putea fi unul dintre cei mai promițători jucători din lume, dacă nu ar exista filmulețe cu finalizările sale. Fotbalistul s-a făcut de tot râsul în meciul pe care naționala țării sale l-a susținut săptămâna trecută în compania Mexicului, în Campionatul U20 CONCACAF.
Swings a driblat tot ce i-a ieșit în cale până a ajuns în poziție de șut, după care s-a umplut de penibil. Vedeți faza în filmulețul de mai jos!
Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, spune că este dispus să accepte ca pachetele rămase nevândute în urma licitației de astăzi să nu fie acordate pe mai puțini bani, fiind convins că mai devreme sau mai târziu televiziunile se vor vedea nevoite să se supună doleanțelor LPF.
„Mă dezamăgește faptul că nu au fost vândute toate drepturile TV, dar Liga s-a comportat așa cum trebuie, iar cei de la televiziuni ștrengărește. Nu se poate să nu observi că aceștia s-au înțeles între ei. Au cumpărat opțiunile 1 și 2, dar LPF decide ce meciuri pot fi televizate, astfel că ei tot la mâna noastră sunt, deci nu trebuie să facem o tragedie din asta. Dacă nu se va transmite un an Liga I, în anul următor televiziunile vor reveni și mai puternic, pentru că din asta trăiesc. Vaslui va fi pentru netransmiterea acestor meciuri atâta timp cât nu se vor respecta solicitările noastre. Nu am nimic de reproșat LPF, sunt convins că nu s-a întâmplat nimic necurat din partea Ligii”, a spus Adrian Porumboiu la Sport.ro.
Nicolo Napoli va rămâne în continuare în staff-ul tehnic al Craiovei, chiar și după instalrea ca antrenor principal a lui Laurențiu Reghecampf. Italianul a fost trecut în acte director tehnic de către șefii clubului oltean și va rămâne în Bănie cel mai probabil până în vară, când i se va încheia contractul.
Napoli a fost prezent astăzi la antrenamentul Craiovei, la care a asistat timp de 20 de minute, după care a plecat.
Președintele CA al Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, solicită LPF să nu scadă din preț la următoarea licitație pentru drepturile TV rămase nevândute astăzi, cerând chiar majorarea sumei cerute cu 10 procente.
„Pentru mine nu este dezamăgitor acest eșec al LPF. Trebuie să știi să te reorientezi și să mergi mai departe. La următoarea licitație, prețul trebuie majorat cu 10 la sută, astea sunt regulile jocului. Eu nu aș accepta niciodată să fac un pas înapoi, chit că vom rămâne cu meciuri netelevizate. Dacă se va întâmpla acest lucru, atunci acest fapt se numește fraudă la adresa fotbalului românesc. Dacă există o înțelegere între cabliști, atunci spun că și eu aș fi făcut la fel ca ei. Așa se procedează într-o tranzacție, există strategie de cumpărare, așa cum există și una de vânzare. În astfel de situații, ofensiva bate defensiva”, a spus Marian Iancu la Sport.ro.
Deși se lăuda că distribuirea drepturilor TV pentru Liga I sub formă de pachete este o metodă genială, menită a aduce mai mulți bani cluburilor, Dumitru Dragomir și văzut visul năruit în urma licitației de azi, când au fost vândute doar 3 dintre opțiunile scoase la mezat.
Totuși, șeful LPF a încercat să salveze aparențele și să nu pară prea afectat de eșecul înregistrat astăzi.
„Vom organiza o nouă licitație pentru aceste drepturi rămase nevândute, dar există și riscul ca meciurile respective să rămână netelevizate. Asta e, ce să se întâmple? Lumea se va duce la stadion, nu va mai sta în fața televizorului, iar cluburile vor trăi din vânzările de bilete”, a declarat Dragomir pentru ProSport.
DigiSport a achiziționat pachetul 1 al drepturilor TV pentru Liga I pentru suma de 13.200.000 euro plus TVA, însă reprezentanții consorțiului nu s-au aruncat să cumpere și alte pachete dintre cele scoase la vânzare de Dumitru Dragomir, la fel cum au făcut și ceilalți candidați. Alexandru Oprea, reprezentantul celor de la Digi, a oferit explicația pentru acest boicot:
„Distribuția pachetelor nu este atractivă pentru nicio televiziune, nu costul acestora ne-a descurajat”.
Sepp Blatter va avea un singur adversar în cursa pentru obținerea a încă unui mandat pentru șefia FIFA. Elvețianul în vârstă de 75 de ani va concura doar cu președintele Confederației Asiatice Mohamed Bin Hammam, din Qatar, țară care a obținut organizarea Campionatului Mondial din 2022.
Blatter se află în funcția de președinte al forului mondial din anul 1998, atunci când l-a înlocuit pe Joao Havelange. Noul președinte va fi ales pe 1 iunie în cadrul celui de-al 61-lea Congres al FIFA, reuniune care va avea loc la Zurich.
Marius Constantin a comentat ironic acuzațiile făcute la adresa lui de tehnicianul Marius Șumudică în timpul conferinței de după partida Rapid-Gaz Metan (2-1).
„Nu am răspuns mai repede la telefon, pentru că stăteam să-mi termin berea. Am consumat o ladă până acum, nu sunt om de o sticlă. Nu am zis despre Șumudică niciodată că este golan, ci am spus că a avut comportament de golan. Fiecare înțelege ce vrea. Ce am avut de rezolvat cu el, am rezolvat în Turcia. Pentru mine este un capitol încheiat. Nu am apelat la domnul Copos, pentru că dânsul i-a dat credit total domnului Dinu Gheorghe. Vedem la vară care va fi situația mea.
Dacă fumez? Este viața mea personală, doar nu fumez pe teren! Nu m-au afectat declarațiile lui Șumudică, sunt atacurile mârșave ale unui om mic. Dacă o să mă văd cu el întâmplător, o să discut despre această problemă și o să-i cer o gumă de mestecat. Aseară nu trebuia să se vorbească despre mine la conferință, ci mai degrabă despre reacția extraordinară a băieților de după primirea golului”, a spus Marius Constantin la Sport.ro.
UPDATE: În această dimineață, oficialii Craiovei au înregistrat contractul lui Laurențiu Reghecampf la LPF, iar tehnicianul va putea să stea pe banca Științei la partida cu Pandurii.
Wayne Rooney a adus victoria pentru Manchester United în deplasarea de la West Ham (2-4), însă bucuria sa a fost umbrită de telespectatorii partidei! Mai mulți privitori s-au plâns conducătorilor ligii engleze pentru modul obscen în care atacantul „diavolilor” a ales să se bucure după reușita de 3-2, pronunțând de două ori un cuvânt obscen.
Directorul FA, Trevor Booking, a confirmat că acest caz se va afla pe ordinea de zi a comisiei de disciplină: „A fost surprinzător să văd o astfel de reacție după un hat-trick, este un gest pe care trebuie să-l analizăm”.
Rooney și-a cerut scuze și a oferit explicații pentru reacția sa, sperând că astfel va fi salvat de o pedeapsă prea aspră: „A fost ceva spontan, eram prins de febra meciului. Nu a fost o înjurătură adresată cuiva anume”.
Căpitanul lui Manchester United, Rio Ferdinand, a sărit și el în apărarea colegului său, prin intermediul rețelei de socializare Twitter: „Lăsați-l în pace pe Wayne. Am vorbit cu el în dimineața asta și îi părea cu adevărat rău pentru gestul său”.
Tenismanul sârb Novak Djokovic, cap de serie numărul 2, a câștigat cel de-al patrulea trofeu al său în acest sezon și a rămas neînvins în 2011, impunându-se în fața spaniolului Rafael Nadal (numărul 1 mondial), scor 4-6, 6-3, 7-6 (7/4), duminică, în finala turneului de la Miami.
Fostul stelist Mihăiță Pleșan se simte excelent la noua sa echipă, Volga Nijni Novgorod, pentru care a marcat un gol în weekend contra lui Dinamo Moscova și a fost implicat decisiv în faza unei alte reușite la succesul cu 3-0 repurtat în fața formației lui Adrian Ropotan.
Ex-mijlocașul Craiovei, Timișoarei, al lui Dinamo și al Stelei susține că în Rusia și-a regăsit echilibrul pierdut în Liga I:
„Sunt mai liniștit aici, față de cum eram în țară. Am început să leg prietenii la Novgorod și îmi e din ce în ce mai ușor. Liga e mai tare decât la noi. S-a investit mult și au fost aduși jucători valoroși, care au crescut nivelul. În plus, patronii, președinții sau antrenorii nu apar la emisiuni să te critice. E simplu: dacă nu joci bine, următorul meci stai în tribună.
Mi-aș dori să mă retrag în Rusia. Vreau să joc bine pentru echipa mea, iar apoi îmi doresc un transfer la o echipă mai bună din Rusia”.
Pleșan le-a transmis un mesaj și foștilor colegi din Ghencea, dar și antrenorului Sorin Cîrțu:
„Am încheiat conturile cu Steaua. Am plătit o amendă de 16.000 de euro, dar nu port pică nimănui. Îmi doresc să ia campionatul, mai ales că Sorin Cârțu e antrenorul care m-a descoperit pe mine”.
Românul Cristi Săpunaru este campion în Portugalia cu FC Porto cu 5 etape înainte de finalul sezonului! „Dragonii” au obținut succesul decisiv în stil de mare echipă, chiar pe terenul principalei urmăritoare, rivala Benfica Lisabona. Cu acest succes, Porto a făcut 71 de puncte, diferența de 16 lungimi asigurându-le matematic încă de pe acum un nou titlu.
Guarin a deschis scorul în minutul 9 pe Da Luz, însă Saviola a egalat din penalty 8 minute mai târziu. Hulk a avut însă lovitura decisivă, aducând victoria tot de la 11 metri. Partida a avut parte și de eliminări, Otamendi (17) și Jara (87) fiind trimiși la cabine mai devreme de către arbitrul partidei.
Cristi Săpunaru a fost rezervă în partida cu Benfica, însă la final s-a bucurat la intensitate maximă alături de colegii săi, având grijă să își agațe de gât un steag tricolor.
Jucătorii lui FC Porto au avut parte de o primire fastuoasă la revenirea acasă, fiind ovaționați de mii de oameni ieșiți să facă noapte albă pe străzile orașului.
Mijlocașul portughez al lui Poli, Ricardo Rocha, crede că arbitrul Cristi Balaj i-a văduvit echipa de un penalty la intrarea lui Iliev asupra lui Curtean.
„Meritam să câștigăm meciul. La Curtean a fost penalty, eu pe el îl cred, nu pe arbitrul. Mă simt bine aici, m-am integrat foarte bine în echipă”, a spus Rocha.
Jucătorul a cărui fază a iscat isteria patronului Marian Iancu, Alex Curtean, nu este convins că la faza incriminată de cei din tabăra Timișoarei existau toate circumstanțele acordării unui penalty.
„Normal că nu ne convine rezultatul. Eu nu știu dacă a fost penalty, m-a lovit și a dat și în minge jucătorul Stelei. Contează că au fost multe absențe, dar acum dacă lipsește Zicu nu înseamnă că nu putem să câștigăm”, a spus mijlocașul Timișoarei.
Căpitanul Politehnicii Timișoara, Dan Alexa, este convins că remiza din meciul cu Steaua i-a scos pe roș-albaștri din cursa pentru titlu. „Steaua și-a jucat ultima șansă, dacă este să o luăm așa. Am avut un penalty și o eliminare la Ricardo. Jocul este echitabil, puteam să câștigăm. Campionatul se joacă în continuare. Mai sunt multe etape, dar campionatul este o luptă în trei”, a spus Alexa.
Portarul Stelei, Ciprian Tătărușanu, era extrem de arogant la finalul partidei cu Poli Timișoara, permițându-și să își ia peste picior rivalele la titlu.
„Am demonstrat că suntem mai buni, trebuia să luăm cele trei puncte. Suntem obișnuiți să jucăm cu o atmosferă ostilă, noi suntem Steaua. Chiar dacă au fost mulți suporteri în tribune, cei mai mulți au fost cu noi, erau steliști deghizați. Nici Oțelul, nici Timișoara nu au față de campioane, nu au arătat de nimic. Stelei îi lipesc punctele, jucăm bine, dar nu reușim să facem nimic”, a declarat Tătărușanu.
Florin Gardoș era resemnat după remiza de pe terenul lui Poli și spune că echipa sa ar trebui să se declare mulțumită dacă se va clasa pe locul doi la dinalul sezonului.
„Am avut ocazii mai mari, am dominat această partidă, acum mai sunt șanse foarte mici pentru a obține locul doi. Ne mulțumim și cu această poziție dacă o vom obține. Galațiul este foarte puternică pe teren propriu, pe teren străin este vulnerabil. Sunt convins că nu a fost penalty, am fost lângă fază și Iliev nu l-a atins pe Curtean”, a spus Gardoș.
Antrenorul Stelei, Sorin Cîrțu, s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale în partida cu Poli Timișoara, dar a recunoscut că remiza îi scoate pe roș-albaștri din cursa pentru primele două locuri.
„Am avut jocul sub control, mai puțin în primele minute ale meciului. Am făcut presing, am fost agresivi. Nu mă mulțumește rezultatul, deoarece mă scoate din cursa pentru primele două locuri, dar luăm situația ca atare și mergem mai departe. Am avut foarte multe ocazii ratate, iar la un meci ca ăsta trebuie să înscrii din jumătate de ocazie. Știu că Gigi spera la mai multe de la acest meci, dar s-au făcut prea multe greșeli în acest debut de retur. Sunt mai multe echipe care sunt în joc pentru titlu. Steaua a fost superioară, nu net, dar superioară”, a spus Sorin Cîrțu la conferință.
Managerul Stelei, Mihai Stoica, este convins că Poli Timișoara va continua cursa pentru titlu și crede că formația antrenată de Sorin Cîrțu nu se mai poate lupta decât pentru locul secund.
„În momentul când ai jucători de valoarea celor de la Poli, poți să scapi după un astfel de meci și fără să pierzi. Sperăm în continuare la locul al II-lea. Poli se bate în continuare la titlu. Azi a fost o situație mai specială, au avut multă presiune asupra lor, dar cred că rămân favoriți, mai ales că Oțelul văd că nu poate ține ritmul”, a spus Mihai Stoica la Digisport.
Patronul Stelei, Gigi Becali, era extrem de liniștit după remiza de la Timișoara, fiind convins că șansele echipei sale la titlu au rămas intacte.
„Numai ghinionul a făcut ca noi să nu obținem toate punctele la Timișoara. Asta este. Ne gândim până la final la Cupă și la campionat. Nu pot să-i reproșez nimic lui Cîrțu, a fost risipă mare de energie, pe terenul unei echipe care se bate la titlu și care a avut de partea ei 30 de mii de oameni. Și în condițiile astea, noi am fost călare pe ei. Tănase ar fi făcut diferența. Mi-a plăcut toată echipa, toți băieții merită felicitări. Maicon nu m-a convins, nu a arătat nimic. Nu am cum să fiu supărat pe Bănel Nicoliță”, a spus Gigi Becali la gsptv.
Patronul Craiovei, Adrian Mititelu, spune că nu a avut nicio reținere în a-i privi la lucru în tricoul lui Dinamo pe „trădătorii” Ștefan Bărboianu și Valerică Găman. „M-am uitat la meciul lui Dinamo cu U Cluj. Bărboianu a jucat bine, iar la Găman s-a văzut perioada de inactivitate. Nu m-a durut să-i văd în alb-roșu, s-a cicatrizat rana mea”, a spus Mititelu la Sport.ro.
Prima repriză a derby-ului Poli Timișoara-Steaua s-a terminat la egalitate 0-0, rezultat oarecum așteptat în condițiile în care ambele echipe nu au reușit niciun șut pe spațiul porții în primele 45 de minute.
Lucrurile au șanse mari să se schimbe în cea de-a doua parte a meciului, având în vedere statistica golurilor marcate de cele două echipe. În acest sezon, cele mai multe reușite ale roș-albaștrilor au picat în intervalul minutelor 60-75 (9 goluri), adică imediat după ce va fi expirat perioada de timp în care Poli a încasat cele mai multe goluri în actuala stagiune.
Bănățenii, în schimb, se simt cel mai bine în ultima parte a meciului. Nu mai puțin de 10 goluri au marcat elevii lui Dușan Uhrin jr în intervalul 75-90, iar ca un bonus, alte două puncte au fost reușite în minutele de prelungire.
Tehnicianul Stelei, Sorin Cîrțu, l-a găsit pe Bănel Nicoliță vinovat pentru faptul că Poli Timișoara a reușit să pună stăpânire pe debutul jocului de pe „Dan Păltinișanu”. „Sorinaccio” l-a chemat la margine pe mijlocaș și i-a transmis explicit să fie mai ofensiv: „Bănele, e minutul 20 și tu ai urcat deloc în jumătatea lor”.
În prima parte a jocului Poli-Steaua, Nicoliță a fost depășit în viteză în câteva rânduri de Laszlo Sepsi, de pe partea stângă a atacului bănățenilor născându-se majoritatea fazelor de atac ale gazdelor. Două minute mai târziu după indicațiile primite de la Cîrțu, Nicoliță a reușit și prima centrare periculoasă în careul advers, respinsă de Ghionea din fața lui Bilașco.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER